Libya: From Africa’s Wealthiest Democracy, To US-NATO Sponsored Terrorist Haven

In jos

Libya: From Africa’s Wealthiest Democracy, To US-NATO Sponsored Terrorist Haven

Mesaj Scris de ILUMINATI la data de Lun Oct 19, 2015 9:35 pm

By Garikai Chengu
October 19, 2015 "Information Clearing House" - "GR" -  October 20, marks the four-year anniversary of the US-backed assassination of Libya’s former leader, Muammar Gaddafi, and the decline into chaos of one of Africa’s greatest nations.
In 1967 Colonel Gaddafi inherited one of the poorest nations in Africa; by the time he was assassinated, he had transformed Libya into Africa’s richest nation. Prior to the US-led bombing campaign in 2011, Libya had the highest Human Development Index, the lowest infant mortality and the highest life expectancy in all of Africa.
Today, Libya is a failed state. Western military intervention has caused all of the worst-scenarios: Western embassies have all left, the South of the country has become a haven for ISIS terrorists, and the Northern coast a center of migrant trafficking. Egypt, Algeria and Tunisia have all closed their borders with Libya. This all occurs amidst a backdrop of widespread rape, assassinations and torture that complete the picture of a state that is failed to the bone.
Libya currently has two competing governments, two parliaments, two sets of rivaling claims to control over the central bank and the national oil company, no functioning national police or army, and the United States now believes that ISIS is running training camps across large swathes of the country.
On one side, in the West of the nation, Islamist-allied militias took over control of the capital Tripoli and other key cities and set up their own government, chasing away a parliament that was previously elected.
On the other side, in the East of the nation, the “legitimate” government dominated by anti-Islamist politicians, exiled 1,200 kilometers away in Tobruk, no longer governs anything. The democracy which Libyans were promised by Western governments after the fall of Colonel Gaddafi has all but vanished.
Contrary to popular belief, Libya, which western media routinely described as “Gaddafi’s military dictatorship” was in actual fact one of the world’s most democratic States.
Under Gaddafi’s unique system of direct democracy, traditional institutions of government were disbanded and abolished, and power belonged to the people directly through various committees and congresses.
Far from control being in the hands of one man, Libya was highly decentralized and divided into several small communities that were essentially “mini-autonomous States” within a State. These autonomous States had control over their districts and could make a range of decisions including how to allocate oil revenue and budgetary funds. Within these mini autonomous States, the three main bodies of Libya’s democracy were Local Committees, Basic People’s Congresses and Executive Revolutionary Councils.
The Basic People’s Congress (BPC), or Mu’tamar shaʿbi asāsi was essentially Libya’s functional equivalent of the House of Commons in the United Kingdom or the House of Representatives in the United States. However, Libya’s People’s Congress was not comprised merely of elected representatives who discussed and proposed legislation on behalf of the people; rather, the Congress allowed all Libyans to directly participate in this process. Eight hundred People’s Congresses were set up across the country and all Libyans were free to attend and shape national policy and make decisions over all major issues including budgets, education, industry, and the economy.
In 2009,  Gaddafi invited the New York Times to Libya to spend two weeks observing the nation’s direct democracy. The New York Times, that has traditionally been highly critical of Colonel Gaddafi’s democratic experiment, conceded that in Libya, the intention was that
“everyone is involved in every decision…Tens of thousands of people take part in local committee meetings to discuss issues and vote on everything from foreign treaties to building schools.”
The fundamental difference between western democratic systems and the Libyan Jamahiriya’s direct democracy is that in Libya all citizens were allowed to voice their views directly – not in one parliament of only a few hundred wealthy politicians – but in hundreds of committees attended by tens of thousands of ordinary citizens. Far from being a military dictatorship, Libya under Mr. Gaddafi was Africa’s most prosperous democracy.
On numerous occasions Mr. Gaddafi’s proposals were rejected by popular vote during Congresses and the opposite was approved and enacted as legislation.
For instance, on many occasions Mr. Gaddafi proposed the abolition of capital punishment and he pushed for home schooling over traditional schools. However, the People’s Congresses wanted to maintain the death penalty and classic schools, and the will of the People’s Congresses prevailed. Similarly, in 2009, Colonel Gaddafi put forward a proposal to essentially abolish the central government altogether and give all the oil proceeds directly to each family. The People’s Congresses rejected this idea too.
For over four decades, Gaddafi promoted economic democracy and used the nationalized oil wealth to sustain progressive social welfare programs for all Libyans. Under Gaddafi’s rule, Libyans enjoyed not only free health-care and free education, but also free electricity and interest-free loans. Now thanks to NATO’s intervention the health-care sector is on the verge of collapse as thousands of Filipino health workers flee the country, institutions of higher education across the East of the country are shut down, and black outs are a common occurrence in once thriving Tripoli.
Unlike in the West, Libyans did not vote once every four years for a President and an invariably wealthy local parliamentarian who would then make all decisions for them. Ordinary Libyans made decisions regarding foreign, domestic and economic policy themselves.
America’s bombing campaign of 2011 has not only destroyed the infrastructure of Libya’s democracy, America has also actively promoted ISIS terror group leader Abdelhakim Belhadj whose organization is making the establishment of Libyan democracy impossible.
The fact that the United States has a long and torrid history of backing terrorist groups in North Africa and the Middle East will surprise only those who watch the news and ignore history.
The CIA first aligned itself with extremist Islam during the Cold War era. Back then, America saw the world in rather simple terms: on one side the Soviet Union and Third World nationalism, which America regarded as a Soviet tool; on the other side Western nations and extremist political Islam, which America considered an ally in the struggle against the Soviet Union.
Since then America has used the Muslim Brotherhood in Egypt against Soviet expansion, the Sarekat Islam against Sukarno in Indonesia and the Jamaat-e-Islami terror group against Zulfiqar Ali Bhutto in Pakistan. Last but certainly not least there is Al-Qaeda.
Al Qaeda: The CIA’s Computer Data Base
Lest we forget, the CIA gave birth to Osama Bin Laden and breastfed his organization throughout the 1980′s. Former British Foreign Secretary Robin Cook told the House of Commons that Al Qaeda was unquestionably a product of western intelligence agencies. Robin Cook explained that Al Qaeda, which literally means “the base” in Arabic, was originally the computer database of the thousands of Islamist extremists who were trained by the CIA and funded by the Saudis to defeat the Russians in Afghanistan. The Islamic State of Iraq and Syria (ISIS) used to have a different name: Al Qaeda in Iraq.
ISIS is metastasizing at an alarming rate in Libya, under the leadership of one Abdelhakim Belhadj. Fox News recently admitted that Mr. Belhadj “was once courted by the Obama administration and members of Congress” and he was a staunch ally of the United States in the quest to topple Gaddafi. In 2011, the United States and Senator McCain hailed Belhadj as a “heroic freedom fighter” and Washington gave his organization arms and logistical support. Now Senator McCain has called Belhadj’s organization ISIS, “probably the biggest threat to America and everything we stand for.”
Under Gaddafi, Islamic terrorism was virtually non existent and in 2009 the US State Department called Libya “an important ally in the war on terrorism”.
Today, after US intervention, Libya is home to the world’s largest loose arms cache, and its porous borders are routinely transited by a host of heavily armed non-state actors including Tuareg separatists, jihadists who forced Mali’s national military from Timbuktu and increasingly ISIS militiamen led by former US ally Abdelhakim Belhadj.
Clearly, Gaddafi’s system of economic and direct democracy was one of the 21st century’s most profound democratic experiments and NATO’s bombardment of Libya may indeed go down in history as one of the greatest military failures of the 21st century.
Garikai Chengu is a scholar at Harvard University. Contact him on 
Copyright © Garikai Chengu, Global Research, 2015
See also -
Daesh releases new video of man being dragged to death in Libya: The gruesome video reportedly showed two men, dressed in trademark orange jumpsuits confessing before being killed by the militant group. Mohamed Tayib Ali al-Amri, 23, was forced to dig his own grave before being shot in the head while 43-year-old Rushdi Ageela Omran al-Masouri was handcuffed and dragged to death behind a vehicle
ISIS video purports to show Christian man being beheaded in Libya: The video, which was released by ISIS' faction in Libya, purportedly shows the captive wearing an orange jumpsuit making a short statement in which he gave his name and nationality.
google translate
19 octombrie 2015 "Informații Clearing House" - "GR" -  20 octombrie, marcheaza patru ani de ani de la asasinarea SUA-sprijinit fostului lider Libiei, Muammar Gaddafi, și declinul în haos de una dintre cele mai mari natiuni ale Africii.
În 1967 colonelul Gaddafi a moștenit unul dintre cele mai sărace națiuni din Africa; de momentul în care a fost asasinat, el a transformat Libia în cel mai bogat popor din Africa. Înainte de campania de bombardamente conduse de SUA în 2011, Libia avut cea mai mare indicele de dezvoltare umană, cel mai mic mortalitatea infantilă și cea mai mare speranta de viata in toate din Africa.
Astăzi, Libia este un stat eșuat. Intervenție militară occidentală a cauzat toate cele mai grave scenarii-: ambasade occidentale au lăsat, sudul țării a devenit un refugiu pentru teroriști ISIS, și coasta de nord un centru de trafic de migranți. Egipt, Algeria și Tunisia au toate închise granițele cu Libia. Acest lucru se întâmplă toate în mijlocul un fundal de viol pe scară largă, asasinate și torturi care completeaza imaginea unui stat care a eșuat la os.
Libia are în prezent două guverne concurente, două parlamente, două seturi de rivalizând creanțelor pentru a controla peste banca centrală și compania națională de petrol, nu de poliție națională funcționează sau armatei, și Statele Unite consideră acum că ISIS se execută taberele de antrenament din pături largi de tara.
Pe de o parte, în Occident a națiunii, milițiile islamiste aliate au preluat controlul asupra capitalei Tripoli și în alte orașe-cheie și a înființat propriul guvern, alungarea un parlament care a fost ales anterior.
Pe de altă parte, în partea de est a națiunii, guvernul "legitim" dominate de politicieni anti-islamiste, exilat departe în Tobruk 1200 kilometri, nu mai reglementează nimic. Democrația care libieni s-au promis de guvernele occidentale după căderea colonelului Gaddafi a dispărut toate, dar.
Contrar credintei populare, Libia, care mass-media occidentale descris in mod obisnuit ca "dictatura militară a lui Gaddafi" a fost, în realitate, unul dintre cele mai democratice state din lume.
Sub sistem unic de democrație directă lui Gaddafi, instituțiile tradiționale de guvernare au fost desființate și eliminate, și puterea a aparținut poporului direct prin diverse comitete și congrese.
Departe de a fi un control în mâinile unui singur om, Libia a fost extrem de descentralizat și împărțit în mai multe comunități mici, care au fost, în esență, "statele-mini autonome" în cadrul unui stat.Aceste state autonome au avut control asupra districtele lor și ar putea face o serie de decizii, inclusiv modul de alocare a veniturilor de petrol și fonduri bugetare. În cadrul acestor state autonome mini, cele trei organisme principale ale democrației Libiei au fost Comitetele Locale, de bază ale oamenilor Congrese și Consiliile Executive revoluționare.
Congresul Poporului Basic (BPC), sau Mu'tamar sha'bi asāsi a fost în esență echivalent funcțional Libia a Camerei Comunelor din Regatul Unit sau Camera Reprezentanților din Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, Congresul Poporului din Libia nu a fost format numai din reprezentanți aleși care au discutat și propuse legislației privind numele poporului; mai degrabă, Congresul a permis tuturor libienilor a participa direct la acest proces. Congrese opt sute de persoane au fost înființate în întreaga țară și a tuturor libienilor au fost liberi să participe și forma politica națională și să ia decizii asupra tuturor aspectelor majore, inclusiv bugete, educație, industrie, și economia.
În 2009, Gaddafi a invitat la New York Times pentru a Libia pentru a petrece două săptămâni cu respectarea democrației directe națiunii. The New York Times, care a fost în mod tradițional extrem de critic de experiment democratic colonelului Gaddafi, a recunoscut că în Libia, intenția a fost ca
"Toată lumea este implicat în orice decizie ... Zeci de mii de oameni iau parte la reuniunile comisiilor locale pentru a discuta problemele și să voteze orice, de la tratate străini în școlile de constructii."
Diferența fundamentală dintre sistemele democratice occidentale și democrația directă libian Libiană este că în Libia toți cetățenii li sa permis să-și exprime punctele de vedere în mod direct - nu într-un parlament de doar câteva sute de politicieni bogati - dar în sute de comisii care au participat zeci de mii de cetățenii obișnuiți. Departe de a fi o dictatură militară, Libia sub domnul Gaddafi a fost democrație cele mai prospere din Africa.
În numeroase ocazii propuneri domnului lui Gaddafi au fost respinse prin vot popular în timpul Congrese și invers a fost aprobat și adoptat ca legislația.
De exemplu, de multe ori domnul Gaddafi a propus abolirea pedepsei cu moartea și a împins pentru școlarizarea acasă peste scolile traditionale. Cu toate acestea, Congrese Poporului vrut să mențină pedeapsa cu moartea și școli clasice, și voința Congrese Poporului prevalat. În mod similar, în 2009, colonelul Gaddafi a prezentat o propunere de a elimina, în esență, guvernul central cu totul și da toate veniturile petroliere direct la fiecare familie. Congrese Poporului a respins această idee prea.
De peste patru decenii, Gaddafi a promovat democrația economică și a folosit bogăția de ulei naționalizate pentru a susține programe de asistență socială pentru progresive toate libieni. Sub conducerea lui Gaddafi, libieni bucurat nu numai liber de ingrijire a sanatatii si educatie gratuit, dar, de asemenea, gratuit de energie electrică și împrumuturi fără dobândă. Acum, datorită intervenției NATO sectorul de îngrijire a sănătății este pe punctul de a colapsului ca mii de lucratori in domeniul sanatatii filipinezi fugă din țară, instituțiile de învățământ superior din întreaga estul țării sunt oprite, si iesirile negre sunt un fenomen comun in data înfloritoare Tripoli.
Spre deosebire de Occident, libieni nu au votat o dată la patru ani, pentru un președinte și un parlamentar local, invariabil bogat care ar face atunci toate deciziile pentru ei. Libienii ordinare luat decizii în ceea ce privește politica externă, internă și economică se.
ISIS lider de grup terorist de campanie de bombardamente America de 2011 nu a distrus doar infrastructura democrației Libiei, America a promovat în mod activ Abdelhakim Belhadj a cărui organizare este de a face instaurarea democrației libian imposibil.
Faptul că Statele Unite are o istorie lungă și torida de suport grupurilor teroriste din Africa de Nord și Orientul Mijlociu vor surprinde doar cei care se uită la știri și să ignore istoria.
CIA sa aliniat în primul rând cu Islamul extremist în perioada Războiului Rece. Pe atunci, America a văzut lumea în termeni destul de simpli: pe de o parte naționalismul Uniunii și al treilea Sovietică Mondial, care America de privit ca un instrument sovietic; pe celelalte națiuni occidentale laterale și extremiste Islamul politic, care Americii considerat un aliat în lupta împotriva Uniunii Sovietice.
De atunci, America a folosit Fratia Musulmana din Egipt împotriva expansiunii Sovietice, Sarekat Islamul împotriva Sukarno în Indonezia și grupul terorist Jamaat-e-Islami împotriva Zulfiqar Ali Bhutto, în Pakistan. Ultima, dar cu siguranță nu în ultimul rând există Al-Qaeda.
Al Qaeda: CIA computerului Baza de Date
Să nu uităm, CIA a dat naștere la Osama bin Laden și organizația sa alaptati pe parcursul anilor 1980. Fostul Secretarul de Externe britanic Robin Cook, a declarat Camerei Comunelor că Al Qaeda a fost, fără îndoială, un produs de agențiile de informații occidentale. Robin Cook a explicat că Al Qaeda, ceea ce înseamnă literalmente "de bază" în arabă, a fost inițial baza de date computerizată a mii de extremiști islamiști care au fost instruiti de CIA și finanțate de saudiți pentru a învinge rușii în Afganistan. Statul Islamic din Irak și Siria (ISIS) folosit pentru a avea un nume diferit: Al-Qaida în Irak.
ISIS este metastasizing-un ritm alarmant in Libia, sub conducerea unuia Abdelhakim Belhadj. Fox News a recunoscut recent că domnul Belhadj "a fost odată curtat de administrația Obama și membrii ai Congresului", și el a fost un aliat ferm al Statelor Unite in incercarea de a răsturna Gaddafi. În 2011, Statele Unite și senatorul McCain a salutat Belhadj ca "luptător pentru libertate eroice" și Washington a dat brațele organizare si suport logistic. Acum, Senatorul McCain a cerut organizației Belhadj lui ISIS, "probabil cea mai mare amenințare pentru America și tot ceea ce sta pentru."
Sub Gaddafi, terorismul islamic a fost practic inexistente, iar în 2009 Departamentul de Stat al SUA numit Libia "un aliat important în războiul împotriva terorismului".
Astăzi, după intervenția SUA, Libia este acasa, la cel mai mare cache de arme pierde din lume, iar granițele sale poroase sunt in mod curent tranzitate de o serie de puternic armate actorilor non-statali, inclusiv separatisti Tuareg, jihadiștii care forțate militară națională Mali de la Timbuktu și milițieni din ce în ce ISIS condus de fostul aliat al SUA Abdelhakim Belhadj.
În mod evident, sistemul lui Gaddafi a democrației economice și directă a fost unul dintre experimente democratice mai profunde secolului 21 și bombardament NATO din Libia pot merge într-adevăr în istorie ca una dintre cele mai mari eșecuri militare ale secolului 21.
Garikai Chengu este un savant de la Universitatea Harvard. Contactați-l 
Vezi si -
Daesh de presă nou videoclip al omului să fie târât la moarte în Libia: Videoclipul macabru arătat relatărilor doi bărbați, îmbrăcați în combinezoane portocalii marcă mărturisesc înainte de a fi ucis de grupul militant.Mohamed Tayib Ali Al-Amri, 23, a fost nevoit să-și sape propria mormânt înainte de a fi împușcat în cap în timp ce de 43 de ani Rushdi Ageela Omran al-Masouri fost încătușat și dus la moarte în spatele unui vehicul
ISIS videoclip urmărește să arate omului creștin fiind decapitat în Libia: Videoclipul, care a fost lansat de către fracțiunea ISIS "în Libia, pretins arată purtând o salopetă portocalie captiv face o scurtă declarație în care a dat numele și naționalitatea sa.

Mesaje : 387
Data de înscriere : 16/02/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos


Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum