By Way of Deception Thou Shalt Do War

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

By Way of Deception Thou Shalt Do War

Mesaj Scris de Admin la data de Sam Noi 21, 2015 7:35 am

http://300spartans.com.au/index.php?option=com_content&view=article&id=850186:by-way-of-deception-thou-shalt-do-war&catid=218:guest&Itemid=5582&lang=en&utm_source=newsletter_3106&utm_medium=email&utm_campaign=the-latest-news-from-the-300-spartans-website
&
https://nisteromanihalescminciuni.wordpress.com/2015/11/21/editorial-vechi-dar-actual-by-way-of-deception-thou-shalt-do-war/
The motto of Israel’s spy agency, Mossad, is, according to recently defected Mossad agent Victor Ostrovsky: “By way of deception thou shalt do war.” That motto describes more than the modus operandi of the world’s most ruthless and feared organization of professional assassins and espionage agents; it really describes the modus vivendi of an entire race. It is necessary to understand that fact before one can hope to understand fully the role of the Jews in national and world affairs.
The concept of a race eternally at war with the rest of the world is alien to us. It is difficult to believe or even to grasp. When we examine such a concept and begin sifting the evidence it is easy to become confused. On the one hand we have the Old Testament injunctions to the Hebrews from their tribal god, speaking through their prophets, to annihilate every Gentile nation over which they gain power:
And thou shalt consume all the peoples which the Lord thy God shall deliver unto thee; thine eye shall not pity them . . . thou shalt save alive nothing that breatheth. (Deuteronomy 7:16, 20:16)
Similarly bloodthirsty, explicit injunctions are repeated so often in the Jews’ holy books that we can only assume that they are meant to be taken seriously. The historical evidence suggests that in ancient times the Jews did indeed take their religion seriously: they were notorious everywhere and at all times as implacable haters of humanity who in turn were thoroughly despised by every people among whom they lived.
Then on the other hand we have the modern, American Jew in the role of humanitarian, shunning the instruments of war and urging that all citizens, including himself, be disarmed, in order to make the streets of our cities kinder and gentler. Not only do the Jews provide the principal impetus to America’s gun-control effort, but they are found in the forefront of every other squishy, do-good movement, from those ostensibly aimed at reducing hostility between the races to those designed to increase tolerance of homosexuals and their practices.
How are we to make sense of this apparently conflicting evidence?
Is the Jew in the U.S. Congress who cites the rising murder statistics and then demands that the government confiscate all privately owned firearms trying to deceive us as to his intentions? When he talks peace and disarmament is he really thinking war against the Gentiles?
And what of the carefully cultivated media image of the Jew as a gentle, inoffensive victim of bigotry, always being persecuted but never persecuting others? Is that also deception? And even if it is, does it necessarily mean that beneath the Jew’s mask of benevolence and innocence hides the malevolent visage of a cunning predator? Perhaps for every bloodsucking Jewish swindler like Ivan Boesky or Michael Milken there is a Jewish benefactor of mankind like polio vaccine developer Jonas Salk, and for every bloody-handed Jewish gangster like Ariel Sharon, Meyer Lansky, or Yitzhak Shamir there is a Jewish Nobel Peace Prize winner like Menachem Begin, Henry Kissinger — or the appropriately named Elie Wiesel.
Or are we also being deceived when the Salks and the Kissingers are held up to us as reasons for not condemning all Jews for the transgressions of some?
By way of deception thou shalt do war.
Does that injunction mean: “If you must wage war — if it is impossible to avoid war — then you stand a better chance of winning by being tricky”? Or does it mean: “Thou shalt wage war, and thou shalt deceive”?
The answer to this question is important. If it is the former — if the Jews, as a whole, are not malevolent, if they have broken with their Old Testament tradition and no longer feel that their racial mission is to destroy all other peoples, but they merely feel that when forced to defend themselves they are justified in using all means, including deception, then we may be able to live on the same planet with them, at a distance. We don’t have to like them or agree with their policies, but we can see the possibility, at least, of some sort of peaceful coexistence, once a separation of peoples has been accomplished.
In seeking the answer we should keep in mind that deception is, in itself, hostile. A policy of systematic deception is tantamount to a policy of war. If we discover that the Jews (as a whole, not just a few swindlers among them) have been deceiving us deliberately and systematically over an extended period of time on any matter of substance, then we may infer that they regard the relationship between us as one of war, and we should respond accordingly.
The pursuit of this inference may be the only path to an unmuddied answer. After all, how do we know that someone is waging war against us? If he makes an open declaration of war and then begins shooting and bombing us, the matter is clear enough. But if, because he always follows a policy of deception, he declares that he is not at war with us and only has our best interests at heart, we may have difficulty in deciding whether the injury he causes us is deliberate or inadvertent.
Suppose he undertakes courses of action which damage us in ways somewhat less directly than shooting and bombing — ways such as bringing hordes of non-Whites across our borders, breaking down the barriers to racial mixing in our society, encouraging permissiveness, undermining our institutions, promoting cultural bolshevism — all the while claiming that he does not regard these things as harmful. If we were a more practical people we might pay less attention to what the Jew says and more to what he does; we might stop worrying about his motive, judge him on the basis of the effect his presence has had on us, and then act accordingly.
Unfortunately, there are many who cannot in good conscience take a stand against the Jew without knowing what is in his heart — and the Jew is aware of this. We must catch him deliberately lying to us, deceiving us systematically and massively, in order to infer that his intent is hostile.
That’s one reason why the unraveling of the “Holocaust” myth is so important to us — and why the Jew clings so desperately to every lie in its fabric.
We should draw some sort of conclusion from the consistency of the Jew’s actions. Virtually everything he does is harmful to us. Without much exaggeration we can say that whenever the Jew takes a stand on a new issue, the proper position for us is on the other side.
Everyone who has read any Jewish literature — i.e., literature by Jews about Jews — has encountered the traditional Jewish character who whenever he must make a decision about something the goyim have done asks himself: “Is it good for the Jews?” That’s an admirable trait in any person, Jew or Gentile: always being concerned first about the welfare of his community, of his tribe, of his race. The Jewish author more often than not sprinkles a bit of dissimulation over it, however, suggesting that it may be unfashionably parochial, but it is excusable on the grounds that the Jews have been obliged by bitter experience to be wary of anything the Gentile does.
It goes without saying, of course, that the same author would regard it as totally inexcusable for a Gentile to use a similar criterion: to ask himself about some policy or action of the Jews, “Is it good for the White race, for Gentiles?” Such a character could only be cast in the role of villain.
And what we never encounter in Jewish literature is a Jewish character weighing a Jewish policy by asking himself: “Is it bad for the goyim?” Unspoken though it may be, however, it seems that this criterion plays as large a role as the first in determining Jewish policies. Perhaps to them it is just another way of saying the same thing — although they are very careful not to phrase it that way. At least, they have been since the Second World War; before that they sometimes seemed to think that the goyim couldn’t read, and chutzpahgot the better of discretion. In 1924, for example, the prominent Jewish publicist Maurice Samuel, author of a score of serious books on Jewish matters and recipient of numerous awards from Jewish organizations, wrote in his You Gentiles, a book addressed to his hosts:
We Jews, we, the destroyers, will remain the destroyers forever. Nothing that you will do will meet our needs and demands. We will forever destroy because we need a world of our own, a God-world, which it is not in your nature to build.
Even here, however, there is deception, with the will to destroy masked as piety.
Think of the enormous demographic and social changes which have transformed our world since the Second World War. In 1941 the United States was for all practical purposes a White country. Blacks and other minorities existed, but they were not seen in White residential areas, White schools, White recreational facilities, or most White workplaces. They had a negligible influence on the political process, on public morality, and on the national culture. Racial intermarriage was illegal in most jurisdictions and extremely rare everywhere. America’s city streets were safe by night and by day. There was no drug problem; the use of marijuana, heroin, and other drugs was confined almost entirely to Blacks and mestizos, in their own, separate communities. Teenage pregnancy (among Whites) was as rare as a public display of homosexuality. Schools were orderly, disciplined, and safe.
America had its problems, of course. Whites, even when they are in control of their own destiny, are not angels. Greed, meanness, superstition, and stupidity were reflected in a thousand social and cultural ills. A thoroughly corrupt political system, inevitable in a democracy, provided the country with its top political leaders and public officials. Blacks and other racial minorities, though invisible and powerless, were a festering sore which eventually would have to be dealt with.
The country, however, was still White and gave every indication of staying that way; in the years immediately prior to the war immigration to the United States was predominantly White, with immigrants from Europe outnumbering those from Asia and Latin America combined by five to one. America’s problems were still soluble and Western civilization was still viable, still capable of being cleansed and renewed. Furthermore, in Germany a man was showing the race the way to save itself.
In response to that man’s efforts most of the Western world engaged in an all-out war to destroy him, his works, and his followers. His ideas and teachings became anathema, and the half-century which followed was dedicated to justifying the slaughter and destruction of the war by promoting the antitheses of those ideas and teachings.
He had taught that the White race is the most progressive race and is inherently superior to the non-White races in its civilization-building capacity, and so the elevation of the social and economic levels of non-Whites at the expense of Whites became the premier postwar goal.
He had taught that racial mixing is a crime against Nature, that our race must strive above all else to maintain the integrity of its gene pool, and so racial mixing became the postwar fashion: schoolchildren were bused to achieve mixing in the schools, forced housing laws were passed to achieve residential mixing, laws against miscegenation were struck down everywhere, and the immigration laws were changed to bring a new flood of non-Whites into the country.
He had taught that the building of self-discipline in young people, the strengthening of their will-power and of their ability for self-control, is the most important task of a nation’s educational system, and so in postwar America discipline became a dirty word, and permissiveness became the norm.
He had taught that, just as races differ in their innate abilities, so also do the individuals within a race, and that a healthy and progressive society must conform its institutions to this natural inequality among its members. Consequently, in postwar America egalitarianism became the new religion, and leveling the aim of government. To seek out the best and brightest, in our schools and elsewhere, and give them the recognition and the special training to enable them to move upward to positions of leadership — even to admit the possibility that some were better and brighter than others and could contribute more to civilization — became taboo.
He had taught a healthy, complementary relationship between men and women, with the former as providers and protectors and the latter as nurturers, and the new society he built in Germany was family centered, with laws and institutions aimed at strengthening the family and helping it to provide a sound environment for healthy children. Therefore, after his works were destroyed the victors denounced sexual complementarity as “repressive” and brought women out of the home and into the workforce by the millions, with children relegated to day-care centers. Every sex-role distinction was officially discouraged or outlawed, even to the point of bringing women into the armed forces on an equal footing with men. Feminism and homosexuality flourished with governmental protection.
Today we can see the consequences of these postwar policies all around us, and it is a matter of public record that the Jews have been the primary instigators and propagandists for each of these policies without exception.
They had non-Jewish collaborators in abundance, of course. The legislator primarily responsible for the change in postwar immigration patterns, the late Jewish Congressman from Brooklyn, Emanuel Celler, for many years chairman of the House Judiciary Committee, chose as a co-sponsor for his 1965 immigration bill the Gentile Senator from Massachusetts Edward (Teddy) Kennedy.
The “civil rights” revolutionaries who were organizing “sit-ins” and “freedom rides” during the 1950s and 1960s received their financing, their legal assistance, and their media support from Jews, but without an utterly corrupt and unprincipled Gentile collaborator in the form of Lyndon Johnson, first as Senate majority leader (1955–1961) and later as President (1963–1968), the series of legislative coups which made the agenda of the revolutionaries the law of the land would not have come so easily.
Collaboration has come from Blacks as well as Whites. Many of the organizations pushing for legislated “equality” between Blacks and Whites have been headed by Blacks in recent years. The most venerable of them, the National Association for the Advancement of Colored People, was given its first Black president as long ago as 1975, after an unbroken succession of Jews (although the separate NAACP Legal Defense and Educational Fund, which bills itself as “the legal arm of the civil rights movement,” is still strictly kosher, with a Jewish chief).
In no area of endeavor have the Jews had more willing non-Jewish collaborators than in the postwar promotion of permissiveness. Jews Abbie Hoffman and Jerry Rubin may have been the most flamboyant spokesmen for permissiveness during the 1960s with their “if it feels good, do it” and “kill your parents” maxims for young Americans, but dozens of well-known Gentiles were right on their coattails, from “New Age” guru Timothy Leary with his campaign to popularize LSD and other psychedelic drugs to soft-porn publisher Hugh Hefner and his advocacy of “the Playboy philosophy.”
It is, after all, hardly the case that Jewry forced its way into America with tanks and machine guns and compelled the unwilling Aryans to stand by and watch while their civilization was destroyed and their race corrupted by the Semitic invaders. From the beginning the prey collaborated with the predators at all levels: the primitive Bible-beaters who for generations have been taught by their own kind that the Jews are “God’s Chosen People” and that it’s bad luck to cross them; the jaded, self-indulgent great grandsons and great granddaughters of an earlier generation of hard-headed, hard-working pioneers and entrepreneurs, eager to be amused and titillated by every new fashion in ideology, art, music, or lifestyle dangled before them by wordy, alien hucksters; hungry opportunists in business, in education, and in the cultural establishment, ready to take the part of the obnoxiously pushy but admirably well-organized strangers, once those strangers had established sufficiently strong beachheads to be able to offer favors in return; and, of course, the politicians, democracy’s inevitable maggots, who are ready to ally themselves with the Devil himself if they think they can gain a temporary personal advantage by doing so.
It is clear that when cleanup time comes there’s as much weeding to be done in our own garden as in any other race’s. An inattentive observer might even conclude that the Jews are no more blameworthy for the bad directions taken by our society than our own worst elements are; that as opportunists they merely look for ways to turn the weaknesses they find in us to their own advantage.
Did they push for opening our borders to the Third World because they had a long-range plan to mongrelize us, or were they merely going along with greedy and irresponsible elements of our own race who wanted to keep the cost of labor down?
Have they been the principal promoters behind every destructive fashion in painting and music in order to cut us loose from our cultural moorings, thereby confusing our sense of identity and making us easier prey, or simply because they have recognized the lack of aesthetic discrimination on the part of our consuming masses and are as eager as the confidence men of any race to sell the suckers whatever they’ll buy?
Do they use their control of the entertainment industry to promote the acceptance — and in many cases the approval — of homosexuality, feminism, and interracial sex as a way of softening us up morally and preparing us for slaughter, or are they simply trying to please and thereby win as customers for their commercial sponsors the more degenerate elements of our population?
An inattentive observer might be stumped by such questions. A more attentive observer, however, will note the details, the specifics, as well as the generalities, and he will understand that those details, taken together, are not consistent with simple opportunism but only with war by way of deception.
Forcing the stream of immigration into America after the Second World War to change from White to Brown and Yellow has most notably kept the cost of farm labor down, but Jews are not farmers, and it is difficult to see how they could expect to benefit economically from this change. The influx of non-White immigrants also has kept the cost of certain other types of labor down — restaurant workers, unskilled construction workers — but the connection to any vital Jewish business interest is tenuous at best.
There can be no doubt that culture distortion has been enormously profitable for Jews. With a controlling economic interest in every facet of the popular-culture industry from art galleries to music records, tapes, and compact discs, they make money from nearly every product that the culture-consuming public can be persuaded to buy. And since no one has ever lost a nickel by underestimating the taste of the public, the deliberate Jewish debasement of art and music is understandable on the grounds of greed alone. But the specific directions are not.
In the production and promotion of what might be called “consumer music,” for example, the one great change which has taken place since the Second World War has been the ascendancy of African rhythm over European music. Fifty years ago one could walk into any record store catering to the general public and find 78-rpm phonograph discs with a number of different types of music: classical, hillbilly (a form of White American folk music known today as “bluegrass” and subsumed under the more general heading “country and western”), numerous samples of genuine folk music from Europe, the religious music of the more primitive Christian fundamentalists (“gospel”), and a wide-ranging selection of “popular” music. The last category contained everything from the songs of Stephen Foster to the vacuous, fluffy stuff of the musical comedies which were especially popular then.
Jews already had established a strong beachhead in popular music production — Sigmund Romberg, Richard Rodgers, Oscar Hammerstein, George Gershwin, Jerome Kern, Irving Berlin — but, at least, most popular music, even that composed by Jews, was still based on European forms. Jazz was for all practical purposes the only non-White music being peddled to White consumers, and it constituted a relatively small minority of the wares — although the “swing” and “big band” forms into which jazz evolved took a larger share of the market. Still, much of the available music was White in form and origin, with classical music still prominently represented.
By the end of the Second World War jazz-influenced popular music was evolving away from its Black roots into hybrid forms that most people considered more White than Black. The introduction of the long-playing record, which for the first time permitted people to listen to an entire symphony without changing records, and of high-fidelity sound systems even brought about a renewal of public interest in classical music. At this point the people controlling the music industry could have moved in any of a number of directions. They chose to put their heaviest promotional efforts behind another music form with Black roots: rock ‘n’ roll.
Rock also evolved, of course. Today in its many forms, some of which have moved rather far from their Black origins, it dominates consumer music. And the masters of the industry have begun pushing yet another non-White music form, more blatantly Negroid than anything heretofore: rap.
Today one must look hard to find even a handful of classical cassettes or compact discs in the music section of a K-Mart or other consumer emporium. European folk music can be had only from a few specialty stores. The majority of the music offered to the consuming public is in some significant sense non-White.
Economic democracy might be invoked to explain, at least in part, the displacement of structure by rhythm, as the taste of the average consumer has become more primitive. But it is clear that deliberate promotion has had much to do with this trend. Why have the promoters so consistently chosen directions which weaken and dilute the White cultural heritage?
Certainly, the feminists, homosexuals, and race-mixers are pleased to see themselves depicted on television and cinema screens as people of a morally superior sort, as role models for the younger generation of goyim. Perhaps they even show their appreciation by buying more of the products of the sponsors of Star TrekTrue Colors, and other brave, new television productions. But feminists, queers, and interracial couples still make up only a rather small minority of the population, despite the best efforts of the media masters. Wouldn’t it make better economic sense to cater to the majority? There are as many approximately normal consumers who feel at least a twinge of disgust when a television program tries to persuade them that hard-drinking, hard-swearing female soldiers or cops are “normal” as there are bull-dykes who will run out and buy the sponsor’s brand of beer. And there certainly must be more healthy viewers who seethe with suppressed rage when they see a White woman kissing a Black man on the screen than there are avant-garde sickos who applaud such an abomination.
No, opportunism does not explain the Jews’ destructiveness. There is no doubt that they are opportunists. But their opportunism is too consistently destructive. They have too inerrant an instinct for what will be bad for the goyim.
Can their behavior be explained in terms of an alien brand of idealism — an idealism which evolved in the marketplaces and bazaars of the Middle East over the last five thousand years and is natural for them, but which leads to disaster when applied to European society and institutions? Was their support for communism from the middle of the last century up until its recent collapse really based on their sympathy for the oppressed proletariat and their desire for social and economic justice, as they claim? They themselves have been oppressed, they say, and so they have a natural sympathy for the underdog. They will tell you that the reason they promote feminism, argue for the acceptance of homosexuals, and demand the integration of Blacks into every facet of our lives is that their religion requires it of them; the ethics of Judaism is egalitarian, and it specifies that each man be judged only by his or her character.
Undoubtedly there have been naive, starry-eyed idealists among communism’s Gentile propagandists — at least, in those countries which had not yet experienced communism in practice; the great American writer Jack London was one, and there certainly may have been a few Jewish idealists of Marxism as well. But only a person who has no knowledge of communism in practice can believe that those who engineered its revolutionary triumph in Russia or commissared its institutions in Eastern Europe after the Second World War were seekers of justice for the workers.
As for the claim that Jews have an affection for justice and equality greater than that of other races, we only need to look at the ways in which this alleged affection manifests itself in that part of the world where it should be seen in its purest form: namely, Israel and the Israeli-occupied Arab territories. Ask any Palestinian about Jewish justice!
Judaism, of course, is unequivocally opposed to feminism and homosexuality — for Jews. Furthermore, it is a race-based religion, which defines its adherents in terms of their bloodline and declares them inherently superior to all other races. How does their promotion of feminism among the goyim, for instance, square with the well-known Jewish prayer, “I thank you, oh Lord, for not having made me a goy, a slave, or a woman,” which is recited every day by the Orthodox faithful?
In the Talmud, that authoritative compendium of the Jewish oral law, there are a thousand other reminders to the Jew that he is absolutely superior to all other life forms:
Heaven and earth were created only for the sake of the Jews. (Vayikra Rabba 36)
The Jews are human beings, but the goyim are not human beings; they are only beasts. (Baba Mezia 114)
Yahweh created the non-Jew in human form so that the Jew would not have to be served by beasts. The non-Jew is consequently an animal in human form and is condemned to serve the Jew day and night. (Midrash Talpioth 225)
So much for Jewish egalitarianism. Jewish solicitude for Blacks in America today is as much a fraud as was the claim of Jewish sympathy for the oppressed proletariat of Russia on the eve of the Bolshevik Revolution.
What truly lies in the Jewish heart was revealed by an exceptional Jew, Baruch Spinoza (like Ostrovsky, a renegade), who wrote in the 17th century:
The love of the Hebrews for their country was not only patriotism but also piety and was cherished and nurtured by daily rites until, like their hatred of other nations, it was absolutely perverse. . . . Such daily reprobation naturally gave rise to a lasting hatred, deeply implanted in the heart: for of all hatred, none is more deep and tenacious than that which springs from extreme devoutness or piety and is itself cherished as pious. (Tractatus Theologico-Politicus, Chapter 17)
The Jewish role in the non-Jewish world and the Jewish motivation for the policies pursued by the Jewish community would be much easier to perceive if the Jews acted in a more consistent and straightforward way: if they spoke with a single voice and spoke truly, saying what really was on their minds. But, then, consistency and straightforwardness would violate the cardinal rule: By way of deception thou shalt do war.
Nevertheless, on a somewhat higher plane of subtlety, there is a consistency in the Jews’ inconsistency. On virtually every major issue — political, social, cultural, moral, or what have you — where there are two principal sides or factions, Jews will be found pushing in both directions and serving as spokesmen for both factions — but with a difference.
Consider: For many years prior to Mikhail Gorbachev’s recent dismantling of the Soviet power bloc and the general recognition of Marxism as a fraudulent, unworkable system, communism’s principal apologists and apparatchiks in the West were Jews. So were a number of anti-communist spokesmen.
During the Second World War, of course, the communists could do no wrong in the eyes of the West’s controlled media, because they were helping to destroy the man about whom the Jewish media masters had nightmares. Thus, while Soviet butchers were torturing thousands of patriots to death in the police cellars of the Baltic countries and liquidating the Polish leadership stratum at the killing pits in the Katyn woods, Jewish communists in the United States were stealing the plans and test results from America’s atomic bomb program and sending them to their colleagues in the Soviet Union.
After the war was over, however, and a reaction began to set in among White Americans as they realized that the communist beast they had unleashed against Eastern Europe might end up devouring them too, it was time for Jews to begin hedging their bets: it was time for the media to begin quoting “responsible” anti-communists. (The “responsible” ones were those who failed to mention the Jewishness of the system they were speaking out against.)
While the memory of Jewish atomic spies Julius and Ethel Rosenberg was still fresh and Jewish communist sympathizers such as Robert Oppenheimer were being weeded out of America’s atomic weapons program, Jewish scientist Edward Teller became the spokesman for anti-communist Americans who wanted a strong, nuclear-armed America able to stand up to the Soviet Union. Three decades later, after Jews had rooted for the Viet Cong communists throughout the war in Vietnam, Jews began flocking to the neoconservative movement to speak up for an America strong enough to defend Israel’s interests in the Middle East against the Soviet Union’s Arab clients there. Often they were the same Jews who had been cheering for the Reds a year or two earlier. That reallyconfused the goyim.
Consider: Whenever a gaggle of eggheads gets together in some area to sponsor a classical-music FM radio station as a sole outpost of European culture in a sea of African rock-and-rap rhythm or sub-dimwit gospel bleating, there surely will be a Jew or two among them. And when they are interviewed by the local press, it surely will be one of those Jews who is quoted. That helps to spike any nasty rumors as to who’s behind all of the garbage-music programming at the other stations.
Consider: As I have demonstrated elsewhere, the madness of Political Correctness which has infected America’s colleges and universities is Jewish through and through. And many of those who are urging their colleagues to hold the line against Political Correctness also are Jews (at least, the ones appointed by the media to be spokesmen for academic freedom are). This not only ensures that the Jews manning the PC barricades won’t be criticized as Jews for wrecking our universities, but it preempts those who might try to swing things too far back toward academic freedom.
Consider: While Jew Howard Metzenbaum in the U.S. Senate and Jew Charles Schumer in the U.S. House of Representatives spearhead the legislative drive to strip Americans of their right to armed self-defense and are unanimously and vociferously supported in this effort by the Jewish media, a tiny, Milwaukee-based, Jewish pro-gun group calling itself Jews for the Preservation of Firearms Ownership (JPFO) manages to attract far more attention to itself than its size ordinarily would merit. JPFO is not just a group of pro-gun people who coincidentally happen to be Jews; it is a group of people who are shouting to the world: “Hey, look at me; I am a Jew, and I am in favor of gun ownership.” Whenever a JPFO spokesman is quoted in the news media — which is often enough to give the impression that his organization is right up there with the National Rifle Association, fighting for gun owners’ rights — he flaunts his Jewishness.
It doesn’t take a genius to figure out that in any contest it’s a good strategy to control your principal opposition. That way you can put on a great show of bad guys versus good guys struggling against each other, but you are always in a position to make the contest go in either direction you want and only as far as you want. Not only do you preempt any real opposition, but you keep the goyim fooled and deflect any criticism of your role in the affair.
By way of deception thou shalt do war.
The deception is masterfully done. It suffices to keep most of the people fooled most of the time. Only a careful study of the details of a number of different social phenomena in which Jews are involved parts the veil of lies and trickery sufficiently for us to see a clear pattern.
The pattern is this: Jews come into any homogeneous society — and such was America at the beginning of this century — as outsiders, as strangers. The society is effectively closed to them. They cannot easily penetrate its institutions. They cannot get their hands on the levers of power. If they try they are noticed, suspected, and resisted. And they always must try. In this they apparently cannot restrain themselves.
To make way for themselves, to open up possibilities for penetration and control, they must break down the structure of the society, corrupt its institutions, undermine its solidarity, weaken its sense of identity, obliterate its traditions, destroy its homogeneity. Thus they inevitably will be in favor of democracy, of permissiveness, of every form of self-indulgence and indiscipline. They will be proponents of cosmopolitanism, of egalitarianism, of multiculturalism. They will oppose patriotism (except when they are inciting their hosts to fight a war on behalf of Jewish interests). They will agitate endlessly for change, change, change, and they will call it progress.
And no matter what they are for or against they will have at least some of their number taking the opposite side: If they are promoting the public acceptance of homosexuality, they also will have a few prominent Jewish publicists bemoaning the downfall of traditional morality and warning of the consequences of the confusion of sexual roles. If their aim is to neutralize the universities as institutions for passing on the historical, intellectual, and cultural traditions of our people to a new generation of potential leaders, at the same time that they are organizing Red Guard brigades to enforce Political Correctness they will have a contingent beating the drums for tradition and free inquiry. If they are working feverishly to disarm White Americans in order to prevent the latter from exercising their right of revolution they will go to the Jews for the Preservation of Firearms Ownership for a contrary statement now and then.
What does all of this prove? In the strictest sense of the word, nothing; it is only suggestive.
If you watch a person flip a penny five hundred times, and it always comes up tails, you cannot be absolutely certain that the penny has two tails. But you at least ought to suspect that someone has been working on that penny in his machine shop.
If you study the historical record and observe that every matter of importance in which the Jews have been involved turns out badly for us, even though there are usually a few Jews on our side of the matter, you cannot be absolutely certain that the game is rigged. But you at least ought to suspect that the Jews are following their ancient maxim and waging war against us by way of deception.
— February, 1992
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 2328
Data de inscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: By Way of Deception Thou Shalt Do War

Mesaj Scris de Admin la data de Sam Noi 21, 2015 7:38 am

Motto-ul agentiei de spionaj al Israelului, Mossad, este, în conformitate cu recent fugit agent Mossad Victor Ostrovsky: "Cu titlu de înșelăciune vei face război." Asta motto descrie mai mult decât  modul de operare  al organizației din lume cel mai nemilos și temut de asasini profesioniști și agenți de spionaj; aceasta descrie într-adevăr  modus vivendi  al unei întregi rasă. Este necesar să se înțeleagă că de fapt înainte de a putea spera sa inteleaga pe deplin rolul evreilor în afacerile naționale și mondiale.
Conceptul de o cursă veșnic în război cu restul lumii este străină pentru noi. Este greu de crezut sau chiar să înțeleagă. Când ne-am examina un astfel de concept și să înceapă cernerea dovezile este ușor de a deveni confuz. Pe de o parte, avem poruncile Vechiului Testament către Evrei de la Dumnezeu lor tribal, vorbind prin profeții lor, pentru a anihila orice națiune Gentile pe care le câștiga putere:
Și să consume toate popoarele pe care Domnul, Dumnezeul tău va furniza la tine; ochiul tău va ele nu milă. . . vei salva nimic în viață că suflă. (Deuteronom 07:16, 20:16)
În mod similar, însetați de sânge interdicții explicite se repetă atât de des în cărțile sfinte evreilor pe care le putem doar presupune că acestea sunt destinate să fie luate în serios. Dovezile istorice sugereaza ca, in cele mai vechi timpuri evreii au luat într-adevăr în serios religia lor: ei au fost notorii peste tot și în orice moment ca urâtori implacabili ai omenirii, care, la rândul lor au fost complet disprețuit de fiecare popor printre care au trăit.
Apoi, pe de altă parte, avem moderne, evreu american în rolul lui umanitare, shunning instrumentele de război și îndemnând ca toți cetățenii, inclusiv el însuși, să fie dezarmat, în scopul de a face pe străzile orașelor noastre KINDER și blândă. Nu numai evreii oferă principalul impuls la efortul arma de control al Americii, dar ele se găsesc în fruntea oricărui alt squishy, ​​mișcarea do-bine, de cele aparent vizează reducerea ostilitate între rase cu cele destinate creșterii toleranței de homosexuali și practicile lor.
Cum ne-am pentru a face sens de aceste dovezi aparent contradictorii?
Este evreul în Congresul american, care citeaza statistici creștere crimă și apoi cere ca guvernul confisca toate armele de foc private încearcă să ne înșele cu privire la intențiile sale? Când vorbește de pace și dezarmare portarul gândesc cu adevărat război împotriva neamurilor?
Și ce a imaginii mass-media cultivat cu atenție a evreului ca o victimă blând, inofensiv de bigotism, întotdeauna persecutați, dar nu persecuta pe alții? Este, de asemenea, că înșelăciune? Și chiar dacă ar fi, nu-l înseamnă neapărat că sub masca evreului de bunăvoință și nevinovăție ascunde infatisarea malefică a unui prădător viclean? Poate că pentru fiecare escroc evreu sug sange ca Ivan Boesky sau Michael Milken există un binefăcător evreiască a omenirii ca dezvoltator vaccin polio Jonas Salk, și pentru fiecare gangster evreu sângeroase-a înmânat ca Ariel Sharon, Meyer Lansky, sau Yitzhak Shamir este un evreu Nobel pentru Pace Câștigătorul premiului ca Menachem Begin, Henry Kissinger - sau numit în mod corespunzător Elie Wiesel.
Sau suntem, de asemenea, înșelați atunci când Salks și Kissingers sunt deținute până la noi ca motive pentru a nu condamnă toți evreii pentru păcatele unora?
Cu titlu de înșelăciune vei face război.
Asta înseamnă ordin: "Dacă  trebuie să război  - în cazul în care este imposibil să se evite războiul - atunci ai o sansa mai buna de a câștiga prin a fi complicat"? Sau înseamnă: "Să război salariilor,  și  vei înșela"?
Răspunsul la această întrebare este important. Dacă este primul - în cazul în care evreii, ca un întreg, nu sunt răuvoitoare, în cazul în care au rupt cu lor tradiție din Vechiul Testament și nu mai simt că misiunea lor rasială este de a distruge toate celelalte popoare, dar se simt pur și simplu că, atunci când forțat să se apere ele sunt justificate în utilizarea tuturor mijloacelor, inclusiv înșelăciune, atunci am putea fi în măsură să trăiască pe aceeași planetă cu ei, la o distanta. Noi nu trebuie să le place sau de acord cu politicile lor, dar putem vedea posibilitatea, cel puțin, de un fel de coexistență pașnică, o dată o separare de popoare a fost realizată.
În căutarea unui răspuns trebuie să țină cont de faptul că înșelăciune este, în sine, ostil. O politică de înșelăciune sistematică echivalează cu o politică de război. Dacă descoperim că evreii (ca un întreg, nu doar câteva escroci printre ei) au fost înșelătoare noi în mod deliberat și sistematic pe o perioadă extinsă de timp cu privire la orice chestiune de fond, atunci am putea deduce că acestea privesc relația dintre noi ca una de război, iar noi ar trebui să răspundă în mod corespunzător.
Urmărirea acestui inferență poate fi singura cale de a un răspuns unmuddied. La urma urmei, cum știm că cineva se duc război împotriva noastră? Dacă el face o declarație deschisă de război și apoi începe de fotografiere și ne bombardeze, problema este destul de clar. Dar dacă, pentru că el urmează întotdeauna o politică de înșelăciune, el declară că el este  nu  în război cu noi și are doar interesele noastre cele mai bune la inima, am putea avea dificultăți în a decide dacă prejudiciul el ne provoacă este deliberată sau accidentală.
Presupun că se angajează cursuri de acțiune care ne deteriorează într-un mod ceva mai puțin direct tragă și bombardament - moduri, cum ar fi aducerea hoardele de non-albii dincolo de frontierele noastre, de rupere jos barierele în calea amestecare rasiale in societatea noastra, încurajarea permisivitatea, subminând instituțiile noastre, promovarea bolșevismului cultural - tot timpul susținând că nu consideră aceste lucruri ca fiind dăunător. Dacă am fi un popor mai practice s-ar putea să acorde mai puțină atenție la ceea ce spune evreul și mai mult pentru a ceea ce face el; am putea opri îngrijorătoare despre motivul lui, îl judeca pe baza efectului prezenței sale a avut pe noi, și apoi să acționeze în consecință.
Din păcate, sunt mulți care nu poate, în conștiința bună să ia poziție împotriva evreul fără a ști ce este în inima lui - și evreul este conștient de acest lucru. Trebuie să prindem l în mod deliberat ne mint, ne înșeală sistematic și masiv, în scopul de a deduce că intenția sa este ostilă.
Asta e unul dintre motivele pentru destrămarea mitului "Holocaust" este atât de important pentru noi - și de ce evreul se agață cu atâta disperare să se află în fiecare material sa.
Noi ar trebui să un fel de concluzie din coerența acțiunilor evreului. Practic,  tot ceea  ce face este dăunătoare pentru noi. Fără prea mult exagerare, putem spune că ori de câte ori evreul ia o poziție pe o nouă problemă, poziția corectă pentru noi este pe de altă parte.
Toată lumea care a citit nici literatura evreiască - adică, literatura de evrei despre evrei - a întâlnit caracterul tradițional evreu care ori de câte ori el trebuie să ia o decizie cu privire la ceva ce  goyim  au făcut se întreabă: "Este bine pentru evrei?" Asta e un admirabil trăsătură în orice persoană, evreu sau neamuri: întotdeauna a fi în cauză în primul rând cu privire la bunăstarea comunității sale, de tribul său, de rasă. Autorul evreiesc cele mai multe ori nu stropește un pic de disimulare peste el, cu toate acestea, sugerand ca acesta poate fi unfashionably parohială, dar este scuzabil, pe motiv că evreii au fost obligați de către experiență amară a se abtine de orice grecului nu.
Se subînțelege, desigur, că același autor ar considera ca total de neiertat pentru un păgân de a utiliza un criteriu asemănător: să se întrebe despre unele politici sau acțiuni a evreilor, "Este bine pentru rasa albă, pentru neamuri ? "Un astfel de personaj ar putea fi exprimate doar în rolul de personaj negativ.
Și ceea ce nu întâlnim în literatura evreiască este un personaj evreu de cântărire o politică evreiască de întrebându-se: "Este rau pentru  goyim?" Nespuse, deși ar putea fi, cu toate acestea, se pare că acest criteriu are un rol la fel de mare ca și prima în determinarea politicilor evreiești. Poate să-i este doar un alt mod de a spune același lucru - deși sunt foarte atent să nu fraza în acest fel. Cel puțin, acestea au fost de la al doilea război mondial; înainte de asta, uneori, păreau să cred că  goyim  nu a putut citi, și  insolența luat mai bine de apreciere. În 1924, de exemplu, proeminent publicist evreu Maurice Samuel, autor al un scor de cărți serioase în materie de evrei și destinatar al numeroase premii din partea organizațiilor evreiești, a scris în sale  voi, Neamurilor, o carte adresată gazdele sale:
Noi evreii, noi, distrugătoare, va rămâne pentru totdeauna distrugătoarele. Nimic din ceea ce veți face va satisface nevoile și cererile noastre. Ne va distruge pentru totdeauna pentru că avem nevoie de o lume a noastră, un Dumnezeu-lume, care nu este în natura ta de a construi.
Chiar și aici, cu toate acestea, nu există înșelăciune, cu voința de a distruge mascat ca evlavie.
Gândiți-vă la enorme schimbărilor demografice și sociale care au transformat lumea noastră din al doilea război mondial. În 1941 Statele Unite ale Americii a fost pentru toate scopurile practice o țară albă. Negrii și alte minorități au existat, dar nu au fost observate în zonele albe rezidențiale, școli albi, facilități de recreere albe, sau cele mai multe locuri de muncă albe. Ei au avut o influență neglijabilă asupra procesului politic, pe moralitatea publică, iar pe de cultura națională. Mixte rasială a fost ilegală în majoritatea jurisdicțiilor și extrem de rare peste tot. Străzile orașului Americii au fost în condiții de siguranță pe timp de noapte și de zi. Nu a fost nici o problema de droguri; utilizarea de marijuana, heroina, si alte droguri a fost limitată aproape în întregime la negrii și  metiși, în propriile lor comunități, separate. Sarcinii, adolescenta (in randul albilor) a fost la fel de rar ca un display publică a homosexualității. Școlile au fost ordonat, disciplinat, și în condiții de siguranță.
America a avut problemele ei, desigur. Albi, chiar și atunci când acestea sunt în controlul de propriul destin, nu sunt îngeri. Lăcomia, meschinăria, superstiție, și prostia s-au reflectat într-o mie de boli sociale și culturale. Un sistem politic bine corupt, inevitabil într-o democrație, cu condiția ca țara cu liderii săi politici de top și funcționarilor publici. Negrii și alte minorități rasiale, deși invizibil și fără putere, au fost o durere care în cele din urmă purulente ar trebui să fie tratate cu.
Tara, cu toate acestea, era încă albă și a dat fiecare indiciu de ședere în acest fel; în anii imediat înainte de imigrare război în Statele Unite a fost predominant alb, cu imigranți din Europa depasirea numerica cele din Asia și America Latină combinate cu cinci la unu. Problemele Americii erau încă solubile și civilizației occidentale a fost încă viabilă, încă poate fi curățit și reînnoit. Mai mult, în Germania, un om arăta cursa modul de a se salva.
Ca răspuns la eforturile pe care omului cea mai mare parte a lumii occidentale angajat într-un război total la el, operele sale distruge, și urmașii săi. Idei și învățăturile sale au devenit anatema, și jumătate de secol care a urmat a fost dedicat justifica sacrificarea și distrugerea a războiului prin promovarea antitezele acestor idei și învățături.
El a învățat că rasa albă este rasa cea mai progresivă și este în mod inerent superior rasele non-albi, în calitatea sa de construire civilizație, și astfel cota nivelurilor sociale și economice ale non-albi în detrimentul Whites a devenit Scopul postbelică premier.
El a învățat că amestecare rasială este o crimă împotriva naturii, care rasa noastră trebuie să se străduiască mai presus de toate pentru a menține integritatea piscina de gene, și așa amestecare rasiale a devenit moda postbelica: elevi au fost duși cu autobuzul pentru a atinge amestecarea în școli, locuințe forțat legi au fost adoptate pentru a realiza o amestecare rezidențiale, legi împotriva miscegenation s-au bătut în jos peste tot, iar legile de imigrare au fost modificate pentru a aduce un nou val de non-albi în țară.
El a învățat că construirea de auto-disciplina în rândul tinerilor, consolidarea lor voință și de capacitatea lor de auto-control, este cea mai importantă sarcină a sistemului de învățământ unei națiuni, și așa mai departe în postbelică America de disciplina a devenit o murdar cuvânt, și permisivitate a devenit norma.
El a învățat că, la fel ca rasele difera in abilitatile lor înnăscute, astfel încât, de asemenea, face indivizii într-o cursă, și că o societate sănătoasă și progresivă trebuie să se conformeze instituțiile sale această inegalitate naturală dintre membrii săi. În consecință, în America de după război egalitarism a devenit noua religie, și nivelarea scopul guvernului. Să caute cele mai bune și strălucitoare, în școlile noastre și în altă parte, și să le dea, recunoașterea și formare specială pentru a le permite să se deplaseze în sus la poziții de conducere - chiar să admită posibilitatea ca unele au fost mai bune și mai strălucitoare decât altele și ar putea contribui mai mult la civilizație - a devenit tabu.
El a predat o relație sănătoasă, complementare între bărbați și femei, cu fostul ca furnizori și protectori și aceasta din urmă ca nurturers, iar noua societate a construit în Germania a fost centrat familie, cu legi și instituții menite să consolideze familia și ajutând-o pentru a oferi un mediu de sunet pentru copii sanatosi. Prin urmare, după ce lucrările sale au fost distruse învingători denunțat complementaritatea sexuală ca femeile "represive" și scos din casă și în forța de muncă de milioane, cu copii retrogradat la centrele de îngrijire de zi. Fiecare distincție de sex-rol a fost descurajat oficial sau interzis, chiar până la punctul de a aduce femei în forțele armate pe picior de egalitate cu bărbații. Feminism și homosexualitatea înflorit cu protecție guvernamentală.
Astăzi putem vedea consecințele acestor politici de după război peste tot în jurul nostru, și este o chestiune de registru public care evreii au fost instigatorii primare și propagandiștii pentru fiecare dintre aceste politici, fără excepție.
Ei au avut colaboratori non-evrei din abundență, desigur. Legiuitorul în primul rând responsabil pentru modificarea modelelor de imigrare după război, congressman evreu târziu de la Brooklyn, Emanuel Celler, timp de mulți ani președinte al Comitetului Judiciar House, a ales în calitate de co-sponsor pentru său 1965 proiect de lege de imigrare Neamurilor senator din Massachusetts Edward ( Teddy) Kennedy.
Revoluționarii "drepturile civile", care au fost organizarea de "stai-in-uri" și "plimbari libertate" în anii 1950 și 1960 au primit finanțarea acestora, asistență juridică, precum și de suport media de la evrei, dar fără un colaborator extrem de corupt și neprincipial dintre neamuri în formă de Lyndon Johnson, primul în calitate de lider majoritate Senatului (1955-1961) și mai târziu în calitate de președinte (1963-1968), seria de lovituri de stat legislative care a făcut ordinea de zi a revoluționarilor legea țării nu s-ar fi venit atât de ușor.
Colaborarea a venit de la Blacks, precum și albii. Multe dintre organizațiile de împingere pentru legiferat "egalitate" intre negru si alb au fost conduse de negri în ultimii ani. Cele mai venerabil dintre acestea, Asociația Națională pentru Progresul Oamenii colorate, a fost dat primul președinte negru la fel de mult timp în urmă ca anul 1975, după o succesiune neîntreruptă de evrei (deși NAACP apărare juridică și educațională fond separat, care se facturile ca " brațul juridic al mișcării pentru drepturi civile, "este încă strict kosher, cu un șef evreiesc).
În nici un domeniu de efort au evreilor au avut colaboratori non-evrei mai dispuși decât în promovarea postbelică a permisivității. Evreii Abbie Hoffman și Jerry Rubin ar fi putut fi purtătorii de cuvânt cele mai flamboaiant pentru permisivitatea în timpul anilor 1960, cu lor ", dacă se simte bine, o fac" și "ucide părinții tăi" maxime pentru tineri americani, dar zeci de neamuri cunoscute au fost chiar pe coattails lor, de la "New Age" guru Timothy Leary, cu campania sa de a populariza LSD și alte droguri psihedelice la editor soft-porno Hugh Hefner și advocacy lui de "The  Playboy  filosofia."
Este, la urma urmei, cu greu situația în care evreilor forțat drum în America, cu tancuri și mitraliere și obligat pe care nu doresc să stea de arieni și de ceas în timp ce civilizația lor a fost distrus și rasa lor corupt de invadatorii semite. De la începutul prada colaborat cu prădători, la toate nivelurile: de primitive Biblie-paletele care generații au fost predate de către propriul lor fel ca evreii sunt "Alese Oamenii lui Dumnezeu", și că este ghinion pentru a le traverseze; ros, nepoții mari de auto-indulgent și mari nepoatele unei generații anterioare de, pionieri greu cu capul greu de lucru și antreprenori, dornici de a se amuza și entuziasmați de fiecare noua moda in ideologie, artă, muzică, sau stilul de viață atârna în fața lor de propagandisti prolix, străine; oportuniști foame în afaceri, în domeniul educației, și în stabilirea cultural, gata să ia parte dintre străinii insuportabil insistent dar admirabil bine organizate, odată ce aceste străini au stabilit poziții ocupate suficient de puternice pentru a putea oferi favoruri în schimb; și, desigur, politicienii, viermii inevitabile democrației, care sunt gata să se alieze cu Diavolul însuși, dacă ei cred că pot obține un avantaj personal temporar de a face acest lucru.
Este clar că, atunci când vine vorba de timp de curățare nu e la fel de mult plivitul de făcut în propria noastră grădină ca în orice altă rasă lui. Un observator neatent ar putea concluziona chiar că evreii nu sunt mai condamnabil pentru direcțiile rele luate de societatea noastră decât cele mai rele elemente noastre proprii sunt; că, oportunisti se uita doar modalități de a transforma punctele slabe care le găsesc în noi la propria lor avantaj.
Au presiuni pentru deschiderea frontierelor noastre pentru lumea a treia, deoarece au avut un plan de rază lungă de la noi mongrelize, sau au fost pur și simplu de gând, împreună cu elemente de lacomi și iresponsabile ale propriei noastre rasă care a vrut să păstreze costul forței de muncă în jos?
Au fost principalii promotori spatele fiecare modă distructive în pictură și muzică, în scopul de a reduce ne pierde de la acostare noastre culturale, încurcată astfel sentimentul nostru de identitate și de a face noi pradă mai ușoară, sau pur și simplu pentru că ei au recunoscut lipsa de discriminare estetice cu privire la parte a maselor noastre consumatoare de timp și sunt la fel de dornici ca încrederea oamenilor de orice rasă de a vinde fraieri tot ce vei cumpara?
Nu le folosesc controlul lor din industria de divertisment pentru a promova acceptarea - și în multe cazuri aprobarea - de homosexualitate, feminism, și sex interrasiale ca o modalitate de a ne înmuiere până punct de vedere moral și ne pregătește pentru sacrificare, sau sunt pur și simplu încearcă să vă rog și, prin urmare, a câștiga în calitate de clienți pentru sponsorii lor comerciale elementele mai degenerate din populația noastră?
Un observator neatent ar putea fi lovit de astfel de întrebări. Un observator atent mai, cu toate acestea, va nota detaliile, specificul, precum și generalitățile, și el va înțelege că aceste detalii, luate împreună, nu sunt în concordanță cu oportunism simple, dar numai cu războiul cu titlu de înșelăciune.
Forțarea fluxul imigrației în America de după al doilea război mondial pentru a schimba de la alb la maro si galben-a păstrat mai ales costul forței de muncă agricole în jos, dar evreii nu sunt agricultori, și este dificil de a vedea modul în care acestea ar putea aștepta să beneficieze de vedere economic din această schimbare. Afluxul de imigranți non-albi, de asemenea, și-a păstrat costul de anumite alte tipuri de muncă în jos - lucrători restaurant, muncitori in constructii necalificați - dar conexiunea la orice interes vital de afaceri evreu este slabă în cel mai bun.
Nu poate fi nici o îndoială că denaturare cultura a fost extrem de profitabilă pentru evrei. Cu un interes economic de control în fiecare aspect al industriei populare cultură de la galerii de artă pentru a înregistrărilor muzicale, benzi, și compact discuri, ei fac bani din aproape fiecare produs care publicul-cultura consumatoare poate fi convins să cumpere. Și din moment ce nimeni nu a pierdut vreodată o nichel de subestimarea gustul public, devalorizare evreiesc deliberată de arta si muzica este de înțeles pe motive de lăcomie singur. Dar instrucțiunile specifice nu sunt.
În producția și promovarea a ceea ce ar putea fi numit "muzica de consum", de exemplu, un mare schimbare care a avut loc de la al doilea război mondial a fost ascensiunea ritmului africane peste muzica europeană. Acum cincizeci de ani s-ar putea merge în orice magazin de discuri de catering pentru publicul larg și pentru a găsi discuri fonografice 78-rpm cu un număr de diferite tipuri de muzica: clasica, Hillbilly (o formă de muzică populară American alb cunoscut astăzi ca "bluegrass" și subsumate sub mai general rubrica "țară și de Vest"), numeroase probe de muzică populară autentică din Europa, muzica religioasa dintre cele mai primitive fundamentaliștii creștini ("Evanghelia"), precum și o selecție amplă de muzică "populară". Ultima categorie conține totul, de la melodiile lui Ștefan Foster la vacuous chestii, pufos de comedii muzicale care au fost deosebit de popular atunci.
Evreii deja au stabilit un cap de pod puternic în producția de muzică populară - Sigmund Romberg, Richard Rodgers, Oscar Hammerstein, George Gershwin, Jerome Kern, Irving Berlin - dar, cel puțin, de muzică cele mai populare, chiar că compusă de evrei, a fost încă bazată pe european forme. Jazz a fost pentru toate scopurile practice singura muzica non-alb fiind peddled consumatorilor alb, și a constituit o relativ mică minoritate a marfurilor - deși "swing" și forme "de bandă mare", în care jazz evoluat luat o cota mai mare din piaţă. Cu toate acestea, o mare parte din muzica disponibil era alb în formă și de origine, cu muzică clasică încă reprezentate vizibil.
Până la sfârșitul al doilea război mondial a influențat-jazz muzica populară a fost evoluează de la rădăcinile sale negre în forme hibride care cei mai multi oameni considera mai mult alb decât negru. Introducerea înregistrării lung-playing, care, pentru prima dată, permite oamenilor să asculte un simfonie întreg, fără a schimba înregistrări, și de sisteme de sunet de inalta fidelitate, chiar a adus o reînnoire a interesului public în muzica clasică. În acest moment cei care controlează industria muzicală ar s-au mutat în orice dintr-un număr de direcții. Ei au ales să pună mai grele eforturile de promovare în spatele altă formă de muzică cu rădăcini negre: rock 'n' roll.
Rock, de asemenea, a evoluat, desigur. Astăzi, în multiplele sale forme, dintre care unele s-au mutat destul de departe de originile lor negre, domină muzica de consum. Și maeștrii industriei au început împingând-o altă formă de muzică non-alb, mai ostentativ negroide decât orice până acum: rap.
Astăzi trebuie să se uite din greu pentru a găsi chiar o mână de casete sau discuri compacte clasice în secțiunea de muzică a unui K-Mart sau alte magazin de consum. Muzică populară europeană poate fi avut numai de la cateva magazine de specialitate. Majoritatea muzicii oferit publicului consumator este într-un fel semnificativ non-alb.
Democrație economică ar putea fi invocate pentru a explica, cel puțin în parte, deplasarea structurii de ritm, ca gustul consumatorului mediu a devenit mai primitive. Dar este clar că promovarea în mod deliberat a avut mult de a face cu această tendință. De ce au ales promotorii așa mod constant direcții care slăbesc și se diluează patrimoniul cultural Albă?
Desigur, feministele, homosexuali, si rasa-mixere placerea de a vedea se reprezentate pe televiziune si cinema ecrane ca oameni de un fel moral superioară, ca modele pentru tânăra generație de  goyim. Poate că arată chiar aprecierea lor prin cumpărarea mai multe produse dintre sponsorii  Star Trek,  culorile reale, si alte, noi productii de televiziune curajoase. Dar feministelor, homosexuali, și cupluri interrasiale încă reprezintă doar o mică minoritate destul de a populației, în ciuda eforturilor depuse de masterat media. Nu ar face mai bine punct de vedere economic pentru a răspunde la majoritatea? Există ca mulți consumatori de aproximativ normale care se simt cel puțin o înțepătură de dezgust atunci când un program de televiziune încearcă să-i convingă că greu-de băut, greu de depunere a jurământului de soldați de sex feminin sau polițiști sunt "normale", deoarece există tauri-diguri care va rula și cumpăra marca sponsorului de bere. Și nu cu siguranță trebuie să existe telespectatori mai sanatoase care fierbe de furie suprimată când văd o femeie albă saruta un om negru pe ecran decât sunt psihopați avant-garde, care aplauda o asemenea urâciune.
Nu, oportunism nu explică de distrugere a evreilor. Nu există nicio îndoială că acestea sunt oportunisti. Dar oportunismul lor este prea consistent distructiv. Ei au prea infailibilă un instinct pentru ceea ce va fi rau pentru  goyim.
Poate comportamentul lor să fie explicate în termeni de un brand străin de idealism - un idealism care a evoluat în piețe și bazaruri din Orientul Mijlociu în ultimii cinci mii de ani și este natural pentru ei, dar ceea ce duce la dezastru atunci când este aplicat la societatea europeană și instituții? A fost sprijinul pentru comunism de la mijlocul ultimului secol până până colapsul recent într-adevăr bazat pe simpatia lor pentru proletariatului asupriți și dorința lor pentru dreptate socială și economică, așa cum ei pretind? Ei înșiși au fost oprimați, spun ei, si asa au o simpatie naturală pentru underdog. Ei vă vor spune că motivul pentru care promovează feminism, susțin pentru acceptarea homosexualilor, și cer integrarea Blacks in fiecare aspect al vieții noastre este că religia lor este nevoie de ele; etica iudaismului este egalitar, și precizează că fiecare om fi judecat numai prin caracterul său.
Fără îndoială, au existat, idealiști-înstelat ochi naivi dintre propagandiștii neamuri comunismului - cel puțin, în acele țări care au avut comunismul nu a fost încă experimentat în practică; marele scriitor american Jack London a fost, și nu cu siguranță ar fi fost câteva idealiști evrei ale marxismului, de asemenea. Ci doar o persoană care nu are cunoștințe de comunism, în practică pot să cred că cei care ingineria triumful său revoluționar în Rusia sau commissared instituții în Europa de Est după al Doilea Război Mondial au fost solicitanții de Justiție pentru muncitori.
În ceea ce privește afirmația că evreii au o afecțiune pentru dreptate și egalitate mai mare decât cea a altor rase, avem nevoie doar să se uite la modul in care acest presupusă afecțiune se manifestă în acea parte a lumii în cazul în care ar trebui să fie văzut în cea mai pură formă : și anume, Israel și teritoriile arabe israeliene ocupate. Intrebati orice palestinian despre dreptate evreiesc!
Iudaismul, desigur, se opune clar feminism și homosexualitate - pentru evrei. În plus, aceasta este o religie bazată pe rasă, care definește adepții săi în ceea ce privește linie genealogică și declară le în mod inerent superior tuturor celorlalte rase. Cum promovarea lor de feminism printre   goyim, de exemplu, pătrat cu rugăciunea evreiască bine-cunoscut, "Îți mulțumesc, Doamne, pentru că nu a mi-a facut un goy, un sclav, sau o femeie", care este recitat în fiecare zi de credincioșii ortodocși?
În  Talmud, că compendiu de autoritate a legii orale evreiești, există o mie de alte memento-uri pentru evreul că El este absolut superioară tuturor celorlalte forme de viata:
Cerul și pământul au fost create doar de dragul de a evreilor. (Vayikra Rabba 36)
Evreii sunt ființe umane, dar sunt ființe goyim nu omului; acestea sunt doar fiare. (Baba Mezia 114)
Domnul a creat non-evreul in forma umana pentru ca evreul nu ar trebui să fie servit de bestii. Non-evreul este prin urmare un animal in forma umana si este condamnat sa serveasca zi evreu și noapte. (Midrash Talpioth 225)
Atât de mult pentru egalitarism evreiesc. Solicitudine evreiesc pentru Blacks în America de astăzi este la fel de mult o fraudă cum a fost cererea de simpatie evreiesc pentru proletariatul oprimat de Rusia în ajunul revoluției bolșevice.
Ce cu adevărat se află în inima orașului evreiesc a fost dezvăluit de un evreu de exceptie, Baruch Spinoza (ca Ostrovsky, un renegat), care a scris în secolul 17:
Dragostea evreilor pentru țara lor a fost nu numai patriotism, ci și pietate și a fost prețuit și alimentată de ritualuri zilnice până când, cum ar fi ura lor de alte națiuni, a fost absolut pervers. . . . Natural, cum ar dezaprobare zilnic a dat naștere la o ură de durată, profund implantat in inima: pentru toate ura, nici unul nu este mai profundă și tenace decât cea care izvorăște din evlavie extremă sau evlavie și este ea însăși prețuită ca pios. (Tractatus teologico-Politicus, capitolul 17)
Rolul evreiască în lumea non-evreiască și motivația evreiesc pentru politicile promovate de comunitatea evreiască ar fi mult mai ușor de a percepe în cazul în care evreii au acționat într-un mod mai coerent și simplu: în cazul în care a vorbit cu o singură voce și a vorbit cu adevărat, spune ce a fost cu adevărat în mintea lor. Dar, apoi, consecvență și sinceritate ar încălca regula de baza: Prin înșelăciune vei face război.
Cu toate acestea, pe un plan oarecum mai mare de subtilitate, există o coerență în inconsecvență evreilor. Pe aproape fiecare problemă majoră - politic, social, cultural, moral, sau ceea ce ai - în cazul în care există două părți principale sau facțiuni, evreii vor fi găsite împinge în ambele direcții și servesc ca purtători de cuvânt pentru ambele facțiuni - dar cu o diferență.
Luați în considerare: Timp de mulți ani înainte de demontarea recent Mihail Gorbaciov a blocului puterii sovietice și recunoașterea generală a marxismului ca un sistem fraudulos, nefunctional, apologeții și aparatciki principalele comunismului în Occident erau evrei. Deci, au fost o serie de purtători de cuvânt anti-comuniste.
În timpul al doilea război mondial, desigur, comuniștii ar putea face nici un rău în ochii mass-media controlate Occidentului, pentru că au fost ajutând pentru a distruge omul despre care maeștrii mass-media a avut coșmaruri evrei. Astfel, în timp ce măcelari sovietice au fost torturat mii de patrioți la moarte în beciurile de poliție din țările baltice și lichidarea stratul de conducere polonez la gropile de ucidere în pădure la Katyn, comuniștii evrei din Statele Unite au fost fura planurile și rezultatele testelor din America Programul bombe atomice și le trimite la colegii lor din Uniunea Sovietică.
După război a fost de peste, cu toate acestea, și o reacție a început să se stabilească în locul albi americani ca au dat seama că fiara comunistă au declanșat împotriva Europei de Est s-ar putea încheia cu devora ei prea, a fost timp pentru evrei, pentru a incepe de acoperire pariurile lor: ea a fost timp pentru mass-media, pentru a incepe citând "responsabili" anti-comuniști. (Cele "responsabili" au fost cei care nu au reușit să menționeze iudaic a sistemului vorbeau împotriva.)
În timp ce memoria de spioni atomice evrei Julius și Ethel Rosenberg era încă proaspătă și simpatizanți comuniste evreiești, cum ar fi Robert Oppenheimer au fost eliminați din programul Americii de arme atomice, om de știință evreiască Edward Teller a devenit purtătorul de cuvânt pentru americani anti-comuniste, care a dorit un puternic, nuclear -armed America de capabil să se ridice la Uniunea Sovietică. Trei decenii mai târziu, după ce evreii au înrădăcinată pentru Viet Cong comuniști pe parcursul razboiului din Vietnam, evreii au început flocking la mișcarea neoconservatoare de a vorbi pentru o America de suficient de puternic pentru a-și apăra interesele Israelului în Orientul Mijlociu împotriva clienților arabe ale Uniunii Sovietice acolo. Adesea, ele au fost  aceleași  evreii care au fost aplauze pentru Reds un an sau doi mai devreme. Că  într-adevăr confuz  goyim.
Luați în considerare: Ori de câte ori un cârd de eggheads devine împreună în unele zone pentru a sponsoriza un clasic-muzical FM post de radio ca un avanpost unic al culturii europene într-o mare de ritm african rock-and-rap sau sub-dimwit Evanghelie behăit, nu există cu siguranță va fi un evreu sau două dintre ele. Și atunci când acestea sunt intervievați de către presa locală, cu siguranță va fi unul dintre acei evrei care este citat. Care ajută la Spike orice zvonuri urât cu privire la cine este în spatele tuturor de programare gunoi-muzica la celelalte posturi.
Luați în considerare: Așa cum am demonstrat în altă parte, nebunia corectitudinii politice, care a infectat colegii și universități din America este evreu prin intermediul și prin. Și mulți dintre cei care sunt indemnand colegii lor de a deține linia împotriva corectitudinii politice, de asemenea, sunt evrei (cel puțin, cele desemnate de mass-media să fie purtători de cuvânt pentru libertatea academică sunt). Acest lucru asigură nu numai că evreii echipaj baricade PC nu vor fi criticat  ca evreii  pentru demolari universitățile noastre, dar preempts cei care ar putea încerca să se balanseze lucrurile  prea departe  înapoi spre libertatea academică.
Luați în considerare: în timp ce evreu Howard Metzenbaum în Senatul SUA și evreu Charles Schumer in Camera Reprezentantilor din SUA varful de lance unității legislativ să se dezbrace americani de dreptul lor la armată de auto-apărare și sunt susținute în unanimitate și zgomotos în acest efort de mass-media evrei, o mici, Milwaukee pe baza de, grup pro-gun evreiască autointitulat evrei pentru conservarea arme de foc de proprietate (JPFO) reușește să atragă mult mai multă atenție pentru a se decât dimensiunea sa obișnuit ar merita. JPFO nu este doar un grup de pro-arma oameni care se întâmplă să fie coincidență evrei; este un grup de oameni care sunt strigând în lume: "Hei, uita-te la mine; Sunt un evreu, iar eu sunt în favoarea dreptului de proprietate arme "Ori de câte ori un purtator de cuvant al JPFO este citat în mass-media -. Care este adesea suficient pentru a da impresia că organizația sa este chiar acolo sus cu Asociația Națională Rifle, lupta pentru arma drepturile proprietarilor - a flaunts evreitatea lui.
Aceasta nu ia un geniu să dau seama că, în orice concurs este o strategie bună pentru a controla dvs. de opoziție principal. În acest fel puteți pune pe un spectacol mare de baieti rai, față de băieți buni se luptă unul împotriva celuilalt, dar vă sunt întotdeauna într-o poziție de a face concurs merge în orice direcție doriți și numai în măsura în care doriți. Nu numai că prevină orice  reală  opoziție, dar vă păstrați  goyim  păcălit și devia orice critică de rolul dumneavoastră în afacerea.
Cu titlu de înșelăciune vei face război.
Înșelăciunea se face cu măiestrie. Este suficient să țină cele mai multe dintre persoanele păcălit cele mai multe ori. Numai un studiu atent cu privire la detaliile de un număr de diferite fenomene sociale în care evreii sunt părți implicate vălul de minciuni și înșelăciune suficient pentru noi să vedem un model clar.
Modelul este aceasta: evreii intra în orice societate omogenă - și astfel a fost America de la începutul acestui secol - ca outsideri, ca străini. Societatea este închisă în mod eficient pentru a le. Ei nu pot pătrunde cu ușurință instituțiilor sale. Ei nu pot ajunge pe mâinile lor pe pârghiile de putere. În cazul în care încercați să sunt observat, suspectate, și a rezistat. Și ei trebuie să încerce mereu. In aceasta ei se pare că nu se pot reține.
Pentru a face loc pentru ei înșiși, de a deschide posibilități pentru penetrare și control, acestea trebuie să descompun structura societății, corupte instituțiile sale, subminează solidaritatea, slăbi sensul său de identitate, șterge tradițiile sale, distruge omogenitatea. Astfel, ei inevitabil vor fi în favoarea democrației, de permisivitate, de orice formă de auto-indulgență și indisciplină. Acestea vor fi sustinatorii cosmopolitismului, de egalitarism, de multiculturalism. Ei vor opune patriotism (cu excepția cazului în care acestea sunt incită gazdele lor de a lupta un război în numele intereselor evreiești). Ei vor agita la nesfârșit pentru schimbare, schimbare, schimbare, și ei se va apela progres.
Și indiferent de ceea ce sunt pentru sau împotriva ei vor avea cel puțin o parte din numărul lor a lua partea opusă: În cazul în care sunt promovarea acceptării publice a homosexualității, ei, de asemenea, vor avea cateva publiciști proeminente evrei deplângând căderea de moralitate tradiționale și de avertizare a consecințelor confuzia rolurilor sexuale. Dacă scopul lor este de a neutraliza universitățile ca instituții de transmitere a tradițiilor istorice, intelectuale și culturale ale poporului nostru pentru o nouă generație de potentiali lideri, în același timp, că acestea sunt organizarea Brigăzile Roșii Protectie a pune în aplicare corectitudinii politice vor avea un contingent bate la tobe pentru tradiție și de cercetare gratuit. În cazul în care sunt de lucru febril pentru a dezarma albi americani în scopul de a preveni aceasta să își exercite dreptul de revoluție ei vor merge la evrei pentru Conservarea armele de foc proprietate pentru o declarație contrară acum și apoi.
Ce înseamnă toate astea dovedesc? În sensul cel mai strict al cuvântului, nimic; acesta este doar sugestive.
Daca te uiti la o persoana flip-un ban de cinci sute de ori, și întotdeauna vine cozi, nu poți fi absolut sigur că Penny are două cozi. Dar cel puțin ar trebui să suspecteze că cineva a fost de lucru pe care penny în magazinul său mașină.
Dacă veți studia înregistrarea istoric și observăm că fiecare problemă de importanță în care evreii au fost implicați dovedește prost pentru noi, chiar dacă există, de obicei, câteva evrei de partea noastra a problemei, nu poți fi absolut sigur că jocul este fraudate. Dar cel puțin ar fi trebuit să suspecteze că evreii sunt următoarele Maxim lor antice și luptă împotriva ne prin înșelăciune.
- Februarie 1992
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 2328
Data de inscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum