AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Taxa de solidaritate cu junta militară. Ruinătorul război al cetățenilor de rangul 1 cu armata NATO

In jos

război - Taxa de solidaritate cu junta militară. Ruinătorul război al cetățenilor de rangul 1 cu armata NATO Empty Taxa de solidaritate cu junta militară. Ruinătorul război al cetățenilor de rangul 1 cu armata NATO

Mesaj Scris de Admin Mar Aug 01, 2017 3:50 am


Lucrurile stau așa:
generația de militari care a împușcat oameni la revoluție are pensii (speciale, desigur) mai mari decât generația care-și lasă sudoarea și sângele în Afganista, Irak și-n alte teatre de operațiuni care țin România pe harta securității mondiale.
Dar să nu ne pripim:
Mai întâi imaginea – și abia apoi ce se ascunde în spatele ei :
trebuie că e groasă, din moment ce, de data asta, n-au mai scos-o în față pe dna. Olguța Vasilescu. Doamna Olguța e bună doar în județele în care sărăcia rămâne cea mai prosperă afacere. Dar cu junta nu te joci :
Dnii. Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au ieșit luni de dimineață unul lângă altul, ca să explice de ce trebuie refăcută formula de calcul a pensiilor speciale ale juntei, care împart țara în cetățeni de rangul 1 și celelalte 2 eșaloane de ”pulime” care țin baza piramidei.
Atenție: cei doi au ieșit să explice, Nu să NE explice. Pentru că ei Nu vorbeau cu noi. Dacă ar fi vorbit cu noi, ar fi spus că formula pensiilor speciale trebuie modificată pentru că arată o profundă inechitate socială, că e de un arbitrariu halucinant înpotriva oricărei logici democratice și a Constituției, că e o formă de-a încuraja corupția chiar în interiorul juntei și o formă de a împărți țara în cetățeni de rangul 1 și celelalte 2 eșaloane de ”pulime” care țin baza piramidei.
Cei doi vorbeau, în fața camerelor de vederi, de fapt, cu junta. Și nici măcar nu vorbeau:
cu aerul lor umil, îi raportau juntei – care-i urcă și tolerează la putere și cu care se mai hârjonesc din când în când ca să nu-și iasă nici unii nici alții din mână – argumentele : la anul sau peste doi ani, bugetul nu va mai putea suporta creșterea pensiilor speciale, se dezechilibrează economia, și – pentru falanga de business a juntei – nici nu va mai fi de unde să se fure.

Industria distructivă a pensiilor speciale: cotizația clasei politice către juntă

Mai întâi, să ne înțelegem pe un lucru : pensie specială, ”pensie nesimțită”, pensie frauduloasă – NU înseamnă orice pensie mare. Ci înseamnă pensie necuvenită, pensie stabilită arbitrar prin complicitatea dintre juntă și politicienii care o plătesc prin legislație strâmbă dar favorabilă, înseamnă pensie care nu are Nicio legătură cu instituția contribuției echitabile. (așa se face că se ajunge la situații precum cea de AICI-LINK).
Acestea fiind spuse, să observăm un lucru : pe lângă industria licitaților trucate, a contractelor cu statul și a legislației cu dedicație, industria pensiilor speciale vine într-o logică perfectă :
3% din pensionari (”pensionari” – chiar și la 40 de ani …) iau echivalentul a 12% din alocările totale pentru pensiile românilor. Iar industria pensiilor speciale are o cifră de afaceri de 1,3 miliarde de euro anual…
E taxa pe care o plătesc politicienii pentru serviciile juntei din toate domeniile, nu doar din cel militarizat:
Acuma, eu ce să cred: că nu există nicio legătură între pensiile speciale (cu totul speciale) ale celor 9 nazguli de la Curtea Constituțională, superimunitatea pe care PSD-ALDE le-a conferit-o anul ăsta în aprilie și încălcarea flagrantă a Constituției chiar de către CCR prin imixtiunea brutală în actul legislativ, imixtiune favorabilă dnilor. Dragnea și Tăriceanu ?
Iar pentru cine are dubii cu privire la cotizația clasei politice către juntă, mai avem o cheie :
pensiile nesimțite” au fost produse și conservate încă din mandatul de premier al lui C.P. Tăriceanu, ele au fost modificate de criză în sens favorabil juntei chiar și în perioada de criză a guvernului Boc și apoi au fost ”resetate” – tot favorabil juntei – în anii care au urmat de guvernare Ponta – Dragnea – Tăriceanu.
Sau ne prefacem că uităm episodul de anul trecut când Liviu Dragnea – ca stăpân al Parlamentului după ieșirea din cărți a lui Victor Ponta – a reimpus privilegiile juntei, tunse de guvernul Cioloș ?

Compromiterea armatei NATO de către juntă

Scriam mai sus că un ofițer din cei care au însângerat Revoluție din 1989 și care n-a fost condamnat (și au fost condamnați doar câțiva – și nici ăia n-au fost lăsați mai apoi pe dinafară de către juntă) ia o pensie mai mare decât unul care a luptat și și-a riscat viața de-adevăratelea în Afganista, Irak etc. Da, un căpitan, maior sau colonel de la Revoluție are azi o pensie de 2 ori mai mare decât un profesor universitar cu decenii de catedră, în afară zecile de mii de euro pe care i-a luat ca să iasă la pensie – căci pensiile lor au crescut după un algoritm mult mai avantajos decât al celor care azi țin steagul României într-o țară îndepărtată.
Maniera în care privilegiile juntei polarizează solidaritatea socială într-un sens contrar logicii de solidaritate (se ia EFECTIV de la contributorii săraci ca să se dea la juntă până când junta ajunge să aibă pensiile mai mari decât salariile) începe să fie observată la nivelul social basic – cu pericolul (foarte mare!) aferent :
Să nu dea Dumnezeu ca societatea să ajungă să confunde junta cu Armata română – o armată NATO! Să nu dea Dumnezeu ca Armata română să ajungă – din cauza abuzurilor juntei – pe același nivel de încredere cu clasa politică.
Pentru că, până la urmă, sentimentul de ”pakistanizare a României” – atât de ingenios observat de Sorin Ioniță (AICI-LINK) prin formularea că orice țară are o armată, însă Pakistan o armată are o țară, iar România nu-i nici ea departe de situația asta – e tot mai pregnant.
De ce e un pericol: România se află pe o falie militară foarte activă, situația e în evoluție, nu știe nimeni la ce să ne așteptăm, dar chiar și în cele mai optimiste scenarii e un adevăr faptul că trebuie să fim în alertă. Și că Armata trebuie să fie o instituție credibilă din toate punctele de vedere.
Ce să mai spunem de ”prioritățile” juntei: mai întâi pensiile speciale și abia din ce rămâne se mai înzestrează armata. Așa se face că în plin exercițiu al NATO, militarii români mor (AICI-LINK) într-un camion achiziționat la semnarea Pactului de la Varșovia – cam în același timp în care junele umflat cu pompa din imaginea de AICI-LINK i-o mai trăgea o dată Armatei române.

Restaurație contra felație

Sigur că putem vorbi în eufemisme – dar cred că a sosit vremea să spunem lucrurilor pe nume.
O teorie intens vehiculată ieri – când 10 generali SRI s-au pensionat brusc (adică s-au grăbit să iasă la pensiile speciale calculate favorabil, nu cum anunțau dnii. Dragnea și Tăriceanu la raportul către juntă ) – spune că această ”chichiță” financiară e un bun mod de-a curăța falanga militarizată a României de reprezentanții juntei.
Logica românească a societății echitabile ne lasă să înțelegem că așa stau lucrurile: oprim restaurația, dar acceptați felația – ne spune junta, potrivit acestei teorii.
Dacă dl. Hellvig vede lucrurile așa, eu cred că se înșală.
În primul rând, pentru că ar fi un troc sinistru: se conservă inechitatea socială, arbitrariul, disprețul față de legătura de solidaritate și de contribuție. Adică rămânem în aceeași țară strâmbă.
În al doilea rând: Asta oricum nu rezolvă problema. Junta are și o falangă de business: ce știe ea să facă – plecată la pensie mare, odihnită, tânără și pusă pe căpătuială – decât ce-a făcut până acum ? În acest caz, ”cotizația către juntă” n-ar mai fi plătită doar de ”pulime”, ci și de mediul de afaceri : sunt mulți antreprenori care se plâng că intereferează în piață – pe concurență neloială – cu firmele juntei.
Astfel că în gestiunea relațiilor cu junta, trocul de mai sus ar fi singura soluție pe care politicienii care-o protejează și-o pot permite.
Soluția reală e alta : dar și-o permite cineva?
***
Și-un mic puseu foarte personal :
Tatăl meu a muncit ca un scalv ca să ne țină pe noi – 7 copii, toti cu studii superioare, unii cu ”mici” nume internaționale, pe care numai el stie cum le-a finanțat – astfel încât am un singur regret :
tatăl meu, care a hrănit, crescut, ținut în facultăți și sprijinit mai apoi 7 copii, are o pensie de 20-25 de ori mai mică decât un criminal care a omorât oameni la revoluție și a scăpat de justiție. (Pentru că, da, junta are și oameni în Justiție – unii cu pensii de 9000 de euro după lucrul la Dosarele Revoluției).
Problema: eu și ceilalți frați ai mei Nu putem să-i plătim pensia tatălui meu: pentru că junta militară acoperită care conduce România a decis ca banii noștri să se ducă NU în pensia tatălui meu, ci în pensia criminalilor cu care eu, cetățeanul Grosu, mă judec și acum, la 27 de ani de la Revoluție (da, azi, august 2017) pentru că, în urmă cu fix 13 ani, am scris, pe baza declarațiilor martorilor, cum au omorât ei oameni la revolutie. Martorii erau militari. Însă nu făceau – sau nu au avut timp să facă parte din juntă.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10767
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum