Zbor deasupra Zilei Europei şi a cuibului de cuci de la Cotroceni

Scris de Marco_polo2013 Lun Mai 11, 2015 10:33 pm

Zbor deasupra Zilei Europei şi a cuibului de cuci de la Cotroceni

După numai cîţiva ani de la instaurarea capitalismului anarhic, în Republica România au început să se bată false monede imperiale şi regale: autointitulatul împărat Iulian, dinastia Cioabă, casa regală a Republicii România. TVR-ul ne serveşte cu de-a sila „Ora regelui”. Cînd vom putea viziona – după cum întreba retoric reputatul istoric Ioan Scurtu – „Ora republicii”? Cum garnitura sărbătorilor inventate trebuia să fie mai bogată, sigur, după primirea unor „preţioase indicaţii „occidentale”, „aleşii neamului” au mai lovit o dată, cu sîrg, apa din baltă, adăugînd „Zilei Europei” şi sărbătorirea zilei de 10 mai, ziua înscăunării lui Carol I, neamţul. Şi dacă tot a venit vorba, citez: „(…) Neamţul este deştept (cînd tace – n.n.). Neamţul tace şi face, adică face treaba în tăcere, nu ca românul de la ţară. Neamţul este european. Neamţul este euro-atlantic. Neamţul e prieten cu Angela Merkel, care îi povesteşte la telefon cum a pus roşii la sticlă pentru iarnă“. „Neamţul scrie cărţi şi dă autografe. Dacă se enervează, neamţul poate să şi vorbească (nu prea inteligent – n.n.). (…) Neamţul e neamţ. Sau, cine ştie?”. Printre atîţia nemţi, se poate afla şi vreun sas rătăcit. Citatul de faţă întregeşte imaginea „neamţului” – român ajuns, prin Facebook, preşedintele României. Ştie tot omul cum! La vremea sfîrşitului de toamnă al lui 2014, cei mai mulţi cetăţeni români, sătui de marinarul aflat pe puntea de comandă de-a lungul unui deceniu, timp în care România a continuat eşuarea lamentabilă, demarată în decembrie 1989, s-au autoamăgit crezînd că, „schimbarea” va salva ce se mai poate salva. Şi-au pus speranţele în „întronizarea” Majestăţii Sale Mutu Klaus I (M.S.M.K.), uitînd de vechea zicală: „schimbarea domnului, bucuria nebunilor!”. La scurt timp după numărătoarea bobocilor, s-a dezumflat iluzia gonflată grijuliu de Serviciile aservite altora decît românilor. Facebook-arii, profund dezamăgiţi de „selectiva” strîmbă alegere a consilierilor preşedintelui (numiţi sau impuşi), de excursiile deloc de folos ţării, şi-au luat mîna de pe M.S.M.K. Dacă, prin absurd, ar avea acum loc alegeri prezidenţiale, pe M.S.M.K. l-ar mai vota doar cîţiva „cuci” rătăciţi prin coclaurile planetei. Poate doar cei rupţi de realitatea societăţii româneşti! Cel mai imbecil discurs al vreunui Preşedinte al României Paradox, nu? Românul e atît de sărac, dar atît de bine-i merge, încît o ţine lanţ cu sărbătorile. N-are importanţă dacă sînt autohtone sau de import, creştine sau păgîne, dacă amintesc de un prilej pentru care ne putem bucura şi respecta cu adevărat ce am lăsat în urmă. Sărbătoare să fie! Oficial, după 23 august 1944, la fiecare 9 mai s-a făcut mare tam-tam cu prilejul „Zilei Victoriei”. Care Victorie? A cui? „A celor pe care i-am ajutat să ne învingă şi să ne cotropească? A celor pe care i-am «ajutat» să fie învinşi?”. Nici un popor nu preamăreşte victoria altora împotriva lui însuşi. Noi facem excepţie! „Am uitat că românii au fost declaraţi învinşi chiar de către cei pe care i-am ajutat să învingă”. Putem adăuga listei ruşinii şi victoria celor care, de-a lungul unui sfert de veac, au distrus ţara şi au transformat-o în colonie. La 9 mai 2015, am ascultat cel mai imbecil discurs al vreunui preşedinte al României, adresat „cetăţenilor europeni”, nu românilor. La 70 de ani de cînd Aliaţii au învins România, de cînd aceştia i-au respins cuvenitul statut de ţară cobeligerantă şi au obligat-o să plătească imense şi spoliatoare despăgubiri de război, preşedintele României îi elogiază pe învingătorii României! Ca bun patriot ce este, la finalul discursului a rostit, nu „Trăiască România!”, ci „Trăiască Europa!”. Domnule Iohannis, în ţara asta, cetăţenii sînt mai întîi români, apoi europeni! La 9 Mai 2015, sub supravegherea Primei Doamne a României, Majestatea Sa, Mutu Klaus (M.S.M.K.) a amintit doar la începutul zborului deasupra cuibului de cuci adunat la Cotroceni şi doar la finalul frazei introductive a discursului, de 9 mai 1877, ziua în care Parlamentul a proclamat Independenţa României şi Mihail Kogălniceanu a rostit: „Sîntem independenţi! Sîntem naţiune de sine-stătătoare!”. În continuare, cu un limbaj grotesc, amorf şi ieşit din uz, ne-a citit cu sughiţuri de pe prompter, „lecţia europeană”: „Au trecut 65 de ani de la Declaraţia lui Robert Schuman, care a pus bazele proiectului de integrare europeană, prin crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. Curajul, viziunea şi acţiunea unor lideri politici precum Konrad Adenauer, Robert Schuman, Jean Monnet, Alcide de Gasperi, Walter Hallstein a însemnat începutul celei mai lungi perioade de pace şi prosperitate pentru statele care au făcut parte din acest proiect. (…) La mulţi ani, Europa!”. De parcă românului i-ar păsa de Robert Schuman, de ceata lui globalistă şi de „cea mai lungă perioadă de prosperitate”! La finalul unui asemenea excurs – fericit că a finalizat supliciul cititului -, cred că pentru cîteva secunde M.S.M.K. s-a crezut preşedintele Europei şi a arborat cunoscutul şi tîmpul său zîmbet, dînd din cap în stînga şi-n dreapta. „Mult zgomot pentru nimic!”Mult zgomot cu „înaintaşi”, sirene, girofaruri şi tacîm complet se repetă săptămînal pe durata deplasărilor între Cotrocenii Bucureştiului şi Scorniceştii Noi, fosta capitală culturală europeană, Sibiu, acolo unde-şi are casele. M.S.M.K. mai are încă (?) şi cetăţenie germană. În calitate de cetăţean german, evident, are şi un domiciliu, o casă prin vreun land sau în Hauptstadt, pe lîngă Poarta Brandemburg. Ferească-ne Domnul ca, plictisit de Hermannstadt, să-i treacă prin minte preşedintelui ideea să facă naveta săptămînală la celălalt domiciliu. Ar conduce România din „navetă”. Pe fondul metalic al „brăţărilor” puse (pînă acum) pe mîinile jefuitorilor şi corupţilor (prea puţini dovediţi), al trenurilor care transportă trupe străine pe teritoriul României, al „chemtrails”-urilor înşirate de avioanele venetice pe cerul Patriei şi de forfota trupelor îngrămădite pentru „pregătiri de pace” în zona de sud-est a ţării, tensiunea s-a transmis şi în rîndul elitei culturale, de parcă cineva ar fi blestemat: „Stîrneşte-i, drace!”. „Revoluţia” de la I.C.R. a scos – printre alţii – la rampă, revoltat pînă peste poate, pe favoritul fostului şef al instituţiei. Cum altfel? Născătorul cărtărescian al repetatului „Orbitor”, beneficiar al traducerilor în 18 limbi ale unor bălării, al „Mandebil”-ului şi al altor creaţii ne-nobeliene ieşite de sub teascul „Editurii Politice”, pardon, „Humanitas”, ce mucezesc nevîndute în lăzile de la I.C.R. s-a cătrănit rău. Revoltatul Mandebil s-a supărat pe preşedintele României, pe noul şef de la I.C.R., pe preşedintele nou-înfiinţatului consiliu consultativ al I.C.R., pe vremea de-afară… Supărat rău. Ne-nobeliatul, profund dezamăgit că actualul preşedinte al României nu a luat, asemenea predecesorului său, „gaşca” sub pulpana prezidenţială, a declarat că noul şef de stat „se înclină periculos, din nou, către zona gri a politicianismului interlop (…)”, etichetînd cu mînie proletară discursul lui Nicolae Breban, ca fiind „reacţionar”. De ce? Să vedem: Opinia „doctorului” fără doctorat (Horia Roman Patapievici) despre români este bine cunoscută, şi nu doar din mizerabila broşură antiromânească „Politice”, în paginile căreia şi-a exteriorizat nonşalant părerea şi gîndirea despre români şi dragostea de ţară. Nu voi prezenta noutăţi, dar cele ce urmează nu trebuie date uitării:* „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”;* „Un popor cu substanţa tarată. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare… guri vulgare, trăsături rudimentare”;* „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cît o turmă”.* „Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconştient, pînă ce mintea va fi în sfîrşit scobită: inima devine piftie, iar creierul un amestec apos”.* „Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată, iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni şi aşa mai departe, la nesfîrşit. Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit”.* „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături… „.Scandalurile provocate la centrele I.C.R. de la New York, Berlin şi Hong Kong sub „domnia” acestui asasin plătit al culturii române au rămas nepedepsite. De la Odarca şi Dionisie Patapievici, tradiţia trădării şi-a urmat paşii între N.K.V.D., Gestapo, Banca Naţională a României, I.C.R. şi Artmark. Guvernele României, Parchetul General, C.N.D.C…, nimeni n-a mişcat şi nu mişcă un deget. Rezultatul auditului dezastruoasei sale „guvernări” a fost îngropat cu grijă. Nimic despre banii publici aruncaţi în vînt sau în cine ştie ce buzunare! Omertă totală! Patapievici, un fel de guru al culturii româneşti. La instalarea noii conduceri a I.C.R., scriitorul Nicolae Breban a spus lucrurilor pe nume, altfel decît pînă acum, avînd „tupeul” să-l critice pe alogenul aflat la pupitrul I.C.R. timp de aproape 8 ani: „(…) Patapievici nu era un om prost, din păcate s-a întîmplat cu el ce se întîmplă cu unii care sînt umflaţi excesiv, i s-a părut că este un fel de guru al culturii româneşti. Într-una din primele lui cărţi a înjurat ca o haimana ordinară toată Istoria acestui popor în care noi ne-am născut, în care au trăit părinţii şi bunicii noştri. (…) George Sörös, din America, acest mare speculant financiar, împreună cu amicii săi din România, Mircea Mihăieş, Liiceanu (Gabriel, n.n.), Patapievici (Horia Roman, n.n.) şi alţii care consideră că nu mai este nevoie de Statul Român, că Mihai Eminescu este un cadavru aruncat, că noi, aştia mai în vîrstă, care am creat operă, sîntem depăşiţi, că totul este depăşit, Eminescu este depăşit, că Ion Barbu este depăşit, că Iorga este depăşit, Cantemir este depăşit şi a început literatura asta (…), de prostituţie, imaginea asta de mizerabilism”. Gabriel Liiceanu promitea să fie filozof, dar i s-a stricat căruţa pe drum”. La fel a făcut şi un fost amic de-al meu, unul care promitea să fie filozof şi între timp i s-a stricat căruţa pe drum, Gabriel Liiceanu, care, după revoluţie, imediat s-a dus la Paris şi în „Le Monde”, unde Breban şi-a dat în 1971 demisia contra tiranului, lucru unic în ţările din Est. Gabriel s-a dus repede la Paris să spună că Poporul Român nu e apt pentru democraţie, consonînd cu altă haimana şi ticălos al politicii româneşti, Brucan, căruia i s-au închinat zeci de mii de intelectuali şi posturi de televiziune”. Pleşu scrie (…) foiletoane vioaie”. Am intrat în librărie, pe primul raft este numai Pleşu, cu încă doi-trei băieţi deştepţi, care scot nişte cărţulii drăguţe, finuţe, vioaie. Cu Pleşu am fost prieten. Şi cu Gabriel (Liiceanu – n.n.). Gabriel nu s-a ţinut de cuvînt faţă de Noica. N-a ajuns filozof. Eu de-aia m-am împrietenit cu el, am zis „dom’le, ţara asta de păstori şi de oieri, atît de tîrziu structurată, nici o sută de ani, are nevoie de gînditori! (…) Ăla a ratat-o faţă de maestrul lui, iar Pleşu scrie (…) foiletoane vioaie, bine făcute. Am mai avut astfel de eseişti, dar nu e substanţă acolo”. Fără a ne situa de o parte sau alta a „baricadei” dintre protagoniştii acestor evenimente, scandalurile consumate „în lumina reflectoarelor” sînt departe de a fi utile prestigiului – şi aşa, grav deteriorat, al ţării. Putem parafraza fără teama de a greşi că de la nivelul I.C.R., U.S.R. şi alte structuri elitiste, la cel de şatră, nu-i decît un pas! Încheiem o săptămînă ciudată, plină de diversiuni şi „accesorii” fumigene, care vor să abată atenţia Poporului Român de la statutul pe care l-au construit României conducerile post-decembriste şi pe care îl deţine în anul de graţie 2015: ţară-colonie sub ocupaţie străină, la un pas de conflict militar. Deocamdată ascultăm doina „liniştii de dinaintea furtunii”!

ION MĂLDĂRESCU