Armata celor treisprezece maimute

In jos

Armata celor treisprezece maimute

Mesaj Scris de ce e val ca valul trece la data de Dum Dec 24, 2017 10:57 am


În ultimele zile ale lunii decembrie 1989, fostul șef al Departamentului Securității Statului, Iulian Vlad, era arestat de noua putere de la București, iar în ianuarie 1990 era anchetat de procurorul Gheorghe Diaconescu și răspundea la câteva întrebări punctuale, concrete, privind posibila identitate a celor care au deschis focul asupra manifestanților în zilele de 21 și 22 decembrie 1989, în București.
Iulian Vlad, cel mai probabil teribil de nemulțumit că ar fi putut ajunge țap ispășitor, poate chiar împărtășind soarta cuplului dictatorial, a început să enumere, în scris[1], o serie de unități și subunități din subordinea Departamentului Securității Statului și Ministerului de Interne dar și structuri formate din cadre în rezervă ale Securității, care aveau capacitatea și mijloacele (arme, logistică) de a declanșa și întreține teroarea asupra populației civile.
Procurorul Gheorghe Diaconescu a fost eliberat din funcție în aprilie 1990, iar declarația lui Iulian Vlad, care nu fusese administrată procedural în vreun dosar penal, a rămas undeva printr-un fișet al Direcției Parchetelor Militare. Ion Iliescu, pe de altă parte, a preferat mereu să acrediteze varianta unei revoluții populare care (nu-i așa?) l-a adus la putere, spre binele națiunii.
“Se împlinesc, azi, 22 decembrie 2017, douăzeci și opt de ani de la victoria revoltei populare care a marcat începutul Revoluției Române. În decembrie 1989 în România a avut loc o Revoluție, indiferent de ceea ce se străduiesc să acrediteze cei cărora acest act de demnitate nu le este pe plac. A fost o schimbare radicală de sistem politic, s-au schimbat dramatic instituțiile statului, natura lor, s-a trecut de la un regim totalitar la unul democratic. Au apărut instituții noi, noi drepturi și libertati civice, România s-a deschis spre lume.” – iată ce a scris de curând Ion Iliescu pe blogul său[2], în replică la un comunicat al procurorilor militari.
Niciun cuvânt pe blog despre pactul lui Ion Iliescu cu activiștii și securiștii din planul doi al fostei puteri comuniste, pact care l-a menținut la putere și l-a sprijit în iunie 1990, inclusiv printr-o descindere sângeroasă a minerilor în București, iar în decembrie 2000 i-a organizat un simulacru electoral care i-a permis să se confrunte în turul al doilea cu un exponent dintre cei mai vocali ai securismului naționalist care l-a servit pe Ceaușescu – Corneliu Vadim Tudor – și să iasă învingător cu 66,83%. În tot acest timp dosarele penale ale revoluției zăceau uitate.
Dar procurorii militari, în comunicatul dat publicității în 18 decembrie 2017, au stabilit că în România, la momentul revoluției clamată de Ion Iliescu, nu a existat un vid de putere, ci o continuitate: “Referitor la acest aspect a existat o eficientă colaborare cu principalele facultăţi de drept din ţară (Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi), concluzionându-se, fără echivoc, faptul că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere. În această etapă a anchetei, este posibilă o mai bună stabilire a conduitei membrilor noii puteri politico-militare şi acţiunile de legitimare a acesteia pe plan intern şi international.”[3] Cu alte cuvinte, pe baza unor probe și cu o precizie greu de contestat, și procurorii militari acredintează faptul că puterea comunistă, cu elementele sale de plan secund, a girat continuitatea și l-au instalat la putere pe Ion Iliescu.
Cine sunt cei care l-au adus la putere pe Ion Iliescu și ce scop aveau, nu este tocmai greu de bănuit. Înlăturarea lui Ceaușescu și instalarea în locul său a unor ideologi ai puterii de dragul puterii, așa cum erau Ion Iliescu sau Silviu Brucan, le-a permis activiștilor și securiștilor să își legitimeze statutul de noi îmbogățiți și accesul la putere: economică și politică, dovedind și până unde sunt dispuși să meargă pentru a-și atinge obiectivele: întâi au lichidat fizic fără scrupule cuplul dictatorial, apoi au lichidat opoziția străzii strivind-o sub o dublă reprimare, cea a organelor de ordine și a unor bande organizate formate din mineri manipulați de liderii lor de sindicat.
Au trecut aproape treizeci de ani de atunci, perioadă în care această veritabilă grupare nevăzută nu a părăsit nicio clipă puterea politică, a devalizat economia pentru a se îmbogăți, cu prețul sărăciei majorității românilor; a făcut doar o jumătate de pas în spate doar pentru a permite integrarea în NATO și Uniunea Europeană. În înțelegerea acestei grupări, odată țara integrată, atât Washington cât și Bruxelles ar fi trebuit să închidă ochii și să-i lase pe ei să administreze pe mai departe binele țării.
De ce această logică? Pentru că logica tranzacționistă – îți dau, îmi dai – este singura logică pe care ei o înțeleg. Este singurul motiv pentru care guvernarea Năstase a accelerat negocierile de aderare la UE și NATO, este motivul pentru care s-au făcut privatizări strategice din care statul român mai degrabă a pierdut. Dar care au mascat eficient lanțuri întregi de companii și case de comerț pe care așa-ziși oameni de afaceri români și le-au însușit pur și simplu, doar pentru a le exploata în folos propriu și, de ce nu, pentru a le falimenta atunci când n-au mai vrut să își plătească datoriile.
Acești oameni nu erau novici. În ciuda faptului că România, până în 1989, era o țară practic închisă, acești oameni aveau posibilitatea de a încheia tranzacții cu parteneri externi, de a deschide conturi în străinătate, de a înființa companii în off-shore-uri sau companii cu acțiuni la purător, cunoșteau și experimentau modalități de a transfera în conturi ascunse sume mari de bani obținute din exporturile companiilor autohtone sau de a face trafic cu arme. Așa s-a constituit gruparea care a luat România post-decembristă prizonieră, așa s-au pus bazele armatei celor treisprezece maimuțe[4].
Faptul că, după anul 2007, în România societatea civilă și lupta anticorupție a câștigat tot mai multă putere, impulsionată de partenerii occidentali, a permis societății să chestioneze tot mai insistent mitul fondator oficializat de Ion Iliescu, cerând un adevăr despre momentul 1989 pe care să se poată clădi o democrație liberală și un stat modern, aflat la Centenar.
Când România a fost condamnată, în 2016, la Curtea Europeană de Drepturilor Omului, pentru modul în care s-a instrumentalizat cercetarea penală în dosarele revoluției, situație care a determinat Parchetul de pe lângă Înalta Curte să redeschidă dosarul, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să confirme decizia, armata celor treisprezece maimuțe a înțeles că trebuie să reacționeze cu orice preț.
Succesiunea evenimentelor care au urmat pot sau nu să se înscrie în lunga listă a acțiunilor reacționare și ar fi simplist să le privim doar din acest punct de vedere. Ceea ce este cert, însă, este că armata celor treisprezece maimuțe include un cerc interior extrem de capabil și perfect conștient de pârghiile pe care le are la dispoziție și de contextul în care acționează.
Ori Brexit, ofensiva Federației Ruse pentru restabilirea sferelor de influență și curentul iliberal marca Vișegrad au creat un cadru extern perfect și extrem de favorabil pentru armata aparatciko-securistă de a forța resetarea societății și de a trasa încă o dată, tranzacțional, în raport cu partenerii occidentali, limitele în care este dispusă să permită ca România să evolueze.
Armata celor treisprezece maimuțe acționează ca un stăpân de facto al țării. Acest stăpân a creat o realitate socială la care nu este dispus să renunțe, iar structurile care o contestă au fost expediate printr-o formulă pe care o repetă obsesiv actualul șef al Senatului, Călin popescu Tăriceanu, dar și șeful Camerei Deputaților, Liviu Dragnea: statul paralel. Mai mult decât atât, au mers până într-acolo încât să pretindă că protestele parlamentarilor USR față de mașina de vot a majorității PSD-ALDE-UDMR, care masacrează legile justiției, ar fi ale unor ”securiști” și că Mai bine (să fii) PSD-ist decât SECURIST[5].
Din această perspectivă, impunitatea pentru membri armatei celor treisprezece maimuțe trebuie să existe de facto, iar dacă societatea îi contestă acest drept, atunci el trebuie impus. Pentru o structură care a acționat în forță, sângeros, în decembrie 1989 și iunie 1990, dictatura majorității parlamentare este doar o conjunctură soft dictată de realitatea apartenenței la structurile UE și NATO. Dar să mizăm pe faptul că această grupare va ezita să exploreze și alte căi, eventual violente, pentru a-și impune voința, nu ar fi decât o imensă naivitate din partea tuturor românilor.
Pentru a avea imaginea corectă asupra determinării cu care acționează și va acționa armata celor treisprezece maimuțe, să citim în cheie potrivită câteva din declarațiile făcute de Dan Voiculescu la eliberarea sa din penitenciar, în iulie 2017: ”Ultima abordare a mea e legată de viitor: v-am rugat de trei ori să închidem ochii, acum am să vă rog să ținem ochii mari, mai ales dacă sunt albaștri deschiși și să ne uităm spre orizont: la orizont eu văd în continuare o luptă pe viață, pe moarte, pe pușcărie, pe orice risc cu abuzurile, mai ales ale celor puternici împotriva celor care nu se pot apăra singuri, împotriva celor care au în ei dorința de a se apăra și nu au puterea de a o face. Voi continua, cu toate forțele mele, mai ales că determinarea mea e întărită de cei trei ani de pușcărie, să lupt cu abuzurile.
Ținta este ca dosarele revoluției, cum sunt ele numite, să nu ajungă în instanță, iar obiectivul este ca societatea să nu devină pe deplin conștientă de cât de multe pârghii ale puterii politice și economice sunt controlate de armata celor treisprezece maimuțe. Acestei ținte și acestui scop i se vor subordona energiile, resursele și determinarea lor, în disprețul partenerilor externi și pe spatele națiunii române. Din punctul de vedere al grupării, Centenarul nu contează, așa cum moartea regelui Mihai I nu i-a oprit din marșul parlamentar pentru distrugerea legilor justiției.
Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Kelemen Hunor sunt oamenii politici pe care armata celor treisprezece maimuțe i-a delegat, alături de susținătorii lor, să se achite de sarcina de a transforma din nou România într-un stat aservit, așa cum s-a întîmplat până la aderarea la NATO și la Uniunea Europeană. Iar cei trei nu pot defecta de la sarcina ce le-a fost trasată fără a fi anihilați ca indivizi.
Întrebări grele și temeri mute se agață de orizont. Cine mai face parte din armata celor treisprezece maimuțe? Poate președintele Iohannis să li se opună, sau este și el parte a acestei armate? Pe cine se mai poate conta din clasa politică, dar din societatea civilă ori instituții? Vor ține ei cont dacă în stradă vor fi sute de mii de români și vor ceda puterea politică unui control civil și democratic real?
Nu mai este mult timp până când confruntarea cu realitatea ne va aduce răspunsul la astfel de întrebări. Până atunci, cred că mulți dintre noi pot spijini conturarea cu nume, fapte și acțiuni a armatei celor treisprezece maimuțe. Chiar dacă au conturi și proprietăți în străinătate, ei trăiesc printre noi. Au falimentat afaceri de stat, au manipulat piețe și au lichidat bănci comerciale. Au făcut averi și controlează televiziuni. De noi depinde dacă își vor atinge obiectivele și vor scăpa prin subordonarea justiției. Sau dacă vocea străzii va prevala: ”Nu scăpați!
NOTE______________
[4] O parafrază personală a unei distopii hollywodiene – ”Armata celor doisprezece maimuțe”, film științifico-fantastic din anul 1995 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Armata_celor_12_maimu%C8%9Be)
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro
avatar
ce e val ca valul trece

Mesaje : 121
Data de înscriere : 11/07/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum