Care regină Ana ? Printesa de-a pururi , regina nici o data -Mâncatul de cacat ca sport național

In jos

Care regină Ana ? Printesa de-a pururi , regina nici o data -Mâncatul de cacat ca sport național

Mesaj Scris de Admin la data de Mar Aug 02, 2016 1:36 am


”Almanach de Saxa Gotha”. Nec Plus Ultra!
...
2b) MICHAEL, King of Romania 20 Jul 1927- 8 Jun 1930 and again 6 Sep 1940, abdicated 30 Dec 1947 (b.Castle Pelesch 25 Oct 1921); m.Athens 10 Jun 1948 Anne Pss of Bourbon-Parma (b.Paris 18 Sep 1923- d.01 Aug 2016)
Prințesa Ana de Bourbon-Parma s-a măritat cu un rege abdicat, nu a fost niciodată unsă ca Regină.
RIP , Prințesă Ana de Bourbon-Parma .
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4974
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Dialog cu profesorul Corvin Lupu despre principesa Ana și fostul rege al României

Mesaj Scris de Admin la data de Mier Aug 03, 2016 11:29 am

La moartea principesei Ana de Bourbon-Parma. Controverse ale domniei și ale exilului regelui Mihai
L-am invitat pe dl. profesor Corvin Lupu, titular de catedră la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, la o discuție privitoare la unele aspecte ale vieții și activității fostului rege al României, Mihai I. La rugămintea unor cititori ai interviurilor trecute, dl. profesor este de acord să-i publicăm o adresă poștală electronică: corvinlupuro@yahoo.com
Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, vă invit să reluăm discuțiile noastre săptămânale, propunându-vă să schimbăm tema despre evenimentele din Turcia, promisă cititorilor noștri data trecută, cu „tema zilei”, respectiv cu problemele Casei Regale a României, mult discutate în aceste zile, datorită decesului principesei Ana de Bourbon-Parma, soția fostului rege Mihai I.
Corvin Lupu: S-ar putea să fim criticați pentru că vorbim despre Casa Regală în aceste momente în care un membru al ei este condus pe ultimul drum, dar accept pentru că atunci când este vorba despre personalități devenite deja istorice, lucrurile se pun altfel și astfel de discuții se poartă. De altfel, la noi, la istorici, nu poate să funcționeze nici dictonul creștinesc „Despre morți, numai de bine!” La Istorie nu merge! Istoria cuprinde și analizează mult mai mulți morți decât vii. Dacă este să-i vorbești pe toți morții numai de bine, creștinește, nu mai realizăm nimic.
M.A.M.: Cum apreciați faptul că decesul principesei Ana de Bourbon-Parma, la 92 de ani, a captat majoritatea agendei mass-media din țară, în aceste zile?
C.L.: Da, într-adevăr decesul principesei este tratat ca un eveniment național de primă mărime, chiar dacă ea nu a jucat nici un rol în istoria României, dar, în exil, căsătorindu-se cu Mihai, a devenit în ochii regaliștilor români o prezumtivă viitoare regină și a fost tratată ca atare. Mie mi se pare exagerat să i se acorde doliu național și să i se acorde atenție ca unei personalități cu mari realizări, când, de fapt, domnia sa nu a făcut decât să-și crească fetele, fără să-i lipsească nimic. De altfel, ea este numită impropriu „regină a României”, ceea ce nu a fost niciodată. Am apreciat formulările corecte pe care le-ați folosit dumneavoastră, spre deosebire de alți jurnaliști, inclusiv de cei de la radioul și televiziunea publică, de la care ar trebui să avem mai multe pretenții de profesionalism. Privitor la amploarea care s-a dat decesului principesei, poate că aceasta se datorează nevoii românilor de a avea modele înalte. La români, există cultul lui „Vodă”, iar regii și reginele noastre, cu deosebire Carol I, Elisabeta, Ferdinand și mai ales Maria, au fost adorați de români și au avut, cei patru amintiți, prestații înalte, decisive pentru istoria României. În fața realizărilor cu totul excepționale ale celor patru, lipsurile nici nu s-au mai contabilizat cu atâta exigență, cel puțin la nivelul opiniei publice. Cu Carol al II-lea, lucrurile sunt diferite. Chiar dacă a condus România într-o perioadă de dezvoltare economică și mai ales cultural-științifică, faptul că a practicat terorismul de stat la scară largă și a eliminat din viața politică a țării, prin abuz, Mișcarea Legionară, cea care întruchipa aspirațiile naționale înalte ale românilor, faptul că a venit pe tron printr-o lovitură de stat dată împotriva Regenței constituționale care conducea în numele propriului său fiu, faptul că a dizolvat partidele politice în 1938 și, mai ales, faptului că a cedat fără luptă Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ardealul de Nord-Vest și Cadrilaterul, Carol al II-lea nu a fost postat nici de istoriografie și nici de conștiința publică în rândul marilor regi ai României, menționați mai sus. Cultul românilor pentru „Vodă” a fost și este foarte important. În această perioadă istorică, când România are un statut colonial la periferia Uniunii Europene, nu s-au ridicat decât foarte puține valori, în toate domeniile de activitate, iar puținii care s-au ridicat în acest regim ne-au părăsit, căutând mai binele material. La valorile multe și mari din perioada comunistă, societatea actuală nu se raportează din motive politice. Astfel, rămâne să ne raportăm la valori care vin din perioada interbelică, astăzi cu toții nonagenari și îi idealizează. Cred că poporul are nevoie de idoli, iar regele Mihai și familia sa, a devenit un idol al românilor. Problemele se complică când îi analizăm științific, adică istoricește, juridic și militar. În aceste situații, mulți idoli cad de pe piedestalul virtual și se fac țăndări.
M.A.M.: Ce acoperire oferă cariera regelui Mihai pentru statutul de idol al unei părți importante a românilor?
C.L.: Pe Mihai îl recomandă în primul rând calitatea sa de urmaș al primilor regi ai României, cei cu mari realizări. El este cel care a confiscat, dacă pot să mă exprim așa, întregul prestigiu pe care domnitorii și regii l-au câștigat în ochii poporului român.
M.A.M.: Dar prestigiul deținut prin naștere trebuie să primească acoperire prin fapte, nu?
C.L.: Aici eu am un punct de vedere diferit atât față de detractorii regelui Mihai, cât și față de susținătorii săi. El are motivații istorice serioase pentru faptul că până la 23 august 1944 nu a făcut nimic important. La începutul lumii septembrie 1940, în plină revoluție legionară, când mulțimea revoltată în stradă îi cerea capul lui Carol al II-lea, acesta a acceptat să părăsească tronul și să-l lase fiului său Mihai, fără să abdice, dar l-a numit ca prim-ministru pe generalul Ion Antonescu, căruia i-a conferit, prin Decret Regal, calitatea de Conducător al Statului. Deci, Mihai nu prea avea prerogative. Apoi, trebuie să reamintesc cititorilor noștri că Ion Antonescu a fost cel care a salvat atât viața lui Carol al II-lea, refuzând să-l predea legionarilor și mulțimii din stradă care îl cerea, salvând și dinastia, prin acceptarea lui Mihai ca rege. Mai mult decât atâta, există dovezi și istoria a reținut că Ion Antonescu i-a atras atenția regelui Mihai că în timpul acelui cumplit război mondial trebuie să fie luate o serie de măsuri dure, unele discutabile din punct de vedere moral, din rațiuni militare, iar Casa Regală trebuie să fie menajată și să nu fie compromisă prin implicarea în acele măsuri. Practic, patriotul Ion Antonescu își asuma cu bună-știință măsurile pe care istoria le-ar fi putut clasifica drept nepotrivite, încercând să-l ocrotească pe rege.
M.A.M.: Și ce reține istoria din faptele regelui Mihai?
C.L.: La acest capitol, din păcate, stăm mai rău. Multe dintre faptele regelui Mihai sunt controversate și este greu de argumentat pro sau contra. Astfel, privitor la relațiile sale cu serviciile secrete inamice, respectiv sovietice, atât ale sale, cât și ale Reginei-Mamă Elena, familia le-a negat mereu și ele nu se pot dovedi științific, în lipsa documentelor din arhivele sovietice, respectiv ale Federație Ruse, ca să știm dimensiunea acestor colaborări nepotrivite cu inamicul. Legăturile strânse cu comuniștii, pe care de asemenea le-a negat, sunt însă dovedite. Este însă cert că în ziua de 9 mai 2010, la marea paradă militară de la Moscova, organizată la aniversarea a 65 de ani de la victoria rușilor în al doilea război mondial, fostul rege Mihai a fost invitatul de onoare și a fost permanent în preajma lui Vladimir Putin și a lui Dimitri Medvedev. Asemenea onoare, după 65 de ani de la evenimente, nu se acordă decât unui colaborator de primă mână. Revenind la ideea anterioară, nu vreau să spun că, în acel moment istoric, mai ales după ce România a fost învinsă în război, nu ar fi fost necesar ca regele să dialogheze cu comuniștii și cu sovieticii ca să salveze maximum posibil din ceea ce mai putea fi salvat. Da, a fost necesară colaborarea cu sovieticii și cu judeo-bolșevicii din România, dar atunci de ce a mințit o viață întreagă spunând poporului că el ar fi luptat împotriva comuniștilor? N-a luptat nici o clipă împotriva comuniștilor! Din contră, le-a facilitat preluarea puterii, a emis Decrete-Lege prin care a confiscat bunurile Grupului Etnic German, a permis deportarea sașilor în Uniunea Sovietică, i-a ajutat pe comuniști în multe feluri, iar ulterior, s-a declarat victimă pentru că i-au luat tronul, purtându-i însă de grijă și stipendiindu-l până în 1985. Indiferent de aceste discuții, istoria a reținut cu claritate că Mihai a fost singurul rege din Europa, al unei țări aliate a Germaniei, care a fost menținut pe tron, cu acordul lui Stalin, decorat de Stalin, premiat de Stalin și ocrotit de Stalin în momentul în care s-a proclamat Republica Populară Română și s-a produs acel divorț amiabil între rege și comuniști.
M.A.M.: Altfel nici nu l-ar fi lăsat să plece din țară cu averile cu care a plecat…
C.L.: Nu la plecarea din țară, în ianuarie 1948, a luat averi. Atunci a plecat cu puține bunuri și cu o parte din suita regală pe care a solicitat-o. În noiembrie 1947, înainte de a pleca la Londra să asiste la căsătoria actualei regine a Marii Britanii, Elisabeta a II-a, Mihai a trimis în străinătate o garnitură întreagă de tren cu bunuri regale pe care și le-a pus la adăpost. Trenul a fost trimis cu aprobarea lui Petru Groza și, foarte probabil cu știrea sau la cererea sovieticilor, posibil a vicepreședintelui Comisiei Aliate de Control, gl. Susaikov, cel care-l reprezenta la București pe președintele respectivei comisii, mareșalul Malinovski. Când Mihai a părăsit țara, tot la cererea sovieticilor, guvernul României s-a angajat să-i plătească pe viață o rentă lunară de 10.000 de $. Era o sumă enormă pentru acele timpuri, referindu-ne la valoarea dolarului din 1947. Istoricii au clarificat de mult aceste probleme, iar faptul că regele și anturajul său au negat mereu aceste realități, nu schimbă datele problemei, doar că regele continuă să țină intoxicată opinia publică.
M.A.M.: Cât timp a plătit România rentă regelui Mihai? A fost renta condiționată de ceva?
C.L.: În schimbul rentei, regele se angaja să nu se pună la dispoziția forțelor românești din emigrație care luptau împotriva regimului judeo-bolșevic din țară. Renta i-a fost retrasă de Nicolae Ceaușescu în 1985. Este mai mult ca sigur că cineva din partid sau din Securitate i-a făcut această propunere. Nu știm dacă i-a făcut-o cu bune sau cu rele intenții, în orice caz, l-a determinat pe fostul rege să se implice în acțiuni antiromânești, dintre care cea mai urâtă a fost acceptarea cel puțin verbală a Declarației de la Budapesta, din 16 iunie 1989, prin care, sub semnătură, o serie de intelectuali din România și din emigrație, evrei, unguri dar și etnici români, au susținut necesitatea promovării unui multiculturalism în Transilvania și autonomia teritorială a acestei provincii, ceea ce însemna desprinderea Transilvaniei de România. O delegație s-a dus la Versoix, regele a primit-o și se spune că ar fi și semnat-o. E greu de știut exact, cu atât mai mult cu cât originalul declarației, din câte știu eu, se află în posesia serviciilor secrete maghiare.
M.A.M.: Dar familia regală a vorbit mereu despre greutățile materiale pe care le-a îndurat în anii exilului și faptul că fostul rege Mihai a fost nevoit să lucreze pentru a se putea întreține…
C.L.: Povestea cu sărăcia regelui este o poveste frumoasă, bună de adunat admiratori din rândul oamenilor modești. Este adevărat că, vreme de mulți ani, regele Mihai s-a judecat cu tatăl său pentru averile scoase din țară atât de unul, cât și de celălalt. Avocații au profitat la maximum și cei doi foști regi au cheltuit foarte mult judecându-se între ei. De fapt, au pierdut amândoi. De asemenea, mai trebuie să luați în considerare faptul că fostul rege Mihai avea două hobby-uri: pilotajul și mecanica auto. El s-a angajat la o fabrică de mașini unde-și satisfăcea hobby-ul făcând mai nimic și pe un slariu foarte mare pentru acele timpuri. Fabrica a câștigat foarte mult în imaginea publică pentru faptul că-l avea ca angajat pe regele României. Era ceva inedit. Apoi, trăind la Versoix pe un domeniu mare, cu servitori și procese de dus, este probabil ca cei 10.000 de dolari pe care-i primea ca rentă din România să nu fi fost îndestulători. Elveția era și atunci una din țările cu traiul cel mai scump din întreaga Lume. Altfel, nimic de zis, atât Mihai, cât și Ana de Bourbon-Parma nu au fost oameni care nu făceau excese de nici un fel, având comportamente decente, demne și de ținută regală reală. Din acest punct de vedere, chiar au fost niște exemple bune și nu au făcut România de râs.
M.A.M.: Dar să revenim la faptele regelui din timpul războiului.
C.L.: Cel mai controversat act al regelui Mihai a fost, desigur, lovitura de stat de la 23 august, când regele Mihai l-a arestat pe Conducătorul Statului, Ion Antonescu. În acest caz, se interpretează mult politic, neglijându-se aspectele juridice, militare și istorice. Analizând pe criterii politice, se poate orice… Poți să spui că „X” ar trebui să-l elimine pe „Y”, sau, altcineva să afirme că ar trebui invers, „Y” ar trebui să-l elimine pe „X”, al treilea să formuleze o altă părere etc. Politic se poate face orice afirmație și fiecare forță implicată își formulează argumentele. În general, trădătorii își argumentează contrafactual gesturile și ne spun ce urmări îngrozitoare ar fi fost, dacă n-ar fi trădat ei. Așa face și regele Mihai, așa face și generalul Iulian Vlad, privitor la decembrie 1989 și alți trădători care ne spun că dacă nu ar fi trădat ei s-ar fi întâmplat mari nenorociri și că ei sunt salvatorii etc. etc.
M.A.M.: Am văzut că generalul Iulian Vlad este foarte supărat că l-ați făcut trădător.
C.L.: Eu nu l-am „făcut trădător”, eu l-am dovedit trădător, prin toate dovezile pe care le-am adus în cartea Trădarea Securității în decembrie 1989, inclusiv prin documentele care au fost o vreme secrete, în care el recunoaște că a trădat. Dar asta este o altă discuție.
M.A.M.: Deci dumneavoastră îl considerați pe regele Mihai un trădător, cum l-a categorisit și președintele Traian Băsescu?
C.L.: Nu știu ce știe președintele Băsescu, deși, dacă vroia să știe multe, avea ce să citească. Cea mai valoroasă operă despre acele momente din istoria României este cea a savantului Gheorghe Buzatu, doar că este foarte vastă și nu știu dacă dl. Băsescu „le are cu cititul”, ca să mă exprim în stilul domniei sale. Cândva ne spunea că pe vapor nu citea, ci juca table, iar când cobora prin porturi nu fugea direct la bibliotecă, ci în alte locuri… Dacă mai sunt încă istorici și analiști care susțin că România trebuia să treacă de partea Uniunii Sovietice, în august 1944, acceptăm, deși ar trebui să acceptăm cu amendamente foarte importante. Dar regele Mihai a fost trădător cel puțin față de persoana mareșalului Ion Antonescu, cel care a salvat Casa Regală a României, refuzând să-l predea pe regele Carol al II-lea legionarilor. Aceștia doreau să-l judece pentru miile de legionari asasinați în mod barbar în întreaga țară din ordinul regelui. Totul s-ar fi fost încheiat prin această ieșire din istorie a regalității române, la judecata străzii. Armata îl asculta pe Antonescu. Când regele Carol al II-lea i-a cerut comandantului Garnizoanei București, generalul Coroamă, să reprime cu foc de armă revoluția legionară, acesta a refuzat categoric. Tinerii legionari din stradă nu se comportau violent, nu acționau împreună cu forțe armate sau servicii secrete străine, ci manifestau împotriva regelui și a cedării Ardealului fără luptă. Ei nu vroiau să folosească forța și respectau legea. Generalul Coroamă avea motive să refuze să execute un ordin ilegal. Primind toată puterea de Conducător al Statului prin Decret Regal al lui Carol al II-lea, Antonescu avea motive să nu-l accepte pe Mihai pe tron, pentru că regele nu a semnat un act de abdicare, ci un act prin care îl lăsa pe Mihai pe tron, fără clarificarea cadrului juridic. Antonescu i-a ocrotit viața lui Carol al II-lea, punându-i la dispoziție un tren blindat cu care a fugit din țară, cu ajutorul căruia a scăpat ca prin urechile acului de atentatul pregătit de legionari în gara Timișoara. Recunoștința din partea Casei Regale va veni prin arestarea lui Antonescu și predarea lui către inamicii judeo-bolșevici. Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită!
M.A.M.: Deci, oricum, regele l-a trădat pe Antonescu, dar România nu a trădat-o?
C.L.: A trădat și România și haideți să ne rezumăm doar la ce nu poate fi contrazis de nimeni. În 23 august 1944, după amiază, regele împreună cu puciștii de la Palatul Regal, i-au arestat pe Ion și Mihai Antonescu și i-au predat comuniștilor, cu care regele era înțeles, iar comuniștii români, prin grija lui Emil Bodnăraș, viitorul înalt demnitar, i-a predat sovieticilor. Oare ce act este acela în care îl arestezi pe conducătorul statului și-l predai inamicului cu care ești în război, „pe viață și pe moarte”? Oare ce ar trebui să facă un rege pentru ca opinia publică să înțeleagă că a trădat? Dar haideți să amintim cititorilor noștri încă un fapt grav de trădare prin minciună regală. În seara loviturii de stat, regele a dat citire la radio unui Comunicat către Țară. Adresându-se poporului și armatei, regele Mihai a afirmat explicit că el a încheiat armistițiul cu puterile Aliate (SUA, Marea Britanie, URSS). Nici vorbă! Armistițiul avea să se încheie abia în noaptea de 12/13 septembrie 1944, la Moscova. În baza acestei minciuni regale, aprox. 180.000 de militari din armata României, aflați în luptă cu inamicul sovietic, au depus armele și au fost capturați de sovietici și internați în lagăre infernale. Unii soldați au fost uciși. Pe aceștia, pe toți, ar trebui să-i aibă pe conștiință regele Mihai. Acesta, oare, nu este tot un act de trădare? Când ești în fruntea statului, în situații dramatice pentru țară, fiecare minciună, aparent nevinovată, poate să producă dezastre naționale. Atunci, în noapte, Mihai a săvârșit minciuna, cu urmările pe care le-am arătat și au mai fost și alte urmări, de mai mici dimensiuni.
M.A.M.: Dar de ce nu încheiase regele Mihai armistițiul?
C.L.: Acel armistițiu s-a negociat cu Aliații timp de luni și luni de zile. Anul acesta am publicat cartea Eforturi politico-diplomatice românești de ieșire din al doilea război mondial în lumina arhivei diplomatice a S.U.A. Cartea abordează multe aspecte importante ale acelor evenimente dramatice. Cititorii interesați o găsesc deocamdată doar în librăriile lanțului național „Diverta”. Sunt vreo 30 de librării în toată țara, inclusiv două la Sibiu și vreo șase în București. Cred că se poate procura și pe internet. În discuția noastră mă rezum să spun pe scurt că, în dimineața de 23 august 1944, mareșalul Ion Antonescu a primit mesaj de la sovietici că acceptă propunerea lui de armistițiu, care oferea României condiții mult mai bune, decât capitularea necondiționată pe care Aliații au oferit-o reprezentanților opoziției române, dirijată din umbră de Iuliu Maniu. Antoneștii au cerut audiență la rege pentru a-l anunța că vor încheia armistițiul cu sovieticii și România va ieși din război, păstrând un teritoriu pe care sovieticii se angajau să nu-l ocupe cu armatele. Constanța, Galați, Brăila, București, Ploiești, Brașov și alte teritorii din centrul țării urmau să rămână sub controlul exclusiv al armatei române. Sovieticii urmau să acționeze militar împotriva inamicului german prin sudul și prin nordul acestui teritoriu care rămânea sub controlul guvernului și armatei României. Regele și complotiștii din jurul său nu au vrut ca armistițiul să fie încheiat de Antonescu și l-au arestat. Predând România sovieticilor, regele a devenit important și și-a menținut tronul și averile, iar complicii săi au ajuns în fruntea statului… Generalul Sănătescu, cel învinuit de a fi trădat în favoarea sovieticilor la Cotul Donului, a devenit prim-ministru, trădătorul Grigore Niculescu-Buzești a devenit ministru de Externe etc. etc. Dar, nu i-a ajutat Dumnezeu să fie fericiți cu trădarea lor, pentru că în spatele tancurilor sovietice veneu judeo-bolșevicii care aveau să preia puterea în România și „să-i curețe” de la conducere pe oamenii care au trădat la 23 august 1944 și să se așeze pe scaunele lor…
M.A.M.: Dar de ce au oferit sovieticii condiții mai bune de armistițiu mareșalului Antonescu decât negociatorilor regelui și lui Iuliu Maniu?
C.L.: Răspunsul la întrebarea dumneavoastră, domnule director Marinescu, l-a dat președintele Consiliului Comisarilor Poporului din U.R.S.S., Viaceslav Molotov, care, în septembrie 1944, la Moscova, în cursul discuțiilor cu delegația României pentru încheierea armistițiului, a fost întrebat de Lucrețiu Pătrășcanu cum se face că Uniunea Sovietică oferă României, devenită aliată a URSS, condiții mai grele de armistițiu decât i-a oferit mareșalului Ion Antonescu. Viaceslav Molotov a răspuns: „Mareșalul Antonescu reprezenta poporul român, voi nu reprezentați pe nimeni!”
M.A.M.: Spunând un creștinesc „Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească pe principesa Ana de Bourbon-Parma”, vă mulțumesc domnule profesor și vă mai aștept.
                                                                   A consemnat Marius Albin Marinescu
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4974
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

HOP SI NEA GHITA FUNAR INARMAT CU UN PAR : Circ macabru și doliu național cu o falsă regină, fără cetățenie română

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Aug 07, 2016 10:31 pm

ADEVĂRURI ASCUNSE DESPRE PRINCIPESA ANA DE BOURBON – PARMA, CĂSĂTORITĂ EITEL VON HOHENZOLLERN – SIGMARINGEN, CARE NU A AVUT CETĂŢENIE ROMÂNĂ, NU A FOST REGINĂ A ROMÂNIEI ŞI CARE A ACŢIONAT PENTRU DEZMEMBRAREA TERITORIALĂ A ŢĂRII NOASTRE! A FOST SAU NU A FOST INCINERATĂ ÎN ELVEŢIA DOAMNA ANA DE BOURBON – PARMA, CĂSĂTORITĂ EITEL VON HOHENZOLLERN – SIGMARINGEN?
În după-amiaza zilei de 1 august 2016 mass-media românească a anunţat că, în Elveţia, a decedat regina Ana a României. De atunci şi până în ziua de 13 august a.c, când a fost stabilită arbitrar ziua înmormântării, românii au fost „bombardaţi” cu o mulţime de informaţii neadevărate, respectiv că: principesa Ana de Bourbon-Parma s-a căsătorit cu regele Mihai; regina Ana a fost nevoită să muncească şi să crească găini, iar soţul ei să lucreze într-un atelier de tâmplărie în Anglia; cele cinci fete ale sale sunt principese ale României, dintre care Margareta este moştenitoarea tronului României. Poporul Român a fost şi este manipulat şi minţit prin omisiune!
Conform Constituţiei României, art. 31, alin. 4: „Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”. În cazul principesei Ana, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, au fost încălcate aceste prevederi constituţionale, fără ca să intervină Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.). De ce tace C.N.A.?
În legătură cu principesa Ana de Bourbon-Parma, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, au fost ascunse multe adevăruri, dintre care menţionez următoarele:
– Principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma s-a născut la Paris (la 18 septembrie 1923), într-o familie de evrei şi a avut cetăţenia franceză, elveţiană, engleză şi, se pare, israeliană.
– Principesa Ana nu a solicitat niciodată cetăţenia română şi a refuzat să înveţe Limba Română. Singurul ei interviu dat la Televiziunea Română s-a desfăşurat în limba franceză. Principesa Ana a fost străină de Neamul Românesc, de Limba Română şi de România!
– Principesa Ana nu s-a căsătorit, la 10 iunie 1948, cu Regele României, ci cu cetăţeanul Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen care niciodată nu a fost încoronat Rege al României. Prinţesa Ana nu a avut niciodată coroană regală! Ea s-a căsătorit în Grecia, la 10 iunie 1948, dar nu în Biserică, ci în palatul unei rude din partea lui Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen. Căsătoria lor a avut loc după ce România a devenit Republică, la 30 decembrie 1947. Până acum, încă nu a fost găsit certificatul lor de căsătorie. Aşa susţine unul dintre fiii nerecunoscuţi de Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, cel din Germania. Cel de la Săvârşin, încă păstrează tăcerea. Niciodată Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen nu a depus, în Parlamentul României, jurământul prevăzut de Constituţie pentru a deveni Rege al României. Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen nu a fost rege constituţional al României! Ca urmare, Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.) trebuie să se autosesizeze şi să cerceteze toate retrocedările ilegale de palate, castele şi zecile de mii de hectare de terenuri agricole şi păduri către autointitulata „casă regală”.
– Principesa Ana, împreună cu soţul ei, s-a pronunţat pentru dezmembrarea teritorială a României! Ea a fost de acord cu Declaraţia de la Budapesta, din 16 iunie 1989, privind anexarea Ardealului la Ungaria. Această Declaraţie de la Budapesta a fost semnată de către Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen şi soţia lui, la reşedinţa lor de lângă Geneva, în ziua de 4 iulie 1989! Pe Declaraţia de la Budapesta apare şi semnătura ei, alături de alţi trădători de Neam şi Ţară! Pentru că a acţionat împotriva integrităţii teritoriale a României, Guvernul Cioloş a hotărât ca ziua înmormântării principesei Ana, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, o cetăţeană străină, să fie declarată zi de doliu naţional. Cei care se vor duce la înmormântarea acestei străine la Curtea de Argeş înseamnă că sunt de acord şi acţionează pentru dezmembrarea României.
– Titlurile pe care le atribuie cu generozitate ucenicii lui Iuda pentru: Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României; Principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma, majestatea sa, regină a României; Margareta, principesă moştenitoare a României; Elena, principesă a României; Irina, principesă a României; Sofia, principesă a României; Maria, principesă a României, nu au nicio acoperire legală şi sfidează Poporul Român şi Constituţia ţării noastre. În articolul 1 din Constituţia României, la alin. 2 şi 5 scrie foarte clar: „Forma de guvernământ a statului român este republica” şi „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.
– În România nu există „casă regală” şi nici „familie regală”. Cele cinci fiice ale familiei Mihai şi Ana Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen şi soţii lor nu au niciun temei legal să fie jignite cu titlul de Alteţă Regală (A.S.R.). Cele cinci fete ale răposatei Anna nu s-au născut într-o familie regală.
– Principesa Ana nu a fost săracă după căsătorie şi nu a trebuit să crească (câteva zile) pui de găină pentru a asigura supravieţuirea familiei sale. Autointitulata „casă regală” în Republica România a omis să facă cunoscut românilor că pentru serviciile aduse Uniunii Sovietice, Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen a fost lăsat să plece din România, în 11 noiembrie 1947 şi 3 ianuarie 1948, cu două trenuri cu circa 20 de vagoane pline cu bunuri din patrimoniul naţional. De asemenea, acelaşi Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen a beneficiat din partea regimului comunist din România de 10.000 dolari U.S.A. pe lună, precum şi de o rentă viageră substanţială din partea Uniunii Sovietice pentru titlul de erou al U.R.S.S., după ce a contribuit decisiv la căderea României în lagărul socialist şi după ce a trimis la Moscova (în 14 septembrie 1944) cele 300 plăci mari de aur din Tezaurul de la Sinaia. Pentru actele de trădare naţională, Mihai Eitel de Hohenzollern – Sigmaringen a primit de la conducătorii comunişti ai Uniunii Sovietice o tinichea „Ordinul Pobeda” şi două avioane pentru familia sa.
Principesa Ana, soţul ei şi alţi apropiaţi au beneficiat ilegal de Palatul Elisabeta din Bucureşti şi de acoperirea tuturor cheltuielilor de către contribuabilii români. Cetăţeanul Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen nu a fost niciodată şef al Statului Român şi în mod ilegal i-au fost asigurate multe privilegii.
– Toţii regii României, începând cu Karol Eitel Friedrich Zephyrnus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, precum şi toate reginele au fost evrei şi evreice. Prin Constituţia României s-a interzis regelui să se căsătorească cu o româncă. Toate aceste adevăruri au fost ascunse, până acum, Poporului Român!
– Principesa Ana, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, a fost de religie romano-catolică. La slujba religioasă din localitatea Morges, în Elveţia, din 3 august a.c., în încăpere nu a existat nicio cruce, iar la eveniment au participat doar şapte persoane. Au lipsit soţul Mihai şi două dintre fiicele decedatei. Participanţii la această slujbă nu şi-au făcut cruce. La slujba religioasă din Elveţia, în localitatea Morges, nu a participat niciun reprezentat al autorităţilor centrale şi locale, nici măcar gardianul de la Primărie. De ce în România se procedează altfel? Preşedintele României nu s-a dus în Brazilia la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice, pentru a fi alături de delegaţia ţării noastre, dar la Curtea de Argeş se pregăteşte să meargă la înmormântarea unei străine de Neamul Românesc. Ca simplu cetăţean o poate face. Ca Preşedinte al României are obligaţia şi a jurat să respecte Constituţia României.
Elveţienii nu o revendică pe principesa Ana şi nu au decretat zi de doliu naţional. Nu au zile de doliu naţional pentru ea nici Franţa, nici Marea Britanie, nici Israelul. De ce este pedepsit Poporul Român cu această înmormântare a unei cetăţene străine de Neam şi Ţară? Cui foloseşte? Persoanei decedate? Conducerii vremelnice a României?
– Fiica principesei Ana, Margareta Duda, autointitulată principesă moştenitoare a României, a făcut cunoscut programul funeraliilor din ţara noastră şi a stabilit intervalele orare şi zilele în care se pot prezenta condoleanţe şi se pot depune flori de către Preşedinţii României şi Republicii Moldova, premieri, miniştri, parlamentari, ambasadori etc. Au fost anunţate regulile, restricţiile şi interzicerile pentru presă şi cetăţeni la palatele din Bucureşti, Sinaia şi la înmormântare.
Pentru cetăţeana internaţională care a murit în Elveţia, unde a trăit peste 60 de ani, familia Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen a anunţat că a pregătit un program macabru în România, pentru perioada 9 – 13 august a.c. Se ştie că, la creştini are loc înmormântarea a treia zi după deces. Este posibil să dureze şapte zile formalităţile pentru incinerare în Elveţia? Va spune adevărul doamna Margareta Duda (fiica decedatei) sau îl vor afla ziariştii? Cu siguranţă se va afla Adevărul când vor apărea mulţi succesori ai averii uriaşe, cea mai mare din România, adunată de Mihai şi Ana Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen. Circul „regal” este posibil să înceapă din 13 august a.c., dar fără participarea lui Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen.
– La niciun deces nu s-a întâmplat, până acum, ca moarta să fie ţinută 10 zile până să fie înmormântată. Fetele răposatei au urmărit să tulbure liniştea românilor în timpul Postul Adormirii Maicii Domnului. Sicriul principesei Ana, conform programului anunţat, este ţinut în Elveţia până în 9 august, iar înmormântarea a fost stabilită pentru ziua de 13 august a.c. De ce această întârziere? Pe surse, s-a aflat că principesa Ana a fost incinerată. Pentru aflarea adevărului e obligatoriu ca preotul de la Curtea de Argeş să ceară să vadă decedata. Dacă se confirmă că a fost incinerată, atunci acesta nu are voie să oficieze slujba de înmormântare.
După canoanele Bisericii Orodoxe Române nu se face slujba de înmormântare şi nici nu se pun parăstase pentru persoanele decedate care au fost incinerate.
– Principesa Ana a fost de religie romano-catolică. După moartea ei, în Elveţia, slujba religioasă a fost oficiată la Biserica romano-catolică. Firesc, dacă familia sa a hotărât să o înmormânteze în România, la Curtea de Argeş, slujba de înmormântare trebuie să o oficieze tot Biserica romano-catolică.
Pentru marele actor şi patriot român Radu Beligan, cel mai longeviv actor din lume, în ziua înmormântării sale nu a fost decretat doliu naţional. Pentru cetăţeana străină Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, Guvernul României a hotărât ca ziua de 13 august să fie zi de doliu naţional, fără să verifice măcar ce cetăţenie a avut decedata şi fără să ia la cunoştinţă că ea nu a fost regină a României, ea necunoscând nici Limba Română. Aflând adevărul depre decedata din familia Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen şi din respect pentru Poporul Român, Guvernul poate şi trebuie să anuleze hotărârea sa privind doliu naţional din 13 august a.c. pentru o cetăţeană din Europa care a decedat la frumoasa vârstă de 92 de ani.Pentru această străină care a trăit si a decedat în Elveţia a fost hotărâtă zi de doliu naţional în România, la fel ca pentru vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, s-a dat o nouă lovitură Bisericii noastre Naţionale.
Până în 13 august a.c. se află Adevărul despre răposata din Elveţia pe seama căreia a fost pus la cale un balamuc macabru nemaîntâlnit la nicio casă de nebuni din Uniunea Europeană.
Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos a spus că Adevărul ne ajută să fim oameni liberi în Grădina Maicii Domnului.
Dumnezeu să o odihnească şi să-i ierte păcatele!
                                                                                                  Dr. Gheorghe Funar
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4974
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

DIASPORA si MISU BÂL BÂL : Ex rege Mihai, go home!

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Aug 07, 2016 10:40 pm

Renunțați la încercările de a relua un tron pe care atât Dvs cât și tatăl Dvs l-ați degradat prin ușurință și superficialitate în domnie.
Forget about Romania and Romanians! Go home to Switzerland!
Niciunul din marii trădători de neam dinaintea Dvs n-a adus țara într-un dezastru mai mare decât acela pe care l-ați adus Dvs la 23 august 1944 prin incompetență și iresponsabilitate. L-ați arestat pe Mareșalul Antonescu într-un moment crucial al istoriei, când avea adeziunea partidelor pentru a încheia un armistițiu cu URSS, într-un moment când obținuse condiții favorabile de la Stalin. Apoi ați oferit țara fără condiții! Ca urmare, sovieticii au făcut cu România tot ce au vrut, au adus o mizerie materială și morală care a durat o jumătate de secol. Pentru aceasta sunteți foarte vinovat!
Zeci de mii de români au murit în închisori sau și-au pierdut sănătatea, familia și prietenii; sute de mii și-au pierdut agoniseala, situația socială, echilibrul moral și rosturile vieții pe care strămoșii, din generație în generație, de sute de ani, prin lupte epocale și victorii strălucite, le-au înjghebat sub conducerea unui lung șir de voievozi admirabili și a doi regi excelenți, Carol I și Ferdinand I. A trebuit să veniți Dvs pentru ca toate aceste realizări să dispară în întuneric și samavolnicie din pricina actului nesăbuit pe care l-ați comis la 23 august. Și pentru toate aceste fapte nici măcar nu v-ați cerut iertare, nici de la Țară, nici de la Neam.
Nu există nicio garanție că, dacă reveniți printre români, nu veți fi judecat, așa cum preconizează mulți, pentru cel mai teribil act de trădare comis în istoria mult încercatei Românii.
Ați venit la New York cu ajutorul unei frizerițe îmbogățite și a unui așa zis „doctor în drept”, un fumist. Numai faptul că vă asociați cu astfel de oameni arată că nu v-ați schimbat. Așa cum la 23 august ați fost ajutat de invertiți sexuali și curve de lux, așa acum veniți la New York la nivel de salon de coafură și impiegat cu aere de „doctor”.
Nu ați dat nici un pic de educație românească celor cinci fete pe care doriți să le acceptăm ca prințese române. Unde ați mai pomenit prințese române care nu știu românește decât ca pe vremea fanarioților? Una din ele e descrisă în reviste occidentale ca „la poulpeuse” datorită îmbrățișărilor ei voluptoase. Ea circulă prin Europa însoțită de boy-friend. Prințesa română cu boy-friend! Numai Dvs puteați concepe așa ceva. Și asta fiindcă ați fost conceput, la rândul Dvs, de un tată detracat!
Destul, Domnule de Hohenzollern! Opriți-vă! Go home! You are better off in Switzerland than in Romania!
 
New York, aprilie 1991
Șerban Andronescu
*
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4974
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Cu domnul profesor Corvin Lupu, din nou despre fostul rege Mihai I și principesa Ana

Mesaj Scris de Admin la data de Mier Aug 10, 2016 6:41 am

Interviul luat profesorului Corvin Lupu despre fostul rege Mihai I și familia sa, publicat în „Justițiarul”, a trezit un interes deosebit, fiind preluat și de alte publicații și site-uri. Ca urmare, l-am invitat pe dl. profesor la o nouă discuție pe aceeași temă, rugându-l să comenteze unele observații pe care le-au făcut cititorii. Prin demersul nostru, am dori ca revista noastră să clarifice chestiunile pe care le aduce în discuția publicului cititor, văzând în aceasta un semn de respect față de toți cei cu care suntem în contact.
Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, în urma discuției noastre, publicată săptămâna trecută, am constatat un interes deosebit din partea unui mare număr de cititori, atât pentru subiectul abordat, cât și pentru viziunea asupra unor momente din istoria complicată a celui de al doilea război mondial. Vă propun să reluăm discuțiile privitoare la fostul rege Mihai, cu mențiunea că am găsit pe un blog un comentariu mai puțin favorabil, nu foarte coerent, dar critic, motiv pentru care aș vrea să clarificăm pentru cititorii noștri și eventualele alte păreri apărute în spațiul public.
Corvin Lupu: Cine este doamna sau domnul respectiv?
M.A.M.: Nu și-a dat un numele, ci doar un pseodonim dintr-un singur cuvânt, pe care nu la-m mai reținut, dar eu cred că importante sunt ideile pe care le ridică.
C.L.: Bun, de acord, cu toate că de regulă nu prea intru în dialog cu persoane care nu-și declină identitatea, dar noi, de fapt, ne adresăm mult mai multor cititori decât persoanei respective. Nu cred că este cercetător, dar de data aceasta, dacă „am intrat în horă”, vreau și eu să clarificăm tot ceea ce cititorii noștri au în vedere. În general, cei care nu-și declină identitatea sunt amatori și este foarte dificil dacă nu ești cercetător al epocii să ai imaginea corectă de ansamblu. Sunt amatori care citesc mult despre o anumită temă care le place, cum ar fi și istoria familiei regale, dar dacă nu cunosc foarte, foarte bine întreaga istorie contemporană, metodica cercetării și nu au viziunea de istoric, este foarte greu să ajungă la concluzii integral corecte. Apoi, la amatori, mai apare o chestiune: judecă istoria cu inima, cu sentimentele, în conformitate cu aspirațiile lor, intrând adeseori într-o lume virtuală, sau contrafactuală: „Dacă ar fi fost altfel decât a fost și evenimentele s-ar fi desfășurat conform aspirațiilor mele de grup, ar fi fost o minune!”. La istorie nu merge cu chestia asta. Uneori, amatorii de istorie se îndrăgostesc de unele personalități, ajung mari fani ai lor, ajung să fie susținători ai lor, uneori până la fanatism.
La noi, la cercetători este altfel. Noi trebuie să judecăm numai la rece, fără sentimente, fără dragoste și fără ură. În istorie nu există personalități ideale. Idealismul este doar în mințile oamenilor. Nici epoca monarhică și nici o altă epocă din istoria universală nu a fost ideală și nici nu va fi. Pentru unii monarhiști din România, criticile aduse onor decizii regale sunt, desigur, motive de nemulțumire. Sunt unii care adoptă modelul evreiesc. Indiferent cât ai lăuda evrei și fapte ale lor, dacă ai criticat un evreu ești declarat antisemit și ți se pune anatema. Monarhiștii îl văd pe fostul rege ca pe un ideal și, din acest punct de vedere, cred că ar fi fost bine ca în România post-comunistă să fi avut și un „mandat regal”, dacă îmi dați voie să folosesc această expresie. Ar fi fost util ca să alungăm himerele. Bulgarii au făcut acest experiment, l-au adus pe fostul rege Simeon și l-au pus prim-ministru. Regaliștii au văzut în aceasta un prim pas pentru refacerea monarhiei, având în vedere să facă și un al doilea pas, respectiv un referendum pentru reinstaurarea monarhiei. A fost mare entuziasm în țara vecină și pe la curțile regale europene. După un mandat de prim-ministru al lui Simeon, n-a mai cerut nimeni referendum și nici nu i-a mai oferit nimeni un al doilea mandat de prim-ministru. Balonul regalist s-a dezumflat cu fâsul de rigoare. Cred că ar fi fost bine să avem și noi o perioadă de probă pentru monarhie. Așa, monarhiștii sunt neîmpăcați și convinși că noi am ratat o mare șansă că nu s-a suit Mihai din nou pe tron. Oamenii înțeleg greu că problema falimentului regimului politic euro-atlantic este una de fond, care nu ține de persoane: lipsa suveranității naționale și conducerea României de către străini și minoritari etnici, care n-au susținut niciodată în mod real statul național unitar român puternic. Totdeauna, etniile minoritare au oferit unei Românii puternice doar o susținere mimată, declarată, dar falsă. Să nu ne amăgim: nu-i iubesc mai mult minoritarii pe români, decât se iubesc românii pe ei înșiși. Lovitura de stat de la 22 decembrie 1989 a avut ca principală urmare administrativă, înlocuirea conducerii românești a țării cu un grup de minoritari, evrei, țigani și unguri, care au aservit România forțelor care o jefuiesc astăzi. Alți minoritari au preluat ștafeta și au adus-o până astăzi, când România este condusă tot de minoritari, unii minoritari „la vedere”, alții deghizați în români, aceștia din urmă fiind, după părerea mea, cei mai periculoși. Problema este legată de necesitatea impunerii unui regim politic național românesc, în fruntea unei țări suverane. Noi am fost mințiți că Uniunea Europeană este o uniune de state suverane și ne-am trezit colonie la periferia ei internă.
M.A.M.: Credeți că ar fi fost posibil ca Mihai să ajungă să conducă România?
C.L.: De ce să nu fie posibil? Pentru asta ar fi fost nevoie să se facă niște injecții mediatice masive, ca românii intoxicați de fesenism să fie transformați, în parte, în regaliști. Astfel, noii regaliști, împreună cu regaliștii vechi și cu toate minoritățile, care ar fi sprijinit monarhia de îndată, ar fi constituit o majoritate. Serviciile noastre secrete se pricep foarte bine la aceste operații. Așa de bine conduc mințile opiniei publice, încât oamenii chiar cred că ceea ce li se induce este voința lor. Așa a fost și cu „Revoluția Facebook”, cea care l-a dus pe fostul nostru primar la Cotroceni. Trei tineri ofițeri bine instruiți și inteligenți au conceput întregul plan, iar Direcția Operații l-a pus în aplicare. Am înțeles că, până la urmă, nu le-au dat nici prime în bani… Au făcut „Revoluția Facebook” în contul salariului. Bineînțeles că au contat și cei de la serviciul special care deține calculatoarele cu care se numără voturile și care au rotunjit scorul, asigurând „învingătorului” o superioritate zdrobitoare. Dar să revenim, ce nedumeriri încercăm să clarificăm?
M.A.M.: S-a făcut afirmația că principesa Ana de Bourbon-Parma a jucat rolul de a fi alături de fostul rege și de a da împreună cu Mihai, mi-am notat exact: „o fărâmă de speranță poporului ăstuia condus de politruci…”. Rezultă deci, din această părere că principesa a jucat un rol important.
C.L.: Ar trebui să revăd interviul nostru, dar cred că și eu am afirmat ceva asemănător, într-o altă exprimare, afirmând ideea nevoii de „idol” a unor cetățeni. Dar, trebuie spus explicit: „fărâma de speranță” pe care o doreau unii români, cum este cel la care vă referiți dumneavoastră, a fost o speranță deșartă, pentru că marile puteri bătuseră în cuie sferele de influență și noi fusesem arondați Uniunii Sovietice și urma să fim sovietizați. Când unii lideri naționaliști români, patrioți, au reușit să schimbe linia politică și au trecut la desovietizarea societății românești, la o politică suverană, declanșând o dictatură de dezvoltare a țării pe toate palnurile, s-au găsit imediat cozile de topor din partid, din armată și din securitate care i-au subminat pe național-socialiștii români, în frunte cu Ceaușescu, ne-au înfometat pe noi ca să ne poată răscula, au accentuat criza, au declanșat revolta populară, s-au aliat cu serviciile secrete străine, au susținut intervenția străină asimetrică împotriva României, l-au ucis pe conducătorul țării și au readus România în sfera de influență și control a Moscovei, poziție în care țara a rămas până la dezmembrarea Uniunii Sovietice. România a fost ultima țară care a ieșit din Tratatul de la Varșovia. Plecaseră toți și România era încă tot acolo! Deci, nu sunt sigur că poporul român avea nevoie de speranțe deșarte într-o monarhie iluzorie. Cred că i-a fost mai utilă credința în Dumnezeu. În concluzie, dacă acesta a fost rolul principesei Ana de Bourbon-Parma, aceea de a da speranțe deșarte, rămâne valabil ce am afirmat eu în discuția cu dumneavoastră: din punct de vedere al istoriei României, principesa Ana nu a jucat nici un rol, iar faptul că astăzi este numită în mod eronat „regină” a României, când ea nici nu avea cetățenia română și se folosește termenul fals de „Casă Regală a României”, care nu poate fi folosit decât într-o monarhie, niciodată într-o republică, sunt și acestea manipulări ale românilor. Unii oameni simpli cred că dacă ai fost soția lui Mihai în exil ai dreptul să te numești regină. Regină ești numai dacă ai fost soția regelui în timpul domniei acestuia și dacă el a fost încoronat. Este elementar! Și, atenție: Mihai a fost recunoscut ca rege, deși el nu a fost niciodată încoronat, cum cerea imperativ legislația.
M.A.M.: A fost un comentariu negativ și legat de faptul că interviul nu i-a recunoscut meritele Anei de Bourbon-Parma. Cineva, tot ascuns sub pseudonim, reproșa că principesei Ana nu i se recunoaște meritul de a fi fost voluntar în războiul mondial.
C.L.: Voluntari în război, ca și mame de fete, ca Ana, au fost milioane de oameni. Noi vorbeam despre lipsa unor realizări cu caracter istoric, care să-ți confere dreptul de a fi tratat ca o personalitate națională. Apoi, principesa Ana nu a fost voluntar în armata României, ca s-o proslăvească românii.
M.A.M.: Dar de ce credeți că se face atâta „tam-tam” legat de fostul rege și familia dumnealui, de ce se folosește apelativul de „regină” pentru o principesă care n-a fost niciodată regină? Iar aceste lucruri se produc și în principalele organe de propagandă ale sistemului, respectiv TVR și Radio România, instituțiile mass-media ale statului român, ca să nu mai vorbim de mass-media privată.
C.L.: Este și de data aceasta o agresiune mediatică manipulatoare. Întrebarea dumneavoastră are un răspuns foarte important și am să vă spun ce informații am eu. Chestiunea nu este una prozaică. Aici nu este vorba de respectul față de Istorie, nu este vorba de sentimente, nici de măgulirea monarhiștilor, care, la toamnă să voteze cu puterea, respectiv cu forțele politice agreate de „vodă”, adică de președinte, pentru că aceștia ar fi cei care îl respectă pe „Majestatea Sa”. Nu acestea sunt rațiunile. Nimic nu este întâmplător. Diriguitorii străini și minoritari din România, de la Cotroceni, de la servicii, din BNR, ca și românii vânduți sistemului ticăloșit, sunt cei care alimentează această campanie. Este vorba despre faptul că forțele politice care țin România prizonieră a puterilor din Occident, în folosul corporațiilor internaționale, cele care o jefuiesc sistematic, au constatat pericolul reprezentat de faptul că românii au început să înțeleagă tot mai bine ce li se întâmplă, că regimul euro-atlantic este unul antiromânesc și că este nevoie de coagularea forțelor naționale. De altfel, numai naționalismul îi poate uni pe români ca să acționeze în direcția intereselor românilor. Ați văzut cum s-au temut de Marian Munteanu, când acesta a vrut să candideze la Primăria București? Ei se tem ca nu cumva și la noi să se nască un curent național românesc, de altfel, după multe păreri singura eventuală forță care ar putea salva România din situația în care se găsește. Apariția unui curent național românesc masiv ar putea conduce la alinierea României la liniile politice pe care le adoptă tot mai multe state din U.E., linii prin care își protejează suveranitatea, acceptând doar acele măsuri ale Comisiei Europene și altor organisme supranaționale (NATO, FMI, Banca Mondială) care nu contravin intereselor naționale. Eu aș da de exemplu Ungaria și Polonia, țări pe care eu le consider ca pe niște modele de bune practici în promovarea intereselor naționale, pe care unii politicieni români (nimuruci) le critică în fel și chip… În acest context, dacă se va pune problema unei alternative la o eventuală politică națională de care ar avea nevoie România pentru a-și recăpăta suveranitatea, atunci ar putea fi scoasă de la naftalină monarhia și cu ajutorul ei să se mai tragă de timp și să se blocheze din nou orice mișcare de trezire naționalăPartidele tradiționale parlamentare, ai căror lideri sunt vânduți străinătății, masoneriei, intereselor evreiești etc., nu intră în eventuala ecuație a unei linii politice naționale românești.
M.A.M.: Credeți că ar fi posibil să-l aducă la conducere pe dl. Duda sau pe vreun alt membru al familiei lui Mihai?
C.L.: După vechiul regulament al Casei Regale, nu ar fi posibil, cel puțin din două motive. Unul ar fi Legea salică, prin care pe tron nu se pot urca decât descendenți de sex masculin ai lui Mihai. Se știe că Mihai n-a făcut băieți, cel puțin cu soția sa. Este unul care se reclamă a fi fiul său din flori, dar Mihai nu-l recunoaște.
Pe de altă parte, Mihai a abdicat de la tron pentru el și pentru urmașii săi, iar abdicarea este un act de voință unilaterală. Dacă nu vrei, nu abdici și nu semnezi! Dacă trebuie, te lași asasinat! Când este vorba de momente cruciale din istoria unei țări, marii conducători și-au asumat și moartea. Avem domnitori care au murit, dar n-au cedat în fața presiunilor. Unii domnitori au refuzat să semneze acte de cesiuni teritoriale, atât în Moldova, cât și în Țara Românească și au fost decapitați de turci, dar n-au renunțat la a-și apăra moșia. Ce să mai spunem de Brâncoveanu și de alții. Desigur, nu este cazul să-i comparăm pe aceștia cu fostul rege Mihai. Sunt timpuri istorice diferite, condiții istorice diferite etc. Din punct de vedere istoric, după părerea mea, fosta dinastie a României și-a încheiat rolul și ea s-a stins odată cu abdicarea lui Mihai la 30 decembrie 1947. Restul sunt iluzii.
M.A.M.: Dar fostul rege Mihai a afirmat că i s-a pus pistolul la cap de către Gheorghe Gheorghiu-Dej și Petru Groza, la 30 decembrie 1944 și de aceea a abdicat, astfel că s-ar putea interpreta că abdicarea lui nu a fost chiar firească.
C.L.: Asta este o simplă afirmație a lui Mihai. Există stenogramele discuțiilor purtate la palat cu ocazia audienței lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a lui Petru Groza la regele Mihai. Eu am publicat pasaje lungi din aceste stenograme într-o carte de-a mea apărută în anul 2000. În alte lucrări, ale altyor cercetători, figurează în integralitate. Lucrurile s-au petrecut altfel. Fostul rege minte! În primul rând, regele Mihai a avut relații normale, chiar bune, cu prim-ministrul Petru Groza, care nu a fost niciodată membru al Partidului Comunist, ci al Frontului Plugarilor. Conform Regulamentului Casei Regale, căsătoria prinților moștenitori sau ai regelui era o problemă politică de stat și se putea face doar cu aprobarea guvernului. În caz contrar, căsătoria devenea morganatică, așa cum a fost cea a lui Carol al II-lea cu actrița Zizi Lambrino. În toamna lui 1947, revenit de la Londra, unde participase la căsătoria reginei Elisabeta a II-a cu prințul Filip, regele Mihai, îndrăgostit lulea, i-a cerut sprijin lui Petru Groza pentru a i se aproba căsătoria cu principesa Ana de Bourbon-Parma. A adus tot felul de argumente, mai ales a susținut că Ana este foarte săracă și a fost nevoită să muncească ca să-și câștige traiul, deci nu este o prințesă parazită, ci una mai „muncitorească”. Avem documentele. Petru Groza i-a promis sprijin și i-a cerut, la rândul său, sprijin regal pentru avizarea actelor normative pe care Groza trebuia să le promoveze, la cererea puterii politice interne judeo-bolșevice și a ocupantului militar sovietic. Discuția din cabinetul regelui s-a derulat altfel decât a prezentat-o regele. După ce s-au salutat, Groza i-a spus regelui că a venit momentul să se producă „un divorț amiabil” între ei și i-a înmânat proiectul de act de abdicare, redactat de conducerea comunistă, act cu care veniseră cei doi conducători ai țării la monarh. Regele a cerut să se retragă ca să se consulte cu consilierii regali. Atunci a fost momentul controversat pe care regele l-a învederat ca „amenințare cu pistolul”. Făcând aluzie la retragerea regelui în timpul audienței mareșalului Antonescu, retragere urmată de intrarea în sală a grupului de militari care i-au arestat pe Antoneștii dezarmați, Petru Groza i-a spus regelui că el a venit pregătit și i-a arătat buzunarul în care avea un revolver, pe care nu l-a scos. Regele nu a replicat și s-a retras într-o încăpere alăturată unde aștepta Regina-Mamă Elena și consilierii. Alți regi din Europa, fuseseră deja măturați de valul istoriei, de 3 ani. Al Portugaliei, al Italiei, al Bulgariei, al Iugoslaviei. Mihai era ultimul rege și singurul din lagărul comunist care a fost tolerat de sovietici. Rege în plin lagăr bolșevic! Doar dacă era inconștient, își putea închipui că ar fi mai putut rămâne rege în lumea nouă care se construia, indiferent de relațiile sale foarte bune cu rușii.
M.A.M.: Comentatoarea sau comentatorul la care m-am referit a scris că privitor la relațiile regelui cu sovieticii, ca și la prezența lui Mihai la Moscova, în 2010, alături de președintele Putin, acestea ar fi niște „speculații”, iar un istoric serios lucrează cu probe, nu cu speculații.
C.L.: Haideți să lăsăm glumele de amator și chiar îi rog pe cititorii noștri să aibă în vedere că noi am făcut interviuri de presă și să nu aibă pretenția de la mine să citez documente și bibliografii pentru fiecare afirmație care poate să fie verificată foarte ușor chiar prin intermediul internetului. Dacă vor să citească lucrări științifice, să meargă la operele marilor noștri istorici. Pater familias al cercetătorilor istoriei celui de al doilea război mondial este Gheorghe Buzatu, cum am mai arătat. Mi-a prefațat și mie cărți, inclusiv o lucrare privitoare și la momentele 23 august 1944 și 30 decembrie 1947. Nu m-a „tras de urechi” și nici nu mi-a spus că ceva ar trebui revizuit. Eu am studiat atent istoriografia problemei și multă arhivă despre această epocă, în perioada când am cercetat pentru cărțile mele România, Axa și Aliații, Istoria relațiilor internaționale (1919-1947) șiEforturi politico-diplomatice românești de ieșire din al doilea război mondial în lumina arhivei diplomatice a SUA, aceasta din urmă se mai găsește încă în librării. Celelalte s-au epuizat, prima dintre ele, de mai bine de 10 ani și nu le-am mai reeditat. Au venit alte proiecte pe rol… Haideți să clarificăm și „speculațiile” legate de relația lui Mihai cu sovieticii. Păi cum n-a colaborat regele Mihai cu sovieticii? În favoarea cui a dat lovitura de stat? Cui l-a predat pe Antonescu? Cine l-a decorat cu cea mai înaltă distincție de război a Uniunii Sovietice? I-a făcut cadou Stalin două avioane, pentru a-și satiface hobby-ul de pilotaj? A mai făcut cumva Stalin un asemenea cadou altui șef de stat din lume? Cum îl venerau generalii sovietici la protocoalele de la București? Apoi, în 2010, Mihai a stat lângă Medvedev și Putin la vedere, televizat în toată lumea! Ce „speculații”? Acum noi „ne-am prins mintea să facem justificări, dar trebuie să admitem că lecturarea revistei „Justițiarul”, ca și a site-urilor care îi preiau unele articole, este „la liber”. Oricine are voie să citească, fiecare înțelege ce înțelege și are și voie să comenteze, să critice, să nu fie de acord. Doar suntem în mass-media. În acest fel, în regimul „ticăloșit” (l-am citat pe Traian Băsescu) oamenilor li se creează impresia că sunt liberi, că este democrație, iar în timp ce ei vorbesc (fără să-i ia nimeni în seamă), forțele care ne stăpânesc cu ajutorul complicilor de la conducerea țării, ne buzunăresc bine. În România de astăzi poate oricine să și jignească, pentru că legislația nu mai învederează penal calomnia, iar pentru denunț calomnios, de mulți ani, este consacrată practica instanțelor de nu se da soluții de incriminare. În circuitul științific este altfel.
M.A.M.: Comentatoarea noastră, am verificat între timp pe laptop, a semnat cu numele „Surena”, a invocat o serie de documente de pe niște site-uri, susținând că dumneavoastră nu le-ați fi citit. Afirmă că, citez: „Regele Mihai i-a pus în vedere mareșalului să găsească o soluție să iasă rapid din război” și face aprecierea că dumneavoastră ați vorbit urât despre monarhia din România.
C.L.: Pe internet figurează tot felul de texte, inclusiv „făcături”. Nu știu la care documente se referă respectiva persoană. Dacă doamna „Surena” vrea să ne mutăm cu discuțiile de la jurnalism la știință, atunci îi aduc aminte că documentele istorice nu se citează de pe site-uri, ci se citează din dosare de arhivă sau din lucrări științifice. Cât despre faptul că afirmă că eu nu cunosc documentele, îmi pare rău că acea cititoare este așa de tare supărată pe mine și nu știu de unde cunoaște dumneaei că eu n-am citit documentele pe care le invocă și pe care anume dintre ele nu le-am citit.
Vreau să clarific și afirmația că „Regele Mihai i-a pus în vedere mareșalului să găsească o soluție să iasă rapid din război”. Este o eroare de fond. Niciodată, dar niciodată, regele nu și-a permis „să-i pună în vedere” ceva mareșalului. Regele era foarte respectuos cu Antonescu și nemulțumit că Antonescu îl trata ca pe un „copil necopt”, uneori mareșalul fiind chiar puțin reverențios, spre nemulțumirea Reginei-Mamă, a lui Mihai și a suitei regale. Regele s-a implicat prea puțin în problemele politice ale țării, nici nu a fost consultat de guvern și Antonescu a emis actele normative tot fără să-l consulte sau să-i dea socoteală. Apoi, Conducător al Statului era Antonescu, nu regele! Când România a intrat în război, regele a aflat din ziar… Așa că o rog pe doamna respectivă să-l iubească pe rege fără să se mai implice în istoria abordată științific. Pentru unii, legendele pot fi la fel de frumoase. Cât despre acuzația că vorbesc urât despre monarhie, în ansamblul ei, arăt din nou că în discuția noastră trecută, nu am uitat să amintesc că doi regi ai României și două regine ale țării noastre, s-au ilustrat prin merite deosebite în istoria României. Ce trebuie spus mai mult ca să nu fiu „anti-monarhist”? Cred, totuși, că îi acordăm prea multă atenție acestei cititoare.
M.A.M.: Pentru mine, toți cititorii sunt importanți. Eu v-am invitat să descoasem comentarii de nemulțumire, pentru că majoritatea zdrobitoare a semnalelor care le avem la redacția revistei sunt de apreciere, multe de mare apreciere pentru fondul discuției noastre. Toate aparițiile dumneavoastră sunt urmărite cu interes. Sunt mii și zeci de mii de accesări ale lor care au dus chiar și la blocarea site-ului nostru…
C.L.: Am făcut-o cu plăcere, fără supărare, chiar dacă, prin tonul meu, nu încurajez pe nimeni care este amator în ale istoriei să combată cercetătorii. Noi avem o mare problemă cu faptul că pe tărâmul istoriei intervin tot felul de persoane care au alte meserii. Se pronunță profesoare de desen, chimiști, ingineri metalurgiști, securiști etc., care combat fără temei și noimă, fără să abordeze metodic analizele, fără să aibă bază. Noi, cercetătorii, punem totdeauna îndoiala în fața fiecărei teze pe care o emitem, analizăm de multe ori până afirmăm ceva și lăsăm fiecăruia șansa de a oferi noi idei, noi linii de gândire, până când alte cercetări o infirmă, sau, o confirmă, în acest al doilea caz, apărând acel pas înainte mereu așteptat de noi.
Este cert că toate momentele din istorie care au reverberații în epoca noastră crează emoții, interese, aspirații, supărări, sau, din contră, bucurii. Depinde doar din ce unghi de vedere sunt privite. Este greu ca întreaga opinie publică să fie obiectivă, să judece la rece. Dar este cert că inteligent, valoros, superior, este doar acela care înțelege și acceptă și ceea ce nu îi convine!
M.A.M.: În finalul discuției noastre aș dori să vă „aduc în dificultate”, menționând că sâmbătă seara, la o oră de vârf de audiență TV, academicianul Dinu C. Giurescu a dat un interviu favorabil familiei fostului rege Mihai. Ce părere aveți despre acest interviu?
C.L.: Am văzut și eu discuția domnului profesor cu Alessandra Stoicescu. Eu îl respect foarte mult. Interviul a fost foarte bine dat. Emisiunea în sine a fost una favorabilă fostului rege Mihai și familiei sale, nu afirmațiile domnului profesor. Domnia sa este verde la minte și nu a făcut nici o greșeală, în același timp, acceptând tacit linia de gândire pe care emisiunea o avea proiectată, linie impusă de moderator. Dl. Giurescu nu putea să refuze apariția pentru că patronul Antena3, Dan Voiculescu, l-a adus pe dl. profesor Giurescu în Partidul Conservator, l-a făcut parlamentar, i-a finanțat campania electorală. Din informațiile mele, din închisoare, patronul postului respectiv de televiziune comandă emisiuni și transmite linia care trebuie abordată și susținută. Toată politica editorială se subordonează imaginii patronului Voiculescu și intereselor sale de obținere de sprijin pentru o ieșire cât mai rapidă din penitenciar.
Dl. Giurescu a menționat, ceea ce noi am vorbit, anume că țara aceasta are nevoie de simboluri, inducând ideea generală că simbolurile trebuie ocrotite. Această afirmație este una de atitudine civică, nu de știință istorică. Ne-am referit și noi la ea, dar am folosit termenul de „idoli”. Când Alessandra Stoicescu a întrebat care este lecția de demnitate pe care au oferit-o fostul rege și principesa Ana, dl. profesor a deviat răspunsul, arătând că din aceasta derivă și raportarea noastră la străini și la raportul românilor cu străinii, care nu sunt mai buni ca noi, care dau înapoi când îi înfrunți etc., nefăcând nici o referire la prezumtiva demnitate regală. Noi în discuție noastră, am apreciat comportamentul sobru și demn al regelui în anii exilului, ceea ce dl. Giurescu nu a făcut.
Alessandra Stoicescu a susținut că jurnalistul Ion Cristoiu ar fi singurul care afirmă că Ana de Bourbon-Parma nu a fost regină, ci doar principesă, domnul profesor, întrebat fiind ce părere are, a escamotat din nou răspunsul și a vorbit despre neștiința celor care afirmă că România nu ar fi trebuit să poarte războiul dincolo de Nistru! Când interlocutoarea a ridicat deschis problema afirmației lui Traian Băsescu că „regele a trădat”, a făcut eroarea de a afirma că fostul președinte s-a referit la 23 august 1944, când, de fapt, Traian Băsescu se referise la actul abdicării. Domnul profesor Giurescu a replicat foarte diplomatic și a menționat că unele persoane ies la televizor pentru a câștiga imagine și pentru a-și da importanță, fără nici o referire la fondul întrebării. Apoi, domnul profesor Giurescu a criticat faptul că unii afirmă că principesa Ana nu ar trebui înhumată la Curtea de Argeș alături de marii regi predecesori, susținându-i acest drept. Cu aceasta sunt și eu de acord: Ana a fost soția fostului rege Mihai și are tot dreptul să fie înmormântată lângă soțul ei și familia lui. Când Alessandra Stoicescu a spus că unii oameni afirmă că nu ar trebui să avem doliu național pentru principesa Ana, dl. profesor, ocolind din nou esența, a replicat că sunt unii care ar vrea să nu avem istorie națională! După părerea mea, dl. profesor nu a făcut nici o greșeală în afirmațiile domniei sale, chiar dacă, este adevărat, nici nu a pus la punct afirmațiile de amator ale Alessandrei Stoicescu, acceptând o discuție în care nu s-a intrat în știința istorică pe fond. De fapt, nimeni nu obligă un academician să facă numai știință. El poate să abordeze persoane și personalități din punct de vedere moral, civic, psihologic etc.
În finalul interviului, dl. Giurescu a reafirmat nevoia națională de simboluri și a arătat că regele Mihai a fost un simbol al unei perioade foarte grele a istoriei României, afirmație, din nou corectă. Dar, a fi simbol, nu înseamnă neapărat a fi un personaj eminamente pozitiv! Pentru cine ai fost pozitiv? Din ce unghi de vedere îl privim pe Mihai? Dacă privim juridic și militar, actul de la 23 august și minciuna cu încheierea armistițiului nu pot fi privite altfel decât ca fiind trădare. Dacă privim din punctul de vedere al intereselor Uniunii Sovietice, Marii Britanii, SUA, ale regimului judeo-bolșevic adus la putere după lovitura de stat, putem să-l numim pe Mihai erou. Așa este în istorie: criminalii unora, sunt eroii altora. În cazul de față, criminalii lui Antonescu sunt eroii judeo-bolșevicilor. Pentru românismul profund, Antonescu este un erou, iar adversarii săi (cu excepția legionarilor) și judeo-bolșevicii sunt criminalii elitelor naționale românești, distruse în perioada 1944-1962.
M.A.M.: Poate ar trebui să spunem cititorilor noștri, pe scurt, câteva aspecte despre personalitatea profesorului Dinu Giurescu, ale cărui afirmații le-ați comentat.
C.L.: Dl. profesor Dinu C. Giurescu este o personalitate autentică provenită dintr-o mare familie. Bunicul domniei sale, Constantin Giurescu, etnic român din județul Buzău, a fost istoric de istoria modernă, academician și director al Arhivei Ministerului de Externe, una dintre cele mai importante ale țării. Tatăl său, Constantin C. Giurescu, a fost istoric, profesor universitar și academician. A fost regalist, susținând dictatura regelui Carol al II-lea. Cu toate acestea, a fost agreat și de regimul antonescian, care i-a încredințat o importantă misiune diplomatică la Istanbul, în anii 1943-1944. Cu toate acestea, a fost agreat și de regimul regal al lui Mihai I, care nu i-a aplicat măsurile de excludere care au fost promovate împotriva celor care au susținut regimul Antonescu, ajungând în închisoare doar în 1950. Vă mai spun ceva, domnule director Marinescu, în afara problematicii abordată de noi. În 1955, când a ieșit din închisoare, l-a vizitat la Sibiu, la Palatul Brukenthal, pe directorul muzeului, Nicolae Lupu, căruia i-a făcut anumite destăinuiri, inclusiv modul în care a fost ucis în temniță marele istoric și om politic Gheorghe Brătianu, apropiat colaborator al profesorului Constantin C. Giurescu.
M.A.M.: Vă mulțumesc, domnule profesor!
                                                                      A consemnat Marius Albin MARINESCU
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4974
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Pamfil Șeicaru despre dinastia regală

Mesaj Scris de Admin la data de Mier Aug 10, 2016 11:11 pm

Liderul P.S.D., Liviu Dragnea, a declarat că U.N.P.R. si A.L.D.E. sunt de acord cu legiferarea de urgenţă a statutului casei regale: „Casa Regală (nu se precizează care dintre ele – n.r.) este un simbol al României de care trebuie să avem grijă […] Toţi (care „toţi” sau care tonţi ? – n.r.) am fost de acord ca săptamâna viitoare vom avea un proiect de lege. Dacă vom considera că este totuşi bine să se intâmple repede, vom avea o discuţie şi cu primul-ministru şi atunci într-adevar, pentru asta, putem discuta chiar şi de o ordonanţă de urgenţă. Sigur, dacă şi Guvernul este interesat”, a declarat Dragnea, citat de „Gândul” (http://www.gandul.info/politica/cum-vrea-psd-sa-legifereze-statutul-casei-regale-15498293). Deci,Liviu Dragnea recunoaşte public că statutul casei regale este în afara legii! Pentru aceşti circari ai clasei politice româneşti cuvintele Luceafărului se potrivesc ca o mănuşă: „Nişte răi şi nişte fameni! I’e ruşine României să vă zică vouă oameni!”. Despre reprezentanţii parazitismului casei regale, dar şi despre „corectitudinea” reginei-mamă şi a Occidentului faţă de România ne relatează, în cele ce urmează, celebrul jurnalist Pamfil Şeicaru, contemporan cu evenimentele pe care le descrie. (Redacţia ART-EMIS)
„Rusia sovietică ne propunea să negociem un armistiţiu, iar Anglia ne cerea capitularea fără condiţii”
„Acum o oră am primit scrisoarea din 9 iunie, deci diferenţa este de 11 zile. Regret că informaţia dată nu poate fi folosită spre a lămuri multe aspecte necunoscute menite să definească răspunderile politice pe care emigraţia se fereşte să le cunoască. Asist de câteva luni la ofensiva verde de a zvârli răspunderea insurecţiei din ianuarie 1941 asupra Mareşalului Antonescu. Într-o publicaţie verde din Canada, Monica Lovinescu, analizând romanul lui Preda, „Delirul”, ridică problema insurecţiei din ianuarie 1941, azvârlind răspunderea asupra Mareşalului Ion Antonescu. Explicabil: verzii erau la guvern şi s-au răsculat. De ce? Nici ei n-au izbutit să găsească o explicaţie. Înţeleg că se crede că nu este oportun să se arate adevărul în ce priveşte înlănţuirea evenimentelor din noiembrie 1943, când la Stockholm ambasadoarea Kolontay a propus ministrului României în Suedia, Nanu, începerea unor negocieri în vederea unui armistiţiu, până la 23 august 1944. Nimeni nu a observat o stranie coincidenţă şi anume: la scurt interval de timp, de la iniţiativa Rusiei sovietice de a negocia un armistiţiu cu România s-a început la radio BBC Londra un atac în limba franceză, făcut de Steed, în care eu eram acuzat că duc în eroare opinia publică, acuzând Rusia sovietică de a intenţiona să ajungă la Marea Egee. I-am răspuns prin „Curentul” (mi se pare, nr. din 4 sau 5 decembrie 1943); un nou atac din partea lui Steed, care încheia susţinând că România nu are altceva mai bun de făcut decât să capituleze fără condiţii şi cât mai repede. La ultimul meu răspuns, a amuţit. Deci, Rusia sovietică ne propunea să negociem un armistiţiu, iar Anglia ne cerea capitularea fără condiţii. Şi s-a mers la capitulare, aşa cum o cerea Anglia.
„Elena, mama lui „Mihai Viteză” (femeia miracolului biologic, care a izbutit să facă în 6 luni şi jumătate un copil normal de 4 kg) a urât Poporul Român, dar i-au plăcut banii lui”
Că Mihai era un cretin, nu o mai discutăm, cine a susţinut şi a izbutit să realizeze capitularea fără condiţii a fost Elena, mama lui Mihai, femeia miracolului biologic, care a izbutit să facă în 6 luni şi jumătate un copil normal de 4 kg, de a fost nevoie să se publice un comunicat oficial, semnat de mai mulţi profesori universitari de la facultăţile de medicină, în care se susţinea că este posibil să se nască un copil normal la 6 luni şi jumătate. Din curiozitate, caută comunicatul şi trimite-mi o copie. Ceea ce se ignoră adesea este afurisita inteligenţă a Poporului Român, care nu poate fi înşelat de comunicate oficiale, semnate chiar de necontestate autorităţi ştiinţifice. Rezultatul comunicatului: Mihai a fost numit „Mihai Viteză” şi „Mihai Pripitul”. Adevărul este că Elena de Sparta a trecut „Rubiconul”, înainte de căsătorie. Eu înclin să cred că a fost colonelul Manos, comandantul regimentului de gardă călare al regelui Constantin, tatăl Elenei. Această femeie a urât Poporul Român, dar i-au plăcut banii lui. Ea vroia să aducă familia regală a Greciei din nou pe tron. Aşa este soarta acestei familii, mai mult fără tron şi, din când în când, pe tron.
„Voi lămuri şi finalul josnic al dinastiei, operat de Carol al II-lea şi cretinul regal Mihai I”
Churchill susţinea, împotriva Guvernului pe care îl prezida, readucerea regelui Greciei pe tron. De aici, zelul Elenei de a realiza capitularea fără condiţii. Eu când termin de dezbătut problemele vitale ale ţării, voi lămuri şi finalul josnic al dinastiei operat de Carol al II-lea şi cretinul regal Mihai I. Şi informaţia ce ţi-am dat-o, privitoare la afirmaţia făcută de o fostă secretară a lui Cezar Petrescu, că i-aş fi propus să mă însoţească şi el ar fi refuzat, constituie o piesă din angrenajul operaţiilor ce au dus la capitularea fără condiţii. Va fi – cred eu – necesar să prezint finalul dezonorant al monarhiei în România. Nu am primit nimic din materialul ce mi-ai trimis. Sunt vămile văzduhului care îl vor fi oprit. Îţi mulţumesc pentru ce îmi aminteşti. Aştept şi lucrarea privitoare la perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941. Sunt de acord cu tine că străinătatea ne ignoră. Fără îndoială, lucrările lui Giurescu sunt lucrări de necontestată autoritate. Au însă un defect: autorul este în ţară, deci lucrările lui de severă documentare sunt socotite pe nedrept cărţi de propagandă, îţi dau o veste bună: îmi vor apărea în limba engleză la o editură din Statele Unite, rând pe rând, lucrările pe care le voi publica în germană. Sper să-ţi fac surpriza peste 3-4 săptămîni, când voi trimite lui Virgil primele mele publicaţii în limba engleză, dintre care una este pentru tine şi alta pentru Giurescu.
Eu fiind în emigraţie, pot să atac unele probleme care nu pot fi dezbătute în România sau de cineva din ţară, publicând în Germania, Franţa sau Anglia şi Statele Unite, fără să angajeze răspunderea Guvernului român. Eu pot pleda chiar, prin situaţia mea de emigrant, cauza ţării mele. Şi voi continua să folosesc limba germană şi limba engleză, îmi este uşor, fiindcă am izbutit să găsesc şi traducătorii necesari şi editorii. Ceea ce mă face încrezător în succes este pasiunea cu care lucrez şi satisfacţia pe care o am să văd că ipotezele mele se verifică. Am citit în „Defense nationale” (apare sub auspiciile Statului Major francez) un rezumat al unui studiu publicat de A. Doak Barnett în „Foreign Affairs”, din luna aprilie 1977, asupra relaţiilor chino-americane în materie de apărare. Pentru A. Doak Barnett, perspectiva unei cooperări militare făţişe nu este de eliminat, fie că iniţiativa vine de la China sau de la Statele Unite. Citez: „Orice demers tinzând să se stabilească relaţii oficiale în domeniul militar va avea consecinţe de o mare importanţă atât pentru Statele Unite, cât şi pentru China şi raporturile lor cu Uniunea Sovietică, de unde necesitatea de a conduce asemenea demersuri cu cea mai mare prudenţă”. Răfuiala cea mare, Valentin, va fi Oceanul Pacific. Brejnev vrea să-şi asigure neutralitatea Europei Occidentale în ipoteza foarte probabilă a unui conflict cu China şi Japonia. Fireşte, are obsesia dezastrului din Manciuria din 1904-1905, care a avut drept consecinţă revoluţia internă care a clătinat ţarismul. În 1905, au apărut pentru prima oară Sovietele. Extremul Orient tulbură totdeauna Rusia.
Revenind la articolul din „Foreign Affairs”, pentru autor jocul este complex, şi grija Chinei în situaţia de azi nu s-ar mărgini să aşeze detenta între cele două ţări. A. Doak insistă deci frecvent asupra prudenţei care, după părerea lui, trebuie să prevaleze, dar nu exclude o eventuală aprovizionare a armatelor chineze cu material (că acesta ar fi al aliaţilor europeni sau din propriul lor material). Totuşi, este de pe acum un domeniu de cooperare chino-americană care pare de dorit. Citez: „Washingtonul trebuie să aibă în vedere serios posibilitatea de a furniza făţiş Chinei informaţii care îi rămân interzise, dar care sunt accesibile U.R.S.S., adică informaţii care sunt culese de sateliţi. Nu încape îndoială că ar fi utile Chinei în contextul apărării ei. Washingtonul ar trebui să examineze favorabil nevoia Chinei pentru a îmbunătăţi capacitatea ei de apărare faţă de imensa superioritate a Uniunii Sovietice, punând toată greutatea politică pentru a împiedica o înfruntare chino-sovietică”. Tu caută să ai acest număr din „Foreign Affairs”. Din nefericire, eu nu ştiu nici engleza şi nici germana. Este o scădere pe care o simt. Este o inteligentă impulsionare care se dă azi tinerei generaţii de a stăpîni limbi de mare circulaţie. Văd dicţionarele. Un dicţionar francez-român de 825 de pagini e 65 de lei… Când mă gîndesc la anii de liceu, cu ce greutate puteai să ai dicţionarul latin-român al lui Ion Nădejde…
                   „Ştiu să creez atmosfera favorabilă ţării mele”
Conferinţa de la Belgrad va intra în dezbaterea problemelor abia în septembrie, amânare cerută de Rusia. Până atunci, voi putea publica în engleză şi germană câteva lucrări pe care le am scrise şi urmează să fie traduse. Fii sigur că publicarea lor va pune în lumină importanţa României în contextul Europei Centrale şi al Balcanilor. Cu experienţa mea de gazetar şi cunoaşterea problemelor internaţionale, fii sigur că ştiu să creez atmosfera favorabilă ţării mele. Este un moment extrem de prielnic pentru o acţiune de apărare a României, în contextul politic de azi. Chiar situaţia geopolitică aşa de dramatică este în favoarea noastră. Vecinul nostru se află într-un dramatic impas şi este din ce în ce mai izolat. Culege roadele politice de nesaţiu spaţial. Eu sunt convins că vom reveni la ceea ce am fost ca teritoriu, din 1919 până în 1940. Acum, când la sfârşitul lunii vei intra în vacanţă, n-ai putea să vii la München? Mi-ai fi de mare folos, ajutând-o pe Veguţa care luptă din greu să pună rânduială în manuscrisele, notele, corespondenţa mea. Gândeşte-te că ea ţine gospodăria într-o cameră de hotel, pregăteşte masa, spală şi calcă rufele, face şi pe secretara, îngrijeşte de subsemnatul, tare neglijent, mai ales cu sănătatea. Şi sănătatea ei este şubrezită. Are o voinţă care îmi impune admiraţia. L-am văzut pe Zub, dar tot aştept să-mi dea semne de viaţă. Îi voi scrie azi. Sfios şi delicat, ca o domnişoară de acum 60 de ani; curiozitatea lui intelectuală, spiritul critic, vioiciunea spiritului – îl fac să fie o încântare. Rău faci renunţând să scrii „Tudor Vladimirescu”. Eu îl socotesc iniţiatorul renaşterii Poporului Român, revoluţia lui a dărâmat regimul fanariot. Şi nici nu avem o lucrare pe măsura importanţei lui. Nu uit admirabila monografie pe care ai consacrat-o Perului. Ştii că Moldova şi Valahia erau denumite în epoca fanarioţilor Peru al grecilor? Că mult ne-au jumulit şi, bineînţeles, cu complicitatea clasei boiereşti a cărei ticăloşie nu se dezminte în tot lungul amărâtei noastre Istorii. Îmi scrii că te gândeşti la o carte dedicată iluminismului nostru, interferat cu cel european. Eu am o lucrare apărută în 1952, intitulată „Stanislas Auguste Poniatovski et l’Europe des Lumières” de Jean Fabre, profesor de la Strasbourg, fost în 1919-1939 şeful misiunii culturale franceze în Polonia. Este o lucrare de 740 de pagini, model de erudiţie. Redă epoca de descompunere a Poloniei, care a înlesnit împărţirea şi desfiinţarea statului polonez. I-am arătat-o lui Zub şi s-a grăbit s-o noteze. Ce lecţie de prăbuşire a statelor, când vrajba internă duce la dislocarea unei opere de secole!
„Aş vrea să scriu o carte menită să vindece pe românii prea creduli în aşa-zişii aliaţi”
Îmi dau seama de condiţia ta de om fără casă. Dar cred că este un provizorat şi ar fi cuminte să găseşti o soluţie. În asemenea condiţii nu poţi lucra. Oricât ar fi de incomodă existenţa într-o cameră de hotel, am măcar un birou la care pot scrie şi cărţile ce-mi sunt necesare le am rânduite şi mă pot servi imediat. Pot lucra în linişte. Nu-ţi irosi timpul în ceea ce este străin menirii tale. Când voi termina ceea ce lucrez, în septembrie, aş vrea să scriu o carte menită să vindece pe românii prea creduli în aşa-zişii aliaţi, îţi voi cita un fragment din cartea „L’Europe Centrale” de Jacques Droz, profesor la Universitatea din Clermont – Ferrand, apărută în 1960. „À vrai dire la formation de la Petite Entente, doit peu de chose à la France, qui devait plus tard devenir pourtant sa protectrice. Il ressort en effet des documents hongrois publiés que le secrétaire général du Quai d’Orsay, M. Paleologue, eut préféré en 1920 la constitution d’une confédération danubienne dont la Hongrie serait devenue le pivot – solution dont il attendait des avantages pour les commandes à l’industrie française (pag. 246)” ţi le dau spre meditaţie. Când vom înceta de a ne lăsa rătăcirilor sentimentale în politica externă şi vom înţelege că între state nu există decât acorduri sau dezacorduri de interese? Închei, omagii doamnei şi ţie o caldă îmbrăţişare”.
                                                                                                               Pamfil Şeicaru
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4974
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Românul nu e prost destul până nu e și ipocrit. Doliu național pe 13 august

Mesaj Scris de KLEIN_RALU la data de Mier Aug 10, 2016 11:39 pm

Ana s-a căsătorit cu fostul Rege Mihai la 10 iunie 1948, la Atena, a avut cetățenie franceză și britanică dar nu și cetățenie română. Deși Ana ar fi putut cere cetățenia română conform legii „Cetățenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetățenie sau cetățeanului străin, daca îndeplinește următoarele condiții: s-a născut si domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deși nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condiițile legii pe teritoriul statului român de cel puțin 8 ani sau, în cazul în care este casatorit și conviețuieste cu un cetățean român, de cel puțin 5 ani de la data căsătoriei", "regina" nu a întreprins niciodată vreun astfel de demers. De ce? Fiindcă probabil nu era printre priorități, ceea ce nu e neapărat de condamnat.
Dar ce știm despre Ana? Presupusa Regină a înfruntat greutăţile unui exil care a durat cinci decenii și a fost loială cauzei restaurării monarhiei constituționale în România. A stat alături, cu devotament, de un domn care s-a autotransformat în simbol național al rezistenței încă din 1946 când alegerile au fost fraudate de comunişti, apoi instituția monarhică înlăturată cu succes în '47, ceea ce l-a constrans pe Mihai să abdice, în aceeași zi proclamându-se Republică populară.
Exilul Anei si al lui Mihai a durat aproape cinci decenii, din ianuarie 1948 până în februarie 1997. Doamna Ana a iubit mersul pe bicicletă şi pescuitul, în tinerețe a lucrat ca vânzătoare la magazinul universal Bloomingdale’s, pentru a-şi completa veniturile, în 1943 s-a înrolat în Forţele Franceze Libere, a făcut studii de infirmieră la Casablanca, apoi la Rabat, în Maroc, a fost decorată cu Crucea de Război a Republicii Franceze şi avansată la gradul de locotenent în Armata Franţei, a lucrat ca tâmplar, într-un atelier improvizat acasă, în timpul exilului din Anglia, pentru a nu cheltui bani cu achiziţionarea de mobilă, l-a ajutat pe Regele Mihai la atelierul lui auto, secondându-l în procesul de reparare şi restaurare a jeepurilor, în 1960 au scris împreună o piesă de teatru numită Alegerea, despre lupta dintre capitalism şi comunism, plus rolul credinţei în salvarea omului.
Ana a fost o doamnă în toată puterea cuvântului. Si atât. Nu a fost o Regină. A fost o femeie foarte pasionată de artă, a fost rebelă și feministă, a refuzat să gătească și a reparat jeepuri, a construit mobilă în loc de conversații inutile. Dar Regină nu a fost. Rolul Anei în evoluția și dezvoltarea României lipsește cu desăvârșire, mai ales după 1997 când familia regală ar fi putut redeveni un simbol moral și etic pentru români. Doamna Ana s-ar fi putut implica cu succes în restabilirea reperelor culturale și educationale ale unui popor aflat intr-o cumplita degringoladă, dar a ales calea usoară, participând doar la neimportante evenimente caritabile și efectuand diverse vizite scurte și nesolicitante prin țară. 
Familia regală e cunoscută contemporaneității mai mult în urma scandalurilor legate de revendicările unor păduri, castele sau palate, decât ca un pilon de etichetă și forță restauratoare. Și foarte bine că au revendicat, era dreptul lor, doar că românii au mai suferit încă o dezamăgire în asteptarea monarhiei aducatoare de lapte miere: lipsa implicării și apatia “familiei regale”, care a fost realmente interesată doar de retrocedări. Repet, comuniștii și fiii lor trebuie să dea înapoi tot ce au luat, pe de altă parte, dacă îți pasă de un popor, dacă ești Regele României, nu ai cum să ai datorii la stat de peste 4 milioane de lei.
Ana a murit la 92 de ani pe un pat de spital în Elveția, acolo unde și-a petrecut ultimii ani din viață.  Guvernul României a declarat ziua de 13 august 2016, zi de doliu național. Cu tot respectul pentru Ana și considerația pe care o am pentru o doamnă care nu mai e, familia regală a României este acum doar o entitate anacronică și parazită. Nu, nu suntem Anglia să ne permitem să întreținem o familie regală iar România nu are nevoie de o întoarcere în trecut. E suficient că ne duce PSD-ul cu 50 de ani în urmă, monarhia nu înseamnă nimic pentru viitorul acestei tari, ea este doar un episod important din istorie. Și cam atât.
Este adevarat, românii sunt sătui de politicieni hoți și corupți, ne e lehamite de Ponți, Opriști, Dragniști, Băsiști, Udriști și toate leprele în jurul cărora orbecăim de 25 de ani încoace. Dar monarhia românească nu reprezinta un model sau o soluție pentru viitor, nu a fost nici pentru trecut. Nu ai cum sa simți tristețe pentru cineva pe care nu l-ai cunoscut, de aceea, aceasta zi de doliu este aberantă și jignitoare. Sigur, există regretul că s-a stins o personalitate, dar asta nu ar trebui să impună un doliu național, mai ales dacă femeia nu a fost implicata niciodata activ în bunul mers al țării. Prin aceasta decizie, Guvernul a ignorant și anulat munca unor tineri întreprinzători, oameni care își aduc contribuția în fiecare zi pentru o Românie mai bună, ca să jelim un blazon. Această zi de doliu elgiază trecutul în detrimentul viitorului și dovedește lipsa de pragmatism a unei țări sărace care a ales să piardă venituri importante din diverse evenimente culturale, pentru a se imbraca intr-un negru ipocrit. Nu, noi nu suntem falși bocitori după o Regină necunoscută iar istoria e bună, tocmai, pentru a nu repeta greșelile, nu pentru a permite trecutului sa ne încalece.
Aș ruga tehnocrații sensibili la durerea domnului Iohannis, care a fost primit la masă de Regele Mihai și acum crede că a făcut o transfuzie cu sânge albastru, să aibă mai mult respect pentru cetatenii care plătesc taxe la stat. Despre morți numai de bine, dar nu cred că poporul român e înca în stadiul în care poate refuza bani la buget ca să țină doliu pentru o doamnă care nu reprezinta nimic pentru România. Isteria cu blazoane, monarhie și aristocrație băgată pe gât unui popor care moare de foame, e grețoasă. Faptul că suntem obligați să ținem doliu pentru o femeie pe care nu o cunoastem și care nu ne-a cunoscut, doar pentru că unii sau altii i-au zis Regina, este umilitor. Nu există prinți și prințese, nu există sânge albastru și nu sunt de acord din start cu statutul de priviliegiat acordat unora care nu au niciun merit în afară de acela ca s-au născut legați de titlul de Regi și Regine. Oamenii ăștia domnesc peste cine? Cine sunt "supușii"? Nu, noi, dragă Guvern, dragă Iohannis, noi suntem oamenii care mergem la birou ca sa ducem România pe umeri, am trecut demult peste vârsta poveștilor cu dragoni, prinți, printese și cai albi. Poporul român e matur, nu crede în rasa superioară a nimănui, cu atât mai puțin a unei familii inexistente în viața politică și socială a ultimilor 60 de ani.
Este extrem de evident că trăim încă într-o țară cu politicieni lipsiți de rușine și repere, care ne dau peste nas de fiecare dată când au ocazia, ca de exemplu când securistul Radu Beligan este îngropat cu onoruri militare, apoi un bulevard primește numele lui. Asta în timp ce moștenitorii eroilor de la Nucșoara și supraviețuitorii prigoanei comuniste – ajunși aproape la 100 de ani,  nu și-au primit nici azi proprietățile confiscate. Marina Chirca, ca și Elisabeta Rizea, meritau să li se acorde onoruri militare – mai ales ca a luptat activ timp de decenii pentru o țară liberă și nesupusă, care nu le-a oferit absolut nimic. Bine că țara în care trăim plânge dupa “regine” și simte durere în cot pentru eroi. Ipocrizia e prostie, prostia va îngropa definitiv România.

KLEIN_RALU

Mesaje : 115
Data de înscriere : 10/06/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Regină ? BLEAH ....Complexul „Curtea de Argeş”

Mesaj Scris de Amedeo la data de Joi Aug 11, 2016 4:44 am

Capacitatea locurilor de veci de la Curtea de Argeş este destul de limitată pentru câte simboluri ale neamului am fi gata să ne îngropăm acolo. A venit, deci, momentul să construim un stadion de fotbal pentru ceremonii funerare în jurul mănăstirii, ca să umplem galeriile cu pelerini disperaţi de trecerea în nefiinţă a unor artificii cu iz naţional. Nu contest valoarea unor simboluri ale neamului şi eficienţa lor catalitică într-o ţară dezbinată. Constat doar că managementul acestora este toxic pentru România.
Pe cât ar fi de în vogă să criticăm slugărnicia României faţă de hegemoni, să ne tragem de şireturi cu ambasadorul SUA la Bucureşti, ori să arătăm cu degetul spre Bruxelles pentru subdezvoltarea sistematică impusă României, în suflet tânjim după un şef importat. Deşi ne doare să asistăm la jefuirea ţării, la exploatarea nemiloasă a zăcămintelor naturale, la înrobirea omului de rând sub finanţa mondială, hrăniţi de pe rafturile unor retalieri străini, ne iubim stăpânii. Ne lăsăm ţara amanet. Este firesc ca, într-o lume globalizată, pe meleagurile Meşterului Manole să roiască de lume, de la Hohenzollern la Lupescu şi mai nou Bourbon-Parma, deoarece ţărâna românească îmbibată cu sânge nobil din Berlin, Paris sau Londra este expresia unui popor primitor, tolerant şi – desigur – bine integrat.
Îmbibaţi şi noi, de asemenea, de autodispreţ şi autocritică, ne-am ales drumul fericirii prin a ne supune oricui, numai celebru să fie, obligatoriu străin, indiferent că ne vorbeşte limba sau nu, doar pentru a ne simţi membri ai unei familii mondiale. Consider că facem o mare greşeală dacă ne mulţumim cu un statut de patruped întro casă domnească în loc să ne găsim un loc demn în lume.
Cum se explică înghesuiala la Curtea de Argeş? Este expresia spiritului duplicitar la români, care pe de-o parte îşi iubesc ţara, şi-ar da viaţa să o apere de cotropitori, dar totodată o servesc pe tavă, ca pe-o gâscă umplută cu fructe zaharisite şi ficat grăsuţ. Românul este dispus să dea tot dacă stăpânul îi oferă în schimb un cadru romantic, sub forma unei poveşti pline de nostalgie şi spoială. Îi bărfim, îi înjurăm, dar în suflet îi venerăm. Dacă psihologii tot au definit iubirea spontană a ostaticilor faţă de nişte terorişti drept „fenomenul Stockholm”, atunci să ne uităm mai cu atenţie la episodul „Curtea de Argeş”! Asistăm la manifestarea unui complex în masă, în care o naţiune roieşte narcotizată în jurul unor oseminte de colonialişti, pe care îi urăşte pentru că le-a răpit cândva libertatea, dar totodată îi invită duios să o pătrundă pe deplin.
Preţul locurilor de veci nu ţine cont de crize economice sau tensiuni pe piaţa imobiliară. Sunt scumpe şi rezervate unei pături alese. Nu oricine are privilegiul să capete doi metri cubi de ţărână la Curtea de Argeş. Doar că din nou, costurile familiei de sânge nobil le suportă neamul. Şi asta după ce a pierdut un contribuabil membru al Casei regale, care oricum era datoare fiscului cu câteva zeci de milioane. Dar în cer se mântuiesc şi păcatele, şi datoriile.
Ca naţiune ar fi de preferat să ne preocupe mântuirea neamului aici pe pământ, dar pentru asta, mai întâi trebuie să admitem că avem un handicap: istoria ne-a învăţat să fim slugi şi marele nostru fetiş este să stăm cu basca în mână în faţa altora. Nemulţumirile şi durerea uneori resimţită cu biciul pe spinare sunt fireşti şi subsidiare, motiv pntru care ar fi un act de maximă onestitate istorică să-i oferim şi domnului Klemm, într-o zi, un loc de veci la Curtea de Argeş. Probabil ne-am simţi onoraţi dacă ar accepta măcar portarul ambasadei oferta generoasă.
Credibilitate, predictibilitate, seriozitate şi respect în ochii altor naţiuni nu vom putea dobândi fără să fim sinceri cu noi înşine. Dacă menirea noastră este de a involua festiv, cu panglici, de la industrie la agricultură de subzistenţă, atunci măcar să ne specializăm pe roadele pământului făcând colive pentru tot globul (iată nişa pe care o căutam de 26 de ani, aici putem fi în sfârşit primii). Fotbal tot nu mai avem, e păcat să irosim stadioanele! Doar să fim atenţi! Cu prea multe ceremonii funerare, să nu ne ducem şi ţara la groapă.
Încă două cuvinte: Eminescu – „Doină”.
avatar
Amedeo

Mesaje : 84
Data de înscriere : 15/02/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

„DOLIU NAȚIONAL” CA STARE DE VOMĂ.....

Mesaj Scris de MARTOLOG la data de Joi Aug 11, 2016 4:58 am

Sunt scârbit şi scandalizat






Cele ce urmează le spun din perspectiva unui fost monarhist. Care fusesem (de copil, apoi - post 1989 - din ce în ce mai vag) până prin 2003, când guvernul eurosocialist al lui Năstase&Ilici a repatriat cu ceremonii de stat "moaştele" lui Carol Doi & Lupeasca, apoi a retrocedat Casei Duda tot ce a revendicat. Bine, îmi puneam deja întrebări şi eram oripilat de informaţiile care tot apăreau în legătură cu Mihai Unu: rolul lui în puciul de la 23 august 1944, refuzarea graţierii lotului Antonescu (şi aici nu-i simpatia mea pentru "mareşal", care a făcut greşeli catastrofale: în locul lui, ştiind trădarea camarilei lui Mihai Unu, îi arestam şi-i judecam pe toţi - până la ultimele consecinţe stipulate de lege pentru trădare, ca să fie clar; şi proclamam republica), circumstanţele în care a renunţat "definitiv" la funcţia monarhică, faptul că în familia "regală" nu se vorbea româneşte, semnarea Declaraţiei de la Budapesta (1989), procesul intentat de guvernul RSR pentru furtul/sustragerea de tablouri din patrimoniul naţional şi care proces a fost oprit de "noile autorităţi postrevoluţionare", amantlâcul "principesei" Margareta cu socialistul britanic Gordon Brown, din vremea studenţiei lor ("socialist", în anii '70 însemna de fapt "comunist"; şi asta - cu voia tatălui, Mihai Unu), controversa "pensiei secrete regale" plătite de RPR, apoi de RSR, şi "sistată de Ceauşescu"... Şi last but not least, mariajul cu Radu Duda - doar acest element ar fi fost suficient pentru a pune punct dezbaterii privind "monarhia română".



Vedem în aceste zile angrenarea statului republican România - prin instituţiile sale - în ceremonialurile funerare ale Casei Duda. Şi un PSD cu electorat republican supralicitând ("trei zile de doliu naţional"). Nu cu mult timp în urmă fusese promulgată legea care "monarhiza" însemnele de stat (apare "coroana" pe stemă, pe sigiliul de stat, pe bani), şi s-a lansat dezbaterea despre o lege pentru "instituţionalizarea" aşa-zisei Case Regale - adică, în principal, "suplimentare bugetară".



Aşadar, trădare pe faţă - a Constituţiei republicane, a opţiunii republicane (imens majoritară). Şi tăcerea scârbită, a "prostimii"....
avatar
MARTOLOG

Mesaje : 132
Data de înscriere : 06/06/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

OMISIUNI....

Mesaj Scris de Marco_polo2013 la data de Joi Aug 11, 2016 5:03 am

MARTOLOG a scris:

Sunt scârbit şi scandalizat






Cele ce urmează le spun din perspectiva unui fost monarhist. Care fusesem (de copil, apoi - post 1989 - din ce în ce mai vag) până prin 2003, când guvernul eurosocialist al lui Năstase&Ilici a repatriat cu ceremonii de stat "moaştele" lui Carol Doi & Lupeasca, apoi a retrocedat Casei Duda tot ce a revendicat. Bine, îmi puneam deja întrebări şi eram oripilat de informaţiile care tot apăreau în legătură cu Mihai Unu: rolul lui în puciul de la 23 august 1944, refuzarea graţierii lotului Antonescu (şi aici nu-i simpatia mea pentru "mareşal", care a făcut greşeli catastrofale: în locul lui, ştiind trădarea camarilei lui Mihai Unu, îi arestam şi-i judecam pe toţi - până la ultimele consecinţe stipulate de lege pentru trădare, ca să fie clar; şi proclamam republica), circumstanţele în care a renunţat "definitiv" la funcţia monarhică, faptul că în familia "regală" nu se vorbea româneşte, semnarea Declaraţiei de la Budapesta (1989), procesul intentat de guvernul RSR pentru furtul/sustragerea de tablouri din patrimoniul naţional şi care proces a fost oprit de "noile autorităţi postrevoluţionare", amantlâcul "principesei" Margareta cu socialistul britanic Gordon Brown, din vremea studenţiei lor ("socialist", în anii '70 însemna de fapt "comunist"; şi asta - cu voia tatălui, Mihai Unu), controversa "pensiei secrete regale" plătite de RPR, apoi de RSR, şi "sistată de Ceauşescu"... Şi last but not least, mariajul cu Radu Duda - doar acest element ar fi fost suficient pentru a pune punct dezbaterii privind "monarhia română".


Vedem în aceste zile angrenarea statului republican România - prin instituţiile sale - în ceremonialurile funerare ale Casei Duda. Şi un PSD cu electorat republican supralicitând ("trei zile de doliu naţional"). Nu cu mult timp în urmă fusese promulgată legea care "monarhiza" însemnele de stat (apare "coroana" pe stemă, pe sigiliul de stat, pe bani), şi s-a lansat dezbaterea despre o lege pentru "instituţionalizarea" aşa-zisei Case Regale - adică, în principal, "suplimentare bugetară".


Aşadar, trădare pe faţă - a Constituţiei republicane, a opţiunii republicane (imens majoritară). Şi tăcerea scârbită, a "prostimii"....
Anonim spunea...
Din lista ai uitat sa mentionezi ca raposata NU A PURTAT VREODATA COROANA REGALA PE CRESTET, CASATORIA CU ''MIHAI UNU'' SURVENIND IN 1948.
De asemenea ai omis, CEL MAI GRAV SI MAI CRIMINAL ACT AL ACETUI TRADATOR DE TARA: lasarea Armatei Romane ca prada trupelor Armatei Rosii, INTRE 23 AUGUST SI 12 SEPTEMBRIE 1944, timp in care zeci de mii de militari eroi romani au fost luati prizonieri si dusi in lagarele din Siberia cu vagoane de vite, acolo ajungind 1/3 din cei plecati.
Parte din cei ajunsi in Siberia au constituit baza diviziilor ''T. Vladimirescu'' si ''Horia Closca si Crisan''.
Democratii post decembristi, alti tradatori de tara, au vituperat impotriva militarilor romani care au acceptat acolo, in Siberia, sa intre in aceste divizii si , nu odata, au fost numiti tradatori.
Tradatori de ce?
Penttru ca au profitat de o sansa a soartei sa scape de la moarte sigura si sa continue lupta pe frontul de Vest ?
Adica au tradat ca au vrut sa traiasca si sa lupte pentru Romania ?
Am avut in familia un prizonier in Siberia(luat de rusi intre 23.08 si 12.09) care a revenit o epava DUPA 9(NOUA)ANI.
Am avut in familie un membru al Diviziei ''T. Vladimirescu'' ce nu a trecut in viata lui frontiera spre Est dar s-a inrolat voluntar in 1944, inaintea loviturii de stat, si a fost inclus in divizia sus-mentionata.
Acesta a luptat pina in Tatra si a revenit erou in Tara.
Deci:
- viata e complexa;
- tradarea nu se prescrie; eu voi milita pina la moarte pentru ca TOTI TRADATORII SA PLATEASCA, TRADAREA FIIND RAUL SUPREM, DINCOLO DE CRIMA SI ALTELE ASEMENEA ;
- oare ''pauza'' mortii, dintre 23 August si 12 Septembrie, cind s-a incheiat Conventia de Armistitiu, a fost lasata de ''Mihai unu'' cu buna stiinta, astfel incit staapinii lui de la Moscova si consigeni in buna masura, sa desfiinteze Armata Romana, partea ei cea mai antrenata in ani de lupte pe front, astfel incit ea, Armata, sa nu incurce instaurarea bolsevismului in Tara noastra ?
Decoratiile si cadourile de la rusi date lui M1 dupa, ca si abdicare extrem de convenabila material, plus renta platita de Romania Socialista, pina s-a suparat raposatul(care, se pare, l-a si omenit la Neptun), nu ne spun ele ca asa-zisul rege este un tradator ordinar ?
- oare cum sa admitem ca la Curtea de Arges se ''odihnesc'' cel mai odios dictator al Romaniei, Carol al 2-lea si curva E. Lupecu, cunoscuta drept ''duduia'', verisoara''doamnei'' Miletianu, in a carei casa din Bucuresti functiona ''O CASA CONSPIRATIVA A COMINTERNULUI''.
Asadar, Carol conducea, duduia conducea sau Moscova conducea prin ei ?

Marco_polo2013

Mesaje : 244
Data de înscriere : 20/06/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Regele Mihai, o imagine eroică mincinoasă

Mesaj Scris de Marco_polo2013 la data de Joi Aug 11, 2016 6:56 am

În numărul din 24 august 1944 al ziarului „Universul" – la fel ca şi în celelalte ziare din aceeaşi zi –ediţie pregătită în dupăamiaza lui 23 august, când încă nu se ştia de lovitura de stat, găsim ultimul articol laudativ la adresa activităţii Mareşalului Ion Antonescu. Erau prezentate vizitele la unele spitale (din Râmnicu Vâlcea, Z.1 nr. 14 din Predeal), unde găsise ordine şi curăţenie. La spitalul Asigurări din Buşteni, unde găsise „rea gospodărire, o lipsă de curăţenie nepermisă pentru un spital", ordonase ca administratorul să fie internat într-un lagăr şi pus sub anchetă[1]. Imediat după lovitura de stat, toată lumea a sărit în barca noii puteri: se enunţa entuziast, de către aceleaşi ziare care-l lăudaseră pe Antonescu până la 23 august, că „Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle". Deşi la o scară mai mică s-au repetat scenele di 6 septembrie 1940, atunci se lăuda „dictatura", iar acum se lăuda „democraţia". În ambele cazuri, cel care simboliza noul regim era regele. După „Proclamaţia către ţară" a Regelui, prezentată la radio la ora 22.00, au fost manifesaţii la Palatul regal, de aprobare a loviturii şi de glorificare a celui care o condusese. S-a cîntat Imnul regal, s-a scandat „Trăiască Majestatea Sa Regele Mihai I" şi „Trăiască pacea", iar „apariţia Regelui la fereastră, în două rânduri, a provocat o adevărată explozie de urale ce nu mai conteneau şi strigăte de Trăiască Majestatea sa Regele Mihai I. Pe Calea Victoriei şi pe străzile alăturate au fost manifestaţii până noaptea, târziu. „Mulţimea ce se afla în diferite locuri, săli de spectacole etc., le-a părăsit imediat pentru ca adunându-se într-un grup compact să se îndrepte pe Calea Victoriei, intonând Imnul Regal".
Prezentarea seamănă izbitor cu aceea din acelaşi ziar „Universul", la 7 septembrie 1940, semnată de Stelian Popescu. Semnatarul din 25 august 1944 era Ion Lugoşianu. „De patru ani am tăcut - scria indignat. Am refuzat din primele ceasuri să subscriu o singură clipă la acţiunea de dezastru naţional a regimului Antonescu, la politica lui de intoleranţă, de abuz, de tiranie, de corupţie şi de risipă. Va veni pentru ea, într-o vreme apropiată, ziua unei necruţătoare judecăţi şi a unei grele osânde. Prin voinţa unui rege tânăr, care a dovedit cu acest prilej în ce măsură s-a identificat cu interesele acestui Neam, România devine astăzi din nou stăpână pe destinele ei"[2]. În mintea ziaristului, „dezastrul naţional" fusese lupta pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei. La fel gândeau comuniştii pro-moscoviţi. Intoleranţa la încălcarea legilor disciplinase ţara în vreme de război, iar acuza de corupţie aruncată asupra lui Ion Antonescu era de-a dreptul infamă. Mareşalul a trăit foarte modest, numai strict, din solda sa. La fel era şi acuzaţia de risipă, ştiind ce rezerve importante alimentare şi financiare lăsase regimul Antonescu. Iar viitorul apropiat a arătat în ce grad România a devenit „din nou stăpână pe destinele ei". Regele şi-a savurat victoria împotriva Mareşalului - care-l urcase pe tron în 1940 - în balconul palatului regal, lăsându-se ovaşionat de mulţimea ieşită de prin cluburi şi cafenele. În aceeaşi noapte a fugit din Bucureşti ca să-şi scape preţioasa piele în faţa previzibilelor bombardamente ale aviaţiei germane. Premeditat, l-a închis pe Antonescu într-un seif din Palatul Regal, cu evidenta speranţă ca acesta să moară în urma bombardamentelor germane. Planul nu a reuşit, pentru că Mareşalul a fost preluat de comunişti, fiind predat apoi ruşilor. Plin de „vitejie" pe şosele lăturalnice, cu automobilul, regele a ajuns împreună cu câţiva apropiaţi în nordul Olteniei. De la peleş, Regina-Mamă s-a îndreptat şi ea către nordul Olteniei. După ce primejdia bombardamentelor germane a trecut iar ocupaţia sovietică s-a stabilizat, la 10 septembrie 1944, Regele ajunge la bucureşti ca un comandant victorios, deşi fugise ca un laş din faţa primejdiei. Încă din timpul petrecut în Oltenia începuse să-şi făurească imaginea vitejească. Pentru a-i dicata ce trebuie să ştie Occidentul, l-a chemat la Dobriţa pe căpitanul Morton, corespondent de război american.
Între timp, la bucureşti, în presă şi dinspre partidele politice se revărsau asupra Regelui cele mai entuziaste laude. Concomitent, Mareşalul era acoperit cu cele mai aspre şi nedrepte critici. În prima sa declaraţie de după 23 august, Iuliu maniu exclama: „Lăudat fie Regele nostru care a înţeles dorinţa Naţiunii"[3]. La începutul lui septembrie, altă declaraţie de presă: „Regele, ascultând voinţa Poporului, ne-a redat libertatea"[4]. Vor urma declaraţii mai elaborate, aducând în discuţie şi meritele Partidului naţional Ţărănesc. „M.S. Regele Mihai I - declara preşedintele liberalilor - luând frâiele Statului din mâini nevrednice şi redând Poporului, pe lângă libertăţile răpite, firul politicii sale tradiţionale, a cimentat o dată mai mult legăturile ce unesc glorioasa noastră Dinastie cu Neamul Românesc"[5]. Şi disidenţa liberală condusă de Tătărescu în numele Partidului Naţional Liberal, al cărui secretar general, formal, mai era. Anunţa „Recunoştinţă şi glorie M.S. Regelui Mihai I, căruia Neamul nostru îi datorează în întregime actul de sfărâmare a tuturor încătuţărilor. Recunoştinţă şi glorie M.S. Regelui Mihai I, care, reluându-şi curajos prerogativele, chiamă azi întreaga Românie la lupta pentru eliberare şi apoi lupta pentru Ridicarea Ţării din ruine"[6]. Deşi ziarele comuniste au ocolit subiectul, şi Partidul Comunist Român a lăudat acţiunea Regelui, mai târziu îşi va aroga merite din ce în ce mai mari în lovitura de Stat, ajungând să şi-o atribuie în totalitate. În sfârşit, laude i-au venit Regelui şi din partea legionarilor[7]. Aceleaşi laude au venit şi din partea Comunităţii evreieşti[8].
Pe plan internaţional s-a urmărit crearea unei imagini cât mai bune a Regelui, prin prezentarea actului de la 23 august 1944 sub un aspect eroic, o confruntare dintre Antonescu, reprezentând o dictatură şi Mihai, reprezentând democraţia. Direcţia Presei, Informaţiilor şi Relaţiilor Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor externe mcoordona această campanie. Pentru propaganda în străinătate edita un buletin săptămânal cuprinzând temele ce trebuiau dezvoltate de fiecare reprezentanţă diplomatică a României. Într-unul din buletine, cel din 15 aprilie 1945, se indica teza: „Mişcarea de rezistenţă din România l-a avut în frunte pe însuşi regele Ţării. La rândul lui, Suveranul s-a întemeiat pe acele partide politice care reprezintă aproape unanimitatea Poporului şi fără clintire, pe Armată"[9]. Pe sublinierea eroismului Regelui în confruntarea cu Mareşalul a mers şi presa din Occident. În Elveţia, formula generală a presei era: România are un suveran tânăr, care a avut rol decisiv la 23 august 1944, împreună cu Iuliu maniu, Lucreţiu pătrăşcanu, Dinu Brătianu, Titel Petrescu[10]. La Bucureşti îl chestionau direct pe Mihai asupra actului de la 23 august, dându-i posibilitatea acestuia să-şi făurească singur imaginea eroică pe care şi-o dorea în confruntarea cu Antonescu. Ziaristului britanic Archie Gibson îi răspundea. Răsturnarea regimului Antonescu a fost o lovitură dificilă, pentru că forţele germane care-l susţineau erau superioare. Dar regele nu a luat în considerare doar forţele materiale, ci şi pe cele morale. „Nu ne-am lăsat intimidaţi. Cunoşteam voinţa Poporului meu de recâştigare a libertăţii şi ştiam ce forţă morală poate da această voinţă [...] actul de la 23 august a arătat superioritatea forţelor morale asupra celor materiale, dacă mă lăsam ghidat de calcule bazate doar pe raportul de forţe militare care era în România, 23 august nu ar fi existat"[11]. Tot aceeaşi imagine eroică era zugrăvită şi într-un articol despre România, apărut în numărul din 27 septembrie 1944 al ziarului britanic „Daily-Express", sub semnătura lui Cedric Salter[12].
Un alt răspuns al lui Mihai apărea în „New York times", în septembrie 1944: „23 august îl consider cel mai bun moment pentru a înlătura un regim dictatorial care nu corespundea voinţei poporului român. Decizia mea era luată de mult timp. Actul de la 23 august nu este decât aplicarea unei acţiuni îndelung pregătite în interior, prin coordonarea şefilor politici şi celor ai Armatei şi în exterior, prin negocierile cu Puterile aliate"[13]. Cel mai larg articol pe tema Loviturii de Stat l-a trimis agenţiilor de presă americane, corespondentul de război Joseph Morton, cel căruia i se dictase la Dobriţa, pe 5 septembrie ce să scrie[14]. Era caracteristic pentru imaginea eroică ce i se crea Regelui. „Bucureşti. Regele chipeş, cauciucuri scârţâind la ieşirea din Palat. Conducând în noapte. Impunătoarea Regină călătorind în întunecimea nopţii pentru a ajunge la o întâlnire cu fiul ei, cu degetele pe un pistol mic din poşeta ei, strigând că îl va împuşca pe primul neamţ pe care îl va vedea.. Dictatorul decăzut, înlăturat de la putere şi furios, închis într-o nişă ignifugă. Aceasta a fost românia în seara lui 23 august – ora istorică, când un mic grup de tineri curajoşi şi determinaţi au transformat-o dintr-o dictatură folosită de Hitler, într-o democraţie de partea Aliaţilor. Mai incitant decât un triller de Hitchock". Mihai s-a opus germanilor si ca să-i şicaneze, se plimba cu un Jeep american şi vorbea englezeşte. Regela a avutşapte încercări de a-l înlătura pe Antonescu, începând din 1942. Lovitura de stat a fost bine organizată, iar regele, hotărât şi curajos. Lovitura de Stat a adus avantaje militare deosebite Aliaţilor. Căpitanul morton a satisfăcut pe deplin dorinţa celui care-l adusese la Dobriţa pe 5 septembrie 1944. A fost primul ziarist care a răspândit în lume o imagine eroică despre acţiunea Regelui Mihai I la 23 august.
Imaginea eroică pe care a dorit să şi-o impună posterităţii Regele Mihai nu este validată de o analiză ştiinţifică. Nercunoaşterea pentru cel care-l urcase pe tron (a cărui graţiere o va refuza în 1946), infantilismul cu care a fost înfăptuită Lovitura de Stat, laşitatea fugii din Bucureşti în oltenia, toate acestea definesc imaginea erică pe care Regele şi-o dorea, ca pe o minciună. Atât Mihai, cât şi Antonescu au vrut ca viitorul să le asigure o statuie, dar numai Mareşalul o şi merită[15].
------------------------------------
[1] Universul, 24 august 1944.
[2] Idem, 25 august 1944
[3] Idem, 27 august 1944
[4] Timpul 3 septembrie 1944
[5] Universul, 31 august 1944
[6] ANIC, fond Casa Regală, Diverse, dosar 4/1944, f.1.
[7] Idem, fond Casa regală, Mihai, dosar 13/1944, f.1.
[8] Idem, dosar 37/1944, f.45, 55, 72.
[9] Idem, fond Casa Regală, Diverse, dosar 5/1944, f.26-27.
[10] Idem, dosa 10/1944, f.10-11. Idem, fond Casa Regală, Mihai, dosar 47/1944, f.1.
[11] Idem, fond Casa regală, diverse, dosar 10/1944, f.4
[12] Idem, dosar 11/1944, f.1.
[13] Idem, dosar 10/1944, f.12. Alte răspunsuri ale regelui date ziariştilor srăini cu privire la Lovitura de stat. Idem, fond casa Regală, Mihai, dosar 49/1944.
[14] Idem, fond Casa Regală, Diverse, doasr 7/1944, f.1-4, dosar 8/1944, f.1-2.
[15] Textul urmează volumele: Petre Ţurlea, Ion Antonescu între extrema dreaptă şi extrema stângă, Bucureşti, Editura Semne, 2009 şi Petre Ţurlea, Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu, Bucureşti

AArticole asemanatoare



source

Marco_polo2013

Mesaje : 244
Data de înscriere : 20/06/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Cu rîsul la mormînt!…

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Aug 12, 2016 2:38 am

Primit de la Nicolae Doftoreanu din Bucuresti – patriot roman
MIHAI ANTONESCU
De obicei, într-o republică, atunci când moare o regină, e sărbătoare, nicidecum prilej de doliu naţional. Bine, acum, în istorie, poporul era de faţă la trecerea în eternitate şi putea arunca în voie cu pietre, cepe, mere putrede şi cotoare de varză.
Când a răposat Regina Ana, poporul n-a fost de faţă. Poporul n-a fost de faţă nici când a trăit Regina Ana. Poporul vieţuia în România, defuncta s-a născut în Franţa, a locuit în Spania, Portugalia, Statele Unite şi a murit în Elveţia. Când era în viaţă, nimeni n-ar fi recunoscut-o pe regină pe stradă. Foarte puţini ştiau că există şi mai puţini ştiau cum o cheamă.
Regina Ana n-a fost de fapt regină. S-a căsătorit cu un domn care nu mai era rege. Nici când a fost rege, săracul, n-a prea fost rege, nu l-a lăsat taică-său, nu l-au lăsat Mareşalul, ruşii, comuniştii. Cred că doar atunci când a abdicat, lumea şi-a dat seama că a avut un monarh, exact cum, atunci când Ana a murit, lumea şi-a dat seama că Maiestatea Sa era însurat.
Acum că a murit sărmana femeie, toţi suntem trişti. Atât de trişti că ne punem problema unei zile de doliu naţional. Soţia Preşedintelui, şeful Republicii, spune că a admirat-o şi a iubit-o pe Ana. Probabil că e monarhistă în suflet şi a acceptat cu greu ideea că e măritată cu un uzurpator. Klaus se uită la televizor şi-şi dă seama cu cine stă în casă.
La televizor, toţi sunt trişti şi uşor încurcaţi că nu pot folosi toate echivalentele lingvistice pentru a relata moartea: nu pot spune „a plecat dintre noi” sau „ne-a părăsit”, că e impropriu, săraca femeie n-a fost niciodată printre noi; nu se poate afirma nici că „a pierdut lupta cu viaţa”, ca stereotip mediatic suprem, căci, observând longevitatea, putem spune că a fost meci egal, decis în prelungiri. Nici măcar colocvialul „a dat ortu’ popii” nu e potrivit, Ana nefiind ortodoxă. (În anul 2016, BOR nici nu i-ar fi dat voie lui Mihai s-o ia de nevastă)
Suntem trişti pentru că suntem needucaţi! Când moare un cap încoronat, nu e loc de tristeţe, ar fi o ofensă adusă succesorului. Când o să treacă în nefiinţă Regele Mihai, ne vom bucura pentru moştenitorul tronului! Dar… care moştenitor? Radu Duda? Nu, el va fi prinţ consort. Pe tron va urca Margareta. Dar… nu există tron!
Rămâne de văzut dacă nu apare vreun alt pretendent (Ar fi posibil, e unul şi nu mai e la puşcărie, e sub control judiciar. Tehnic, lupta dinastică nu e descrisă de regimul de restricţie şi, dacă învinuitul se prezintă la sediul organului de poliţie în datele şi la orele indicate, poate să se şi întronizeze dacă pofteşte, în timpul său liber.)
Ana va fi înhumată la Curtea de Argeş. Nu se ştie precis dacă văduvul Mihai va putea participa la ceremonie. E ironic să fii înmormântat într-un loc în care nu te-ai născut, n-ai trăit şi n-ai murit, în prezenţa unor oameni necunoscuţi, cu care n-ai avut nicio treabă, dar în lipsa bărbatului cu care ţi-ai petrecut cea mai mare parte din viaţă.
Mihai nu se ştie dacă va fi la Curtea de Argeş, în schimb vor fi militari în uniformă de paradă. Pentru a avea parte de onoruri militare, Regina trebuie decorată. Decoraţiile se dau în principiu pentru merite deosebite, cam ca diplomele de doctorat. Dar să nu ne batem capul cu practici şi principii anacronice.
Dacă nu va veni acum, Mihai va sosi cu siguranţă la propria sa înmormântare. Se pare că România e un loc de veci bun.
Poate că şi Charles Prinţ de Wales va dori să fie îngropat la noi. E mai ieftin ca în Anglia, mai ecologic şi, în plus, Coroana Britanică va putea păstra, strategic, un picior în Uniunea Europeană. La fiecare parastas va trebui să dăm viză rudelor, n-avem ce face.
Până atunci, lui Charles îi place în România şi viu fiind. Petrece mai mult timp la noi decât regele nostru. În plus, pe banii lui. Casă şi-a luat singur, de la particular, nu de la Stat, ba îşi plăteşte şi taxele. (Ei, şi aici e o şmecherie, căci Prinţul a scos la închiriat casa de la Viscri şi cred că are de gând să-şi ia chiria cu el în Anglia, ca Papalekas. Poate lansează o modă şi o determină şi pe maică-sa să nu mai ţină goale toate castelele alea construite de Plantageneţi, şi să mai aducă un ban în casă, de pe urma unui botez, a unei cumetrii. Poate să închirieze baronilor locali, am auzit că şi în Anglia au de-aştia)
E bine că ţara asta, care nu atrage turişti, nici investitori, nici măcar Fonduri Europene, aduce regi de toate naţiile, vârstele şi semnele vitale. Când ne vom fi mutat cu toţii în străinătate, nu se va putea spune despre România că e un loc pustiu, ci unul exclusivist, nu foarte populat, frecventat doar de capete încoronate.
Imaginea României va câştiga enorm, căci despre un rege mort, îngropat la noi, se va spune că „acum e într-un loc mai bun”.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4974
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Când e doliu naţional, „Turcu’ plăteşte!”

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Aug 12, 2016 3:47 am

Ne naştem, creştem, trăim cum putem şi, firesc, ajungem la finalul imprescriptibil când ne dăm obştescul sfârşit. Niciodată nu isprăvim ce ne-am pus în gând, pentru că Doamna cu coasa vine când vrea ea să-şi ia haraciul, nu când vrem noi. Nimic anormal până aici. Cu nişte ani în urmă scriam că televiziunea este un instrument eficace, o modalitate de control al minţii, la fel sau chiar mult mai nocivă decât oricare alt drog. Drogurile sunt o ameninţare la adresa ordinii sociale, însă televiziunea este un drog care creează dependenţă, controlat şi distribuit de nişte diabolici, un drog care ne transformă în mutanţi, ne alterează raţiunea, făcând aproape imposibilă dorinţa de evadare din vicisitudinile realităţii cotidiene. 




De peste 26 de ani se practică spălarea creierelor, prin strategii şi tehnici subtile care, cuplate cu efectul televizorului asupra undelor creierului, fac să pară infantilă ingeniozitatea celor mai erudiţi psihologi. Ce şi-ar putea dori mai mult un guvern sau organizaţiile din umbră decât o masă de zombie uşor manevrabili? Cam pe-aici a ajuns „Starea Naţiunii” în ţara Marelui Mut.
De câteva zile, mass-media din România (nu neapărat românească) a umplut eterul şi sticla televizoarelor cu un dramatism grotesc, anunţând ştirea că o falsă „regină a Românei” a plecat la cele veşnice la vârsta de 92 de ani! Minciună şi falsificare a adevărului istoric! N-a murit nicio „regină”! România este Republică! N-are nici rege, nici regină, nici prinţi! Conform exprimării dintr-un alt context al culturnicei Biro Rozalia – unul dintre clasicii guvernamentali în viaţă -, a murit „o persoană bipedă”. Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma s-a căsătorit cu Mihai-viteză, un pierde vară la propriu, „un nevoiaş al minţii”, cum l-a numit marele Pamfil Şeicaru – pe data de 10 iunie 1948, în Grecia, adică după o jumătate de an de când trădătorul-donator de la 23 august 1944 abdicase şi nu mai era rege. Nu oricum, la înţelegere cu guvernul Petru Groza, contra unei rente viagere substanţiale (pe care i-a retezat-o „împuşcatul” în anii ’70), başca calabalâcul de bunuri cu care deja plecase cu puţin înainte de abdicare. Astfel, în România anului 2016, eroii neamului sunt puşi la index, iar paraziţii, urcaţi la loc de cinste. Se poate afirma că Ţara a devenit un spaţiu concentraţionar, unde unii intră pe „porţile regilor” iar alţii iau calea exilului.
Pe vremea lui Al. Ghica, în timpul judecării unui proces în care erau implicaţi un negustor român şi unul turc, unul dintre boierii divanului a adormit. Trezit ca să-şi spună părerea, el a rostit automat: „Turcul plăteşte!”, ceea ce nu era corect, turcul fiind nevinovat. Cam aşa se petrece şi astăzi la curtea iohannisto-cioloşistă. Dacă Ana de Bourbon-Parma, pe lângă cetăţenia franceză a avut şi alte cetăţenii, nu cunosc, dar cetăţenia română şi statutul regină, BA! Ana nu a avut niciodată coroană regală, nu a cerut cetăţenie română şi nici nu a încercat să înveţe limba română. Atunci, pentru ce atâta mascaradă? Cine suportă cheltuielile? „Turcu’ plăteşte!” Adică, poporul român. Nimic nu justifică marele tam-tam şi amploarea care se dau evenimentului şi afirmaţiei mincinoase, inclusiv cheltuielile aferente, dar, cum ziceam, „Turcu’ plăteşte!” „Casa (ne)regală” a beneficiat de bunuri şi proprietăţi, a încasat şi păpat banii românilor, dar a refuzat să achite impozitele datorate statului român, implorând autorităţile să-i anuleze datoriile. Preşedinţia, Guvernul şi ocupanţii fotoliilor Casei Poporului – care nu mai este a poporului român, ci a Clubului „Ali Baba şi centurionii adormiţi ai neamului” – au fost de acord. A scutit-o de taxe şi impozite pentru că… „Turcu’ plăteşte!”.
De mai bine de o jumătate de an, hârleţele, târnăcoapele şi buldozerele au fost puse la treabă să construiască, la curtea de Argeş o necropolă pentru oase „regale”. Şi pentru asta, tot „Turcu’ plăteşte!”, nu „casa regală” a republicii România. Dacă timp de o viaţă, Ana şi consortul – despre care nu se mai ştie aproape nimic, iar gurile rele bârfesc că ar locui prin cine ştie ce frigider elveţian – au stat departe de ţara asta, de ce nu-i înmormântează acolo? Răspunsul este simplu: pentru că, acolo, cheltuielile de înmormântare le-ar suporta „beneficiarul”. Aici, „Turcu’ plăteşte!”. Şi mai e ceva: pentru că, tot „Turcu’ plăteşte!”, va fi o înmormântare cu repetiţie. „Un balamuc macabru nemaîntâlnit la nicio casă de nebuni din Uniunea Europeană”.
Dacă ar mai fi trăit, nici măcar Giuseppe Verdi nu ar fi putut imagina o versiune modernizată mai reuşită a lui, Nabucco, adaptată la jalnica „Stare a Naţiunii” române. Sicriul cu cetăţeana franceză Ana de Bourbon-Parma a fost adus din Elveţia, pe calea aerului, la Bucureşti. Sine die, tot „Turcu’ plăteşte!”. Ne-a fost oferită o scenă umilitoare, premeditată aş spune, ilustrând cât de jos s-a prăbuşit demnitatea mioritică: militarii din Regimentul de Gardă poartă pe umeri un copârşeu neromânesc acoperit cu o cârpă blazonată – nu cu Tricolorul românesc – şi se derulează protocolul cuvenit unui om de stat, unui erou sau martir al Neamului. Semn al sclaviei! În cazul de faţă, „Corul robilor” din opera italianului nu este altcineva decât poporul român, reprezentat de militarii unei armate decimate, ce duce pe umeri un sicriu străin cu însemne străine. Ana de Bourbon nu a făcut nimic pentru a servi interesele României, ba, s-ar putea spune că i-a iubit pe români la fel de tare ca Elena, cea care l-a zâmislit (nu se ştie precis cu care colonel grec) pe Mihai I, donatorul pământului şi bogăţiilor Ţării, ruşilor, în urmă cu 72 de ani, la 23 august 1944. În 1946, pentru infamia Regelui, a plătit Mareşalul. Astăzi, „Turcu’ – poporul român – plăteşte!”. regina-mamă
Când a murit Florin Constantiniu, administratorul de la Bellu nu era de găsit, aşa că l-au înmormântat în grabă la Cimitirul Militar Ghencea. Când Gheorghe Buzatu a plecat la întâlnirea cu Iorga şi Mareşalul, oficialităţile abia au catadicsit să facă un gest. Cei doi au slujit interesele Istoriei naţionale „sincere” nu a uneia falsificate. Acum, când „persoana bipedă” care n-a avut nimic de-a face cu Ţara şi Neamul şi-a dat duhul, „toată floarea cea vestită” a papagalilor oficiali varsă lacrimi de crocodil şi declară doliu naţional. De ce? Ziua de sâmbătă, zi de 13, cu ghinion şi cu ale ei trei ceasuri rele… navetistul săptămânal, şeful guvernului şi hoarda autohtonă a lui Ali Baba vor fi alături de „suferinţa” paraziţilor „casei regale”, paranghelie pentru care tot „Turcu’ plăteşte!” Cineva, „persoană importantă, nu spui cine”, tare şi pe drept supărat, îmi scria: „[…] ieri m-au apucat dracii auzind la televizor că a murit regina Ana. A cui regină? Doliu naţonal? Ce a făcut pentru Naţiunea asta? Mai mult a făcut Elena Ceauşescu, zău dacă nu! O spun oriunde, oricui, oricând, deşi am urât-o pe Leana lu’ nea Nicu şi o urăsc şi acuma, dar pentru naţiunea asta, ea a făcut mai mult decât Ana-recent decedată. Ca să mă răzbun, mi-am organizat un chiolhan chiar pe 13 august. Nu glumesc! […] am profitat de faptul că se împlinesc nişte de ani de la cununia civilă chiar pe 13 august anul asta! Aşa că…. Dacă ştiţi pe cineva dispus să mă toarne la D.N.A., la Miliţie, la Guvern, că îmi permit să calc în picioare doliul naţional, v-aş fi recunoscător. Aş vrea să-mi sune ăia la uşă şi să auda ce le-aş zice eu. Da’ să vină mai spre seară, să apuce vinul să mi se urce şi la cap, nu doar să-mi coboare în picioare”. Are dreptate şi – ştiu că nu-i creştineşte -, dar mai că-mi vine să pun şi eu de-o sârbă oltenească. Tot pe 13!, că de, „Turcu’ plăteşte!”.
Autor: Ion Maldarescu
Sursa: Art-Emis
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4974
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Doliu naţional pentru un cetăţean străin sau o tentativă absurdă şi ridicolă de încoronare post-mortem a unei false regine?

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Aug 12, 2016 9:45 am

Suntem pioni pe o tablă de şah absurd: nu mai avem rege din 1947 (care se pare că a murit, dar nu ni se spune), nu am avut regină (dar s-a declarat doliu naţional pentru o falsă regină), iar fiecare nebunvrea să facă o tură cu calul.
Doliul naţional se stabileşte de guvern conform Legii 74/1994.
S-a decretat doliu naţional în urma unor evenimente naţionale sau internaţionale cu un mare număr de morţi (cu sau fără victime de cetăţenie română): în urma atentatelor din 11 septembrie 2001 din Statele Unite (14 septembrie 2001), în urma atentatelor din Madrid din 11 martie 2004 (14 martie 2004), în urma victimelor accidentului aviatic de la Smolesk (18 aprilie 2010), în urma accidentului de autocar din Muntenegru (26 iunie 2013) şi a accidentului din clubul “Colectiv” (31 octombrie – 2 noiembrie 2015).
S-a declarat doliu naţional cu ocazia funerariilor Papei Ioan Paul al II-lea (8 aprilie 2005) şi a Patriarhului Teoctist (3 august 2007).
Anterior acestei legi s-a mai declarat o zi de doliu naţional în memoria victimelor evenimentelor din Decembrie ’89 (12 ianuarie 1990).
Totuşi nu s-a declarat zi de doliu naţional în România în urma accidentului de la Certej din 30 octombrie 1971 (89 de morti şi 76 de răniţi) sau a cutremurului din 4 martie 1977 (peste 1.500 de morţi şi peste 11 mii de răniţi).
Nu s-a decretat zi de doliu national în România în urma cedării Barajului Banqiao din China din august 1975, în urma căruia s-au inregistrat sute de mii de morţi şi răniţi şi aproximativ 11 milioane de sinstraţi.
Nu s-a decretat zi de doliu naţional în România nici în urma accidentului nuclear de la Cernobîl din 26 aprilie 1986.
Nu s-a decretat zi de doliu naţional în România în urma cutremurului din Oceanul Indian din 26 decembrie 2004 din largul insulei Sumatra care a afectat 15 ţări, a generat sute de mii de morţi şi răniţi şi câteva milioane de sinistraţi.
Nu s-a declarat zi de doliu naţional în România în urma cutremurului din Tohoku, Japonia  din 11 martie 2011, cunoscut mai ales prin tsunami-ul provocat în zona Fukushima şi prin accidentul nuclear de la Fukushima-Daiichi , în urma căruia s-au înregistrat zeci de mii de morţi şi răniţi şi sute de mii de sinistraţi.
Dar s-a decretat zi de doliu naţional când a murit soţia fostului Rege Mihai. Jenant! De ce? Pentru că n-a fost regină nici măcar o secundă! Fostul Rege Mihai a abdicat în 1947 şi s-a căsătorit cu Ana de Bourbon-Parma în 1948 în Grecia. Deci nu poate fi vorba despre o regină, ci doar despre soţia fostului rege. Pentru a fi recunoscută ca regină nu era nevoie de o ceremonie de investire? Sau declararea zilei de doliu naţional este o ceremonie de investire post-mortem?
Iar în privinţa abdicării, fostul rege a fost foarte explicit:
Ce se înţelege din această formulare? Fără regi şi regine ulteriori, principi şi principese. Nemaifiind rege la momentul naşterii copiilor săi, nici copiii acestuia nu mai sunt prinţi sau prinţese. Înseamnă desfiinţarea Casei Regale ca instituţie şi entitate juridică monarhică. În particular pot desfăşura activităţi comerciale, culturale sau caritabile, dar fără a mai ridica pretenţii la o revenire a monarhiei în România. Nu ştiu dacă retrocedarea domeniului de la Săvârşin, a Castelului Peleş şi a Castelului Pelişor se încadrează în acţiuni caritabile sau prerogative patrimoniale ce contravin celor declarate anterior sau fac parte dintr-un contract nedeclarat publicului.
Conform Statutului Casei Regale din 1884 şi a Constituţiilor Regale din 1866 şi 1923 Casa Regală din România se supunea legii salice. Din cauza succesorilor de sex feminin ai fostului Rege Mihai s-a adoptat în 2007 un nou Statut al Casei Regale prin care era exclus acest principiu de succesiune, dar care are probleme de legitimitate si legalitate. Deci, din nou fără prinţi şi principese.
Un aspect mai puţin abordat este dacă abdicarea a mai “beneficiat” şi de alte acte adiţionale, cum ar fi statutul juridic şi patrimonial al unor bunuri şi proprietăţi. Existenţa unei rente viagere acordate fostului suveran este echivalentă cu “trădarea pentru 30 de arginţi”. Refuz să mai fac precizări despre cine este Iuda în această ecuaţie şi despre rolul poporului român. Dar nu pot să uit de soldaţii români luaţi prizonieri pe frontul rusesc şi abandonaţi în gulagul sovietic, care au fost trădaţi şi ei. Sau cum spunea Caragiale: “… dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie! Dar cel puţin s-o ştim şi noi!”
Se pare că fluctuaţiile francului elveţian au influenţat cursul de schimb în cazul celor ”30 de arginţi”. Astfel, se încearcă scutirea de la plata impozitelor aferente domeniului de la Săvârşin, dacă Ministerul Finanţelor nu are altă părere. Sau se organizează lupte ilegale de cocoşi. Sau se solicită sprijin financiar de la guvern prin promovarea unui proiect de lege pentru recunoaşterea oficială a Casei Regale.
Fostului monarh i-a fost retrasă cetăţenia română în şedinţa Consiliului de Miniştri din 22 mai 1948. Această hotărâre a fost revocată de premierul Victor Ciorbea în 1997. Fostul monarh s-a căsătorit cuPrincipesa Ana de Bourbon-Parma în exil, în 10 iunie 1948, la Atena. În aceste circumstanţe, fostul rege fiind lipsit de cetăţenia română nu a putut să-i confere soţiei sale ceva ce nu mai avea. Probabil, din aceste considerente, soţia sa nu a considerat necesar să înveţe limba română. Dar după schimbarea de regim din decembrie 1989, dacă se dorea obţinerea cetăţeniei române acest lucru era obligatoriu conform Legii 21/1991, art.8 lit.f. De asemenea, şi domiciliul în România este o condiţie obligatorie pentru obţinerea cetăţeniei române, conform art.8 alin.1 lit.a. Sau s-a invocat art.36 alin.1 pentru acordarea cetăţeniei? Dar cine suntem noi, muritorii de rând, ca să primim astfel de explicaţii din partea Guvernului sau a Parlamentului? Chiar dacă din punct de vedere legal ar fi primit cetăţenia română, necunoaşterea limbii române o descalifică din categoria „a României”. Ar fi o falsă regină.
Intervenţiile militare derulate în lumea arabă, în Africa şi în ţările subdezvoltate din întreaga lume au invocat de multe ori necesitatea înlăturării organizării tribale a respectivelor state şi democratizarea acestora. Uitaţi-vă la toate monarhiile din lume care ne conduc şi veţi vedea cine cu cine se înrudeşte, alianţe între aceste familii seculare şi aveţi imaginea unei structuri tribale monarhice multiseculare. Toate monarhiile s-au bazat pe exploatarea populaţiilor pe care le-au condus, pe învrăjbirea populaţiilor învecinate, pe războaie, pe genocid în atingerea supremaţiei teritoriale şi a “idealurilor democratice”. Exterminarea populaţiilor indigene din cele două Americi, traficul de sclavi din Africa, politica colonială de pe întreg mapamondul sunt doar câteva exemple despre “beneficiile” democraţiei monarhice. Cine mai doreşte monarhie? Nepotism, intrigi, moravuri uşoare, asasinate la comandă? Chiar mai doreşte cineva monarhie, în afară de câţiva nostalgici inocenţi şi actuala clasă politică?
Abdicarea nu e o ruşine. Regina Beatrix a Ţărilor de Jos a abdicat în 2013 în favoarea fiului ei Willem-Alexander. Regele Albert al II-lea al Belgiei a abdicat în 2013 în favoarea fiului său Filip. Regele Juan Carlos I al Spaniei a abdicat în 2014 în favoarea fiului său, Felipe. Luni 08 august 2016, Împăratul Akihito al Japoniei a anunţat că este pregătit să abdice din motive de sănătate. Împăratul Akihito este al 125-lea împărat al Dinastiei Yamato, o dinastie care are peste 2.600 de ani de istorie. Şi în monarhia britanică sunt o serie de speculaţii cu privire la succesiunea la tron.
Era o glumă în care deşi bunicul “suferise de deces”, familia acestuia amâna momentul înhumării de câteva luni, preferând să-l aşeze la fereastră pentru a-i putea încasa pensia. Oare ce mai face fostul rege? N-am auzit nici o declaraţie a acestuia cu ocazia decesului soţiei sale. Să fi păţit ceva oare? Este greu de găsit o persoană în vârstă pe post de sosie pe care să o înveţi să citească şi să vorbească greu, care să aibă deprinderi monarhice de faţadă? Oare va fi prezent la ceremoniile ocazionate de înmormântarea soţiei sau va fi substituit de o altă persoană? Sau dăm crezare celor care susţin că nicifostul rege nu se mai află printre noi? Punem pariu că fostul rege nu va fi prezent la înmormântarea soţiei sale şi nu va avea nicio declaraţie video, ci vor fi doar mesaje transmise de către familia regală?
Programul funeraliilor soţiei fostului monarh sunt ofensatoare la adresa poporului român. Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale sunt programati înaintea Instituţiei Prezidenţiale, a Guvernului şi Parlamentului din România şi Moldova? Suntem cumva colonie şi nu ni s-a spus? Nu sunt un simpatizant al Preşedintelui, dar în locul acestuia mi-aş lua concediu de odihnă şi aş pleca din ţară şi nici nu m-aş obosi să particip la această ceremonie. Supuşii nu au sânge albastru, astfel că accesul presei şi al publicului la funeralii este limitat.
Dacă printr-o minune am reuşi să-l aducem printre noi pentru o zi (sâmbătă 13 august 2016) pe pictorul Nicolae Grigorescu şi l-am ruga să mai picteze încă o dată tabloul „Car cu boi”, ce-ar picta? Carul mortuar traversând mulţimea de gură-cască şi monarhişti?
Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească în pace pe Ana de Bourbon-Parma, soţia fostului Rege Mihai!
Autor: Doru Apostol
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4974
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Regina a murit, trăiește regele

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Aug 14, 2016 1:30 am

Când toată lumea se aștepta să auzim că Mihai a predat ștafeta lui Duda, cel care așteaptă  precum veșnicul prinț Charles să preia comanda, iată că ”Regina” Ana a încetat din viață. Prilej pentru susținătorii Monarhiei să mai încerce aprinderea unui foc stins. Cine nu  știe ce se întâmplă când sufli în cenușă, să întrebe un coșar.  Se spune în popor, despre morți  e bine să vorbești numai de bine. De ce oare nu se spune ”numai adevărul”?  Pentru că fiecare mort are ceva păcate. Nu  intenționez  să dezgrop morții sau păcatele, unei persoane care efectiv nu a făcut nimic care să impresioneze, dar nici rău,  dar nici nu pot înghiți povești despre regi care au fost orice numai regi nu și regine care nu au fost regine niciodată. Să mă explic: cel care își spune regele Mihai al României este un de fapt un personaj sinistru. Acest om care continuă să se creadă rege al României și să se pretindă moștenitorul Regelui Ferdinand uită că a renunțat sub semnătură la Tron, la Coroană și la tot ce însemna Casa Regală, titluri, onoruri și bunuri,  odată cu abdicarea. Să nu spună că a fost obligat, pentru că a fost alegerea lui, a fost înțelegerea lui cu regimul comunist pe care l-a ajutat să ia puterea în România la 23 August 1944 și de la care a primit bani, conform înțelegerii, până în 1984.  Culmea este că sunt unii care astăzi pretind că Mihai, la 23 August prin întoarcerea armelor ”a salvat țara de invazia rusească”. Câtă nesimțire poți să ai să declari așa ceva? Adică domnul Mihai de Hohenzollern trădează țara și o aruncă în mâinile rușilor prin generalii Aldea, Sănătescu, Mihai Racoviță, prin breșa de la Iași, numită și Marea Trădare de la Iași, apoi îl dă și pe Antonescu pe mâna rușilor, adică a  prietenilor  cu care bătuse palma, iar o slugă a sa face din asta un act de mândrie pentru care ar trebui să îi mulțumim. Dar tot el se plânge apoi că a fost scos din țară la ordinul acelorași prieteni. Păi nu el le-a asigurat intrarea în țară?  De fapt trădarea a stat cu regele la masă toată viața sa. După trădarea românilor și-a trădat originile, desfăcându-se de Casa de Hohenzollern pentru că nu îi mai plăcea să fie o rotiță în marea familie princiară, el voia să fie prima roată  a ”Casei De România”   care de fapt nu există decât în actele sale, Constituția României nu face vorbire despre o Casa Regală a României. Domnul Mihai se dorește întemeietorul unei Dinastii de România dar,   după ce și-a trădat țara, apoi rădăcinile, Mihai și-a trădat propria familie prin dezmoștenirea fetei, Irina, e adevărat condamnată în SUA dar totuși sânge din sângele lui, apoi nepotul, Nicolae, potențialul viitor cap al Familiei Regale, pentru a face loc unui  actor scăpătat,  cu  educație și  influențe securiste care se căsătorise cu fata lui și se pare că va deveni noul șef al familiei.
Ei bine, Ana de Bourbon Parma, a fost soția acestui individ și nimic altceva. Ea nu a fost niciodată regina României și nici a românilor, pentru că s-a căsătorit cu Mihai după ce acesta a abdicat și nu mai era decât fostul rege Mihai de Hohenzollern, Ana nu a fost nici o secundă soția regelui Mihai de Hohenzollern a fost doar soția  lui Mihai, pentru că Mihai de România nu există. România după 1947 nu a mai avut rege, a avut doar președinți. Numai că unii au impresia că pot falsifica istoria așa cum vor. Este penibilă încercarea unora de a face din țânțar armăsar, din soția unui individ despre care Nicolae Iorga avea o părere pe care nu vreau să o repet, o mare regină. Ana a fost soția lui Mihai și atâta tot. Penibilă a fost și știrea că la Săvârșin s-a săvârșit o minune, un stânjenel a înflorit a doua oară, semn că ”natura deplânge moartea reginei”. Stânjenelul a fost numit de către domnul Duda și doamna Margareta, ”Stânjenelul reginei”. Ce să spun, mare minune mare.  Țin să anunț pe făcătorii de știri senzaționale că și în fața blocului meu au înflorit zilele astea câțiva stânjenei albi tot pentru a doua oară. M-am interesat și am aflat că și pe acolo a trecut Regina acum câțiva ani, era o țigancă numită Regina, care vindea cratițe sau le schimba pe haine vechi. După cum se vede e plină țara de minuni. Dumnezeu să o odihnească pe Ana de Bourbon-Parma, a fost o persoană liniștită, modestă, o adevărată principesă, și este un mare păcat față de ea să i se acorde titluri pe care nu le-a avut.
 
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4974
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Zece mii de cacareze, capra e pe metereze

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Aug 14, 2016 8:50 am

Un fals general

by 
DARIE DUCAN , un baiat din diaspora care scrie bine
M-am plictisit să văd cum toată lumea enunță un fals. Ana de Bourbon-Parma nu a fost niciodată regina României, ci principesa consoartă a regelui Mihai. Nu a fost încoronată niciodată, l-a cunoscut pe Mihai în exilul său londonez, s-au căsătorit în Grecia. Nu cunoștea limba română, nu avea cetățenia română, a ajuns în România prima dată (din câte știu) în 1992. Probabil că ar fi ajuns regină dacă lucrurile ar fi fost normale, dar întrebarea ce se cuvine pusă este: l-ar mai fi cunoscut atunci pe Mihai? În România aproape totul e o manea și se înțelege aiurea, chiar și raportarea la regi. Iar asta e poate mai trist decât moartea.

Când îi aud pe unii că monarhia în România începe de la Carol I, îmi dau seama ce trist e acest popor să îi direcționeze în prezent memoria și istoria indivizi de teapa lui Liiceanu și Boia (Mari români, mai țineți minte exercițiul acela de manipulare de acum câțiva ani în care Carol I a ieșit mai important decât Mihai Viteazul? Dumnezeule mare!) Monarhia e foarte veche în țările române, domnitor (domn) însemna împărat, Al. Ioan Cuza însuși era împărat (similar lui Napoleon al III-lea!), unul mult mai bun decât Carol I, incomparabil mai bun. Despre ce vorbim, poate despre dinastia străină (deși nu prima străină), în niciun caz despre monarhie. Desigur că această dinastie a făcut și lucruri extraordinare, dar nu prin regi (cu excepția lui Carol al II-lea), mai degrabă prin regine, dacă nu cumva (foarte probabil) le-au făcut strict politicienii de excepție din perioada interbelică.

În aceste zile în care Principesa Ana de Bourbon-Parma, soția lui Mihai Argeșanu, a fost înmormântată în necropola regilor României, aproape toată presa (scrisă și tv) a afirmat că a fost regina României. Merita aceast loc de veci prin alianță, nicidecum pentru că ar fi fost regina României. Nu a fost. În numele adevărului istoric și al credibilității presei, cer acelora care veghează la păstrarea curată a audio-vizualului să supună comisiei de etică aceste falsuri livrate ca știre și să le sancționeze corespunzător. Dumnezeu să o odihnească în pace pe Principesa Ana de Bourbon-Parma!
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4974
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

futu-va in gura de politruci

Mesaj Scris de Marco_polo2013 la data de Dum Aug 14, 2016 11:41 am




Stie cineva cât mai poate fi insultat un popor cu această ipocrizie fără margini legată de viata si de moartea unor proiectii pur imaginare? De vreo saptamana întreagă România este paralizată mediatic si agresata afectiv de manipularea incredibilă privind moartea unei regine care n-a existat niciodată. As vrea sa stiu si eu, in calitate de cetătean contribuabil, cât a costat toată mascarada asta cu funeraliile regale in care au fost implicate mai toate institutiile publice? ...Mi se pare absolut sfidător ca o tară întreagă sa intre într-un scenariu absurd pe bani publici. Ce cauta acolo guvernul, ce caută presedintia, ce caută armata, politia, jandarmeria, institutiile culturale etc.etc? In ce lume traim si cine isi bate joc de noi într-un asemenea hal, iar noi, ca niste retardati, ne bucurăm de propria noastră umilință? Sa-mi spună cineva răspicat, cu voce tare, de când, cum, si in ce bază juridică si constitutionala a fost Ana de Bourbon -Parma Regina Romaniei! Si as mai vrea sa stiu un lucru simplu: a fost prinsă în vreun buget cheltuiala publică cu funeraliile, in ce bază a fost oprită circulația in anumite zone, care este argumentul juridic al declarării zilei de doliu national pentru cineva fără niciun statut? Dacă nu sunt argumente legale in sensul acesta, se poate face o plangere penală pentru abuz in serviciu, deturnare de fonduri si favorizarea fără drept a unor persoane private? Poate se gândeste un jurist competent, fiindcă revolta mea nu este nici pe departe izolată, sa ofere un ambalaj legal acestui continut faptic absolut revoltător.

Marco_polo2013

Mesaje : 244
Data de înscriere : 20/06/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Care regină Ana ? Printesa de-a pururi , regina nici o data -Mâncatul de cacat ca sport național

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum