România are nevoie de Rege!

In jos

România are nevoie de Rege!

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Dec 17, 2017 11:02 pm

  Iar acesta nu poate fi decât LIVIU NICOLAE DRAGNEA!
        Nu cred că va fi nevoie de prea multă presiune pe Duda ca să divorţeze. Lui Duda nu i-a ieşit să fie Preşedinte şi se pare că nu-i iese nici să fie rege. Dacă e nevoie va primi şi un ordin de retragere (de la unitate).
       Iar apoi va fi o simplă formalitate ca Principesa Margareta să-i transmită bezele lui Daddy. Va fi Bombonica lui. Va fi Regina lui. Pentru că el va fi Regele. Doar a şi fost votat ca reprezentând o majoritate (de mai puţin de un român din cinci). Dacă va fi nevoie de un Referendum, 3 milioane şi ceva de pesedişti îl vor vota alături de o mulţime de monarhişti nostalgici. Îl vor vota şi toţi Baronii locali împreună cu acoliţii lor. Îl vor vota şi parlamentarii PSD + ALDE, care vor primi titlul de Conte. Parlamentul se va transforma în Divanul Regelui (şi aşa îl călăreşte cum vrea el).

       Astfel nu va mai avea nevoie să fie votat ca Preşedinte (din cauza problemelor penale). Preşedintele este o funcţie vremelnică , în timp ce Regele e “condamnat pe viaţă” să ne conducă destinele. Iar această condamnare va fi cu executare, nu cu suspendare. Nu va mai fi nevoie de alegeri locale, parlamentare sau prezidenţiale şi se vor economisi bani pentru bugetul ţării. Pentru că … Rex dixit.  
       Prinţul Nicolae nu va mai putea emite pretenţii la tronul României pentru că şi pe Dragnea îl cheamă Nicolae. Şi este mai îndreptăţit de CExN al PSD să conducă.
       Regele Dragnea pare a fi o strategie pusă la punct de ceva vreme de analiştii Cubului Negru. Parcă s-a anticipat că Regele Mihai va deceda exact când vor trebui votate modificările la legile justiţiei şi la Codul Penal. În loc să fie o perioadă de armistiţiu şi decenţă, perioada funeraliilor s-a transformat într-un asalt la statul de drept.
       Cu această ocazie vom deveni oficial prima monarhie comunistoidă şi penală din istorie. Nimeni nu va mai putea spune despre Dragnea că e penal pentru că ar comite infracţiunea de lezmajestate. Antenele se vor extinde pe întreg teritoriul României şi vor îngloba toate televiziunile ostile noii monarhii, fiind trompetele regale care îi vor aduce zilnic osanale noului monarh.
       Având prerogative regale îşi va revendica domeniul Insulei Belina. Apoi şi-l va atribui ca proprietate a Noii Case Regale (şi va mai scăpa de un proces). Acolo îşi va putea construi Peleşul lui, cu cazinouri şi terenuri de golf, cu debarcadere şi locuri de pescuit.
       Acum s-ar justifica şi acordarea a 25 milioane de euro anual Casei Regale.
       A murit Regele! Trăiască Regele!
       Dragnea, fii Regele nostru!
PS 1        Dacă vi se pare că acesta este un pamflet, întrebaţi-i pe pesedişti.
PS 2        Câţi trandafiri şi câte margarete vor fi pe noua stemă a Noii Case Regale?

Doru Apostol
17 Decembrie 2017
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5335
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum