Un altfel de holocaust, crimele evreilor împotriva românilor

Scris de mihai_tincanu Mier Iul 06, 2016 10:39 pm

PATRIA RECUNOSCĂTOARE!

Cunoașteți foarte bine această expresie, dar ce înseamnă ea de fapt? Înseamnă că Patria își exprimă, pe statuile eroilor, recunoștinta celor care si-au dat viața pentru țara, adică celor morți – nu știu cît de sinceră este această recunoștință. Dacă acești eroi nu ar fi murit, probabil că ar fi fost uciși de autoritățile române pentru că ar fi continuat să își apere Patria.

Ar mai exista o recunoaștere către cei vii a recunoștinței patriei, și anume acordarea distincției „Steaua României”. În anul 2008, Traian Băsescu a acordat cea mai înaltă distincție a statului roman dizidentului Vasile Paraschiv care însă a refuzat să-i fie înmînată de Băsescu – a fost o recunoaștere adevărată ale meritului unui român, respinsă cu maximă demnitate. În anul 2015, Klaus Iohannis a acordat același titlu președintelui AFDPR Octav Bjoza – întrucît Bjoza a declarat că în temnițele evreilor bolșevici a cunoscut deținuți legionari apeciind patriotismul, curajul, demnitatea si credința acestora, sionismul a sărit în sus și l-a criticat pe Iohannis fiindcă a acordat acest titlu nu unui legionar, ci al unui coleg de temniță cu legionarii, pe care i-a apreciat! Cînd un popor acceptă ca sioniștii, în timp ce își ridică la rangul de eroi teroriștii și criminalii de război, ne critică pentru faptul că ne decorăm eroii, începe să-mi fie rușine că sînt român.

Dar cui i se acordă acest titlu în grad de colan? Examinînd lista găsim pe criminalul corupt Alberto Fujimori (președintele Republicii Peru, astăzi aflat în închisoare), turnătorului la fosta securitate poloneză Alexander Kwasnievski (președintele Poloniei), unor dictatori (Nazarbaev al Kazahstanului, Kucima al Ucrainei).

Au mai primit același titlu, în alt grad, o serie de generali români condamnați ulterior pentru corupție, coruptul condamnat Adrian Năstase, mafiotul condamnat Silvio Berlusconi, o lungă listă de evrei (unii condamnați ulterior și ei) printre care și teroristul mincinos și dușman al României Elie Wiesel (dacă Dumnezeu îi iartă păcatele, eu nu mă pot opune). O glumă spune că în fața Palatului Cotroceni, SPP-iștii scrutează atent fizionomiile trecătorilor și dacă cineva care pare evreu confirmă aceasta, este invitat înăuntru ca să primească “Steaua României” (cam la fel s-ar întîmpla și în fața Academiei Române).

Cine citește atent Pentateuhul, vede de ce pentru evrei doar viața lor are valoare. Dar de ce noi, creștinii, sîntem de acord cu aceasta? Noi sărim în poziție de drepți oricînd se pronunță cuvîntul „holocaust”, dar de ce uităm de morții noștri, uciși în mod sălbatic de evrei?

În perioada 28-30 iunie 1940, la cedarea Basarabiei și Bucovinei, sute de ofițeri, preoți, funcționari, studenți români, au fost uciși în stradă conform listelor întocmite de sioniști. Redau pasaje din lucrarea „Descronologizatorii” a lui Paul Goma:

„Sà vorbim de câteva din faptele unor evrei începînd de la 28 iunie 1940 :

La Chisinău: din chiar ziua de 28 iunie 1940 : Etea (Petia ?) Beiner, doctorul Derevici, avocatul Steinberg – locuitori ai orasului – au fost primii care si-au manifestat pe străzi bucuria de a fi fost liberati de români, agitînd listele negre (alcătuite de cine știe când) ;

– tot ei s-au aflat atât în fruntea bandelor care i-au atacat pe refugiatii ce încercau să iasă din oras, pentru a se îndrepta spre Prut – o coloană alcătuită din funcționari și din teologi ;

– la îndemnul si exemplul celor trei, «populația pasnică indignată» – alcătuită din evrei – avea deja pregătite : pietre, bâte, vase cu uncrop, oale de noapte, pline : refugiații au fost bătuti cu pietre, opăriti, ciomăgiti, dezbrăcati, scuipați, stropiți cu fecale (pe teologii căzuti la pământ, femeile doar mimau sau chiar urinau cu adevărat) – apoi târîti si închisi în clădirile Facultății de teologie, unde sovieticii amenajaseră fulgerător una dintre închisori, «specializată» în, mai cu seamă, ostași răpiți în timpul retragerii ;

– aceiasi (Beiner, Derevici, Steinberg) s-au aflat în fruntea haitelor de enkavedisti care, în urmàtoarele zile au operat mii de arestări – după listele lor negre.

La Tighina : în 28 iunie 1940 avocatul Glinsberg a împuscat, demonstrativ, în stradă, doi funcționari ai prefecturii ;

– acelasi, împreună cu alti evrei l-au prins pe preotul Motescu, i-au tăiat limba si urechile, în plină stradă, l-au dus în altarul bisericii si i-au dat foc – în foc a sfârsit și preotul și biserica;

La Soroca : avocatii Fluchser si Picraevski (si ei autori de liste negre) au împuscat în stradà, la 28 iunie 1940, mai multi functionari superiori, avocati, ofiteri români;

La Cetatea Albà : autorii de liste-negre Burman si Zuckermann i-au împuscat în stradă pe Eusebie Popovici și pe Nicador Maleski, preoți;

La Orhei si în satele învecinate : Popàuti, Oliscani, Isacova bande de evrei cu steaguri rosii au ucis preoti, strigînd :

«Vrem Moldova pânà la Siret !»

(N-o fi momentul, dar nu mă pot stàpâni : de ce nu strigau – că tot împuscau ei popi ortodocsi : «Vrem Moldova pânà la… Atlantic !», desi nici «pânà la Pacific» n-ar fi stricat).

La Cernăuți – încă din 27 iunie 1940 (ce precocitate !) evreii au alcătuit un «comitet popular» condus de Sallo Brunn, care s-au autonumit primar; împreună cu Glaubach (proaspătul adjunct) au pornit în fruntea bandelor de evrei căutători mai cu seamă de preoți, de studenți la Teologie, de profesori, de înalți funcționari – ca să-i ucidă (ceea ce au si făcut).

În iulie 1941, după liberarea Chisinăului, în curtea consulatului italian – unde NKVD-ul îsi stabilise sediul – au fost dezgropate 80 cadavre, în majoritate neidentificate, într-atât fuseserà mutilate (membre, capete tăiate), batjocorite (organe sexuale în gură), arse în timpul «anchetei» la flacără sau cu acizi. Dupà resturile de îmbrăcăminte, s-a dedus că martirizatii fuseseră preoți, elevi, ceferiști (după chipie);

Tot atunci s-a constat că în subsolurile Palatului Mitropolitan fuseseră amenajate celule individuale în care erau anchetati «indivizii cei mai periculosi»;

Pentru a nu lungi pomelnicul macabru, câteva cifre :

– La data de 7 septembrie 1941, la Chisinău au avut loc funeraliile nationale ale celor 450 persoane găsite în gropile din curtile consulatului italian, Palatului Mitropolitan, Facultàtii de Teologie – multe rămase neidentificate din pricina mutilărilor.

În doar un an de ocupatie bolsevică (iunie 1940 – iunie 1941), s-au înregistrat, în afară de cei cca 300.000 refugiati în ce mai rămăsese din România – în jur de 30.000 arestati (apoi : împuscati pe loc, deportati, morti în detentie, dispăruti);

În Basarabia, pe lângă secerisul rosu al oamenilor – re-repet: doar într-un singur an 1940-1941 – au fost dinamitate, incendiate de autoritățile sovietice: 42 biserici, 28 scoli, 32 localuri ale unor institutii publice, 79 ale autorităților.

La aceaste crime împotriva românilor din Basarabia si Bucovina de Nord au participat cu zel (si, să recunoască: cumplit de eficace) foarte mulți evrei, unii numiti de noua autoritate ca directori de școli, de instituții, de colhozuri, sovhozuri, etc., cei mai multi voluntari, lucrînd în aparatul politico-represiv: partid, sindicat, militie, NKVD.

Iar pentru că așa este istoria făcută: dupà retragerea sovieticilor din Basarabia si din Bucovina de Nord, din iulie 1941, criminali ca Beiner, Derevici, Steinberg, Fluchaser, Picrasevski, Glinsberg, Burman, Zuckermann, Brunn, Glaubach – si altii si altii (chiar si marii rusi care voiau «Moldova până la Siret !») au șters-o în furgoanele Armatei Rosii, nu au rămas pe loc, să dea, ei, seama de faptele rele – iar oalele sparte le-au plătit coreligionarii lor, nevinovați – ba unii (negustori, bancheri, sionisti), victime ale bolsevicilor…

Dar chiar dacà cei ce scriu istoria după cum le place ar scrie-o fără a manipula cronologia – ce-ar fi ? Ar fi pedepsiti si marii-vinovati, criminalii dintre evrei, aflati de ani buni la adăpost în Lumea Capitalistă: în Israel, în Franta, în USA ? Din păcate, nu.”

Mass-media noastră nu a comentat nimic cu ocazia acestei comemorări.

S-au împlinit 67 de ani de la începerea celui mai mare val al deportărilor basarabenilor. În Republica Moldova drapelele au fost coborîte în bernă, s-a păstrat un minut de reculegere la ora 10,00 și s-au depus coroane de flori la monumentele ridicate în memoria victimelor deportărilor. La noi, pînă acum, aproape nimic.

Cine mă poate condamna că începe să-mi fie rușine că sînt român?

Dan Cristian IONESCU