Amnezia minoritatilor din Romania

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Amnezia minoritatilor din Romania

Mesaj Scris de KLEIN_RALU la data de Joi 30 Apr 2015 - 22:42

Emilia Corbu – doctor in istorie
O boală nouă şi necruţătoare face ravagii printre minorităţile din România. Maghiarii uită cine sunt. Ţiganii uită cum îi cheamă.Periodic liderii maghiari din România fac referire la Ungaria Mare şi cel puţin o dată pe an, de regulă de sărbători ca să nu ne tihnească pastrama, Laszlo Tokes face o declaraţie belicoasă. Şi asta de ani şi ani de zile. Acum vor schimbarea Zilei Naţionale a României. Că ii doare. Dar au uitat de ce. Să le amintim noi!
Nici unul pare să nu priceapă că destinul lor va fi legat pe vecie de al nostru şi ei vor locui aşa cum trăiesc de o mie de ani adică înconjuraţi de români. Şi asta pentru că Ungaria nu va mai fi niciodată ce a fost. Graniţele statelor se stabilesc întotdeauna în condiţii de război sau mai precis la finalul unui război.
Şi cine va duce acest război? Istoria îi arată ca perdanţii secolului XX. Au pierdut ambele războaie mondiale. Mai precis, au fost învinşi de două ori, adică bătuţi măr. Hai, să zicem că nu şi-au dat seama de importanţa primului război mondial, că sorţii le-au fost potrivnici, că în timpul războiului s-a schimbat paradigma ideii de stat şi a învins ideea statelor naţionale. Şi, aşa, au pierdut!
Dar la al doilea război mondial nu mai au nici o scuză. Douăzeci de ani au scrâşnit din dinţi. Douăzeci de ani s-au pregătit. Şi când a venit războiul tot în tabăra învinşilor au ajuns. A doua oară. Prin urmare din punct de vedere militar şi tactic s-au dovedit slabi. E o realitate dovedită istoric pe care nu o mai pot schimba. Degeaba vin ei cu o glorie de acum 1000 de ani, când în ultima sută de ani au pierdut două războaie. Amintirea gloriei lui Arpad nu ţine loc de victorie. Nu te poate aşeza la masa învingătorilor
. Să zicem că generaţiile actuale ar fi mai pline de vitejie, dar sunt puţini. Opt milioane are Ungaria cu tot cu minorităţi. Chiar dacă s-ar încumete să îi ajute prietenii lor bulgarii sub aripioara Rusiei. Nu îi va lăsa Europa. Şi ea are visul ei statal şi nu doreşte schimbarea actualului statu-quo teritorial. România nu e Iugoslavia şi altădată am spus şi de ce.
Şi acum să vedem împotriva cui vorbesc liderii maghiari. Împotriva României care a câştigat două războaie mondiale. Adică, stimaţi lideri, România a stat de două ori la masa învingătorilor. Fireşte că meritul a fost nu doar al armatei ci şi al diplomaţiei şi al celor din spatele frontului. Dar, iată că, ciobanii de la Bucureşti au fost mai deştepţi decât nobilii de la Budapesta.
Şi ţiganilor va trebui să le amintim numele pe care îl poartă cam de 500 de ani de când sunt în România. Numele menţionat în documentele oficiale, în limba scrisă şi vorbită.
De curând guvernul a aprobat revenirea la denumirea de ţigan în loc de rrom pe considerentul confuziei create la nivel internaţional în ultimii 20 de ani.
 Decizia guvernului trebuia să aibă în vedere nu doar confuzia ci mai ales: 
1) istoria termenului;
 2) realitatea etnografică şi anume aceea că în România modernă existau deja două categorii de ţigani, sedentari şi nomazi, ceea ce scoate istoria nomazilor din context românesc şi îl plasează într-unul internaţional;
 3) Practica istorică a schimbării denumirii unei populaţii. Cum, când şi de ce se recurge la acest lucru.
1) Denumirea de ţigan nu este nici poreclă şi nu are un sens peiorativ ci este pur şi simplu numele etniei cu pricina. Terminaţia ,,gan,, înseamnă la popoarele asiatice ,,popor,, ( a se vedea denumirea ,,afgan,,). Nu este nici o noutate.
In toate documentele oficiale emise de cancelariile statelor medievale româneşti membrii acestei etnii sunt denumiţi cu termenul de ,,ţigan,, şi în documentele oficiale nu sunt admise porecle. Câteva din cele câteva sute de documente medievale pe care le-am studiat cu privire la judeţul Ialomiţa, cel mai mare judeţ al Ţării Româneşti, menţionează fie persoane ,,ţigani,, sau ,,aţigani,, fie ,,sălaşe de ţigani,, în sensul de familii.
Faptul că în epoca modernă până aproape în contemporaneitate în mediul rural sau cvasi-urban se menţionează etnia acestor oameni ţine de mentalitatea veche românească. In evul mediu deşi nu existau state naţionale ca în zilele noastre se păstra obiceiul ca străinii să poarte alături de numele propriu şi atribuirea etnică, de pildă Iane grecul, Ion ţiganul, etc. Aceasta se datora în primul rând faptului că pe atunci comunităţile rurale majoritare în arealul românesc şi cvasiurbane erau omogene etnic şi fiecare străin era individualizat prin atribuirea etnică. Practica era întâlnită însă şi în restul Europei iar tradiţia românească se baza pe obiceiul întâlnit în Imperiul Roman de Răsărit sau Bizantin de a utiliza denumiri etnice pentru diversele ,,neamuri, seminţii, popoare,,. . In teritoriile slave se foloseau denumiri geografice sau chiar de ocupaţii sau obiceiuri.
Chiar şi formarea unui nou sat impunea precizările etnice. De pildă după ce satul Vaidei a fost robit de tătari la sfârşitul secolul al XVI-lea, postelnicul Ianache îl reface. Documentul din 1614 menţionează că au fost aduşi ruşi şi moldoveni. Noii aşezări i s-au acordat mai multe scutiri de dări numite ,,slobozii,, şi aşa a apărut Slobozia lui Ianache, adică Slobozia de azi. Coloniştii poartă denumirea etniei: Rusu, Moldoveanu, Sasu, Sârbu, Secuiu etc. Aceste precizări etnice nu aveau nici un aer naţionalist ci pur şi simplu se evita confuzia din onomastica românească. In tradiţia creştină fiecare purta doar un singur nume la care se asocia eventual funcţia (popa Ilie, Dragul cnezul) sau dregătoria (Ianache postelnicul) sau locul de baştină (Dragomir din Mierlari). Doar în zapise mai apar poreclele (Radu Gălăgie ot Lipereşti vinde lui Radu logofăt din Ţigăneşti parte de moşie în Lipereşti…).
2) In târgurile şi oraşele din secolul al XIX existau ţigani sedentari, creştini şi integraţi societăţii timpului. Ocupaţiile lor erau utile. Mă refer la fierarii absolut necesari unui timp în care trasportul se făcea cu căruţele. La argintarii care lucrau podoabe ieftine şi la îndemâna tuturor, la lăutarii necesari şi ei de vreme ce aceeaşi tradiţie românească de influenţă bizantină nu permitea femeilor să cânte în public iar rapsozii populari cântau doar ocazional la hore. La fel de necesari erau şi zlătarii care prelucrau materiale neferoase lucrând piese de orfevrărie pentru biserici, conace etc.
Până la începutul secolul al XX-lea breslele de meşteşugari români erau foarte puţine. Iar calificarea unui meşter în breslele altor etnii săseşti sau ungureşti costa foarte mult. In breslele evreieşti nici nu erau admişi. Prin urmare ţiganii meşteşugari şi lăutari erau parte activă a societăţii româneşti moderne. Erau probabil urmaşii robilor ţigani menţionaţi în documentele medievale şi care datorită convieţuirii seculare au asimilat civilizaţia timpului fără însă a fi asimilaţi etnic. Apar în continuare denumiţi cu numele etniei.
Altceva sunt însă ţiganii nomazi şi care din vechime se deplasau pe vaste teritorii aparţinând după 1918 statelor naţionale de azi. Comunismul nu doar că a închis frontierele blocându-i în spaţiul est-european ci i-a sedentarizat forţat. Efectul a fost un dezechilibru demografic şi un conflict deschis între cultura lor tradiţională şi civilizaţia în care au fost prinşi. Ţiganii aveau o rată a natalităţii foarte mare dar în condiţiile de nomadism aceasta era compensată de o rată a mortalităţii infantile la fel de mare. Sedentarizarea a produs scăderea mortalităţii şi creşterea speranţei de viaţă. Rezultatul a fost că în 50 de ani de comunism au apărut trei generaţii, practic populaţia ţiganilor nomazi triplându-se. Acest lucru s-a petrecut în toate ţările fostului lagăr comunist şi prin urmare este o problemă internaţională, o moştenirea comunistă şi nu o problemă a României.
2) Practica istorică dovedeşte că sunt momente în istoria unui popor când se recurge la schimbarea denumirii oficiale. Deşi foarte rare, aceste momente coincid cu apariţia unui nou stat. De pildă în 1864 statul român format din unirea a două din principatele române a luat denumirea oficială de România deşi până atunci statele medievale purtaseră fie denumiri etnice (Valahia) fie denumire etnice corelate cu cele geografice (Ungrovlahia, Moldovlahia), fie denumiri geografice (Moldova). Denumirea statului trebuia să conţină elementul definitoriu şi comun pentru istoria, limba, evoluţia statului respectiv. De pildă Regatul Unit al Marii Britanii şi Scoţiei este o denumire istorică. Şi cu siguranţă există şi alte exemple.
Evenimentele de după 1990 arată că în cadrul etniei ţigăneşti nu s-a produs nici un eveniment major care să impună schimbarea denumirii etnice. Prin urmare schimbarea denumirii nu a respectat practica istorică internaţională. Iar consecinţa nerespectării acesteia a fost confuzia care a costat imaginea României şi a afectat relaţiile comunităţilor românilor din Italia, Spania, Franţa etc.

KLEIN_RALU

Mesaje : 115
Data de înscriere : 10/06/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum