Cum va arăta România condusă precum Ungaria

In jos

Cum va arăta România condusă precum Ungaria

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Feb 02, 2018 10:52 pm

„Numai noi suntem proşti şi ascultăm orbeşte de tot ce spune Europa, America şi FMI. Viktor Orban face de patru ani ce îi trece prin cap, occidentalii îl critică, pun presiune pe el, dar în final rămâne tot ca el. Nu au ce să-i facă nici lui şi nici nouă. Dacă suntem hotărâţi şi mergem până la capăt, până la urmă o să accepte ce votăm, deoarece noi decidem în ţara noastră.“
Argumentele de mai sus nu au fost rostite recent de vreunul dintre liderii PSD sau ALDE, în apărarea planului lor de modificare a Codului Penal, a legilor justiției și ale sigranței naționale. Ele au fost invocate acum patru ani, în spatele ușilor închise, de un lider de grup parlamentar social-democrat, într-un context izbitor de asemănător cu cel de azi. Când PSD își făcea curaj pentru a vota o lege a amnistiei și modificarea Codului Penal. Era în decembrie 2013, în ”marțea neagră.” Nu este nimic de adăugat la observația că obsesia unui număr imens de politicieni (nu doar din PSD și ALDE) cu eliberarea infractorilor și cu oprirea luptei anticorupție a traversat intactă anii. Dar merită disecată admirația pe care aceștia o simt față de Viktor Orban, premierul Ungariei. Pentru că ea nu doar că nu a dispărut, dar este într-o creștere fulminantă. Și ar putea avea consecințe semnificative în viitorul apropiat.
Mulți dintre admiratorii români ai lui Orban sunt seduși de îndrăzneala și forța cu care acesta a sfidat Uniunea Europeană, reușind nu doar să se mențină la putere, dar chiar să își creeze un profil de lider regional de care trebuie ținut cont. Dar nu înțeleg că secretul succesului său nu stă atât în atitudinea bățoasă față de Bruxelles, cât mai ales într-un joc foarte abil, intern și extern, care diferă radical de strategia rudimentară pe care încearcă să o aplice emulii săi de la Bucureși.
Primul său conflict major cu Uniunea Europeană nu a început de la dorința de a scăpa de închisoare. Și nici de la dorința sa de a se îmbogăți. A fost un război economic de un populism extrem, pe care l-a început pentru a acumula capital politic, încălcând flagrant regulile economiei de piață, dar din care au câștigat și milioane de unguri. Este vorba de războiul cu băncile care acordaseră, până în 2010, împrumuturi de peste 20 de miliarde de euro în franci elvețieni.
Între 2010, când a venit la putere și 2014, Orban a reușit, prin politici foarte agresive, să oblige băncile, marea majoritate străine, să dea înapoi nu mai puțin de 3 miliarde de euro din taxele și comisioanele pe care le încasaseră de la clienții lor și care au fost declarate, prin lege, ca ”incorecte.” 1.300.000 de familii au beneficiat de aceste rambursări.
Și nu a fost tot. A inițiat o lege care a obligat băncile să transforme toate creditele în valută în credite în forinți, iar rata de conversie a fost una favorabilă clienților. Aceste măsuri, plus multe altele în favoarea celor cu credite, a făcut ca Ungaria să scape neatinsă de decizia Elveției, din 2015, de a liberaliza cursul franc – euro. O decizie care a lovit în plin, în schimb, peste 50.000 de familii de români.
Au fost corecte politicile adoptate de guvernul Orban în privința creditelor în valută? Nu. Au încălcat flagrant regulile de piață. Au violat principiile liberalismului economic, care stau la baza Uniunii Europene. Au fost un afront grav la adresa celor care au finanțat reconstrucția Ungariei după ieșirea din comunism.
Dar milioanelor de unguri care și-au băgat capul de bună voie în lațul întins de bănci, lăsându-se momiți de avantajele creditelor în franci, nu le-a păsat de asta. Tot ce a contat a fost că Orban s-a luat la trântă cu vechea Europă, cu băncile ei și că și-a riscat cariera politică pentru a le ține partea.
Puțini înțeleg că și azi plătesc un preț, totuși, pentru haiducia lui Orban. Puțini înțeleg că oportunitățile economice ratate de Ungaria din cauza politicilor autoritariste le-ar fi adus, poate, mai mulți bani decât le-a recuperat Orban de la bănci. Și că cifrele anemice ale creșterii economice din ultimii șapte ani sunt legate și de riscurile pe care investitorii trebuie să și le asume când aleg țara lor.
Pentru că nu doar băncile au fost luate în colimator de liderul FIDESZ. Companiile de distribuţie de energie au fost obligate scădea preţul cu 10%. Când acestea s-au opus, Orban a declarat public că „marile corporaţii din energie şi-au unit forţele împotriva familiilor din Ungaria“ şi că guvernul are nevoie de sprijinul populaţiei pentru a lupta cu ele.
Ca urmare, a cerut iniţierea unei campanii de strângere de semnături pe o petiţie adresată Parlamentului, prin care se făcea apel către aleşi să reziste „presiunii interne şi externe“ şi să susţină scăderea preţurilor la energie iniţiată de partidul său. Iar când companiile au cedat Guvernul a cumpărat pagini întregi de publicitate în câteva ziare importante pentru a anunţa că Ungaria este singura ţară din UE care a redus preţul la energie cu 10%.
Urmarea? Între 2010 și 2014, Orban a reușit să supraviețuiască războiului cu UE și cu multinaționalele și să mențină aproape intactă cota politică a partidului său. De ce? Pentru că măsurile economice autoritare și populiste pe care le-a luat au uns pe suflet un numer enorm de unguri. I-au fost recunoscători nostalgicii, cei care tânjeau după vremurile în care statul conducea cu mână de fier și pentru care Vestul capitalist întruchipa dușmanul. Dar l-au aplaudat și mulți din clasa mijlocie, loviți de efectele crizei și dezamăgiți că prosperitatea promisă odată cu integrarea în UE se lasă așteptată.
Nu ar fi avut nicio șansă de succes dacă războiul său cu UE ar fi fost receptat de majoritate ca având mize exclusiv personale sau de castă. Și nici dacă ar fi simțit că este în stare să-i vândă oricui îi garantează că nu va ajunge la închisoare. Pentru că oameni din foarte multe categorii, nu doar asistații social, au simțit în buzunare victoriile lui Orban împotriva Bruxelles-ului și a multinaționalelor i-au iertat și atacurile împotriva statului de drept, a Băncii Naționale, a Curții Constituționale, a presei şi chiar restrângerea unor libertăţi individuale.
Dacă principalul său demers ar fi fost să înlăture procurorul-șef care i-a pus sub acuzare familia, prietenii și firmele este greu de crezut că ar fi reușit să convingă milioane de oameni că toate criticile la adresa sa nu sunt altceva decât o răzbunare pentru că încearcă să îşi dezrobească cetăţenii de tirania Uniunii Europene, a Bruxelles-ului, a cabalei financiare internaţionale.
”Bancheri mieroşi, multinaţionale lacome, birocraţi UE şi lacheii lor unguri se vor uni împotriva Ungariei, aşa că dacă în 2014 stânga va câştiga alegerile în Ungaria, marii capitalişti internaţionali vor forma guvernul iar ungurii vor plăti preţul….acesta este clubul greilor, pentru că vorbim de mii de miliarde de forinţi, de proiecte de investiţii imense şi de profituri garantate. Dar nu vom fi servitorii Europei, ai băncilor sau ai marilor corporaţii. Suntem proprii noştri stăpâni,” declara Orban în septembrie 2013.
Și i-a mers! În scurt timp avea să câștige, din nou, detașat, alegerile și să își mențină controlul asupra a două treimi din Parlament.
De ce ne interesează modul în care Orban a reușit să își consolideze o susținere populară masivă? Pentru că mulți dintre liderii coaliției de guvernământ vor să-i reproducă succesul aici. Ceea ce înseamnă că trebuie să ne așteptăm ca nu doar retorica anti-UE să se amplifice (scoaterea steagului UE din poza noului guvern e un prim semn), ci și să asistăm la importul altor tactici folosite de premierul Ungariei. Problema pentru admiratorii săi din România este că nu își permit multe dintre strategiile sale. Ceea ce înseamnă că vor face exces de cele pe care și le permit.
De exemplu, Viktor Orban dă dovadă de coerență ideologică în măsurile autoritariste pe care le adoptă. Nu s-a mulțumit doar să intervină în economie, să dicteze politici de prețuri companiilor și să se asigure că ungurii au control majoritar asupra băncilor. A făcut mișcări importante și pentru centralizarea administrației, adunând cât mai multă putere de decizie în mâinile sale și ale unui cerc restrâns de apropiați. A promis chiar și crearea unui autorităţi judiciare centralizate, criminalizarea vagabondajului şi posibilitatea prelungirii nelimitate a perioadei de arest preventiv.
Și aici sunt suficienți care tânjesc după stilul de conducere cu mână forte pe care l-a reînviat premierul Ungariei. Dar nu și-l permit. Cel puțin, nu deocamdată. Și ei ar vrea să centralizeze decizia, dar depind de cei care scot voturi din piatră seacă din județele devastate de sărăcie. S-a văzut la ultimul CEx al PSD că Liviu Dragnea nu ar fi rezistat în funcție dacă nu ceda putere unor baroni locali.
Nu își permit nici să replice o altă mișcare de succes a lui Orban, reducerea numărului de parlamentari de la 386 la 199. Cum să mai mulțumească puzderia de baroni și baroneți locali dacă le înjumătățesc locurile pe care își plantează marionetele?
Dar și dacă și-ar asuma riscul unui asemenea afront adus stăpânilor voturilor rurale, cum să justifice Dragnea și Tăriceanu oportunitatea schimbării după ce au demonizat inițiativa lui Băsescu de a organiza, în 2009, referendumul pentru Parlament unicameral, cu 300 de membri?! Între popularitate și satisfacerea orgoliilor liderilor locali ai partidului său, Orban a ales popularitatea.
Aproape imposibil le este și să promită întărirea justiției. Cine îi mai crede după ce ani de zile s-au chinuit să ne convingă că justiția a devenit prea puternică și că îi persecută? Ce credeți că ar spune telespectatorii Antena 3 dacă Tăriceanu, după conferința împotriva statului paralel, ținută alături de Pleșoianu și Dragomir, ar fi venit să le spună că ar fi înspre binele țării ca perioadă de arest preventiv să poată fi prelungită nelimitat?!
Pentru că nu își permit discursul și măsurile autoritariste (din fericire!) tot ce le rămâne este populismul. În prima fază, cel pe care îl experimentează deja pe segmentul productiv al societății. Luăm de la firme și de la angajații din privat și dăm la angajații statului și la asistați social. Dar lucrurile nu se vor opri aici. Dacă vor avea toată puterea în mână, vor încerca același joc ca și Orban. Luăm și de la bănci, și de la multinaționale și dăm la electoratul captiv.
Aici intervine cea mai mare problemă. Pentru că un război cu UE și cu multinaționalele pe noi ne va costa mult mai mult decât pe unguri. De ce? Orban știe să compenseze războaiele cu Bruxelles-ul și cu Angela Merkel printr-o diplomație foarte abilă în interiorul Partidului Popular European, din care face parte și partidul său, dar și prin alianțe cu partide europene foarte influente, precum Uniunea Creștin-Socială, cea mai importantă formațiune din Bavaria.
De aceea, de exemplu, Partidul Popular European a refuzat să ia măsuri drastice împotriva lui Orban. De aceea, chiar, reacția UE față de Budapesta a fost mai slabă decât cea față de Polonia. De aceea, atitudinea ostilă față de multinaționale nu a avut repercursiuni asupra celor mai importante investiții germane în Ungaria, cele ale industriei auto. În Bavaria, cartierul general al producătorilor de mașini nemți, premierul Ungariei este primit cu ușile deschise.
Orban este un mic dictator, dar înțelege care sunt limitele jocului democratic. Le forțează la maxim, chiar le depășește uneori, dar dă și înpaoi. Cel mai important, nu și-a propus să le arunce în aer. Iliberalismul său este calibrat cu atenție și pus în acord fin cu noile tendințe ale unei lumi în schimbare, mai tolerante cu liderii autoritari și populiști, cu naționaliștii și cu extremiștii.
Orban este și excesiv, dar și abil. Orban îi face toate jocurile lui Putin, dar, în momentele decisive, faptele sale n-au depășit liniile roșii impuse de aliațele strategice. Orban face avere la adăpostul popularității sale, dar viața lui nu se învârte doar în jurul averii.
Orban este bolnav de putere, dar știe și că trebuie să dea ceva la schimb pentru a o primi. Cel mai adesea dă la schimb iluzii, dar frumos ambalate. Din cauza asta, Ungaria va pierde pe termen lung, dar Orban va mai rezista multă vreme la putere până ce milioanele de unguri pe care îi duce de nas vor înțelege asta.
Vor fi în stare liderii PSD și ALDE să navigheze periculos, precum idolul lor, dar să mențină nava pe linia de plutire? Sau o vor izbi de prima stâncă pe care o vor întâlni în cale după ce vor fi pus mâna pe cârmă? La cât de prost s-au descurcat în fața unor provocări mult mai simple, cred că trebuie să ne pregătim vestele de salvare.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 3853
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum