Politologi sub steag străin, manipulatori sau inculți naivi manipulați?

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Politologi sub steag străin, manipulatori sau inculți naivi manipulați?

Mesaj Scris de MIKUTZA CE KURAI la data de Sam 17 Sept 2016 - 23:20

« Un steag este simbolul unei identităţi separate şi nu neapărat o revendicare la formarea unui stat ori a unei autonomii administrative.
Nu există un Ţinut Secuiesc ca entitate administrativă şi nici nu poate exista pretenţia ca vreodată acest lucru să fie posibil [s.n.] (există comunităţi de secui compacte în judeţul Cluj, de pildă). Expresia denotă doar existenţa unei comunităţi care doreşte să fie tratată distinct, din raţiuni de limbă, tradiţii, obiceiuri şi care se foloseşte de simboluri pentru a se delimita faţă de români şi maghiari.»
[De unde a aflat Radu Carp așa ceva? Steagul secuiesc este arborat alături de cel ungar, niciodată alături de cel românesc, deși există legi în România privitoare la arborarea stegurilor străine pe clădiri publice, așa cum există legi în toate țările lumii.]
«Pseudo-naţionaliştii români care se manifestă virulent cunosc foarte bine realitatea politică din această parte a Transilvaniei dar nu şi istoria acestei comunităţi. Un steag este simbolul unei identităţi separate şi nu neapărat o revendicare la formarea unui stat ori a unei autonomii administrative. (s.n.) De curând, am putut vedea la o anumită manifestare steagul Bucovinei. Ucrainienii, rutenii sau rușinii ar fi putut să se declare contrariaţi că la o manifestare a românilor era expus un asemenea steag, considerând că cei din Suceava vor să anexeze Bucovina de Nord, parte a Ucrainei. Cei care l-au expus nu doreau altceva decât să marcheze o identitate regională, nu neapărat una etnică, exclusivistă.
Ceea ce nu se poate accepta este plasarea steagului secuiesc pe Parlamentul de la Budapesta. Viktor Orban a încercat, astfel, să estompeze diferenţele între maghiari şi secui, cunoscând, desigur, realitatea în întreaga ei complexitate. De fapt, modul său de a acţiona se aseamănă izbitor cu cel al pseudo-naţionalistilor români care cunosc foarte bine realitatea, dar o prezintă deformat. Pe măsură ce se avansează dezbaterea dintre cele două extreme, Hans Klemm şi alţi observatori independenţi devin inevitabil şi mai confuzi - a separa informaţia de dezinformare devine un exerciţiu imposibil.
Steagul secuiesc a acţionat ca o hârtie de turnesol: a scos la suprafaţă sentimentele anti-occidentale ale unor naţionalişti de profesie şi nu de vocaţie, a dezvăluit acele partide care se bazează pe această categorie de persoane (PRU, AN), a relevat lideri de opinie dispuşi să sacrifice adevărul pentru o manipulare de succes pe termen scurt.»
Acest fragment dintr-un articol semnat de Radu Carp, prof. univ. dr., la Facultatea de Ştiinţe Politice a  Universitații din Bucureşti, este una din numeroasele probe care se pot extrage, din presa generalistă sau specializată a României, pentru a ilustra necunoașterea programului politic real al elitei maghiare din România, lectura deformată de prejudecăți ideologice sau de naivități politice, prin intermediul cărora se ocolește adevărul simplu : toți liderii politici ai populației maghiare, educată clandestin în cadrul familial, fără întrerupere, în spiritul nostalgiei iredentiste, urmăresc pas cu pas din 1919 încoace un singur scop, reintegrarea Ardealului în Ungaria mare, dimpreună cu toate teritoriile pierdute de statul maghiar după 1919, prin dezmembrarea Monarhiei dualiste Austro-Ungare (Osztrak-Magyar Monarhia).
Necunoașterea limbii, istoriei, etnocentrismul românesc eventual, îngurgitarea pe nemestecate a ideologemelor corectitudinii politice post-decembriste, difuzate prin eforturile propagandistice ale sistemului Soros, au dat roade în mințile moi ale unor pseudo-experți sau ale membrilor noi burghezii compradore din România recolonizată, după 1990, de internaționalisme de semn contrar. Naivitatea ar fi acceptabilă. Nu și necunoașterea. Devreme ce extrase masive și corect traduse din presa de limbă maghiară din România sunt disponibile pe Internet, la dispoziția profesorilor universitari și politicienilor români. Este clar că o complicitate s-a constituit după 1990 între beneficiarii români și maghiari ai privatizării sălbatice care a dus la pauperizarea masivă a României «eliberate». Noua burghezie, ca pe vremea lui Marx, se manifestă solidar, peste granițele lingvistice. Conflictele apar doar la împărțirea prăzii. Pentru moment prada este încă disponibilă în cantități  mari. Pădurile nu au fost toate doborâte, autostrăzile din fonduri europene mai pot hrăni hultanii întreprinderilor de construcție care înghit milioane de euro și produc centimetri de autostradă pe an, exportul de arme aduce venituri mari acelor oameni de afaceri din România care l-au monopolizat cu ajutor politic central.
Radu Carp se vrea echidistant și practică confuzia prin echivalarea situației românilor din Bucovina, sub stăpânire ucraineană, la granița cu România și pe un teritoriu care a fost răpit României prin Pactul Hitler -Stalin, cu situația secuilor din trei județe din centrul statului România, care au aparținut cândva și scurtă vreme Ungariei (între 1940 și 1945), prin Diktatul de la Viena, diktat care anula abuziv și terorist deciziile Păcii de la Versailles. Radu Carp nu observă că restituirile de proprietăți agricole sau de păduri acordate unor descendenți ai nobilimii maghiare din Ardeal sau din Ungaria încalcă deciziile definitive ale Arbitrajului internațional privitor la procesele optanților maghiari, după 1920, și reconstituie clase de privilegiați străini care devin stăpâni pe teritoriul României. Radu Carp ignoră faptul că steagul secuiesc este arborat pe clădiri ale administrației județene în aceste zone ale României ale căror noi elite politice maghiarofone doresc să iasă de sub administrația românească, ca un prim pas spre reintegrarea în Ungaria și cucerirea unei puteri economice necesare pentru a putea îndeplini acest program politic radical, revizionist, anti-românesc, de dezmembrare plănuită și dorită a României ca stat. Radu Carp crede că a avea rețineri majore față de politica unor țări din Europa occidentală, care practică hegemonismul marilor puteri, înseamnă a fi anti-occidental, anti-european, naționalist, xenofob și că asta ar fi un păcat capital. Se înșeală. Asta se numește patriotism. Dar Radu Carp nu știe să analizeze astfel de diferențe importante. Îmcâcseala intelectuală, confuzionismul și manipularea se solidarizează în serviciul dușamanilor României, care servesc obiectiv sub steag străin. 
avatar
MIKUTZA CE KURAI

Mesaje : 283
Data de înscriere : 17/03/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum