1944 – Un genocid despre care se vorbeşte prea puţin: Masacrarea de către sovietici a prizonierilor români din lagărul de la Bălţi. VIDEO

In jos

1944 – Un genocid despre care se vorbeşte prea puţin: Masacrarea de către sovietici a prizonierilor români din lagărul de la Bălţi. VIDEO

Mesaj Scris de Admin la data de Mar Dec 19, 2017 12:29 am

Arestarea Mareşalului Ion Antonescu de către regele Mihai,  apoi difuzarea prin postul de radio, în seara nefastei zile a Neamului Românesc – 23 august 1944 – a „Proclamaţiei către ţară,” a însemnat, în fapt, o capitulare necondiţionată a României.

Militarilor români li s-a ordonat să nu riposteze la atacurile ruşilor, iar aceştia, avertizati din timp, au avut prilejul nesperat să înceapă distrugerea Armatei Române şi să ocupe întregul teritoriu al Ţării.

În intervalul 23 august-12 septembrie 1944 (perioadă în care România s-a găsit în situaţia stranie de a avea inamici atât pe fostul aliat, Germania, cât şi pe inamicul de până atunci, Uniunea Sovietică), în jur de 170.000 dintre militari români, lipsiţi prin ordin “Regal” (!) de dreptul de a se apăra, au fost luaţi prizonieri de către sovietici. 

 
 



FOTO Soldaţi ai Armatei Române luaţi în prizonierat pe teritoriul RSS Moldoveneşti în anul 1944/ Arhiva Naţională a Republicii Moldova.

 
 

Au urmat deportările, masacrele, crimele abominabile ale asasinilor N.K.V.D., ascunse timp de decenii şi, regretabil, ascunse şi astăzi.

Unul dintre cele mai cutremurătoare episoade ale celui de-al doilea război mondial s-a petrecut la marginea oraşului Bălţi, din Basarabia. Zona mlăştinoasă din lunca râului Răut a devenit mormânt pentru mii de soldaţi români.

Deocamdată, nimeni nu a organizat vreo campanie sistematică de săpături pentru a identifica proporţiile crimelor din Bălţi, aşa că ele pot fi doar estimate. În timp ce unii istorici avansează cifra de 10.000 de victime, un călugăr, iehomonahul Nicodim Şchiopu, estimează că sovieticii au lichidat peste 50.000 de prizonieri.

În anul 1944, la năvala hoardelor ruseşti care au invadat Basarabia, Armata Roşie a făcut zeci de mii de prizonieri militari români şi de alte naţionalităţi.

În oraşul Bălţi au fost concentraţi cca. 50.000 de militari care ţinuseră piept hoardelor dezlănţuite rusesti.

Locuitorii în vârstă din Bălţi îşi amintesc despre un teritoriu situat în partea de nord-est a oraşului, care era înconjurat cu sârmă ghimpată. Acolo, în anul 1944, au fost ţinuţi mii şi mii de prizonieri. Erau militari ai armatei române şi ai armatelor din ţările aliate capturaţi în urma ofensivei sovieticilor din iarna-primăvara anului 1944, îndeosebi după operaţiunea Iaşi-Chişinău. 

 

Dintre cei 50.000 de militari, 80% erau români, iar ceilalţi erau aproximativ: 5.000 germani, 2.000 unguri, iar restul cehi şi polonezi.

În nord-estul oraşului, unde curge râul Răut şi se formează mlaştini, N.K.V.D a găsit locul cel mai nimerit să amplaseze lagărul înconjurat cu garduri înalte de sârmă ghimpată. Chinurile acelor prizonieri erau de neînchipuit: foamea era flagelul numărul unu, însoţit de lipsa de higienă; bolile, frigul şi umezeala produceau decese fără număr.

Din acel lagăr unii mai curajoşi au evadat, dar au fost mitraliaţi. Totuşi, au mai fost şi fugari scăpaţi, pe care nu i-a găsit nimeni, decât că s-au făcut singuri cunoscuţi, după destrămarea Uniunii Sovietice.

Informaţii despre crimele petrecute în acest lagăr s-au publicat în „Curierul de Nord” din oraşul Bălţi, săptămânal care apare în Basarabia de Nord.

Ziarul mai apare şi acum, ameninţat permanent de către cei care urăsc tot ce este românesc.

 
 
 
 
 
 

Din declaraţiile celor evadaţi şi a altor martori oculari, s-a stabilit că toti cei 50000 de prizonieri au fost impuscati în ceafă de criminalii KGB-ului şi aruncaţi în şanţuri mocirloase, pe care tot ei le-au sapat, întocmai ca în cazul Katynului, unde diferă numai ecoul provocat de strigătele poporului polonez revoltat şi faptul ca ei, polonezii nu vor sa-şi uite eroii şi nici pe asasinii lor ruşi.

Cum s-au petrecut faptele

În anul 1944, aflată în plină ofensivă, armata sovietică a luat un mare număr de prizonieri. Mărturiile celor care au luptat pe frontul de est arată că mulţi dintre aceşti prizonieri erau lichidaţi, pur şi simplu, cu un glonţ în ceafă, făra a mai fi concentraţi în lagăre. Unul dintre cele mai mari lagăre a fost înfiinţat în oraşul Bălţi, în mlaştina de lângă râul Răut.

În total, au fost adunaţi 50.000 de soldaţi. Aproximativ 40.000 dintre aceştia erau români, apoi mai erau circa 5.000 de soldaţi germani, 2.000 de soldaţi maghiari, precum şi prizonieri proveniţi dintre cehii, slovacii ori croaţii înrolaţi ca voluntari în trupele SS.

Mulţi dintre prizonieri au murit din cauza foametei, a condiţiilor precare de igienă şi a lipsei de medicamente.

Alţii au fost deportaţi şi au pierit în lagăre din Siberia ori din Kazahstan. Cei care au rămas, în vara anului 1944, au fost duşi în mlaştină şi puşi să sape nişte şanţuri lungi, apoi au fost împuşcaţi şi înmormântaţi de soldaţii NKVD, precursorul KGB.

Au fost, totuşi, prizonieri care au scăpat. „Am reuşit să fug, îmbrăcat într-o cămaşă zdrenţuită. Kilometri întregi, m-am târât prin mlaştină, zgâriat de mărăcini şi pişcat de insecte şi de lipitori. După două zile, în care am crezut că o să mor de foame, am dat peste o casă.

O femeie mi-a dat o haină, am luat o sapă pe umăr şi m-am îndreptat spre linia frontului. Îi salutam pe ruşi şi ei mă lăsau în pace, pentru că credeau că merg la sapă. Am reuşit, noaptea, să trec din nou în liniile noastre”, povesteşte Iacob Herman, care a trecut, pentru scurtă vreme, prin iadul concentraţionar sovietic.

Poveste îngropată

Vreme de o jumătate de secol, despre masacrul din Bălţi nu a vorbit nimeni. Sau cei câţiva care au vorbit au ajuns în Gulag. După căderea comunismului, rudele celor ucişi au făcut primele demersuri pentru a regăsi rămăşiţele pământeşti ale celor dispăruţi. 

 
 
 

Militarii  români şi germani luaţi în prizonierat de Armata Roşie, mânaţi la 31 martie 1944 pe una din străzile din Bălţi. FOTO Arhiva Naţională a Republicii Moldova.



Crimele călăilor sovietici ar fi rămas poate în continuare neprobate de documente dacă o directivă a Direcţiei Principale pentru Prizonierii de Război şi Internaţi a Ministerului Afacerilor Interne al URSS, din 28 mai 1949, nu ar fi obligat ministerele de Interne ale republicilor unionale să inventarieze şi să aducă în ordine locurile unde au fost înmormântaţi prizonieri.

Un proces-verbal, întocmit în 1949 de o comisie sovietică specială care a inspectat cimitirele care a  fost găsit între timp, dezleagă parţial această enigmă.

Documentul, calificat ca fiind unul strict secret, probează că la Bălţi, în vara-toamna anului 1944 a avut loc un masacru.

Drept motiv pentru inspectarea cimitirelor a fost invocat faptul că în acel an urmau să fie închise cele mai multe lagăre de prizonieri , militarii deţinuţi în ele urmând să fie repatriaţi în ţările de provenienţă.

Executând ordinul, la 17 iunie 1949, o comisie specială a MAI a RSS Moldoveneşti, din care făceau parte preşedintele acesteia -maiorul Videaşev şi membrii: locotenent- colonelul Strunin, maiorul Kudiukin, locotenentul Saltâkov, locotenentul Gavriusev şi „tovarăşul” Totoc, directorul Arhivei revoluţiei socialiste, au inspectat cimitirele de la Bălţi.

Potrivit depeşei, inspecţia trebuia să cuprindă atât cimitirele funcţionale, cât şi cele închise. Ordinul atrăgea atenţia asupra faptului că îngrijirea mormintelor prizonierilor de război este prevăzută de o convenţie internaţională şi se poate întâmpla ca organele de stat ale URSS să accepte inspectarea unor cimitire de către reprezentanţii ţărilor străine (amintim că URSS nu semnase Convenţia de la Geneva din 1929 privind statutul prizonierilor).

La finalul documentului, Moscova solicita un raport detaliat asupra stării cimitirelor, la care trebuia să fie anexate: o copie după actul organelor locale prin care a fost atribuit terenul pentru cimitir; o schemă a cimitirului;o descriere amănunţită a amplasării acestuia; lista prizonierilor decedaţi şi înmormântaţi, cu indicarea numărului mormântului şi a parcelei; actul de închidere a cimitirului şi de transmitere pentru pază organelor locale.



 
 

Ca rezultat, a fost redactat un proces-verbal prin care Moscova a fost informată că cimitirele, care la acea dată se aflau în paragină, au fost aduse în ordine şi transmise pentru pază organelor locale ale miliţiei.

Membrii comisiei de inspectare a cimitirelor din or. Bălţi din 1949, prin documentul redactat de ei, inclusiv schema cimitirului lagărului nr. 103 şi cifrele trecute în raport, confirmă fără să vrea masacrul comis de sovietici la Bălţi.

 

  În anii 1991-1992 s-au făcut sondaje în mlaştini, iar rezultatele au fost cutremurătoare: nici hârleţele, nici lopeţile nu au mai putut fi utilizate din cauza mulţimii scheletelor şi osemintelor răspândite în acele mocirle.

Astfel, în anii 1991 şi 1992, a început o adevărată campanie de arheologie contemporană.

Oamenii s-au îngrozit de cantitatea imensă de oase găsite. Craniile şi oasele au fost adunate într-o piramidă imensă, care a fost acoperită cu un strat de pământ.

În vârful piramidei, a fost construită o troiţă, care a fost sfinţită de episcopul de atunci din Bălţi, PS Petru.  

Inimile îndurerate ale evlavioşilor creştini şi ale celor de la săptămânalul „Curierul de Nord”, i-au împins să facă o piramidă de oase şi cranii, care au fost strânse pe un loc mai uscat, peste care s-a aşternut o mare cantitate de pământ bătătorit şi s-a ridicat în felul acesta un deluşor mai înalt, o moviliţă în trepte, tot din ţărână, iar pe partea ei de sus s-a aşezat o troiţă.

Troiţa de lemn sculptat a fost darul credincioşilor din raionul Răşcani, din apropierea Bălţilor.

Preasfinţitul Petru de Bălţi a investit ca paroh al viitoarei „Biserici a oaselor” pe tânărul preot Valeriu Cernei, fost cancelar al Eparhiei Bălţi.

Cum despre masacrul din Bălţi oamenii începeau să vorbească tot mai mult, IPS Petru, actualul mitropolit ortodox român al Basarabiei, a fost alungat din reşedinţa arhiereascăde un grup de călugări şi preoţi, adepţi ai Arhiepiscopului Vladimir Cântăreanu, care ţine de Patriarhia de Moscova şi de cazaci înarmaţi, iar peste dosarul masacrului din Bălţi a început să se aşeze praful uitării.

În fiecare an, în preajma Paştelui, rudele celor dispăruţi în barbarul lagăr sovietic se adună, pentru a se ruga pentru sufletele celor dispăruţi, însă, la nivel oficial nici autorităţile din România, nici cele din Republica Moldova nu au făcut vreun gest oficial  pentru a restabili adevărul istoric printr-o campanie serioasă de cercetare. 

Masacrul din Bălţi poate fi comparat cu cel de la Katyn. În pădurea de pe vechiul teritoriu al Poloniei, sovieticii au împuşcat şi au îngropat circa 14.000 de prizonieri în anul 1940. Vreme de cinci decenii, sovieticii au negat faptul că ar fi fost implicaţi în masacrul de la Katyn. În tot acest timp, ei au aruncat vina pe nazişti.

Apoi, au fost nevoiţi să recunoască implicarea lor în acest masacru şi să îşi ceară scuze. Acest lucru nu s-a putut întâmpla în Basarabia, în condiţiile în care Republica Moldova a fost condusă până recent de către comuniştii lui Vladimir Voronin, iar Transnistria este, practic, feuda unui regim promoscovit corupt, care rezistă sprijinit de trupele ruseşti.

Oare de ce se vorbeşte mai nimic despre barbaria acestui genocid împotriva poporului român?

Aceste crime monstruoase şi altele trecute care sunt sub tăcere, nu sunt tot un Holocaust?

 
 
 
 
 

 
 
 

Surse:

 
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5393
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum