„Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?” (3 -4 - 5)

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

„Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?” (3 -4 - 5)

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Oct 25, 2015 10:38 pm

Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?” (3)
http://www.art-emis.ro/analize/3181-generalul-iulian-vlad-erou-sau-tradator-3.html

„Opera" lui Corvin Lupu un altfel de fals despre evenimentele din decembrie 1989 - Note de lectură
„Informaţii inedite" care trimit în derizoriu opera lui Corvin Lupu, editată de Cristian Troncotă
Despre Ana Bladiana, cercetarea efectuată de Corvin Lupu relevă că este „soţia colonelului de securitate Romulus Rusan"[6]. Evident și umoristic, subliniem noi, un „colonel de securitate" sub multiple acoperiri şi infiltări ca scriitor, fondator al organizaţiei neguvernamentale Alianţa Civică, director în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, conducător al Centrului Internaţional Pentru Studiul Comunismului. O altă informaţie inedită, rezultată din „documentarea ştiinţifică a „istoricului" Corvin Lupu este aceea că Gheorghe Atudoroaie, fost locţiitor al şefului Securităţii judeţului Timiş este ginerele răposatului general Nicolae Pleşiţă[7]. Problema este, însă, că generalul Nicolae Pleşiţă nu a avut vreo fiică, iar doamna Emilia Atudoroaie, unica soţie a prepusului ginere, este fiica unei onorabile familii din judeţul Botoşani.
Schimbarea identităţii unor personaje cu rol important în evenimente
Colonelul Gheorghe Răbăcel, seful Statului Major al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne, salvatorul de la măcel a efectivelor școlii, este menţionat sub numele de „Dumitru Răbăgel"[8], iar şeful Statului Major al Gărzilor Patriotice de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist Român, colonelul Corneliu Pârcălăbescu este subsituit cu „Gheorghe Pârcălăbescu".
Abandonul deontolgiei cercetării științifice
Abundența preluărilor necritice, unele din surse premeditat preconstituite pentru alterarea și escamotarea adevărului, falsificarea și manipularea citărilor, contrafacerea argumentelor, lipsa respectului față de adevăr, raționamente cinico-criminale , inexactități de nume, date, locuri și fapte, contradicții analitice de logică elementară, precaritatea documentării și lipsa elementelor de verificabilitate a afirmațiilor și concluziilor, melanjul jumătăților de adevăr cu minciuna sfruntată si cu fabulații patologice sunt primele impresii, la o preliminară privire, asupra a ceea ce ar putea fi contribuția originală din cele 302 pagini ale recentei scrieri semnate de Corvin Lupu. In cele mai multe cazuri de recurs la citate, autorul omite delimitarea prin ghilimele, astfel încât cititorul să nu realizeze cât anume este preluat, de unde încep și unde se încheie considerațiile sale personale. Cu alte cuvinte, Corvin Lupu instrumentalizeză sursele bibliografice, folosindu-le tendențios, atunci când nu le schimbă complet sensul. Autorul „Trădării Securității în decembrie 1989", profesorul Corvin Lupu pornește în demersul său de la o serie de confuzii și premise false, cauzate, între altele, de absența demersului științific elementar al verificării competențelor și atribuțiilor Securității în lumina legislației în vigoare la momentul analizei faptelor pe care le califică, în pură manieră personală, cu invocarea greșită a texteor de lege, ca acte de trădare. Filologul istoric citează Constituția, Codul penal și regulamentele militare, fără să realizeze că România era prinsă în iureșul mișcării forțate a roții istoriei, care venea ca un tăvălug nimicitor peste tot ce ar fi însemnat chiar și schițarea cea mai anemică a vreunei împotriviri.
Anticii părinți fondatori ai democrației ateniene au legitimat ceea ce, ulterior, a rezumat maxima latină „Salus populi (Reipublicae suprema lex esto)" (Salvarea poporului (a republicii) să fie legea supremă". Acest principiu fundamental de drept public roman a constituit argumentul juridic al înlăturării tiranilor, dictaturilor sau regimurilor politice nepopulare. Corvin Lupu se lansează în considerații despre trădare și „trădarea pozitivă" în istorie, pe care o consideră un sacrilegiu. Prima statuie și primul timbru din istoria activităților secrete de informații și contrainformații au fost dedicate memoriei ofiţerului Nathaniel Halle, un agent secret al generalului George Washington în armata colonială britanică. Britanicii l-au spânzurat pentru trădare, dar pentru Statele Unite ale Americii, Nathaniel Halle este un erou al Războiului de Independență. Istoria este plină de exemplele trădărilor din necesitate istorică, arătându-ne, fără putință de tăgadă, că eroii unora sunt trădătorii altora. Așadar, depinde de care parte a graniței, fragile și uneori greu perceptibile, dintre eroism și trădare, s-a situat Corvin Lupu când a judecat faptele și, în primul rând, în ce grilă axiologică le-a interpretat.
Cum am devenit un instrument al diversiunii în „cercetarea istorică" a profesorului Corvin Lupu
Printre cei mai citați autori și din ale cărui scrieri sunt cele mai multe preluari de pagini (153-155; 163-165; 174-176) este și generalul Aurel I. Rogojan. Onoare ce-mi revine, probabil, ar fi firesc, după Alex Mihai Stoenescu. Cu vădită rea credință, Corvin Lupu tranformă, în manieră proprie de studiu, cercetare și concluzionare, o serie de fapte și date factuale prezentate de generalul Aurel I. Rogojan[9] în contrargumente la ceea ce, pe bună dreptate, a fost calificat ca decizii istorice și acte de eroism, din partea generalului Iulian Vlad. Astfel din 11 citări identificate, din Aurel I. Rogojan, în mai multe cazuri, Corvin Lupu recurge la procedee tactice de dezinformare „de manual", după cum urmează:
„Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose" - Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne. (Beaumarchais, „Bărbierul din Sevilla")
1. Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Bucureşti, Ed. Elion, 2015, p. 75
„[...] Aurel Rogojan, (sic!) afirmă că dizidenții erau niște oportuniști. Ei nu s-au ridicat public împotriva regimului ceaușist, ci unelteau din umbră pentru a prelua puterea"[10]. Virgula dintre subiect și predicat aparține filologului cu doctorat în istorie Corvin Lupu.
Corvin Lupu nu citează corect, ci recurge la o interpetare proprie instrumentalizată, pentru a-i servi scopului urmărit, pe care ne abținem a-l califica. Iată ce spune autorul citat: „Nu toate persoanele despre care s-a acreditat ideea că au fost disidenţi întruneau condiţia esenţială necesară pentru acest statut. În sensul că nu au exprimat o altă direcţie în interiorul ideologiei Partidului Comunist, aşa cum au făcut-o Troţki, Buharin, Zinoviev şi toţi cei care au avut o voce distinctă de cea a lui Lenin sau a lui Stalin. Nu s-au ridicat nici la nivelul temerităţii lui Milovan Djilas împotriva lui Tito (în Iugoslavia), a lui Otakar Sik împotriva lui Novotny, înaintea lui Dubcek (la Praga) şi alţii asemenea, care au creat şi au întemeiat curente de gândire nuanţate faţă de ideologia marxist-leninistă dominantă. Filosofia politică şi acţiunea de opoziţie cu logo-ul "Ridică-te tu, să mă aşez eu" nu generează disidenţi, ci oportunişti". Este oricui evident, mai puțin autorului „Trădării Securității [...]", că reducționismul vulgar al concluziei personale este străin de metodele cercetării științifice. Corvin Lupu, ori nu a înțeles, ori nu a vrut să înțeleagă cele afirmate, în mai bună cunoștință de cauză, de generalul Aurel I. Rogojan. Dar, nu acesta este cel mai flagrant exemplu de manipulare l-a care s-a pretat filologul doctor în istorie. Ordinea în care abordam diversiunile lui Corvin Lupu este cea din cartea sa, al cărei titlu mai potrivit ar fi „Trădarea adevărului despre evenimentele din decembrie 1989". Exemplul următor, este unul de falsificare grosolană a adevărului și de o impertinență periculoasă:
2. Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Bucureşti, Ed. Elion, 2015, p. 8
„Aurel Rogojan, 1989 Dintr-o iarnă în alta... România în resorturile secrete ale istoriei", p 21. Autorul afirmă că manifestanții încolonați erau însoțiți de persoane îmbrăcate în uniforme de miliție. Cei care însoțeau coloanele puteau fi cadre de miliție care au primit ordin de la puciști, posibil de la generalul Romeo Câmpeanu, sau cadre de la Securitatea Municipiului București, îmbrăcate în uniforme de miliție. Oricum, prezența unor milițieni care însoțeau coloanele de manifestanți a dat acestora încredere mare și le-a alungat frica". Nu rezultă cât anume din paragraful servit de Corvin Lupu ca argument, ar fi citat din sursa indicată. Dar daca vom compara cu ceea ce afirmă sursa, vom avea dovada irefutabilă a lipsei de probitate științifică a autorului „Trădării [...]", fiindcă generalului Rogojan îi sunt atribuite, în manieră de tratat al diversiunii, afirmații pe care le-a făcut. La pagina citată, generalul Rogojan spune: „În dimineaţa zilei de 22 decembrie, i-am raportat generalului Vlad punerea în mişcare a coloanelor muncitorilor de pe marile platforme industriale ale Capitalei, precum şi faptul că Miliţia municipiului Bucureşti asigura traseele de deplasare şi măsurile de ordine. La un moment dat, în reţeaua radiotelefonică a miliţiei s-a auzit: «Se trage! » Generalul Vlad a intervenit în reţea: «Cine trage? Unde se întâmplă asta, raportaţi! ». « Armata! » a fost răspunsul. « Sper că nu se trage în oameni », a continuat generalul Vlad, fără a mai primi răspuns."
Cele mai sus afirmate se întemeiază, în primul rând, pe audierea în timp real a comunicațiilor radio dintre șeful Miliției Municipiului București, colonelul Marin Bărbulescu și ofițerii subordonați care conduceau dispozitivele de ordine implicate de punerea în mișcare a zecilor de mii de oameni pe fiecare direcție de afluire dinspre marile platforme industriale. In al doilea rând, transcriptul comunicațiilor menționate a fost publicat, în serial, în cotidianul „Libertatea", în anul 1990. Colonelul Marin Bărbulescu se adresa în clar, pe nume, ofițerilor șefi de dispozitive, iar aceștia se prezentau de fiecare dată când aveau ceva de raportat. Convorbirile respective au putut fi ascultate de toți cei conectați la rețeaua de comunicații radio a Ministerului de Interne, care aveau stațiile deschise pe frecvența atribuită Militiei. Și cum evenimentele din stradă suscitau în acel moment interes, stațiile radio de la cabinetele comandanților ori de la ofițerii de serviciu pe unițăți erau pe frecvența respectivă.
Ce a afirmat generalul Aurel I. Rogojan este cât se poate de clar și anume că „Miliţia municipiului Bucureşti asigura traseele de deplasare şi măsurile de ordine". Dar, imaginația slobodă față de respectul pentru adevăr a lui Corvin Lupu, i-a indus acestuia percepția „[...] că manifestanții încolonați erau însoțiți de persoane îmbrăcate în uniforme de miliție (s.n). Cei care însoțeau coloanele puteau fi cadre de miliție care au primit ordin de la puciști, posibil de la gl. Romeo Câmpeanu, sau cadre de la Securitatea Municipiului București, îmbrăcate în uniforme de Miliție [...]". De ce ar fi trebuit ca „puciștii să dea ordin", când în lumea întreagă ieșirea masivă a populației în stradă pentru a manifesta și protesta, atrage de la sine prezența forțelor de ordine?! De ce a simțit nevoia, ce impulsuri lăuntrice, ori exterioare l-a determinat pe Corvin Lupu să prolifereze scorneli personale (?!) împotriva realităților ce nu servesc mesajului ce se dorește a fi transmis prin „Trădarea Securității în decembrie 1989"? Dacă o asemenea manieră de interpretare a realității este, în opinia lui Corvin Lupu, metodă de cercetare științifică, atunci este grabnic necesar a se cerceta, de către forurile academice competente, traseul deontologic al obținerii titlurilor științifice si gradelor sale didactice.
- Va urma -
-----------------------------------------------------------
[6] Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Bucureşti, Ed. Elion, 2015, p. 214, nota 327.
[7] Ibidem, pag. 300.
[8] Ibidem, p. 241.
[9] Aurel I. Rogojan, „1989 Dintr-o iarnă în alta... România în resorturile secrete ale istoriei", ediţia a II-a, Baia Mare, Ed. Proema, 2009; „Fereastra serviciilor secrete România în locul strategiilor globale", București, Ed. Compania, 2011.
[10] Aurel Rogojan, 1989 Dintr-o iarnă în alta... România în resorturile secrete ale istoriei, ediţia a II-a, Baia Mare, Ed. Proema, 2009, p.
Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?” (4)
„Opera" lui Corvin Lupu un altfel de fals despre evenimentele din decembrie 1989
- Note de lectură -
„Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose" - Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne. (Beaumarchais, „Bărbierul din Sevilla")
„În data de 18 decembrie ă, când avea loc acțiunea puternică a Armatei și Miliției împotriva unor provocatori străini și a unor complici români ai lor, gl. Iulian Vlad a discutat telefonic cu col. Filip Teodorescu, aflat la Timișoara, despre provocările agenților sovietici și a ordonat « Nu mai ieșiți din sediu, ca să nu se pună pe seama voastră provocările lor (ale străinilor n.a.). Şi să nu-l pună păcatul pe careva, dacă trebuie neapărat să iasă, să aibă arma asupra sa. Asta v-am spus-o de la început ». Din aceasta mărturie a generalului Aurel Rogojan, reiese că generalul Vlad avea cunoștință de provocările străinilor de la Timișoara, a căror neutralizare era de competența D.S.S. Era un atentat la securitatea națională, iar generalul Vlad a ordonat neimplicarea instituției".
Spre deosebire de filologul istoric Corvin Lupu, nu am făcut relatări înafara contextului și fără a cărui prezentare nu poate fi descifrată semnificația faptelor cu valoare de informație. Din ce context a extras Corvin Lupu cele trei propoziții ale generalului Vlad și de ce în „cercetarea științifică", pe care pretinde că a realizat-o, a omis raportarea faptelor la context? Nu este această coroborare un pas obligatoriu, înaintea interpretării faptelor și a desprinderii concluziilor?! Dacă privim contextul, așa cum l-a prezentat generalul Aurel I. Rogojan, concluziile vor fi altele. Iată ce contex este prezentat în „1989 Dintr-o iarnă în alta... România în resorturile secrete ale istoriei", editia a II-a, Baia Mare Ed. Proema, 2009, pag. 66-68: „Intensificarea fluxului turistic înspre România a fost sesizată ceva mai devreme de unităţile teritoriale ale DSS din judeţele Botoşani şi Suceava. Controlul străi¬nilor era, însă, în gestiunea structurilor specializate ale Ministerului de Interne, aflate în subordinea lui Tudor Postelnicu (s.n.). Statistic, rezulta un « du-te-vino » permanent pe teritoriul României a unui minim de 30.000 şi a unui maxim de 67.530 de persoane (în luna decembrie 1989 şi numai din U.R.S.S.). În decembrie 1988, intraseră în România 30.879 de persoane (din U.R.S.S.). A avut loc o stranie intensificare a tu-rismului fără... obiective turistice! Unităţile teritoriale ale D.S.S. din judeţele: Arad, Brăila, Braşov, Caraş-Severin, Covasna, Cluj, Timiş s.a. au raportat aflu¬xuri masive şi suspecte de „coloane turistice auto", preponderent cu persoane din U.R.S.S, Ungaria şi Iugoslavia.
La jumătatea lunii decembrie, „tu¬riş¬tii sovietici" afluiau masiv în Ro¬mâ¬nia din toate celelalte ţări limitrofe. Nota comună şi, în acelaşi timp, ostentativă a coloanelor de turişti era că toţi se deplasau cu autoturisme „Lada" nou-nouţe, parcă atunci scoase din fabrică pentru rodaj. Serviciul de contraspionaj de la Timişoara a sesizat că, în zilele premergătoare datei de 16 decembrie 1989, dinspre Iugoslavia au intrat numeroase coloane de câte 20-30 de autoturisme... cu ruşi şi unguri, ajungându-se la cifre de ordinul sutelor, apoi al miilor. Cei în cauză nu au solicitat cazare hotelieră, preferând să se răspândească în oraşe şi să stea în maşini. Aceşti numeroşi „turişti speciali" realizau un fel de „ocupaţie" pe trasee şi în oraşe dintre cele amintite anterior. Şi unde s-au constatat provocări diversioniste. Practic, nu se mai putea face nimic. În aceste împrejurări, ori se închideau graniţele, ori erau reţinuţi şi se isca un conflict politico-statal. O asemenea situaţie impunea o hotărâre ce trebuia luată la cel mai înalt nivel al conducerii statului (s.n.)".
Notă: Nicolae Ceaușescu a luat o decizie, în acest sens, doar în seara zilei de 20 decembrie 1989, dar, ministrul de interne, Tudor Postelnicu a dispus, în dimineța zilei următoare, ridicare interdicției în ceea ce privește Uniunea Sovietică.
„Cu vreo 70.000 de slujnice şi guvernante - amante, viticultori, gră¬di¬nari, morari şi comercianţi - ocupase şi Stieber, spionul Kaiserului, Franţa, până la ocupaţia militară efectivă in 1871. În noaptea de 16-17 decembrie, o asemenea coloană s-a deplasat cu sco¬pul de a intra în Timişoara. A fost interceptată şi determinată să ocolească oraşul, dar o parte din maşini a scăpat, reuşind să intre... Colonelul Filip Teodorescu a avut în ordinul său de misiune la Timişoara şi să se asigure că forţele de ordine vor închide accesul în oraş al autoturismelor cu aşa-zişii turişti sovietici. Generalul Vlad l-a întrebat, în dimineaţa zilei de 18 decembrie, cum a fost a executat ordinul. Colonelul Teodorescu a raportat că nu au existat forţele necesare pentru închiderea accesului prin Calea Buziaşului, deoarece generalul Nuţă a intervenit în repartizarea miliţienilor şi a rămas descoperită direcţia respectivă de acces în Timişoara. Generalul Vlad l-a atenţionat şi l-a întrebat:
- Şi au intrat?
- Au intrat cam trei-patru autoturisme, cu 2-3 ocupanţi fiecare.
- Şi ce au făcut?
- Nu ştim.
- Îţi spun eu. Şi-au făcut treaba şi au trecut dincolo. Nu mai ieşiţi din sediu, ca să nu se pună pe seama voastră provocările lor. Şi să nu-l pună păcatul pe careva, dacă trebuie neapărat să iasă, să aibă arma asupra sa. Asta v-am spus-o de la început".

Acest ordin al șefului Departamentului Securității Statului, afirmă cel ce se semneaza Corvin Lupu, „[...] a fost un act de trădare fățișă în favoarea inamicului care ne-a călcat țara și care acționa pentru răsturnarea conducerii statului". Nimic mai fals și mai tendentios! În situația creată, dacă Securitatea ar fi fost identificată în stradă, se găsea imediat cine să aprindă fitilul și să detoneze bomba amorsată a tulburărilor care să justifice intervenția militară străină, în format, de această dată, conventional. De altfel, ofertele externe, în acest sens, au venit imediat ce s-a lansat diversiunea că Securitatea îl apără pe Ceaușescu, în timp ce Armata este cu poporul și, chipurile, ar fi depășită de situație. Intuiția profesioniștilor lumii informațiilor secrete se bazeaza pe experiențe solide, verificate de istorie. Generalul Iulian Vlad, spre deosebire de cercetătorii închipuiți ai istoriei, chiar a studiat temeinic tacticile de acțiune subversivă ale serviciilor speciale ale statelor membre ale Tratatului de la Varșovia in evenimentele din Ungaria (1956), Cehoslovacia (1968), era cu informațiile la zi, uneori chiar în avans, în legătura cu evoluțiile din Polonia (1979-1989) și, nu în ultimul rând ca importanță, știa și ce relaționare există între evenimentele din decembrie 1989 din România și invazia americană in Panama, din 20 decembrie 1989.
Secretele serviciilor străine pe care chipurile, după Corvin Lupu citire, le-ar ascunde ofițerii fostei Securități sunt „loc comun". Nu există nici un adevăr care să poată fi ascuns. Exista doar izvoare necercetate, ori nedecriptate. După cum există limite de bun simț și îndatoriri de respect față de opinia publică. Ofițerii fostei Securități sunt, într-o măsura mai mare sau mai mică, deținători de date și/sau informații secrete. Particularitatea informației secrete este aceea că, dacă nu este întărită de un suport material cu forță juridică probantă, nu poate fi lansată in spațiul comunicării publice, decât dacă premeditat se voiește practicarea răzoiului informațional, ori compromiterea secretului înainte de a putea deveni o dovadă.
Nu ne propunem să polemizăm cu autorul „Trădării Securității [...]", căci minciuna absolută nu trebuie dezmințită, decât dacă ții cu tot dinadinsul să o legitimezi ca adevăr. Opusul este regula de aur a dezinformării, temeinic însușită de cei care o folosesc.
- Va urma -

Articole asemanatoare








Ultima editare efectuata de catre Admin in Lun Noi 02, 2015 11:02 pm, editata de 3 ori
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 3363
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Profanarea memoriei lui Ion Stănescu de către istoricul Lupu Corvin

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Oct 30, 2015 7:09 am


Autorul “Trădării Securităţii în decembrie 1989”(Editura Elion, Bucureşti 2015), atât în alegaţiile dintre coperţile numitului volum de compilaţii şi opinii personale, cât şi în apariţii publice, maculează memoria unor dispăruţi, care nu se mai pot apăra şi calomniază persoane în viaţă, acuzându-le, fără a indica probele, de cea mai gravă, oribilă şi de neiertat crimă, trădarea de ţară.
Pe lista celor calomniaţi de Corvin Lupu se află, în primul rând, generalul Iulian Vlad şi in senso latoofiţerii din toate armele Ministerului de Interne, care, urmare a dispoziţiilor generalului,nu au executat ordinele repetate, ale lui Nicolae Ceauşescu, de a se reprima, inclusiv letal, revoltele din decembrie 1989.
Despre lipsa de susţinere a unui astfel de raţionament este inutil a mai relua argumentele prezentate în contradictoriu, cu prilejul demontării tezei autorului.
De altfel, autorul nu pare a fi în măsură să contraargumenteze cele 12 aspecte observate în notele noastre de lectură, preferând să ducă dezbaterea la periferia bunului-simţ şi să exerseze atacul la persoană.
În observaţiile critice anterioare nu ne-am referit şi asupra conţinutului Jurământului Militar, a cărui încălcare este invocată de „sesizorul public, Corvin Lupu”, ca referinţă a trădării Securităţii.
La data evenimentelor din decembrie 1989, Jurământul Militar implica, în primul rând, obligaţia sine qua non de fidelitate faţă de patrie şi popor (“…jur credinţă nestrămutată poporului român şi patriei mele...”), nu faţă de o persoană.
Executarea ordinelor Comandantului Suprem, ale comandanţilor şi şefilor (paragraful subsecvent al textului jurământului) era, în mod logic, pusă sub condiţia nelezării credinţei nestrămutate faţă de ţară şi popor. Altfel, jurământul ar fi conţinut obligaţii în contradictoriu şi, pe cale de consecinţă, nul.
Dar lista trădătorilor de ţară întocmită de Lupu Corvin nu are în vedere doar luna decembrie 1989. Un caz cu totul special este cel al lui Ion Stănescu, fost preşedinte al Consiliului Securităţii Satului şi ministru de interne (1968-1973) deţinător al altor cinci portofolii ministeriale, până în decembrie 1989, şi a două mandate de preşedinte de consiliu judeţean şi, respectiv, prim secretar al comitetelor judeţene ale P.C.R. Dolj şi Dâmboviţa.
Corvin Lupu nu se limitează, însă, la etichetarea lui Ion Stănescu ca trădător, agent sovietic, participant la un complot antisovietic. Nu, el, cu de la sine putere, îl şi deznaţionalizează! Astfel, la pag.65, în nota de subsol 62, „sesizorul public” denunţă:
Ministru Ion Stănescu şi-a ascuns aproape întreaga viaţă etnia maghiaro-evreiască. El era fratele vitreg al lui Leontin Sălăjan (pe numele adevărat Leon Szilagyi), fost ministru al apărării. El a susţinut mereu că este român. În anul 2006 a recunoscut că este ungur (nu a menţionat că este şi evreu) şi că a minţit pentru că etnicii români ar fi fost favorizaţi la promovări (...)”.
Realitatea este alta! Ion Stănescu s-a născut în judeţul Dolj, într-o familie de români, cu numele maghiarizat (Silaghi, dar cu grafie română, ceea ce este foarte important!). Bunicul său, de loc din Jibou, judeţul Sălaj, s-a stabilit, înainte de anul 1900, la Turnu Măgurele, unde s-a născut Hariton, tatăl lui Ion Stănescu. Mama, Elena, s-a născut la Craiova. Numele şi l-a românizat în anul 1962, când era activist al Secţiei C.C. al P.C.R. pentru probleme militare, afaceri interne şi justiţie.
Într-un interviu acordat Laviniei Betea în anul 2008 (n.n. Deci, la doi ani după pretinsa recunoaştere invocată de istoricul care nu-şi verifică sursele!), Ion Stănescu spunea:
Sunt născut la 23 ianuarie 1929, comuna Gherceşti, judeţul Dolj. Părinţii: mama - Elena, tatăl Hariton. Tatăl purta numele de Silaghi întrucât bunicii veneau din judeţul Sălaj, din Jibou. Şi cu maghiarizarea forţată care avusese loc înainte de 1940, au purtat numele de Silaghi. Dar bunicul a venit la Turnu Măgurele cu dezvoltarea porturilor pe Dunăre, fiind lăcătuş. Tata s-a născut la Turnu Măgurele, mama este născută la Craiova. Mi-am schimbat numele... ● Când? În 1962. ● Aşa aţi vrut sau vi s-a cerut? Eu am dorit. Mi s-a dat şi sfatul... dar a fost iniţiativa mea şi a soţiei. (…)”
În legătură cu schimbarea numelui, lucrurile s-au petrecut astfel:
Nicolae Ceauşescu avea în vedere numirea lui Ion Stănescu ca prim secretar al Comitetului Regional Oltenia al P.C.R.În acest sens, l-a chemat şi i-a spus “Tu eşti născut la Craiova, de loc eşti oltean, dar un prim secretar la Regiunea Oltenia cu numele Silaghi… Ce-i cu numele tău? “Au urmat explicaţiile cu originea ardeleanească a bunicului, cu maghiarizarea forţată a numelui şi stabilirea bunicului în Regat, la Turnu Măgurele. Ceauşescu l-a întrebat dacă nu vrea să revină la un nume românesc. Răspunsul a fost afirmativ. “Atunci, uite, tot cu litera “S”, “Stănescu” este un nume românesc. Aşadar, Ceauşescu l-a botezat pe Ion Stănescu, a concluzionat naratorul acestei întâmplări.
Leontin Sălăjan, fratele vitreg descoperit de istoricul victimă a intoxicărilor, s-a născut la data de 19 iunie 1913, în localitatea Santău (judeţul Satu Mare, Tasnádszántó, comitatul Sătmar), cu numele de Leon Szilágyi. Deşi s-a spus că Sălăjan era de etnie maghiară, Gheorghe Gaston Marin susţine că acesta era român..” [Gaston Marin - Din Rezistenta franceza in partidul comunist, 4 martie 2007, Lavinia Betea, Jurnalul Naţional]
Corvin Lupu preia o aserţiune publicată de Lary Watts, în “Fereşte-mă doamne de prieteni”, Editura RAO, Bucureşti , 2011, pag. 367, nota de subsol (1) pag.523-526 şi 583, potrivit căreia Ion Stănescu ar fi fost implicat într-un complot prosovietic.
(1) “Deşi Stănescu a fost implicat în 1971 într-un complot prosovietic împotriva lui Ceuşescu, iar în 1978 s-a descoperit că era agent sovietic, mărturia sa privind un atac planificat (n.n. al Pactului de la Varşovia pentru ocuparea României) este confirmată de surse din ţările semnatare ale Tratatului de la Varşovia şi N.A.T.O., precum şi de membri ai serviciului de contrainformaţii al D.S.S.”
Fără să fi urmărit evoluţia cercetărilor istoricului american, cu rezidenţă în România, Larry Watts, istoricul Corvin Lupu, din nou, nu-şi verifică sursele, amplifică aserţiunea menţionată şi o citează ca certitudine.
Trebuia obligatoriu observat că nici Larry Watts, la rândul său, nu era acoperit în ceea ce a publicat, fapt pentru care, în volumul următor („Cei dintâi vor fi cei urmă”, Editura RAO, 2013) avea să-l excludă pe Ion Stănescu din ceea ce istoricul american desemnează ca fiind “grupul de comandă al K.G.B.” (Nicolae Doicaru, Mihai Pacepa, Mihai Caraman şi Iosif Constantin).
Mai mult, istoricul zvonurilor Corvin Lupu face şi o tentativă frauduloasă de a şi-l alia pe generalul Iulian Vlad în susţinerea fasului, afirmând:
Trădarea lor va ieşi la lumină, abia cinci ani mai târziu, cu ocazia anchetelor conduse de gl. Iulian Vlad, privitoare la dezertarea gl.Mihai Pacepa” (Corvin Lupu, op.cit. pag.69).
Întrebat fiind, domnul general Iulian Vlad ridică trei chestiuni fundamentale :
1. Domnia Sa spune că nu a condus ancheta respectivă, ci ministrul secetar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului, Tudor Postelnicu.
2. A văzut întreg dosarul anchetei, dar nici vorbă despre ceea ce afirmă (şi pe ce bază?!) Corvin Lupu.
3. În cazul lui Pacepa, generalul Vlad a îndeplinit o singură misiune: Din ordinul Preşedintelui României s-a deplasat în R.F. Germania, unde, cu sprijinul şi în colaborare cu autorităţile federale în drept, a efectuat cercetări cu privire la dezertarea lui Pacepa.
Acest “grup de comandă al KGB-ului” a fost pur şi simplu imaginat pe baza unei relatări a lui Oleg Kalughin, fost şel al contrainformaţiilor externe ale KGB, în urma unei discuţii avute la Bucureşti, în anul 1972, cu ofiţerul Victor Dorobanţu, cu prilejul plecării ultimei delegaţii de ofiţeri sovietici care au petrecut vacanţa în România.
Întâlnirea dintre cei doi ofiţeri, care au fost în misiune la Washington în aceeaşi perioadă (anii ’50), nu fusese, cumva, anume organizată şi sub control, aspect la care cercetătorii nu s-au gândit?!
Ulterior, Kalughin a făcut o frumoasă “carieră” de defector în Marea Britanie, de unde a putut da afirmaţiilor, fără echivoc cu scop de provocare, ale ofiţerului Victor Dorobanţu interpretarea potrivită cu scopul urmărit de KGB în legătură cu Ion Stănescu, cel care la începutul anilor `60 i-a chemat la Comitetul Central pe agenţii de mare anvergură cunoscuţi ai Moscovei, pentru a le pune în vedere: „Sunteţi cetăţean român. Încetaţi orice legătură cu organele de informaţii sovietice. (...)”.
KGB-ul nu-i puteau ierta lui Ion Stănescu nici rolul avut în 1968 în documentarea informativă a iminentei invadări a României de către statele vecine (URSS, Bulgaria, Ungaria), crearea departametului special de contraspionaj „ţări socialiste”, reformarea şi modernizarea Securităţii, deveniă ţintă inamică ş.a.
Ce spune Larry Watts, la interval de doi ani, în următorul său volum, “Cei dintâi vor fi cei din urmă” (Editura RAO, Bucureşti 2013, pag.125)? Cităm: “După fuga acestuia (n.n. a lui Pacepa), ancheta Departamentului Securităţii Statului (D.S.S.) i-a identificat pe Pacepa, pe Nicolae Doicaru, superiorul lui de la informaţiile externe, pe şeful contrainformaţiilor externe, Mihai Caraman, pe şeful unităţii anti-K.G.B., Constantin Iosif şi pe Ion Stănescu, şeful D.S.S. şi la un moment dat ministru de interne, ca fiind responsabili pentru menţinerea unui cadru de corupţie generalizată la vârful serviciului (…)” (s.n.)
Deci, nimic despre faptul că cei în cauză ar fi complotişi şi agenţi ai KGB! Mai mult, în nota de subsol (1) a paginii 125, de unde este citatul, se precizează că “în discuţiile purtate cu foşti ofiţeri superiori ai D.S.S., aceştia au operat o distincţie clară între Doicaru, Pacepa, Caraman şi Iosif, pe care îi considerau «cârtiţe» sau «trădători» (…) şi Stănescu, pentru care au înaintat evaluări în general pozitive. Exceptând existenţa unor dovezi care să ateste contrariul, autorul este dispus să accepte asemenea interpretări (…)” (s.n.)
Aşadar, Larry Watts nu deţinea nici el dovezi care să-i susţină supoziţiiile din secţiunea primului volum intitulată “Cei cinci (nu prea) magnifici ai României”. Aluzie evidentă la “cei cinci magnifici” de la Cambridge ai KGB-ului (Kim Philby, Donald Maclean, Guy Burgess, Anthony Blunt, John Cairncross).
De urmare, în “Cei dintâi vor fi cei din urmă” (Editura RAO, Bucureşti 2013) la pagina 139, Larry Watts menţionează:“Investigaţia DSS a scos la iveală uriaşele vulnerabilităţi privind personalul, create iniţial în mandatul «celor cinci nu chiar magnifici» – fostul ministru de interne Ion Stănescu, Doicaru, Pacepa, Caraman şi Iosif - la sfârşitul anilor ’60 şi la începutul deceniului următor. Ultimii patru din acest grup au fost demascaţi ca fiind agenţi sovietici în cursul anchetelor DSS din 1978-1979”.
Ion Stănescu este scos de istoricul american dintre “cei cinci nu prea magnifici”, dar la istoricul din Sibiu se vede că nu a ajuns, încă, cel de al doilea volum al lui Larry Watts!
Ca să facem parte dreaptă adevărului, trebuie menţionat, conform relatării domnului general Iulian N. Vlad, că în cursul anchetelor din 1978-1979 nu a avut loc nicio demascare de agenţi sovietici.În uriaşul volum de documente ale anchetei circumstanţelor trădării lui Pacepa, nici lui Doicaru, nici lui Caraman şi nici lui Iosif nu li s-au făcut nici măcar aluzii că s-ar fi descoperit probe că sunt agenţi sovietici. Fiindcă asemenea probe nu s-au găsit. Una este imaginaţia, intuiţia, bănuiala, chiar declaraţiile unora, dar cu totul altceva este dovada. În cazul spionajului şi al trădării, în afara flagrantului, a interceptării sistemului de legătură şi a constatării substanţei efective a trădării, nu se poate vorbi de probe.
Dacă sunt istorici care îşi pot îngădui să cuantifice trădarea cu alte instrumente, decât cele ale Dreptului şi Justiţiei, nu este chiar problema lor. Este o problemă a întregii societăţi, ca expresie a responsabilităţii colective faţă de adevărurile pe care ni se va întemeia istoria.
Ar fi un gest elementar de bun-simţ, ca autorul „Trădării Securităţii în decembrie 1989” să urmeze exemplul istoricului american pe care l-a citat. Dacă Larry Watts a avut oarecare îndoieli în privinţa surselor sale, fiindcă nu era verosimil ca Ion Stănescu, însărcinat cu scoaterea sistemului de securitate şi de informaţii de sub tutela sovietică, cu avertizarea agenţilor KGB, între care Leon Tismăneanu şi Walter Roman, să înceteze legăturile informative cu Moscova, promotor al structurii speciale de contraspionaj „ţări socialiste”, dar mai cu seamă cel care l-a informat pe Ceauşescu despre pregătirea invaziei sovietice (Anexa), să fie şi complotist prosovietic, numitul Corvin Lupu nu şi-a pus astfel de întrebări şi nici nu a avut frământări deontologice.
Asta se întâmplă numai celor care recunosc că au făcut parte din Reţeaua clandestină „S”, care nu a fost creaţia Securităţii, ci o producţie cinematografică despre spioni, trădători şi contraspioni, din anul 1980, în regia lui Virgil Calotescu.





Anexa: Raportul Preşedintelui Consiliului Securităţii Statului Ion Stănescu privind pregătirea invaziei in Cehoslovacia, România şi Iugoslavia
REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMANIA CONSILIUL SECURITĂŢII STATULUI
Strict secret de importanţă deosebită
Exemplar unic



Tovarăşului
Nicolae Ceauşescu,
Secretar general al Partidului Comunist Român,
Preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România
Raportăm:
S-au obţinut informaţii, confirmate de mai multe surse sigure, din care rezultă iminenţa unei invazii militare a forţelor armate ale U.R.S.S., Bulgariei, R.D. Germană, Poloniei şi Ungariei împotriva Cehoslovaciei, României şi Iugoslaviei „pentru restabilirea ordinii socialiste”.
Hotărârea a fost adoptată în cadrul „Comitetului politic” al şefilor statelor membre ale Tratatului de la Varşovia, la care au participat numai conducătorii de partid şi de stat care au dat curs invitaţiei lui Leonid Ilici Brejnev să efectueze concediul în Crimeea.
Imediat după adoptarea hotărârii politice menţionate, L.I. Brejnev i-a convocat pe Yuri Andropov, preşedintele Comitetului Securităţii Statului, mareşalul A. Greciko, ministrul apărării al U.R.S.S. şi mareşalul I.I. Yakubovski, Comandantul şef al Forţelor Unite ale Tratatului de la Varşovia, cărora le-a precizat că:

  • deviaţionismul din Cehoslovacia, România şi Iugoslavia a devenit periculos pentru unitatea sistemului mondial socialist;
  • conducerile partidelor din ţările respective s-au dezis de marxism–leninism, pe care îl interpretează sectarist, împotriva internaţionalismului socialist;
  • Dubcek, Ceauşescu şi Tito nu mai pot fi toleraţi, ei trebuie izolaţi în propriile partide, care să fie ajutate să-şi impună conducători fideli principiilor marxist-leniniste;
  • evoluţiile de la Praga, din zilele ce urmează, s-ar putea sa impună restabilirea ordinii prin intervenţia armată a Tratatului de la Varşovia, pentru apărarea cuceririlor socialiste ale popoarelor ameninţate de aventurismul reformator al unor conducători care subminează coeziunea şi securitatea ţărilor socialiste;
  • trebuie acţionat neîntârziat în direcţia celor hotărâte.


Datele obţinute suplimentar de sursa noastră din interiorul Statului Major al Comandamentului Forţelor Unite al Tratatului de la Varşovia indică elaborarea planurilor de operaţii pentru acţiuni militare în trei etape: august – Cehoslovacia; septembrie – România şi, după două-trei săptămâni, Iugoslavia, cu luarea în calcul şi a „reparării erorii strategice de retragere militară din Austria”.
Forţa de intervenţie se va baza, în prima etapă, pe cca. 20-23 de divizii sovietice şi câte 1-2 divizii din partea fiecăruia dintre statele participante. Pentru etapa a doua sunt planificate 10-12 divizii sovietice şi câte 2-3 divizii din Bulgaria, Ungaria şi, în rezervă, 1-2 divizii est-germane şi poloneze
S-au luat măsuri intensificate de control al evoluţiei situaţiei politico-militare şi operative de securitate în toate spaţiile externe, inclusiv de sensibilizare a relaţiilor de sprijin de care dispunem, în vederea obţinerii susţinerii politice la nivel înalt din partea unor şefi de state şi guverne influenţi.
Vom raporta de urmare.
Preşedintele Consiliului Securităţii Statului
Ion Stănescu
Nr. 000189
03 august 1968
Raportul informativ destinat lui Nicolae Ceauşescu este sinteza a numeroase informaţii operative şi telegrame/rapoarte diploma­tice secrete, precum şi rezultatul procesării datelor de cercetare radioelectronică şi interceptare-decodare a comunicaţiilor speciale din benzile de frecvenţă pentru uz militar, diplomatic, agenţii de presă, servicii de securitate şi poliţie, control trafic aerian, coroborate cu ştiri de presă şi cu colectarea observaţiilor personalului aeronavelor, trenurilor şi călătorilor din tranzitul internaţional.
Nicolae Ceauşescu a dispus pregătirea a două sinteze în limba rusă, a câte două pagini fiecare, una pentru Tito şi cealaltă pentru Dubcek. La Belgrad a plecat un curier, iar lui Dubcek i-a remis-o personal, cu prilejul vizitei la Praga, din 17 august 1968.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 3363
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

„Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?” (5)

Mesaj Scris de Admin la data de Lun Noi 02, 2015 11:04 pm


„Opera” lui Corvin Lupu un altfel de fals despre evenimentele din decembrie 1989 - Note de lectură
„Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose” - Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne. (Beaumarchais, „Bărbierul din Sevilla”)
4. Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Bucureşti, Ed. Elion, 2015, p. 163-164
„Gl.bg. S.R.I. (r) Aurel Rogojan afirmă că serviciile speciale străine care au evaluat contextul european din 1989, au concluzionat în mod eronat că Securitatea și forțele de ordine publică ale Ministerului de Interne din România nu vor permite înlăturarea dictaturii de tip sultanic a lui Nicolae Ceașescu. El aprecia acest fapt ca pe o eroare descalificantă pentru aceste servicii. Gl. Rogojan sugerează, chiar susține, că, în conformitate cu aceste evaluări eronate, serviciile străine au conceput „planuri grave și extrem de periculoase, care puteau împinge România într-un război civil distrugător al statalității naționale și integrității sale teritoriale. Astfel, gl. Rogojan ne sugerează că generalii loiali lui Nicolae Ceaușescu s-au poziționat de natură să catalizeze acele forțe „distrugătoare” pentru România. În acest fel, foarte subtil, pentru cei avizați, gl. Rogojan scuză trădarea și acuză pe cei care nu au trădat, sugerându-ne că ar fi fost pericole mai mari pentru țară, dacă Ceaușescu nu ar fi fost trădat și înlăturat. Nu-l contrazicem pe Aurel Rogojan, pentru că ne aflăm pe terenul istoriei contrafactuale, unde orice supoziții sunt posibile. Insă, pentru o analiză completă, noi spunem că trebuie reflectat și asupra modului în care se văd lucrurile în sensul invers. Ne referim la faptul că , atât pe plan intern, cât și pe plan internațional, Ceaușescu era identificat la acea oră cu România, ceea ce poate conduce la interpretarea că, trădându-l pe Ceaușescu, Securitatea a trădat România, cu atât mai mult cu cât în evenimente, Securitatea a acționat în aceiași direcție cu forțele străine care au agresat asimetric România. Securitatea nu avea nici o îndreptățire să ia o decizie cu asemenea urmări istorice ca aceea de a trăda conducerea statului și de a coopera cu forțe străine și românești (sic!) pentru a răsturna conducerea statului. ”
Este înafara oricărui dubiu că atunci când autorul afirmă „gl. Rogojan ne sugerează...”, nu face altceva, decât să substitue adevărul cu o supoziție falsă și tendențioasă.Ce mai face generalul Rogojan, în opinia autorului „Trădării Securității [...]” ?! „[...] foarte subtil, pentru cei avizați, gl. Rogojan scuză trădarea și acuză pe cei care nu au trădat, sugerându-ne că ar fi fost pericole mai mari pentru țară, dacă Ceaușescu nu ar fi fost trădat și înlăturat”.Suntem, din nou, pe terenul aserțiunilor fals-tendențioase, ori al incapacității de a se citi și înțelege corect un text cât se poate de clar. Generalul Rogojan, când se referă la pericole, are ca premisă avertismente externe explicite cu privire la montarea unei confruntări violente între Armată și Securitate, care ar fi putut amorsa un război civil și determina ocupația militară din partea vecinilor revizioniști și dezmembrarea teritorială a României.Nu putem lăsa neobservat faptul ca însuși autorul „Trădării [...]”,la paginile 20- 21 ale operei sale, menționează așteptările Ungariei și ale Iugoslaviei de pe urma dezmembrării României, după ce în paginile anterioare se referă la precedentele celor trei rapturi terioriale din anul 1940!
5. Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Bucureşti, Ed. Elion, 2015, p. 165
„Gl. Rogojan prezintă o serie de rapoarte adresate sefului statului prin care se justifică faptul că Nicolae Ceaușescu ar fi știut că i se apropie sfârșitul (s.n.).Personal cred că gl. Rogojan supralicitează niște realități, cărora noi le contestăm, eventual dimensiunea.[...] Eu cred că șefu Securității, împreună cu trădătorii din Armată, au influențat decisiv evenimentele, configurând, în mare măsură. Desigur, împreună cu serviciile secrete străine implicate, forma lor finală”. Filologul improvizat în istorie se referă la Capitolul V - Departamentul Securităţii Statului i-a furnizat lui Nicolae Ceauşescu toate informaţiile necesare înţelegerii cursului implacabil al evenimentelor din volumul „1989 Dintr-o iarnă în alta... România în resorturile secrete ale istoriei”, editia a II- a, Baia Mare, Ed. Proema, 2009, pag. 45-49, depre care este de menționat că generalul Rogojan nu „justifică” ceva anume și nici nu „supralicitează niște realități”, ci doar enumera un numar de 11 informări din intervalul 7 noiembrie-12 decembrie 1989, după cum urmează:
1. DSS nr. 00275/07.11.1989 privind întâlnirea de la Malta: „Cele două părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sfe­relor de influenţă [...] problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de reforme reale... Statele vest-eu­ropene să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est [...] În ceea ce priveşte România, va fi foarte greu, date fiind par­ti­cu­larităţile proprii [...] care exclud posibilitatea producerii unei re­voluţii de catifea [...]”.
2. DSS nr. 00252/793/07.11.1989 privind întâlnirea Kohl - Mitterrand: „S-a stabilit sprijinirea unui front comun al forţelor de opoziţie din ţările socialiste [...]”.
3. MApN - Direcţia Informaţii a Armatei - Telegrama 015771/09.11.1989: „Ungaria acţionează în scopul destabilizării situaţiei politice interne din România, cu prioritate în Transilvania... Simultan cu provocarea unor demonstraţii, [...] Ungaria are intenţia să provoace incidente la graniţă... care să degenereze într-un conflict militar... Acest scenariu se va realiza cu ştirea U.R.S.S. şi cu sprijinul Austriei...”.
4. DSS nr. 00286/11.11.1989 - „După reuniunea la nivel înalt a NATO, care a avut loc la Bruxelles, Guvernul Olandei are în vedere ca, în relaţiile cu România, să promoveze toate formele active de stimulare a propagandei negative şi de susţinere a acţiunilor protestare [...]”.
5. DSS nr. 00444/814/14.11.1989 - „« Trust Organization », recent înfiinţată de C.I.A., are între obiective: încurajarea şi sprijinirea mişcărilor disidente din ţările socialiste; măsuri active de organizare şi dirijare a acţiunilor emigraţiei; organizarea de ac­ţiuni de opoziţie făţişe şi folosirea ca ofiţeri de legătură şi instructori a foştilor membri ai serviciilor de informaţii care au trădat [...]. « Trust Organization » îşi va concentra activitatea cu preponderenţă în direcţiile României şi Cehoslovaciei”.
6. DSS nr. 00260/16.11.1989 - Iniţiativa preşedintelui Franţei de a convoca reuniunea de urgenţă la Paris a şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale Pieţei Comune, cu scopul „sporirii rolului aces­tora în destabilizarea şi schimbarea re­gimurilor politice din ţările socialiste, încurajării directe a constituirii nemul­ţu­miţilor şi protestatarilor în mase de ma­nevră [...)”.
7. DSS nr. 00262/22.11.1989 - Reuniunea de la Paris convocată din iniţiativa preşedintelui Franţei: „În contextul poziţiilor comune şi a acţiunilor concertate ale S.U.A. şi U.R.S.S., cu privire la România se preconizează [...] crearea unei tensiuni interne destabilizatoare prin folosirea unei stări de nemulţumire şi incitări în mediul minorităţii maghiare [...]”. (n.a. - Era oare scenariul care l-a avut ca protagonist pe preotul reformat László Tőkés?! Anterior - deşi au fost dovedite acţiunile ilegale împotriva securităţii statului săvârşite de László Tőkés, atestate şi de interceptarea, la controlul trecerii frontierei, a unei chitanţe olografe pentru primirea sumei de 20.000 lei, ascunsă în plafoniera autotu­rismului cu care călătoreau legăturile sale din Ungaria, Nicolae Ceauşescu nu a aprobat sesizarea instanţei de judecată).
8. DSS nr. 0086/27.11.1989 - Declaraţia consilierului prezidenţial sovietic Oleg Bomogolov privind „caracterul ireversibil şi de generalitate al procesului care se desfăşoară în unele ţări est-europene şi optimismul cu care este privită evoluţia viitoare a României”.
9. DSS nr. 00277/02.12.1989 - Declaraţie a preşedintelui George H. Bush: „Aş dori să văd unele acţiuni şi în această ţară. [...] Am trimis în România un nou ambasador... L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent”.
10. DSS nr. 00288/12.12.1989 - Declaraţia preşedintelui Franţei la încheierea reuniunii la nivel înalt de la Strasbourg: „Pro­blema unor provincii... nu trebuie să se omită existenţa divergenţelor între Un­garia şi România în chestiunea Transilvaniei... sau problema Basarabiei... Franţa şi U.R.S.S. trebuie să-şi reia rolul de a asigura echilibrul în Europa”.
11. DSS nr. 0610/12.12.1989 - „În mediile emigraţiei maghiare din Occident, dar şi în cercurile guverna­mentale de la Budapesta se vehiculează ideea reanalizării în forurile internaţionale a statutului actual al Transilvaniei, după ce etnicii unguri din Ro­mâ­nia vor acţiona pentru autonomie şi întemeierea unui nou stat independent, suve­ran şi neutru - Ardealul - sau pentru înglobarea Transilvaniei într-o federaţie”.
Nimic în plus și nici nu era vorba despre apropierea sfârșitului lui Nicolae Ceaușescu, ci a sistemului global socialist. Atunci de unde și pâna unde simte Corvin Lupu să fie de altă părere, să provoace o polemică, dacă generalul Rogojan nu a adăugat considerații personale, ci doar a prezentat faptele așa cum le relevă informațiile?! Autorul „Trădării Securității [...]” comite o nouă recidivă în materie de deontologie a cercetării istorice, consecvent regulii de aur„Repetă minciuna până când și tu începi să crezi că este adevăr”. Nu puțini m-au întrebat unde este „racordat” Corvin Lupu pentru a fi determinat la un astfel de demers? Răspunsul este simplu de rostit, dar, spune maxima „Veritas odium parit!”. Și cum nu dorim să se nască încă o ură, am preferat să nu răspund.
6. Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Bucureşti, Ed. Elion, 2015, p. 23
„[...] privitor la ceea ce scriem despre trădarea comandanților Securității, cea mai mare parte din argumentație este însoțită și susținută de declarațiile unor cadre e securitate, toți fiind ofițeri superiori și generali, inclusiv declarații ale unor șefi ai structurilor naționale ale Securității, inclusiv ale gl.-ului Iulian Vlad, care a recunoscut că a trădat.”Oricine va căuta în cele 302 pagini ale cărții asemenea declarații și susțineri ale [...] „unor cadre e securitate, toți fiind ofițeri superiori și generali, inclusiv declarații ale unor șefi ai structurilor naționale ale Securității[...]” nu le va găsi. Nu citează pe nimeni, nu indică vreun nume. Este adevărat, însă, că autorul a avut o oarecare abilitate de a anticipa absența dovezilor unei astfel de grave afirmații : „[...] nu am adus toate argumentele în sprijinul celor afirmate, pentru că nu am dorit să îngropo esențialul în prea multă factologie [...]”.
7. Corvin Lupu, Trădarea Securităţii în decembrie 1989, Bucureşti, Ed. Elion, 2015, p. 2 ş.a.
Autorul, în repetate rânduri, face mențiunea că agresiunea străină din decembrie 1989 a fost una asimetrică. Aceasta înseamnă un inamic fără uniformă sau legitimație de agent al unui serviciu strain, fără loc de stație, putând fi oriunde și oricând, cu acoperiri legale, ce le puteau justifica prezența și preocupările, iar numeric - dacă avem în vedere statisticile „post factum”- putea reprezenta 2-3 divizii. Acestea fiind parte dintre caracteristicile agresiunii asimetrice, atunci în ce logică mai susține autorul (op. cit., pag. 34) că dacă „primii 10-50-60 de provocatori de la casa parohială a lui Laszlo Tokes [...] ar fi [...] pur și simplu luați pe sus [...] totul era terminat” și că era acesta „un scenariu pentru situația în care conducrea Securității nu ar fi trădat [...]?!Șirul exemplelor de acest fel ar putea continua. Dar, considerăm că, ar fi mult mai folositor, ca dezbaterile în acest caz flagrant de abandon al deontologiei cercetării istorice, dar și în multe altele, ar trebui comutate în zonele din competența autorităților publice indrituie a veghea și stopa infiltrarea imposturii în cluburile academice.

Articole asemanatoare

avatar
Admin
Admin

Mesaje : 3363
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: „Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?” (3 -4 - 5)

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum