SONERIA LUI NIRO -despre modul în care PONTA vrea să își "rezolve" dosarul penal

In jos

CARE - SONERIA LUI NIRO -despre modul în care PONTA vrea să își "rezolve" dosarul penal Empty SONERIA LUI NIRO -despre modul în care PONTA vrea să își "rezolve" dosarul penal

Mesaj Scris de Amedeo la data de Dum Iun 07, 2015 5:06 am

Jurnalista Sorina Matei a făcut, pe blogul personal, importante dezvăluiri despre modul prin care Victor Ponta încearcă să-și "rezolve" dosarul pentru care este anchetat de Direcția Națională Anticorupție:
"Atunci când Victor Ponta, premier în exerciţiu şi şef de partid de guvernământ şi-a pus săptămâna trecută ostaşii din partid să dezincrimineze conflictul de interese, probabil că ştia cu exactitate ce face.
Să ne aducem puţin aminte. Înaintea lansării candidaturii la Preşedinţie, tot Victor Ponta şi-a tras o hotărâre de Guvern prin care şi-a acoperit acoperirea ilegală pe care, ca om al legii, a avut-o în tinereţe ca procuror la SIE.
Acum se dezincrimina prin legiferare şi implicit prin modificarea Codului Penal exact o bună bucată din dosarul său de la DNA care de ieri se regăseşte în cererea trimisă Parlamentului pentru începerea urmăririi sale penale. Mai precis trei infracţiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată, fapte aflate în legătură cu funcţia sa de prim ministru al României, care se pedespesc cu închisoare de la 1 la 5 ani şi cu interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(...) Când ne-am trezit în Parlament cu scuturi pentru penali, asalturi teribile împotriva înfăptuirii legii şi cu nu mai puţin de 20 de bombe îmbrăcate în proiecte de lege de modificare din temelii a întregii legislaţiei penale, majoritatea propuse în avalanşă, tot de subordonaţii premierului PSD, probabil că lui Victor Ponta credea că o să-i meargă la nesfârşit şi asta.
(...) Gândiţi-vă că PSD a pierdut de trei ori succesiv alegerile prezidenţiale din România, deşi a avut mereu prima şansă, toate maşinăriile şi finanţările posibile la picioare. De fiecare dată când în PSD le stă tuturor ceasul, nu înţeleg de ce li se întâmplă tocmai lor asta.
Pentru că PSD, în fibra lui, fie că vorbim de lideri vechi, noi sau de baroni veşnici, neîncetat au dorit cu nesăbuire o captură totală a statului, a resurselor lui, prin acte de corupţie. Perfect conştienţi că le comit şi de ce le săvârşesc, mereu şi mereu şi-au propus să mai dea câte un asalt doar vor reuşi odată. Vorba aceea, „dacă nu câştigăm, scapă cine poate”, „îl apăraţi pe Şova, mă apăraţi pe mine”. Dar ce te faci când nu mai scapă nimeni? 
Realitatea este că au dorit întotdeauna să îngenuncheze Justiţia şi presa prin exercitarea unui fantastic control. Să te pună acum un procuror sub urmărire penală pentru corupţie? Evident că nu pot concepe.
Liderii PSD nu pot pricepe că libertăţile şi puterile separate ale statului sunt esenţial a fi independente într-o democraţie funcţională. Ei nu înţeleg că actele de corupţie îi delegitimează total şi instant, atât intern cât şi extern. Ei cred că îşi pot ascunde la nesfârşit de ochii lumii cleptocraţia dacă pot înghiţi şi manipula totul. Acum sunt morţi politic şi izolaţi total, şi iar nu înţeleg cu ce-au greşit în viaţă.
Partidul lui Victor Ponta se prezintă ca un veritabil grup infracţional organizat nereformat ce zace şi se sfârtecă prin puşcării, instanţe sau parchete, cu trecut întunecat, fără leadership, fără viitor, fără contur şi aproape fără speranţă. O maşinărie veche, cu apucături comuniste, greoaie, stricată, teribilă şi perfecţionată numai în rele.", a scris Sorina Matei pe blogul personal.
Amedeo
Amedeo

Mesaje : 84
Data de înscriere : 15/02/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum