Bravo, Gabriel Oprea!

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Bravo, Gabriel Oprea!

Mesaj Scris de MIKUTZA CE KURAI la data de Lun Iun 29, 2015 2:11 am

http://www.ziuaveche.ro/opinie/bravo-gabriel-oprea-266541.html/
De multă vreme așteptau ciucanii o asemenea desfășurare de forțe, reunite sub falnicul Tricolor, de ziua Lui. Pentru că nicăieri, pe această lume, nu se simte mai abitir românește, ca în în mijlocul țării, ca în inima Transilvaniei.
[size][url][/url]
[/size]
Cu aproape două decenii în urmă, pe dealul Șumuleu, de unde Ciucul se vede ca în palmă, „niștecâțiva” unguri bolnavi de extremism și îmbătați de șovinism, de antiromânism, agățaseră  de vârful unui prepeleac (punct geodezic) uriaș un drapel al Ungariei atât de lung încât putea fi văzut de toată suflarea locuitorilor  unguri și români din oraș.Arborarea uriașei flamuri ungurești s-a făcut în disprețul atâtor și atâtor români lipsiți, pentru multă vreme, de protecția autorităților publice centrale românești, începând cu șeful de atunci al guvernului și terminând cu ultimul său ministru.
Românii curajoși încă nu fusese izgoniți de pe acolo, încă nu începuseră prigoana împotriva lor, încă nu li se furase locurile de muncă, încă nu li se însemnase porțile locuințelor și ușile apartamentelor de la bloc, precum procedau, în Evul Mediu, catolicii cu protestanții. Acțiunea insolită și  provocatoare a sfidat istoria întreagă a unui popor cuminte, ortodox și latin, a lovit aprig în moralul unor români minoritari în țara lor, șubrezit de prigoana la care au fost supuși ani de-a rândul, fără ca vreo autoritate publică a statului să fi găsit cu cale să reacționeze și să se învrednicească a fi puse în executare legile românești în această parte de țară.
Afrontul și aroganța instigatoare a câtorva unguri harghiteni au fost puse la punct de către Armata Română, reprezentată acolo de către un „incomod” și brav oștean al Bihorului, generalul Crăciun Leucea, la acea dată,Comandantul Brigăzii 61 Vânători de Munte. În acest demers patriotic, i-a stat aproape  ajutorul său de nădejde, col. Viorel Grămadă, un moldovean mic la stat, îndrăzneț și curajos, în schimb, zămislit în Pipirigul lui Creangă. La ordinul lui Leucea, vânătorii de munte din subordine au săvârșit un act reparatoriu necesar, înlăturând drapelul Ungariei, cocoțat pe deal, fără a fi distrus și batjocorit. Bravii soldați și ofițeri au acționat în sensul apărării Onoarei Statului Român, demnitate ce nu poate fi pusă la îndoială, nu poate fi  lezată, nu poate fi știrbită, nu poate fi umbrită, nu poate fi pierdută, chiar dacă apărarea acesteia se face cu prețul vieții. Ori, pentru asemenea fapte de bravură  ai nevoie de oameni cu caractere neîndoielnice, căliți în munții patriei, pătrunși până în adâncul inimii de dragoste de țară, de neam, precum și de un înalt patriotism, sentiment etern pe care trebuie să-l cultivăm, cu încăpățânare, în toate casele de români.
Puțini dintre noi cunosc faptul că o eroină a locului, directoarea Școlii Generale „Liviu Rebreanu” din Miercurea Ciuc (doamna Sarcă), în acele vremuri tulburi pentru românii harghiteni, a ieșit de la cursuri,  împreună cu toți puiuții de români ai școlii, ca să întâmpine, cu bâte improvizate, un inspector de învățământ ungur tare înfuriat. Acesta din urmă, însoțit de niște haidamaci huni, încălziți cu palincă adusă, probabil, din pălincăria Subcetății, intenționau să arunce firma prinsă pe peretele exterior al școlii pe care sta scris: „Școala Generală Românească – Liviu Rebreanu”. Înscrisul cu denumirea școlii era așternut, din dispoziția acestei bătăioase românce și soție de polițist, pe un fond de trei culori, închipuind Tricolorul Românesc. Din această pricină, comandoul de unguri al Inspectoratului pentru învățământ Harghita sosea, în iureș de luptă, pentru ca să răspundă, prin forță, acestui „afront” contrar legii, ziceau ei. Auzi obrăznicie!  Să reținem că, pe canalele intelligence-ului militar și ale unei curajoasei jurnaliste din presa locală de limbă română, a fost informat Ministerul Educației și Învățământului, invitat fiind, la fața locului, domnul ministru, în scaun, spre a detensiona situația și a face propuneri, în consecință, celui aflat în capul Guvernului. Ministrul de cârpă a avut „neasemuitul curaj” de a se deplasa cu mașina sa luxoasă până pe la Tușnad, când, auzind cam ce mocnește pe acolo, a  făcut stânga împrejur și a tăiat-o,  hoțește, cu toată viteza, înapoi către București spre a nu da ochii cu realitatea din teren.
„Neastâmpărata”  și cutezătoarea jurnalistă, Angela Bârsan, a scris și transmis, în condiții de luptă, atâtea și atâtea reportaje despre toate câte se întâmplau în cel mai mare oraș al județului Harghita, la începuturile democrației noastre postdecembriste, în ciuda faptului că i-au fost cenzurate numeroase materiale incendiare ce relatau despre drama românilor din zonă.
Un alt brav român al locului, un om dăruit Bisericii Neamului, preotul Bucur, din satul Făgețel, aparținător comunei Frumoasa, o localitate harghiteană, alcătuită din cetățeni de naționalitate maghiară, a făcut și face un adevărat apostolat spre a salva de la maghiarizare forțată, în plin an 2015,  o mână de români roiți pe acolo, cu mai bine de un secol în urmă. Autoritățile locale de etnie maghiară, cu excepția poliției rurale, refuză să le vorbească, în limba statului român, celor risipiți pe o vălicică de munte udată, molcuț, de apele reci și limpezi ale Trotușului.
Ar mai putea fi amintit, aici, acțiunea incalificabilă al unor extremiști maghiari care, într-o instituție publică a orașului M.Ciuc, au depus spre „vernisare”, în copie,  Coroana Sf. Ștefan, rege al Ungariei, s-au cum s-au introdus, clandestin, la Liceul Márton Áron  din, manuale școlare pentru elevi, aduse direct de la Budapesta, sau cum se ardea întreg tirajul revistei, România Mare, în centrul orașului, sau cum a fost molestat episcopul român al locului, Prea Sfințitul Ioan Selejean, pentru că apăra vechile biserici românești căzute în ruină, sau cum au fost atacate și amenințate cu moartea călugărițele de la Mănăstirea Izvorul Mureșului, sau cum s-au stopat acțiunile antiromânești ale unei turbate agente a serviciilor de informații ungurești,Eva Maria Barki, declarată „persona non grata” (octombrie 1994) pe teritoriul României din cauza acțiunilor sale destabilizatoare din Transilvania, fanatică agentă care, deși opera deghizări rapide pe teritoriul transilvan cu ajutorul truselor de machiaj şi a îmbrăcămintei adecvate, nu a scăpat de ochii noștri ageri, sau cum episcopul reformat László Tőkés predica prin bisericile ungurești din Ardeal ura împotriva românilor, sau cum tineri „studenți maghiari”, veniți de la Budapesta, refăceau bornele vechilor granițe ungurești.
Toate aceste lucruri,  nu le știu din auzite, ci din teren, pentru că sunt trăite de mine și confrații mei, cu ani în urmă, ca artizani ai multora dintre acțiunile din umbră în contra  unor agenții de informații „prietene” ce se cuibăriseră prin județ, sub acoperire, dar care au fost devoalate, discret, de către intelligence-ul militar, polițiști și admirabilii sereiști ai lui Vasile Fulger, în ciuda măsurilor severe, conspirative luate de acea agenție străină. Ca ostaș demn, împreună cu ceilalți colegi din structurile de ordine publică și de informații, am fost alături de românii din Miercurea Ciuc, din Voşlăbeni și Toplița Română, din Livezi și Ghimeș, spre a le da curaj și gura de oxigen de care aveau atâta nevoie.
Celebrarea Zilei Drapelului, în capitala județului Harghita, nu a constituit nici discriminare imperativă, nici demonstrație de naționalism, nici acțiune de intimidare a etnicilor maghiari, nici acțiuni de forță și nici vreo alta de natură pricinoasă cu tentă antimaghiară în scop de a crea zavistie între români și unguri, ci o sărbătorire a celei mai de preț  bijuterii Roş – galbene – albastre a românilor – Drapelul Tricolor, superbul simbol care dă identitate Românilor și Românei, simbol istoric suprem care, odinioară, ascuns prin bisericile Ardelului, a însuflețit nația română aflată sub ocupație, i-a menținut moralul de luptă, treaz. Am convingerea că toată suflarea românească, dar cu deosebire românii din Transilvania, au simțit această necesară gură de aer proaspăt românesc oferită, din belșug, la Ziua Drapelului, de către prim-ministru interimar Gabriel Oprea și  ministrul apărării, Mircea Dușa, toplițean get-beget, legat strâns de locurile natale.
Am văzut la Miercurea Ciuc imagini cu militari admirabili, încrezători, falnici și surâzători, demni în minunatele lor uniforme, precum și pe demnitarii țării sărutând  Drapelul Tricolor cu smerenie și mai ales cu sfințenie.
Pentru gestul îndrăzneț, curat și sacru de a fi retrezit în inima românilor harghiteni,  sentimentul că sunt, totuși, în țara lor și că nu trebuie să se teamă de nimeni și de nimic, generalul Gabriel Oprea merită întreaga considerație a militarilor activi, în rezervă și retragere. Întotdeauna militarii au fost și sunt cu inima la patrie, cu gândul la istoria neamului și cu privirea îndreptată spre frontierele ei, iar pentru asta nu trebuie socotiți naționaliști, ci doar dârzi apărători de neam și țară.
Gestul prim-ministrului interimar, al ministrului apărării de a fi prezenți, la Ziua Drapelului, în inima țării,  a însemnat și înseamnă un imens suport afectiv pentru creșterea moralului acestei nații, moral trântit, din nefericire, la pământ, de o clasă politică beteagă, lacomă și coruptă, bolnavă de „meningită morală”, după cum grăia O.Goga, pe la început de secol XX.
Gabriel Oprea, prin demersul său, se străduiește să învețe pe cei ce-au uitat ce anume înseamnă interesului național, îi ajută să lupte pentru reclădirea, pentru reconstrucţia patriotismului adevărat și pentru apărarea valorilor și simbolurilor statale, pentru refacerea încrederii și moralului acestui popor, mai ales, acum, când la frontiera răsăriteană a țării zeul Marte vrea să pună, din nou, la grele încercări, bărbații și femeile acestui neam mare.
Cineva „susura”, în cuvinte scrijelite online, mai zilele trecute, prin nu știu ce gazetă, că domnul general Oprea Gabriel ar cocheta cu politica severă, cu statul de forță, cu milităria dată jos din pod, dar și cu alte inepții pe aceiași temă. Negativ. Să nu se confunde caracterul unui om, având o aleasă și serioasă educație militară, cu elucubrațiile unui ziarist încremenit în impostură. Și cine scrie? Un cârpaci plin de de otravă în plaivas, care, mai înainte de a se apuca de scris gogorițe comuniste, a făcut ucenicia, ca frezor, apoi a fost recrutat de partidul comunist pentru zelul său tovărășesc, turnându-și confrații de atelier,târâș grăpiș a făcut liceul la seral și, mai pe urmă, a fost trimis cu recomandare la Ștefan Gheorghiu, să facă presă.
Gândurile de apreciere camaraderească pentru Gabriel Oprea nu constituie un laudatio, o elogiere sau un panegiric, pentru că în alte situații i-am transmis și unele rostiri acide, usturătoare și care l-au durut. Cunoscându-i traseul profesional, caracterul și personalitatea știu că nu are, de altfel, ca toți militarii, decât o singură certitudine în ordinea spiritului, în ritmul bătăilor inimii și în ordinea ce ține de iubire sinceră: Patria.
Nu știu dacă sărbătorirea Zilei Drapelului, la Miercurea Ciuc, a produs un meschin de mic declic în conștiința prim-ministrului fugar, spre a fi legat mai mult de țara sa, dacă îl va ajuta cu ceva la cultivarea caracterului său mai mult decât minor, dacă mai poate să modeleze ceva bun în structura educației sale înguste, dacă mai poate salva ceva din propensiunea sa către mitomanie, ipocrizie, impostură și limbuţie. A ajuns o rușine națională și internațională, sfidând lanțul comenzii politico-militare impus în ierarhia statului prin textul Constituției. Ca un om fără simțul onoarei, a părăsit teritoriului național fără să informeze Parlamentul care l-a validat și pe Președintele care l-a numit în funcție. Gestul său, după părerea mea, echivalând cu un act de trădare față de țară și față Președinte, deoarece puterea funcției sale etatice derivă din decretul semnat de persoana cu cea mai înaltă funcție în stat și a cărei putere emană din vot. Stând prost cu morala politică, nu ai ce să-i ceri proaspătului operat prim-ministru, căci, în micimea judecății sale politice, se consideră egalul președintelui. Niciodată.
Ce s-ar fi întâmplat cu președintele Obama, dacă ar fi vizitat Iranul fără aprobarea Congresului? Ar fi fost pus, grabnic, sub „impeachment”, de către Procurorul General al SUA.
Până una alta, acțiunea firească, inteligentă și cuminte  a primului-ministru interimar Oprea a dat o usturătoare lecție de patriotism imaturului Victor Ponta, clasei politice în totalitatea ei și a arătat românilor deosebirea clară dintre un om de caracter puternic și serios, față de un plagiator notoriu și un gâlcevitor nepereche.
În ciuda acestui gest „neinspirat” şi „uşor provocator”, al premierului interimar, conform ziselor UDMR-ului, cred că a reamintit, prin prezența sa la Miercurea Ciuc,  o categorică datorie pentru fiecare român adevărat  – cu interesul național nu-i de glumit.
Bravo, Gabriel Oprea!
avatar
MIKUTZA CE KURAI

Mesaje : 283
Data de înscriere : 17/03/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum