Nuți Udrea, știu că poți: fă copii și la alți hoți!

In jos

Nuți Udrea, știu că poți: fă copii și la alți hoți! Empty Nuți Udrea, știu că poți: fă copii și la alți hoți!

Mesaj Scris de Admin la data de Lun Feb 19, 2018 11:10 pm

Plecată pe însoritele meleaguri costa ricane fiindcă a atras-o, probabil, denumirea (dacă nu era ”coasta bogată” credeți că s-ar mai fi dus ea acolo?) duduia cu magnet la bătrânei bogați și busolă la arginți ne-a anunțat de acolo că visul ei de-o viață s-a îndeplinit: a rămas embarazada, cum ar zice localnicii. Și n-o să aibă un singur copil, ci doi – vedeți, dacă e femeie evlavioasă? Cine e tatăl copilului rămâne un mister. S-ar putea să fie agariciul mai tinerel cu vreo zece anișori decât ea pe care și l-a luat că i se asorta la poșetă, s-ar putea să fie vreun donator anonim, cine poate ști? Sper totuși ca, dacă a fost donator, să nu fi ales și Udrea de la vreo bancă din astea, de genii pustii, că-n loc să-i iasă gemenii deștepți ca tac-so și frumoși ca mă-sa, riscă să iasă invers și atunci le-a stricat Feng Shui-ul încă din start.
Poate că n-o fi Udrea vreo Marie Curie II, poate că nu știe ea că Genghis-Han nu trecea prin Roma nici dacă prindea ofertă last minute, poate că n-are ea habar că-n Norvegia nu există președinte, dar trebuie să recunoaștem că e vicleană și unsă cu toate alifiile ca nimeni alta. După stagiul de veceu turcesc și păr uscat la curentul de sub ușă, petrecut la pușcărie, duamna și-a scrântit creierii capului să găsească o soluție pentru a nu mai ajunge niciodată după gratii și uite c-a găsit-o. Este gravidă și, chiar de nu i-ar fi venit ideea să plece în Costa Rica, tot reușea să scape de închisoare și la noi. Fiindcă articolul 453 din Codul Penal zice clar că amânarea executării pedepsei intervine dacă cel condamnat este o femeie gravidă sau are un copil mai mic de un an (în aceste cazuri executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea). Cu alte cuvinte, acum, că Udrea e gravidă, poate să-i dea instanța și zece ani de pușcărie, la recurs, că tot n-o să execute o zi, timp de un an. Evident, în timpul ăsta n-o să stea să se uite pe pereți și nici să bată mătănii, ci o să încerce să mai aducă pe lume măcar tot gemeni, dacă nu tripleți, că știința modernă a făcut mari progrese. Frumos din partea ei ar fi să le dea nume simbolice: Biruința și Zeus sau Gates și Billica ori chiar Golden și Blitz – firește, dacă ies tot băieți amândoi. Și ideal ar fi să nu-i facă, așa cum spuneam mai sus, cu cine știe ce tiriplici care nu știe cum se înmulțesc banii, ci tot cu băieți deștepți – un Ghiță, un Elan, un Mazăre – să iasă sigur hoți ca ambii părinți și să aibă și ei o șansă, într-o țară ca România, nu?
E drept, metoda nu e nouă, căci pirandele o folosesc cu succes de zeci de ani, născând la foc automat puradei ca să scape de zarcă, dar Udrea o va desăvârși și va atinge frontiere pe care nu le-a atins nici Adriana Iliescu – o știți, doamna aia care a născut după prima pensie. Tot ce are de făcut e să nască pui vii și să-i hrănească cu lapte praf (nu de alta, dar să nu-și strice dotările naturale) până împlinesc un an. Pe urmă mai face alții, îi hrănește și pe-ăștia un an și tot așa, până la prescrierea faptei. Ei, și pe urmă rămâne ea și cu banii ciordiți la teșcherea, și cu o mulțime de copii, să aibă cine-i da o cană dă Perrier la bătrânețe? Rămâne! Vedeți, dragilor, ce înseamnă o femeie isteață? Cum și-a dat seama că aceeași chestie care a băgat-o în toate belelele astea poate s-o și scoată? Mai rău e de penalii bărbați, că ăia nu prea pot aduce gemeni pe lume așa, când li se scoală lor mustața. Dar, dacă există suficientă voință și mai e și sarcină de Partid, sunt sigur că și ei vor reuși să rămână gravizi, ca să scape de pușcărie, pentru că altfel nu-i mai scapă nici dracu’. Așa că hai, Dragneo, că și tu poți ca să naști monozigoți!
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 5683
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum