PARLAMENTUL + CEI DOI , Daddy și Ramoliceanu o ladă de gunoi :Un parlament numit Ruşine

Posteaza un subiect nou   Raspunde la subiect

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

PARLAMENTUL + CEI DOI , Daddy și Ramoliceanu o ladă de gunoi :Un parlament numit Ruşine

Mesaj Scris de Admin la data de Lun Noi 13, 2017 10:33 am

PARLAMENTUL + CEI DOI , Daddy și Ramoliceanu o ladă de gunoi :Un parlament numit Ruşine


&
Şeful Camerei Deputaţilor a compărut luni în faţa procurorilor DNA. S-a deschis un al 3-lea dosar de corupţie pe numele său. Cazul Dragnea e unic. La fel, dosarul parlamentarismului românesc.

Deşi acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat şi de abuz în serviciu, Liviu Dragnea, cel anterior condamnat definitiv, ca infractor, încă n-a demisionat din demnitatea sa de Preşedinte al Camerei Deputaţilor. Cel de-al treilea dosar penal deschis pe numele său s-a constituit în urma unei sesizări a Oficiului European Antifraudă, Olaf. 
Ca şi alţi penali din parlamentul României, șeful PSD Dragnea se bucură nu doar de susţinerea guvernului, a aliaţilor din ALDE şi a subalternilor, în parte ei înşişi penali, din parlamentarii partidul său guvernamental. Dragnea beneficiază de o imunitate cu totul specială în analele parlamentarismului din majoritatea covârşitoare a democraţiilor care se respectă. El dispune, în fapt, de o imunitate uimitoare. 
În lumea democraţiilor veritabile e greu sau imposibil de găsit privilegii comparabile. Impunitatea, lipsa de răspundere şi inviolabilitatea parlamentarilor pentru delicte penale de drept comun fie nu există deloc, cum e cazul democraţiei britanice. În care toţi cetăţenii sunt, aşa cum s-ar cuveni să fie pretutindeni - riguros egali în faţa legii. Şi unde parlamentarii nu sunt complet slobozi decât la gură.
Fie, dacă facem abstracţie de unele ţări, afectate cândva de fascism, nazism şi dictaturi militare, care învaţă mai greu democraţia şi suflă şi în iaurt după ce s-au ars cu regimuri totalitare, imunitatea pentru delicte de drept comun nu există decât formal. Şi se ridică practic automat în forul legislativ, în baza cererilor procurorilor.
Franţa, Italia şi Brazilia constituţie excepţii în parte jenante. Deputaţii brazilieni nu se bucură de imunitate decât pentru fapte comise în timpul mandatului lor. În ce măsură însă Brazilia e mai aproape de o democraţie autentică decât de o republică bananieră e alt subiect, care poate fi îndelung dezbătut. Din 2007 încoace, spre ruşinea ei, justiţia braziliană nu s-a mai văzut în stare să trimită în judecată vreun parlamentar. În Franţa a făcut vâlvă la mijlocul anilor 2000 cazul Pasqua, un senator ales, potrivit criticilor săi, în funcţie spre a-l face scăpat de justiţie care-l acuzase de corupţie şi deturnare de fonduri publice.
Dincolo de astfel de regretabile şi condamnabile cazuri, totuşi izolate, nu ştiu situaţie în emisfera occidentală şi în Europa centrală şi apuseană, care să se compare cu ce se petrece în România.
În mod normal, sensul imunităţii parlamentare e clar. E nevoie de instituirea şi respectarea ei pentru ca forul legislativ să poată lucra netulburat de vendete politice prelungite în justiţie, iar parlamentarii să nu poată fi urmăriţi penal pentru exprimarea liberă a opiniilor lor.
Dar odată strânse probe suficiente pentru incriminarea deputaţilor şi senatorilor acuzaţi de malversaţiuni, fraudă, abuz, furt, deturnare de fonduri sau de orice alte delicte ţinând de codul penal, imunitatea li se ridicată automat. Această practică dând parlamentarilor vizaţi posibilitatea de a-şi proba în justiţie nevinovăţia, dacă o clamează, s-a încetăţenit în Germania şi la nivelul parlamentelor regionale, nu doar în Bundestag. De ce funcţionează acest sistem? Simplu. Pentru că parlamentarii occidentali se tem să şifoneze imaginea instituţiei lor, ceea ce le-ar afecta lor înşile autoritatea. Şi pentru că oamenii au, în covârşitoarea lor majoritate, încredere în justiţie şi în statul de drept.
Ce efecte are asupra prestigiului României persistenţa în funcţia de şef al uneia din Camerele Parlamentare care, să nu uităm, e instituţia reprezentând poporul român, a unui infractor nu doar condamnat definitiv, ci şi acuzat, mai nou, de constituirea unui grup infracţional? Ba şi de falsificare de documente şi de abuz în serviciu?
Natura acestor efecte n-ar trebui să fie un secret pentru nimeni. Ele sunt, incontestabil, devastatoare. Dar nu numai pentru un parlament ce se va numi Ruşine. Şi pentru prestigiul extern al României. Pe care nimeni n-o va mai putea lua în serios, mult timp, ca stat de drept şi ca democraţie liberală, dacă impunitatea celui de-al treilea om în stat se perpetuează. Ci mai cu seamă pentru românii înşişi. Care-şi vor vedea betonată părerea că ţara e condusă de un grup infracţional avându-l în frunte pe capo di tutti capi, Liviu Dragnea.
Se pune însă şi o întrebare suplimentară. Una tulburătoare. Cum oare poate scăpa oligarhia pesedisto-aldeistă fără ca presiunea populară s-o oblige să măture urgent, de la cârmă, asemenea inşi? Cum e posibil să scape de oprobriul general când apără inşi care, chiar înainte de a fi condamnaţi definitiv, sunt grav vinovaţi moral şi politic de mototolire a imaginii României în lume? 
Metodele acestei oligarhii postcomuniste sunt mai mereu aceleaşi. Se preface în vest că s-ar strădui să progreseze către o democraţie autentică, în timp ce acasă îi slăbeşte sistematic resorturile, alimentând, între altele, cele mai absurde teorii ale conspiraţiei spre a se disculpa. În acest scop vehiculează sintagme halucinante, încărcate de semnificaţii incerte şi aleatorii, precum fatalul "stat paralel" sau nu mai puţin fatala "securitate actuală" spre a spori confuzia şi a potenţa la maximum mefienţa cetăţenilor în justiţie, în general, şi în instituţii precum DNA, în particular.
Ambele, deci şi separaraţia puterilor, statul de drept precum şi democraţia liberală în ansamblul ei se văd astfel discreditate plenar şi slăbite decisiv, spre fericirea reţelei politico-mafiote de la vârf. Care, de vreme ce acreditează ideea falsă că justiţia care o incriminează ar fi, chipurile, dirijată politic s-o persecute, se trezeşte automat în rolul fals, dar profitabil, de martir şi de prezumtiv cavaler al unei imaginare izbăviri viitoare.
Că tot mai puţini români cad victimă prafului aruncat de ani şi decenii în ochii lor, între altele prin sistematică propagandă televizată, nu-i descurajează defel pe mafioţii dâmboviţeni. În fond, postcomuniştii penali de la Casa Poporului, combatanţi într-un mai vast război informaţional, au constatat că în această conflagraţie atipică se pot repurta mult timp, graţie răspândirii de fake-news şi conspiraţionismelor, succese dintre cele mai notabile.   
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 3210
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Puteti raspunde la subiectele acestui forum