„Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?” (1 - 2 )

In jos

„Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?” (1 - 2 )

Mesaj Scris de Admin la data de Lun Oct 19, 2015 2:46 am

http://www.art-emis.ro/analize/3168-generalul-iulian-vlad-erou-sau-tradator-1.html


„Opera" lui Corvin Lupu un altfel de fals despre evenimentele din decembrie 1989
- Note de lectură -
Am fost alertat, în ultimele săptămâni, în legătură cu apariţia unei cărţi semnate de Corvin Lupu şi intitulate „Trădarea Securităţii în decembrie 1989", oferită cititorilor de Editura Elion, Bucureşti, 2015. Cunoscând tangenţial o parte a scrierilor semnate de Corvin Lupu, cunoscând mult mai bine editorul, dacă este adevărat ce se spune, că, în realitate nu ar fi Giulia Perez, menționată în caseta tehnică, ci Cristian Troncotă, fostul meu asistent la Catedra de Teorie Generală a Activităţii Secrete de Informaţii, în perioada de constituire a Institutului Superior de Informaţii (1992-1996), actualmente Academia Naţională de Informaţii, nu am fost tentat să dau curs semnalelor primite şi nici nu m-am grăbit să cumpăr cartea. În cele din urmă, am primit un telefon de la profesorul Viorel Roman, consilier academic al Universităţii din Bremen, care îmi urmăreşte publicistica şi cu care am o corespondenţă sporadică. Domnia Sa a ţinut să mă felicite „pentru numărul mare de citări consistente din opera lui Aurel I. Rogojan în cartea lui Corvin Lupu, care pe mine mai califică „important memorialist", în timp ce generalul Iulian Vlad, conducerea Departamentului Securităţii Statului, generali şi înalţi ofiţeri , iar după titlul cărţii şi Securitatea, în ansamblul ei , sunt trecuţi la infamul index al puciştilor şi trădătorilor". „Măi, să fie?!", mi-am zis. Dacă supervizorul meu, „neamţul din Lovrin", de sub generoasa pălărie a „Bundes Nachrichten Dienst", mă face atent că sunt luat în seamă, și incă pozitiv, acolo unde generalul Iulian Vlad este pus la indexul trădătorilor de ţară, musai că trebuie să văd „minunea". Asta, mai cu seamă că la Berlin se ţine o socoteală şi din urmă a eroismelor noastre, care în traducere germană sunt trădări. De altfel, Viorel Roman este și primul publicist care a formulat întrebarea „Generalul Iulian Vlad erou sau trădător?" (Ziarul „Miorița", U.S.A., 17 decembrie 2011), pe care am preluat-o ca titlu al notelor de lectură.
Pe Corvin Lupu l-am cunoscut personal în prezenţa domnului general Iulian Vlad, în urmă cu exact doi ani, când Domnia Sa l-a invitat la o lansare de carte a subsemnatului, la Râmnicu Vâlcea. Domnul general Vlad mi-a spus, ulterior, că l-a cunoscut foarte bine şi-i poartă un deosebit respect tatălui lui Corvin Lupu, profesorul Nicolae Lupu, istoric, arheolog şi un veritabil om de cultură, cu realizări notabile în conservarea patrimoniului Muzelui National Brukental din Sibiu, al cărui director a fost un număr de ani. Cartea de vizită a unui părinte onorabil este şi un bun paşaport pentru fiu, mi-am zis. Editorul cărţii este relevant, în cazul dat, din mai multe considerente. Cartea ar fi fost refuzată de alte edituri. Editorul Cristian Troncotă a avut (mai are?!) o normă didactică la catedra profesorului Corvin Lupu de la Departamentul de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Studii de Securitate al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, iar, compensatoriu, Corvin Lupu a avut, până la recenta excludere, un loc în Consiliul ştiinţific al Revistei „Vitralii" a Asociaţiei Veteranilor din Serviciile de Informaţii ale României. Un „corvino-troncotism" de conjunctură, un alt fel de cumetrie pe un domeniu, de alminteri periculos, în care şcoala rolleriană ne-a dat o istorie plină de falsificări şi îmbibată de spiritul antinaţional?! Dar, cea mai mare relevanţă a editorului o pot constata doar cititorii avizaţi, care cunosc intim frazarea lui Cristian Troncotă, maniera sa originală de descifrare a informaţiei istorice din faptele materiale şi capacitatea, tot specifică, de înţelegere a contextului evenimentelor. Despre valoarea şi limitele informaţiei secrete în cercetarea istorică, în pofida listei de lucrări publicate, nu ne-a adus, încă, dovada că s-ar fi edificat la cele mai bune şcoli. Este adevărat, porţile acestor şcoli nu se deschid oricui şi nici uşor.
Am trecut în revistă cartea semnată de Corvin Lupu şi editată de Cristian Troncotă şi, după o lectură preliminară, mă voi rezuma a observa doar câteva dinrre situaţiile de flagrant delict deontologic în materia documentării şi cercetării. Ceea ce reține strident atenția și ar putea fi miza unui facil succes comercial al cărții este obstinația cu care autorul îl acuză de trădare pe generalul Iulian N. Vlad, care în decembrie 1989 îndeplinea funcția de ministru secretar de stat la Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului. Această obstinație îl plasează pe Corvin Lupu în antiteză cu realitatea cunoscută de cei pentru care generalul Vlad reprezintă sinteza valorilor opuse trădării. Dar, cum în istorie, eroismul și trădarea sunt fațetele uneia și aceleiași realități, diferența o face partea din care este privită realitatea. Așadar, dacă generalul Iulian Vlad este acum declarat de cineva ca trădător, asta se întâmplă, în mod negreșit, pentru că sunt tot mai mulți și mai bine auziți cei care nu ezită să se situeze în antiteză. Prima calificare în acest ultim sens, ce ne este cunoscută, a faptelor generalului Iulian Vlad, în contextul evenimentelor din decembrie 1989, aparține unei mari personalități politice creștin-democrate din Italia, Francesco Maurizzio Cossiga (1928-2010), președintele Republicii Italia (3 iulie 1985-28 aprilie 1992).
La începutul lunii ianuarie 1990, președintele Italiei l-a întrebat pe ambasadorul României la Roma: „Ce și cum s-au întâmplat la Dumneavoastră în tară evenimetele care au condus la înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu?
Ambasadorul: Populația nemulțumită s-a revoltat, ceea ce a facilitat schimbarea și în România.
Președintele Francesco Cossiga: „Bine, bine, dar forțele de ordine ce au făcut?
Ambasadorul: Nu au intervenit împotriva populației, ale cărei nemulțumiri erau cunoscute ca fiind generalizate, deci justificate ".
Președintele Cossiga: Dar cine a dat forțelor de securitate un astfel de ordin?!
Ambasadorul: Chiar șeful Departamentului Securității Statului, ministrul secretar de stat, generalul Iulian Vlad.
Președintele Cossiga: Să-i ridicați o statuie !
În antiteză cu fostul președinte al Italiei, autorul „Trădării Securității [...]", spune: „Cei care au trădat și nu au respectat legislația în vigoare, nereprimând revolta populară, au și ei scuzele lor. Cu câțiva ani în urmă, dl. Gl. Iulian Vlad îmi spunea „ce era să fac?... să trag în popor?" Eu cred că, în acest caz, cei care se află foarte aproape de vârful puterii, au sensibilități [...] din orice motive, au datoria să se retragă, să lase pe alții"[1].
Filologul istoric Corvin Lupu afirmă în paginile cărții pe care și-o asumă că „generalul Iulian Vad a trădat", că a fost „pucist", ori că a cunoscut și ascuns activitatea așa zișilor complotiști, vina capitală a generalului fiind aceea de a nu fi reprimat revolta populară și a-l menține pe Ceaușescu la putere.
După Corvin Lupu, generalii Milea, Nuță și Mihalea, au fost devotați lui Nicolae Ceaușescu și i-au executat ordinele, au acționat conform legilor și regulamentelor miitare, iar represiunea sângeroasă ar fi fost necesară pentru restabilirea ordinii. În schimb, generalul Iulian Vlad, prin ordinul dat Securității, de a nu se împotrivi revoltei populare, a săvârșit în opinia lui Corvin Lupu, un act de trădare a României, fiindcă Ceaușescu simboliza România. Pâna la moment, afirmația cu privire la valoarea de simbol nu poate fi contrazisă. Istoria ne spune și altceva. Un conducător care nu mai este acceptat de popor, nu-l mai reprezintă. Iar conducătorul care dă ordine criminale împotriva poporului, a devenit tiran. Șeful Securității era în măsură să știe cel mai bine care mai era valoarea de simbol național a lui Nicolae Ceușescu. Un general, șef al Securității Statului, cu răspunderi de membru al guvernului nu a fost promovat la acest nivel, pentru a fi un executant orb și lipsit de rațiune. Apărarea tiranilor împotriva popoarelor nu este sinonimă trădării popoarelor? Ne învață istoria contrariul? Nivelul de informare asupra realităților politice internaționale ale anilor 1985-1989, gradul de cultura politică şi viziunea democratică ale acuzatorului generalului Iulian Vlad nu sunt, cumva, incompatibile cu travaliul de cercetător științific, pe care Corvin Lupu pretinde că și-a fundamentat opera?!
In 1989, pâna la evenimentele din România, au căzut, precum popicele, toate regimurile politice conduse de dinozaurii pseudo- marxiști din Polonia, Ungaria, R.D. Germană, Cehoslovacia și Bulgaria. A urmat și cazul special a României, pentru care se rezervase dezmembrarea teritorială și adjudecarea de către vecini. Era marea lovitură finală, corolarul victorios al strategiei anticomuniste globale, pe care S.U.A. și-au asumat-o transparent, dar pentru a cărei realizare a recurs și la un registru nelimitat de tactici clandestine, făra economie de resurse. Staff-urile din spatele marilor autori ai loviturii finale au mizat tocmai pe faptul că „[...] fanatica Securitate, condusă de generalul Iulian Vlad, a cărui ascensiune meteorică nu poate fi înafara unei necondiționate loialități politice, va reprima sângeros revoltele planificate, România va deveni teatrul unui război civil, iar imperativul protecției populației va legitima intervenția forțelor armate [...]". După cum crede și chiar și scrie Corvin Lupu, generalul Iulian Vlad este vinovat de perspicacitatea caracteristică contraspionului de elită, care a putut desamorsa un război civil, preveni ocuparea și dezmembrarea tării sale, fără să-și scoata revolverul din toc, dacă din întâmplare l-ar fi avut asupra sa. Deosebirea fundamentală dintre generalul Vasile Milea, ministrul forței armate și generalul Iulian Vlad, ministrul forței inteligente a fost evidențiată, atât de misiunile ce le-au revenit, cât și de maniera în care le-au îndeplinit.
- Va urma -
Grafica, Ion Măldărescu
--------------------------------------------------------------
[1] Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Bucureşti, Ed. Elion, 2015, p. 33


Ultima editare efectuata de catre Admin in Sam Oct 31, 2015 2:26 am, editata de 2 ori
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5337
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?” (2)

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Oct 25, 2015 10:23 pm


„Opera" lui Corvin Lupu un altfel de fals despre evenimentele din decembrie 1989
- Note de lectură -
Cercetare ştiinţifică sau colportaj de „radio-şanţ"?!
„În ultimul deceniu însă, Ceauşescu, neavând încredere în Securitate, nu mai transmitea la Securitate informaţii importante pe care le afla de la şefi de state şi/sau guverne cu care se întâlnea, adeseori fără translatori români"[2]. O astfel de abordare exclude posibilitatea ca autorul, dar și editorul să poată fi considerați informați, serioși, competenți, credibili şi de bună credinţă. Şefii de state nu schimbă între ei informaţii de securitate, în cadrul întâlnirilor prilejuite de vizitele de stat, care au loc la intervale de timp mari şi cu o agendă riguroasă, din timp negociată. De asemenea, nicăieri în lume nu-i statornicită vreo practică a informării inverse, de la şeful de stat către serviciile speciale din subordine. Nicolae Ceauşescu, în 24 de ani, nu a transmis vreo informaţie Securităţii. Securitatea putea primi, eventual, hotărâri ale Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. de aprobarea a înţelegerilor convenite în urma vizitelor şi sarcinile ce-i reveneau, dacă s-au stabilit măsuri de cooperare şi în domeniul serviciilor de securitate. Cel mai adesea, pe linia pregătirii personalului şi a dotării cu mijloace tehnice speciale. In altă ordine de idei, Ceauşescu, ca şi oricare alt şef de stat, în trecut, ca şi în prezent, nu avea întâlniri cu omologii fără steno-translator personal. Afirmaţia lui Corvin Lupu este completamente, nu numai falsă, dar şi ignorantă, până şi în regulile elementare ale protocolului de stat.
„[...] Armata şi Ministerul de Interne aveau cunoştinţă de mobilizarea la frontierele României a unor importante efective militare şi, după 9 decembrie 1989, aveau cunoştinţă de prezenţa în ţară a câtorva zeci de mii de agenţi şi luptători sovietici, unguri,iugoslavi şi alţii. La o zi după pătrunderea masivă de agenţi sovietici, în ţară au apărut primele manifeste care incitau la nesupunere civică. Toate acestea, îndreptăţeau Armata, Securitatea şi Miliţia să acţioneze pentru apărarea ţării"[3]. Direcţia de Informaţii a Armatei nu a semnalat vreo mobilizare a armatelor statelor vecine la frontiere, ci iminenţa unor acţiuni destabilizatoare, în care sens elemente provocatoare, pregătie în exterior, ar urma să acţioneze în Transilvania. Era subînţeles că pentru crearea condiţiilor ca şi în România să poată fi impuse schimbările convenite prin înţelegerile sovieto-americane, la care s-au asociat Marea Britanie, Franta, Germania şi Vaticanul. Informații de această natură au fost raportate de atașați militari. Nu s-au identificat zeci de mii de agenţi şi luptători sovietici, ci s-a constatat prezența sau tranzitul a peste 70.000 de turişti sovietici, un număr dublu faţă de cel constatat în aceiaşi lună a anului anterior. Era un număr suficient, însă, pentru a se putea acoperi 2-3 divizii de cercetare diversiune. O simplă supoziţie, până la proba contrară. Proba contrară nu este niciodată „ante", ci „postfactum". Concluziile definitive în legătură cu prezența și acțiunile forțelor speciale sovietice au fost formulate mult mai târziu, din reconstituirea și analiza retrospectivă a evenimentelor. Cel puțin, reconstituirea și analiza evenimentelor de la Sibiu, respectiv raportul înaintat de șeful Secției S.R.I., colonelul Ioan Rusan, a provocat o reacție de categorică respingere din partea consilierului prezidențial, generalul Vasile Ionel, care a rezoluționat că „Nu trebuie dată crezare dezinformărilor ofițerilor de securitate".
Dacă, totuși, prin absurd, dl. Corvin Lupu era ministrul Apărării, sau al Internelor, ori al Securităţii ce ar fi făcut cu cei peste cei 70.000 de turişi dispersaţi în masa populaţiei autohtone, într-un continuu dute-vino al intrărilor şi ieşirilor, care aparent nu desfăşurau vreo activitate ilegală şi aveau grijă să nu iasă în evidenţă?! Pentru un singur individ supravegheat continuu prin filaj erau necesare cel puţin două autoturisme cu 6-8 filori. Unitatea Specială de Filaj a D.S.S. avea un efectiv de 712 cadre militare şi 65 salariaţi civili. Un număr de cca. 200 se aflau în posturi de pază a misiunilor diplomatice. Ceea ce însemna că puteau fi cel mult vreo 400 de operatori de filaj în teren, care, repartizaţi pe ture de serviciu, pentru a nu pierde obiectivul 24 din 24 de ore, puteau să se ţină după cel mult 30-40 de suspecţi. Admiţând o suprasolicitare a efectivelor şi un filaj la vedere, de placare „om la om", ceea ce atrăgea deconspirarea şi alte riscuri asupra filorilor, tot nu se puteau controla mai mult 100 de suspecţi. Dar, în situţia operativă dată, efectivele de filaj aveau deja maximum de încărcare cu legăturile autohtone ale serviciilor străine.
Este bine de ştiut că în in perioada 1980-1988, care au fost şi anii de maxim efort ai filajului, numărul acţiunilor de filaj (persoane obiectiv) a fost, potrivit cercetărilor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, de 123. Deci, în cee ce priveşte capacităţile fizice ale controlului şi apărării, Securitatea era dimensionată doar pentru câteva cazuri sau situaţii concomitente mai deosebite, înafara misiunilor permanente de protecţie antiteroristă, care nu puteau fi suspendate şi care, la rândul lor, solicitau filajul. Numărul turişilor care puteau fi bănuiţi a fi în misiune depăşea cu de cca. 15 ori pe cel al ofiţerilor operativi ai structurilor centrale şi teritoriale. Cei peste 70.000 de suspecţi nu au intrat în locuri şi nu au frecventat medii controlate cu surse umane sau tehnice ale Securităţii. Formal, Ministerul de Interne, prin Direcţia Paşapoarte, Controlul Trecerii Frontierei şi Evidenţa Străinilor, avea doar o reprezentare statistică, fără a exercita funcţiile unei poliţii a străinilor. Iar, în ceea ce priveşte cetăţenii statelor socialiste se renunţase la evidenţa nominală, cu excepţia persoanelor date în urmărire.
Formaţiunile de ordine publică ale Miliţiei s-au sesizat de o aglomeraţie suspectă de turişti sovietici prin locuri lipsite de interes turistic şi, probabil, că au raportat pe cale ierarhică. Asta ar fi însemnat ca la nivelul Inspectoratului General al Miliţiei să existe o evaluare statistică a aproximativei răspândiri teritoriale. Generalul Constantin Nuţă, şeful I.G.P., era adjunctul ministrului de interne, Tudor Postelnicu, care avea in coordonare, atât Trupele de Grăniceri, cât şi Direcţia Paşapoarte, Controlul Trecerii Frontierei şi Evidenţa Străinilor, ceea ce presupune integrarea datelor şi informaţiilor despre străini la aceste nivele. Poate părea nefiresc, dar realitatea este că nici ministrul de interne, Tudor Postelnicu, nici şeful I.G.P., generalul Constantin Nuţă, nici şeful Direcţiei Paşapoarte, Controlul Trecerii Frontierei şi Evidenţa Străinilor, generalul Aron Bordea, nu au considerat necesar ca Departamentul Securităţii Statului să fie informat cu situaţia zilnică a intrărilor, prezenţei şi ieşirii străinilor din ţară. In definitiv, în viziune îngust departamentală privind chestiunea, era, şi potrivit legii, o problemă de competenţa lor.
In planul informaţiilor, Departamentul Securităţii Statului s-a sesizat de afluenţa sporită a turiştilor sovietici. Generalul Bucurescu, adjunct al ministrului pentru securitatea interioară, a primit ordin de la şeful D.S.S. să preia , prin posibilităţile specifice, statistica prezenţei străinilor. Prioritatea Securităţii era, în condiţiile date, controlul „cozilor de topor", pentru a fi scurtate mâinile ce voiau să le apuce. Aşa s-a procedat la Iaşi şi la Cluj, centre prevăzute în planurile „A" şi „B" ale conspiraţiei internaţionale. In ambele situaţii, Securitatea a dejucat comploturile cu maximă discreţie, folosind informaţiile pentru ghidarea scutului ordinii constituţionale. Dacă despre dejucarea conspiraţiei de la Iaşi, unde regizorul din umbră al demantelării a fost, nu întâmplător, generalul Victor Neculicioiu, seful U.M. 0110, sunt cunoscute unele aspecte, mai mult sau mai puţin conforme realităţii, despre conspiraţia pregătită, dar eşuată în faşă, de la Cluj nu s-a aflat, încă, în spaţiul public. Dacă nu au aflat nici investigatorii C.N.S.A.S., înseamnă că, cel puţin o parte a actorilor sunt, încă, pe roluri active. Unii la indexul cazurilor de securitate naţională, alţii în linia întâi a vieţii politice, iar cei mai câştigaţi în topul miliardarilor. Nu dau o sentinţă, dar intuiţia în această materie nu mi-a jucat încă feste. Corvin Lupu, pe baza faptelor aparente, reţine meritul de excepţie şi unic al Miliţei în demantelarea conspiraţiei de la Iaşi, Este şi firesc, s-a văzut cumva altfel ?! Dar, oare, întotdeauna este adevărat numai ceea ce se vede?!
Calomniile lui Corvin Lupu
Calomnia: „O dovadă a faptului că s-a constatat invazia străină este şi ordinul dat de comandantul suprem de activare a reţelelor „R" a M.Ap.N şi „S" a Securităţii [...] Reţeaua „R" s-a activat [...]. Reţeaua „S", aflată în coordonarea gl. Vlad, nu a respectat ordinul comandantului suprem şi nu s-a activat. Luptătorii Reţelei „S" erau selecţionaţi din rândul celor care au făcut armata la Trupele de Securitate, dar şi din alte persoane de încredere, activişti de partid, procurori, judecători, oameni de încredere ai regimului de atunci"[4].
Adevărul
Intr-una din nopţile de foc ale lunii decembrie 1989, generaluluIulian Vlad, aflat în sediul C.C. al P.C.R., a fost interpelat de Dumitru Mazilu în legătură cu existenta unor planuri speciale şi reţele de acţiune clandestină, „Z.Z." sau „S", cerându-i-se imperativ să le revoce. Cum şeful D.S.S. nu avea cunoştinţă de documenetele respective, a telefonat la cabinetul său şi a solicitat să i se facă imediat legătura cu şeful Cancelariei D.S.S., oriunde s-ar afla acesta. Şeful cancelariei i-a infirmat existenţa planurilor respective în evidenţa fondului de reglementări ale D.S.S., dar dată fiind natura lor a cerut permisiunea să verifice la structura de organizare-mobilizare a departamentului şi, respectiv, la Direcţia Organizare-Mobilizare a Ministerului de Interne. Trei surse autorizate, colonelul Fundulea, şef compartiment organizare-mobilizare a D.S.S., generalul Luigi Martiş, seful Direcţiei Organizare - Mobilizare a Mininisterului de Interne şi colonelul Ciobanu, şef serviciu în direcţia menţionată au infirmat .
Calomnia: „Conducerea D.S.S., gl. Iulian Vlad,personal, nu au pus în executare legislaţia privitoare la arhiva Securităţii şi ordinul comandantului suprem de distrugere a acestei arhive [...]"[5].
Adevărul legii: Corvin Lupu se află (a câta oară?!) într-o impardonabilă eroare şi continuă să persevereze în minciună si proferarea de acuzaţii calomnioase. Legislaţia în vigoare, aplicabilă la momentul dat şi în a cărei aplicare generalul Iulian Vlad a emis ordinul S 184 din 30 decembrie 1989, era art. 242 Cod penal, care prevedea că distrugerea de înscrisuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. O altă legislaţie, cu trimitere specială la arhiva securităţii nu exista. După cum, nici comandantul suprem nu a dat vreun ordin în sensul afirmaţiei false a lui Corvin Lupu. Corvin Lupu este, ori naiv, ori intoxicat de releele de manipulare a unor servicii care i-au plantat surse de dezinformare, pentru a-i orienta cercetarea şi a-l compromite. Dar chiar şi aşa fiind, este greu de înţeles abandonul deontologiei elementare a cercetătorului, care-l obliga să identifice elementele de verificabilitate ale aserţiunilor cărora le atribuie valoare de adevăr ştiinţific. Dacă tot nu i-a tremurat mâna să scrie că „generalul Vlad a încălcat legislaţia privitoare la arhiva Securităţii", nu putea să deschidă şi un repertoriu legislativ şi să caute legea respectivă, indicându-i articolul şi, eventual, paragraful, precum şi pedeapsa ce i se cuvenea generalui?! Nu, fiindcă ordinul de „cercetare ştiinţifică" pe care l-a executat, cu mult zel, nu prevedea să facă parte dreaptă şi adevărului.
Este adevărat că în circumstanţele acelor evenimente s-a procedat la distrugeri de documente. Dar nu din fondurile de arhivă şi nici din categoria informaţiilor cu valoare operativă. S-au distrus documentele privind reţeaua informativă, ori care puteau permite identificarea surselor umane, aflate în fichetele ofiţerilor. Acestor documente nu li se atribuia numere de înregistrare din registrul unic de evidenţă, care intra sub incidenţa art. 242 Cod penal.
- Va urma –
Grafica, Ion Măldărescu
-------------------------------------------
[2] Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Bucureşti, Ed. Elion, 2015, p. 6-7.
[3] Ibidem, p. 21-22.
[4] Ibidem, p. 199-200.
[5] Ibidem, p. 273.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5337
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

DREPT LA REPLICĂ : Profesorul Corvin Lupu către Aurel I. Rogojan

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Oct 25, 2015 10:25 pm

http://www.cotidianul.ro/profesorul-corvin-lupu-catre-aurel-i-rogojan-270012/

Precizarea redacţiei
Istoria României şi mai ales evenimentele din decembrie 1989 continuă să fie privite în cele mai neaşteptate moduri. De la pasiune la umor, de la idioţenie la dorinţă de adevăr, de la perspective exagerate la ipoteze trăsnite, toate se întâlnesc pe rafturile librăriilor şi coabitează în linişte. Ultima carte a unui profesor din Sibiu susţine ideea că Nicolae Ceauşescu a fost trădat de Securitate. Ceea ce nu-i exclus, mai ales că demonstraţiile contrare nu lămuresc lucrurile pe deplin. Aberant mi se pare faptul că în această ciudată perspectivă se invocă şi ideea că Nicolae Ceauşescu ar fi trebuit să fie apărat de Securitate chiar şi împotriva mulţimilor dezlănţuite. Mai mult, profesorul Corvin Lupu îl acuză pe generalul Iulian Vlad că n-a distrus arhiva Securităţii, ba, dimpotrivă, a dat un ordin care a interzis distrugerea oricărui document. Profesorul sibian invocă obligaţia generalului de a distruge arhiva Securităţii, fără a putea invoca un articol şi un număr de lege care să prevadă aşa ceva. În ciuda acestor puncte de vedere discutabile, noi publicăm scrisoarea primită (căci drept la replică nu prea este) cu sentimentul că se naşte o polemică din care adevărul istoric ar putea ieşi doar câştigat.
Cornel Nistorescu




Da, domnule general Aurel Rogojan, conducerea Securității a trădat legislația statului român și ordinele primite, contribuind decisiv la lovitura de stat din decembrie 1989
- Scrisoare deschisă adresată domnului gl. bg. (r) Aurel Rogojan -
Publicarea cărții mele Trădarea Securității în decembrie 1989, București, Editura Elion, 2015, a declanșat nu numai reflecții și dialoguri academice, dar și furia nestăpânită a unor actori ai tragicelor evenimente din decembrie 1989. Unii vorbesc, alții scriu. În rândurile de față doresc să vă mulțumesc, d-le gl. bg. (r) Aurel Rogojan pentru articolul/recenzie Generalul Iulian Vlad erou sau trădător? – Note de lectură, în care combateți cartea amintită, pe autorul ei și pe editor, dl. prof. univ. dr. gl. bg. S.R.I. (r) Cristian Troncotă. Am citit cu nerăbdare textul, întrucât dumneavoastră ați fost director adjunct al Serviciului Secretariat și Juridic al D.S.S., transferat în poziția de șef de cabinet al gl. Iulian Vlad, poziție pe care ați deținut-o timp de 12 ani, fiind astfel unul dintre puținii oameni de la vârful Securității care cunoștea ansamblul problematicii de securitate și unele dintre secretele din jurul lor. Tot ce intra și tot ce ieșea, cu puține excepții, trecea pe la dumneavoastră. Majoritatea ofițerilor operativi nu aveau acces la ansamblul problemelor și nu puteau emite judecăți de valoare analitice și sintetice. Astfel, pe dumneavoastră vă consider o persoană care ar fi putut să aibă, dacă ar fi existat, vreo „armă secretă” cu care să contrazică punctual ideile fundamentale ale cărții mele. Nu a fost așa. În articolul publicat v-ați referit doar la detalii ale cărții, iar privitor la fondul trădării Securității, n-ați avut argumente credibile, ceea ce mă bucură, în sensul că dacă nici dumneavoastră nu aveți argumente solide, de fond, înseamnă că, într-adevăr, ca autor, pot să fiu mulțumit. Asta nu înseamnă că, în calitate de cercetător, nu accept alte puncte de vedere, nu aștept lucrări în care, pe baza altor probatorii, anumite componente ale cărții mele să fie nuanțate, precizate mai corect decât am făcut-o eu, astfel ca adevărul, ascuns cu atâta grijă, determinare și îndârjire de conspiratorii și puciștii/trădătorii din decembrie 1989 să fie mereu mai limpede, mai clar și să poată să se constituie și în capitole elocvente de istoria României, cât și în lecții foarte utile, atât pentru viitorii ofițeri ai României, de toate armele, cât și pentru opinia publică.
Observațiile pe care le faceți, chiar de ordin secundar fiind, vor sta în atenția mea pentru ediția a II-a a cărții, când voi încerca să fac și mai clare și mai argumentate pasajele pe care le învederează domnia voastră. Încă o dată mulțumiri, pentru acest sprijin. Dar cititorii nu vor înțelege mai nimic din disputa noastră. Pentru a judeca, trebuie citită cartea.
Pe de altă parte, textul dumneavoastră este plin de invective și jigniri, atât la adresa mea, cât și a editorului cărții, dl. prof. univ. dr. gl. bg. S.R.I. (r) Cristian Troncotă. L-ați împroșcat și pe editor, ca să nu mai îndrăznească cineva să scrie ceva care să deranjeze aripa trădătoare din fosta Securitate. Subsemnatul am fost declarat mincinos, lipsit de „cultură politică” și de „viziune democratică”, neinformat, neserios, incompetent, necredibil, lipsit de bună-credinţă, ignorant, aflat în impardonabilă eroare, perseverând în minciună, proferând acuzaţii calomnioase, făcând afirmații false, abandonînd deontologia elementară a cercetătorului, executant cu mult zel al unor „ordine de cercetare”(?), în cadrul cărora nu figura și promovarea adevărului, manipulator al citărilor, contrafăcător al argumentelor, lipsit de respect față de adevăr, emițător de raționamente cinico-criminale, promovator al inexactității de nume, date, locuri și fapte, promovator de contradicții analitice de logică elementară, precar documentat, promovator al jumătăților de adevăr combinate cu minciuna sfruntată și cu fabulații patologice, promovator tendențios al folosirii surselor bibliografice, promovator de confuzii și premise false, deținător al unei imaginații slobode, proliferator de scorneli personale, promovator al minciunii absolute, promovator de aserțiuni fals-tendențioase, incapabil de a citi și înțelege corect un text cât se poate de clar, filolog improvizat în istoric și, în final, abandonator al deontologiei cercetării istorice. În mod peiorativ și repetat m-ați numit „filologul-istoric”, sau „filologul improvizat în istoric”. Stop! Opriți-vă, d-le Rogojan! M-ați „binecuvântat” cu 32 (treizecișidouă) de expresii denigratoare, peiorative, insulte grave. Nu am să vă răspund la ele, de data aceasta, ci vă spun doar că ați intrat în casa foarte onorabilă a publicației „Cotidianul”, cu bocancii murdari de noroiul din acea parte a ogradei fostei Securități unde au sălășuit trădătorii.
Părerile pe care le emanați, nu au nimic în comun cu legislația timpului, iar dumneavoastră sunteți jurist și le ignorați voit, afirmând acest lucru explicit și prezentându-l ca pe ceva pozitiv! Ați fixat în articol doar unele detalii dintr-un ansamblu, a cărei coloană vertebrală este neatinsă de vreun argument solid. Neavând argumente istorice, juridice și militare, apelați la arsenalul propagandei politice (voința poporului care nu l-a mai vrut pe dictator, nelegitimitatea dictatorului pe considerente subiective, democrație, bla, bla). Asta-i știința dumneavoastră, domnule general, transformat în cadru didactic de conjunctură (fără doctorat și concursuri profesionale de substanță) în ultima parte a carierei? Faceți doar contraziceri, însoțite de invective. Lipsa de contra-argumente de fond, încercați să o compensați prin bădărăniile repetate cu care asaltați autorul și pe editor. Dintre numeroasele probleme de fond pe care le ridică această carte, dumneavoastră vă opriți la una singură, restul fiind, cum am mai spus, detalii și două erori de nume, ca și o virgulă greșită, căreia îi dați o foarte mare importanță, uitând că această editură are și corectori, care pot și ei greși, ca și autorul, ca și oricare om care scrie exclusiv la laptop și mai scapă litere sau semne de punctuație în text. În schimb, textul dumneavoastră conține mai multe greșeli gramaticale, de scris și de punctuație.
La un moment dat afirmați: „Filologul istoric citează Constituția, Codul penal și regulamentele militare, fără să realizeze că România era prinsă în iureșul mișcării forțate a roții istoriei, care venea ca un tăvălug nimicitor peste tot ce ar fi însemnat chiar și schițarea cea mai anemică a vreunei împotriviri… Istoria este plină de exemplele trădărilor din necesitate istorică, arătându-ne, fără putință de tăgadă, că eroii unora sunt trădătorii altora. Așadar, depinde de care parte a graniței, fragile și uneori greu perceptibile, dintre eroism și trădare, s-a situat Corvin Lupu când a judecat faptele și, în primul rând, în ce grilă axiologică le-a interpretat…”
Reproducând cuvintele d-lui gl. Iulian Vlad, arătați: „Nu mai ieşiţi din sediu, ca să nu se pună pe seama voastră provocările lor. Şi să nu-l pună păcatul pe careva, dacă trebuie neapărat să iasă, să aibă arma asupra sa. Asta v-am spus-o de la început”.
Tot dumneavoastră afirmați: „În situația creată, dacă Securitatea ar fi fost identificată în stradă, se găsea imediat cine să aprindă fitilul și să detoneze bomba amorsată a tulburărilor care să justifice intervenția militară străină, în format, de această dată, convențional”.
Din acest grup de pasaje, care sunt colosale, de-a dreptul monstruoase în adâncul înțelesului lor, dumneavoastră confirmați în totalitate trădarea capilor Securității, în special a d-lui gl. Vlad. Deci recunoașteți că s-a trădat, doar că s-a trădat din necesitate istorică! Este un mare pas înainte! Este meritul cărții mele că v-a determinat să faceți acest prim (pentru dumneavoastră și cei pe care-i reprezentați) pas spre adevăr. Ați făcut ceea ce este mai greu: ați spart gheața. Pe de altă parte, conceptul de „trădare din necesitate istorică”, pe care îl introduceți, este o prostie colosală. Cred că nici nu vă dați seama ce ați debitat. Dumneavoastră, cel care, în finalul textului mizerabil pe care l-ați emanat, puneți la îndoială meritele mele academice… Domnule general, dumneavoastră sunteți produsul puterii care emana din biroul de lângă cel al dumneavoastră și atât! Și nimic mai mult. N-am să vă spun că ați ajuns profesor la apelul de seară, ci că eu vă recunosc merite profesionale și valoarea unor analize pe care le-am citit în lucrări ale dumneavoastră. Unele chiar mi-au plăcut și, cunoscându-l foarte bine pe dl. gl. Vlad, știu că nu vă ținea lângă domnia sa 12 ani, dacă nu erați bun. Dar să nu vă credeți acum și istoric capabil să dea lecții. Eventual, continuați să dați lecții de bădărănie. Dar, cu recenzia aceasta, scrisă sub imboldul fostului dumneavoastră șef și mentor, orbit de furia ieșirii la lumină a adevărurilor pe care unii șefi ai Securității le-au crezut îngropate definitiv, ați emanat un text cu care vă compromiteți. Dar, oricum, pentru dl. gl. Vlad dumneavoastră vă puteți și compromite. În spatele dânsului ați avut România la picioare, ați devenit foarte cunoscut în toată țara, ați ajuns general în S.R.I. și, în final, ați ajuns și cadru didactic la A.N.I., recomandat tot de dl. gl. Vlad. Revenind la „trădarea din necesitate istorică”, afirm cu tărie că trădarea este una singură, este cel mai infect act pe care îl poate comite un militar și nu are circumstanțe naționale, sociale, militare, informative, sau de altă natură. Toți trădătorii caută argumente în afara legilor și în afara științei istorice, pentru a-și justifica actele reprobabile. Oare, domnule Rogojan, în viziunea dumneavoastră tulburată și descongestionată de ură, „trădarea din necesitate istorică” include și „crimele din necesitate istorică”? Unde vreți să ajungeți pe acest drum, al manipulării ordinare a opiniei publice neavizate și transformând trădările (care au fost însoțite de crime) în „necesități istorice”? Asta i-ați învățat și pe viitorii ofițeri de informații la A.N.I.? Sunt curios ce părere au ofițerii de protecție ai instituției și comandantul (rectorul). Vă scriu toate acestea, nu pentru că vreau să vă dau niște lecții pe care dumneavoastră cred că le cunoașteți, dar pentru că dumneavoastră aveți în spate toată echipa de trădători și ați fost ales ca cel mai bun om al lor care mă poate combate pe mine și cartea mea. Am cunoștință despre unele dintre lungile discuții pe marginea combaterii și blocării cărții mele. Fiecare cuvânt, chiar și invectivele dumneavoastră neacademice, care vă pun la îndoială poziția academică, putând fi atribuite unui profesor cu bocanci murdari, cum am mai spus, sunt utile, pentru că în viitor tot mai mulți cercetători vor coborî în adâncurile evenimentelor și fenomenelor politico-militaro-informative din decembrie 1989. Va veni timpul când frica, îngrozitoarea frică, cea care a blocat ieșirea la lumină a adevărurilor crude din decembrie 1989, va fi înfrântă și atunci rândurile dumneavoastră și ale mele vor putea să inspire și alți cercetători. Oricum, înaintea mea cu cercetările istoriei Securității se găsește dl. prof. univ. dr. gl. bg. S.R.I. Cristian Troncotă, cel pe care dumneavoastră îl batjocoriți la modul ordinar în textul-recenzie despre care scriu eu acum. Indiferent ce spuneți dumneavoastră, supărat că a publicat cărțile „Torționarii”, „Duplicitarii” și a editat cartea mea „Trădarea Securității…”, domnia sa rămâne acel pater familias al cercetătorilor istoriei serviciilor secrete din România.
Deci, domnule Rogojan, la greu, Securitatea nu trebuia să facă nimic, pentru ca să nu se „amorseze vreo bombă”?! Este teribil ce debitați. Mai departe, reproduceți cuvintele gl. Iulian Vlad prin care le atrage atenția subordonaților să nu cumva să acționeze!!! Păi de aceea ați fost plătiți și răsplătiți, domnule general? Pentru această atitudine ați avut 45 de ani toate privilegiile în societate? Ca să nu faceți nimic, de frică, în cele mai grele momente pentru țară?! Ce Securitate ați fost? Acea Securitate care a ales ca, în unele din cele mai grele situații pentru țară, din întreaga ei istorie, să nu-și facă datoria conform legilor, regulamentelor și ordinelor, este bine că a fost desființată. Din acest punct de vedere, nici nu mai merita să existe în acea formă în care domina predispoziția totală de abandonare/trădare a obligațiilor legale și militare. Este foarte păcat de miile, de zecile de mii de ofițeri de securitate din întreaga țară care, timp de aproape jumătate de secol au luptat să apere țara și valorile ei, au contribuit la regimul dictaturii economice de dezvoltare, au blocat jefuitorii de țară și au apărat climatul necesar dezvoltării în toate domeniile de activitate, au adus în țară informații prețioase, au adus tehnologie etc. Aceștia au fost și ei trădați și umiliți de atitudinea comandanților Securității. Tangențial, am scris și despre aceste lucruri, în altă carte. De altfel, dl. gl. Vlad își aduce aminte când a participat la Băneasa la o întâlnire de mulți ani de la absolvirea unei promoții, din perioada în care dânsul comanda Școala de Ofițeri a M.I. În timpul întâlnirii, un ofițer de securitate i-a strigat: „Trădătorule!” Dl. general a plecat…
Susțineți că eroii unora sunt trădătorii altora, ceea ce am afirmat și eu în această carte. În acest sens, îl citați pe președintele Italiei, Francesco Cossiga, care aflând că forțele de ordine au fost oprite de gl. Iulian Vlad să aplice legea și să restabilească ordinea publică, a spus că trebuie să-i fie ridicată o statuie generalului Iulian Vlad. Este corect, domnule Rogojan, dl. gl. Vlad este eroul străinătății, la a cărei acțiune împotriva României ceaușiste s-a racordat, străinătate care a putut, în urma loviturii de stat, să acapareze România, să o transforme (în două decenii) într-o colonie și să o jefuiască sistematic, ceea ce s-a întâmplat deja și mai este încă în curs. Este evident că statelor străine care ne-au agresat, în decembrie 1989 și ne-au învins, cu ajutorul trădătorilor din Armată, din Securitate și din Partidul Comunist, nu le-a convenit perioada anterioară loviturii de stat. Deci, da, dl. gl. Vlad este eroul lui Cossiga și a multor altor șefi de state străine. Era de preferat o Românie atacată și cucerită cu tancurile sovietice, ca Cehoslovacia în 1968, decât cucerită prin tădarea militarilor români. Atunci poporul român ar fi înțeles că miza celor care spuneau că ne ajută să promovăm democrația, libertățile, umanismul, Europa unită etc., este acapararea României. Poate, atunci, poporul român nu ar fi fost atât de neatent și nici nu s-ar fi mai lăsat manipulat atât de ușor, așa cum face și grupul de foști comandanți ai fostei Securități pe care îl reprezentați. Unul din exemplele de manipulare este și negarea cu vehemență, chiar violent, a unor adevăruri coagulate și deja probate.
La un moment dat, în text, afirmați: „Corvin Lupu este, ori naiv, ori intoxicat de releele de manipulare a (sic!) unor servicii care i-au plantat surse de dezinformare, pentru a-i orienta cercetarea şi a-l compromite.” Deci, eu sunt ținta compromiterii de către serviciile secrete, nu conducerea Securității și gl. Iulian Vlad! Ulterior, scrieți că nu doriți să spuneți ce serviciu de informații (aripă de serviciu?) mă manipulează pe mine. Poate că mă și plătește. Poate că sunt ofițer (acoperit?) și nu știți dumneavoastră și eu nu am voie să spun. Poate că am fost în trecut și acum sunt doar un pensionar, ca dumneavoastră. Poate că sunt doar turnător și nimic altceva… Ca să evitați asemenea nedumeriri ale cititorilor, ar fi fost deontologic să spuneți de ce structură aparțin, cine mă manipulează și cine mi-a comandat să scriu această carte. S.R.I.-ul? S.I.E.? D.G.I.A.? U.M. 0215? U.M. 0865? Cine? Sau poate vreun serviciu străin. Văd că pe dl. prof. univ. dr. Viorel Roman de la Universitatea din Bremen, pe care îl cunosc personal de mulți ani, am fost cu dânsul și la Buenos Aires, l-ați deconspirat ca aparținând de B.N.D., ceea ce nu este deontologic. Apropos de lipsa deontologiei pe care mi-o reproșați mie, iar dumneavoastră, ofițer de informații, deconspirați agenții unor servicii în fața opiniei publice! De ce nu le spuneți cititorilor, cărui serviciu aparțin, ca să scape de suspense? Nu, domnule general, nu este decât o intoxicare „securistică” a dumneavoastră! Nu mai ține cu asemenea manevre! Încercați să vă remodelați, chiar și la această vârstă. Lăsați denigrarea celor care scriu ceea ce nu vă convine și scrieți dumneavoastră în continuare, chiar dacă nu sunteți istoric, ceea ce eu sunt, în primul rând (filolog sunt în al doilea rând), astfel ca istoriografia să poată să ia de la fiecare ceea ce este bun, să confrunte toate variantele și argumentele și să consolideze numitorul comun al cercetărilor, adică ceea ce merită cu adevărat reținut. Nu mai încercați să impuneți teze false prin forță și agresând verbal pe cei care scriu ceea ce nu vă convine, dumneavoastră sau fostului dumneavoastră șef!
Privitor la neactivarea de către dl. gl. Iulian Vlad a rețelei „S”, despre care am scris în carte, atâta cât am putut scrie acuma, ați prezentat un film ireal, bun „pentru adormit sugarii”. Imaginea falsă pe care o creați, prezentându-l pe dl. gl. Vlad interesându-se la dumneavoastră și la alți subordonați despre atribuțiile speciale care erau în directa domniei sale competențe este nedigerabilă. Să afirmați că gl. Vlad nu știa de Rețeaua „S” și vă întreba pe dumneavoastră dacă există așa ceva, este o jignire pe care ne-o aduceți tuturor celor care cunoaștem o parte din istoria Securității, un atentat la minima noastră inteligență și o dovadă că dumneavoastră sunteți mincinosul. Nu-i mințiți chiar pe toți. Dacă nu puteți fără minciună, mințiți-i doar pe cei care nu au habar. Ceilalți nu vă vor crede și vă vor judeca, inclusiv după ce veți trece dincolo de viață. Ceea ce scrieți, rămâne. Nu vă gândiți? Dacă am făcut și eu parte din Rețeaua „S” și cunosc problematica din interior? Nu le știați nici dumneavoastră pe toate. Îi puteați știi doar pe șefii de rețea, dacă v-ați fi băgat năsucul în hârtiile d-lui gl. Vlad, inclusiv unde nu vă „fierbea oala”, dar pe ceilalți nouă din rețea, nu îi știați. Da, domnule Rogojan, gl. Milea a activat Rețeaua „R”, conform regulamentului, iar dl. gl. Vlad nu a activat Rețeaua „S”, pentru că a încălcat regulamentul rețelei. Dumneavoastră infirmați și mințiți în continuare, dar nu mai puteți ascunde pe fond adevărul despre trădarea șefilor Securității.
Și încă ceva. Șefii de state, în întâlniri directe sau prin mesageri își oferă adeseori informații unii altora. Gheorghiu-Dej i-a spus adeseori lui Drăghici ceea ce a aflat de la alți șefi de stat. Ceaușescu nu spunea dintr-un motiv cert: nu avea încredere în Securitate, care acționa în direcția înlăturării lui de la putere. Acest adevăr nu mai poate fi negat decât cu rea-credință. Faptul că șefii Securității acționau duplicitar și mimau devotament, nu schimbă fondul problemei.
Textul pe care l-ați publicat are și menirea de a descuraja eventuale demersuri viitoare de același fel ale mele, sau ale altor cercetători, inclusiv ale domnului profesor Troncotă. Are menirea și de a descuraja editurile să mai publice lucrări care nu convin șefilor fostei Securități? Cine are curajul să se pună cu ei? Dar, pe de altă parte, este o iluzie să credem că adevărul istoric va fi și în continuare împiedicat să iasă la lumină, de către acești cerberi ai omertei, între care și dumneavoastră, domnule Rogojan. Știind multe și citind cartea mea, printre rânduri, v-ați dat seama că dacă știu unele dintre lucrurile pe care le-am scris în carte, știu și altele. Așa cum în precedenta carte, România în decembrie 1989. De la revolta populară la lovitura de stat, Sibiu, Editura Techno Media, 2010, nu am scris unele lucruri pe care le-am publicat doar acuma, tot așa mai sunt altele, care ar putea fi publicate într-o viitoare carte.
Cât despre „cumetriile” dintre mine și dl. general Troncotă, la care faceți referire, nu au existat și nu există. D-lui Troncotă nu i-am făcut nici un favor, ci i-am recunoscut, ca fost șef al unor structuri academice, niște merite, de aceea l-am angajat ca asociat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, unde este actualmente titular. Dacă o colaborare corectă, până în prezent, înseamnă „cumetrii”, atunci, da, avem „cumetrii”. Prezența mea în Consiliul Științific al publicației „Vitralii-lumini și umbre”- Revista veteranilor din serviciile române de informații, nu se datorează d-lui prof. Troncotă, ci propunerii d-lui general Iulian Vlad, acceptată de dl. director Filip Teodorescu și, desigur, de finanțator, respectiv de S.R.I. Deci, din nou, nu sunteți foarte informat. În ultima vreme nu am mai publicat, pentru că mi s-a cerut să-mi modific textele și să ascund anumite umbre din istoria Securității, ceea ce nu am acceptat și prefer să fiu scos, decât să semnez lucruri neadevărate. Eu nu am cerut o poziție de onoare la „Vitralii” și nu mi-am oferit serviciile, ci am fost rugat.
Fiindcă și eu mă pricep la informații, nu numai la istorie, știu de ce îl ponegriți în halul acesta pe dl. prof. Troncotă. Știu și de ce l-ați reclamat fără temei la unul dintre foștii directori ai S.R.I. Faptul că nu ați avut temei a fost stabilit de o comisie numeroasă de anchetă, numită prin ordin al directorului, care a constatat că reclamația dumneavoastră a fost calomnioasă.
Din alt punct de vedere, este frumos, domnule gl. Rogojan, că îi luați apărarea d-lui general Vlad. Și eu l-am menajat ani de zile, mai ales după ce s-a îmbolnăvit d-na Ana Vlad, Dumnezeu s-o odihnească. Dar, alegând să cercetez istoria contemporană și recentă și fiind o persoană care, prin natura poziției în societate, am cunoscut mulți oameni importanți, sunt în această situație de a considera că profesia este pe primul loc, iar ocolind zonele dureroase ale istoriei, și menajând cunoscuții/amicii/prietenii, nu pot să fac nimic.
Adevărul supărării dumneavoastră, domnule Rogojan, ca și al altor persoane implicate în marea trădare din decembrie 1989, este că, scriind această carte, am ridicat o lespede sub care fuseseră ascunse fapte mizerabile și unii dintre vinovații de trădare, pe care dumneavoastră îi apărați acum, inclusiv prin vechea metodă securistă de împroșcare cu noroi a celor care spun ceea ce nu vă convine și prin alte măsuri specifice. Ați scris că unele edituri au refuzat publicarea cărții mele. Da, de frica dumneavoastră! Ați băgat frica în români atât de tare încât le este frică de securiști și după un sfert de secol. Acesta este adevărul. Ei nu știu că, acuma, sunteți inofensivi ca niște gâze.
Toți cei care sunt cercetători autentici, ca și cei din interiorul sistemului informativ, știu că eu am dreptate și am scris adevărul în cărțile mele, iar contrazicerile dumneavoastră sunt „fumigene” pentru opinia publică. Opriți-vă, pentru că românii au fost bulversați 25 de ani de aceste manipulări!
Este cert că adevărul supără, nu minciunile. Ați citit cartea mea scrâșnind din dinți, ca și alte cadre de comandă din fosta Securitate care se simt afectate și ați scris recenzia mea tulburat și cu toate angoasele nemulțumirilor dumneavoastră post-decembriste, reactivate. Dacă scriam minciuni, nu se supăra nimeni pe mine. Cei care spun adevărul au puțini prieteni și mulți dușmani…
Cititorii nu vor înțelege mai nimic din disputa noastră. Pentru a judeca, trebuie citită cartea.
Prof. Univ. Dr. Corvin Lupu
P.S.
1) Nu toate informațiile dumneavoastră despre mine și familia mea sunt corecte. Aveți scuza că pe vremea Ceaușeștilor, când dumneavoastră erați foarte aproape de vârf, eu eram doar un om de rând, cu dosar de cadre foarte prost. Dl. gl. Vlad nu l-a cunoscut niciodată personal pe tatăl meu, pentru că nu le-am făcut cunoștință. Dl. Vlad a vorbit doar telefonic, de mai multe ori, cu mama mea. Când ne-am cunoscut, dl. g-ral Vlad m-a căutat pe mine, nu eu pe domnia sa.
2) Dacă dumneavoastră ați scris acele mizerii despre mine, doresc să vă spun că șeful dumneavoastră are o părere foarte bună despre profesionalismul meu. Cu ocazia unei întâlniri a absolvenților unei clase de ofițeri de miliție, din vremea când dl. gl. Vlad era comandant, un colonel de miliție de la Sibiu, Remus Comănici, fost adjunct al șefului Poliției, l-a întrebat pe dl. general ce părere are despre istoricul Corvin Lupu. Dl. Iulian Vlad a răspuns : „Este un mare istoric !” Eu nu mă cred un mare istoric, dar știu un lucru: am scris cartea cu bună-credință față de cititori și față de profesiunea mea.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5337
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Scrisoare către prof. Corvin Lupu

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Oct 25, 2015 10:27 pm

http://www.cotidianul.ro/scrisoare-catre-prof-corvin-lupu-270167/

Stimate d-le Corvin Lupu,
Ceauşescu a privatizat statul, a vândut evrei, germani pe valută şi asupra disperaţilor, care înotau în Dunăre spre Serbia, a ordonat să se tragea cu muniţie de război. După Sf. Augustinus (354-430) asta e suficient pentru ca şi un şef de stat să nu se deosebească de un bandit obişnuit. Libertatea de mişcare şi cea de expresie sunt la creştini drepturi de natură divină, cei care le încalcă sunt infractorii.
Nu-s specialist în domeniu, dar mă mir că amiralul Canaris, colonelul von Stauffenberg, care au încercat să-l înlăture pe Hitler sunt eroi, iar generalul-colonel Iulian Vlad e degradat soldat şi condamnat la 25 de ani, pentru că a împiedicat un război civil, cu consecinţe incalculabile pentru existenţa statului. Care ar fi fost soarta României ortodoxe, care n-are nici Concordat, în condiţiile ingerinţei străine militare directe şi ale unui război fratricid în vremea când URSS, Iugoslavia, Cehoslovacia s-au dezmembrat?
Mi-e greu să înţeleg pledoaria Dv pentru supunere necondiţionată faţă de Dictator, în condiţiile în care el s-a decalificat ca şef de stat, când marile puteri au decis sfârşitul paşnic al Războiului Rece, al ideologiei marxist-leniniste anticreştine şi al închisorii popoarelor, aşa-zisul Lagăr comunist. Şi eu m-am întrebat cu câţiva ani în urmă: „Generalul Iulian Vlad Erou sau trădător?“. Articolul s-a publicat de zece ori în SUA, Germania, România, Australia şi mă bucur că d-ul general Aurel I. Rogojan l-a considerat de folos acestei dezbateri.
Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?
Evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara şi Bucureşti fac parte din înţelegerea dintre ruşi şi americani în lagătură cu terminarea paşnică a Războiului Rece dintre creştinii occidentali şi ortodocşi, la renunţarea Moscovei la Cortina de Fier, la Lagărul est-european, la credo marxist leninist, care urmărea mântuirea celor ce muncesc prin depăşirea luptei de clasă şi raiul pe pământ!
Cei care au planificat, organizat şi s-au implicat în Revoluţie plecau de la premisa că Armata şi Securitatea nu se agreau şi având arme vor trage în legitimă apărare, provocaţi de revoluţionarii în civil, dar bine pregătiţi si înarmaţi, apoi în confuzia quasi normală, inerentă, dar mai ales indusă cu premeditare de agenţi anonimi se vor înregistra cam 1.500 morţi pe judet, în total pe ţară 60.000. Genocid!
Nicolae şi Elena Ceauşescu nu înţelegeau sau nu acceptau aceste realităţi aşa că au fost lichidaţi după un proces sumar, de tip stalinist. Ministrul Apărării Vasile Milea s-a sinucis la începutul operaţiilor, iar ministrul, şeful Departamentului Securităţii Statului, general-colonelul Iulian Vlad, a ordonat imediat depunerea armelor şi muniţiei la rastel.
Poziţiile erau clare, Frontul Salvării Naţionale, a celor buni, care n-au întinat idealurile comuniste, iar de partea cealalaltă securiştii-terorişti, cei care trag din toate poziţiile, şi sunt până astăzi de negăsit. Lupta dintre progresiştii internaţionalişti Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan şi cei nationalişti moldo-valahi s-a încheiat cu victoria clară a moscoviţilor.
Războiul civil dintre Armată şi Securitate însă n-a avut loc. Ordinul gen. Vlad a încurcat avântul revoluţionar, dar s-a inventat subit sintagma securist = terorist la Televiziune şi populaţia a fost mobilizată să participe la vânătoare şi vigilenţă împotriva celor care în mod paradoxal s-au dezarmat de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni.
Logica evenimentelor este implacabilă şi verificată în trecut. După dezastrul din Rusia, un grup de generali s-a hotărât să-i lichidez pe Adolf Hitler şi pe Heinrich Himmler, care erau aşteptaţi să facă o vizită pe front. Hitler vine însă singur, aşa că se amână acţiunea, pentru că generalii se temeau că Himmler declanşează un război civil între SS şi Armată. Astăzi ştim că Himmler voia să ia locul lui Hitler după ce acesta s-a sinucis, tot aşa cum ştim că gen. Vlad n-a intenţionat nici o clipă să-l înlocuiască pe Ceauşescu.
1989 era mai mult în joc decât schimbarea Domnului la Bucureşti, era euforia celor care doreau refacerea unităţii ortodocşilor cu occidentalii. Depăşirea Marei Schisme din 1054. Ea însă n-a avut loc şi totul a rămas ca în trecut, aşa că tot elanul se dovedeşte a fi fost ceva penibil, de care se jenează acum cam toată lumea, atât în est cât şi în vest.
În ce măsură conştientiza gen. Vlad pe 17. dec. 1989 că totul este numai o farsă, în afara luptei pentru putere a curentului moscovit din rândul moldo-valahilor şi a celor 1.000 de morţi, este greu de ştiut. Sigur este faptul că el nu s-a comportat cum dorea kominternistul Brucan şi a fost degradat şi condamnat la 25 de ani de închisoare.
Gen. Vlad n-a acceptat lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite, nici obedienţa faţă de a treia Romă, ceea ce l-a costat în final 4 ani de puşcărie. Pentru că l-a trădat pe Brucan. Pe de altă parte a împiedicat un război civil. Pentru asta e un erou al neamului.
Prof. Dr. Viorel Roman, Akademischer Rat a.D.
Bucureşti la 17 decembrie 2011
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5337
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: „Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?” (1 - 2 )

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum