Vers un renversement de situation au Proche-Orient

In jos

pentru - Vers un renversement de situation au Proche-Orient Empty Vers un renversement de situation au Proche-Orient

Mesaj Scris de Admin la data de Mar Noi 03, 2015 10:50 pm

https://strategika51.wordpress.com/2015/11/04/vers-un-renversement-de-situation-au-proche-orient/

La période du « Printemps arabe » touche à sa fin. Désormais, la Maison-Blanche et le Kremlin sont en train de redessiner les contours du « Moyen-Orient élargi ». Cependant, leur accord conclu avant l’intervention militaire russe en Syrie pourrait être modifié par le changement de l’équilibre des forces. Rien ne prouve que Moscou acceptera la stabilisation de la Syrie et fermera les yeux sur la partition de la Turquie et de l’Arabie saoudite qui vont commencer. Quoi qu’il en soit, le bouleversement qui s’annonce modifie la donne établie depuis cinq ans. La plupart des puissances impliquées essayent donc de retourner leur veste avant les autres.
La presse, dans quelque pays que ce soit, est tellement occupée à scruter la position de son propre État dans le conflit du Proche-Orient qu’elle ignore les négociations globales entre la Maison-Blanche et le Kremlin [1] et, du coup, interprète de travers les événements secondaires. Pour clarifier l’agitation diplomatique actuelle, nous devons donc revenir à l’accord USA-Russie de septembre dernier.
La partie publique de cet accord a été formulée par la Russie dans un document distribué le 29 septembre au Conseil de sécurité de l’Onu [2]. Il indique que, pour rétablir la paix et la stabilité en Afrique du Nord et au Proche-Orient, il faut et il suffit (1) d’appliquer les résolutions du Conseil de sécurité —ce qui implique notamment le retrait d’Israël sur ses frontières de 1967— et (2) de lutter contre l’idéologie terroriste —c’est-à-dire à la fois contre les Frères musulmans créés par le Royaume-Uni et soutenus par la Turquie, et contre le wahhabisme propagé par l’Arabie saoudite—.
Il avait été initialement prévu que la Russie fasse adopter une résolution en ce sens lors de la réunion du 30 septembre du Conseil de sécurité. Cependant, les États-Unis s’y sont opposés dans l’heure précédente [3]. Sergey Lavrov a alors présidé la séance sans évoquer son projet. Cet événement majeur ne peut s’interpréter que comme un désaccord tactique qui ne doit pas entraver un accord stratégique.
Le 20 octobre, le président Vladimir Poutine recevait au Kremlin son homologue syrien, Bachar el-Assad, en présence de ses ministres de la Défense et des Affaires étrangères, du secrétaire général du Conseil russe de sécurité nationale et du chef des services secrets. L’entretien portait sur l’application du plan russo-états-unien, incluant celle du Communiqué de Genève du 30 juin 2012 [4]. Le président el-Assad faisait valoir qu’il suit les instructions de ce Communiqué et, notamment, qu’il a intégré dans son gouvernement les partis d’opposition qui en ont fait la demande conformément à la description que le Communiqué fait d’un Organe gouvernemental de transition.
S’étant assuré que les deux pays avaient une même lecture du Communiqué de Genève, la Russie et les États-Unis décidèrent de mettre au pas les États dissidents, à savoir la France, la Turquie et l’Arabie saoudite. Sachant que la position française n’est pas fondée sur des intérêts réalistes, mais s’explique exclusivement par un fantasme colonial et par la corruption de son gouvernement par l’argent turc et saoudien [5], la Maison-Blanche et le Kremlin décidèrent de traiter uniquement la source du problème, à savoir Ankara et Riyad. Le 23 octobre, John Kerry et Sergey Lavrov reçurent donc leurs homologues turc et saoudien à Vienne. Aucun texte final n’a été publié. Cependant, il semble que la Russie ait menacé les deux invités sans que les États-Unis ne prennent leur défense.
Affolé d’une possible entente russo-états-unienne contre la Turquie et l’Arabie saoudite, la France convoqua alors un « dîner de travail », et non un « sommet diplomatique », à Paris. L’Allemagne, l’Arabie Saoudite, les Émirats Arabes Unis, les États-Unis, l’Italie, la Jordanie, le Qatar, le Royaume-Uni et la Turquie « évoquèrent » et non « décidèrent » le sort de la Syrie. Le format de cette réunion correspond à celui du « Core Group » des « Amis de la Syrie », sauf l’Égypte qui a déjà secrètement rejoint le camp de la Syrie. Le fait d’avoir été contraint d’inviter les États-Unis a plombé la réunion. Là encore, pas de texte final.
Enfin, le 30 octobre, les États-Unis et la Russie réunissaient un plus vaste aréopage comprenant tous les participants aux deux réunions précédentes plus l’Égypte, la Chine, l’Irak, l’Iran, le Liban, Oman, l’Union européenne et les Nations unies. Si la presse s’est esbaudie de la présence de l’Iran qui avait été tenu à l’écart de tout règlement depuis le début du conflit, elle n’a pas relevé le retour de l’Égypte du maréchal al-Sissi qui rentre sur la scène internationale grâce à la découverte de ses nouvelles réserves de pétrole, ni de l’absence persistante de la principale puissance régionale, Israël. Ce dernier point ne peut s’expliquer que dans le cas où l’État hébreu avait obtenu préalablement la garantie de parvenir à un de ses objectifs de guerre, la création d’un État colonial au Nord de la Syrie.
Les participants ont tous été priés de signer une déclaration finale que seuls les Russes et les Iraniens ont prit soin de diffuser [6]. Et pour cause : elle marque la défaite des faucons US. En effet, dans son point 8, il est indiqué que le « processus politique » —et non pas le « processus de transition »— sera conduit par les Syriens, propriété des Syriens, et que le Peuple syrien décidera du futur de la Syrie [7]. Cette formulation lourde invalide le document Feltman qui constitue l’objectif depuis plus de trois ans des faucons US, des Français, des Turcs et des Saoudiens : la capitulation totale et inconditionnelle de la République arabe syrienne [8].
Le projet US se poursuit malgré l’accord avec la Russie
La suite des événements devrait donc logiquement être la mise au pas de la Turquie, de l’Arabie saoudite et de la France, ce qui pourrait être fait tout en poursuivant les objectifs initiaux US.
Pour la Turquie, après le scrutin probablement truqué du 1er novembre et la victoire de l’AKP [9], la guerre civile devrait s’étendre et se développer [10] jusqu’à la partition du pays en deux, puis à la fusion du Kurdistan turc, du Kurdistan irakien et d’un territoire arabe syrien occupé par les Kurdes syriens et les États-Unis. D’ores et déjà, le YPG et les États-Unis conquièrent ensemble un territoire arabe au Nord de la Syrie. Le YPG qui, jusqu’au mois dernier, recevait ses armes et ses soldes de Damas, s’est retourné contre la République arabe syrienne. Ses miliciens envahissent les villages conquis, expulsent les enseignants et décrètent la kurdisation forcée des écoles. Le Kurde, qui était parlé et enseigné à l’école, devient la langue unique et obligatoire. Les milices de la République arabe syrienne, notamment les Assyriens, en sont réduites à défendre leurs écoles par les armes contre leurs compatriotes kurdes [11].
De son côté le roi Salman d’Arabie saoudite doit encaisser sa défaite au Yémen ; un voisin qu’il avait envahi officiellement pour soutenir un président en fuite, en réalité pour exploiter avec Israël le pétrole du « Quart vide » [12]. Coup sur coup, les Émirats arabes unis et l’Égypte se sont retirés de sa Coalition. Les premiers après avoir essuyé de lourdes pertes parmi leurs officiers, les seconds plus discrètement, laissant les opérations militaires aux seules mains des Israéliens. Les Houthis, poussés vers le Nord par les bombardements, ont effectué plusieurs incursions en Arabie saoudite et y ont détruit des bases militaires aériennes et leurs matériels. Les soldats saoudiens, presque tous des étrangers servant sous écusson saoudien, ont déserté en masse contraignant le roi à prendre un décret contre les abandons de poste. Pour éviter un désastre militaire, l’Arabie saoudite a alors sollicité de nouveaux alliés. Contre de l’argent sonnant et trébuchant, le Sénégal a envoyé 6 000 hommes et le Soudan 2 000. La Mauritanie hésite à envoyer un contingent. Le roi, dit-on, aurait également sollicité l’armée privée Academi (ex-Blackwter/Xe) qui recruterait actuellement des mercenaires en Colombie. Ce fiasco est directement imputable au prince Mohammed ben Salmane, qui a revendiqué l’initiative de cette guerre. Ainsi, il affaiblit l’autorité de son père, le roi Salman, et fait gronder la contestation des deux clans exclus du pouvoir, ceux de l’ancien roi Abdallah et du prince Bandar. Logiquement ce conflit devrait aboutir à un partage de leur héritage entre les trois clans et donc à un partage du royaume en trois États.
Ce n’est qu’après ces nouveaux conflits que la paix devrait revenir dans la région, sauf dans la partie arabe colonisée par le nouveau Kurdistan, appelée à devenir le nouveau point de fixation des antagonisme régionaux en lieu et place de la Palestine.
Mais même écrit, le futur est incertain. Le renversement du rapport de forces entre Washington et Moscou [13] pourrait modifier leur accord.
Les rats quittent le navire
Alors que les mauvais joueurs annoncent sans sourciller que l’intervention militaire russe en Syrie n’apporte pas les résultats escomptés par Moscou, les jihadistes en fuite se replient en Irak et en Turquie. Le chef d’état-major US, le général Joseph Dunford, a admis, le 27 octobre lors d’une audition au Sénat, que désormais les armes parlaient en faveur de la République arabe syrienne [14]. Tandis que le Commandeur suprême de l’Otan, le général Philip Breedlove, a déclaré, le 30 octobre lors d’une conférence de presse au Pentagone, que c’est une litote de dire que la situation évolue de jour en jour et menace désormais la sécurité de l’Europe [15].
Force est de constater que l’alliance entre les partisans du chaos et ceux de la recolonisation va non seulement perdre en Syrie, mais que l’Alliance atlantique elle-même ne peut plus prétendre à la domination globale. Du coup, une soudaine agitation traverse les chancelleries, beaucoup affirmant qu’il est temps de parvenir à la paix —ce qui sous-entend qu’ils pensaient jusque là différemment—.
Les « retournements de veste » qui s’annoncent à propos de la Syrie auront comme première conséquence la consécration du rôle international de la République islamique d’Iran et de la Fédération de Russie ; deux acteurs que la presse occidentale présentait, il y a quatre mois encore, comme totalement isolés et voués à de terribles difficultés économiques ; deux puissances qui sont désormais les premières forces militaires, régionale pour l’Iran et globale pour la Russie ; et comme seconde conséquence le maintien au pouvoir du président el-Assad dont on annonce depuis cinq ans qu’« il doit partir ».
Dans ce contexte, la propagande de guerre continue imperturbablement, affirmant que si ce ne sont pas les bombardements russes qui tuent des civils, c’est l’armée syrienne qui les bombarde ; imputation confirmée par la matrice des organisations terroristes, les Frères musulmans, via leur Observatoire syrien des Droits de l’homme. Ou encore que la Russie est pressée de négocier car son intervention lui revient cher —comme si elle ne l’avait pas budgétisée durant sa longue préparation—. Jamais à court d’invention, le directeur de la CIA, John Brennan, prétend quant à lui que la Russie s’apprête à lâcher le président el-Assad, alors même que le président Poutine s’est gaussé de cette auto-persuasion quelques jours plus tôt, au Club de Valdai.
En France, la révolte gagne la classe politique. Les quatre principaux leaders de la droite, Dominique de Villepin, François Fillon, Alain Juppé et Nicolas Sarkozy ont chacun de leur côté déclaré qu’il est absurde de s’aliéner la Russie et de ne pas reconnaitre la défaite en Syrie. Cependant Alain Juppé, qui joua un rôle central dans le début de la guerre, notamment en signant un traité secret avec la Turquie, persiste à conserver l’objectif de renverser la République arabe syrienne, plus tard. À gauche, plusieurs leaders envisagent de prochains voyages à Damas.
La panique devant les changements prévisibles est en fait générale. Si Nicolas Sarkozy s’est précipité chez le président Poutine, le vice-chancelier allemand, Sigmard Gabriel, également [16]. Il a plaidé pour que l’on referme les contentieux et les aigreurs du passé et que l’on renoue le dialogue avec la Russie. Il était temps.
Thierry Meyssan
Source: Voltairenet
Notes:
[1] « Moscou et Washington entendent refonder les relations internationales », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 5 octobre 2015.
[2] « Proposition russe d’un débat au Conseil de sécurité sur le terrorisme », Réseau Voltaire, 1er octobre 2015.
[3] “Lavrov to chair Security Council’s meeting on fighting terrorism”, Tass, September 30, 2015.
[4] « Communiqué final du Groupe d’action pour la Syrie », Réseau Voltaire, 30 juin 2012.
[5] « Pourquoi la France veut-elle renverser la République arabe syrienne ? », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 12 octobre 2015.
[6] “Joint Statement on the outcome of the multilateral talks on Syria”, Voltaire Network, 30 October 2015.
[7] “This political process will be Syrian led and Syrian owned, and the Syrian people will decide the future of Syria”.
[8] « Deux épines dans le pied d’Obama », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 31 août 2015.
[9] « Vers la fin du système Erdoğan », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 15 juin 2015.
[10] « La Turquie en danger », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 27 juillet 2015.
[11] « Les États-Unis et Israël débutent la colonisation du Nord de la Syrie », Réseau Voltaire, 1er novembre 2015.
[12] « Les projets secrets d’Israël et de l’Arabie saoudite », par Thierry Meyssan ; « Pourquoi l’Occident est-il silencieux sur la guerre du Yémen ? », par Martha Mundy, Traduction Alasso, Counterpunch, Réseau Voltaire, 22 juin et 4 octobre 2015.
[13] « L’armée russe affirme sa supériorité en guerre conventionnelle », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 19 octobre 2015.
[14] “Dunford Tells Senate Now is Time to Reinforce Iraqi Success Against ISIL”, Jim Garamone, DoD News, October 27, 2015.
[15] “Department of Defense Press Briefing by General Breedlove in the Pentagon Briefing Room”, October 30, 2015.
[16] « L’Allemagne tente de se sortir du conflit syrien », par Thierry Meyssan, Al-Watan (Syrie), Réseau Voltaire, 29 octobre 2015.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 5954
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

pentru - Vers un renversement de situation au Proche-Orient Empty Pentru a o schimbare în Orientul Mijlociu

Mesaj Scris de Admin la data de Mar Noi 03, 2015 10:51 pm

Perioada de "primăvară arabă" a ajuns la final. Acum, Casa Albă și Kremlin încearcă să aspira conturul "Orientul Mijlociu extins". Cu toate acestea, acordul înainte de intervenția militară rusă în Siria ar putea fi modificat prin schimbarea echilibrului de putere. Nu există nici o dovadă că Moscova acceptă stabiliza Siria și aprobăm partiția de Turcia și Arabia Saudită, care va începe. Oricum, perturbarea profilează schimbă jocul stabilit de cinci ani. Cele mai multe puteri implicate așa că încercați să se întoarcă jachete lor înaintea altora.
Presa, în orice țară fel, este atât de ocupat examinarea poziția proprie de stat în conflictul din Orientul Mijlociu, care ignoră negocierile globale dintre Casa Albă și Kremlin [1] și, ca o , prin interpret de evenimente secundare. Pentru a clarifica agitația diplomatic actual, trebuie să ne întoarcem la Acordul SUA-Rusia de septembrie anul trecut.
Partea publică a acestui acord a fost făcută de Rusia într-un document distribuit la 29 septembrie, la Consiliul de Securitate al ONU [2]. Indică faptul că, pentru a restabili pacea și stabilitatea în Africa de Nord și Orientul Mijlociu, este necesar și suficient (1) să pună în aplicare rezoluțiile Consiliului de Securitate mijloace -Acest în special retragerea israelian asupra sa 1967- frontiere și (2) pentru a lupta împotriva organizației teroriste ideologia, care este de a spune atât împotriva Frăției Musulmane creat de Marea Britanie și susținut de Turcia, și împotriva wahhabismul transmite prin Arabia saoudite-.
Acesta a fost planificat inițial că Rusia face adopta o rezoluție în acest sens în cadrul reuniunii din 30 septembrie, Consiliul de Securitate. Cu toate acestea, Statele Unite s-au opus în ultima oră [3]. Serghei Lavrov a prezidat ședința, atunci fără a menționa proiectul său. Acest eveniment major care nu poate fi interpretat ca un dezacord tactic nu ar trebui să împiedice un acord strategic.
La 20 octombrie, președintele Vladimir Putin a primit la Kremlin cu omologul său sirian, Bashar Assad, la care au participat miniștrii apărării sale de și afacerilor externe, secretar general al Consiliului Național de Securitate al Rusiei și șeful serviciilor secrete. Interviul sa axat pe punerea în aplicare a planului de ruși-state-unien, inclusiv cea a Presă Geneva din 30 iun 2012 [4]. EL-Assad a susținut că, în urma instrucțiunile din acest comunicat și, în special, el a încorporat în guvernul său partidele de opoziție care au solicitat acest lucru în conformitate cu descrierea că eliberarea este o tranziție organism guvernamental.
După ce sa asigurat că cele două țări au avut aceeasi lectura a Comunicatului de la Geneva, Rusia și Statele Unite a decis să țină în frâu dizidenților Statele, și anume Franța, Turcia și Arabia Saudită. Știind că poziția franceză nu se bazează pe interese realiste, dar se explică doar prin o fantezie colonial și a corupției din guvernul său de bani turc și Arabia [5], Casa Albă și Kremlin a decis trata doar sursa problemei, și anume Ankara și Riyadh. La 23 octombrie, John Kerry și Serghei Lavrov, prin urmare, a primit omologii lor turci și Arabia în Viena. Nici un text final a fost publicat. Cu toate acestea, se pare că Rusia a amenințat cele două invitații fără Statele Unite ale Americii nu iau apărarea lor.
Înnebunită de durere despre o posibilă state acord ruso-unienne împotriva Turciei și Arabia Saudită, Franța apoi numit "dineu de lucru", nu un "summit diplomatic" de la Paris. Germania, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite ale Americii, Italia, Iordania, Qatar, Marea Britanie și Turcia "chemat" nu "hotărât" soarta Siriei. Formatul acestei reuniuni se potrivește cel al "Grupului Core" a "Prietenii Siriei", cu excepția Egipt care are deja s-au alăturat în secret în tabăra de Siria. Ce a fost forțat să invite în SUA a condus ședința. Din nou, nici un text final.
În cele din urmă, la 30 octombrie, Statele Unite și Rusia cu o Areopagus mai mare, inclusiv toți participanții la cele două reuniuni precedente plus Egipt, China, Irak, Iran, Liban, Oman, Uniunea European și ONU. În cazul în care presa are esbaudie prezența Iran care au fost ținute în afara oricărui regulament de la începutul conflictului, ea nu a observat revenirea Egipt Al-Sissi Marshal care se întoarce pe scena internațională datorită descoperirea de noi rezerve de petrol sale, sau absența continuă a principalelor putere regională, Israel. Acest ultim punct poate fi explicat numai în cazul în care statul evreu a obținut în prealabil garanția de a realiza unul din obiectivele sale de război, crearea unui stat colonial în nordul Siriei.
Participantii au fost toate cerut să semneze o declarație finală care numai rușii și iranienii au avut grijă să se răspândească [6]. Și pentru un motiv bun: ea marchează înfrângerea Hawks SUA. Într-adevăr, la punctul său de 8, se afirmă că "procesul politic" -și nu "procesul de tranziție" - va fi condus de proprietate sirieni sirieni, și că poporul sirian va decide viitorul Siriei [ 7]. Acest invalidează documentul Feltman formularea grele, care este obiectivul pentru mai mult de trei ani de șoimi din SUA, franceză, turci și saudiți: predarea totală și necondiționată a Republicii Arabe Siriene [8].

Proiectul continuă, în ciuda acordului de SUA cu Rusia

Evenimente ulterioare ar trebui să fie în mod logic stabilit în pași de Turcia, Arabia Saudită și Franța, care ar putea fi făcute menținând în același timp obiectivele inițiale din SUA.
Pentru Turcia, probabil după alegerile fraudate 1 noiembrie victoria AKP [9], război civil ar trebui să se extindă și să dezvolte [10], până la împărțirea țării în două și apoi fuzionarea Kurdistanul turcesc, irakian Kurdistan și un teritoriu Arabă Siriană ocupat de kurzi sirieni și Statele Unite ale Americii. Deja, YPG și Statele Unite cuceri toate teritoriu arab în nordul Siriei. YPG care, până luna trecută, a primit arme și soldurile sale din Damasc, întors împotriva Republica Arabă Siriană. Milițieni lui invadeaza sate cucerite, profesori expulzați și a decretat forțat kurdisation școli. Al Kurd, care a fost vorbită și predată în școli, a devenit limba unic și obligatoriu. Milițiile din Republica Arabă Siriană, inclusiv asirienii, sunt reduse să-și apere școlile lor armele împotriva semenilor lor kurzi[11].
La rândul său, Salman rege al Arabiei Saudite va colecta înfrângerea sa în Yemen; un vecin că a invadat oficial pentru a sprijini un președinte fugind de fapt de a exploata ulei cu Israelul "Cartierul Empty" [12]. Unul după Emiratele Arabe Unite și Egipt retras din coaliția lui. Prima după ce a suferit pierderi grele în rândul ofițerilor lor, acesta din urmă mai discret, lăsând operațiunile militare numai în mâinile israelienilor. Cele Houthis, împins nord de bombardamentele, efectuate de mai multe incursiuni în Arabia Saudită și au distrus baze aeriene și echipamente militare. Soldați saudiți, aproape toți străinii care deservesc sub insigna Arabia, masa pustiu forțând pe rege să emită un decret împotriva abandonat școala post. Pentru a evita un dezastru militar, Arabia Saudită a căutat apoi noi aliați. Împotriva numerar greu, Senegal a trimis 6000 de barbati si Sudan 2 000 Mauritania ezita pentru a trimite un contingent. Și împăratul a zis, a căutat, de asemenea, armata privat Academi (ex-Blackwter / Xe), care recrutează în prezent mercenari în Columbia. Acest fiasco este direct atribuibile Prince Mohammed bin Salman, care a pretins conducerea în acest război. Astfel, ea slăbește autoritatea tatălui său, regele Salman și certat contestarea două clanuri excluse de la putere, cele ale fostului rege Abdullah și prințul Bandar. În mod logic acest conflict ar trebui să conducă la o împărțire a patrimoniului între cele trei clanuri și, prin urmare o divizie a regatului în trei state.
Numai după aceste noi conflicte ca pacea să se întoarcă în regiune, cu excepția părții arabe colonizate de noul Kurdistan va deveni noul punct de fixare a antagonismului regional în loc de Palestina.
Dar chiar și în scris, viitorul este incert. Răsturnarea echilibrului de putere între Washington și Moscova [13] ar putea schimba acordul lor.

Șobolanii părăsesc nava

În timp ce jucătorii rău pas anunță că intervenția militară rusă în Siria nu va aduce rezultatele așteptate de la Moscova, jihadiștii au retras fug din Irak și Turcia. Șeful Statului Major american, generalul Joseph Dunford, a recunoscut, 27 octombrie, la o audiere în Senat, acum că armele au vorbit în favoarea Republica Arabă Siriană [14]. În timp ce Comandantul Suprem al NATO, generalul Philip Breedlove, a declarat la 30 octombrie în cadrul unei conferințe de presă la Pentagon, este o afirmație să spun că situația se schimbă zi de zi, iar acum amenință Europa securitate [15].
Este clar că alianța dintre adepții haos și cele ale recolonizare va pierde nu numai în Siria, dar că Alianța atlantică se nu mai poate pretinde că poziția dominantă la nivel mondial. Deci, o agitație bruscă prin cancelariile, mulți spunând că este timpul pentru a obține pacea -Acest implicând au crezut différemment- anterior.
Cele "reluarea jacheta" care vin cu privire la Siria primă consecință va fi consacrarea rolului internațional al Republicii Islamice Iran și Federația Rusă; doi actori care presa occidentală a arătat, există patru luni mai mult, ca totul izolate și condamnate la teribile dificultăți economice; două puteri care sunt acum primul militar, regional și global pentru Iran în Rusia; și ca o consecință secundele de întreținere la putere a președintelui Assad, care a fost anunțat ultimii cinci ani, ca "el trebuie să meargă."
În acest context, propaganda de război continuă neperturbat, spunând că în cazul în care nu este bombardamentelor ruse care ucid civili, armata siriană este bombardează acestora; confirmat prin matricea imputare a organizațiilor teroriste, Fratia Musulmana, prin Observatorul sirian lor pentru Drepturile Omului. Sau că Rusia este dornic de a negocia pentru că intervenția sa este -Ca scump, dacă nu ar fi înscrisă în buget în cursul lung sa Preparation-. Niciodată scurt de invenții, directorul CIA, John Brennan, între timp susține că Rusia se pregătește să-i elibereze președintelui al-Assad, chiar dacă președintele Putin își bate joc de o parte din această auto-convingere zile mai devreme, Valdai Club.
În Franța, revolta câștigă clasei politice. Cei patru lideri principale ale dreptului, Dominique de Villepin, Francois Fillon, Nicolas Sarkozy Alain Juppé și au fiecare partea lor a spus că este absurd să-și înstrăineze Rusia și nu să recunoască înfrângerea în Siria. Cu toate acestea Alain Juppé, care a jucat un rol central în începutul războiului, inclusiv semnarea unui tratat secret cu Turcia continuă să mențină obiectivul de a răsturna Republicii Arabe Siriene, mai târziu. În partea stângă, multi lideri au în vedere vizitele viitoare la Damasc.
Panică înainte de schimbările preconizate este de fapt general. Dacă Nicolas Sarkozy s-au grabit la președintele Putin, german rectorului, Gabriel Sigmard asemenea [16]. El a pledat că o închide disputele și amărăciune din trecut și că reînnoiește dialogul cu Rusia. Era timpul.
Thierry Meyssan
Sursa: Voltairenet
Note:

[1] «Moscova și Washington intenționează să reconstruiască internaționale relații", de Thierry Meyssan, Voltaire rețea, 05 octombrie 2015.
[5] "De ce nu vrea Franța răsturnarea Arabă Siriană Republica?", De Thierry Meyssan,Voltaire rețea, doisprezece/10/2015.
[7] "Acest lucru va fi proces politic sirian a condus și deținut sirian, și poporul sirian va decide viitorul Siriei."
[8] "Doi spini in partea de Obama", prin Thierry Meyssan, Voltaire rețea, 08.31.2015.
[9] "Spre sfârșitul sistemului Erdoğan", de Thierry Meyssan, Voltaire rețea, 15 iunie 2015.
[10] "Turcia este în pericol", de Thierry Meyssan, Voltaire rețea, 27 iul 2015.
[12] "The Proiectele secrete ale Israelului și Arabia Saudită", de Thierry Meyssan; "De ce este Occidentul tăcut pe Yemen război?" Prin Martha Mundy, traducere Alasso,CounterPunch, Voltaire rețea 22 iunie și 04 octombrie de 2015.
[13] "The Armata rusă afirmă superioritatea în convențional război", de ThierryMeyssan, Voltaire rețea, 19 octombrie 2015.
[16] "Germania încearcă să iasă din sirian conflictului", de Thierry Meyssan, Al-Watan (Siria), Voltaire rețea, 29 octombrie de 2015.


[ltr]Strategika51 | 04 noi 2015 la 0211 | Tag-uri: Arabia Saudită, Barack Obama, Franța, geopolitică,Geo-strategie, Iran, Israel, Mondial, strategic multilateralismului, arabă primăvară, Mijlociu est,Marea Britanie, Rusia, strategie, Siria, Turcia, Statele Unite ale Americii, Valdai | Categorii:Strategika51 | URL: http://wp.me/p1wadU-2nP[/ltr]
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 5954
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum