INSULTAŢI, UMILIŢI MEREU, MAI-MARII GUVERNANŢI ROMÂNI AU ORBUL GĂINILOR?!

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

INSULTAŢI, UMILIŢI MEREU, MAI-MARII GUVERNANŢI ROMÂNI AU ORBUL GĂINILOR?!

Mesaj Scris de ana morosana la data de Vin Sept 25, 2015 2:07 am


Un statornic şi vechi cititor al „Cuvântului liber", român mereu situat pe baricada interesului naţional, mai zilele trecute părea că se bucură că „parcă, de la un timp încoace, este un pic de linişte în Ardeal!". O iluzie. De fapt, este acea linişte dinaintea furtunii, care, uneori, se lasă şi în războaie, între cele două părţi combatante, necesară unei pregătiri pentru o confruntare şi mai mare şi mai dură.
L-am dezamăgit, spunându-i că, din păcate, sub această linişte aparentă se pregătesc multe scenarii rocamboleşti, că dincolo de înşelătoarea linişte se pun la cale toate ticăloşiile. Ei, neprietenii, au nevoie de un spaţiu tactic, de câte un răgaz, pentru a mai gândi şi aplica o strategie antiromânească. O linişte sub care se ascunde viermuiala colcăitoare a viperelor din cuibul acela otrăvit, în care se pregătesc toate loviturile, din 1990 încoace. Exemple? Suficiente, pentru a susţine, cu argumente, o afirmaţie.
Se împlineau, la 8 septembrie 2015, 71 de ani de la eliberarea de sub ocupaţia horthysto-fascistă a oraşului Sfântu Gheorghe, de către Oştirea Română. În faţa primăriei, pe turla căreia, în acea zi de 8 septembrie 1944, Armata Română a arborat Tricolorul, ca simbol al românităţii pe aceste meleaguri, la 8 septembrie 2015, avea loc ceremonia religioasă şi militară. Soseşte ştafeta Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, veterani care, de la Bucureşti la Sfântu Gheorghe, au purtat un Tricolor, unde a fost înmânat veteranului Mircea Crăciun, din Întorsătura Buzăului, în vârstă de 93 de ani. Acel drapel urma să fie arborat pe aceeaşi turlă a clădirii primăriei, cum a fost şi la 8 septembrie 1944, Sfântu Gheorghe fiind primul oraş din nordul Ardealului, căzut sub ocupaţie horthystă, după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, oraş eliberat de Armata Română. Cel care a înălţat, atunci, acolo Tricolorul a fost caporalul Gheorghe Arambaşa, căzut, apoi, în luptele pentru eliberarea oraşului, alături de locotenentul David Păiş şi de generalul Grigore Bălan. Trebuie să mai amintim că, la împlinirea celor 50 de ani de la eliberarea oraşului Sfântu Gheorghe, în 1994, Tricolorul a fost reînălţat acolo, în cadrul unei ceremonii, în prezenţa generalului Nicolae Spiroiu, ministrul Apărării de atunci.
Înălţarea Tricolorului, adus de veteranii de la Bucureşti, la 8 septembrie 2015, n-a fost posibilă, conducerea primăriei invocând un pretext subţire, de neacceptat. Primăria se ascunde după deget: „Nu-s terminate lucrările de reabilitare!" - susţine primarul Antal Arpad, aflat în concediu, invocând, bine-înţeles, şi „sensibilităţile comunităţii maghiare". Sfidător, ca de obicei, foloseşte, ca şi altădată, sintagma „circuri de steaguri". Viceprimarul Tishler Ferenc îi cântă în strună primarului: „Drapelul nu poate fi arborat din motive tehnice, iar pe turla primăriei a fost montat un paratrăsnet!". Altă trăsnaie udemeristă! Deci, dacă-i acolo un paratrăsnet, Tricolorul nu are loc! Nu are ce căuta acolo!
Zadarnică se dovedeşte şi scrisoarea senatorului Marius Obreja, adresată lui Antal Arpad, primarul UDMR-ist al municipiului! Horia Grama, deputat de Covasna, consideră că „Tricolorul românesc trebuia arborat pe primărie, chiar şi fără acordul edilului", deoarece acel drapel al României „nu-i un simplu steag, ci are o încărcătură simbolică aparte", este, de fapt, „Tricolorul arborat, de Armata Română, la 8 septembrie 1944". Şi el, ca şi noi, se întreabă: cum se explică timorarea autorităţilor? Cum se explică acea „timiditate" a lor în ţara românească? Acolo se aflau prefectul, poliţia, jandarmii, pompierii! Acolo era Armata sfidată! Nu avea ISU o macara? Tricolorul trebuia să fie înălţat acolo, sus. El este simbolul nostru naţional! Este al României. „Oare îl mai dădea cineva jos?" - se întreabă deputatul.
Conducerea prefecturii Covasna consideră incidentul „de o gravitate fără precedent, ce a revoltat întreaga opinie publică românească". A fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, sub incidenţa prevederilor penale, deoarece, în ultimul timp se înmulţesc, considerabil, pornirile antiromâneşti, mai ales după abrogarea articolului 236 din vechiul Cod Penal. Aşa că prefectul propune „Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, modificarea Statutului aleşilor locali, în vederea încetării, de drept, a mandatului primarului sau viceprimarului, în situaţia refuzului arborării Drapelului Naţional sau al purtării eşarfei tricolore la ceremoniile publice, potrivit legii". O altă propunere, demnă de reţinut, privind modificarea HG nr. 115/2001, care prevede intonarea Imnului Naţional, arborarea Drapelului României şi folosirea sigiliilor cu stema României, este aceea ca să fie introdusă prevederea „care să stabilească, în mod expres, obligativitatea arborării, în municipiile de judeţ, în punctul cel mai înalt de pe sediile primăriilor, a unui drapel distinct de cele prevăzute în această reglementare", gest care să reprezinte „omagiul adus jertfei de sânge a eroilor României, precum şi respectul şi preţuirea faţă de veteranii de război care au luptat pentru libertate şi păstrarea Statului Naţional Unitar Român".
Care-i părerea vicepremierului Guvernului României, ministrul Internelor, Gabriel Oprea? „Situaţie intolerabilă - spune el. În România, respectarea simbolurilor naţionale nu este opţională şi nu poate fi condiţionată nici de componenţa etnică a unei comunităţi şi nici de bunul plac al unor aleşi locali". Asta cred şi spun oficialităţile române! Ce spun şi cred, în sinea lor, aceşti inamici ai Statului Naţional Unitar Român, e cu totul altceva. Ei au sfidat, sfidează şi vor sfida, nestingheriţi, încălcând legea, simbolurile naţionale româneşti, dacă autorităţile, în drept să urmărească respectarea legilor, nu îşi vor face datoria!
În acest context să nu ne mai mirăm că CNMT (Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania), preşedinte - răspopitul Tõkés László, a organizat, nu întâmplător, tocmai la Târgu-Mureş, acolo unde, la 20 martie 1990, în acel minirăzboi civil, au murit oameni şi a curs sânge, un simpozion pe tema: „Autonomia: teorie şi practică", un alt scenariu din premeditata mişcare iredentistă şi revizionistă maghiară din Ardeal. Un alt potrivit prilej pentru ei, ca să lovească în Legea fundamentală a ţării - Constituţia României, cu gândul la autonomia teritorială, pe criterii etnice, a aşa-zisului Ţinut Secuiesc şi la destructurarea Statului Naţional Unitar Român. Prilej cu care, printre altele, Kelemen Hunor, mai-marele struţo-cămilei UDMR, declara: „România a luat-o pe un drum greşit în privinţa drepturilor minorităţilor naţionale!". Să vezi şi să nu crezi! În secolul 21 din mileniul trei, după căpăţâna lui, tocmai România, recunoscută pentru rezolvarea echitabilă a problemelor minorităţilor, la standarde europene, ar fi luat-o „pe un drum greşit", tocmai în privinţa drepturilor minorităţilor. Ei, cei din minoritatea maghiară, se vor, ca de obicei, mai egali ca alţii în această Românie în care li s-au dat toate drepturile, chiar mai multe decât în Regiunea Autonomă Maghiară! Ce nu li s-a dat lor? Li s-a dat totul acestor nesătui care cer mereu. Chiar şi mai mult, uneori din 1990 încoace, decât, în obrăznicia lor, au cerut! Nu drepturi vor ei, le au din belşug, ci privilegii, un Ţinut Secuiesc autonom şi, dacă s-ar putea, întreg Ardealul! Acest răspopit, naşul CNMT, Tõkés László, care conduce, din umbră, atacurile antiromâneşti, ne sfidează pe noi, românii, acest ins considerat (ce eroare!) în acele zile de sfârşit de decembrie 1989, „simbol al Revoluţiei Române!". Ce simbol? Care revoluţie? Mare eroare! Un trădător de ţară, un spion dovedit, informator al Budapestei şi al Securităţii, primeşte, din partea preşedintelui României, Traian Băsescu, ceva de care niciodată n-a beneficiat vreun patriot român, naţionalist şi apărător al interesului naţional, „Ordinul Steaua României". Cine a fost împopoţonat cu onorantul ordin, devenit „simbol al Revoluţiei Române", erou? Cel care semnase angajamentul de colaborator al securităţii (ştiu bine acest adevăr, generalul Iulian Vlad, până în decembrie 1989, şeful Departamentului Securităţii Statului, precum bine cunoşteau, şi Filip Teodorescu, şi Radu Tinu, ce învârtea Tõkés prin Timişoara), făcea parte din „Biroul de Presă pentru Transilvania", o acoperire strategică pentru reţeaua de spionaj a Ungariei pe teritoriul României. El dirija microfilmele, spre Arad, de unde, printr-o filieră, erau trecute, peste graniţă, în Ungaria! Fapt dovedit. Un lucru să fie clar. Acest farsor, decorat de Traian Băsescu, înălţat printr-un deşănţat cult al personalităţii de nişte români netrebnici, pupincurişti, care, după decembrie 1989, se prostituau politic, nu era împotriva lui Ceauşescu, cum declara netrebnicul, ci împotriva României! Iată cui i s-a pus pe creştetul trădărilor aura de erou! Ce eroare! Considerându-se un fel de Dalai-Lama al ungurimii, la un moment dat Tõkés László, dorind să-i aburească pe naivi, pe cei care habar n-au de o realitate ardeleană, vorbea despre cei 3,5 milioane de maghiari din Transilvania. Minciună sfruntată. Conform ultimului recensământ, numărul lor nu depăşeşte 1.300.000! Declaraţiile lui incendiare, cum a fost şi acea propunere făcută Ungariei, rugată, de el, să ia Transilvania sub protectoratul ei, n-au avut niciun efect asupra autorităţilor româneşti. Din păcate!
Din 1990 încoace, mai-marii României s-au lăsat călcaţi în picioare, insultaţi, jigniţi, n-au cutezat să le dea peste nas, să le arate obrazul acelor nesimţiţi şi să le-o spună în faţă: „România nu-i un sat fără câini!". Nu-i suficient să declari, precum vicepremierul Gabriel Oprea, „situaţie intolerabilă", ci să-i plesneşti, cu legea peste bot, încât să ţină minte! Ei, aceşti duşmani ai Statului Naţional Unitar Român, mereu aruncă, de nimeni stingheriţi, canistra cu benzină pe focul mocnit de la Târgu-Mureş, după 20 martie 1990. Mai-marii guvernanţi români nu au cutezat să le-o spună, niciodată, că Ardealul, leagănul naşterii noastre ca popor, are hotar statornic. Că noi avem în spate cronica unei dureri, a celei de la 1848-1849 şi a acelei de pe timpul Diktatul de la Viena, cu acele crime abominabile, comise împotriva românilor ardeleni. Oare n-a fost destul calvarul românilor sub apăsare ungurească? N-au fost suficiente crimele de la 1848-1849? N-au cutremurat o ţară întreagă asasinatele abominabile din perioada 1940-1944, din vremea Diktatului de la Viena? Chiar atât de repede să fie uitată uciderea şi alungarea românilor, din cele două judeţe, Harghita şi Covasna, în decembrie 1989? Nu-şi dau, oare, seama mai-marii că extremismul maghiar, neorevizionismul, şovinismul lor urmăresc reînvierea Ungariei Milenare, un vis imposibil. Ungaria, care doreşte restabilirea hotarelor Marii Ungarii, nu poate trăi, asta o dovedeşte mereu, atâta timp cât Tratatul de Pace de la Trianon, din 4 iunie 1920, va exista. Şi, cu voia sau fără voia ei, el va exista!
În faţa atâtor provocări şi obrăznicii, a înjosirii demnităţii româneşti, din partea celor care mereu cer şi cer alte drepturi, să fie ei mai egali ca alţii, cu mai multe drepturi chiar decât aveau în Regiunea Autonomă Maghiară, care mereu ne-au scris istoria acestor locuri cu cerneala roşie, albă şi verde, mai-marii României postdecembriste au fost surzi şi orbi! Ei nu au protestat, niciodată, în faţa falsificării istoriei, a subminării Statului Român, a umilirii românilor în propria lor ţară! Înjuraţi şi umiliţi mereu, robi ai diplomaţiei papricaşului, mai-marii României (preşedinte, premier, senatori, deputaţi, miniştri) n-au protestat, ci au acceptat să fie, loviţi mereu de orbul găinilor, să devină ţinta obrăzniciei nemulţumiţilor autonomişti. Şi nu le-au bătut, niciodată, obrazul de toval, amintindu-le că, în ţara asta, ei au şi datorii, nu numai drepturi la standarde europene! Să ne mai mirăm de tot ce azi se întâmplă şi unde am ajuns? Chiar nu văd mai-marii guvernanţi români că extremismul maghiar, neorevizionismul, şovinismul urmăresc reînvierea Ungariei Milenare, un vis mai vechi, dar imposibil! Ungaria, care visează la restabilirea hotarelor Marii Ungarii, nu poate trăi, asta o dovedeşte mereu, atâta timp cât Tratatul de Pace de la Trianon, din 4 iunie 1920, va exista. Oricât vor mai ţipa ei: „Nem, nem, soha!" („Nu, nu, niciodată!"), în Parlamentul de la Budapesta, la aflarea semnării tratatului amintit, cu voia sau fără voia Ungariei şi a autonomiştilor locali, mereu cu ochii pe Transilvania, el va dăinui! Veşnic.
Mulţumiri, din nou, pentru sursa oferită, deosebit de importanţă şi folositoare, şi felicitări colegului Doru Decebal Feldiorean, redactor-şef al excelentului ziar „Condeiul ardelean", brav luptător pe baricada adevărului şi a interesului naţional în cele două judeţe – Harghita şi Covasna!
avatar
ana morosana

Mesaje : 122
Data de înscriere : 21/05/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum