Ultimul an de pace, primul an de război – partea I-a & a II-a

Scris de **Admin** Joi Ian 25, 2018 11:45 am

Ultimul an de pace, primul an de război – partea I-a

http://sov.ro/2018/01/03/capitolul-61-ultimul-an-de-pace-primul-an-de-razboi-partea-a-i-a/

Vine o vreme când un om inteligent recunoaște și își acceptă eșecul. Același lucru trebuie să-l facă și un popor inteligent. Chiar dacă, în ultima vreme, nația asta n-a prea excelat în domeniu, a venit momentul să recunoască și să accepte falimentul total al tipului de democrație pe care a încercat să-l implementeze. Costurile plătite au fost imensele rezultate catastrofale obținute. Despre costuri și rezultate v-am vorbit într-o expunere sumară postată, acum ceva vreme, tot în acest spațiu. V-am arătat acolo starea reală a economiei, rămasă fără sistem financiar, fabrici, uzine, zăcăminte, păduri, pământuri, forță de muncă, infrastructură de toate tipurile (rutieră, navală, căi ferate, distribuții, stocare), cercetare. V-am arătat situația deplorabilă a sistemului de învățământ și medical, dar ce n-am dezvoltat acolo este mult mai grav decât toate costurile plătite la un loc – degradarea majoră a factorului uman. Imbecilizat, abrutizat, dezumanizat, deprofesionalizat. După 28 de ani de implementare a democrației, am ajuns să ne sfâșiem unii pe alții ca niște haite sălbatice și înfometate de câini.

A venit momentul să recunoaștem, generație, că avem nevoie de un șef autentic, șef pe care actuala societate românească n-a fost și nu este capabilă să-l ofere. Acest șef trebuie să fie inteligent, vizionar, educat în spiritul valorilor umaniste, respectat de comunitatea internațională și cu dragoste de țară și de tine, generație, iar tu ești obligată să-l identifici și să-l impui, oferindu-i întreaga putere a statului. Dacă vei decide că vrei în continuare republică, uită de Iohannis, un molâu fără caracter, fără educație, fără ca măcar un sfert de idee să-i străbată țeasta. Timp de trei ani n-a făcut absolut nimic pentru România. A reînnoit cotractul de vasalitate cu SUA semnat de hahalera aia de Băsescu, s-a plimbat pe banii tăi, și-a făcut concediul pe banii tăi și s-a dat de ceasul morții pentru a-și asigura un nou mandat. De asemenea, uitați de Dragnea, un țărănuș incult, fără caracter, un laș care, neinstruit fiind, n-a aflat că unui laș îi poți lua tot, începând cu averea și terminând cu libertatea. Singurul lucru pe care nu i-l poți lua unui laș este frica. Pe asta o va păstra până la sfârșitul vieții lui. Un personaj la fel de trist este și saltimbancul ăla de Ludovic Orban. Croit după același tipar moral și intelectual ca și ceilalți doi, băiatul ăsta e la fel de semnificativ în plan social și politic ca o balegă de capră.

Dacă vei opta pentru monarhie, va trebui să impui un rege care nu doar s-a născut rege, ci a și învățat a fi. Din această perspectivă, cu toată simpatia pe care o port tânărului principe Nicolae, nu cred că a învățat a fi rege. El mai trebui să-și facă ucenicia la o curte regală aflată în exercițiu și abia apoi i se poate încredința coroana. Până atunci, aș oferi-o unui prinț de tipul prințului Charles, asigurându-mă că succesiunea îl va aduce pe tron pe principele Nicolae.

Atât republica prezidențială cât și monarhia prezintă avantaje și dezavantaje. Este treaba ta, generație, să cântărești și să iei o decizie. Uită de povestea cu democrația, ea este tot atât de adevărată pe cât este și povestea lui Moș Crăciun.

Puterile unui stat sunt doar niște instrumente care trebuie puse sub comandă unică. Dacă doi indivizi merg pe stradă, unul trebuie să conducă. Într-o țară cu 20 de milioane de oameni cine conduce? Voi chiar credeți că poate exista o separație a puterilor unui stat, că un stat are voie să cânte pe milioane de voci? Uite la ce a condus acest mod de a gândi pentru țara noastră. Unde credeți că acestă poveste s-a transformat cu adevărat în realitate?

În America, JF Kennedy și-a numit fratele procuror general. În Germania, un ministru al Justiției a destituit în cinci minute procurorul general care și-a permis să emită o observație critică la adresa unei decizii politice. Într-un material anterior ți-am făcut cunoștință cu niște elemente din teoria guvernării unui stat. Acolo ți-am arătat că sistemul de guvernare democratic (la început sugerat, apoi impus de marile puteri), adoptat de politicienii noștri, a avut drept scop generarea în rândul populației a unui sentiment de satisfacție la ideea că ea este cea care decide. Zeci de teoreticieni, de analiști și de intelectuali s-au aruncat pe creasta acestui val, făcând tot ceea ce le-a stat în putință să dea consistență și direcție acestui basm de adormit pulimea. Așa a apărut noul limbaj de lemn al imbecililor sau al ticăloșilor de azi – stat democratic, stat de drept, separația puterilor, mediator între puterile statului, independența justiției, etc.

Iată, generație, cum funcționează în realitate „democrațiile consolidate” atât de lăudate în toate intervențiile publice ale liderilor de opinie din România.

Miliardarii acelor state au relații stabilite, cu mult timp în urmă, cu toate partidele politice. Aproape toți politicienii relevanți ai acestor partide sunt pe statele lor de plată și le execută fără crâcnire ordinele. La toate comenzile pe care le dă statul în economie, miliardarii al căror partid a câștigat guvernarea își iau 70%, iar cei al căror partid a ajuns în opoziție 30%. În cazul coalițiilor, prorata în funcție de procentajul electoral. Dincolo de comenzile guvernamentale, cu cât un stat este mai puternic, cu atât poate obține pentru miliardarii finanțatori tot felul de avantaje pe plan extern, fie prin negocieri, fie prin dictat. Vezi sumele uriașe atrase de Trump în favoarea industriașilor din zona complexului economic-militar american.

Dincolo de bani, acești miliardari mai au o pârghie extraordinară care îi ajută să mențină controlul asupra oricărui guvern – numărul uriaș de salariați care pot provoca în orice moment o criză politică, economică, socială sau chiar o răsturnare de Guvern. Iată deci, generație, ce înseamnă „democrație consolidată”, o teribilă bătaie de joc la adresa conceptului de putere a poporului. Te întrebi cum funcționează statul în condițiile astea? Simplu, miliardarii ăștia n-au ajuns întâmplător acolo, au creier și au înțeles că au nevoie de un șef autentic care să conducă și să arbitreze rivalitățile dintre ei, fie el premier ca în cazul Angliei, Germaniei, etc., fie președinte ca în cazul frântei Americi. Acesta este adevăratul control al puterilor în stat și ambele puteri, atât cea politică, cât și cea economică, respectă cu sfințenie statul care le hrănește.

Vezi așa ceva în România, generație? Ție ți se servește o tâmpenie denumită democrație, în care miliardarii sunt trimiși la pușcărie, afacerile le sunt distruse, salariații trimiși peste hotare, în care politicienii care n-au apucat să intre slugi pe la vreo „democrație consolidată” sunt discreditați sau arestați și ei, statul e o paragină, poporul o ruină, iar tu, năucită, fără țel, fără cauză și fără vreun pic de entuziasm.

#

Băi clasă politică, este pentru a doua oară când mă adresez ție. Prima oară, când te-am sfătuit să investești în pușcării, ca să-ți fie bine când ai să ajungi pe aici. N-ai făcut-o și acum faci scandal că-i nașpa în zonă.

Acum îți mai dau un sfat, pe care sper să-l urmezi:

În loc să te miști ca proasta în poală cu punerea la plată a judecătorului care greșește (nu pot fi suspectat ca aș fi un fan al judecătorilor, dar cum să pui un judecător care greșește în situația de a-și pierde casa? Există destule sancțiuni pe care i le poți administra, de la reducerea masivă a lefei, la degradarea profesională sau chiar la excluderea din magistratură. Cum va mai da el o soluție într-un dosar economic sau penal cu o compensația economică, având această sabie a lui Damocles deasupra capului?), poți rezolva extrem de simplu problema abuzurilor din justiție readucând serviciile de informații sub controlul statului român. Așa cum pe vremuri aceste servicii erau masiv KGB-izate, iar lui Costin Georgescu, cel care a început procesul de de-KGB-izare, și lui Radu Timofte, cel care l-a continuat, le-au trebuit aproape 10 ani și nu cred că l-au terminat în întregime, tot așa trebuie început acum un proces de de-americanizare a acestor servicii, în special a SRI-ului, unde americanii au recrutat cât au avut chef. Unii din naivitate, alții din oportunism, ofițerii au marșat la retorica de doi bani cu instaurarea democrației și a statului de drept și, fără să-și dea seama, au distrus tocmai ceea ce trebuiau să apere – unitatea și securitatea poporului român.

Nu Coldea și Kovesi au gândit strategia de distrugere a acestei țări. Nici măcar Băsescu. Ei au fost doar niște unelte folosite de „partenerii noștri strategici” și răsplătite cu imunitate, în cazul Kovesi, și cu imunitate și păstrarea a ceea ce au reușit să fure, în cazul lui Coldea, Maior și Băsescu. Din momentul în care vei reuși să recuperezi serviciile în favoarea statului român, poți începe să reconstruiești și să te reconstruiești. Serviciile de informații nu-și vor retrage oamenii din punctele cheie ale statului și nici nu-i vor deconspira. Nu-i retrag pentru că au nevoie și nu-i deconspiră pentru că, prin regulamentul lor de funcționare, n-au voie. Asta poate fi tacit acceptată, doar dacă ele sunt sub controlul strict al țării, nu sub controlul unei puteri străine care are tot interesul să distrugă tot ce n-a putut sau n-a mai avut nevoie să corupă. Cu speranța că ai înțeles corect ce ți-am scris, îți doresc și ție un an mai bun, băi clasă politică.

Topuri subiective

Întorcându-mă la tine, generație, îți voi arăta prin aceste topuri care cred eu că sunt lucrurile asupra cărora ar trebui să te apleci și îți voi argumenta și de ce cred că ar trebui s-o faci.

Talk-show

Generație, între 1990-2012 în România au fost trei mari moderatori de talk-show-uri: Iosif Sava cu niște show-uri absolut superbe, pline de eleganță, de cultură și de caracter, Mihai Tatulici – un produs al jurnalismului din perioada comunistă, un cinic sentimental și excesiv de inteligent, care a reușit să creeze în jurul acestui talk prima televiziune privată din țară – Tele 7 abc. A urmat apoi, regele talk-show-ului din acea perioadă, Marius Tucă, un moderator care prin calitatea formidabilă a prestației jurnalistice schimba miniștri, dărâma guverne, decidea soarta alegerilor. Odată cu apariția televiziunilor de știri, o nouă generație de moderatori a inundat piața TV. Mult sub nivelul cultural și profesional al celor trei, noua generație a încercat să suplinească aceste carențe prin agresivitate și intoleranță, transformându-și emisiunile în câmpuri de luptă unde, prin călcarea în picioare a tot ce era opinie contrară sau personaj neagreat, s-au transformat din jurnaliști în partizani ai unor interese personale, patronale sau politice. În acest peisaj, singurul talk echilibrat, obiectiv și care are respect pentru jurnalismul de calitate, este cel de pe TVR1, moderat de Ionuț Cristache.

După revoluție a fost o explozie a presei scrise. Tirajele erau uriașe, populația ahtiată după informații și cu un respect uriaș pentru cuvântul scris, iar gazetarii de atunci cu un entuziasm pe care doar credința că tu poți să decizi, să construiești, să modelezi atât țara cât și propria-ți viață ți-l poate da. Tehnologia, lipsa unui sistem de distribuție, apariția televiziunilor de știri, au făcut ca presa scrisă să devină o bijuterie rară pe care doar câțiva nostalgici se încăpățânează s-o șlefuiască încă, cu niște eforturi și sacrificiii pe care tu, generație a smartphone-ului, a tabletei și a laptop-ului, nu ai cum să le înțelegi. Ei merită să fie cunoscuți și respectați de tine pentru că au mai rămas puțini, știu cu adevărat meserie și au un cult pentru informarea corectă a celor care îi citesc sau care îi urmăresc în diverse emisiuni televizate. Oamenii ăștia sunt doar partizanii unei prese autentice și se reprezintă pe ei înșiși, nu pe vreun patron sau formațiune politică. Sunt oameni în a căror informații merită să crezi, iar atunci când comentează sau analizează un eveniment, o fac cu sinceritate. Poți fi în acord sau în dezacord cu modul în care gândesc, dar nu-i suspecta de incultură, prostie, manipulare sau lașitate. Iată, generație, și topul subiectiv al acestei bresle:

Sorin Roșca Stănescu, Cornel Nistorescu, Bogdan Chirieac, Ion Cristoiu, Doru Bușcu;
Liviu Avram, Dan Andronic;
Ioana Dogioiu, Răzvan Savaliuc, Dan Tăpălagă.

Pe Dan Tăpălagă l-am trecut ultimul pentru că mi-e tare antipatic.

După cum ai văzut, generație, pe CT Popescu nu l-am menționat deloc, în ciuda uriașului său talent de publicist și comentator. N-am făcut-o pentru că în anul care a trecut m-a dezamăgit înfiorător, când am văzut că el nu se mai reprezintă pe sine, chinuindu-se să se autoconvingă de ideile pe care le lansa în spațiul public și din care, sunt convins, nu credea o iotă. Sper din toată inima că anul acesta să-l regăsesc pe sclipitorul jurnalist care timp de mai bine de 10 ani a dat ora exactă pentru conștiința acestei nații.

Prin capacitatea de a analiza din varii perspective un eveniment, prin capacitatea de a comunica cu multă claritate concluziile pe care le-au tras în urma acestei analize, oamenii ăștia te ajută, generație, să înțelegi mai bine evenimentele interne și externe pe care le trăiești. Chiar daca nu ești de acord cu concluziile, analizele lor te vor învăța să gândești și să-ți iei informații de la surse calificate. Cei pe care i-am selectat pentru acest top sunt persoane cu un nivel intelectual și cultural mult peste medie și au un excelent nivel de informare vizavi de zonele pe care le abordează.

Evenimente externe

Cristian Unteanu;
Dan Dungaciu;
Iulian Fota;
Iulian Chifu;
Generalul Constantin Degeratu.

Eveniment interne

Cristina Pârvulescu, Alina Mungiu Pippidi, Stelian Tănase;
Bogdan Chirieac, Sorin Roșca Stănescu, Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu;
Traian Băsescu (sper ca primele locuri nu fie ofensate de alăturare, dar ăsta e singurul lucru la care chiar se pricepe, fără a avea însă nivelul intelectual și cultural al celor de mai sus).

Ne place sau nu, ei sunt cei care astăzi trebuie să găsească soluțiile pentru a recupera suveranitatea statului român. Până în momentul în care generația ta va avea inteligența și tăria să impună o altă formă de guvernământ, va trebui să te încrezi în câțiva dintre cei care n-au fost încă descăpățânați de „minunații noștri parteneri strategici”:

Călin Popescu Tăriceanu;
Cristian Diaconescu;
Șerban Nicolae, Cătălin Ivan;
Titus Corlățean;
Claudiu Manda.
Preferatul meu rămâne în continuare Adrian Năstase, un om cu o capacitate de a înțelege și de a acționa cum țara asta nu cred că va mai da atât de curând. Din nefericire pentru voi toți, a fost tras pe linia moartă.

Este inutil să-ți spun, generație, cât de mult contează pentru o țară calitatea miniștrilor ei. Cabinetul condus de Tudose este un cabinet mediocru, lipsit de viziune proprie și de entuziasm. În ciuda acestor fapte, el reușește totuși să mențină statul în stare de funcționare, iar atunci când este cazul este capabil să ofere momente de excepționalitate așa cum au fost cele ocazionate de funeraliile Regelui Mihai.

Petru Daea;
Tudorel Toader;
Teodor Meleșcanu.

La polul opus se află zevzecul ăla de la Educație și catastrofa aia de la Mediu, care n-a înțeles că rolul ei principal este acela de a proteja și apăra toate formele de viață care locuiesc împreună cu noi pe acest pământ. Decizia de a împușca urșii în loc de a găsi soluții să-i hrănească, arată nivelul de inteligență și umanitate a acestei femei.

Am lăsat la urmă o categorie extrem de îngustă, cea a elitelor intelectuale din zona umanistică. Oameni înzestrați cu un instinct infailibil în decantarea ticăloșiei și în găsirea binelui și a frumosului din oameni, fapte, întâmplări. Ca și la celelalte categorii, am ales dintre personalitățile care s-au manifestat într-o formă sau alta în spațiul public suficient de frecvent încât să poată genera curente sau idei în rândul societății. Dincolo de ei am văzut și alte personalități fermecătoare, pline de entuziasm și doldora de carte, care au avut din nefericire apariții meteorice în lumina reflectoarelor. Un exemplu în acest sens fiind încântătorul Radu Varia, adus pentru o fracțiune de secundă în mințile voastre de Rareș Bogdan, într-o noapte de sfârșit de an.

Și acum iată topul meu subiectiv în domeniu:

Andrei Pleșu, Răzvan Theodorescu, Eugen Simion;
Horia Patapievici, Mircea Dinescu, Dinu Săraru;
Doru Bușcu, Costi Rogozanu.

Am încercat în acest material să-ți arăt cu ce avere spirituală ai intrat în noul an, care trebuie să-ți fie reperele morale și intelectuale în jurul cărora să-ți construiești propria personalitate și propriile decizii. Ți-am arătat de asemenea că nu te poți bizui pe un Iohannis căzut în cap și în adulație de sine, pe un Dragnea prea laș pentru a exercita puterea sau pe un Orban care în loc să vină cu un proiect de țară demn de un partid ca PNL-ul, țopăie ca o maimuță beată în fața Guvernului României. Ți-am arătat că tipul de democrație practicată în România a dat faliment.

Se apropie timpul când va trebui să preiei puterea. Prin orice mijloace.

La mulți ani luminoși, băi generație!

Scris de **Admin** Joi Ian 25, 2018 11:55 am

http://sov.ro/2018/01/23/capitolul-61-bis-ultimul-an-de-pace-primul-an-de-razboi-partea-a-ii-a/

În acest material îți voi vorbi, generație, despre motivele care mă fac să fiu atât de vehement la adresa așa zișilor parteneri externi ai României, la adresa SRI și a Justiției. Voi începe prin a-ți spune că îmi iubesc țara, că-mi iubesc limba și iubesc faptul că sunt român. Acestea sunt motivele pentru care am refuzat să plec din țară în momentul în care mi s-a propus s-o fac și am acceptat autoritatea abuzivă a unui stat care își exercită puterea prin funcționari nedemni din Serviciile de Informații, din Justiție și prin politicieni tâmpiți, dovediți a fi, în timp, și vânzători de țară. Pentru a înțelege mai bine ce încerc să-ți transmit, îți voi defini pentru început, la nivelului tău de înțelegere, conceptul de țară și pe cel de stat.

Țara

Cândva, demult, unul dintre cei mai frumoși scriitori români, evident nu la fizic mă refer, definea Iașul ca pe locul nu unde, ci când. Dacă ar fi definit întreaga țară, același Ionel Teodoreanu ar fi adăugat și unde, ar fi spus că România nu este doar locul când, ci și locul unde. Adică locul unde te-ai născut, locul unde se află casa părinților tăi sau locul mormântului lor, locul unde mai devreme sau mai târziu ai să te întorci. De asemenea, este locul unde ai iubit prima dată, locul unde ai făcut dragoste prima dată, locul unde ți-ai dat seama pentru prima dată cât de mult te iubesc părinții tăi și cât de mult îi iubești tu pe ei. Este locul unde vei pune, sau ai pus deja, prima floare pe mormântul părinților tăi. Țara ești tu, băi generație, cu bunele și relele tale. Este limba pe care o vorbești, este pământul care îți aparține, este suma tradițiilor și obiceiurilor părinților, bunicilor și străbunicilor tăi. Este istoria ta trecută și viitoare. Țara este locul în care ești printre ai tăi, este locul care nu are doar o localizare teritorială, ci și una spirituală.

Statul

Statul nu este altceva decât un pachet de legi, menit să asigure protecția și prosperitatea unei țări și care generează pentru aceasta instituții responsabile cu aplicare lor. Izvoarele acestor legi diferă de la stat la stat și provin din tradițiile, obiceiurile și cutumele fiecărui popor, precum și de nivelul de dezvoltare al fiecărei țări. Cu cât colaborarea dintre instituțiile generate de pachetul de legi este mai solidă, cu atât forța statului crește. Cu cât aceste instituții răspund mai fidel scopurilor pentru care au fost create, cu atât ele sunt mai puternice și își pot aduce un aport mai substanțial la forța generală a statului. Pentru a putea funcționa, aceste instituții sunt organizate piramidal, având fiecare, în funcție de specific, șefi de birou, șefi de departamente, șefi de direcție, șefi de divizie, etc., iar in vârful piramidei un șef suprem, conducătorul instituției, omul care gândește strategii, stabilește direcții, ia decizii, își asumă responsabilități. Sub el sunt ceilalți șefi mai mici care, fiecare pe bucățica lui, procedează la fel. Într-un stat care are ca formă de organizare republica, aceste instituții sunt grupate în trei mari puteri: politică, juridică și executivă. Fiecare dintre aceste puteri au la rândul lor o formă de organizare piramidală. Politicul are în frunte Parlamentul care, la rândul său, este condus de doi șefi. Executivul – un guvern care, la rândul său, are în frunte un premier. Justiția – CSM-ul care, la rândul lui, are un șef.

După cum ai văzut până aici, totul este organizat pe principiul piramidei, mai puțin statul însuși, și aici mă refer strict la România, el fiind compus din cele trei puteri care, neavând un șef unic, funcționează haotic, se încalecă una pe alta, se bat în orgolii, se aleargă una pe alta, făcând din România o caricatură de stat de care își bat joc, la propriu, cam toate statele care au auzit de el.

Ce protecții oferă țării acest stat?

Ce prosperitate oferă țării acest stat?

Acest stat a ajuns la cel mai scăzut nivel de putere, de bogăție și de respect din toată istoria lui. Spre comparație, la doar trei ani de la Marea Unire, leul românesc avea o acoperire în aur mai mare decât a francului francez. Singura țară de care lui Lenin îi era frică în timpul intervenționismului marilor puteri în Rusia era România – Regele Ferdinand și Regina Maria erau priviți cu simpatie și respect în toate marile cancelarii ale Europei, iar statul român era considerat liderul de necontestat al Balcanilor. Chiar și pe timpul comunismului, România era pe locul al doilea, după URSS, la producția de bunuri în CAER (o piață comună a statelor comuniste europene), iar în timpul invadării Cehoslovaciei de către ruși, statul român a fost capabil să-și apere țara. Toate astea au fost posibile, generație, pentru că acest stat a avut în permanență șefi, șefi în spatele cărora stăteau toate instituțiile vremii.

Clarificări

Sper, generație, că ai înțeles ce înseamnă ȚARĂ și ce înseamnă STAT, și de ce i-am ridiculizat în postarea anterioară pe cei care folosesc sintagma “stat de drept”. Statul fiind în sine un pachet de legi, este amuzant să-i mai spui și de drept. Este la fel de caraghios ca a spune că vrei să faci dintr-o babă, o babă bătrână. Evident că tipul acesta de retorică, adică noul limbaj de lemn folosit în societatea românească, nu este întâmplător. El are drept scop să mențină în România puterea judecătorească drept forță dominantă, lucru care a fost posibil să se întâmple ca urmare a trădării acestei țări de către Traian Băsescu, un personaj atât de prost încât nici măcar astăzi nu realizează cât rău a făcut, atât țării, cât și statului, acceptând să pună la dispoziția serviciilor secrete americane tot Serviciul Român de Informații, serviciu care, prin ofițerii săi acoperiți sau prin agenții de influență, are și astăzi o poziție dominantă în toată zona Justiției. Tot prin intermediul ofițerilor SRI, serviciile secrete americane au acces la tot ce se cheamă ofițeri acoperiți din zona politică, administrativă, media, din toate instituțiile statului. Așa s-a ajuns astăzi, generație, ca în lipsa unui șef autohton, statul român să fie condus de către americani prin intermediul ofițerilor corupți sau tâmpiți din SRI, condus de un stat străin, interesat strict de protecția și prosperitatea țării lui. Într-o discuție telefonică purtată cu un om pe care-l prețuiesc, acesta mi-a reproșat că în ultimul material pe care l-am publicat pe blog am manifestat o virulentă poziție anti-americană. Înainte de a mă apuca să mă dezlănțui cu imprecații și înjurături la adresa marelui nostru “partener strategic”, prietenul meu și-a amintit că are de rezolvat o problemă urgentă și a închis telefonul. Nu știu dacă ai remarcat, generație, că toți liderii de opinie care apar pe televiziuni abordând mime diferite, în funcție de nivelul intelectual care îl au, se simt obligați să-și afirme dragostea necondiționată pentru fratele mai mare de peste ocean. Așa cum înainte de Revoluție, la începutul oricărei ieșiri publice, trebuia să debutezi cu o limbă lată și catifelată plasată între fesele “mult iubitului și stimatului conducător” Nicolae Ceaușescu, tot așa se simt obligați să se manifeste astăzi toți cei care vor să se mențină sau să avanseze pe scara socială. În cazul prietenului meu a acționat însă frica, frica de faptul că, ascultat fiind de SRI, simpla participare la o discuție în care “fratele mai mare” este băgat în mă-sa de către subsemnatul, îi poate genera probleme. Pornind de la această situație, mă simt obligat să fac niște precizări, băi generație, care să te ajute în a înțelege corect anti-americanismul meu.

Ca și tine, generație, mă delectez cu KFC, Coca-Cola, muzică și filme care vin de acolo. Sunt îndrăgostit de mulți dintre scriitorii lor, de mulți dintre actorii lor (cu un accent special pe actrițele lor!). Apreciez enorm că au reușit să impună o limbă care să aibă circulație mondială, asta ajutând la o comunicare și la o mai bună înțelegere între oameni de rase și culturi diferite. Ceea ce detest este statul american, nu țara.

Detest statul care, în august 1945, a comis una dintre cele mai mari atrocități din istorie, folosind bomba atomică la Hiroshima și Nagasaki. Acolo au fost asasinați sau schilodiți, pe loc sau în timp, milioane de copii, de femei, de bătrâni, populația civilă toată. Imaginează-ți, generație, un copil care arde de viu.

Detest statul care a declanșat “Primăvara arabă”, distrugând viețile a zeci de milioane de oameni.

Detest statul care și-a bătut joc de țara mea, punând-o în situația de a fi în conflict cu toți vecinii, de a-i distruge toate centrele de putere – pentru a se putea instala aici ca într-un sat fără câini, care a așezat justiția ca putere dominantă – generând teroare, ură și distrugere la nivelul întregii populații, care a mai dat un mandat de președinte unui dezaxat, bețiv și tâmp, și care, după el, a uns un pămpălău plin de ifose și gol de conținut.

Și detest acest stat cu atât mai mult cu cât, după Revoluție, la rând cu toți fraierii țării mele, credeam că el este salvarea noastră.

Iar celor care îți scot ochii cu Woodrow Wilson, cel care a sprijinit Marea Unire de la 1918, le poți replica, generație, că acela n-a făcut altceva decât să extrapoleze și să pună în practică una dintre învățările lui Machiavelli:

“Apără pe un nou vecin neputincios, pentru a-l slăbi pe cel vechi și puternic.”

Deci nu din dragoste pentru noi a făcut-o, ci pentru a slăbi puterea Rusiei, Franței, Angliei…

România, băi generație, nu are decât de pierdut acceptându-și vasalitatea în fața unui stat care este urât de aproape toate statele și țările lumii. România are nevoie de un șef adevărat căruia trebuie să i se subordoneze toate celelalte puteri ale statului. Uită-te la Rusia lui Putin, uită-te la Ungaria lui Viktor Orban. Putin a repus Rusia pe harta superputerilor lumii iar Orban, fără să stea în genunchi în fața nimănui, a făcut din peticăria aia de țară lider regional. N-ai să vezi nici în Rusia, nici în Ungaria și nici în vreun alt stat important din Europa funcționând idioțenia aia cu “independența justiției”.

Când Anglia a vândut României două epave, denumite pompos fregate, cu sute de milioane de lire, a apărut în presa lor că un individ care era pe atunci la Ministerul Apărării, pe numele său George Maior, a primit o șpagă uriașă de la reprezentanții vânzătorului. Justiția engleză a deschis o anchetă, anchetă care, la foarte scurt timp, a fost stopată de premierul de atunci, considerând că respectiva anchetă ar aduce grave prejudicii statului englez.

Același lucru s-a întâmplat și cu ancheta celebrului caz EADS în Germania, unde Angela Merkel a oprit ancheta cu aceeași explicație.

Deci? Cum stăm cu “independența justiției” în “democrațiile consolidate”?

De ce nouă ni se bagă pe gât, cu forța, un concept care nu provoacă decât dezastrul pe care-l vezi?

Simplu, generație, pentru că toți așa zișii noștri “parteneri strategici”, începând cu SUA și terminând cu Germania, Austria, Ungaria… vor o Românie slabă, fără lider, fără oameni puternici, ușor de manevrat și ușor de rupt.

Uite așa, generație, am ajuns la miza cea mai importantă a tuturor relelor care ni se întâmplă.

Miza

Așa cum ți-am arătat, datoria unui stat este aceea de a asigura protecție și prosperitate țării pe care o păstorește. Numărul uriaș de oameni care viețuiește azi pe Pământ face ca datoria statului să fie din ce în ce mai greu de îndeplinit. Lupta pentru resursele necesare întreținerii unei țări a făcut ca orice stat să se comporte ca o fiară în raporturile lui cu alte state. Orice alianțe între state sunt dictate de interese conjucturale, durează puțin la scară istorică, nu se bazează pe prietenii sau valori comune. Grija fiecărui stat atunci când intră într-o alianță este aceea de a nu-și dezvălui secretele și slăbiciunile în fața partenerilor conjuncturali. În caz contrar, după dizolvarea alianțelor, secretele dezvăluite se vor întoarce împotriva lui. Cu vreo 30 de ani în urmă, două treimi din resursele lumii erau consumate în exclusivitate de SUA, restul statelor luptându-se pentru treimea rămasă. Modernizarea ideologică a partidului comunist chinez (care a înțeles că fără mari corporații private, fără mari oameni de afaceri care să se bată de la egal la egal cu marile corporații americane sau vest-europene și miliardarii lumii, statul chinez nu va mai putea să aibă acces la resursele necesare care să asigure supraviețuirea țării) a făcut posibilă o altă împrăștiere a resurselor, cota americanilor coborând cu câteva procente, procente pe care le regăsim în creșterea economică a Chinei. Comunismul corporatist lansat de ideologii chinezi și cunoscut sub conceptul de “o țară, două sisteme” a început de vreo 10 ani să-și arate roadele. Forță dominantă deja în Asia-Pacific, proprietară alături de India a resurselor continentului african, producător la preț de dumping a unei game uriașe de bunuri de larg consum, China mai are de făcut doar pasul în destabilizarea monedelor americane și europene pentru a deveni lider mondial de necontestat. Ți-am făcut această digresiune, băi generație, pentru a înțelege valoarea uriașă a resurselor, cum modelează ele harta puterilor globale, și pentru a înțelege mai bine valoarea mizei care face ca România să fie hăituită atât de marile puteri din jurul nostru cât și de cea de dincolo de Atlantic.

Miza o reprezintă uriașul rezervor de resurse, al doilea ca mărime din Europa după cel rusesc, care este plasat în Transilvania. De la aur și uraniu la cele mai rare metale pentru industriile de vârf, de la pungi uriașe de gaze și petrol (situate într-adevăr la mari adâncimi, dar tehnologiile de azi fac posibilă exploatarea lor) la ape minerale care fac din Perrier apă de la robinet. Cu resursele astea, toate industriile occidentale pot huzuri liniștite câteva decenii. Fără ele este doar o chestiune de ani până când Uniunea Europeană se va duce dracului și va fi obligată să devină vasală Rusiei. Penuria de materii prime a scos deja Germania din bârlogul european, silind-o să-și caute “spațiu vital” în zona Caraibelor, stabilindu-și pentru moment cartierul general în Cuba (asta și ca un semnal pentru SUA), iar pe Macron l-a determinat să-i facă ochi dulci lui Erdogan, în speranța că Le Grande Turc îi va facilita accesul la resursele Orientului Mijlociu. Teoria Europei cu mai multe viteze avizajează lestarea majorității statelor ex-comuniste, după ce s-a profitat de naivitatea și entuziasmul lor, și s-au lăsat spoliate până la os, printre care evident și România, dar fără Transilvania. O Românie puternică, cu oameni puternici și un șef autentic ar fi făcut de nerealizat orice tip de acțiune în realizarea acestei mișelii. O Românie cu oameni puternici băgați la pușcării, cu politicieni terorizați de dosarele făcute de securiști și executate de Justiție, cu niște panarame de lideri sectoriali care se urăsc între ei și cu toate frâiele în mâna americanilor, nu mai poate pune problema dacă vom pierde Transilvania, ci când. Și cred că acum înțelegi de ce nemernicii ăia de Maior și Coldea amenințau cu pușcăria pe oricine încerca să facă autostradă de legătură între Transilvania și restul țării. Profitând de existența unui grup masiv de etnici maghiari în Transilvania, Viktor Orban, jucând la toate capetele, a promis că el va fi cel care va rupe această bucată din România. Mascând obiectul real cu mișcări, lăsând impresia că urmărește utopicul obiectiv de recreere a Ungariei Mari și a Imperiului Austro-Ungar, Orban pregătește în fapt repetarea scenariului secesionist din Ucraina.

Acesta este războiul evocat în titlu, generație, pentru că practic, începând cu anul acesta, România a intrat în război cu Ungaria, la provocarea acesteia din urmă. Nu este pentru moment un război cu tancuri și mitraliere, pentru că nu poți trage asupra propriei tale populații, indiferent de etnie. Nu ai cum să ceri ajutor NATO pentru că este problema ta internă. Nu poți calma un milion de oameni ațâțați și prostiți de atât de multă propagandă internă, cât și externă, prin diplomație. Odată rebeliunea începută, ea nu mai poate fi oprită, iar finalul este evident – o Transilvanie autonomă pentru început și jucată apoi la masa verde a “partenerilor noștri strategici”.

Singura șansă a României de a câștiga acest război este să atace acum Ungaria la ea acasă. Nu mă refer la un atac armat. Cu 5-600 de milioane de euro și cu un mic sprijin logistic din partea spionajului românesc, poate arunca Ungaria, în câteva luni, în Evul Mediu. Îi poate face pe unguri să se bată pentru un colț de pâine mucegăit. Prin 1996, pentru că m-au enervat niște politicieni din Sofia, cu doar 50 de milioane de dolari i-am făcut pe bulgari să-și plătească lefurile în becuri și ouă, făcând din băncuța lor o simplă hârtie de șters la fund. Astăzi sunt instrumente și mai ofuscate pe care experții noștri (și avem destui) le pot folosi pentru a obține aceleași rezultate. După un asemenea atac, sunt convins că le putem scoate ungurilor Transilvania din cap pentru încă 100 de ani. Iar pentru resursele de acolo să vină partenerii noștri să negocieze cu noi, să-și aducă unitățile de producție la porțile zăcămintelor și să producă aici. Chiar dacă vor avea un profit mai mic, îl vor avea într-un mod onorabil și-și vor asigura un partener onest și pentru alte tipuri de joc în care România este dispusă să intre, alături de ei sau, după caz, împotriva lor.

Oricare ar fi tipul de ripostă, cel gândit de mine sau altul, ea trebuie să vină fulgerător și necruțător acum. Iar numele de cod al operațiunii ar trebui să fie un vers de-al lui Nichita Stănescu:

“Porcii nu trebuie judecați,

Ei trebuie să fie mâncați.”

Ultimul an de pace, primul an de război – partea I-a & a II-a