Cere și ți se va da, fură și ți se va prescrie!

In jos

Cere și ți se va da, fură și ți se va prescrie!

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Feb 02, 2018 1:50 am

Cum se mai bășicau de indignare gurnaliștii de cumetrie, slugoii tuturor mogulilor și udrelor, vara trecută, când au ieșit, ”pe surse”, înregistrările în care Codruța le cerea procurorilor să nu mai stea ”cu curul pe dosare”. Acum ați văzut, oameni buni, de ce se stropșea DNA Kovesi la ei? Pentru că, din cauza unor procurori puși pe leneveală, dosare importante lâncezeau prin birouri – și dacă nu credeți n-aveți decât să luați orice ziar de azi și veți citi că Dosarul Microsoft tocmai a fost închis, pentru că faptele s-au prescris. De ce s-au prescris? Pentru că duduia procuror Mihaela Moraru-Iorga le-ar cam fi ținut la naftalină până a trecut termenul de judecată, deși dânsa zice azi că și-a făcut treaba, la modul ”nu știu, nene, alți-s de vină”! Vai, dar ce coincidență! Tocmai duduia pe care o ridicau în slăvi Antenele, România TV, luju.ro și alți țucălari profesioniști să aibă un așa lapsus grav, care a văduvit bugetul de 70 de milioane de coco, la cât se ridică prejudiciul în dosar? Dar mai știi? O avea femeia dreptate și n-o fi stat ea cu fundul pe dosar, or fi stat alții, însă care-s ăia, că vrem să-i cunoaștem și noi!
Alo, domnu Liviu Zdragnea, domnu Călin Popescu-Nevesteanu, nu mai căutați, domle, statul ăla paralel, că l-am găsit noi. Uite-l, e chiar aici, în DNA, în ANAF, prin ministere, prin toate instituțiile statului unde s-au strecurat cozi de topor care, în loc să-și facă treaba și să-i bage pe corupți, fără deosebire, la bulău, țin ca guzganii dosarele la cămară, până se-nvechesc și se strică. Iar atunci vinovații răsuflă ușurați și ne dau cu tifla, retrăgându-și comisioanele de milioane de parai de prin conturi exotice, pentru că, spre deosebire de dosare, banii nu expiră niciodată. Și, dacă nu-i recuperează ANAF, DNA sau alte instituții, bănișorii ăștia se întorc în buzunarele marilor combinatori, indiferent că îi cheamă Voiculescu, Cocoș sau Micky Șpagă. Acum pricepeți de ce nu avem noi spitale, de ce nu avem școli și autostrăzi? Pentru că numai în trei dosare, pareczampl – Voiculescu, Microsoft și Mazăre, prejudiciul constatat și nerecuperat este de 60 + 70 + 114 milioane euroi, adică aproape un sfert de miliard de dolari! Ăștia erau banii pentru școlile și spitalele voastre, dragi români, dar acum, că s-au făcut nevăzuți, de unde să-i mai ia PSDragnea? Vreți să vă  facă Partidul spitale din banii pe care și-a propus să-i fure? Da’ nu vi-i rușine obrazului să-i cereți așa ceva?
Până când partidele existente sau altele, ce se vor înființa, nu vor da legi prin care procesele să nu mai dureze o viață, ci să fie scurte și tranșante, ca-n Marea Britanie și în alte țări unde legea e lege, tot numai de dosare Microsoft, de voiculești, măzărei și alți derbedei care au fugit cu banii vom avea parte. Sistemul trebuie schimbat din temelii, pornind de la legislație. Pentru că dacă ar exista o lege prin care judecătorii să fie obligați să dea verdictul în maximum un an de la intrarea cazului în tribunal și dacă nu ar mai exista această perversă prescripție, făcută anume pentru hoții fugiți, nimeni n-ar mai îndrăzni să fure zeci de milioane de euro. Așa, îndrăznesc să fure, fug din țară prin vreun paradis tropical vreo zece ani, după care vin, și bronzați, și cu banii noștri luați, și ne râd în nas: ”Tot n-aveți spitale, sărăciilor? Tot cu PSD-ul, tot cu PSD-ul?” Partidul care va promite că rezolvă problema asta va avea votul meu și, sunt convins, și pe al altor milioane de români care s-au săturat ca niște putori de procurori, în cârdășie cu niște vânduți de judecători și niște politicieni infractori să le prescrie viitorul.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5335
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum