Nu Mişcarea Legionară a fost declarată „fascistă” la Nürnberg, ci Grupul Etnic German, succedat oficial de FDGR-ul condus de Klaus Iohannis
Pagina 1 din 1
Nu Mişcarea Legionară a fost declarată „fascistă” la Nürnberg, ci Grupul Etnic German, succedat oficial de FDGR-ul condus de Klaus Iohannis
„Conform sentinţelor Tribunalului de la Nürnberg, singura organizaţie de pe teritoriul României care a fost declarată ca fiind „fascistă” a fost «Grupul Etnic German», al cărui patrimoniu a şi fost confiscat de stat pe baza sentinţei de la Nürnberg. (Nota redacției „Justițiarul”: Puterile Aliate au impus României, prin articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Astfel, Grupul Etnic German a fost desfiinţat și patrimoniul acestuia confiscat prin Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României. Comuniştii nu au făcut altceva decât să aplice acest Decret – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, care nu le-a aparţinut, ei nefiind la putere în momentul istoric respectiv.) Acest patrimoniu a fost preluat după Revoluţie de «Forumul Democrat al Germanilor din România» (FDGR), care s-a autodeclarat ca succesor al «Grupului Etnic German»! (Nota redacției „Justițiarul”: Acest abuz s-a petrecut în anul 2007 prin cârdășia dintre FDGR, Primăria Sibiu – ambele conduse de Iohannis Klaus Werner – și Judecătoria Sibiu. Detalii aici: Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), condus de Klaus Iohannis, se declară oficial continuatorul partidului nazist din al Doilea Război Mondial) Dar pentru că FDGR a fost condus de Klaus Iohannis, actualul Preşedinte al României, Institutul «Elie Wiesel» preferă să-şi justifice existenţa concentrîndu-se exclusiv pe legionari şi, mai ales, pe simpatizanţii acestora!”
Cu ajutorul Institutului „Elie Wiesel” din subordinea guvernului.....
Sursa:
http://www.cotidianul.ro/legea-217-2015-antilegionara-se-bate-cap-in-cap-cu-raportul-final-de-condamnarea-comunismului-278141/
INTEGRAL PE SITE
https://sites.google.com/site/manichiuracubardacalaului/nu-miscarea-legionara-a-fost-declarata-fascista-la-nuernberg-ci-grupul-etnic-german-succedat-oficial-de-fdgr-ul-condus-de-klaus-iohannis
Subiecte similare
» Adrian Cioflâncă STÂND CU Pătru Clej din Clejani pe o stâncă :"Mișcarea Legionară a fost și teroristă și fascistă"
» Istoria unei organizații naziste interzise Grupul Etnic German și proprietățile sale (I -II)
» Sorin Roșca Stănescu: „Klaus Iohannis nu este nazist”… Corect, el este oficial doar succesorul naziștilor!(JUSTIŢIARUL DIXIT)
» Schimbarea la față a Grupului Etnic German din România
» Oficial. Tăriceanu a ieşit de la guvernare şi o acuză pe Dăncilă de blat cu Iohannis. „Încrederea mea a fost grav zdruncinată. Vrea racolarea membrilor noştri“

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|