Un razboi mult prea ciudat

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Un razboi mult prea ciudat

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Noi 15, 2015 8:19 pm

In fine, pentru prima data, exista oficiali ai unor state europene care recunosc faptul ca cel de-al Treilea Razboi Mondial s-a declansat. Este adevarat, cu jumatate de gura. Aceasta balbaiala este parte a unui sir intreg de fenomene extrem de stranii, pe care le inregistram, in paralel, cu evenimentele, extrem de violente si de dramatice, care se petrec intr-o cadenta din ce in ce mai accelerata. Sa consemnam cateva.
Conducatorii Republicii Franceze, un stat atat de greu incercat in ultima vreme de atacuri teroriste, au declarat ca intentioneaza sa activeze Tratatul NATO. Cu alte cuvinte, sa solicite o riposta din partea tuturor statelor membre ca urmare a faptului ca a suferit o agresiune din exterior. Si asta, desi o buna parte dintre teroristi, asa cum chiar autoritatile descopera pe zi ce trece, sunt, fie cetateni francezi, fie cetateni ai Uniunii Europene. Dar sa admitem ca atacurile vin din exterior. Cu atat mai mult cu cat Statul Islamic si-a revendicat atentatele. Ne aflam sau nu in prezenta unor conditii de natura sa determine activarea Tratatului NATO?
Da si nu. Da, in masura in care se confirma ca asumarea atentatelor de catre Statul Islamic nu este doar un act de propaganda. In aceste conditii, intr-adevar, se poate considera ca Franta a suferit o agresiune din exterior. Si poate solicita tuturor statelor membre NATO sa se solidarizeze cu ea si sa plece la razboi. Dar, atentie! Pana de curand, oficialii europeni refuzau sa admita existent Statului Islamic. De cate ori de refereau la aceasta etnitate, aparuta, practic, peste noapte, pe un teritoriu destul de vast, cat Marea Britanie, acesti oficiali, din varful buzelor, se pronuntau astfel: “asa-zisul Stat Islamic”.
Daca va fi activat Tratatul NATO, atunci, odata cu acest eveniment, avem si prima atestare absolut oficiala a faptului ca a aparut, intr-adevar, un nou stat pe harta lumii. Care se numeste Statul Islamic. Daca ai un stat, nu il ai neaparat pentru a purta razboi cu el. Daca ai un stat, atunci, cel putin teoretic – probabil nu si in acest caz – se pot purta tratative cu reprezentantii acestuia. Se poate ajunge la o intelegere. Se poate incheia un tratat. Poate fi facut un schimb de diplomati. Si asa mai departe.
Acesta a fost unul dintre cele mai surprinzatoare fenomene inregistrate in ultimele zile, iar paranteza deschisa de autoritatile de la Paris trebuie inchisa cumva. Printr-un raspuns unanim. Avem sau nu avem, pe harta lumii, un Stat Islamic?
Un alt fenomen paradoxal vizeaza casa comuna a Europei. Uniunea Europeana a fost gandita ca un spatiu multinational, in care, pentru facilitarea liberei circulatii a persoanelor, a marfurilor, etc., statele isi cedeaza o parte din suveranitate si, intre altele, isi deschid reciproc frontierele. Asaltata fiind de valul de imigranti si de atacurile teroriste, Uniunea Europeana, iata, in loc sa-si apere integritatea si securitatea in ansamblu, in loc sa-si protejeze frontiera exterioara, se imparte, cu o viteza uluitoare, in garduri metalice, eventual impodobite cu sarma ghimpata. S-a ajuns atat de departe incat chiar si statele din zona Schengen isi securizeaza frontierele unele fata de altele. Prin urmare, pe de o parte, in toate summit-urile care au loc este promovata unitatea UE si solidaritatea, iar pe de alta parte, statele UE au tendinta de a se izola unele de altele.
Se vorbeste insistent si pe buna dreptate despre posibilitatea unui asalt decisiv, aerian si terestru, impotriva Statului Islamic. A unui Stat Islamic recunoscut si identificat ca etnitate. O ofensiva NATO. Dar o atare ofensiva nu se poate face doar de statele NATO. Ea trebuie concertata si cu alte forte militare care actioneaza in zona. Rusesti. Iraniene. Kurde. Chineze. Pentru ca, altfel, vom avea de a face cu un Armaghedon.
Dar Statul Islamic se mai autointituleaza si drept “Noul Califat”. Avem sau nu avem de a face cu un razboi sfant? Cu un razboi religios? Sau oare avem de a face cu un razboi al raselor? Rasa caucaziana in razboi cu raza orientala? Sau poate este, pur si simplu, acest al Treilea Razboi Mondial un razboi ca toate celelalte? Un razboi declansat din ratiuni tinand de interese economice, de batalia pentru resurse sau de interese teritoriale? Suntem capabili sa raspundem cinstit acestei provocari de a sti pentru ce ne luptam? Asupra acestei ultimei teme, voi reveni.
SURSA: CorectNews.com

Admin
Admin

Mesaje : 2295
Data de inscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum