ANTIROMÂNISMUL

In jos

ANTIROMÂNISMUL

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Mar 30, 2018 2:32 am

Antiromânismul este o reacțiune politică, emoțională sau intelectuală ostilă la creșterea, în decursul secolelor, a identității naționale românești. 

Discriminări şi sentimente antiromâneşti au fost prezente în imperiile şi statele care au stăpânit ţările române sau care înconjurau România, precum şi în state mai îndepărtate, unde unde trăiesc sau circulă minorităţi româneşti.

Ele pot fi îndreptate atât împotriva României ca stat, cât şi împotriva românofonilor trăind în afara ţării, mai ales acolo unde graniţele politice nu coincid cu limitele ariilor de răspândire a grupurilor etno-lingvistice române.

Antiromânismul se poate manifesta adesea şi prin tendința de a minimaliza sau de a descrie în termeni negativi această identitate.

În plan practic, antiromânismul poate îmbrăca diferite forme, de la cele mai ușoare la cele mai grave A jigni neamul românesc este adesea justificată de o aşa zisă  ”liberă exprimare”.

  În Republica Moldova, stat apărut pe teritoriul fostei provincii Basarabia, aflată timp de două secole sub stăpânire rusă, antiromânismul s-a manifestat şi ca o reacţie împotriva mişcării unioniste. Atitudinea antiunionistă, apărută în laboratoarele propagandei ruse şi mai apoi sovietice, a fost şi este specifică unei părţi însemnate din clasa politică locală, susţinută preponderent de minorităţile conlocuitoare şi de moldovenii românofoni care cred că ar avea de pierdut în cazul reunificării.

Principala doctrină a antiromânismului în Republica Moldova este „moldovenismul”, concepţie elaborată în URSS încă înainte de 1940, în timpul Republicii Socialiste Sovietice Autonome Moldoveneşti din Ucraina, prin care se încearcă şi în prezent să se demonstreze că în conştiinţa naţională şi în limba localnicilor, identitatea românească ar fi artificială şi marginală, prin reinterpretarea a posteriori a identităţii locale medievale şi tradiţionale a voievodatului Moldovei, care, în realitate, nu a fost niciodată potrivnică identităţii româneşti, ci parte a acesteia.

După destrămarea Uniunii Sovietice, mai multe reforme legislative au consolidat poziţia băştinaşilor basarabeni din Republica Moldova prin stabilirea limbii române ca limbă oficială. Relaţiile dintre guvernele Republicii Moldova şi României au fost la început foarte cordiale, România fiind primul stat din lume care a recunoscut independenţa Republicii Moldova.

Când parlamentarii moldoveni au ales calea independenţei mai degrabă decât cea a unirii cu România, preşedintele Mircea Snegur a elaborat doctrina numită un popor, două state.

Această doctrină susţine ipocrit că Republica Moldova este o „patrie a moldovenilor români, ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari ş. a., toţi cetăţeni egali în drepturi şi toţi deopotrivă moldoveni, fie că aparţin limbii, istoriei şi culturii poporului român, rus, ucrainean, găgăuz sau bulgar”.

 

După alegerile din 1996, identitatea românească a populaţiei majoritare şi băştinaşe a început să fie negată din nou, articolul 13 din noua constituţie ulterior adoptată, susţinând, ca în epoca sovietică, că ar exista „diferenţă dintre limba română şi limba moldovenească, dar păstrând această limbă ca „limbă de stat şi de comunicare interetnică.

După alegerile din 2001, câştigate de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, s-a încercat iniţial să se acorde limbii ruse statutul de limbă de stat, dar iniţiativa a eşuat datorită opoziţiei; în schimb, limba rusă a recăpătat statutul de limbă de comunicare interetnică (pierdut în septembrie 1989), ceea ce în practică îi obligă pe toţi locuitorii republicii Moldova să cunoască limba federaţiei Ruse, nu şi limba de stat a ţării.

Rezultatul acestor evoluţii este că în prezent  singura etnie conlocuitoare din Republica Moldova care nu îşi poate afirma nestingherit indentitatea şi istoria în relaţie cu semenii săi de peste hotarele statului, este cea băştinaşă şi majoritară, devreme ce Bulgarii, Găgăuzii, Ruşii sau Ucrainenii se pot în mod liber afirma ca membri ai naţiunilor respective, în timp ce Basarabenii care îndrăznesc să se afirme Români sunt socotiţi ca o minoritate în propria lor ţară, iar dacă afirmă că Moldovenii sunt Români, pot fi urmăriţi şi condamnaţi inclusiv penal.

Antiromânismul s-a mai manifestat în Republica Moldova prin refuzul guvernului de a reveni la denumirile moldoveneşti iniţiale ale mai multor localităţi rusificate fie în perioada imperială rusă (1812-1917) fie în perioada sovietică (1940-41 şi 1955-91).

Astfel, de exemplu, s-a renunţat la Ediniţa (rămasă Edineţ, de la Единець), la Sturzeni (rămasă Ucrainca, de la Украйнка), la Ciubărciu (rămas Ciobruci, de la Чобручь) sau la Frumoasa (rămasă Cahul, de la Кагул).

În Transnistria, situaţia este şi mai rea. După războiul din 1992 dintre separatişti şi Republica Moldova, populaţia românofonă a fost persecutată în mod repetat, ducând la emigrarea a unui număr de 5.000-10.000 de românofoni din regiune.

Deşi în Transnistria trăieşte un număr semnificativ de românofoni, limba română nu este folosită în public aproape niciodată.

Şcolile româneşti reprezintă circa 11% din numărul total de şcoli din Transnistria, deşi conform recensământului din Transnistria în 2004, românii sunt 31,9% din populaţie. Majoritatea acestor şcoli sunt forţate să folosească alfabetul chirilic rusesc şi manualele comuniste publicate cu circa patru decenii în urmă.

Numai şase şcoli sunt autorizate să predea în limba română şi să utilizeze şi alfabetul latin. Sunt însă semne că şi asupra acestora se fac presiuni pentru a fi închise.

Criza şcolară din 2004 este un exemplu în acest sens, guvernarea prorusă dinTiraspol încercând să închidă cu forţa două dintre aceste şcoli. La orfelinatul din Tighina, copiii români întorşi din vacanţă au găsit orfelinatul închis de poliţie.

După ce au stat o noapte afară, au intrat cu forţa în clădire şi au stat acolo, fără apă şi electricitate timp de câteva luni, până când, datorită intervenţiilor Republicii Moldova, a României cât şi a OSCE, situaţia a fost rezolvată.

Mulţi părinţi români au fost arestaţi sau concediaţi din cauza simpatiilor politice sau determinării lor de a îşi ţine copii în şcoli cu limba de predare româna.

Cetăţenii care exprimă vederi proromâneşti sau chiar promoldoveneşti, sunt supuşi unei politici de persecuţie şi intimidare în Transnistria. Grupul Ilie Ilaşcu este cel mai cunoscut şi bine documentat dintre aceste cazuri.

Nu poate fi omisă nici  lupta culturală dusă, prin tastaturi şi ecrane, de „moldovenişti” în cadrul enciclopediei interactive Wikipedia, pentru a instaura o versiune în „limba moldovenească” deosebită de cea în limba română.

Tentativa a eşuat, nu pentrucă administratorii Wikipediei au luat poziţie pentru „românişti” împotriva „moldoveniştilor”, ci din motive tehnice şi practice : acceptând o versiune „moldovenească”, s-ar fi ajuns, pentru orice subiect, la existenţa a două serii de articole diferite în aceiaşi limbă (din aceleaşi motive nu s-a acceptat nici instaurarea unor versiuni americane, australiene sau neozelandeze în limba engleză, diferite de versiunea britanică, sau a unei versiuni austriece diferită de cea germană).

În ciuda acesei înfrângeri iniţiale, „moldoveniştii” au obţinut ulterior succese însemnate în Wikipedia anglofonă, cel mai de seamă fiind folosirea termenilor „moldovan” şi „moldovans” în infoboxurile respective, în sensul absolut şi excluziv conform punctului de vedere sovietic, rus, ucrainean şi „moldovenist”, pentru care aceşti termeni nu înseamnă o apartenenţă istorico-geografică la Moldova istorică (cuprinzând şi Moldova românească cu locuitorii săi) ci desemnează o „etnie„, trăind excluziv în fosta URSS şi „diferită de Români”.

Toate tentativele de a expune în infoboxuri şi celălalt sens al cuvintelor „moldovan” şi „moldovans”, anume că şi Românii dintre Carpaţi şi Nistru tot Moldoveni sunt, au fost şterse sub pretextul că „nu sunt surse”.

Antiromânismul se prezintă adesea în ţările în care trăiesc grupuri compacte de români, sub forma unei persecuții instituționalizate care îmbracă forma negării identității lingvistice româneşti, mergând până la pedepsirea celor care o revendică.

 Discriminări şi sentimente antiromâneşti au fost prezente în imperiile şi statele care au stăpânit ţările române sau care înconjoară România, precum şi în state  unde trăiesc sau circulă minorităţi româneşti. 

Incidența considerațiilor politice în procesul de  constituire a  identității naționale româneşti asupra cercetării și predării istoriei și geografiei, a produs și mai produce în unele ţări, reacţii de  minimalizare sau ocultare a existenței populațiilor vorbitoare de limbi romanice orientale (zise „Vlahi”),  în ciuda evidenței că limbile romanice orientale dovedesc persistența acestor populații în bazinul Dunării de jos,

Formațiunile statale din trecut, românești sau multietnice cu componentă românească,  sunt adesea descrise ca simple provincii ale regatelor sau imperiilor vecine din trecut (cazurile principatelor Ardealului, Țării Românești și Moldovei) sau a căror componentă românească este ocultată (regatul Asăneștilor și Dobrogea).

Spre exemplu, cărţile de istorie bulgăreşti prezintă perioada românească în Cadrilater ca fiind o „cruntă ocupaţie militară”, şi redau prezenţa românească în zonă (îndeosebi la Balcic) ca fiind o colonizare. Istoricii bulgari nu mai recunosc caracterul multinaţional al Ţaratului Vlaho-Bulgar din sec. XIII, afirmând că acesta era exclusiv bulgar în sensul de astăzi, etnic, al cuvântului, şi extind acest punct de vedere şi asupra despotatului Dobrogea din sec. XIV.

  În Iugoslavia (din 2006 Serbia), Românii din Voivodina (Banatul apusean) în număr de 34.175, erau recunoscuţi ca atare în cadrul acordurilor bilaterale care recunosc simultan minoritatea sârbă din Banatul românesc. Românii Timoceni, în schimb, în număr de 712.050, nu erau recunoscuţi, fiind socotiţi ba „Sârbi de limbă romanică”, ba „Vlahi”, şi prin urmare nu beneficiau de niciun drept cultural sau şcolar. Orice revendicare pentru recunoaştere era pedepsită ca „mişcare separatistă. 

În  Ucraina, în Bucovina de Nord şi raioanele Teceu şi Rahău din Transcarpatia, trăieşte, conform recensămintelor ucrainene, cel mai mare număr de etnici români.

Numărul de studenţi români la Universitatea din Cernăuţi a scăzut rapid în perioada sovietică. În 1991-1992, ultimul an de conducere sovietică, numărul acestora era de doar 4,44% (434 din 9.769 studenţi în total) [23]. În personalul facultăţilor este evidentă slaba reprezentare a românilor. În acelaşi an, universitatea avea 465 profesori ucraineni (77,1%), 102 ruşi (16,9%), 9 moldoveni (1,4%), 7 români (1,1%), 6 belaruşi (0,9%), etc. Chiar şi după declaraţia de independenţă a Ucrainei, numărul studenţilor români la universitate a continuat să scadă la numai 3,9% în 1992-1993, mult mai puţin decât procentajul populaţiei române din regiune.

Din 1997, s-au oferit burse unor studenţi pentru a studia la universităţi din România . În 2001 Alianţa Creştin-Democratică a Românilor din Ucraina a raportat lipsa de posibilităţi a românilor de a studia laCernăuţiîn limba lor maternă.

În situaţii similare se află şi celelalte minorităţi etnice din Ucraina, iar învăţământul superior se face în limba ucraineană, majoritatea universităţilor neoferind cursuri nici în limba rusă, deşi limba rusă este limba maternă pentru mare parte a populaţiei din Ucraina.

Totodată există şcoli cu predare în limba română, de asemenea ziare, canale TV şi radio. Organizaţiile româneşti au reclamat şi faptul că 19 sate româneşti nu mai beneficiază de şcoli în limba maternă, situaţia fiindu-le mai rea decât în timpul regimului sovietic .

Cetăţile moldoveneşti din Ucraina (Hotin, Cetatea Albă) sunt prezentate ca fiind succesiv slave (ale principatului Halici,Polono-lituaniene) apoi turceşti, fără vreo referinţă la trecutul lor românesc. Satele româneşti din Bugeac au rămas cu numele schimbate în ciuda cererilor exprimate de localnici (1991: Adămeşti=Primorske, Păpuşoi=Rascoşne, Gălileşti=Desantne, Jibrieni=tot Primorske, Frumuşica-Veche=Alexandrivka, Frumuşica-Nouă=Mykolaivka, Zoreni=Staroselie).

În Ucraina, prezenţa românească în dreapta Nistrului este caracterizată exclusiv ca ocupaţie străină, nicidecum ca parte din rădăcinile istorice ale acestor regiuni.

În situaţii similare se află şi celelalte minorităţi etnice din Ucraina, iar învăţământul superior se face în limba ucraineană, majoritatea universităţilor neoferind cursuri nici în limba rusă, deşi limba rusă este limba maternă pentru mare parte a populaţiei din Ucraina.

Antiromânismul nu începe cu greșelile cartografice, care pot proveni din simpla necunoaștere a istoriei Românilor. El începe cu refuzul cartografilor de a- și corecta greșelile, atunci când necesitate corecturilor le este adusă la cunoștință și argumentată prin surse.

Această minimalizare sau ocultare este o reacțiune la afirmarea identității naționale românești în decursul secolelor trecute.

 Mai grav este faptul că în rândurile poporului român se dezvoltă, sub efectele unei propagande antiromâneşti insidioase desfăşurate pe parcursul unei perioade îndelungate de centre de propagandă străine sau româneşti aservite unor interese străine, resentimente față de propriul neam și, în fond, față de propria persoană.

 Antiromânismul  a devenit o atitudine nesancționată și răspândită ca o modă…

Resentimentele antiromânești sunt aruncate în mass-media, pe blog-uri și în alte medii ca un cancer.

E o modă să scrii pe net, în batjocură, ”românica” cu r mic, sau ”rromânia” jignind printr-un singur cuvânt două etnii.

A critica un întreg neam pentru greșeli comise de unele grupuri sociale sau indivizi izolaţi a devenit de asemenea o modă. A promova anti-modelele a devenit o modă… A aplauda criticile aduse nouă de francezi, englezi sau alții a devenit o modă… A înjura și blestema a devenit o modă… A face bășcălie de simbolurile și lucrurile sfinte ale neamului se numește ”libertate de exprimare și umor”…

          

Dacă am fi ”evrei”, toate aceste atitudini s-ar numi ”antisemitism”. Așadar, să înrădăcinăm și noi în mentalul colectiv cuvântul ”antiromânism” și să îi deconspirăm pe toți antiromânii care apar peste tot. Să nu ne sfiim a-i cataloga ”antiromâni”.

Este o modalitate de autoapărare.


Surse:

avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4306
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum