I-au „cinstit memoria“îngropând democraţia

In jos

I-au „cinstit memoria“îngropând democraţia

Mesaj Scris de Admin la data de Lun Dec 18, 2017 3:03 am

Moartea Regelui Mihai i-a făcut pe urmașii bolșevicului Iliescu să-și anuleze mitingurile de luptă împotriva statului paralel, sperând că monarhismul lor de ziua a șaptea și lacrimile paseiste vor impresiona poporul și că vor reuși să împrumute pe datorie ceva din onoarea, statura morală și bunul-simț al marelui dispărut.Și-au prins efigia Regelui la costum, alături de insigna de partid, au ținut un moment de reculegere în parlament și o ședință solemnă, după care, descătușați de înaltele criterii de morală pe care tocmai încercaseră să le tragă pe turta lor politică, i-au „cinstit memoria“. Într-un fel care cu siguranță va rămâne în amintirea contemporanilor și între coperțile cărților de istorie drept „zilele negre“ ale victoriei Grupului Infracțional Organizat Dragnea-Tăriceanu asupra statului de drept și ale transformării parlamentului într-o cocină demnă de Ferma Animalelor a lui Orwell. Gândindu-se doar la ceea ce îi „unește“ pe ei, proaspeții cântători ai memoriei Regelui au continuat în galop demersul „istoric“ de acaparare totală a puterii și de metamorfozare accelerată a României într-o oligarhie de tip feudal pe care au de gând s-o dea cu camătă copiilor lor spirituali și partenerilor de afaceri. Siluirea justiției prin legile pe care le emană chiar în aceste zile îndoliate pentru națiune, coprolalia extinsă care a înlocuit până și obișnuitele mitocănisme ale unor scelerați exact spre asta duce. Este un simbolism ascuns în tot ce se întâmplă acum la moartea Regelui și în ajunul centenarului Marii Unirii, ca și cum istoria ne trage un semnal de alarmă că țara e pândită iarăși de restaurație. Cuvintele regale bat și ele la porțile conștiinței poporului pentru a-l retrezi. „Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa“, spunea Majestatea Sa în 2011 sub cupola aceluiași parlament în care astăzi răsună înjurăturile, obscenitățile și grobianismele urmașilor generației care l-au alungat de atâtea ori din țară.
 
Sentimentul că democrația trece printr-o mare cumpănă și că, după 28 de ani de speranțe și iluzii (deșarte), România tot nu-și găsește scăparea și drumul este, iarăși, acut. Spun iarăși pentru că ciclic ajungem să trăim cu apocalipsa pândind la cotitură și făcând istorie contrafactuală. Confiscarea revoluției de către Ion Iliescu și FSN, mineriadele, Vadim ajuns în anul 2000 în cel de-al doilea tur al prezidențialelor, anul de groază 2012, Ordonanța 13 sunt doar câteva dintre momentele negre în care ne-am aflat cu ghilotina deasupra capului. Dar tot de atâtea ori ni s-a dat o nouă șansă: revenirea Majestății Sale în țară și milionul de oameni șerpuind entuziast pe străzile Bucureștiului, câștigarea alegerilor, în 1996, de către forțele de dreapta reunite în Convenția Democrată, aderarea la NATO și UE, posibilitatea de a începe, în 2004, procesul de construcție a unui stat de drept autentic, cu justiție independentă și instituții solide, protestele de la începutul lui 2017, îndreptate pentru prima oară de la manifestațiile din Piața Universității din anii 1990 împotriva imoralității în politică, a hoției și sfidării. De prea multe ori ne-a trecut glontele pe la ureche, dar și de prea multe ori am irosit momentele de grație ale istoriei. Nu am înțeles ca nație, nici într-un caz, nici în altul, semnificația profundă a evenimentelor și consecințele lor. Reacția și implicarea părții active a societății s-a oprit mereu la jumătatea drumului, iar răul a mai câștigat teren. Ne-am baricadat de prea multe ori în indiferență, dezamăgire și confort personal. N-am interiorizat cu adevărat nici măcar astăzi că trebuie să impunem conducătorilor să nu aplice politica „în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind instituțiile statului“(Regele Mihai, 2011).
 
Pare să ia amploare un fenomen nou: relativismul. Unii dintre cei care vreme îndelungată au pledat pentru setul de valori și principii cerut de apartenența României la UE și NATO și au încercat în momentele de care am amintit să oprească tăvălăgul restaurației (doar la aceștia mă refer) se baricadează acum în relativism și negare. „Nu-i dracul așa de negru“, exagerări, „arătați-ne articolul care știrbește independența justiției“. Aceștia pretind că modificarea legilor justiției operată de Comisia Iordache nu reprezintă o întoarcere la perioada Stănoiu, că pierderea independenței magistraților și slăbirea echilibrului, și așa precar, dintre puterile statului nu sunt nici certe, nici catastrofale. Nu are rost să reluăm o discuție tehnică pentru că s-a făcut deja asta, argumentat și profesionist. În plus, am convingerea că cei în cauză înțeleg exact ce se întâmplă și nu se poziționează astfel de dragul dezbaterii sau pentru a fi echidistanți. Și atunci? N-am un răspuns general valabil, pot doar să observ că relativiștii și negaționiștii de rit nou au câteva trăsături comune: o așa-zisă „naivitate“ , efect al mașinăriei de propagandă, probleme personale în justiție și niște strigoi care îi urmăresc de pe vremea când lucrau la stat, unde, mulți, au deținut diverse funcții publice. Simple coincidențe?
 
În categoria argumentelor folosite de propagandă și transmise relativiștilor intră și cele botezate generic „abuzurile statului paralel“. Desigur, nu neagă mai nimeni asta, în justiție sunt și derapaje, abuzuri, exagerări, achitări, greșeli judiciare. Dar procentul acestora se menține în limitele existente peste tot în lumea democratică. O arată cifrele seci și rapoartele MCV. Într-o Românie în care se moare în continuare pe capete în spitale din neglijență, lipsuri și indiferență instituțională criminală (episodul imunoglobulinei este doar ultimul din lungul cortegiu), cu un sistem de educație care scoate peste 40% de analfabeți funcționali, singurelor instituții cărora li se plasează ștacheta în stratosfera perfecțiunii sunt cele din justiție. Doar lor li se cere să fie fără de păcat. De ce? Pentru că doar ele se ocupă de „conducătorii țării“. Cu spitalele și școlile domniile lor se descurcă în străinătate sau în privatul autohton cu bani mulți, nu-i afectează direct. Pe când cu justiția trebuie să dea piept atunci când încalcă legea. N-ar auzi nimeni de „abuzurile“ justiției și nu s-ar fi pus în veci problema hăcuirii legilor dacă nu ar fi fost vizați mai-marii țării. Câte proiecte făcute în comisii speciale pe repede-înainte au existat pentru sănătate sau educație în ultimii ani, domenii care chiar strigă după reformă? Niciunul. Raportat la putregaiul generalizat, justiția chiar era zona în care lucrurile mergeau spre bine. Spre binele societății, nu al pungașilor cocoțați la putere.
 
Ziua comemorării în parlament a Regelui Mihai a coincis cu primele voturi decisive din plen date restaurației în justiție. Mai apoi, simbolic, odată cu Regele Mihai va fi înmormântată și democrația. Spre deosebire de Majestatea Sa, care spunea că vede în Romania, „țara pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri“, scelerații actualei puteri văd în ea doar un obiect de uz personal care poate fi traficat. Au „cinstit memoria“ Regelui profitând ticălos de ea. //
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5420
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum