De ce nu am să particip vreodată la parada de 9 mai din Piaţa Roşie (şi nu numai pentru că aş prefera să sărbătoresc independenţa de la 9 mai 1877)

In jos

pentru - De ce nu am să particip vreodată la parada de 9 mai din Piaţa Roşie (şi nu numai pentru că aş prefera să sărbătoresc independenţa de la 9 mai 1877) Empty De ce nu am să particip vreodată la parada de 9 mai din Piaţa Roşie (şi nu numai pentru că aş prefera să sărbătoresc independenţa de la 9 mai 1877)

Mesaj Scris de MARTOLOG la data de Joi Mai 07, 2015 1:38 am

Nu pentru că nu m-a chemat nimeni, cum vor sări să spună comentatorii de culoare roşie. E adevărat că nu am fost chemat şi nici nu o să fiu, dar, dacă aş avea motive,  m-aş putea duce singur şi, sunt sigur, nimeni nu m-ar da afară.
Şi nici pentru că aş fi vreun nostalgic al celui de-al treilea Reich, ba din contră.
Nu, nu mă duc pentru că am motive întemeiate să nu o fac.
În primul rând pentru că 9 mai 1945 este, dincolo de încheierea războiului (motiv de bucurie, bucurie pe care putem să o trăim oriunde altundeva, în niciun caz în capitala unui stat agresor şi iniţiator al măcelului mondial, cu paradă militară şi festivităţi care vor să ateste calitatea de principal învingător al acestuia), de fapt, o dublă zi de reculegere: pentru victimele celui de-al doilea război mondial, dar şi pentru victimele lagărului  comunist instaurat de Uniunea Sovietică, a se citi Rusia bolşevică cotropitoare, începând din 1945.
Pentru cei peste 100 de milioane de morţi în cele două „întâmplări” nefericite ale popoarelor de pe continentul nostru (şi, în ceea ce priveşte comunismul, al multor altor popoare de pe alte continente).
Pentru sutele de milioane de destine frânte, ale celor scăpaţi cu viaţă, dar afectaţi de fanteziile criminale naziste şi comuniste.
Pentru foametea, suferinţele, silniciile îndurate, violurile, lagărele, închisorile, reeducările, deportările, despărţirile, suferite de alte zeci de milioane.
Pentru diavoleştile tehnologii ideologice de transformare a fiinţelor umane în monştri şi sclavi.

Nu am să mă duc pentru că URSS-ul comunist a fost, la începuturile conflagraţiei, iniţiator al acesteia şi agresor în egală măsură cu Germania nazistă. Să ne amintim pactul Molotov-Ribbentrop, împărţirea Poloniei, hăcuirea României, ocuparea statelor baltice, atacarea Finlandei. Că pe urmă, ca la cârciumă, conmesenii agresori s-au luat la păruială şi URSS-ul a strigat help, asta este altă gâscă în altă traistă.
Să ne amintim regimul de genocid şi teroare instaurat în România şi în restul statelor central şi est-europene de „măreaţa Uniune Sovietică”, sub conducerea „măreţului” Stalin şi de „cei mai iubiţi fii ai acestor popoare” aduşi să le măcelărească şi să le distrugă de mai sus numiţii „măreţi”.
Să ne amintim de jaful practicat de „cel mai uman, avansat, luminos, bun dintre statele lumii” în România şi nu numai.
Să ne amintim de teritoriile furate mişeleşte de la alte popoare, lăsând state ciuntite şi neamuri despărţite în mod arbitrar.
Să ne amintim de raptul, samavolniciile, crimele, deportările din Moldova de peste Prut  şi din Bucovina; de Georgia, de Crimeea, de agresiunea împotriva Ucrainei.

Nu am să mă duc pentru republicile, ţinuturile şi districtele pe care le înglobează aşa zise Federaţie Rusă (ultimul imperiu, un imperiu al răului şi al relelor după cum ne-o demonstrează cu mult entuziasm), fără ca ruşii să aibă vreo legătură de sânge cu popoarele respective, fără a fi deţinut din vechime teritoriile respective, fără a fi fost chemaţi, fără a fi fost acceptaţi; doar prin sânge, moarte, represiune. Nu mă voi duce pentru că nu cred în Ortodoxia afişată de Putin&asociaţii (amestecată, dincolo de crucile făcute la televizor, cu produsele doctrinelor mistico-religioase, inclusiv sataniste, cu o infuzie masivă de islam, cu fundamente şi derivate comuniste, naziste şi fasciste), cum nu cred nici în Rusia tradiţionalistă şi conservatoare, aşa cum îi place să se prezinte şi cum, unii guguştiuci naivi din Occident, dar şi de pe la noi, au ajuns să creadă că este.
Nu am să mă duc pentru că la 9 mai 1945 românii simțeau deja de un an „grija prietenească” a marelui prieten de la Răsărit, aveam deja deportaţi în URSS, aveam deja victime umane ale represiunii comuniste, aveam deja primii deţinuţi politici ai comunismului biruitor, dezorientarea, deznădejdea, îngrijorarea erau maxime şi numai  de sărbătoriri nu le ardea.
Dar probabil că şi-au adus aminte şi au sărbătorit cum s-a putut un alt moment cu adevărat de preţ pentru fiecare dintre ei, ca şi pentru fiecare dintre noi cei de azi. Chiar şi pentru cei care habar nu au ce a fost la
9 mai 1877 - Proclamarea independenţei statului român
Cei care sunteţi gata să-mi amintiţi că independenţa  le-o datorăm ruşilor răbdare, lecturi şi apă rece. Iată câteva date pe scurt:
La 4 aprilie 1877, România şi Rusia semnau convenţia prin care se permitea trupelor ruseşti să pătrundă în Balcani spre viitorul teatru de razboi cu Imperiul Otoman. Convenţia avea o menţiune specială prin care Ţarul se obliga să respecte drepturile statului român, să menţină şi să apere integritatea teritoriala a României.
Războiul ruso-turc începe dezastruos pentru armata ţaristă comandată de Marele Duce Nicolae, care este înfrântă cu mari pierderi în cele două atacuri asupra Plevnei de pe 8 şi de pe 18 iulie 1877.
Ducele Nicolae îi scrie disperat domnitorului Carol I: “…. Turcii aglomerând multe trupe la Plevna ne infrâng. Vă rog să faceţi fuziune, demonstrație și, dacă e posibil, să treceți Dunărea așa cum doriţi. Între Jiu și Corabia această demonstrație  este indispensabilă pentru a-mi ușura mișcările.
La 20 august 1877, armata romană comandată de Domnitorul Carol I, care va primi pe perioada operaţiunilor comanda trupelor ruso-române, trecea în Bulgaria pe podul de la Corabia.
Sunt cucerite rând pe rând Plevna, Griviţa I si II, Rahova, Smârdan, Vidinul si celelalte fortificaţii turceşti din Bulgaria. În cele 6 luni, românii au pierdut circa  10.000 dintre cei 58.000 de ostaşi care trecuseră Dunărea.
Dar, chiar dacă i-au fost aliaţi în război, ruşii au “uitat” să-i cheme  pe români  la discuţiile de pace cu Turcia care s-au desfăşurat la San Stefano (Turcia), în 19 februarie 1878.
Guvernul de la Bucureşti a luat cunoştinţă de conţinutul respectivului document abia pe 9 martie, prin intermediul «Jurnalului de St. Petersburg» trimis de generalul Iancu Ghica. Acest act «de uimitoare nerecunoştinţă a Rusiei faţă de aliata sa», consacra, printre altele, independenţa României, însă cu dureroase sacrificii. Articolul 19 preconiza că Sublima Poartă va ceda sangeacul Tulcea (Dobrogea), Delta Dunării şi Insula Şerpilor către Rusia, care, la rândul său, îşi rezerva dreptul de a le schimba cu sudul Basarabiei. Totodată, spre disperarea cercurilor conducătoare de la Bucureşti, se stipula dreptul de trecere pe teritoriul românesc, timp de doi ani, a trupelor ruseşti care staţionau în Bulgaria”. (Sorin Liviu Damean „Carol I al României”).
 „Vădit nemulţumit de atitudinea protestatară a Guvernului de la Bucureşti, Gorceakov ţinea să-i precizeze generalului Iancu Ghica atitudinea intransigentă a cercurilor politice de la Petersburg în privinţa dreptului de trecere a trupelor ruseşti. Mai mult, cancelarul sublinia că, în eventualitatea în care autorităţile de la Bucureşti se opun unei asemenea acţiuni, ţarul «va ordona ocuparea României şi dezarmarea armatei române»”(SL Damean)
Rusia decide ocuparea României, iar trupele ruseşti, care oricum se comportau ca nişte trupe de ocupaţie, cu jafuri, distrugeri, incendii şi violuri, trec la acţiune asediind Bucureştiul. 
Convins de către I. C. Brătianu, Carol I părăseşte capitala şi preia conducerea armatei române din Oltenia. România, la ea acasă, cu o armată călită în conflictul recent, cu populaţia radicalizată împotriva ruşilor, se găsea într-o poziţie avantajoasă în raport cu Rusia.
În acel moment, iritate de expansiunea Rusiei către Bosfor şi Marea Mediterană, intervin marile puteri europene şi este convocat Congresul de la Berlin, la ale cărui lucrări, pe motivul că nu fusese un stat independent, România nu este admisă. În final  este pierdută Basarabia (adică cele trei judete din sudul Moldovei de dincolo de Prut, Ismail, Cahul şi Bolgrad, dar se păstrează Delta Dunării şi Dobrogea.
Ca urmare a acestei atitudini duplicitare şi ticăloase, Rusia, care avusese în plan, încă de la începutul conflictului, anexarea Principatele Unite, (cum încercase deja în timpul războaielor cu turcii dintre 1768-1774, 1787-1791 şi 1806-1812, când ocupase efectiv cele două principate şi, după ultimul, chiar solicitase anexarea lor) pierde toată simpatia populară născută odată cu declanşarea războiului de independenţă.
 „O asemenea stare de spirit era evocată şi de reprezentantul britanic la Bucureşti, colonelul Mansfield, care concluziona că «sentimentul antirus în aceste Principate a ajuns la apogeu»”. (SL Damean).
MARTOLOG
MARTOLOG

Mesaje : 132
Data de înscriere : 06/06/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum