The secular religion of “the Holocaust”, a tainted product of consumer society

In jos

 The secular religion of “the Holocaust”, a tainted product of consumer society  Empty The secular religion of “the Holocaust”, a tainted product of consumer society

Mesaj Scris de Admin la data de Mar Mar 06, 2018 5:50 am

The religion of “the Holocaust” is a secular one: it belongs to the lay world; it is profane; in actuality, it has at its disposal the secular arm, that is a temporal authority with dreaded power. It has its dogma, its commandments, its decrees, its prophets and its high priests. As one revisionist has observed, it has its circle of saints, male and female, amongst whom, for example, Saint Anne (Frank), Saint Simon (Wiesenthal) and Saint Elie (Wiesel). It has its holy places, its rituals and its pilgrimages. It has its sacred (and macabre) buildings and its relics (in the form of cakes of soap, shoes, toothbrushes, …). It has its martyrs, its heroes, its miracles and its miraculous survivors (in the millions), its golden legend and its righteous ones. Auschwitz is its Golgotha. For it, God is called Yahweh, protector of his chosen people, who, as said in one of the psalms of David (number 120), recently invoked by a female public prosecutor, Anne de Fontette, during the trial in Paris of a French revisionist, punishes “lying lips” (by, incidentally, sending them the “sharp arrows of the mighty, with coals of juniper”). For this religion, Satan is called Hitler, condemned, like Jesus in the Talmud, to boil for eternity in excrement. It knows neither mercy, nor forgiveness, nor clemency but only the duty of vengeance. It amasses fortunes through blackmail and extortion and acquires unheard-of privileges. It dictates its law to the nations. Its heart beats in Jerusalem, at the Yad Vashem monument, in a land taken over from the natives; in the shelter of a 26-foot high wall built to protect a people who are the salt of the earth, the companions of the “Holocaust” faith rule over the goy with a system that is the purest expression of militarism, racism and colonialism.

A quite recent religion whose growth has been meteoric

Although it is largely an avatar of the Hebraic religion, the new religion is quite recent and has exhibited meteoric growth. For the historian, the phenomenon is exceptional. Most often a religion of universal scope has its origins in remote and obscure times, a fact that makes the task of historians of religious ideas and institutions rather arduous. However, as luck would have it for that type of historian, in the space of fifty-odd years (1945-2000), right before our eyes, a new religion, that of “the Holocaust”, has suddenly come into being and proceeded to develop with astonishing speed, spreading nearly everywhere. It has conquered the West and intends to impose itself on the rest of the world. Any researcher interested in the historical phenomenon made up by the birth, life and death of religions ought therefore to seize the occasion, never so much as hoped for, thus offered to study from up close the birth and life of this new religion, then calculate its chances of survival and the possibility of its demise. Any specialist of war watching out for indications of a coming conflagration would owe it to himself to survey the risks of a warlike crusade such as the one into which this conquering religion may take us.

A religion that embraces consumerism

As a rule, consumer society places religions and ideologies in difficulty or danger. Each year, growth in both industrial production and business activity creates in peoples’ minds new needs and desires, truly concrete ones, lessening their thirst for the absolute or their aspiration towards an ideal, factors that religions and ideologies feed on. Besides, the progress of scientific thinking makes people more and more sceptical as to the truth of religion’s stories and the promises it gives them. Paradoxically, the only religion to prosper today is the “Holocaust” religion, ruling, so to speak, supreme and having those sceptics who are openly active cast out from the rest of mankind: it labels them “deniers”, whilst they call themselves “revisionists”. 

These days the ideas of homeland, nationalism or race, as well as those of communism or even socialism, are in crisis or even on their way to extinction. Equally in crisis are the religions of the Western world, including the Jewish religion, and in their turn but in a less visible manner, so are the non-Western religions, themselves confronted by consumerism’s force of attraction; whatever one may think, the Moslem religion is no exception: the bazaar attracts bigger crowds than the mosque and, in certain oil-rich kingdoms, consumerism in its most outlandish forms poses an ever more insolent challenge to the rules for living laid down by Islam. 

Roman Catholicism, for its part, is stricken with anaemia: to use Céline’s phrase, it has become “christianaemic”. Amongst the Catholics whom Benedict XVI addresses, how many still believe in the virginity of Mary, the miracles of Jesus, the physical resurrection of the dead, everlasting life, in heaven, purgatory and hell? The churchmen’s talk is usually limited to trotting out the word that “God is love”. The Protestant religions and those akin to them are diluted, along with their doctrines, in an infinity of sects and variants. The Jewish religion sees its members, more and more reluctant to observe so many peculiar rules and prohibitions, deserting the synagogue and, in ever greater numbers, marrying outside the community. 

But whereas Western beliefs or convictions have lost much of their substance, faith in “the Holocaust” has strengthened; it has ended up creating a link – a religion, according to standard etymology at any rate, is a link (religat religio) – that enables disparate sets of communities and nations to share a common faith. All in all, Christians and Jews today cooperate heartily in propagating the holocaustic faith. Even a fair number of agnostics or atheists can be seen lining up with enthusiasm under the “Holocaust” banner. “Auschwitz” is achieving the union of all.

The fact is that this new religion, born in the era where consumerism expanded so rapidly, bears all the hallmarks of consumerism. It has its vigour, cleverness and inventiveness. It exploits all the resources of marketing and communication. The vilest products of Shoah Business are but the secondary effects of a religion that, intrinsically, is itself a sheer fabrication. From a few scraps of a given historical reality, things that were, after all, commonplace in wartime (like the internment of a good part of the European Jews in ghettos or camps), its promoters have built a gigantic historical imposture: the imposture, all at once, of the alleged extermination of the Jews of Europe, of camps allegedly equipped with homicidal gas chambers and, finally, of an alleged six million Jewish victims.

A religion that seems to have found the solution to the Jewish question

Throughout the millennia, the Jews, at first generally well received in the lands that have taken them in, have ended up arousing a phenomenon of rejection leading to their expulsion but, quite often, after leaving through one door, they have re-entered through another door. In several nations of continental Europe, in the late 19th and early 20th century, the phenomenon appeared once more. “The Jewish question” was especially put in Russia, Poland, Romania, Austria-Hungary, Germany and France. Everyone, beginning with the Jews themselves, then set about looking for “a solution” to this “Jewish question”. For the Zionists, long a minority amongst their coreligionists, the solution could only be territorial. The thing to do was to find, with the accord of the imperial powers, a territory that Jewish colonists could settle. This colony might be located, for example, in Palestine, Madagascar, Uganda, South America, Siberia, … Poland and France envisaged the Madagascar solution whilst the Soviet Union created in southern Siberia the autonomous Jewish sector of Birobijan. As for National Socialist Germany, she was to study the possibility of settling the Jews in Palestine but wound up realising, from 1937, the unrealistic nature of the idea and the great wrong to the Palestinians that such a project would entail. Subsequently the 3rd Reich wanted to create a Jewish colony in a part of Poland (the Judenreservat of Nisko, south of Lublin), then in its turn, in 1940, it seriously considered creating a colony in Madagascar (the Madagascar Projekt). Two years later, beset by the necessities of a war to wage on land, sea and in the air and taken up with the more and more distressing concerns of having to save German cities from a deluge of fire, to safeguard the very life of his people, to keep the economy of a whole continent running, a continent so poor in raw materials, Chancellor Hitler made it known to his entourage, notably in the presence of Reichsminister and head of the Reichskanzlerei Hans-Heinrich Lammers, that he intended to “put off solving the Jewish question till after the war”. Constituting within her a population necessarily hostile to a Germany at war, the Jews – in any case a large portion of them – had to be deported and interned. Those able to work were made to do so, the others were confined in concentration camps or transit camps. Never did Hitler either desire or authorise the massacre of Jews and his courts martial went so far as to order the death penalty, even in Soviet territory, for soldiers found guilty of excesses against Jews. Never did the German State envisage anything else, as concerned the Jews, than “a finalterritorial solution of the Jewish question” (eine territoriale Endlösung der Judenfrage) and it takes all the dishonesty of our orthodox historians to evoke incessantly “the final solution of the Jewish question” and deliberately evade the adjective “territorial”, so important here. Up to the end of the war, Germany kept on offering to deliver interned Jews to the western Allies, but on condition that they then stay in Britain, for example, and not go and invade Palestine to torment “the noble and valiant Arab people”. There was nothing exceptional about the fate of Europe’s Jews in the general blaze of war. It would have deserved just a mention in the great book of Second World War history. One may therefore quite rightly be astonished that today the fate of the Jews should be considered the essential feature of that war.

After the war it was in the land of Palestine and to the detriment of the Palestinians that the upholders of the “Holocaust” religion found – or believed they’d found – the final territorial solution to the Jewish question.

A religion that, previously, groped along with its sales methods
(Raul Hilberg’s recantation)

I suggest that sociologists undertake a history of the new religion by examining the extremely varied techniques in line with which this “product” was created, launched and sold over the years 1945-2000. They can thus measure the distance between the often clumsy procedures of the beginning and the sophistication, at the end, of the packagings designed by our present-day spin doctors (crooked “com” experts) for their presentations of “the Holocaust”, henceforth a compulsory and kosher mass-consumer product.

In 1961, Raul Hilberg, first of the “Holocaust” historians, “the pope” of exterminationist science, published the first version of his major work, The Destruction of the European Jews. He expressed in doctoral manner the following thesis: Hitler had given orders for an organised massacre of the Jews and all was explained as somehow coming of those orders. This way of displaying the merchandise was to end in a fiasco. With the revisionists asking to see the Hitler orders, Hilberg was compelled to admit that they had never existed. From 1982 to 1985, under the pressure of the same revisionists asking to see just what the magical homicidal gas chambers, in technical reality, looked like, he was led to revise his presentation of the holocaustic product. In 1985, in the “revised and definitive” edition of the same book, instead of taking an assertive, curt stance with the reader-customer, he sought to get round him with all sorts of convoluted phrases, appealing to a supposed taste for the mysteries of parapsychology or the paranormal. He expounded on the history of the destruction of the European Jews without in the least bringing up any order, from Hitler or anyone else, to exterminate the said Jews. He explained everything by a kind of diabolical mystery through which, spontaneously, the German bureaucrats told themselves to kill the Jews to the very last.“Countless decision makers in a far-flung bureaucratic machine” took part in the extermination enterprise by virtue of a “mechanism”, and did so without any “basic plan” (p. 53); these bureaucrats “created an atmosphere in which the formal, written word could gradually be abandoned as a modus operandi” (p. 54); there were “basic understandings of officials resulting in decisions not requiring orders or explanations”; “it was a matter of spirit, of shared comprehension, of consonance and synchronization”; “no one agency was charged with the whole operation”; “no single organization directed or coordinated the entire process” (p. 55). In short, according to Hilberg, this concerted extermination had indeed taken place but there was no possibility of actually demonstrating it with the aid of specific documents. Two years previously, in February 1983, during a conference at Avery Fischer Hall in New York, he had presented this strange and woolly thesis as follows: “What began in 1941 was a process of destruction not planned in advance, not organized centrally by any agency. There was no blueprint and there was no budget for destructive measures. They were taken step by step, one step at a time. Thus came about not so much a plan being carried out, but an incredible meeting of minds, a consensus-mind reading by a far-flung bureaucracy”. To sum up, that vast project of destruction was executed, magically, by telepathy and by the diabolical workings of the “Nazi” bureaucratic genius. It can be said that with Hilberg, historical science has thus turned cabalistic or religious. 

Serge and Beate Klarsfeld, at their end, wanted to set off on the same road of fake science when they called upon French pharmacist Jean-Claude Pressac for assistance. For several years the poor Pressac strove to sell the tainted product in a pseudo-scientific form but, realising the imposture, in 1995 he did a complete turnaround and admitted that, all things considered, the dossier of “the Holocaust” was “rotten” and fit only “for the rubbish bins of history”; such were his own words. The news of his change of heart was to be kept hidden for five years, emerging only in 2000 at the end of a long book by Valérie Igounet, another Shoah peddler, entitled Histoire du négationnisme en France (Seuil, p. 652).

A religion that has at last discovered the up to date sales techniques

It was then that the spin doctors came onto the scene. What with the product having become suspect and potential customers starting to ask questions, the “Holocaust” religion’s management had to steer an altogether different course and give up defending the merchandise with ostensibly scientific arguments: their new approach would be a resolutely “modern” one. It was decided to set only the very least store by efforts at logical argumentation and to replace serious research with appeals to sentiment and emotion, in other words with art: the cinema, theatre, historical novels, shows, story telling (the contemporary art of throwing together an account or framing a “testimony”), the media circus, stage designs in museums, public ceremonies, pilgrimages, worshiping of (false) relics and (false) symbols (symbolic gas chambers, symbolic numbers, symbolic witnesses), incantations, music and even kitsch, the whole thing matched with assorted ways of forcing people to buy it, including various kinds of threats. The filmmaker Steven Spielberg, a specialist in dishevelled and extraterrestrial fiction, has become the leading instigator for holocaustic films as well as for the casting of 50,000 witnesses. In order to sell their tainted product better in the long term, our fake historians and real junk dealers have sought and obtained the primary school “franchise”, with which they instil a taste for “the Holocaust” in the very youngest clientele: for it’s in the earliest years that appetites are acquired, making so that, later on, the customer need hardly be enticed: he’ll demand on his own what he enjoyed as a child, be it sweets or poison. Thus has it come to be that no one involved could care less about history: all serve the sole cause of a certain Remembrance, that is a jumble of legends and slanders that give the public the pleasure of feeling good andrighteous, ready tosing the virtues of the poor Jew and curse the intrinsically wicked “Nazis”, to call for vengeance and spit on the graves of the defeated. At the end it only remains to collect a flood of cold hard cash and receive new privileges. Pierre Vidal-Naquet was but an amateur: in 1979, he had shown himself from the outset to be too basic, too rough in his “Holocaust” promotion. For example, when asked by the revisionists to explain how in blazes, after a gassing operation with hydrogen cyanide (the active ingredient in the insecticide “Zyklon B”), a squad of Jews (Sonderkommando) could enter unharmed into a room still full of that terrible gas, then handle and remove up to a few thousand corpses infused with poison, he, along with 33 other academics, replied that he simply need not provide any explanation. Spielberg, a more skilful man, was to show in a screen drama a “gas chamber” wherein, for once, “by a miracle”, the showerheads sprayed… water and not gas. Subsequently, in his turn, Vidal-Naquet had, quite awkwardly, attempted to answer the revisionists on the scientific level and made a fool of himself. Claude Lanzmann, for his part, in the film Shoah, sought to produce testimonies or confessions, but his result was clumsy, inept and hardly convincing; that said, at least he’d grasped that the main point was to “make movies” and occupy the public forum. Today there is no longer a single “historian” of “the Holocaust” who makes it his business to prove the reality of “the Holocaust” and its magical gas chambers. All of them do like Saul Friedländer in his latest book (L’Allemagne nazie et les juifs / Les années d’extermination, Seuil, 2008): they leave it as understood that it all existed. With them history becomes axiomatic, although their axioms aren’t even drawn up. These new historians proceed with such self-assurance that the reader, taken aback, doesn’t realise the trick being played on him: the smooth talkers go on endlessly about an event whose reality they haven’t established in the first place. And so it is that the customer, believing that he’s bought some goods, has actually bought the smooth talk of the one giving him the sales pitch. Today’s world champion of holocaustic bluff is a shabbos goy, Father Patrick Desbois, one hell of a trickster whose various productions dedicated to “the Holocaust by bullets”, notably in the Ukraine, seem to have reached the very peaks of Judeo-Christian media hype.

success story of the great powers

A veritable success story in the art of selling, the holocaustic enterprise has acquired the status of an international lobby. This lobby has blended with the American Jewish lobby (whose flagship organisation is the AIPAC) which itself defends, tooth and nail, the interests of the State of Israel, of which “the Holocaust” is the sword and shield. The mightiest nations in the world can hardly allow themselves to annoy such a network of pressure groups which, under a religious veneer, was at first a commercial concern only to become later on military-commercial, constantly pushing for new military adventures. It follows that if other countries, called “emerging”, want to be in good graces with a certain more powerful one, then they would be well advised to bend to its wishes. Without necessarily professing their faith in “the Holocaust”, they will contribute, if need be, to the propagation of “the Holocaust” and to the repression of those who dispute its reality. The Chinese, for example, although they have no use at all for such nonsense themselves, keep well away from any calling into question of the “Jewish Holocaust”; this enables them to pose as the “Jews” of the Japanese during the last war and so point out that they too have been victims of genocide, a formula which, they think, may open the way to financial reparations and political profits, as it has done for the Jews.

A particularly mortal religion

The future trouble for the religion of “the Holocaust” lies in the fact that it is too secular. Here one may well think of the Papacy, which, in centuries past, drew its political and military strength from a temporal power that, in the final analysis, ended up causing its downfall. The new religion is hand in glove with, all together, the State of Israel, the United States, the European Union, NATO, Russia, the big banks (which, as in the case of the Swiss banks, it can force to knuckle under if they show unwillingness to pay out), international racketeering and the arms merchants’ lobbies. This being the case, who can guarantee it a solid base in the future? It has made itself vulnerable by endorsing, de facto, the policies of nations or groups with inordinate appetites, whose spirit of worldwide crusade, as may be particularly noted in the Near and Middle East, has become adventurist. 

It has come to pass that religions disappear with the empires where they used to reign. This is because religions, like civilisations, are mortal. That of “the Holocaust” is doubly mortal: it spurs countries to go on warlike crusades and it is rushing to its doom. It will rush to its doom even if, in the last instance, the Jewish State vanishes from the land of Palestine. The Jews then dispersed throughout the world will have only one last resort, that of bewailing this “Second Holocaust”.


Translator’s note: The italicised English words are in English in the original.

NB: Already in 1980, in my book Mémoire en défense contre ceux qui m’accusent de falsifier l’histoire (“Statement of case against those who accuse me of falsifying history”, La Vieille Taupe, Paris), I dealt with “the new religion” of “the Holocaust” (p. 261-263). In 2006 I wrote two articles on the subject: “La ‘Mémoire juive’ contre l’Histoire ou l’aversion juive pour toute recherche approfondie sur la Shoah” (“‘Jewish Remembrance’ versus History, or the Jewish aversion to any thorough research on the Shoah”) and “Le prétendu ‘Holocauste’ des juifs se révèle de plus en plus dangereux” (“The Alleged ‘Holocaust’ of the Jews is proving ever more dangerous”).

The second may be found here in English translation.


Mesaje : 5666
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

 The secular religion of “the Holocaust”, a tainted product of consumer society  Empty google translate

Mesaj Scris de Admin la data de Mar Mar 06, 2018 5:57 am

Religia "Holocaustului" este una seculară: ea aparține lumii laice; este profană; în realitate, are la dispoziție brațul secular, adică o autoritate temporală cu putere temutată. Are dogma, poruncile sale, decretele sale, profeții și marii ei preoți. După cum a observat un revizionist, are cercul său de sfinți, de sex masculin și de sex feminin, printre care Sf. Anne (Frank), Sfântul Simon (Wiesenthal) și Sf. Elie (Wiesel). Are locurile sale sfinte, ritualurile și pelerinajele sale. Are clădirile sale sacre (și macabre) și relicvele sale (sub formă de prăjituri de săpun, pantofi, periuțe de dinți, ...). Are martirii, eroii, miracolele și supraviețuitorii săi miraculoși (în milioane), legenda ei de aur și cei drepți. Auschwitz este Golgota. Pentru aceasta, Dumnezeu este numit DOMNUL, protector al poporului ales, care, după cum a spus într-unul din psalmii lui David (numărul 120), invocat recent de către procurorul feminin Anne de Fontette, în timpul procesului de revizionist francez la Paris, pedepsește "buzele mincinoase" (prin trimiterea lor, săgeți ascuțite ale celor puternici, cu cărbuni de ienupăr ").Pentru această religie, Satana este numit Hitler, condamnat, ca Isus în Talmud, să fiarbă pentru eternitate în excremente. Nu cunoaște nici milă, nici iertare, nici clemență, ci doar datoria de răzbunare. Mărește averile prin șantaj și extorcare și dobândește privilegii nemaiauzite. Aceasta le dictează națiunilor. Inima lui bate în Ierusalim, la monumentul Yad Vashem, într-un ținut preluat de la localnici; în adăpostul unui perete ridicat de 26 de picioare, construit pentru a proteja un popor care este sarea pământului,

O religie destul de recentă a cărei creștere a fost meteorică

Deși este în mare măsură un avatar al religiei ebraice, noua religie este destul de recentă și a înregistrat o creștere meteorică. Pentru istoric, fenomenul este excepțional. Cel mai adesea, o religie cu un domeniu universal are originile sale în vremuri îndepărtate și obscure, fapt care face destul de greu sarcina istoricilor ideilor și instituțiilor religioase. Cu toate acestea, ca noroc ar fi pentru acel tip de istoric, în decursul a cincizeci de ani (1945-2000), chiar înaintea ochilor noștri, o nouă religie, cea a "Holocaustului", a apărut brusc și a continuat să se dezvolte cu o viteză uluitoare, răspândind aproape peste tot. A cucerit Occidentul și intenționează să se impună în restul lumii. Orice cercetător interesat de fenomenul istoric alcătuit din nașterea, viața și moartea religiilor ar trebui, prin urmare, să profite de ocazie,niciodată nu a sperat, oferindu-se astfel să studieze de la nașterea și viața acestei noi religii, apoi își calculează șansele de supraviețuire și posibilitatea de a-și pierde viața. Orice specialist de război care se ocupa de indicațiile unei viitoare conflagrații i-ar fi datorează să studieze riscurile unei cruciade războinice, cum ar fi cea în care ne poate lua această religie cuceritoare.

O religie care îmbrățișează consumismul

Ca regulă, societatea consumatorilor plasează religiile și ideologiile în dificultate sau pericol.În fiecare an, creșterea atât a producției industriale, cât și a activității de afaceri creează în mințile popoarelor noi nevoi și dorințe, cu adevărat concrete, scăzând setea lor de absolut sau aspirația lor către un ideal, factori pe care religiile și ideologiile îl folosesc. În plus, progresul gândirii științifice face ca oamenii să devină din ce în ce mai sceptici în ceea ce privește adevărul despre povestirile religiei și promisiunile pe care le oferă. În mod paradoxal, singura religie care se prosperă astăzi este religia "holocaustului", hotărând să spunem așa, supremă și având acei sceptici care sunt deschisi activi izgoniți de restul omenirii: le etichetează "denieri", în timp ce ei se numesc " revizioniști“.

În zilele noastre ideile de patrie, naționalism sau rasă, precum și cele ale comunismului sau chiar socialismului sunt în criză sau chiar pe cale de dispariție. La fel, în criză sunt și religiile lumii occidentale, inclusiv religia evreiască și, la rândul lor, dar într-o manieră mai puțin vizibilă, la fel sunt și religiile non-occidentale, care se confruntă cu forța de atracție a consumatorului; indiferent ce poate crede, religia musulmană nu face excepție: bazarul atrage mulțimi mai mari decât moscheea și, în anumite regate bogate în petrol, consumismul în cele mai strălucitoare forme reprezintă o provocare din ce în ce mai insolentă față de regulile de viață stabilite de islam .

Catolicismul român, din partea lui, este lovit de anemie: pentru a folosi expresia lui Céline, ea a devenit "christianaemică". Printre catolicii pe care îi adresează Papa Benedict al XVI-lea, câți încă mai cred în virginitatea Mariei, minunile lui Isus, învierea fizică a morților, viața veșnică, în cer, purgatoriu și iad? Discursul bisericilor se limitează, de obicei, la urmărirea cuvântului "Dumnezeu este iubire". Religiile protestante și cele apropiate de ele sunt diluate, împreună cu doctrinele lor, într-o infinitate de secte și variante. Religia evreiască îi vede pe membrii săi, tot mai reticenți în a observa atât de multe reguli și interdicții neobișnuite, deșertând sinagoga și, tot mai mult, căsătorindu-se în afara comunității.

Dar, întrucât credințele sau convingerile occidentale și-au pierdut substanța, credința în "Holocaust" sa întărit; sa ajuns la crearea unei legături - o religie, în conformitate cu etimologia standard, în orice caz, este o legătură ( religat religio ) - care permite seturilor disparate de comunități și națiuni să împărtășească o credință comună. În general, creștinii și evreii cooperează astăzi cu inima în propagarea credinței holocaustului. Chiar și un număr destul de agnostic sau ateu poate fi privit cu entuziasm sub bannerul "Holocaust". "Auschwitz" realizează unirea tuturor. 

Faptul este că această nouă religie, născută în epoca în care consumismul sa extins atât de rapid, poartă toate semnele distinctive ale consumismului. Are vigoarea, inteligența și inventivitatea. Ea exploatează toate resursele de marketingși comunicare. Produsele cele mai malefice ale Shoah Business sunt doar efectele secundare ale unei religii care, intrinsec, este ea însăși o fabricație pură. Din câteva fragmente ale unei realități istorice date, lucruri care erau, la urma urmei, obișnuite în timpul războiului (cum ar fi internarea unei părți bune a evreilor europeni în ghetouri sau lagăre), promotorii săi au construit o impostură istorică gigantică: impostura, toate la o dată, despre presupusa exterminare a evreilor din Europa, a taberelor despre care se presupune că erau echipate cu camere de gaz omucidere și, în cele din urmă, despre presupusele șase milioane de victime evreiești .

O religie care pare să fi găsit soluția la întrebarea evreiască

De-a lungul mileniilor, evreii, la început primiți în general în țările care le-au adus, au ajuns să trezească un fenomen de respingere care duce la expulzarea lor, dar, adesea, după ce au părăsit o ușă, au reintrat prin o altă ușă. În mai multe națiuni din Europa continentală, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, fenomenul a apărut din nou."Întrebarea evreiască" a fost pusă în special în Rusia, Polonia, România, Austria-Ungaria, Germania și Franța. Toți, începând cu evreii înșiși, au început să caute "o soluție" la această "problemă evreiască". Pentru sioniștii, o minoritate lungă dintre coreligioniștii lor, soluția nu putea fi decât teritorială. Lucrul a fost să găsească, cu acordul puterilor imperiale, un teritoriu pe care coloniștii evrei l-ar putea stabili. Această colonie ar putea fi localizată, de exemplu, în Palestina, Madagascar, Uganda, America de Sud, Siberia, Polonia și Franța au prevăzut soluția Madagascarului, în timp ce Uniunea Sovietică a creat în sudul Siberiei sectorul evreiesc autonom din Birobijan. În ceea ce privește Germania National Socialistă, ea trebuia să studieze posibilitatea de a soluționa evreii în Palestina, dar a renunțat la realizarea, din 1937, a naturii nerealiste a ideii și a marelui greșit pentru palestinieni pe care un astfel de proiect i-ar implica. Ulterior, cel de-al treilea Reich a vrut să creeze o colonie evreiască într-o parte a Poloniei ( Judenreservatdin Nisko, la sud de Lublin), apoi, la rândul său, în 1940, a considerat în mod serios crearea unei colonii în Madagascar (proiectul Madagascar). Doi ani mai târziu, împovărați de necesitățile unui război de a se angaja pe pământ, în mare și în aer și care se preocupă din ce în ce mai mult de îngrijorarea că trebuie să salveze orașele germane dintr-un potop de foc, să-i protejeze viața pentru a menține economia unui întreg continent, un continent atât de sărac în materii prime, cancelarul Hitler a făcut cunoscut anturajului său, în special în prezența Reichsministerului și șef al Reichskanzlerei Hans-Heinrich Lammers, că intenționa să " a opri rezolvarea problemei evreiești pînă după război ". Constituind în cadrul ei o populație în mod necesar ostilă față de o Germania în război, evreii - în orice caz o mare parte dintre ei - trebuiau deportați și internați. Cei capabili să lucreze au fost făcuți pentru a face acest lucru, ceilalți erau izolați în lagăre de concentrare sau lagăre de tranzit. Niciodată Hitler nici nu dorea nici nu autoriza masacrul evreilor, iar tribunalele sale marțiale au mers atât de departe încât să ordone pedeapsa cu moartea, chiar și pe teritoriul sovietic, pentru soldații găsiți vinovați de excese împotriva evreilor. Statul german niciodată nu a prevăzut nimic altceva, în ceea ce-i privește pe evrei, decât "o finală teritorială soluție a problemei evreiești“( eine Territoriali Endlösung der Judenfrage ) și este nevoie de toată necinstea istoricilor noștri ortodocși pentru a evoca neîncetat« soluția finală a problemei evreiești»și sesustrage în mod deliberat adjectivului« teritorial », atât de important aici . Până la sfârșitul războiului, Germania continua să ofere să ofere evreilor internalizați aliaților occidentali, dar cu condiția ca aceștia să rămână în Marea Britanie, de exemplu, și să nu meargă și să invadeze Palestina pentru a chinuia "poporul arab nobil și viteaz" .Nu a existat nimic excepțional cu privire la soarta evreilor din Europa în focul general de război. Ar fi meritat doar o mențiune în marea carte a istoriei celui de-al doilea război mondial.Așadar, putem fi uimit că astăzi soarta evreilor ar trebui să fie considerată trăsătura esențială a acelui război. 

După război, în țara Palestinei și în detrimentul palestinienilor, susținătorii religiei "Holocaustului" au găsit - sau credeau că au găsit - soluția teritorială finală a problemei evreiești.

O religie care, înainte, a început să-și schimbe stilul de vânzare
(Retragerea lui Raul Hilberg)

Sugerăm ca sociologii să realizeze o istorie a noii religii, examinând tehnicile extrem de variate, în conformitate cu care acest "produs" a fost creat, lansat și vândut în anii 1945-2000.Astfel, se poate măsura distanța dintre procedurile adesea stângace ale începutului și sofisticarea, la sfârșit, a ambalajelor concepute de doctorii noștri de astăzi (spinning "experți com") pentru prezentările lor despre "Holocaust", de acum înainte un produs obligatoriu și kosher de masă-consumator. 

În 1961, Raul Hilberg, primul istoric al "Holocaustului", "papa" științei exterminării, a publicat prima versiune a lucrării sale majore "Distrugerea evreilor europeni". El a exprimat în doctorat următoarea teză: Hitler a dat ordine pentru un masacru organizat al evreilor și totul a fost explicat ca oarecum venind din aceste ordine. Acest mod de afișare a mărfii trebuia să se încheie într-un fiasco. Cu revizionistii care cereau sa vada ordinele lui Hitler, Hilberg a fost obligat sa recunoasca ca nu exista niciodata. Din 1982 până în 1985, sub presiunea acelorași revizioniști, care cereau să vadă exact cum arătau camerele magice de gaz omicidal, în realitatea tehnică, el a fost condus să-și revizuiască prezentarea produsului holocaust. În 1985, în ediția "revizuită și definitivă" a aceleiași cărți, în loc să ia o poziție asertivă, curtată cu cititorul-client, el a căutat să-l înconjoare cu tot felul de fraze convoluționate, atrăgând un gust presupus pentru misterele parapsihologiei sau paranormale. El a dezvăluit istoria distrugerii evreilor europeni, fără ca, cel puțin, să aducă orice ordin, de la Hitler sau de la altcineva, să extermine evreii menționați. El a explicat totul printr-un fel de mister diabolic prin care, în mod spontan, birocrații germani și-au spus să ucidă evreii până la ultima. "Nenumărați factori de decizie într-o mașină birocratică îndepărtată" au luat parte la întreprinderea de exterminare, în virtutea unei "Mecanism", și a făcut acest lucru fără nici un "plan de bază" (p. 53); acești birocrați "au creat o atmosferă în care cuvântul formal, scris poate fi treptat abandonat ca modus operandi" (p. 54); au existat "înțelegeri de bază ale funcționarilor care au dus la decizii care nu necesită ordine sau explicații"; "A fost o chestiune de spirit, de înțelegere partajată, de consonanță și de sincronizare"; "Nicio agenție nu a fost acuzată de întreaga operațiune"; "Nici o singură organizație nu a direcționat sau nu a coordonat întregul proces" (p. 55). Pe scurt, în opinia lui Hilberg, această exterminare concertată a avut loc într-adevăr, dar nu a existat nicio posibilitate de ao demonstra într-adevăr cu ajutorul unor documente specifice. Cu doi ani în urmă, în februarie 1983, în cadrul unei conferințe la Avery Fischer Hall din New York, el a prezentat această teză ciudată și lătrată după cum urmează: "Ceea ce a început în 1941 a fost un proces de distrugere neplanificat în prealabil, agenţie. Nu a existat nici un plan și nu a existat niciun buget pentru măsuri distructive. Acestea au fost luate pas cu pas, câte un pas la un moment dat. Astfel nu sa întâmplat atât de mult să se realizeze un plan,ci o întâlnire incredibilă a minții, o lectură consensual-minte de o birocrație îndepărtată ".Pentru a rezuma, acest vast proiect de distrugere a fost executat, prin magie, prin telepatie și prin acțiunile diabolice ale geniuului birocratic "nazist". Se poate spune că, cu Hilberg, știința istorică a devenit astfel cabalistică sau religioasă.

Serge și Beate Klarsfeld, la sfârșitul lor, au vrut să pornească pe același drum de știință falsă când au apelat la asistența farmacistului francez Jean-Claude Pressac. De câțiva ani, presa săracă sa străduit să vândă produsul pătat sub formă pseudo-științifică, însă, realizând impostura, în 1995 a făcut o revoluție completă și a recunoscut că, în toate cazurile, dosarul "Holocaustului" era "putred" și se potrivesc doar "pentru coșurile de gunoi ale istoriei"; așa au fost cuvintele lui. Vestea schimbării sale de inimă a fost menținută ascunsă timp de cinci ani, apărând abia în anul 2000 la sfârșitul unei cărți lungi a lui Valérie Igounet, un alt comerciant Shoah, intitulat Histoire du négationnisme en France (Seuil, p. 652).

O religie care a descoperit în cele din urmă tehnicile de vânzare până în prezent

Atunci medicii de spin au venit pe scenă. Ceea ce, odată ce produsul a devenit bănuiți și potențiali clienți care încep să pună întrebări, conducerea religiei "Holocaustului" trebuia să orienteze un alt curs diferit și să renunțe la apărarea mărfurilor cu argumente aparent științifice: noua lor abordare ar fi o hotărâre "modernă" . Sa hotărât să se stabilească doar cel mai mic magazin prin eforturi de argumentare logică și să se înlocuiască cercetările serioase cu apeluri la sentimente și emoții, cu alte cuvinte, cu arta: cinema, teatru, romane istorice, spectacole, povestiri(arta contemporană de a arunca împreună un cont sau a crea o mărturie), circul mediatic, scenele în muzee, ceremoniile publice, pelerinajele, închinarea (falselor) relicve și simbolurilor false (camerele simbolice de gaz, numerele simbolice, martori simbolici), incantații, muzică și chiar kitsch, totul se potrivește cu moduri diferite de a forța oamenii să-l cumpere, incluzând diverse tipuri de amenințări. Producătorul de filme Steven Spielberg, specialist în ficțiune disprețuită și extraterestră, a devenit principalul instigator pentru filmele holocaust și pentru castingde 50.000 de martori. Pentru a-și vinde mai bine produsul pe termen lung, istoricii noștri falsi și dealerii adevărați de junk au căutat și au obținut "franciza" școlii primare, cu care instila un gust pentru "Holocaust" în cea mai tânără clientelă: în primii ani în care au fost dobândite apetitul, făcând ca, mai târziu, clientul să nu fie aproape atras: va cere de unul singur ceea ce sa bucurat de copil, fie că este vorba de dulciuri sau otrăvuri. Așa sa întâmplat ca nimeni altcineva implicat să nu se îngrijească mai puțin de istorie: toate servesc singurei cauze a unei anumite amintiri, adică o grămadă de legende și calomnii care dau publicului plăcerea de a se simți bineși gata să ajungă la virtuțile săracului evreu și să blesteme pe "naziștii" intrinsec răi, să cheme răzbunare și să scuipă mormintele celor învinși. În final, rămâne doar să colectezi un potop de bani reci și să primești noi privilegii. Pierre Vidal-Naquet nu era decât un amator: în 1979, sa arătat de la bun început ca fiind prea simplu, prea dur în promovarea "Holocaustului". De exemplu, atunci când revizioniștii au cerut să explice cum în flăcări, după o operațiune de gazare cu cianură de hidrogen (ingredientul activ în insecticidul "Zyklon B"), o echipă de evrei ( Sonderkommando) ar putea intra într-o încăpere plină de gaz groaznic, apoi să se descurce și să îndepărteze până la câteva mii de cadavre infuzate cu otrăvire, el, împreună cu alți 33 de cadre universitare, a răspuns că nu trebuie să furnizeze explicații. Spielberg, un om mai abil, ar fi trebuit să arate într-o dramă de ecran o "cameră de gaz" în care, pentru o singură dată, "cu un miracol", dușurile au stropit ... apă și nu gaz. Ulterior, la rîndul său, Vidal-Naquet a încercat, într-un mod ciudat, să răspundă revizioniștilor la nivel științific și a făcut un nebun pentru el însuși.Claude Lanzmann, la rândul său, în filmul Shoah, a căutat să producă mărturii sau mărturisiri, dar rezultatul său a fost stîngace, neînsemnat și greu de convingător; care a spus că cel puțin el a înțeles că principalul punct era acela de a "face filme" și de a ocupa forumul public. Astăzi nu mai există nici un singur "istoric" al "Holocaustului", care să facă afacerea lui să dovedească realitatea "Holocaustului" și a camerelor sale magice de gazare. Toți îi plac lui Saul Friedländer în cea mai recentă carte ( L'Allemagne nazie et les juifs / Les années d'extermination, Seuil, 2008): ei o lasă înțeles că există totul. Cu ei istoria devine axiomatică, deși axiomele lor nu sunt nici măcar elaborate. Acești noi istorici continuă cu o astfel de asigurare de sine că cititorul, surprins, nu-și dă seama de trucul pe care îl joacă: vorbitorii neîngrijitori se duc fără sfârșit în legătură cu un eveniment a cărui realitate nu l-au stabilit în primul rând. Și așa este faptul că clientul, crezând că a cumpărat niște bunuri, a cumpărat de fapt discuția lină a celui care ia oferit terenul de vânzări. Campionul mondial de astăzi la bluff-ul holocaustului este un păcăleț shabbos, părintele Patrick Desbois, o dracu 'de șmecherie a cărui producții diferite, dedicate "Holocaustului prin gloanțe", în special în Ucraina, par să fi ajuns la vârfurile hype-ului mass-media iudeo-creștină .

poveste de succes a marilor puteri

O adevărată poveste de succes în arta vânzării, întreprinderea holocaustă a dobândit statutul de lobby internațional. Acest lobby a fost amestecat cu lobby-ul evreiesc american (a cărui organizație-pilot este AIPAC) care în sine apără, dinte și unghii, interesele Statului Israel, ale căror "holocaust" este sabia și scutul. Cele mai puternice națiuni din lume nu se pot lăsa cu greu să enerveze o astfel de rețea de grupări de presiune care, sub un furnir religios, a fost la început o preocupare comercială doar pentru a deveni ulterior armament-comercial, împingând în mod constant noi aventuri militare. Rezultă că, dacă alte țări, numite "emergente", doresc să fie în grații bune cu un anumit unul mai puternic, atunci ar fi bine sfătuit să se aplece la dorințele sale. Fără a-și manifesta neapărat credința în "Holocaust", ei vor contribui, dacă este nevoie, la propagarea "Holocaustului" și la represiunea celor care îi contestă realitatea. Chinezii, de exemplu, deși nu au nici un folos deloc pentru astfel de prostii,ține departe de orice chemare în discuție a "Holocaustului evreiesc"; acest lucru le permite să reprezinte "evreii" japonezilor în timpul ultimului război și să sublinieze că și ei au fost victime ale genocidului, o formulă care, după părerea lor, poate deschide calea reparării financiare și a profiturilor politice, a făcut pentru evrei.

O religie deosebit de muritoare

Problema viitoare pentru religia "Holocaustului" constă în faptul că este prea laică. Aici se poate gândi bine la Papalitate, care, în secolele trecute, și-a atras puterea politică și militară dintr-o putere temporală care, în ultimă instanță, a condus la căderea ei. Noua religie este însoțită de statul Israel, Statele Unite, Uniunea Europeană, NATO, Rusia, marile bănci (care, ca și în cazul băncilor elvețiene, pot forța să se ciocnească dacă dau dovadă de refuzul de a plăti), rachetare internațională și lobby-urile comercianților de arme. În acest caz, cine îi poate garanta o bază solidă în viitor? Sa făcut vulnerabilă prin adoptarea, de facto, a politicilor națiunilor sau grupurilor cu apetituri exagerate, al căror spirit de cruciadă la nivel mondial,

Sa întâmplat ca religiile să dispară cu imperiile în care domneau. Acest lucru se datorează faptului că religiile, precum civilizațiile, sunt muritoare."Holocaustul" este dublu muritor: el îi împinge pe țări să meargă în cruciade războinice și se grăbește să-și facă răul. Ea se va grăbi să se îndoiască chiar dacă, în ultimă instanță, statul evreu dispare din țara Palestinei. Evreii, apoi dispersați în întreaga lume, vor avea doar o ultimă soluție, aceea de a bemailing acest "al doilea Holocaust".


Nota translatorulului : Cuvintele engleze în limba italiană sunt în limba engleză în original. 

NB: Deja în 1980, în cartea mea Mémoire en défense contre ceux qui m'accusent de falsifier l'histoire ("Declarația cazului împotriva celor care mă acuză de falsificarea istoriei", La Vieille Taupe, Paris), m-am ocupat de " noua religie "a" Holocaustului "(p. 261-263). În 2006 am scris două articole pe această temă: "La 'Mémoire juive contre l'Histoire ou l'aversion juive pour toute recherche approfondie sur la Shoah" ("Memoria evreiască versus istorie sau aversiunea evreiască față de orice cercetare aprofundată pe Shoah ") și" Le prétendu "Holocaust" des juifs se révèle de plus en plus dangereux "." Holocaustul evreilor "se dovedește tot mai periculos"). 

Al doilea poate fi găsitaici în traducere în engleză.

Mesaje : 5666
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos


Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum