Naţiunea şi elitele

In jos

Naţiunea şi elitele

Mesaj Scris de Admin la data de Lun Feb 19, 2018 12:32 am

„Gratitudinea naturală pentru sacrificiul şi curajul ţăranilor, oamenilor politici, preoţilor, burghezilor şi aristocraţilor, în fine, tuturor oamenilor concreţi care au avut de suferit a fost deturnată în obligatorie admiraţie pentru «valorile» învingătorilor". (Mircea Platon).
Constatând că, de 28 de ani încoace, repudiem trecutul ca mort şi fără legătură cu viitorul, Mircea Platon îi cheamă în ajutor pe cei care, cu uitare de sine, au acţionat în favoarea spiritului etnic. Pe Alecu Russo, care salută fracul deoarece „a introdus demnitatea", şi pantalonii care au înlocuit şalvarii, buni pentru a executa temenele fără ca purtătorul să rămână rupt în fund de la atîtea plecăciuni. Urmează, în evocările lui M. Platon („Elitele şi conştiinţa naţională", ed. Contemporanul, 2017), Aga Asachi, fondatorul primei Şcoli de Artă şi Meserii a Moldovei (1840, vă rog!), cu precizarea că tinerii bucovineni, neacceptaţi ca ucenici pentru a nu-i concura pe germani sau pe ruteni, veneau să înveţe meserie la Iaşi sau la Bucureşti.
Măreţele umbre, aduse în prezent de Mircea Platon? Multe: spătarul Costache Negruzzi (enervantă e îndîrjirea unei profe televizuale, în a-l numi Constantin: lăsaţi-l aşa cum a intrat în literatură, coniţă. Nu de alta, dar zeloasă în a corija nume, oţi vorbi şi de Constantin Conachi ori de Constantin Negri) sau A.D. Xenopol, care pare a se adresa, de peste vreme, şcolii Boia, tulburând apele istoriei, dar fără a le limpezi: „Pentru aceea, a falsifica istoria este o faptă vrednică de cea mai aspră osândă, de vreme ce ne falsifică conştiinţa naţională". Iar casa Xenopol, după ce a fost sediu al unei universităţi pe taxă, eliberînd diplome false, a ajuns sediu de restaurant. În tîrgul Ieşilor, patrimoniul primeşte lovitură după lovitură: casa Vornicului Alecsandri, casa Gavril Muzicescu, casa Mihail Sadoveanu... Stă să se dărîme casa Conachi, iar castanul Teodorenilor se şi simte ameninţat de drujba care a retezat teii de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Le pasă edililor? Istoria - paideea a ieşit din uz, ca şi respectul faţă de trecut. Funcţionează din nou ceasul Rollex, pardon, Roller? Roeslerienii pe de o parte, rollerii pe de alta atacă originea poporului român. Roesler a susţinut că, între 107 şi 272, a dispărut populaţia de la nord de Dunăre. Dacii ar fi fost exterminaţi sau mutaţi la sud de Dunăre. Perit-au dacii? Departe de adevăr! Pe Roesler l-au contrazis Xenopol, Iorga, Pârvan: românii s-au format şi-n nord, şi-n sud de Dunăre. Punctum. Numai că, în ultima vreme, astfel de afirmaţii care nu pot fi taxate, cum am mai spus, decât ca bezmetice, sunt privite dacă nu îngăduitor, măcar cu nepăsare. De ce s-a scos latina din şcoală? Ca să ne spună domnul Boia că româna e cea mai puţin latină dintre limbile romanice? De ce s-a scos din manuale alternative Şcoala Ardeleană, ca şi cum n-ar fi important că s-a reuşit introducerea scrierii în alfabet latin, nu chirilic? Cui nu place folosirea originii romane ca armă? Domnului Boia, de pildă, gata să-i discrediteze pe latiniştii Şcolii Ardelene, ca August Treboniu Laurian, cărora ar trebui să le acorde măcar circumstanţe atenuante: poziţia precară a românilor din Transilvania, a celor 3 naţiuni, fără cea română.
Cât despre aluatul etnic românesc , cum îl numeşte chef Cioflâncă, autor de editorial, are o reţetă faină. Iat-o: „Poporul român este un cozonac. Faceţi un aluat romano-geto-dac şi înmuiaţi-l cu puţină zeamă slavă. Adăugaţi «nenorocul» şi «vicisitudinile istoriei», dar şi mirodenii precum vitejia, cinstea şi determinarea. Lăsaţi la dospit cu drojdia orientală. După ce aluatul devine gogonat, puneţi-l în tăvi anume construite de ciobanii din spaţiul mioritic. În fine, băgaţi tăvile la focul dragostei de ţară şi veţi vedea că iese o minunăţie de popor, chiar poporul român".Iar tineri bine „frământaţi" de profesorul Cioflâncă răspund, strigând prin pieţe: „Nu suntem ţărani". Ce dacă „inima ţăranului bate nu în piept, ci în adâncul pământului", după Blaga? În ochii unei ministrese a Culturii proletcultiste, Constanţa Crăciun, Blaga era o „cangrenă".
Istorici de ultimă generaţie şi-au pierdut încrederea în studiul ştiinţific, ocolesc arhivele, nesocotesc documentele, nu mai vor nici fidelitate, nici precizie în a prezenta materialul faptic; ba chiar spun că ştiinţa istoriei ar purta marca orientării marxiste.Vor nu un trecut, ci trecuturi, pe măsura unui viitor improbabil: parcă a fost, parcă nu; parcă va fi, parcă ni se pare. Şi dacă nu s-a întîmplat aşa, s-ar fi putut întîmpla, care-i baiul? Un rezistent la compromis Platon ăsta, aflat mereu în delict de opinie corect-politică. Uite ce întreabă: Cine ne (re)scrie istoria? Îi răspund: istoricii ficţionari, „prozatori" cu vedere non-identitară, cărora le repugnă să rememoreze patimile românilor. Din comisia Tismăneanu, observă M.P., făcea parte un singur reprezentant al celor închişi în puşcăriile comuniste: Constantin Ticu Dumitrescu. A învins încă o dată Cominternul? Antreprenorii civici - trebuie repetat - transgresează de la tank la think-tank şi deţin sumedenie de tactici şi de practici antiromâneşti.
Inapetenţa pentru subiecte istorice s-a lăţit-lungit, ca şi hazul tâmp faţă de „isprăvile" eroice. Şi pentru că istoria românilor trebuie dez-eroizată, e ironizată Introducţia lui M. Kogălniceanu la „Dacia literară". Ca şi imnul regal al lui Alecsandri şi asta pentru că poetul îşi dorea pămîntul ţării astfel: „Fie-n veci locuit/ De eroi, de eroi". Celor care văd numai căderi în istoria român'lor (în pronunţie Băsescu), le cam place să ne ştim mereu învinşi în bătălii zadarnice, pentru hotare vremelnice. Un europarlamentar, deloc impresionat de tragica noastră istorie colectivă, susţine că n-am fi făcut nimic pentru soarta Europei. Scrie Mircea Platon, la pag. 317 a cărţii citate: „Voievozii nu mai pot fi reeducaţi, dar memoria noastră da. Şi execuţia lor în piaţa publică astăzi nu vizează distrugerea lor, ci a noastră. E un amfiteatru al memoriei din care sunt alungaţi treptat eroii şi sfinţii pentru a se face loc demonilor". Lui Ştefan cel Mare i se reproşează chiar şi domnia prea îndelungată; Brâncoveanu? Un şpăgar; Mihai Viteazul? Un mercenar. Cum să credem noi, ca Vasile Posteucă, în „destinul imperial al românilor", când Traian R. Ungureanu vrea să vedem ca el, nu în faţa naţiei, ci a telenaţiei, că în sudul României există „o populaţie decisiv tăvălită şi corcită", prognozând, pe adevărul.ro, că „România e o ţară pierdută"? Şi asta dacă mai avem o ţară.
Chevron, notează incomodul Mircea Platon, cotrolează 3,5% din suprafaţa României, 800.000 de hectare. Românilor „pămîntul le-a fost tras de sub picioare prin intermediul guvernului", pag. 372. Guvern Băsescu? În fapt, începutul l-a făcut Ion Iliescu. Şi atunci ne mai mirăm de ce se încearcă de-mitizarea lui Ştefan cel Mare, care gândea, despre Pocuţia: „ţara aceasta nu e scrisă în zapise şi e ţara mea din vremuri vechi, ţiindu-se de ţara Moldovei... de aceea am venit la dânsa ca la ţara mea... Eu voi ţine de ce e al meu şi în ruptul capului". Iară noi, noi, epigonii nici gînd să contrazicem afirmaţii i-responsabile; le trecem cu vederea. În reviste apărute în „Republica Moldova" (mi-am propus să ghilimetez numele celuilalt stat român) se susţine că Ştefan cel Mare, „întemeietorul statului moldovenesc", era vorbitor de rusă; se spune că spaţiul Prut-Nistru era populat de rusini (ruteni) sau rusnaci. Voronii şi dodonii peste Prut? Dar istorici de soiul botoşăneanului Zamfirache nu susţin în presă că dacă n-ar fi fost tătarii, ungurii, armenii (autohtonii sunt citaţi în coada cozii) nu s-ar fi făurit Moldova, prim stat medieval în nord-estul României?
Am învăţat multe (ce nu se învaţă de la Lucian Boia) de la tânărul istoric Mircea Platon, căruia nu i se poate reproşa nici incompetenţă, nici compromisuri. Ba nu, afirmă Platon, noi n-am pupat Poarta Sublimă. Am „încheiat cu turcii un pact", un „tractat", am dat tribut, însă nu din laşitate ori din fugă de luptă, ci ca să fim lăsaţi în pace. Cât despre cei prinşi în cleştele Ribbentrop-Molotov, ca să folosesc sintagma lui Soljeniţîn, ei n-au parte de-ale laurilor foi, presărate pe morminte. Nici morminte nu au. Istoricul Mircea Platon crede în „puterea dovezilor" (G. Panu). Le caută şi le găseşte, chiar dacă îndemnul Societăţii Junimea, „Patriotism în limitele adevărului", n-a fost reactualizat postsocialist. Dimpotrivă. Intelligentsia acuză greu: nu eşti de acord cu de-mitizarea istoriei naţionale, ţi se aplică eticheta de naţionalist necurat, crezând în termenii „ consideraţi învechiţi, fără sens şi folos" (Petru Ursache), ca etnie, neam, rudenie; tradiţie, familie, biserică.
M. Platon nu vrea să asiste fără păs la avaria conştiinţei civice. Nici el, nici concetăţenii săi. Există un raport direct proporţional între indiferenţă şi amnezie. S.O.S., Alzheimer naţional! Iată ce scrie cel mai vândut poet şi prozator al momentului: „Ce tristă e soarta scriitorilor români: ciudăţenii nici măcar interesante, venite dintr-un spaţiu total ignorat, dintr-o ţară fără identitate, fără istorie, fără nimic de aşteptat de la ea şi de la cei ce-o locuiesc" (Frumoasele străine, Humanitas, 2010). La polul opus veşnicului nobelizabil, Platon se situează decis pe linia avem. Una dintre multele dovezi? Prin revista „Convorbiri literare" (de la primul număr al acesteia, 1 martie 1867), Societatea Junimea a vrut să scrie „un manual de construit o ţară". În primul rând, „o ţară a legii". Reperele sigure ale junimismului: protecţionism economic, protecţie socială, forme de împrumut care să nu rămână forme fără fond. Împotriva unei educaţii străine de interesul nostru naţional, care ar strica viitoarele elite, le-ar dez-rădăcina pentru a se ajunge la „cetăţenia nimicului", junimiştii puneau accent pe instrucţie, instrucţie, instrucţie, pentru „educaţiunea de sine însuşi" (ca neobositul M. Strajanu). De luat aminte acum, când educaţia se duce să moară, iar noul ministru taie „pamblica" şcolii: programul junimiştilor ar trebui să se afle în atenţia miniştrilor noştri educativi foc, care vor reducerea programei după modelul „hegemonului global S.U.A." (M. Platon).
Paralelismul ieri-azi pentru îndreptare e continuu în cărţile lui Mircea Platon. Şi asta ca să nu mai suportăm uluiţi şi resemnaţi realităţile (era să zic: realizările) învăţământului postsocialist, putând fi numit şi postumanist. Oricum, înaintăm cu repeziciune spre postumanism. Interesul poartă fesul? În 2012, protestele străzii contra „reducerii cheltuielilor bugetare legate de învăţământ, sănătate şi asistenţă socială" au fost taxate de ministrul Theodor Baconschi drept proteste ale „mahalalei violente şi inepte". Ca ministru de Externe, conducea Fundaţia Creştin-Democrată, pe bani germani. „Conflict de interese", diagnostichează Mircea Platon. Şi tot el aduce în discuţie cu civilitate (atît de necesară în viaţa noastră publică) noua ordine mondială, care ar trebui văzută cu bunele şi cu relele ei, pentru a nu schimba porta-vocea socialistă pe alta, euro-atlantică, aşa cum au făcut-o propagatorii ceauşişti, deveniţi political-scientişti. „National Endowment for Democraty (N.E.D.) a fost fondat clandestin, adică pentru a identifica, finanţa şi organiza pe teritoriul statelor străine (inclusiv în Europa de Est post-comunistă) grupări politice şi mişcări insurecţionale care sprijină obiectivele politicii externe americane". Şi încă: „Poziţia proeminentă, la întretăierea dintre organizaţii străine şi cele domestice, i-a permis lui Tismăneanu mai mult decît oricui altcuiva să modeleze discursul din România referitor la comunism". Cum l-a „modelat" ştim. Reacţia „andrisantului"? Legionaroidule!
M. Platon are opozanţi destui, dar opiniile îi sunt împărtăşite de cei solidari ca neam, mulţi şi nu mărunţi. Iată ce-mi scrie, de la München, Eugen D. Popin, redactor al revistei de cultură „Alternanţe": „E greu să înţelegi ignorarea Adevărului şi a Rădăcinilor noastre. Uitare de sine e asta şi crime morale sunt asemenea barbarii la adresa memoriei celor chinuiţi, doar pentru că aveau un Dumnezeu şi o conştiinţă. Doamne, nu-i ierta, că ei ştiu ce fac, o ştiu prea bine". În lupta pentru apărarea conştiinţei naţionale, istoricul şi eseistul demonstrează că demofilul cel mai credibil şi mai ardent, Eminescu, nu era singur. Să sperăm că nici Mircea Platon nu va rămâne singur.


Ultima editare efectuata de catre Admin in Lun Feb 19, 2018 12:35 am, editata de 1 ori
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5265
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum