AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Decapitarea bătrânei Europe în fața enoriașilor corectitudinii politice.

In jos

Decapitarea bătrânei Europe în fața enoriașilor corectitudinii politice.  Empty Decapitarea bătrânei Europe în fața enoriașilor corectitudinii politice.

Mesaj Scris de Admin Vin Iul 29, 2016 6:37 am

În ultima vreme ne-am obișnuit să fim omorâți pe stradă, în malluri, în trenuri, în cafenele, în restaurante, în teatre, în redacții de ziare, în aeroporturi. Suntem omorâți cu automate, cu bombe artizanale, cu grenade, cu camionul, cu maceta, cu cuțitul.
Suntem omorâți cu copiii de mână, cu colegii de serviciu, cu turiștii noștri pașnici alături, cu prietenii de-o viață, cu copiii noștri nenăscuți în pântece. Suntem omorâți cu metodă și ne uităm perplecși, seara, la televizor cum crima de cea mai sinistră speță proliferează nepedepsită.
Riscăm ca, în curând, măcelărirea noastră să devină, în ochii noștri acoperiți de solzii unei ideologii a indiferenței, o rutină, care, ca toate rutinele, funcționează ca un mecanism de adaptare și de răcire a nervilor noștri puțin mai încălziți decât de obicei.
 Riscăm să ajungem să simțim, cu fiecare viață curmată, doar o jenă constatatoare de cifre. 84, 16, 153, 2… Ne mobilizăm scurt și ne liniștim iute cu declarațiile depășite ale autorităților care ar trebui să ne protejeze. Suntem, de fapt, un corp social năpădit de un cancer galopant cu metastaze pe care le tratăm topic, mințindu-ne că, luând aspirină, avem toate șansele să scăpăm. Suntem, din păcate, un corp decapitat, care zace cu coloana retezată și care nu mai e în stare decât de reflexe mecanice ale nervilor periferici.
Capul ni l-am tăiat, voioși, singuri cu mult înainte să fim năpădiți de tumoarea care acum își face harnică treaba în carnea noastră. Ne-am decapitat în clipa în care ne-am livrat, printre lacrimi de crocodil și oftaturi politic corecte, unei ideologii bolnave rezultate dintr-un dezechilibru al spiritului nostru european. Orice boală trupească este, așa cum pare să ne învețe aulic știința ultimilor ani, rezultatul unei suferințe a părții noastre nevăzute, a spiritului, a duhului, a psihicului, a conștiinței noastre, cum vreți să-i spuneți. Suntem bolnavi astăzi pentru că am ales să ne lobotomizăm pentru a ne face viața mai plăcută, mai puțin grea, mai fără griji, de fapt mai abulici. Am secționat din partea noastră nevăzută tocmai zona care ne întreținea, „peste mode și timp”, tensiunea necesară pentru orientarea în marasmul obiectiv al tuturor modelor și a tuturor timpurilor. Ne-am omorât cu bună știință acel centru nervos care ne conecta la realitate și am început să celebrăm, beți, victoria asupra rațiunii noastre constitutive. Ne-am bătut joc de strădaniile umanității noastre milenare a cărei țintă și ideal era tocmai trezia noastră, discernământul, capacitatea de judecare limpede și în consecință, punerea lor în practica iubirii, a credinței și a speranței. Am preferat să ne îndrăgostim nediscriminatoriu de viciu, să ne îmbrătișăm fără nici o experiență reală cele mai abjecte neputințe, să involuăm cu orice preț în balele mulțumirii de sine și să abolim orice fel de rigoare care presupune, prin ea însăși, practica constantă a ascezei rațiunii. În mai puțin de treizeci de ani de moșmondire în mlaștina corectitudinii politice am anulat trei mii de ani de exerciții ale spiritului. Și am căzut iute pe treapta cea mai de jos a neputinței.
Marți dimineața, un preot francez a fost decapitat, în genunchi, lângă altar, în timpul săvârșirii liturghiei și în fața participanților. Dincolo de tragismul cazului individual, pe care câți dintre noi nu suntem dispuși să îl trecem ușor cu vederea, glosându-l la capitolul fapt divers, gestul abominabil al unui tânărului musulman radicalizat are profunde implicații simbolice.
Neputincioși cum suntem, nu înțelegem să ne revenim, pentru că revenirea presupune, e drept, un efort de voință titanic. Neputincioși cum suntem, prăvăliți la pământ, continuăm să dăm vina, culmea!, tot pe axa noastră portantă, fosta noastră rațiune, exersată și polizată în atâtea circumstanțe potrivnice. Privim în continuare ideologia noastră extrem secularistă ca pe ultimul argument al existenței noastre pe pământ, fără să ne dăm seamna ca aceasta e doar o excrescență vinovată, o dezvoltare bolnavă a unui mecanism descentrat, o formă de extremism la fel de nebunească ca orice tip de extremism. De această maladie irațională e cuprinsă, pare-se, toată civilizația occidentală. Ceea ce suntem în stare să opunem astăzi radicalismului islamist, care este, atenție, o ideologie religioasă, nu o religie, este radicalismul isteric al ideologiei politicii corecte.
De bombardamentul cu mesajele ideologice ale unei îndrăgosteli bezmetice de orice rău cu care ne confruntăm nu scapă nimeni. Vaticanul însuși, sub conducerea laxistă a unui papă care nu și-a putut depăși complexele provinciale, pare să nu facă față momentului. Cancelariile occidentale cu atât mai puțin. Tot ce auzim este aceeași placă stricată, care repetă la infinit, ca pe o imputare surdă, refrenul pe care valsează o umanitate decerebrată.
Dovadă stă și lipsa de reacție a mijloacelor de comunicare în masă la unul dintre cele mai crâncene omoruri săvârșite pe teritoriul Europei. Marți dimineața, un preot francez a fost decapitat, în genunchi, lângă altar, în timpul săvârșirii liturghiei și în fața participanților. Dincolo de tragismul cazului individual, pe care câți dintre noi nu suntem dispuși să îl trecem ușor cu vederea, glosându-l la capitolul fapt divers, gestul abominabil al unui tânărului musulman radicalizat are profunde implicații simbolice.
Închipuiți-vă scena și explicați-vă consecințele ei: un preot foarte bătrân, Jacques Hamel, săvârșește, într-o biserică aproape goală, în fața a două călugărițe și a doi laici, cea mai importantă slujbă a creștinătății, liturghia. Nimeni nu îi deranjează, nimeni nu trece pragul acelui lăcaș, nici un curios nu-și bagă nasul în chestiuni revolute de felul ăsta. Numai doi atleți ai unei ideologii verzi, deci veșnic tinere, se aventurează până într-acolo încât îi taie cu cuțitul gâtul preotului bătrân, după care ies victorioși din biserică cuAllah akbar, ca să își ducă la capăt misiunea, adică să fie împușcați de forțele de ordine ajunse între timp pe poziții, dar numai în afara lăcașului.
 Uciderea atroce a preotului din Saint-Etienne-du-Rouvrai este o ucidere in effigie a Europei înseși, a bătrânei Europe a echilibrului suveran, a toleranței cu discernământ, a rațiunii dominante și a credinței treze. Moare astfel decapitat un continent al libertății responsabile câștigate cu atâta greutate, un teritoriu al „iubirii cumpătate de frumos și al iubirii vii de înțelepciune”. Și moare părăsit de fiii lui rătăcitori, pierduți în inextricabilele nuanțe ale unui inventat complex de vinovăție. Moare în prezența câtorva martori neputincioși în fața barbariei, a lipsei de spirit și a inumanității. Moare nelăsându-le nevrednicilor lui urmași nici măcar sentimentul că, îmbarcați pe corabia nebunilor, aceștia se năpustesc în infernul lumilor crepusculare, fără hotar și fără căpătâi.
(Statuia Sfantului Denis patronul al Parisului . Sf.Denis a fost episcop al Parisului in sec III si a murit decapitat pe dealul Montnartrre  , pe locul martiriului sau se ridica astazi biserica Sf Denis.)
Stefan Colceriu
Sursă: Decapitarea bătrânei Europe în fața enoriașilor corectitudinii politice
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10753
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Decapitarea bătrânei Europe în fața enoriașilor corectitudinii politice.  Empty Re: Decapitarea bătrânei Europe în fața enoriașilor corectitudinii politice.

Mesaj Scris de Admin Dum Iul 31, 2016 3:45 am


Decapitarea bătrânei Europe în fața enoriașilor corectitudinii politice.  12924469_151713365222007_8041013879721045097_n



Bogdan Calehari
2 ore ·

Nu mai stiu care filosof francez - si e normal sa nu-i tin minte numele pentru ca sunt atat de multi: din doi francezi, trei sunt filosofi la fel de natural cum se nasc romanii poeti – spunea ca in timp ce crestinismul iese discret din istorie, islamul isi face o reintrare triumfala. Multi n-ar fi de acord cu el, desi catedralele din Occident sunt asaltate de turistii care filmeaza si isi asculta ghidul, in loc sa fie pline cu credinciosii care isi fac cruce in timp ce ascul...ta cuvantul Domnului. Sau adapostesc concerte rock si targuri cu produse de tot felul, cand inca nu au fost cumparate de catre o comunitate musulmana pentru a fi transformate in moschei. Vorbesc doar de o parte din fata vizibila a icebergului. Recent, mi-am adus aminte de vorbele filosofului fara nume, pentru ca “intamplarea” din biserica din Saint-Étienne-du-Rouvray are o semnificatie simbolica ce trebuie remarcata. Si nu pentru ca monseniorul Lebrun – arhiepiscopul de Rouen – se afla cu papa la Cracovia, unde neo-marxistul le-a cerut catolicilor polonezi sa-si deschida bratele si frontierele in fata valului de neoprit al “fratilor” musulmani si nici pentru ca, de acolo, acelasi Lebrun observa echidistant ca “intamplarea” a facut 3 victime (preotul ucis si ucigasii lui), nu! Ci pentru ca in biserica se aflau la ora liturghiei doar 5 crestini: parintele Jacques Hamel (84 de ani), doua surori si doi enoriasi: un batran de 87 de ani si sotia sa (86 de ani). Si pentru ca aia care au intrat intr-o biserica (Adel Kermiche, nascut musulman, si Petit-Jean Maur, nascut crestin si convertit la islam) au rostit Shahada in fata altarului, i-au taiat gatul parintelui Hamel si l-au obligat pe celalalt batran crestin sa filmeze totul, injunghiindu-l de 4 ori dupa aceea, aveau doar 19 ani! Doi musulmani foarte tineri atacand cu cutitele doi crestini foarte batrani. Ma gandesc, totusi, ca nu ar fi trebuit sa uit numele filosofului francez.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10753
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum