Popa TOKES -CARE „MERITE"?

Scris de **Admin** Vin Mar 18, 2016 10:47 pm

http://www.cuvantul-liber.ro/news/89270/61/Care-merite

Mă număr printre cei care au salutat și au aplaudat decretul semnat de președintele Klaus Iohannis, pentru retragerea Ordinului „Steaua României în grad de Cavaler", acordat (mare greșeală, gafă nepermisă!), lui Tõkés László, în anul 2009, de ex-șeful statului de atunci - Traian Băsescu, mare jucător, timp de 10 ani, la două capete, de fiecare dată, atunci când a fost vorba de interesul național, de verticalitate și de demnitate românească, în cazul unui președinte de țară! Cum să acorzi cel mai înalt ordin al României, iar în fața atâtor dovezi ale pornirilor antiromânești, să nu-i ceri retragerea, conform legilor țării, unui antiromân, unui europarlamentar FIDESZ, care, la o întâlnire de la Tușnad, cerea premierului ungar, Viktor Orban, protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei? Traian Băsescu i-a decernat acest ordin, în varianta aiuristică a UDMR, cică pentru acel „rol determinant" în evenimentele din decembrie 1989, după struțo-cămila udemeristă el, Tõkés Lászlo, având un „rol istoric". Oare când i-a acordat Ordinul „Steaua României", Traian Băsescu nu l-a întrebat, pe episcopul de atunci, dacă recunoaște România, cu hotarele ei de după Tratatul de Pace de la Trianon, dacă recunoaște și respectă Constituția României, Legea fundamentală a țării?! Poate că s-ar fi putut convinge cine-i acest sicofant, un dușman declarat al României și al românilor!

Poate că atunci, ca șef al Statului Român, acest Traian Băsescu ar fi trebuit să știe, să fie informat, de consilierii lui bine plătiți, cine-i acest Tõkés László! O Iudă! Spune-i ăstuia că, prin articolul 1: „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil" și face, imediat, spume la gură. Nu zicea el: „Constituția României nu-i Sfânta Scriptură să nu poată fi modificată"?! Profitând de „strategia pașilor mici", amestecat, până peste cap, prin „forumurile civice" de pe la Valea lui Mihai, Săvădisla, Târgu-Mureș, Miercurea Nirajului, Cernat, caiafa asta n-a încetat să otrăvească mințile unor minoritari maghiari, fierbând mărgeaua aceea șerpească, otrăvită, cerând, vehement, autonomia teritorială, pe criterii etnice, a așa-zisului Ținut Secuiesc, și a doua limbă oficială - maghiara - în stat.

Așadar, cine-i Tõkés László? Cu dovezile în mână și cu argumentele vremii, conform notei DSS (Departamentul Securității Statului) nr. 00262/22.11.1989 și autorului cărții „1989 - dintr-o iarnă în alta. România în resorturile secrete ale istoriei", generalul Aurel I. Rogojan, fostul șef de cabinet al generalului Iulian Vlad, face o trimitere lămuritoare la Tõkés László: „Deși au fost dovedite acțiunile ilegale împotriva securității statului, săvârșite de preotul reformat Tõkés László, atestate și de interceptarea, la controlul trecerii frontierei, a unei scrisori olografe pentru primirea sumei de 20.000 de lei, ascunsă în plafoniera autoturismului cu care călătoreau legăturile sale din Ungaria, Nicolae Ceaușescu nu a aprobat sesizarea instanței de judecată." Ciudat! Oare de ce? Pe atunci, din „mediile imigrației maghiare din Occident, se ridicau voci pentru întemeierea unui stat independent, neutru, Ardealul, și pentru înglobarea Transilvaniei într-o federație." O situație internațională tensionată, mai ales „cu vecini care ne-au mutat hotarele."

Întorcând filele evenimentelor, ia să vedem noi cine-i cel care a urcat, după Timișoara '89, atât de rapid, scările ierarhiei în Biserica Reformată și în viața publică și politică din România postdecembristă, ajuns episcop de Piatra Craiului, europarlamentar, vicepreședinte al Parlamentului European, îmburcat acolo, bineînțeles de Ungaria! Soția lui, Edith Tõkés, a înaintat acțiune de divorț la Judecătoria din Oradea, acuzându-l de imoralitate, că „are un comportament dictatorial", că „a avut mai multe amante", că-i „eroul unor aventuri amoroase înjositoare". Cel numit, de habarnistul europarlamentar Cristian Preda, „figură marcantă a revoluției române", se spune că a avut o importantă carieră de informator al fostei Securități! La timpul potrivit, „Cotidianul" publica un amplu documentar, privind trecutul „acoperit" al lui Tõkés László, care, la 11 septembrie 1975, lăsa judecății istoriei o consemnare olografă, prin care László Kolozsvari (numele de cod) furniza informații, așa cum preciza și „Tinerama" nr. 210, 21-27 decembrie 1994, publicație aflată sub direcția lui Max Bănuș. „Angajamentul", semnat la Dej, este încă una din dovezile concludente. În prima jumătate a anilor '80, Tõkés László a fost integrat „Biroului de Presă pentru Transilvania", de fapt un eufemism pentru o rețea subversivă, creată de serviciile speciale (de spionaj diplomatic) ale Budapestei pe teritoriul României, membrii lui stabilindu-se, apoi, în Ungaria și Elveția.

Ajuns, mutat disciplinar, la Timișoara, Tõkés László „nu și-a respectat angajamentul de a se abține de la activități contra securității Statului Român", continuând legăturile clandestine, realizate prin metodele specifice spionajului. Martoră-i și Ildiko Sepssy, o timișoreancă, cea care a depus o mărturie indubitabilă, privind acțiunile lui.

În timpul procesului intentat, Radu Tinu, fost locțiitor al șefului Securității județului Timiș, coordonatorul acțiunii de contraspionaj, în cazul lui Tõkés László, afirmă în cartea „Timișoara, no comment!": „Fără a greși, am spus, în martie 1990, și pot afirma și azi, că Tõkés László nu a fost împotriva lui Ceaușescu, ci împotriva României!". Iulian Vlad, în 1989 - ministru secretar de stat la Ministerul de Interne, șef al Departamentului Securității Statului, solicitat de Comisia Senatului României să-și spună părerea despre Tõkés László, declara: „Acest cetățean român nu acționa în interesul României, care era patria lui prin naștere, ci în interesul unei puteri străine, culegea informații de orice natură, pe care le transmitea în afară. Ceea ce are o denumire pentru un străin - spionaj, pentru un român este trădare de țară. Au fost dovezi pentru un dosar întreg."

În cartea „Șase zile care au zguduit România. Ministerul de Interne în decembrie 1989", apărută la București, coordonator fiind generalul de divizie Ion Pitulescu, se precizează: „Confecționarea unui caz Tõkés a avut un rol important în viitoarea derulare a evenimentelor (…) Cine anume sunt cei care au făcut ca o afacere particulară a Bisericii Reformate din România să devină un caz politic?". Deci, Tõkés László „este un caz confecționat." Oare de cine și, mai ales, cu ce scop?

O voce, considerată cea mai autorizată în materie, o opinie determinantă, hotărâtoare aparțin profesionistului Filip Teodorescu, fostul șef al Securității Timiș, exprimate în cartea „Un risc asumat" (Editura „Viitorul românesc", București, 1992): „Pentru Securitatea județului Timiș, mutarea lui Tõkés László la parohia din Timișoara, în urmă cu doi ani, a însemnat pierderea liniștii obișnuite, ofițerii fiind obligați să consacre mult timp pentru urmărirea activității acestuia (…) Afirm, cu toată convingerea, că existau suficiente probe penale pentru a propune Procuraturii, Justiției punerea pe rol a cazului (…) Din păcate, Nicolae Ceaușescu nu a fost de acord, pentru a nu aduce prejudicii noi în relațiile cu Ungaria."

Așadar, cine-i acest Tõkés László, cel care nu ezită să mintă, cu orice prilej, cu un comportament nedemn, susținând că „românii au militarizat Ținutul Secuiesc", „comit atrocități", invocând o „invazie a Transilvaniei", de către români, iar „maghiarii sunt supuși persecuțiilor, asasinați"? Un întreg arsenal al dezinformării, al minciunii gogonate. Minima rușine nu există! El se află în bune relații cu Raffay Ernõ, scenaristul care a „croit" și acel film al periplului lui Horthy Miklos, pe cal alb, prin localitățile ocupate de Ungaria, imediat după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940. El, Raffay Ernõ, este cel care clama: „Transilvania, în decembrie 1989, trebuia ocupată cu forța". Spune-mi, așadar, cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești!

Terminat din punct de vedere moral, ocrotit, părintește și frățește, de Marko Bela, Kelemen Hunor, Antal Árpád, Raduly Robert, Csibi Barna, acestui Tõkés László, devenit indezirabil, ca atitudine și comportament față de România, căruia neprietenii românilor îi înalță elogii, i se potrivesc versurile: „Sub piatra cea mai frumoasă,/ Scorpia, ascunsă, zace". Oare chiar ăsta să fie „simbolul revoluției", cum îl proslăvea, în Parlamentul Europei, un Cristian Preda, care n-a fost, de fapt, revoluție, ci o lovitură de stat? Chiar merita el acel ordin „Steaua României în grad de Cavaler"? Până la urmă, adevărul a ieșit la lumină, iar ordinul i-a fost retras. Bine e și mai târziu, decât niciodată!

Așadar, persoana aceea, „aproape necunoscută", acel „caz confecționat", a devenit episcop, europarlamentar, vicepreședinte al Parlamentului Europei! Iar Ceaușescu, cel care n-a fost de acord cu arestarea lui, a sfârșit, ciuruit de gloanțele automatelor „Kalașnikov", la zidul cazărmii din Târgoviște.

S-a mai adeverit, o dată, că acela pe care nu-l lași să moară nu te lasă să trăiești!

Oare ex-președintele Traian Băsescu să nu fi cunoscut toate aceste adevăruri? Iar aici, în acest loc, ar mai putea fi adresate și alte întrebări, ar mai încape și alte comentarii în legătură cu modalitățile în care se acordă (și cui se acordă!) azi înaltele decorații ale României! Doamne, câți valoroși intelectuali ai României, care au lăsat după ei o operă, o urmă luminoasă a trudei lor, sunt cei cărora încă nu li s-a acordat vreun ordin al țării?! Din păcate, așa cum s-a văzut, marile decorații se dau, uneori, unor lichele, unor antiromâni, într-un context în care valoarea umană și intelectuală este dată de pământ, meritocrația-i călcată în picioare, cu pornire barbară, cu ură și scrâșnete. Cam prea multe ciudățenii se petrec prin această Uniune Europeană, dorită a regiunilor, nu a națiunilor, care, iată, în ingrata postură a unui Șarpe Boa, încetul cu încetul, ne rupe nouă, românilor, rădăcina memoriei identitare!

Revenind la „Cazul Tõkés", românul iarăși se întreabă: Care au fost „meritele" cu care se laudă acest sicofant? Ce a lăsat acesta în urma lui, pentru a merita și a primi, din mâna murdară a lui Traian Băsescu, cel înalt ordin al României? Dacă președintele ar fi fost atunci curios, ar fi aflat, de la români bine intenționați, și ce hram poartă insul Tõkés! Existau, după cum ați constatat, atâtea argumente, atâtea dovezi, atâtea documente care să-l convingă să nu acorde, bătându-și joc de România, înaltul ordin unui individ care nu l-a meritat! Președintele Iohannis, acum nu face altceva, decât să dreagă oalele sparte de un iresponsabil fost șef de stat!