TUDOSE , SCUIPAT ÎN PALMĂ ȘI ARUNCAT IN PIZDĂ : În ţara orbilor chiorul e împărat. Dar în a românilor? Prin ce mister ajuns-a premier un ministru şi incompetent şi hoţ?

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

TUDOSE , SCUIPAT ÎN PALMĂ ȘI ARUNCAT IN PIZDĂ : În ţara orbilor chiorul e împărat. Dar în a românilor? Prin ce mister ajuns-a premier un ministru şi incompetent şi hoţ?

Mesaj Scris de Admin la data de Mier Iun 28, 2017 11:31 am

Dacă în ţara orbilor conducător e chiorul, în altele trebuie să fii nu doar vizionar, frumos şi neridat, deştept, devreme acasă, ci şi posesorul unui CV care să probeze că n-ai contrariat vreodată prejudecăţile elitei. Sau pe cele, nu mai puţin păgubitoare, ale majorităţii, aşa începe analiza despre noul premier al unei ţări din ce în ce mai des în derivă decât pe un drum al normalităţii. 


În Venezuela şi Zimbabwe puterea e celor care, după că-şi sărăcesc poporul, nu ezită, de cârteşte, să-şi îndrepte armele în contra lui.  Dar cine e lider în a românilor? Cum ar trebui să fie conducătorul executivului bucureştean? Se întreabă şi pe bună dreptate DW.
Între Carpaţi şi Dunăre marele şef, ridat sau nu, cu predilecţii bahice sau nu, pare silit, cât timp e PSD la cârmă, să fie cel puţin plagiator. Ori, la rigoare, autor de cărţi inexistente. De ce? Dar cine ştie? Poate spre a fi recunoscut ca fiind ”de-ai noştri” de oamenii sistemului zis ”ochiul şi timpanul”, aşa cum nevăzătorii îi consideră pe cei lipsiţi de facultatea vederii ca fiind de-ai lor?
Cert e că nicăieri în Europa un premier n-a rezistat în funcţie, ca plagiator dovedit, un răstimp atât de îndelungat ca Victor Ponta. Şi nici unul n-a îndrăznit, ca el, să manipuleze nepedepsit instituţii, ca să le împiedice să-i demaşte furtul. Deşi nu face parte din continentul Absurdistan, în România s-a putut, mai scrie autorul.Îl descalifică încercarea sa eşuată de a renunţa benevol la titlul său nemeritat de doctor. Ca şi o declaraţie de avere din care s-a evaporat subit, se pare, un autoturism de lux. Şi, nu în ultimul rând, un CV grav contrazis, în care omul afirmă existenţa unor ani de îndeletniciri de lector şi conferenţiar, pe care, după cum relevă prezumtivul său angajator, nu le-a exercitat.
Şi atunci? Prin ce mister ajuns-a premier? Cum se explică desemnarea de comun acord a unui ministru şi incompetent şi hoţ în cea mai înaltă funcţie executivă din România? "Nici în Zimbabwe nu i s-ar fi încredinţat şefia guvernului", s-a arătat convinsă, pe facebook, Rodica Culcer. Şi mă tem că are perfectă dreptate.
Adevărul e că nu se ştie cu precizie mai nimic (...).  Dar până una alta nu premierul desemnat este în cauză. Căci plagiator sau nu, beţiv sau nu, incompetent sau pur şi simplu mediocru, nu prim-ministrul este cel care cu adevărat contează acum. Ci preşedintele care a admis să-şi şifoneze numele, imaginea şi popularitatea, încălcându-şi cuvântul spre a da undă verde trecerii la şefia guvernului a unui astfel de ins, deşi, în limitele constituţiei, l-ar fi putut foarte bine respinge, scrie Petre M. Iancu pentru DW.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 3117
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum