Complot și Grindeanu, un actor bătrân de bâlci

In jos

Complot și Grindeanu, un actor bătrân de bâlci

Mesaj Scris de Admin la data de Sam Iun 17, 2017 12:47 am

Ascultându-l pe Sorin Grindeanu, mai ales în a doua intervenție din seara de joi, nu poți să nu fi surprins. Politica este în primul rând un fapt de limbaj, un discurs menit să exprime părtiniri și adversități, un discurs care unește și deopotrivă separă și, prin urmare, conține elemente precis identificabile. De pildă cine vorbește despre ”penalii” din politică, se plasează fără echivoc într-o anumită tabără militantă. Cei care evită această exprimare nu pot fi așezați cu toții în aceeași categorie, căci motivele lor sunt foarte diferite și pot ține de precizie, gust sau discernământ, dar unii dintre ei manifestă cu siguranță un partizanat cu semn contrar. Nu veți auzi niciun militant PSD sau ALDE vorbind despre ”penalii” din politică.
Cuvântul ”penali” a devenit o insignă, un element de identificare și tocmai de aceea discursul de joi seară al lui Sorin Grindeanu a fost surprinzător, căci, deși nu a rostit termenul infamant, a făcut aluzie la el. ”Liviu Dragnea se agață de funcție căci crede că asta îl va salva de trecut”, a spus Grindeanu, comițând o aproape-trădare. Nu chiar o trădare de partid în toată puterea cuvântului, deoarece nu a rostit totuși cuvântul care funcționează ca un drapel. Grindeanu s-a oprit la timp. Dacă vorbea de ”penalul Dragnea” despărțirea sa de partid ar fi fost irevocabilă, oricâte declarații de iubire și loialitate ar mai fi făcut. Grindeanu a înțeles că nu atât aluzia la situția judiciară teribilă a lui Liviu Dragnea e lucrul cel mai rău, ci pur și simplu cuvântul ”penal”, care nu este altceva decât drapelul de luptă al manifestației anti-PSD din Piața Victoriei. Ar fi fost ca și cum Sorin Grindeanu ar fi părăsit subit cabinetul, ar fi parcus culoarele Palatului Victoria și, urmărit de privirile uluite ale gărzilor, ar fi coborât în stradă alăturându-se manifestanților. În orice caz, faptul că s-a apropiat atât de mult de acest termen, așa cum te apropii de o prăpastie simțindu-i forța magnetică, l-a făcut pe Sorin Grindeanu cel puțin suspect de trădare de partid.
Sorin Grindeanu este departe de a fi un orator. Gesturile sale de actor bătrân de bâlci și expresiile chinuite ale feței nu-l pot face cu adevărat simpatic. În treacăt fie spus, deși lumea i-a construit această faimă, nici Crin Antonescu nu era un orator veritabil din cauză că îi lipsea simțul proporțiilor și se lăbărța în digresiuni prea lungi, dar prin comparație cu Grindeanu putea face față unui duel discursiv și putea stârni aplauze. Grindeanu în schimb nu poate miza pe forța discursului, fiind nevoit să recurgă la alt tip de argumente.
Prin urmare în ochii deputaților și senatorilor PSD în mâinile cărora se află soarta acestui conflict, Grindeanu apare ca un trădător pe jumătate sau ca un potențial trădător, dar care mai are încă accesul la resurse, putându-le distribui după preferințe. Câtă vreme trădarea nu este împlinită, aparențele mai pot fi salvate și premierul, strecurându-se pe fâșia strâmtă care-l separă de prăpastie, poate trece drept un salvator. De partea celalaltă se află un om a cărui loialitate față de partid nu este pusă în discuție, el fiind întrucâtva partidul însuși, dar care greșește tot mai mult și se adâncește în greșeli pe care nu știe cum să le mai repare.
Câtă vreme nu asistăm la o dezbatere politică serioasă care să dea cărțile pe față, psihologia aceasta nebuloasă va avea un cuvânt greu de spus. Într-o ambianță cețoasă de complot, încărcată de tot felul de aluzii și afirmații niciodată duse până la capăt, cu alte cuvinte pe un teren atât de instabil, orice clarificare și orice promisiune cu aer de certitudine vor avea câștig de cauză. Pe de altă parte știm că, în ciuda incertitudinii sale, din teoria complotului nu se poate ieși. Comploturi în istorie au existat (unele sunt chiar glorificate sau măcar reabilitate, așa cum a fost înlăturarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza) și atunci, se întreabă loialii PSD, de ce tocmai acesta nu ar fi adevărat? Un complot își alimentează veridicitatea din faptul că nimeni nu poate dovedi contrariul. Toate acestea ne îndeamnă să credem că lupta va fi extrem de strânsă și va fi în primul rând de ordin psihologic.
Regretabil, din toate acestea lipsesc conceptele politice. Aseară la România TV, un militant PSD bine plasat spunea cu exasperare, și abia după ce fusese provocat cu insistență, că autorii morali ai complotului anti-PSD sunt actorii economici globali care au reacționat negativ când a fost majorat salariul minim pe economie și care ar avea ceva de pierdut dacă vor fi constrânși să plătească un impozit mai mare în țară sau dacă se va constitui un fond suveran de dezvoltare. A spus-o rapid, cu răsuflarea tăiată, parcă împotriva intențiilor sale, dar nu a apucat să termine căci un militant liberal aflat și el în studio i-a tăiat-o scurt și iritat, admonestându-l că îi socotește dușmani ai țării tocmai pe aliații cei mai importanți ai PNL. Liberalul, un cunoscut profesor de istorie, părea ofensat. Se afundase în scaun, îndârjit, ca un om hotărât să-și apere demnitatea. În mod ciudat, exact când era să se înfiripe o discuție politică serioasă, exact atunci când liberalii ar fi putut explica de ce multinaționalele au un rol pozitiv și prin ce sunt aliații PNL, exact atunci când PSD ieșea din tăcerea sa încordată, discuția s-a încheiat.
În primul rând, e regretabil că dezbaterea politică nu se duce în Parlament și că se poartă la televiziune, seară de seară, într-o ambianță complet dezorganizată. Niciun post de televiziune nu va fi vreodată preocupat de altceva decât de spectacol și va neglija cu totul calitatea dezbaterii. În al doilea rând, este regretabilă lipsa de curaj a militanților de la diverse partide în a spune cu limpezime ce gândesc, dar poate mai ales lipsa efortului intelectual de a elabora explicații articulate. Căci dacă PSD nu vorbește decât prin aluzii malițioase despre multinaționale și cel mult prin acuzații izolate este pentru că nu dispune de o teorie și pentru că se bazează doar pe instinct. Numai că nu poți întemeia o politică pe o convingere instinctivă, iar criza PSD este cea mai bună dovadă. Liviu Dragnea și ceilalți militanți loiali ai partidului sunt incapabili să explice de ce ar avea dreptate și de ce Grindeanu ar fi un corp străin. Simptomul cel mai evident al acestei incapacități îl reprezintă conferințele de presă interminabile, în care se vorbește enorm tocmai pentru că nu se poate spune nimic.
Dar Grindeanu face la fel, recurgând la aluzii malițioase despre trecutul lui Dragnea, fiind incapabil să explice de ce alianța cu multinaționalele de care este aluziv acuzat ar fi un lucru dezirabil. Evident, liberalii nu reușesc să facă mai mult decât PSD-ul, complăcându-se în aceeași nebuloasă, cu aerul că nu-i privește sau că se consideră ofensați. Gândirea politică este egală cu zero în România și asta este prima explicație a acestui conflict neînțeles care se desfășoară sub ochii noștri.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5162
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Complot și Grindeanu, un actor bătrân de bâlci

Mesaj Scris de Admin la data de Sam Iun 17, 2017 1:31 am

Criza fără precedent izbucnită prin moţiunea de cenzură, insolită în termeni democratici, introdusă de partidul la putere împotriva propriului guvern, ridică o seamă de stranii chestiuni politice şi etice.E posibil să fi participat la revoluţia #rezist, a luminii şi civilităţii, să fi cerut „demisia lui Tăriceanu, Dragnea şi Grindeanu”, iar acum să faci o deosebire între ticăloşii târgului, uniţi în opera distrugerii statului de drept?
E posibil. Fiindcă, din păcate, există un clivaj între politică şi moralitate. Acest hiat a generat zicerea potrivit căreia politica e o curvă, un truism de tot problematic, de vreme ce istoria e plină de lideri care au preferat lupta şi autosacrificiul, trădării, compromisului putred şi dezertării.
E posibil şi pentru că, aşa cum n-am obosit să repet de enșpe mii de ori, democraţia nu e doar despre principii, ci şi despre răul cel mai mic.
Şi este posibil şi pentru că oamenii, ca şi naţiunile, mai greşesc, dar se mai şi schimbă, în cuie fiind bătută doar răutatea, nu şi răii.
La începutul acestui an Grindeanu era o slugă umilă. Ca personalitate, nu exista. Era pur şi simplu nul şi neavenit. În fapt, lipsit de orice urmă de bărbăţie, nu reprezenta, ca om şi lider, decât nimicul şi nimicnicia, conducătorul unic şi nedisputat (dincolo de CCR) al ţării fiind Liviu Dragnea. Infractorului şi penalului Dragnea i se datorează, esenţial, atacul asupra statului de drept iscat prin atentatul la codul penal întreprins, în favoarea liderului PSD, de ministrul de justiţie de atunci, Florin Iordache.
Încât, oricine i se opune consistent ar trebui să fie binevenit din perspectiva apărătorilor statului de drept. Pedepsirea sa printr-un eşec politic de amploare n-ar fi neapărat expresia unei justiţii imanente, ci pasul prin care s-ar progresa către statul de drept.
Înseamnă acestea că s-ar ignora neajunsurile unui premier care, înainte de a se preface din Savel în Pavel, s-a dat autor de cărţi inexistente, realiter, şi a girat o vreme o politică la fel de abracadabrantă ca demersul-premieră aiuritor al unui partid ce-şi dărâmă propriul guvern? Înseamnă toate acestea că s-ar suţine PSD-ul, ori politicieni pătaţi precum mitomanul penal Ponta?
Deloc. Înseamnă doar a amenda, raţional, ce e de amendat şi a susţine, într-o bătălie inevitabilă, tabăra care e de susţinut, indiferent, până la un punct, din cine se compune, şi chiar dacă nu reprezintă decât greţosul rău mai mic. Căci acestea sunt, din nefericire, regulile jocului. Iar justiţia imanentă reclamă răbdare mare.
Înseamnă, concomitent, a repudia o antropologie totalitară. Din unghiul ei, omul, odată născut, nu se mai poate modifica şi evolua esenţial, aşa cum nu-şi poate schimba nici rasa, nici clasa. Or, numai în capul unui Hitler ori Stalin lucrurile stau aşa. În fapt, chiar şi un lacheu ca Grindeanu cel proaspăt învestit, o personalitate cândva nulă, poate ajunge la un moment dat, fie şi într-un târziu, să reprezinte ceva omenesc. Dar numai dacă, precum premierul, se ridică în fine din genunchi şi întreprinde demersuri stăruitor recomandate de societatea civilă şi de suflarea democrat-liberală românească. Dacă, bunăoară, contribuie la salvgardarea statului de drept şi sprijină orientarea occidentală a ţării.
Cine va avea câştig de cauză? Cine îşi va adjudeca moţiunea? Greu de spus, având în vedere cârtiţele de care dispune Dragnea în guvern şi ecuaţia foarte complicată cu un Parlament penal, în care deputaţii şi senatorii se ţin cu dinţii de mandate şi imunitate, iar minorităţile şi UDMR-ul s-au obişnuit să nu voteze principial. Ci se murdăresc recurgând la trocuri imunde. Lipsa de etică şi extravaganţa incredibilă a echipei lui Dragnea s-au evidenţiat şi prin neobrăzarea minciunii proferate mai nou de ministrul de interne Carmen Dan. In cauză e o femeie care nu dă semne să vrea să se ridice din genunchi, a cărei mentalitate de roabă o determină să recurgă, public, la deliberate falsificări. De pildă în textul ei neruşinat de vineri, potrivit căruia s-ar fi ”ajuns la o situaţie complicată pe care nici miniştrii, nici PSD, nu au generat-o”.
E clar încotro s-ar îndrepta ţara cu asemenea individe la pupitru. Sau cu altele, asemenea ei, de felul Olguţei Vasilescu, din pepinierea peremistă a lui Vadim, sau al Anei Birchall, preferata Moscovei, aparent, dacă interpretăm în acest sens informaţia surpirnzătoare a propagandei moscovite privind proxima ei numire la şefia guvernului.
Cum s-a ajuns aici? Menţinerea în parametri autoritari, de partid comunist, a unui PSD nezvântat, în bună măsură totalitar, demonstrează odată în plus că fără o reformă amplă şi temeinică, acest partid social-democrat nu poate conduce realmente România decât spre catastrofă.
Concomitent, haosul generat de PSD li se datorează şi altor factori interni şi internaţionali. Interni, căci lipsa unei opoziţii politice reale a alimentat poftele de putere nemăsurată din interiorul PSD. Şi internaţionali fiindcă degringolada generală a partidelor socialiste şi social-democrate europene n-a rămas fără efect. Din Cehia şi Germania până la malurile franceze şi spaniole ale Atlanticului, stânga socialistă e mai peste tot pe dric şi nu le mai poate da o mână de ajutor tovarăşilor ei de partid de pe malurile Dâmboviţei.
Există scăpare din tot acest coşmar românesc? Teoretic există. Dată fiind ilegitimitatea evidentă a PSD şi dezintegrarea partidului guvernamental, anticipatele ar fi drumul corect de ieşire din criză. Nimic nu garantează însă că electoratul va vota ceva mai bine decât în 2016. Nerozia actualului regim „al secretarelor şi şoferilor”, cum genial a numit noua clasă conducătoare postcomunistă, într-un memorabil eseu din ianuare, Mihai Maci, are, totuşi, o mare virtute. Îi condamnă pe răufăcătorii de la conducere să nu scape nicio ocazie de a face greşeală după greşeală.
Aşa se explică faptul că nici n-a apucat să se instaleze la putere și regimul Dragnea (mai degrabă decât guvernul Grindeanu) a şi scos în stradă 600.000 de apărători ai democrației și statului de drept. Iar acum pune în scenă premiera, altfel  de tot hazul, a asasinării unui guvern prin chiar partidul guvernamental.
Scenarii ar fi deci destule. Dar nici un scenariu salvator nu include o victorie a echipei Dragnea în actuala sa confruntare cu prim-ministrul.
Iată de ce e recomandabil să luăm clar şi fără echivoc, în acest conflict, partea şefului guvernului, chiar dacă nu-l putem suferi nici pe el, nici pe oamenii săi. Lupta pentru democraţie presupune curaj şi face, ca orice război, şi victime nevinovate. Bine ar fi ca, între ele, să fie măcar una vinovată, şi-anume superbia noastră, vag stupidă.
Ea ne determină să ratăm şansa de a ucide balaurul din cauza repulsiei pe care ne-o provoacă puturoasele flăcări ţâşnind din nările lui.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5162
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum