Minciuni permanente despre „familia regală” la posturile de televiziune

In jos

Minciuni permanente despre „familia regală” la posturile de televiziune

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Ian 26, 2018 3:57 am

CĂTRE
                                                CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI
În atenția doamnei Președinte LAURA CORINA GEORGESCU
 
Subsemnatul, Funar Gheorghe, domiciliat în municipiul Cluj-Napoca, str.Parâng nr.8, ap.14, județul Cluj, e-mail: gheorghe_funar@yahoo.com, Vă aduc la cunoștință următoarele:
Împreună cu multe milioane de telespectatori și radio-ascultători, am constatat că au fost grav încălcate prevederile Constituției României și ale Legii audiovizualului nr.504/2002 în legătură cu monarhia din țara noastră, mai ales după decesul principesei străine Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerita de Bourbon-Parma, poreclită regina Ana a României, precum și după declararea morții cetățeanului Mihai de Hohenzollern, fostul rege Mihai I (1940-1947) care a abdicat de bunăvoie la tron, la 30 decembrie 1947, pentru el și pentru urmașii lui.
Conform Constituției „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie” (art.1, alin.5) și „Mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice” (art.31, alin.4).
Conform Legii audiovizualului nr.504/2002, cu completările și modificările ulterioare, „Consiliu este autorizat să emită, în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, decizii cu caracter de norme de reglementare în vederea realizării atribuțiilor sale prevăzute expres în prezenta lege și, cu precădere, cu privire la asigurarea informării corecte a opiniei publice” (art.17, alin.1, lit.d).
Încălcând Constituția României și Legea audiovizualului, mijloacele de informare în masă, publice și private, nu au informat corect opinia publică, mai ales din anul 2016 și până în luna ianuarie 2018, în legătură cu monarhia din România.
În argumentarea afirmațiilor de mai sus am să vă prezint câteva exemple edificatoare:
1. S-a vorbit despre regina Ana a României. ADEVĂRUL este următorul:
– Principesa daneză Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerita de Bourbon-Parma a făcut o nuntă la Atena, la 10 iunie 1948, cu cetățeanul elen Mihai de Hohenzollern, după ce acesta a abdicat la 30 decembrie 1947 și a pierdut cetățenia română. Mihai de Hohenzollern nu a fost niciodată rege constituțional al României.
– Principesa Anna de Borboun-Parma nu s-a căsătorit (civil și religios) cu cetățeanul Mihai de Hohenzollern, din familia regală a Greciei. Regele Greciei nu și-a dat consimțământul, printr-un decret regal, pentru încheierea acestei căsătorii.Ca urmare, eventuala căsătorie dintre cei doi tineri (ea catolică și el ortodox) este considerată nulă de drept, copiii lor fiind născuți în afara căsătoriei.
– În perioada 1948-2017, nu a fost găsit și nimeni nu a putut prezenta actul (sau copia) de căsătorie din 10 iunie 1948 dintre Mihai de Hohenzollern și Principesa Anne de Bourbon-Parma.
– Principesa daneză Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerita de Bourbon-Parma nu a avut cetățenia română, nu a vorbit în Limba Română și nu a fost niciodată în România în perioada 1948-1991.
– Principesa daneză Anne de Bourbon-Parma a fost de religie catolică.
– Principesa daneză Anne de Bourbon-Parma a fost doar partenera de viață a cetățeanului elen-danez Mihai de Hohenzollern și nu soția acestuia. Ei au avut cinci fete care s-au născut în perioada 1949-1964, după anul 1947 când fostul rege Mihai I a abdicat.
– Principesa daneză Anne de Bourbon-Parma nu a fost niciodată regină a României, a Republicii România. Ea nu a fost căsătorită cu vreun rege al României. În perioada 1881-1947, în timpul monarhiei din România au existat cei patru regi și s-a respectat Legea salică. Niciodată România nu a fost condusă de o regină.
– Principesa daneză Anne de Bourbon-Parma nu a dezmințit niciodată incestul (relațiile sexuale dintre Mihai de Hohenzollern și fiica sa Sofia) săvârșit în vilele lor din Elveția.
– Principesa daneză Anne de Bourbon-Parma a semnat, în Elveția, în ziua de 4 iulie 1989, Declarația de la Budapesta (din 16 iunie 1989) privind autonomia teritorială a Ardealului și anexarea lui la Ungaria.
– Titlurile de majestatea sa și regina Ana a României nu au nicio justificare istorică și nicio acoperire legală. Folosirea acestora cu referire la Principesa daneză Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerita de Bourbon-Parma sfidează Poporul Român și Constituția României.
2. S-a vorbit despre regele Mihai I al României, din perioada 1948-2017ADEVĂRUL este următorul:
–  Mihai I a fost rege neconstituțional al României, în perioada 6 septembrie 1940-30 decembrie 1947). El nu a depus în Parlament jurământul prevăzut (în normele legale în vigoare la acea dată) pentru rege și nu a fost încoronat ca rege niciodată.
–  Mihai I a fost un rege dictator, a continuat dictatura regelui Carol al II-lea, a condus țara fără Parlament, fără Constituție și fără partide politice (până în anul 1945).
–  Mihai I a fost un rege nazist (în perioada 6 septembrie 1940-23 august 1944), un sprijinitor al Germaniei fasciste și a fost decorat de către Hitler cu Ordinul „Vulturul german”.
–  Mihai I ca rege al României a condus lovitura de stat de la 23 august 1944, a trădat Armata Română pe care a predat-o Uniunii Sovietice, inamicul țării sale, împreună cu aproape 200.000 de soldați și ofițeri.
–  Regele Mihai I a mințit Poporul Român, în seara zilei de 23 august 1944, când în Comunicatul către Țară a spus că a fost încheiat Armistițiul cu Națiunile Unite.
–  Regele Mihai I a acceptat capitularea necondiționată a României și a predat Țara în ghearele Comunismului, începând cu 12 septembrie 1944.
–  Regele Mihai I a dus la Moscova (în 14 septembrie 1944) cele 300 plăci mari de aur din Tezaurul de la Sinaia pe care este înscrisă Istoria Poporului Primordial al Geților, strămoșii reali ai Poporului Român.
–  Pentru actele de Trădare Națională, regele Mihai I a primit titlul de Erou al Uniunii Sovietice, Ordinul „Victoria”, două avioane pentru el și o rentă viageră uriașă, în ruble.
–  Regele Mihai I a instaurat Comunismul în România, prin numeroase decrete-lege. El a investit, la 6 martie 1945, primul Guvern comunist condus de Dr.Petru Groza.
–  Regele Mihai I a fost un anticreștin. În timpul lui au fost închise numeroase biserici, mii de preoți și călugări au fost trimiși în închisori, au fost scoase din școli icoanele și disciplina „Religie”.
–  Regele Mihai I a fost comunist și antiromân. După 23 august 1944 și până la 30 decembrie 1947, zeci de mii de români, mai ales ofițeri, preoți și intelectuali au fost băgați în pușcării.
–  Regele Mihai I a scris în actul de abdicare din 30 decembrie 1947 că „…în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai Țării,…pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român, ABDIC pentru mine și urmașii mei dela Tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României”.
–  Minorul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, s-a căsătorit în anul 1939, la Azuga, cu domnișoara Nerissa Bowen-Lyon și după două luni de la căsătoria lor civilă și religioasă s-a născut băiatul lor pe care l-au botezat Nicolae-Vasile. În anul 1945, regele Mihai I l-a abandonat pe fiul său, acesta fiind înfiat mai apoi în Germania sub numele de Dieter Stanzeleit.
– După ce a abdicat la 30 decembrie 1947 și după ce Consiliul de Miniștri i-a retras cetățenia română (la 22 mai 1948), cetățeanul elen Mihai de Hohenzollern a intenționat să se căsătorească cu Principesa daneză Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerita de Bourbon-Parma. La încheierea acestei căsătorii s-a opus atât Regele Greciei cât și Papa Pius al XII-lea. Ca urmare, în fapt, nu a avut loc nici căsătoria civilă și nici cea religioasă între cetățeanul elen Mihai de Hohenzollern și Principesa daneză Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerita de Bourbon-Parma.
În ziua de 10 iunie 1948, la Atena, a avut loc numai o petrecere la care nu au participat părinții și rudele Principesei Anna de Boubon-Parma. Prin urmare, întrucât nu a existat un certificat de căsătorie încheiat între cei doi tineri rezultă că aceștia au trăit în concubinaj. Din acest parteneriat pe viață s-au născut cinci fete: Margarita (născută la Lausanne, în 26 martie 1949), Elena (născută la Lausanne, în 15 noiembrie 1950), Irina (născută la Lausanne, în 23 februarie 1953), Sofia (născută în Grecia, la Tatoi, în 29 octombrie 1957) și Maria (născută în Danemarca, la Hellerup, în 13 iulie 1964).
Cele cinci fete au fost născute după ce tatăl lor, Mihai de Hohenzollern, a abdicat ca rege al României și a plecat din țară cu două trenuri, cu peste 20 de vagoane (în 17 noiembrie 1947 și 3 ianuarie 1948) pline cu bunuri din averea Poporului Român.
Cele cinci fete ale lui Mihai de Hohenzollern nu s-au născut în nicio familie regală. Ca urmare, titlurile de Majestatea Sa, Regina Ana, Altețele lor Regale, Custodele Coroanei, Principesa moștenitoare a României, Casa Regală, Familia Regală, ș.a., nu au nicio acoperire legală și nicio legătură cu realitatea faptică și istorică. Persoanele care și-au arogat aceste titluri au săvârșit infracțiunea de uzurpare de calități oficiale.
– Fostul rege Mihai I, cetățeanul Mihai de Hohenzollern a semnat, în Elveția, în ziua de 4 iulie 1989, Declarația de la Budapesta (din 16 iunie 1989) privind autonomia teritorială a Ardealului și anexarea lui la Ungaria.
– Mihai de Hohenzollern a provocat și a întreținut un incest post regal cu fiica sa Sofia. În urma relațiilor sexuale dintre tată și fiică s-a născut în anul 1981, în București, un băiat. Acesta a fost abandonat într-un orfelinat de protocol numit „Sfânta Macrina”, de lângă Mănăstirea Casin, din apropierea Arcului de Triumf. După trei-patru ani, băiatul lui Mihai de Hohenzollern și al fiicei sale Sofia a fost înfiat de o familie din Franța fiind numit Jean Francoise Caracci. El a apărut în mass-media din Franța și din România unde a relatat detalii de netăgăduit despre incestul dintre tatăl său Mihai de Hohenzollern și mama sa Sofia, fiica fostului rege al României. El susține că testul ADN confirmă că tatăl lui natural a fost Mihai de Hohenzollern.
În ultimii cinci ani de când a făcut public Adevărul despre incestul post regal nici Mihai de Hohenzollern, nici Anna de Bourbon-Parma, nici surorile și mătușile sale Margarita, Elena, Irina și Maria, nici mama sa Sofia, nici Radu Duda, nu au negat incestul săvârșit în casele lor din Elveția. Se pare că, autoritățile locale și cele federale din Elveția au fost informate despre incestul din vilele lui Mihai de Hohenzollern și, ca urmare, au interzis participarea unor reprezentanți ai lor la slujbele de înmormântare ale Annei de Bourbon-Parma și Mihai de Hohenzollern.
Având în vedere, Adevărurile de netăgăduit arătate mai sus și în baza Legii audiovizualului, Vă solicit să emiteți decizii cu caracter de norme de reglementare prin care să asigurați informarea corectă a opiniei publice la posturile publice și private de televiziune și radio.
În opinia mea, Consiliul Național al Audiovizualului are obligația să interzică folosirea titlurilor de: rege pentru Mihai de Hohenzollern, ca urmare a abdicării acestuia la 30 decembrie 1947; regina Ana, pentru principesa Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerita de Bourbon-Parma, care nu a fost niciodată regină de România și nici nu a fost căsătorită cu cetățeanul elen-danez Mihai de Hohenzollern; altețele lor regale pentru cetățenele străine Margarita, Elena, Irina, Sofia și Maria, precum și pentru cetățeanul român Radu Duda; majestatea sa regală pentru cetățeana elvețiană Margarita de Hohenzollern; custodele coroanei pentru doamna Margarita de Hohenzollern; familia regală, care în fapt nu a existat niciodată după 30 decembrie 1947; casa regală și șeful casei regale care nici nu au existat și nici nu există în România, începând cu anul 1948.
De asemenea, C.N.A. are obligația să asigure informarea corectă a opiniei publice cu privire la băiatul Nicolae-Vasile de Hohenzollern, născut din căsătoria legală încheiată în anul 1939 a lui Mihai de Hohenzollern cu domnișoara Nerissa Bowen-Lyon, precum și cu referire la fiicele și fii născuți din afara căsătoriei, inclusiv băiatul născut în urma relațiilor sexuale incestuoase dintre Mihai de Hohenzollern și fiica sa Sofia.
Toate Adevărurile despre monarhia din România (1881-1947) trebuie să fie prezentate cu obiectivitate de Televiziunea Română la emisiunea „Ora Regelui” care, în ultimii ani, în mod constant a dezinformat și mințit Poporul Român.
                                                                                                  Cu considerație,
                                                                                                                            Dr. Gheorghe Funar
                                                                                                                       Cluj-Napoca, 25 ianuarie 2018
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4661
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum