AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Blestemul României de a fi avut un rege prea tânăr şi fără personalitate într-un război atât de mare…

In jos

Blestemul României de a fi avut un rege prea tânăr şi fără personalitate într-un război atât de mare… Empty Blestemul României de a fi avut un rege prea tânăr şi fără personalitate într-un război atât de mare…

Mesaj Scris de Admin Lun Dec 18, 2017 3:00 am

Abia acum, odată cu dezvăluirile prilejuite de moartea regelui Mihai I al României reiese cu claritate marele nostru blestem dintr-o perioadă crucială a istoriei româneşti: acela de a fi avut un rege tânăr şi fără personalitate într-un război atât de mare. Aceasta ne-a costat ocuparea ţării şi comunizarea ei forţată, urmată de mii şi mii de crime asupra românilor datorate acestei ocupaţii, atât în România, cât şi în Basarabia şi Bucovina. Dacă actul de la 23 august 1944, în care regele Mihai I a avut rolul principal, a dus la scurtarea războiului cu circa şase luni şi implicit la salvarea a mii de vieţi aflate sub teroarea fascistă germană şi ungară în Europa, faptul ne-a costat pe noi, românii, mii şi mii de jertfe şi o lipsire de libertate a milioane şi milioane de români pe timp de aproape o jumătate de secol, excepţie regele Mihai care a trăit această jumătate de secol în lumea liberă.
Să pornim, însă, de la moartea marelui rege Ferdinand, la 20 iulie 1927, imediat, după, s-a văzut adevărata faţă a camarilei regale din jurul copilului rege Mihai I în vârstă de 6 ani, cu maşinaţiunile şi intrigile ei dezastruoase pentru ţară, departe de problemele politice grave ale ţării, ceea l-a făcut pe marele prim ministru Ion I. C. Brătianu să o ameninţe pe camarilă că dacă nu se potoleşte va transforma România în republică. Era, aşadar, un prilej de-a dreptul extraordinar pentru România de a avea un preşedinte de republică, de tip american de exemplu, în persoana marelui om politic I.I. C. Brătianu, să detroneze pe micul rege nevinovat, care evident că nu ştia ce se-ntâmplă în jurul său, nu-şi trăia nici copilăria, fiind o victimă a celor maturi care-l aplaudau, se maimuţăreau cu „solemnităţi grave” şi se linguşeau (cel puţin aşa percepea micul copil) în jurul său. N-a fost să fie aşa. La 27 noiembrie 1927, marele om politic Brătianu moare şi el.  România îşi continuă însă drumul până în 1930 cu o regalitate fără nicio prestanţă în Europa şi în lume. Care mare personalitate politică a lumii putea să aibă disponibilitatea de a consolida vreo legătură serioasă cu regalitatea României?. În loc ca marele om politic democrat Iuliu Maniu să preia el frâiele ţării, în 1930 îl aduce în ţară pe Carol al II-lea şi astfel tatăl aventurier îl detroneză pe nevinovatul copil fiu şi preia el titlu de rege al României, ţinându-l departe de problemele politice ale ţării pe Mihai, devenit „Mare voievod de Alba Iulia” (în treacăt fie spus, un titlu sonor, „ce din coadă au să sune”). Din păcate, opţiunea marelui om politic Iuliu Maniu îi va fi fatală, lui şi României, deoarece nu după mult timp regele Carol al II-lea (cu autoritatea şubredă) transformă ţara într-o dictatură personală, când partidele politice au fost desfiinţate şi România Mare sfâşiată prin cele două dictate care au răpit Basarabia, parte din Bucovina  şi nordul Ardealului, iar în septembrie 1940, Carol al II-lea este alungat din ţară, urmând apoi dictaura legionară a generalului Antonescu şi readucerea pe tron în 1940 a tânărului rege Mihai I. România se afla astfel pusă într-o situaţie îngrozitoare: ţara sfâşiată şi fără viaţă politică democratică iar forţele democratice reprezente de Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Constantin I.C. (Dinu) Brătianu ş.a. erau reduse la tăcere. Astfel tânărul rege Mihai I, desconsiderat de Antonescu, de Hitler, de Stalin, de Churchill, de Roosevelt nu avea nicio personalitate, se supunea Conducătorului Statului (Antonescu) şi semna numeroase legi nedemocratice şi ordine dictatoriale, unele şi antisemite.
Oare se ajungea la această umilitoare situaţie a regalităţii dacă era în România în acest timp un rege matur politic şi cu o vârstă care să impună prestanţă în Europa şi în lume? Doar bătrânul rege Carol I sta faţă-n faţă cu prinţul Nicolae al Rusiei la 1877-1878, acesta implorându-i ajutorul, deoarece armata rusă putea fi zdrobită. Bătrânul rege Ferdinand sta faţă-n faţă cu împăratul Rusiei şi cu cel al Austro-Ungariei. Toţi îl curtau în preajma intrării României în Primul Război Mondial.
Un rege matur şi cu prestanţă – dacă ar mai fi trăit regele Ferdinand măcar până la terminarea războiului al Doilea Mondial – sau un preşedinte de republică de tip american în persoana lui I.I.C. Brătianu sau a lui Iuliu Maniu ar fi dat, cu siguranţă, o nouă turnură asupra mersului României, ţara ar fi avut „noroc”, cum se spune în popor. Regele Mihai I, practic captiv al dictaturii lui Antonescu apoi al dictaturii comuniste, nu avea niciun cuvânt de spus în faţa „groapei cu lei” a lui Churchill, Stalin şi Roossevelt. De aceea încercările sale de a lua legătura cu şefii ţărilor democrate nu aveau niciun efect. Este semnificativ faptul că regele Mihai I declara până la bătrâneţe că îl ura pe Churchill că ne-a lăsat  pradă lagărului socialist. Avea, aşadar, până târziu în suflet sentimentul complexului de inferioritate al regelui imatur politic de odinioară faţă de britanicul cel puternic. Astfel de complexe nu puteau avea niciodată regele Ferdinand sau ipoteticii preşedinţi de republică Brătianu sau Maniu, oameni deosebit de puternici şi ei, care ar fi pus pe Churchill la respect faţă de România, în ultimă instanţă  prin Casa Regală britanică. Şi oalele sparte ale acestei situaţii le-a plătit cu vârf şi îndesat întreaga naţiune română de-o parte şi de alta a Prutului. Greşeala a fost, în primul stadiu al problemei, a oamenilor politici ai vremii, care au dat ţara pe mâinile unui copil, numai pentru a păstra regalitatea şi linia acestei familii regale, mergând orbeşte înainte cu această „fidelitate”, în loc să fie fideli ţării şi nu unei familii regale. Apoi vina se revarsă şi asupra tânărului rege Mihai I, de când a devenit major, desigur, deşi practic se ţinea, în continuare, de pasiunile sale „apolitice”: maşini, avioane etc. Nu trebuia să se menţină la putere cu orice preţ, trebuia să fie mai puternic şi mai responsabil, sau… abdicarea onorabilă din vreme. I se laudă în aceste zile „simplitatea şi modestia” pe care le-a avut toată viaţa. Acestea, într-adevăr, sunt calităţi ale unui candidat la canonizare, dacă reuşeşte să facă şi minuni, ceva fapte supranaturale, dar la un om de stat ele sunt dezastruoase pentru ţara respectivă. Un preşedinte american a spus odată clar că el n-are nevoie de oameni cuminţi (bineînţeles, în sensul bun al cuvântului) şi că are nevoie de oameni îndrăzneţi şi puternici. Cu simplitate şi modestie nu rezolvi nimic şi nu cu aceste atribute s-a ridicat America. Precis regele Ferdinand sau „preşedinţii de republică” Brătianu şi Maniu ar fi  avut pârghiile necesare să trateze de la egal la egal cu Churchill şi cu Roosevelt pentru a scoate România din „fatalul şi mioriticul” destin dat de Yalta. Chiar fără pârghiile necesare, Maniu a încercat să ia legătura cu puternicii oameni politici ai ţărilor democrate, pe ascuns de Antonescu, dar nu avea puterea politică necesară.
Aşadar maimuţărelile şi linguşelile politicienilor interbelici faţă de copilul rege Mihai I, faţă de regalitatea cea fără de personalitate şi fidelitatea faţă de o familie domnitoare pusă mai presus decât fidelitatea faţă de ţară ne-au costat enorm ulterior. Nu era pusă acum în contrapondere salvarea a mii de vieţi din Europa cu distrugerea a mii de vieţi în România de pe ambele maluri ale Prutului, nici schilodirea prin dictatură a destinelor a milioane de români şi nici confiscarea Basarabiei şi nordului Bucovinei de către ruşi.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10753
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum