O acuzație gravă de care Ponta nu poate fi lăsat să fugă

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

O acuzație gravă de care Ponta nu poate fi lăsat să fugă

Mesaj Scris de Amedeo la data de Joi Iul 09, 2015 10:49 pm


Sucombarea politică a lui Victor Ponta și prăbușirea acestuia în abisurile Codului Penal, două evenimente esențiale ajunse în sfârșit la scadență, vor trebui proiectate în tabloul mai general al falimentului unei politici anti-naționale cu aer programatic: o politică de îndepărtare a României de Europa și America, de decuplare a ei de la valorile euro-atlantice, de suspendare (în primă, fază de facto) a angajamentelor care dăduseră la un moment dat semnalul viguros că România post-ceaușistă a ales ireversibil integrarea sa în Occident.
Prin urmare, în acel rechizitoriu va fi imperativă sublinierea faptului că pașii concreți care au construit în ultimii trei ani această imagine nu au fost banale accidente, nici gafele nefericite ale unui premier neexperimentat, nici bune intenții fușerit „comunicate” publicului larg și partenerilor strategici ai țării de către un guvern și de către un parlament controlate total de PSD.
Din contră, va trebui precizat apăsat că a fost vorba de un efort sistematic, poate pe alocuri haotic - dar asta numai și numai din cauza sentimentului de urgență sub auspiciile căruia PSD, Victor Ponta și păpușarii care îi suflă în ureche premierului fanariot au acționat.
Căci ceea ce e drept, e drept: cu o grabă nebună s-au chinuit să distrugă într-o clipă tot ceea ce se clădise bine de-a lungul ultimilor 10-15 ani.
Or, se vede treaba, misiunea de a face atât de mult rău într-un atât de scurt timp s-a dovedit imposibilă chiar și pentru aceste harnice, dar trădătoare baroase.
De exemplu, faptul că astăzi, pe fondul evenimentelor din Grecia, premierul șchiop cugetă la fel cum merge, asta nu se explică numai prin gestul extrem al politicianului disperat care, încolțit de DNA și dezbrăcat de credibilitate în ochii principalelor cancelarii, nu mai știe de ce anume să se agațe pentru a nu îl duce la fund vârtejul.
Nu, faptul că Ponta începe să se exprime public în siajul unuia ca Tsipras este în primul rând dovada adusă la zi că omul rămâne fidel țelului suprem de a deraia România de pe șina euro-atlantică, țel a cărui lansare oficială s-a consumat în 2012, imediat după ce a preluat guvernarea.
Poate că vă mai amintiți cum, la vremea respectivă, asediul concertat asupra instituțiilor cheie ale statului de drept au fost dublate de discursuri cu pronunțat iz naționalist și izolaționist, cu înfierarea proletară a Bruxelles-ului și ridiculizarea comisarilor europeni, cu jigniri fără precedent la adresa unor șefi de cancelarii precum Angela Merkel.
Victor Ponta și colegii săi din PSD, USL și din Guvern au împroșcat atunci cu tot veninul din dotare, călcând în picioare atât de mult linii roșii, încât manualele de conduită diplomatică cu siguranță au trebuit a fi rescrise.
Cu sprijinul aparatului de propagandă afiliat (finanțat din banii noștri, prin tunurile pe care le-au dat, de către pușcăriabili precum Dan Voiculescu sau Sebastian Ghiță), Ponta și bătăușii săi politici au contribuit decisiv la degradarea în spațiul public a ideii de UE și a ideii de NATO, a rolului fundamental pentru securitatea țării pe care îl joacă Parteneriatul strategic România-SUA, în general, a noțiunii de Occident.
Și au făcut asta într-un moment care, prin prisma garanțiilor de securitate și a accesului la know-how economic și strategic, nu avea și, în continuare, nu are egal în istoria statului român.
Nu în ultimul rând, aduceți-vă din nou aminte, au făcut asta în paralel cu zugrăvirea în culorile cele mai vii a celeilalte alternative pentru un prezent însorit și un viitor luminos în România, respectiv axa Beijing-Moscova.
Covorul roșu întins oficialilor chinezi și ploconirea jalnică în fața lor a unei întregi turme de pesediști, în frunte cu clienții VIP ai DNA Ponta și Dragnea a fost un moment cheie în ampla tentativă a mafiei politico-economice de la București de a deturna țara de pe drumul euro-atlantic.
Totul a culminat cu o confuzie tectonică pe care Guvernul Ponta a încercat să o inducă în relația României cu Washingon-ul și cu Bruxelles-ul, respectiv anunțul privind dorința de a încheia un parteneriat strategic în toată puterea cuvântului cu Beijingul.
Or, în ce cheie poți interpreta datele de pe busola diplomatică a rătăcitului Ponta atunci când omul împinge lucrurile atât de departe, atunci când, cu bună știință, premierul României introduce în ecuația relațiilor internaționale ale țării lui două elemente care se resping natural și cu toată forța?
Natura parteneriatului strategic coroborată cu harta geopolitică a lumii face imposibilă angajarea concomitentă a României într-un parteneriat strategic cu SUA și unul cu China.
Iar dacă tot am ajuns aici, la relația privilegiată cu China, pe care Ponta a vrut să o extrapoleze de la persoana sa privată la statul român însuși, v-aș reîmprospăta memoria cu un „admirabil” exercițiu de propagare a dulcegăriilor maoiste în România secolului XXI.
În toamna lui 2013, s-a ținut la Brașov congresul pentru alegerea unui nou președinte al Tineretului Social-Democrat, Victor Ponta și Nicolae Bănicioiu predându-i „democratic” ștafeta cântărețului cu o fulminantă ascensiune politică în PSD, Mihai Sturzu.
A fost acolo un moment halucinant, cel în care un reprezentant al delegației „frățești” a tinerilor din Partidul Comunist Chinez a citat cu neîngrădită bucurie din Mao, un criminal notoriu, care a măcelărit tot ce a prins, de la concetățenii „dezordonați” politic, la nefericitele vrăbii pe care Partidul nu le-a mai tolerat pe cerul și prin holdele țării osândite. Închei aici paranteza.
La fel, în ce balanță poate fi pusă disperarea care traversa ființa lui Ponta, rupând din el bucată cu bucată, apropo de resuscitarea relației cu Rusia, într-un context regional și internațional care obliga la precauții lipsite de echivoc?
Pe de o parte, politrucul plagiator ardea de nerăbdare să fie primit la Kremlin, pe de alta se temea că un astfel episod, odată consumat, îi va șubrezi imaginea pe plan intern și îl va face, prematur, nefrecventabil pe plan extern – anume, la nivelul UE și al NATO.
Ca atare, întâiul operat al țării a fost nevoit să se adapteze vitregelor condiții și să joace cartea rusească în surdină, limitându-se la a se afișa alături de Putin la evenimente boicotate de omologii săi din capitalele partenere (Olimpiada de la Soci, competiția sportivă de la Baku).
Dar jocul cu adevărat periculos pe care Ponta l-a făcut, fie și implicit, în beneficiul Moscovei și, deci, în detrimentul păstrării nealterate a cursului euro-atlantic al României, s-a derulat într-o zonă mult mai plină de substanță decât cea a trasului în poză cu Putin și a reacțiilor anemice ale sale și ale ministrului său de Externe, Corlățean, de când cu războiul deschis de Rusia în Ucraina.
Jocul periculos s-a dus în sfera vulnerabilizării statului de drept în România, prin atacurile concertate ale Guvernului și ale PSD, prin intermediul Parlamentului, la adresa justiției.
Jocul periculos s-a dus, totodată, în planul promovării unui discurs otrăvitor și insistent la adresa UE și SUA, prin vidanjele media Antena 3, RTV și site-urile afiliate.
Jocul periculos s-a dus în fiecare clipă în care premierul a continuat să își continue mandatul, în ciuda anchetelor în care procurorii anti-corupție îl vizează și continuă cu fiecare nou moment în care agenda sa de premier este secretizată.
Faptul însuși de a dispărea din țară fără ca, în mod oficial, nimeni să nu fie informat unde anume te afli, ce faci, dar și cum ai ajuns acolo reprezintă o vulnerabilizare a statului, a instituțiilor sale, iar asta dincolo de afrontul deschis adus opiniei publice.
Faptul însuși de a sta în genunchi și a da luciu pantofilor unuia ca președintele turc Erdogan, pentru a primi în schimb o temporară protecție în fața procurorilor din țara pe care o conduci alterează într-atât imaginea externă a României, ca țară frecventabilă în interiorul UE și NATO, încât, evident, copil să fi și să nu vezi că, în contextul actual, la Kremlin un funcționar mai bifează un punct atins de pe agenda putinistă care vizează lărgirea falilei neîncrederii între statele membre.
La fel, a cultiva ambițiile faraonice ale lui Erdogan, inclusiv prin oferirea unui teren suficient de mare încât liderul de la Ankara să poată ridica la București o moscheie fără egal în Europa, totul într-un context în care partenerii tăi de la Berlin, Paris, Londra, Washington și Bruxelles caută soluții de urgență pentru a limita unda de șoc islamistă, din nou, asta nu sugerează decât atingerea pragului critic de iresponsabilitate la vârful Guvernului României. Și mai sugerează totodată că, ușor-ușor, România arată tot mai mult ca un stat-capcană. Un stat care, prin modul netransparent și discreționar în care-l conduce premierul său șchiop poate oricând submina cele mai delicate decizii și cele mai complicate consensuri la care aliații pot la un moment dat spera.
Atunci când Victor Ponta se va prăbuși definitiv sub greutatea propriilor fapte politice și penale, ar fi util să nu-l scutim de culpa uriașă de a fi șubrezit România în relația cu partenerii săi strategici și de a se fi înrolat pe un front care, așa cum s-a putut vedea în ultimii trei ani și ceva, nu ar fi putut duce decât la suspendarea centrului de greutate euro-atlantic.
Cu consecințele de rigoare care decurg dintr-o asemenea politică de stat. Căci, da, o conchid cu toată luciditatea, a fost vorba tot timpul de o politică de stat. Una cu totul alta decât cea pe care ne-am angajat să o construim odată admiși în Uniunea Europeană și NATO.
Iar pentru așa ceva nu ar mai trebui să existe spital pe lumea asta în care Ponta să se poată opera în liniște.
avatar
Amedeo

Mesaje : 84
Data de înscriere : 15/02/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum