O ţară cu curu’n sus!

In jos

O ţară cu curu’n sus!

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Mar 18, 2016 10:38 pm


După mai bine de un sfert de veac – perioadă mai lungă decât aceea în care ne-am aflat sub „jugul” ceauşist – constatăm că trăim într-o ţară fără busolă: nu ştim către cum mergem, nu şi în ce condiţii. Nu mai avem nici un proiect, după ce acelea ale alăturării NATO şi UE au fost atinse - cum au fost atinse. Nu avem priorităţi. Nu avem oameni capabili să le fixeze şi să le demareze.
Premierul Cioloş lansează luni la Alba Iulia un plan antisărăcie. Paradoxal, după ce am intrat în familia bogată a Europei, ne trezim că sărăcia din România e mai mare ca oricând. Niciodată, parcă, atât de mulţi nu au trăit atât de prost ca acum. Cei care nu şi-au luat lumea în cap şi n-au plecat care încotro, au rămas pradă imobilismului instituţional şi abuzurilor exercitate de pătura de descurcăreţi care acutizează falia socială. Cioloş îmi pare un om cu minte, modest şi nepus pe căpătuială ca majoritatea predecesorilor săi. Planul său este, de asemenea, binevenit. Dar poate că nici nu era nevoie de el, pentru că cel mai bun şi mai eficient plan anti-sărăcie îl constituie investiţiile. Cele pe care doar statul poate să le facă, în infrastructură, în şcoli, spitale, servicii publice. Acestea sunt cele care pot oferi o pâine celor care nu mai au loc într-o economie în care statul nu mai are nici un cuvânt de spus. Dar investiţiile lipsesc, de ani buni. Sunt paralizate de birocraţie şi hoţie. Este de admis ideea că ţara europeană România nu dispune încă de un acces rapid între privinciile sale istorice, care rămân izolate şi supuse tentaţiei unor altfel de împărţeli geografice? Vorbim mult şi degeaba, şi nici Valea Oltului, nici Valea Prahovei şi nici Valea Oituzului nu sunt parcurse de artere moderne, rapide. Facem faţă cu dificultate an de an capriciilor vremii, iar agricultura noastră rămâne la mila lui Dumnezeu şi nu suntem în stare să adăugăm nici un metru la Canalul Siret-Dunăre, început de Ceauşescu şi lăsat în paragină, care ar fi putut salva suprafeţe imense de secetele endemice. În timp ce un mare număr de şcoli sunt tot mai improprii utilizării lor, pentru că nu au instalaţii sanitare, nu sunt încălzite corespunzător, construim de zor biserici şi catedrale a căror utilitate – pentru acest moment – este discutabilă. În spitalele noastre se moare cu zile pentru că nu sunt utilate corespunzător, nu întrunesc condiţii elementare de igienă şi preferăm să ne trimitem bolnavii în străinătate în loc să creăm condiţiile necesare acasă.
Care ne sunt priorităţile, deci? Interceptările? Sporirea numărului de servicii secrete şi a bugetelor acestora? Deja au depăşit numărul celor existente în timpul dictaturii, iar de personal, ce să mai vorbim: principala instituţie de represiune, Securitatea, avea doar vreo 8000 de oameni. Cifra este demult depăşită de personalul SRI, STS şi care or mai fi. Ca să putem degaja SRI-ul de povara ascultărilor vor trebui create pe la Parchete peste o mie de noi locuri de “muncă”. Dăm banii în neştire pe echipamente militare la mâna a doua sau a treia. Dotăm cu tehnologie de ultimă oră două nave pe care englezii intenţionau să le dea la fier vechi, pentru a deveni ce? O putere navală? Cu ce rost? Şi unde?
Desigur, corupţia rămâne o cauză importantă a regresului nostru. Dar ea nu există în sine. Se manifestă prin oameni. Prin oamenii nepotriviţi puşi în locuri nepotrivite. Nu vom rezolva nimic umplând puşcăriile, şi aşa supraaglomerate, sau investind în construcţia altora, atâta timp cât nu umblăm la cauzele răului. Or, noi asistăm pasivi la mecanismele care au fost elaborate legislativ parcă cu scopul expres de a da posibilitatea fraudării avuţiei naţionale – câtă mai e.
Primul lucru pe care ar trebui să-l avem în minte este desenarea modelului de societate pe care ni-l dorim şi posibilitatea de a crea instrumentele necesare. Din păcate, de 26 de ani, nu găsim timp pentru asta.
P.S. Îmi cer scuze pentru vulgaritatea din titlu. Dar pentru o problemă de gravitatea asta eufemismele sunt de prisos…  
-
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5336
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum