România este în plin „război de frontieră”. În ce măsură conștientizăm? Și alte câteva întrebări despre Cambridge Analyitica

In jos

România este în plin „război de frontieră”. În ce măsură conștientizăm? Și alte câteva întrebări despre Cambridge Analyitica

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Mar 25, 2018 1:12 am

Oricine poate spune astăzi că ordinea politică mondială, după statu-quo-ul care a marcat scena globală aproximativ un deceniu după sfârșitul Războiului Rece, este într-o continuă schimbare, pe măsură ce marile puteri (blocuri economice și militare) se repoziționează strategic una în raport cu cealaltă. Fermentul de necontestat al schimbărilor a fost Rusia lui Vladimir Putin, pentru că fostul ofițer KGB, pe care Boris Elțîn l-a desemnat ca moștenitor al său la conducerea Federației, și-a dat seama slăbiciunile imperiului și a decis să le transforme în atuuri, sub o conducere de mână forte. Și a declanșat atacul; a avertizat SUA și UE că Rusia vrea o ”lume multipolară”, a sferelor de interese.
Din momentul în care România a fost admisă în NATO și în UE, devenind și un factor activ în contestarea sferei de influență rusești din regiunea Mării Negre, s-a transformat într-o țintă clar definită pentru Federația Rusă. În iunie 2006, în exercițiul ministrului de externe Mihai Răzvan Ungureanu, România a lansat inițiativa ”Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat”[1], iar în aprilie 2008, la reuniunea NATO de la București a insistat pentru acceptarea candidaturii Ucrainei și Georgiei la alianță[2]; în fine, în anul 2010, a fost acceptată candidatura României pentru găzduirea uneia din bazele scutului defensiv antirachetă NATO din Europa[3], pentru ca, în ianuarie 2016, fostul ministru al apărării Mihnea Motoc (în prezent consilier pentru politici de apărare al lui Jean-Claude Junker) să propună NATO înființarea unei flote comune la Marea Neagră[4].
Vladimir Putin a imprimat ofensivei ruse valențe necunoscute, pe care nici imperiul țarist și nici Armata Roșie nu le-au vădit atunci când au acționat conform liniilor strategice din ”Testamentul lui Petru cel Mare”[5]; noul conducător de la Kremlin le-a cerut conducătorilor militari să acționeze tactic sofisticat, alternând elementele de forță ale războiului clasic cu cele ale războiului hibrid[6]. Ascensiunea lui Vladimir Putin a transformat ambițiile Federației Ruse într-un set de amenințări asimterice[7] care vizează orice capitală ce a fost țintită de strategii militari ruși – iar Bucureștiul nu este ocolit, acest lucru trebuie să ne fie foarte clar.
Într-un scrutin ce nu a favorizat alegerile cu adevărat libere, noul mandat acordat de alegători lui Vladimir Putin poate corespunde unei încercari de a folosi diplomația (măcar) pentru a stabili (cât mai clar) obiectivele strategice vizate de Kremlin și a încerca negocieri care să stăvilească pentru un timp ambițiile distructive, formulând câteva proiecte comune constructive.
Problema cea mai dificil de rezolvat, însă, este aceea că Federația Rusă are un avantaj strategic ce se poate dovedi mai mult decât îngrijorător, pentru că a reușit să provoace prin intervenții asimetrice precise o serie întreagă de vulnerabilități pe care NATO nu le poate surmonta cu ușurință[8] și are nevoie să câștige timp. Cele mai dificile sunt provocările generate de controlul deciziei politice în țările din Europa de Est, acolo unde Kremlinul manevrează cu dibăcie, pentru că se poate baza pe informațiile pe care le are la dispoziție din perioada ”Tratatului de la Varșovia”, dar și pentru că și-a dezvoltat capacități operaționale de control/stimulare al/a comportamentului mulțimilor prin platformele de socializare.
Acțiunile Federației Ruse nu pot fi însă analizate numai din perspectiva unilaterală a inițiativei pe care a luat-o în planul operațional. Până la urmă, Federația Rusă a procedat într-un mod clasic atunci când a provocat SUA și NATO, pentru că astfel i-a definit ca principalii săi inamici; iar acest lucru a fost posibil pentru că a gândit și gândește încă lumea ca fiind o scenă a unei confruntări globale după teoria lui Halford John Mackinder și încearcă să găsească răspunsul folosind o viziune a preeminenței ”Mamei Rusia” cât se poate de conformă cu cea a țarului Petru cel Mare.
Cu alte cuvinte, Rusia lui Vladimir Putin crede că nu a avut și nu are nimic de câștigat din cooperarea economică globală, cel puțin nu pentru elitele sale provenite din structurile serviciilor de informații, mai ales KGB (actualul FSB)[9]. Și atunci caută confruntarea, în care poate să se poziționeze convenabil, din spatele armamentului său nuclear, astfel încât să se profileze într-un lider mesianic, fără de care Federația Rusă ar ajunge la colaps, sub loviturile Occidentului, dar care îi permite și să manevreze punctual, pentru delimitarea sferei de influență.

Figura 1
Lumea multipolară, așa cum și-o imaginează Kremlinul la acest moment (figura 1), este departe de a fi un spațiu care să avantajeze (mai mult decât o lume a cooperării, a libertății și democrației) interesele Federației Ruse, pentru că fisurile din Blocul țărilor NATO pot la fel de bine să se estompeze, iar în relația cu China – o putere economică care poate în curând devansa SUA, deci în permanentă foame de resurse – pot interveni complicații greu de prevăzut la acest moment, deci cu atât mai greu de gestionat.
CUM A ÎNCEPUT ATACUL?
Extinderea rapidă a UE și a NATO cu țările din estul Europei, inclusiv cu Statele Baltice, Polonia, România și Bulgaria a nemulțumit puterea de la Kremlin la un nivel profund. Principala teză este aceea că, la momentul în care NATO avansa pe flancul estic al Europei, Federației Ruse i se oferea posibilitatea de a deveni un partener valid al alianței și – implicit – al Uniunii Europene, în condițiile în care ar fi renunțat la politica de confruntare și ar fi adoptat modelul de dezvoltare al democrațiilor liberale[10]. Dar Rusia lui Putin a ales altă cale.

Figura 2
În august 2008, la numai patru luni după summit-ul NATO de la București, Federația Rusă invada Georgia[11], pentru a asigura ”protecție” regiunilor separatiste Osetia de Sud și Abhazia în fața intențiilor guvernului legitim georgian, de a readuce respectivele regiuni sub suveranitatea Tbilisiului. Intervenția rusă a tăiat jumătate din accesul guvernului georgian la Marea Neagră și a restabilit enclava osetiană din mijlocul țării (figura 2). Nu mai putea fi vorba de un proces de aderare al Georgiei la NATO.
În Ucraina, confruntarea a fost mult mai dificilă. În noiembrie 2004, fostul guvernator al provinciei Donețk, Viktor Ianukovici, candidează la președinția Ucrainei de pe o platformă pro-Rusia declarată. Alegerile sunt câștigate, după trei runde și intervenția Curții Supreme de Justiție a Ucrainei, de Viktor Iușcenko, candidatul pro-european. În mandatul lui Iușcenko Federația Rusă nu ezită să apeleze la arma energetică, oprind livrările de gaze naturale către Europa prin Ucraina, sau încercând să-l elimine (fizic) pe președintele Viktor Iușcenko, prin otrăvirea cu dioxină.
Presiunea constantă a Kremlinului asupra Kievului are în cele din urmă succes, pentru că la începutul anului 2010 Viktor Ianukovici reușește să devină președinte al Ucrainei. Deși contestat puternic prin proteste de stradă, Viktor Ianukovici păstrează puterea la Kiev până când decide să respingă parteneriatul cu Uniunea Europeană, arătând astfel ucrainenilor ce rol îi rezervase de fapt Kremlinul atunci când l-a adus la putere.
În tot acest timp, principalele capitale ale NATO și UE încă mai sperau că se poate negocia cu Medvedev și Putin un parteneriat pentru democrație, care să servească intereselor ambelor blocuri. Kremlinul era simpatizat și creditat în multe capitale europene, dar mai cu seamă la Berlin, la Roma și la Paris. Nimeni atunci nu a luat în considerare că la Londra, la Nisa și la Monaco ori la Praga s-au constituit adevărate centre de concentrare ale oligarhilor ruși – mai toți obligați la loialitate față de Putin, sub amenințarea eliminării (inclusiv fizice).

Occidentul a ignorat o bună bucată de vreme inclusiv modul în care echipa de siloviki[12] Vladimir Putin – Dimitri Medvedev s-a instalat la putere și s-a menținut, eliminându-și adversarii politici fără niciun scrupul. Pentru că cei doi, deși și-au permis controlul total asupra societății, deci și asupra proceselor electorale, nu au obținut cu adevărat nici jumătate din voturile electoratului (tabelul 3); cu excepția recentelor alegeri, când obiectivul aparatului administrativ, trasat de la centru, a fost să scoată electoratul la urne cu orice preț[13].
Patru au fost momentele (esențiale) de dezvrăjire ale capitalelor occidentale, și pot fi enumerate în ordine cronologică, după cum urmează:
(i) Ca răspuns la acțiunea populară, de alungare a ”candidatului manciurian” – Viktor Ianukovici de la putere, Federația Rusă atacă cu tehnici hibride Ucraina și ocupă Crimea, pe care o scoate de sub suveranitatea Kievului, iar în regiunile Lugansk și Donețk crează o nouă Transnistrie;
(ii) Profitând de o decizie politică hazardată a fostului premier britanic David Cameron, o operațiune hibridă rusă favorizează votul pentru Brexit, care devine o realitate, slăbind coeziunea Uniunii Europene, dar și atuurile Marii Britanii;
(iii) Amenințarea asimetrică rusă se materializează, neutralizând sistemele defensive ale Americii și Kremlinul reușește să intervină în campania electorală care îl aduce pe Donlad Trump în Biroul Oval;
(iv) Serviciile secrete ruse provoacă din nou sistemele de securitate națională ale Marii Britanii și elimină printr-un atac cu armă chimică (Cazul ”Skripal”) un fost spion – Sergei Skripal, ofițer GRU.
În tot acest timp, la București, multă lume a preferat să creadă că țara noastră este în afara jocului geopolitic, deși nimeni nu-și face cu adevărat iluzii în ceea ce privește atitudinea pe care Moscova o are acum față de România, și anume una ostilă. Însă termenul corect prin care poate fi definită atitudinea românilor este cel de confuzie. În afară de faptul că ne așteptăm ca, vreodată, rușii să atace bazele militare americane de la Deveselu sau Mihail Kogălniceanu – aspect pe care îl considerăm nedrept și pentru care suntem gata să-i blamăm pe americani, la o adică – ne este greu să identificăm o altă formă de agresiune a Federației Ruse împotriva noastră.
Ori, România nu este în niciun caz exceptată de valul amenințării asimetrice pornit de Kremlin. Ca să înțelegem această realitate, ar trebui însă să punem cap la cap câteva lucruri, anumite informații publice din noianul care ne înconjoară. Și, mai ales, ar trebui să gândim cu capul nostru, eventual să evităm să luăm de gata idei fabricate la televizor, ori livrate în calupuri de știri selectate de entități necunoscute pe rețelele de socializare.
ROMÂNIA ESTE PE FRONTIERĂ
România și Polonia promovează două proiecte cu o dimensiune nouă de cooperare economică și militară, capabile să adâncească congruența de interese în flancul estic al Europei: (i) Inițiativa Celor Trei Mări și (ii) Formatul ”București 9”. Ambele tipuri de cooperare sunt încurajate de Statele Unite ale Americii, pentru că oferă repere schimbate unei zone care, până recent, era caracterizată ca fiind una de influență pentru Imperiul Rus.
Inițiativa Celor Trei Mări reia un concept polonez din perioada interbelică, ce-i aparține mareșalului Józef Piłsudski, numit ”Intermarium”[14], care se dorea o cale prin care țările dintre mările Baltică,

Figura 3
Neagră și Adriatică să se poată opune politicilor agresive promovate de Berlin, pe de-o parte, respectiv de Moscova, pe de altă parte.
George Friedman[15], fondator al Stratfor, apreciază că Inițiativa Celor Trei Mări (figura 4) apropie țări membre ale UE, foste comuniste, care nu fac parte din nucleul economic performant al UE, de cooperarea cu SUA, de la care și așteaptă sprijinul militar cel mai important, pentru a putea negocia credibil cu Federația Rusă[16].
Pe de altă parte, Formatul ”București 9” este o structură de cooperare a miniștrilor apărării din nouă state membre ale NATO – Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria -, situate în flancul estic al Europei și care încearcă să se coordoneze tot pentru a face față unei eventuale agresiuni rusești, în condițiile în care cele nouă state vor fi cu siguranță în prima linie a conflictului.
Conștientizarea situației în care ne regăsim este motivul pentru care România, la fel cu Polonia, sunt factorii activi care se străduiesc să ofere consistență celor două tipuri de cooperare economico-militară. România, cel puțin până în prezent, a făcut chiar mai mult decât atât. În primul rând, începând cu anul 2017, și-a calibrat la 2% din PIB cheltuielile de apărare și, pe lângă implicarea în formaturile de cooperare ale flancului estic s-a dovedit extrem de interesată și de activă și în politicile PESCO,  sau prin susținerea inițiativei privind întărirea cooperării UE – NATO care să permită creșterea mobilității trupelor și tehnicii militare – conceptul de ”Schengen militar” în Europa.
Toate acestea au atras atenția nu doar Moscovei (care acționează în consecință, pentru a zădărnici eforturile prin care România caută să-și securizeze interesele), ci și diverselor grupări de interese care caută să profite de nevoia României de a încheia contracte semnificative de înzestrare cu tehnică militară, pentru a obține profituri (însemnate și necuvenite) din intermedierea influenței și prin specularea vulnerabilităților unor elite politice corupte care iau deciziile la București.
Cu adevărat problematică devine situația în condițiile în care lăcomia intermediarilor își dă mâna cu interesele Kremlinului, pentru că starea de pericol pentru securitatea națională este la acel moment manifestă și implică un răspuns imediat. România nu este singura aflată în această situație. În Letonia sistemul bancar a fost permeabil zeci de ani pentru capitalurile rusești, dar cel care a tolerat situația ani la rând, adică guvernatorul băncii centrale din Letonia, Ilmars Rimsevics a fost abia de curând arestat, după ce un raport al Trezoreriei SUA a acuzat sistemul bancar leton inclusiv de spălarea de bani nord-coreeni[17].
În Ungaria, pentru a se menține la putere, Viktor Orban și-a conceput un sistem putinist de control al instituțiilor prin care drenează fonduri europene și guvernamentale și nu ezită să execute un balet diplomatic complicat, prin care se menține în același timp apropiat de Federația Rusă și de China, dar și cuplat la piața UE sau alături de interesele SUA în flancul estic. Același joc complicat îl regăsim și la Praga, ori la Bratislava, unde recentele proteste de stradă acuză derapajele grave pe care corupția le-a provocat statului de drept.
Precum odinioară în Vestul Sălbatic, situarea la Frontieră implică în sine un risc, iar România, după ce coaliția PSD – ALDE a câștigat alegerile din 2016, pare să-și fi pierdut determinarea cu care, alături de Polonia, își construia o poziție de pilon al NATO și partener de încredere al SUA în Flancul Estic. Mai mult decât atât, tot ceea ce România obținuse prin poziția intransigentă de luptă cu corupția instituționalizată și pentru statul de drept, care i-ar fi oferit oportunitatea de a se număra printre statele re-fondatoare ale Uniunii Europene post-Brexit, este acum aproape să fie anulat prin acțiunile premierului V.V. Dăncilă și cele ale ministrului justiției, Tudorel Toader[18].
Dar poate cel mai interesant semnal a fost oferit recent de vizita pe care ”Fundația Europeană Titulescu”, cu susținerea Ambasadei României în Federația Rusă (deci a MAE) a făcut-o la Moscova, ca răspuns la o invitație a ”Fondul Gorceakov pentru Diplomaţie Publică” pentru a analiza ”stadiul relațiilor româno-ruse”. Fondul Gorceakov este o organizaţie creată în 2010 pentru a promova propaganda Kremlinului. Conducerea Fondului Gorceakov este asigurată de ministrul de externe Serghei Lavrov, iar din aceasta mai fac parte, printre alţii, Igor Ivanov (ministru de externe al Federaţiei Ruse în perioada 1998-2004, cel care a semnat Tratatul politic dintre România şi Federaţia Rusă în 2003, în timpul în care Adrian Năstase era prim-ministru), precum şi Vagit Alekperov, preşedintele Lukoil din 1993.[19]
Este important să reținem personajele care au asigurat fondul celui mai important moment la vizitei delegației Fundației Europene Titulescu în Federația Rusă, și anume întâlnirea dintre Adrian Năstase, secondat de ambasadorul Vasile Soare, cu vice-ministrul de externe al Rusiei, Alexandr Grușko. În mod evident, partenerii UE și NATO își pun fireasca întrebare ce mesaje neoficiale a purtat între București și Moscova fostul premier Adrian Năstase și dacă aceste mesaje au legătură cu politici nedeclarate ale guvernului păstorit de cuplul anti-Bruxelles format din Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.
CORBII ȘI-AU DAT MÂNA, PLANURILE LE-A FĂCUT KREMLINUL
Robert Mueller (în imagine), fost director al FBI, în prezent consilierul nominalizat de Procurorul General al SUA pentru a investiga amestecul Rusiei în alegerile din SUA, în 2016, a anunțat recent că și-a extins investigația și asupra unor alte situații în care entități statale, cum este cazul Emiratelor Arabe Unite, au fost interesate să cumpere influență în mediul președintelui american Donald Trump[20].

Ceea ce este de interes în această afacere pe care o investighează acum Robert Mueller, raportat la România, sunt personajele implicate și schema pe care au aplicat-o (figura 4). În principiu, se poate observa o legătură strânsă între consilierii președintelui Donald Trump și diverse personaje care l-au asistat în campanie pentru strângerea de fonduri, dar numai pentru a profita acum de influența pe care o au la Casa Albă și pe care o tranzacționează făcând profituri necuvenite. Prezența în astfel de scheme a lui Jared Kushner, ginerele președintelui și consilier al socrului său la Casa Albă, poate indica și că familia Trump nu se dă în lături de la astfel de ”afaceri”.[21]

Figura 4
Personaje cheie în administrația Donald Trump s-au arătat încă de la început a fi Steve Bannon (în imagine), consultantul care, împreună Cambridge Analytica, au condus campania electorală care l-au adus pe omul de afaceri la Casa Albă și Elliot Broidy, un lobby-st american care a asigurat o campanie de strângere de fonduri eficientă pentru echipa celui care a devenit președintele SUA.

Steve Bannon a decis să coopereze cu anchetatorul Robert Mueller în ancheta privind influența Federației Ruse asupra campaniei electorale a lui Donald Trump, la fel cum a făcut-o și un alt fost consilier al președintelui, respectiv Michael Flynn, fost consultant al SCL Group.
Pe de altă parte, scandalul atacului cu neurotoxină asupra fostului ofițer GRU Sergei Skripal pare să fi dezmorțit serviciile de securitate și de intelligence britanice, care au identificat companiile Strategic Communication Laboratories (SCL) și Cambridge Analytica a fi vehicule ale unor interese ruse, iar ca interfață Agenția de Cercetare a Internetului (IRA), cu sediul în Sankt Petersburg, compania Lukoil, interesată de targeting-ul politic și furnizoare de fonduri[22], dar și psihologul de origine moldoveană de la Universitatea Cambridge, Aleksandr Kogan[23].
Esența scandalului Cambridge Analytica este destul de bine cunoscută, precum și modul în care Steve Bannon s-a folosit de capacitățile acestei companii, dezvăluite publicului de un fost angajat, Christopher Wylie. Practic, la Cambridge Analytica au ajuns date colectate neautorizat din rețeaua social media Facebook de Aleksandr Kogan, printr-o aplicație informatică numită „thisisyourdigitallife”, despre care moldoveanul afirma că-i aparține și că era destinată unei cercetări de piață. Așa cum se vede și din figura 5, atât Facebook, cât și Universitatea Cambridge plătesc în acest scandal prețul bunei credințe.

Figura 5
Trebuie să ne rețină atenția faptul că, începând din anul 2014, SCL – Cambridge Analytica au conceput laboratorul în care, așa cum declară Christopher Wylie, dar cum au descoperit și jurnaliștii de la UK’s Channel 4, au fost testate diverse tipuri de mesaje pe rețelele de socializare, fiind țintiți indivizi și grupuri de indivizi al căror comportament a fost studiat și de la care se anticipa un anumit tip de răspuns comportamental, ce a putut fi ulterior manipulat în campanii de tipul Brexit sau alegerile prezidențiale din SUA.
Faptul că Agenția de Cercetare a Internetului din Sankt Petersburg, ori Lukoil au fost implicate în planificarea/finanțarea unor astfel de operațiuni nu reprezintă decât fațeta vizibilă – abia acum – a unui tip de operațiune de război hibrid concepută de sistemele de forță de la Kremlin. Ideea de bază pentru care au plătit rușii, a fost aceea de a sădi în mințile alegătorilor din țările democratice vizate ideea că nu pot avea încredere în stat și în elitele lor politice. În acest mod, a fost favorizată acțiunea antisistem, adică: Brexit, respectiv alegerea unui om de afaceri veros pentru poziția de președinte al SUA – cu intenția clară de a slăbi forța statelor respective în competiția internațională.
ȘI ROMÂNIA ESTE UN SUBIECT AL EXPERIMENTELOR SCL GROUP
În noiembrie 2006, Tăriceanu a avut o întâlnire cu șeful FBI de la acea vreme, Robert Mueller (cel care conduce acum investigația privind amestecul Rusiei în alegerile prezindențiale din SUA). La acea vreme, colaborarea dintre FBI și SRI era deja de notorietate, la fel și sprijinul pe care administrația americană i-l acorda Monicăi Macovei.(…) După cum reiese din cablograma trimisă la Washington de ambasada SUA și devoalată de Wikileaks, în timpul întâlnirii cu Mueller a avut grijă să-i spună că este îngrijorat de acțiunile unor grupuri infracționale din Rusia în România, în domenii precum energia și aluminiul.”scrie Dan Turturică[24], evocând o întâlnire din perioada în care Călin Popescu Tăriceanu era premier, cu șeful de atunci al FBI, astăzi investigatorul care încearcă să dovedească modul în care Casa Albă este condusă de un grup veros, care nu ezită să-și vândă țara inamicilor, cât timp banii nu au miros. O întâlnire în cursul căreia fostul premier nu s-a simțit deloc confortabil. Oare de ce?
În toamna anului 2014, mai mulți angajați din managementul rafinăriei Petrotel, aparținând grupului rus Lukoil, au fost cercetați de Parchetul Curții de Apel Ploiești pentru fapte grave de evaziune fiscală[25]. Conform documentelor întocmite de procurori, pe parcursul unui interval de aproximativ zece ani, Lukoil a creat un sistem prin care a produs un prejudiciu de peste 1,7 miliarde de euro[26]. Fără să insistăm, putem reținte din Ordonanțele întocmite de procurori câteva aspecte, cum ar fi:
Tranzactiile desfasurate de Petrotel Lukoil SA, IMD Trade LLP Marea Britanie si beneficiarul final din Republica Moldova formeaza un lant de livrări. Conform prevederilor legislatiei de TVA, livrările in lant presupun o serie de livrări succesive intre mai multi agenti economici care poate sau nu sa implice si miscarea / transportul bunurilor, in sensul ca pot exista o serie de facturi emise in lant, dar bunurile sa fie transportate doar o singura data de la un funizor la un cumparator de pe lant (de regula lantul se incheie la cumparatorul la care ajung fizic bunurile).
Avand in vedere ca bunurile vandute de Petrotel Lukoil SA către IMD Trade LLP au parasit teritoriul Comunității si au fost transportate (direct) din Romania intr-o terta tara in afara Comunității (i.e. Republica Moldova), conditiile unei livrări intracomunitare de bunuri nu sunt indeplinite. De asemenea, calificarea livrării de produse finite de la Petrotel Lukoil SA (persoana impozabila stabilita si inregistrata in scopuri de TVA in Romania) către IMD Trade LLP (persoana impozabila stabilita si inregistrata in scopuri de TVA in UK) ca si operatiune de export nu poate fi influentata de faptul ca IMD Trade LLP (in calitatea sa de cumparator-revanzator) este stabilit intr-un stat membru UE, ci este determinata de locul unde produsele sunt puse la dispozitia beneficiarului final.
Altfel spus, pe lanțul evaziunii fiscale, probabil creată în scop de ”colector de profituri”pentru Lukoil, se regăsea o firmă fantomă cu sediul în Marea Britanie (IMD Trade LLP). Este greu de dovedit că banii Lukoil, colectați din operațiunile evazioniste din jurul Petrotel Lukoil, au finanțat operațiunile SCL – Cambridge Analytica, dar acest lucru nu poate fi exclus, în condițiile în care, așa cum declara Christopher Wylie, fostul său șef, Alexander Nix (CEO-ul Cambridge Analytica) negocia cu reprezentanți ai Lukoil contractarea unor servicii de targeting politic.
Mai grav ar fi însă, dacă banii Lukoil, prelevați prin evaziune fiscală, ar fi finanțat operațiunile SCL Group din România, așa cum sunt acestea descrise în materialele publicate de Rise Project[27] și Sorina Matei[28]. Până la urmă, actuala coaliție de guvernare este obligată să se asigure, dincolo de interesele sale politice imediate, că nu a fost targetată și ulterior folosită împotriva intereselor de securitate națională ale propriei țări, datorită vulnerabilităților penale pe care le au liderii săi politici – Liviu Dragnea, în special, dar și Călin Popescu Tăriceanu.
Poate că răspunsul la următoarele întrebări ar ajuta foarte mult în elucidarea gravității acțiunilor de război hibrid la care este supusă România din anii 2009-2010, respectiv:
(i) care este stadiul activităților de urmărire penală în dosarele Petrotel Lukoil și dacă nu ar fi mai util pentru interesele statului ca cele privind evaziunea fiscală transfrontalieră să fie preluate de DIICOT central și instrumentate împreună cu partenerii din SUA și Marea Britanie?
(ii) în ce condiții a decedat, la Nairobi, Dan Avram Sabin Mureșan (fiul fostului ministru intrat după gratii Ioan Avram Mureșan), cel care a condus din 2011 Strategic Communications Laboratories (SCL) SRL, cu sediul în Baia Mare și parte a SCL Group; în ce condiții și de când Peter Imre[29] a preluat rolul de reprezentant al SCL Group în România?
(iii) ce promisiuni a avansat Liviu Dragnea echipei de fosti consilieri ai lui Donald Trump – respectiv Michael Flynn și Steve Bannon -, precum și lui Elliot Broidy (în imagine), cel care l-a invitat la ceremonia de investire de la Casa Albă? Au aceste promisiuni legătură cu contractul semnat în data de 1 februarie 2018 între reprezentanții Romarm și oficialii firmei americane Circinus, deținută de Elliot Broidy (după modelul practicat în relația cu prințul moștenitor al EAU)[30]?
(iv) există date la ambasada română din Washington privind natura reală a activităților prestate de firma Andreae & Associates din Washington DC – de tipul ”relaţii guvernamentale, consiliere pe comunicare şi servicii de afaceri publice pentru SCL Social referitoare la eforturile lor pe zona anticorupţie din România”, declarat la Departamentul de Justiţie al SUA/ Divizia pentru Securitate Naţională – în baza contractului semnat în data de 17 martie 2017 cu SCL Social, parte a SCL Group? Se cunoaște beneficiarul real al serviciilor SCL Group care implică asistența Andreae & Associates, în condițiile în care Peter Imre a negat implicarea reprezentanței SCL din România în contract? Ar putea fi o altă putere, un stat străin?
(v) ce legătură există între sintagma ”statul paralel corupt”utilizată frecvent de Călin Popescu Tăriceanu și activitățile SCL Group – Cambridge Analytica, care au testat sloganuri de tipul ”deep state” și au targetat publicul țintă căruia să-i fie adresate?
(vi) au existat, la nivelul MAE, consultări cu partenerii NATO în privința asistenței acordate de ambasada României de la Moscova lui Adrian Năstase și membrilor delegației Fundației Europene Titulescu în intervalul 16-18 martie 2018 și, în special, cu privire la mesajele schimbate la întâlnirea cu vice-ministrul de externe Alexandr Gruşko?
În principiu este puțin probabil ca cineva să ofere în spațiul public răspunsuri la aceste întrebări. Dar simpla lor formulare dovedește cât de profunde pot fi prejudiciile create statului român de acțiunile războiului hibrid declanșat de Moscova, pentru a-și apăra dreptul de a menține o conducere oligarhică a Federației Ruse, care spoliază națiunea rusă în mod cinic, iar în relațiile internaționale impune o politică brutală și periculoasă a sferei de influență.
Cel mai probabil mulți dintre politicienii români, profund corupți, la fel de cinici ca și politicienii ruși, nu sunt conștienți de cadoul otrăvit livrat de Kremlin, atunci când încearcă să impună și în România un sistem al impunității care să le creeze dreptul de a fi corupți și de a sfida națiunea, făcând justiția neputincioasă.
Și de ce ar fi, dacă și politicienii britanici, germani sau americani au căzut în aceeași capcană, pentru că au fost și sunt lacomi, cinici și nepatrioți, orbiți de posibilitatea de a se îmbogăți rapid. Probabil că lupta Bucureștiului cu corupția, atât de promițătoare altă dată, acum în impas, se dă acum și în capitale cum sunt Washington, Londra, Paris sau Berlin. Dacă democrația și statul de drept vor învinge din nou acolo, atunci vor prevala și la București. Cu o singură condiție, însă: românii trebuie să fie conștineți că suntem în plin război și să nu slăbească presiunea asupra clasei politice.
Să nu abandonăm tocmai acum, când la Praga sau la Bratislava alți cetățeni europeni nemulțumiți dau semne că se trezesc și își doresc democrația înapoi.
NOTE_____________________
[1] http://jurnalul.ro/special-jurnalul/forumul-marii-negre-summit-in-premiera-la-bucuresti-19866.html
[2] https://www.revista22.ro/summitul-nato-de-la-bucuresti-4443.html
[3] https://www.hotnews.ro/stiri-international-6963948-este-scutul-antiracheta-sua-inclus-romania-acest-proiect-raspunde-intrebarilor-expertul-american-daryl-kimball-arms-control-association.htm
[4] https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/problema-infiintarii-unei-flote-nato-in-marea-neagra
[5] https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/testamentul-lui-petru-cel-mare-sau-rusia-si-obsesia-marii-negre
[6] https://www.europalibera.org/a/27738877.html
[7] https://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/amenintari_asimetrice_sau_amenintari_hibride.pdf
[8] In cursul audierilor in Congresul SUA, generalul Curtis M. Scaparrottiseful Comandamentului SUA in Europa, a atras atenția că: Ținând cont de actualul ritm al modernizării militare ruse, trebuie să ne menținem modernizarea pe care am avut-o până acum, pentru a menține dominația în zonele în care avem dominație acum. Dacă nu facem acest lucru, cred că ritmul Rusiei ne va provoca în domeniul militar din aproape toate punctele de vedere până, să spunem, în anul 2025; http://www.ziare.com/international/rusia/un-general-american-avertizeaza-rusia-ar-putea-dobandi-superioritate-militara-in-europa-pana-in-2025-1505213
[9] http://www.contributors.ro/administratie/interviu-cu-armand-gosu-rusia-de-la-bol%C8%99eviki-lui-lenin-la-siloviki-lui-putin/
[10] Potrivit lui Tomas Valasekdirector pentru politică externă şi apărare în cadrul think tank-ului londonez Centre for European Reform, „conversaţiile cu diplomaţi şi oficiali NATO sugerează că la summitul din noiembrie NATO ar putea fi pregătită să ofere Rusiei posibilitatea aderării, dacă şi când va îndeplini criteriile de aderare”. Mai mult, susţine Valasek, NATO ar putea crea condiţii speciale pentru aderarea Rusiei, diferite de cele necesare pentru candidaţii precedenţi, astfel încât să răspundă dorinţei Moscovei de a fi tratată ca o mare putere (august, 2010); http://romanialibera.ro/actualitate/international/rusia-inamic-sau-membra-nato-197303
[11] https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/vara-tancurilor-din-2008-micul-razboi-ruso-georgian-care-a-zguduit-lumea
[12] https://www.globalsecurity.org/military/world/russia/siloviki.htm
[13] Așa se și explică de ce, în multe secții de votare, unii alegători au introdus mai multe buletine de vot în urne, decât cele la care aveau dreptul
[15] Analist politic american, născut în februarie 1949 la Budapesta
[16] http://adevarul.ro/international/europa/george-friedman-initiativa-celor-trei-mari-baraj-expansiunii-ruse-1_596209d45ab6550cb8efb388/index.html
[17] http://incont.stirileprotv.ro/international/sistemul-financiar-leton-zguduit-de-un-scandal-de-corupc-ie-la-nivel-inalt-guvernatorul-bancii-centrale.html
[18] http://www.ziare.com/liviu-dragnea/psd/dancila-si-toader-au-lansat-planul-de-atac-asupra-uniunii-europene-cu-ce-pret-1506773
[24] https://www.digi24.ro/opinii/efectul-mueller-asupra-coloniei-penitenciare-899802#ziarecom
[25] http://www.jurnal.md/ro/import/2014/10/7/directorul-petrotel-lukoil-ploiesti-cercetat-pentru-evaziune-fiscala-1178134/
[26] https://www.observatorulph.ro/exclusiv/87132-exclusiv-ordonanta-procurorului-de-caz-al-pca-ploiesti-in-dosarul-petrotel-lukoil
[27] https://www.riseproject.ro/firma-de-strategie-din-spatele-lui-trump-si-al-brexit-in-romania-inca-din-2011/
[28] http://sorinamatei.ro/exclusiv-lupta-anticoruptie-din-romania-tinta-unui-contract-de-consultanta-strategica-comandat-de-cea-cea-mai-puternica-si-influenta-masinarie-de-psy-ops-date-si-profiling-din-lum/
[29] Peter Imre este unul dintre emisarii care l-au ”răzgândit” pe Călin Popescu Tăriceanu în anul 2005, la solicitarea lui Dinu Patriciu, atunci când președintele Traian Băsescu obținuse de la fostul premier promisiunea de a demisiona pentru a se organiza alegeri anticipate, care probabil ar fi consființit un dezastru electoral pentru PSD
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4933
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

PE BLOG

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Mar 25, 2018 1:13 am

avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4933
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum