LA MOARTEA LUI ELIE WIESEL…

In jos

LA MOARTEA LUI ELIE WIESEL…

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Iul 08, 2016 11:41 am

de Florin DOBRESCU
A murit Elie Wiesel. Personal, evenimentul nu mi-a stârnit sentimente deosebite. Doar acel amar pe care-l simţi atunci când moare cineva care te-a urât cumplit…
Pentru că, da, acest Elie Wiesel  ne-a urât enorm pe toţi. A urât poporul român cu o forţă teribilă. Aşa cum şi părinţii săi l-au urât. O spune el însuşi, în memoriile sale: «O consecinţă a fost aceea că Sighetul a devenit din nou Maramorossziget. Populaţia a salutat cu bucurie primele unităţi „motorizate” ale armatei ungare: trupe pe bicicletă. Şi mama mea s-a bucurat de schimbarea naţionalităţii. Pentru ea aceasta a însemnat o întoarcere la copilărie, fiind recunoscătoare lui Dumnezeu» (Elie Wiesel – All rivers run to the sea). Alături de populaţia maghiară, evreii s-au aflat printre cei care au întâmpinat cu entuziasm infama armată maghiară, în urma faptului impus de Diktatul de la Viena în Ardealul de Nord.Aşa după cum, cu două luni înainte, în Basarabia, evreii
fuseseră aceia care întâmpinaseră, alături de ruşi şi ucrainieni, armatele sovietice, dedându-se la crime şi acte de terorism împotriva armatelor române în retragere. Este o realitate aceea că evreii din Ardeal au purtat întotdeauna în suflete nostalgia Austro-Ungariei la a cărei cultură se simţeau aparţinători, deopotrivă cu ura nemărginită faţă de români, pe care întotdeauna i-au considerat ocupanţi ai Transilvaniei. Şi nu au făcut niciodată un secret din asta. Iar ura lui Elie Wiesel faţă de români şi românism s-amanifestat în diferite momente. Evreii aveau să cadă pradă cruzimii ancestrale a celor pe care îi primiseră cu entuziasm în 1940, fiind urcaţi în trenurile morţii în 1944 de Crucile cu Săgeţi szalaziste, şi duşi la Auschwitz, unde mare parte a lor au sfârşit în moduri cumplite. Dar ura viscerală a lui Elie Wiesel l-a făcut pe acesta să proiecteze asupra românilor vinovăţia pentru această deportare şi exterminare în masă. Într-o evocare, el confunda – voit, desigur – fasciştii szalazişti care i-au escortat cu armele la trenul morţii, cu Jandarmeria română… Iar în cuvântarea prilejuită de prima sa vizită la Sighet, în 2002, el arunca pe umerii românilor vinovăţia de a nu fi făcut nimic pentru salvarea evreilor: «Duceţi-vă acasă şi întrebaţi-i cum era atunci cînd aici, la Sighet, trăia o comunitate evreiască prosperă şi cum acum nu mai este nici un evreu. Întrebaţi-i cum s-au simţit după acea noapte, după 1944, dacă au dormit bine după aceea». Elie Wiesel se făcea că uită faptul că, începând din septembrie 1940, românii deveniseră victimele terorii şi crimelor ocupantului maghiar. Fără ca evreii să fi ridicat un deget pentru salvarea lor… Şi nici nu-şi făcea vreun proces de conştiinţă că, aflat la Paris în timp ce comuniştii – în rândul cărora abundau coreligionarii săi (după cum însuşi mărturiseşte în memoriile sale) – terorizau românii şi exterminau elitele naţionale (ce coincidenţă, chiar în închisoarea din Sighet…), domnia sa nu întreprins nici un demers real faţă de autorităţile occidentale pentru cauza Romîniei ocupate… Probabil că, pe atunci, Elie Wiesel putea dormi bine noaptea la Paris… Acum Elie Wiesel e mort. Dar microbul urii, al urii viscerale faţă de români şi faţă de eroii lor, al neputinţei de a ierta şi de a înţelege sensul suferinţei, transfigurând-o în sublim, acest microb continuă să se răspândească, diseminat de cei contaminaţi de ura lui Elie Wiesel şi a tovarăşilor săi. Florienii, ioanizii,şafirii, cioflâncile, murarii şi toţi beneficiarii acestei adevărate industrii a exploatării suferinţei, vor continua să împrăştie ura, suspiciunea şi terorismul intelectual. Lamoartea lui Elie Wiesel nu pot decât să simt regretul că acest om a murit fără putinţa de a ierta, de a înţelege şi a iubi… Că a trecut dincolo purtând în suflet toată povara urii ce-i schimonosea schipul. M-aş fi bucurat, sincer, dacă aş fi ştiut că a reuşit, asemenea deţinuţilor politici din închisorile comuniste, să ierte şi să găseească puterea a se ruga, deopotrivă, pentru cei exterminaţi, ca şi pentru criminali… Dacă ar fi reuşit să-şi înveţe discipolii cheia unui viitor construit pe iubire. Dar nu pot spune decât creştinescul „Dumnezeu să-l ierte”…

*
Nota redacției: Elie Wiesel nu avea ce să ierte referitor la români!… Din punctul nostru de vedere, păcatul lui nu este neputința de a ierta, ci neputința de a spune adevărul! Năravul de a minți! Nu pe români! Ci pe evrei în primul rând! Victimele lui Elie Wiesel sunt evreii care l-au putut crede! Există și evrei atât de mărginiți, de imbecilizați de minciunile altor evrei, din tagma acestui de nimeni regretatul Elie Wiesel!
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5424
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Elie Wiesel is dead

Mesaj Scris de mihai_tincanu la data de Sam Iul 09, 2016 5:57 am

Elie Wiesel died on Saturday, July 2, 2016 at the age of 87.

On the individual, see A Prominent False Witness: Elie Wiesel (October 17, 1986) and, in French, Un grand faux témoin: Elie Wiesel (Suite) (June 29, 1993).

He passes for a renowned witness, par excellence, of Auschwitz. However, in his account of that camp he never mentions gas chambers but claims that the Germans exterminated their victims in open-air blazes.

In that account he also reminds us that in January 1945, with the Soviet troops approaching, the Germans decided to leave, giving the internees the choice of either staying there or heading for the interior of Germany with their German guards. After careful consideration, Wiesel father and Wiesel son decided, voting with their feet, to leave with their guards and mass-killers rather than wait for their Soviet liberators.

The Red Army took over Auschwitz on January 27, 1945 and I personally uncovered the fact that Pravda(The Truth) had, in its editions of the 28th, 29th, 30th and 31st of January, remained silent about the discovery of the camp, and that only on February 2 did it announce the big news: at Auschwitz the Germans systematically put their prisoners to death with electricity: the victims’ bodies fell onto a conveyor belt that carried them to the top of a blast furnace where they were dumped and burnt.

At around the same time Nuremberg Tribunal document no. PS-3311, summarising in English certain Polish affidavits, instructed us that at Treblinka the Jews were killed with water vapour in “steam chambers”.

But very soon afterwards all those fine lying people were connected to the “gas grid” of the War Refugee Board in Washington, discarding the fire, water, electricity, quicklime, vacuum pumps and other mad inventions of war propaganda, which were often reprises from those of the Allied propaganda about the Huns and Teutons during the First World War.
“The frenzy of lying and believing is catching like the itch” (Céline).

As the good folk will say, “It’s all certainly true! It’s so enormous! It can’t just be made up! Who would go and make up such horrors?”



PS: Note what the conventional historian Pierre Vidal-Naquet (1930-2006) said of Elie Wiesel’s “dangerous” character, accusing him of “talking rubbish”: Pierre Vidal-Naquet juge Elie Wiesel (April 20, 1987, in French).

avatar
mihai_tincanu

Mesaje : 61
Data de înscriere : 10/06/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum