Duduie Carmencita, dacă în noiembrie ați pus pe noi caii, în decembrie o să puneți tancurile?

In jos

Dragnea - Duduie Carmencita, dacă în noiembrie ați pus pe noi caii, în decembrie o să puneți tancurile?  Empty Duduie Carmencita, dacă în noiembrie ați pus pe noi caii, în decembrie o să puneți tancurile?

Mesaj Scris de Admin la data de Lun Noi 27, 2017 3:18 am

&
Fire sportivă precum o știm, încă de când viza scutiri de la ora de sport pentru elevii de gimnaziu, doamna secretară de școală generală Carmen Dan, ajunsă, după ce-a călcat într-un mare noroc cu mustață, ditamai ministresa de Interne, și-a imaginat că mitingul de aseară o fi vreun meci de fotbal, cu galerii gălăgioase, așa că a trimis, preventiv, jandarmeria călare, să-i țină în frâu pe participanți. N-a contat faptul că, în orice țară civilizată, poliția sau jandarmeria călare e trimisă îndeobște la cafturile dintre huliganii din galerii, iar la București au fost în stradă doar oameni care nu ieșiseră acolo să strige ”Mxxx Steaua” sau ”Pe Dinamo și Rapid ne pxxxm la infinit. A văzut duduia Carmencita lume multă? Pac, a și dat ordin jandărilor să încalece și i-a trimis să apere Partidul și Cârmaciul, iar aceștia, ca să se remarce în intervalul oral, cum îi place ei să zică, 18-22, au dat dovadă de mult exces de zel.
Trimiterea jandarmilor călare să se înghesuie cu zeci de mii de manifestanți reprezintă o nouă etapă a planului de intimidare pus la punct de gașca de bandiți din jurul lui Dragnea, care simte pe zi ce trece că-i fuge pământul de sub picioare. Au început, în ianuarie, să se întrebe cine le-a dat manifestanților lasere, proiectoare, minute în rețea și lanterne la telefon. Pe urmă, au început să ne dea amenzi și să ne hărțuiască, prin Fisc și alte cozi de topor. Dar nu ne-au speriat. Acum au scos caii, gândind că o să vedem armăsarii ăia fioroși și o să fugim de spaimă, precum țăranul din bancul cu girafa. N-am fugit nici de data asta, duduie Carmencita, că noi cai am mai văzut. Mârțoage ajunse în fotolii înalte nu văzusem, dar în România pesedistă orice e posibil. Chiar era nevoie să aduceți bietele animale – și nu mă refer la jandarmi, deși unii și-ar merita apelativul, și să le zăpăciți de cap, în gălăgia aia de scandări și vuvuzele? Ce-ați vrut, țucălarilor să ne demonstrați? Nu mai aveți pulane de-ați ieșit cu caii? Sau ați simțit nevoia să arătați că voi n-aveți cojones, dar au caii pentru voi?
Să vă intre bine în cap, Carmencito și stăpânului tău de sclavi din Teleorman: puteți să aduceți și elefanții lui Hannibal, și nazgulii lui Sauron la proteste, că nu ne speriați. Iar dacă o să-l mai puneți mult pe sclavetele de Ciordache să se joace cu focul pe la legile justiției, riscați să dați foc la țară. Voi, nu noi! Pentru că de acum și până de Crăciun, când v-ați promis să terminați justiția, noi tot în stradă vom fi, mereu mai mulți. Puteți să aduceți nu doar caii, ci și tancurile, ca Pingelică, tot nu veți putea speria. Nu ne-a speriat pe noi Ceaușescu, cum de ne-ar putea speria epigonul lui cu dinți de greblă din Teleorman? Și, când chiar vom fi un milion de oameni în stradă, parcă-l văd pe Codrin Ștefănescu că-l trădează pe Dragnea, își trage pe el un prezervativ mai gros, așa, să reziste la ger, și iese să urle, ca-n decembrie 89: ”Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 5954
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Dragnea - Duduie Carmencita, dacă în noiembrie ați pus pe noi caii, în decembrie o să puneți tancurile?  Empty șefii Jandarmeriei trebuie să ajungă la pușcărie DAR înainte să belească pula și cu curul și cu gura

Mesaj Scris de Admin la data de Lun Noi 27, 2017 3:32 am

După ce vom recupera statul de drept, șefii Jandarmeriei trebuie să ajungă la pușcărie, dacă au executat comenzi politice de tip mineriade. Dacă planul a fost să sperie mulțimea cu caii pe străzi - iar ei au zis ”Da, să trăiți, tovarășa Carmen Dan!”, în loc să-i spună de la obraz, ”Șefa, e ilegal să folosim instituțiile statului pentru a acționa politic, trebuie să protejăm mulțimea pașnică, nu să le punem viața în pericol!”-, dacă a fost așa, atunci și ei sunt penali. În plus, vrem să știm de ce a fost îngropată ancheta privind incendiatorii din Piața Victoriei din iarna trecută și de ce s-a transformat Jandarmeria Română în gardă de corp a unui inculpat, fie el și mahăr politic.
Jandarmeria nu are nevoie de slugi în fruntea ei, ci de oameni de caracter precum polițistul brașovean Marian Godină, care au curajul să dea de pământ cu șefii când legea e încălcată și ordinele devin instrumente de tip mafiot. Din păcate, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Georgian Enache a declarat în această seară, la Digi 24 TV, că prezența jandarmilor călare e ceva obișnuit la orice manifestație.
O mare minciună! Nu i-am văzut niciodată, personal, din Piața Universității 90 și până azi, la manifestații politice. Omul ăsta ar trebui să-și dea demisia, mai ales că și-a transformat colegii în ”gorile” pro-Dragnea când stăpânul mafiei transpartinice a fost chemat la DNA. Jandarmeria, puștiule fără minte și coloană vertebrală, nu e ta, nici a dușmanilor tăi, ci a celor care o plătesc. A celor din stradă!
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 5954
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Dragnea - Duduie Carmencita, dacă în noiembrie ați pus pe noi caii, în decembrie o să puneți tancurile?  Empty Carmen Dan pune în pericol viața protestatarilor și a cailor ca să-l pupe-n c_r pe Dragnea!

Mesaj Scris de Admin la data de Lun Noi 27, 2017 3:36 am

Dragnea - Duduie Carmencita, dacă în noiembrie ați pus pe noi caii, în decembrie o să puneți tancurile?  Cal_jandarmerie
Jandarmii au venit la protestele de toamnă cu această noutate cu 4 picioare - calul uriaș de jandarmerie, trimis special în dispozitiv de doamna Carmen Dan ca să intimideze protestatarii. La protestul de ieri, caii au fost cei care s-au intimidat și din păcate nici cei care îi călăreau nu au știut cum să le vorbească pe limba lor. Speriați de vuvuzele și loviți cu pintenii în burtă, caii au fost pe punctul să o ia razna prin mulțime - așa cum reiese și din pozele postate de Vlad Ursulean pe internet si din filmele făcute de protestatari. Și din ce am văzut și noi la plecarea mulțimii din Piața Victoriei spre Romană, când lumea încerca să-i convingă pe jandarmi să îndepărteze caii.
Doamna Carmen Dan, lăsați caii să-și vadă de ale lor în grajd până nu vă iese de vreo nenorocire. Nu așa îl scăpați pe Dragnea de dosare. La ce probleme are el, nu-l rezolvați nici dacă scoateți în stradă elefanții, ca Hannibal.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 5954
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Dragnea - Duduie Carmencita, dacă în noiembrie ați pus pe noi caii, în decembrie o să puneți tancurile?  Empty Re: Duduie Carmencita, dacă în noiembrie ați pus pe noi caii, în decembrie o să puneți tancurile?

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum