Will an Emerging Russia-Turkey-Iran Alliance Reshape the Middle East?

In jos

Will an Emerging Russia-Turkey-Iran Alliance Reshape the Middle East?

Mesaj Scris de Admin la data de Sam Apr 21, 2018 9:15 pm

The unusual triple alliance coming out of Syria could change the regional balance of power and unhinge NATO — if it holds together at all.
By Conn Hallinan, April 19, 2018.
An unusual triple alliance is emerging from the Syrian war — one that could alter the balance of power in the Middle East, unhinge the NATO alliance, and complicate the Trump administration’s designs on Iran.
It might also lead to yet another double cross of one of the region’s largest ethnic groups, the Kurds.
However, the “troika alliance” — Turkey, Russia, and Iran — consists of three countries that don’t much like one another, have different goals, and whose policies are driven by a combination of geo-global goals and internal politics.
In short, “fragile and complicated” doesn’t even begin to describe it.
How the triad might be affected by the joint U.S., French, and British attack on Syria is unclear, but in the long run the alliance will likely survive the uptick of hostilities.
Consolidating Erdogan’s Grip
Common ground was what came out of the April 4 meeting between Turkish President Recep Tayyip Erdogan, Iranian President Hassan Rouhani, and Russian President Vladimir Putin.
Meeting in Ankara, the parties pledged to support the “territorial integrity” of Syria, find a diplomatic end to the war, and to begin a reconstruction of a Syria devastated by seven years of war. While Russia and Turkey explicitly backed the UN-sponsored talks in Geneva, Iran was quiet on that issue, preferring a regional solution without “foreign plans.”
“Common ground,” however, doesn’t mean the members of the “troika” are on the same page.
Turkey’s interests are both internal and external. The Turkish Army is currently conducting two military operations in northern Syria, Olive Branch and Euphrates Shield, aimed at driving the mainly Kurdish People’s Protection Units (YPG) out of land that borders Turkey. But those operations are also deeply entwined with domestic Turkish politics.
Erdogan’s internal support has been eroded by a number of factors: exhaustion with the ongoing state of emergency imposed following the 2016 attempted coup, a shaky economy, and a precipitous fall in the value of the Turkish lira.
Rather than waiting for 2019, Erdogan called a snap election last week, and beating up on the Kurds is always popular with right-wing Turkish nationalists. Erdogan needs all the votes he can get to implement his newly minted executive presidency that will give him virtually one-man rule.
Driving a Wedge in NATO
To be part of the alliance, however, Erdogan has had to modify his goal of getting rid of Syrian President Bashar Assad and to agree — at this point, anyhow — to eventually withdraw from areas in northern Syria seized by the Turkish Army. Russia and Iran have called for turning over the regions conquered by the Turks to the Syrian Army.
Moscow’s goals are to keep a foothold in the Middle East with its only base, Tartus, and to aid its long-time ally, Syria. The Russians aren’t deeply committed to Assad personally, but they want a friendly government in Damascus. They also want to destroy al-Qaeda and the Islamic State, which have caused Moscow considerable trouble in the Caucasus.
Russia also wouldn’t mind driving a wedge between Ankara and NATO. After the U.S., Turkey has NATO’s second largest army. NATO broke a 1989 agreement not to recruit former members of the Russian-dominated Warsaw Pact into NATO as a quid pro quo for the Soviets withdrawing from Eastern Europe. Since the Yugoslav War in 1999, the alliance has marched right up to the borders of Russia. (The 2008 war with Georgia and 2014 seizure of the Crimea were largely a reaction to what Moscow sees as an encirclement strategy by its adversaries.)
Turkey has been at odds with its NATO allies around a dispute between Greece and Cyprus over sea-based oil and gas resources, and it recently charged two Greek soldiers who violated the Turkish border with espionage. Erdogan is also angry that European Union countries refuse to extradite Turkish soldiers and civilians who he claims helped engineer the 2016 coup against him. While most NATO countries condemned Moscow for the recent attack on two Russians in Britain, the Turks pointedly did not.
Turkish relations with Russia have an economic side as well. Ankara wants a natural gas pipeline from Russia, has broken ground on a $20 billion Russian nuclear reactor, and just shelled out $2.5 billion for Russia’s S-400 anti-aircraft system.
The Kurdish Question
The Russians don’t support Erdogan’s war on the Kurds and have lobbied for the inclusion of Kurdish delegations in negotiations over the future of Syria. But Moscow clearly gave the Turks a green light to attack the Kurdish city of Afrin last month, driving out the YPG that had liberated it from the Islamic State and Turkish-backed al-Qaeda groups. A number of Kurds charge that Moscow has betrayed them.
Will the Russians stand aside if the Turkish forces move further into Syria and attack the city of Manbij, where the Kurds are allied with U.S. and French forces? And will Erdogan’s hostility to the Kurds lead to an armed clash among three NATO members?
Such a clash seems unlikely, although the Turks have been giving flamethrower speeches over the past several weeks. “Those who cooperate with terrorists organizations [the YPG] will be targeted by Turkey,” Turkish Deputy Prime Minister Bekir Bozdag said in a pointed reference to France’s support for the Kurds. Threatening the French is one thing, picking a fight with the U.S. military quite another.
Of course, if President Trump pulls U.S. forces out of Syria, it will be tempting for Turkey to move in. While the “troika alliance” has agreed to Syrian “sovereignty,” that won’t stop Ankara from meddling in Kurdish affairs. The Turks are already appointing governors and mayors for the areas in Syria they have occupied.
Keeping the U.S. at Bay
Iran’s major concern in Syria is maintaining a buffer between itself and the very aggressive U.S., Israeli, and Saudi alliance, which seems to be in the preliminary stages of planning a war against the second-largest country in the Middle East.
Iran is not at all the threat it’s been pumped up to be. Its military is miniscule and talk of a so-called “Shiite crescent” — Iran, Iraq, Syria, and Lebanon — is pretty much a western invention (although the term was dreamed up by the Sunni king of Jordan).
Tehran has been weakened by crippling sanctions and faces the possibility that Washington will withdraw from the nuclear accord and re-impose yet more sanctions. The appointment of National Security Adviser John Bolton, who openly calls for regime change in Iran, has to have sent a chill down the spines of the Iranians.
What Tehran needs most of all is allies who will shield it from the enmity of the U.S., Israel and Saudi Arabia. In this regard, Turkey and Russia could be helpful.
Iran has modified its original goals in Syria of a Shiite-dominated regime by agreeing to a “non-sectarian character” for a post-war Syria. (Erdogan has also given up on his desire for a Sunni-dominated government in Damascus.)
War and Oil
War between the U.S. or its allies and Iran would be catastrophic, an unwinnable conflict that could destabilize the Middle East even more than it is now. It would, however, drive up the price of oil, currently running at around $66 a barrel.
Saudi Arabia needs to sell its oil for at least $100 a barrel, or it will very quickly run of money. The ongoing quagmire of the Yemen war, the need to diversify the economy, and the growing clamor by young Saudis — 70 percent of the population — for jobs requires lots of money, and the current trends in oil pricing are not going to cover the bills.
War and oil make for odd bedfellows. While the Saudis are doing their best to overthrow the Assad regime and fuel the extremists fighting the Russians, Riyadh is wooing Moscow to sign on to a long-term OPEC agreement to control oil supplies. That probably won’t happen — the Russians are fine with oil at $50 to $60 a barrel — and are wary of agreements that would restrict their right to develop new oil and gas resources.
The Saudis’ jihad on the Iranians has a desperate edge to it, as well it might. The greatest threat to the kingdom has always come from within.
The rocks and shoals that can wreck alliances in the Middle East are too numerous to count, and the “troika” is riven with contradictions and conflicting interests. But the war in Syria looks as if it’s coming to some kind of resolution — and at this point Iran, Russia, and Turkey seem to be the only actors who have a script that goes beyond lobbing cruise missiles at people.
FPIF columnist Conn Hallinan can be read at dispatchesfromtheedgeblog.wordpress.com and middlempireseries.wordpress.com.
O Alianță emergentă Rusia-Turcia-Iran va schimba Orientul Mijlociu?
Alianța triplă neobișnuită, care iese din Siria, ar putea schimba balanța regională a puterii și ar putea dezmembra NATO - dacă se află laolaltă.
De Conn Hallinan ,19 aprilie 2018.
O alianță neobișnuită triplă provine din războiul sirian - care ar putea schimba echilibrul puterii în Orientul Mijlociu, arăta alianța NATO și ar complica desenele administrației Trump asupra Iranului.
Ar putea, de asemenea, să ducă la o altă dublă cruce a uneia dintre cele mai mari grupuri etnice din regiune, kurzi.
Cu toate acestea, "alianța troicii" - Turcia, Rusia și Iran - este formată din trei țări care nu se plasează prea mult, au obiective diferite și ale căror politici sunt conduse de o combinație de obiective geo-globale și de politică internă.
Pe scurt, "fragil și complicat" nici nu începe să o descrie.
Cum triadul ar putea fi afectat de atacul comun SUA, Franța și Britania asupra Siriei este neclar, dar pe termen lung, alianța va supraviețui, probabil, sporirii ostilităților.
Consolidarea aderenței lui Erdogan
Un motiv comun a fost ceea ce a ieșit din întâlnirea din 4 aprilie dintre președintele turc Recep Tayyip Erdogan, președintele iranian Hassan Rouhani și președintele rus Vladimir Putin.
Într-o întâlnire de la Ankara, părțile s-au angajat să susțină "integritatea teritorială" a Siriei, să găsească un scop diplomatic pentru război și să înceapă o reconstrucție a unei Siri devastate de șapte ani de război. În timp ce Rusia și Turcia au susținut în mod explicit discuțiile organizate de ONU de la Geneva, Iranul a fost liniștit pe această temă, preferând o soluție regională fără "planuri străine".
"Punct comun", totuși, nu înseamnă că membrii "troicii" se află pe aceeași pagină.
Interesele Turciei sunt atât interne, cât și externe. Armata turcă desfășoară în prezent două operațiuni militare în Siria de Nord, Olive Branch și Shield Euphrates, menită să conducă majoritatea unităților de protecție a populației kurde (YPG) din țări care se află la granița cu Turcia. Dar aceste operațiuni sunt, de asemenea, profund legate de politica internă turcă.
Suportul intern al lui Erdogan a fost erodat de o serie de factori: epuizarea cu starea de urgență în curs de desfășurare, impusă după lovitura de stat încercată în 2016, o economie ciudată și o scădere precipitantă a valorii lirei turcești.
Mai degrabă decât să aștepte până în 2019, Erdogan a chemat săptămâna trecută alegerile anticipate, iar lupta împotriva kurzilor este întotdeauna populară cu naționaliștii turci de dreapta. Erdogan are nevoie de toate voturile pe care le poate obține pentru a-și pune în aplicare președinția executivă recentă, care îi va oferi practic o regulă de om.
Conducerea unei wedge în NATO
Pentru a fi parte a alianței, cu toate acestea, Erdogan a trebuit să modifice obiectivul său de a scăpa de președintele sirian Bashar Assad și să fie de acord - în acest moment, oricum - în cele din urmă să se retragă din zonele din nordul Siriei confiscate de armata turcă. Rusia și Iranul au cerut transformarea regiunilor cucerite de turci în armata siriană.
Obiectivele Moscovei sunt de a păstra un loc de sprijin în Orientul Mijlociu cu singura sa bază, Tartus, și de a-și ajuta aliatul de lungă durată, Siria. Rușii nu se angajează profund la Asad personal, dar doresc un guvern prietenos la Damasc. De asemenea, doresc să distrugă al-Qaida și statul islamic, care au cauzat Moscovei probleme serioase în Caucaz.
De asemenea, Rusia nu ar deranja conducerea unei pante între Ankara și NATO. După Statele Unite, Turcia are cea de-a doua mare armată a NATO. NATO a încălcat un acord din 1989 de a nu recruta foști membri ai Pactului de la Varșovia, dominat de Rusia, în NATO, ca un lichid pentru retragerea sovieticilor din Europa de Est. Începând cu războiul iugoslav din 1999, Alianța a mers până la granițele Rusiei. (Războiul din 2008 cu Georgia și confiscarea din 2014 a Crimeei au fost în mare măsură o reacție la ceea ce Moscova vede ca o strategie de ocolire a adversarilor săi.)
Turcia a fost în contradicție cu aliații săi din cadrul NATO în legătură cu o dispută dintre Grecia și Cipru cu privire la resursele de petrol și gaze pe mare și a acuzat recent doi soldați greci care au încălcat granița turcă cu spionaj. Erdogan este, de asemenea, furios că țările din Uniunea Europeană refuză să extrădeze soldații și civilii turci, despre care susține că a ajutat la injectarea loviturii de stat împotriva lui. În timp ce majoritatea țărilor NATO au condamnat Moscova pentru atacul recent asupra a doi ruși din Marea Britanie, turcii nu au făcut-o .
Relațiile turcești cu Rusia au și ele o poziție economică . Ankara dorește o conductă de gaze naturale din Rusia, a rupt terenul cu un reactor nuclear rus de 20 miliarde de dolari și a scos 2,5 miliarde de dolari pentru sistemul antiaerian al Rusiei S-400.
Întrebarea kurdă
Rușii nu susțin războiul lui Erdogan împotriva kurzilor și au făcut lobby pentru includerea delegațiilor kurde în negocierile privind viitorul Siriei. Însă Moscova a dat clar turcii o lumină verde pentru a ataca luna kurdă Afrin luna trecută, scoțând în evacuare YPG-ul care la eliberat de statul islamic și grupurile al-Qaeda susținute de turci. Un număr de kurzi acuză faptul că Moscova le- a trădat .
Rușii vor rămâne deoparte dacă forțele turcești vor merge mai departe în Siria și vor ataca orașul Manbij, unde kurzii sunt aliate cu forțele americane și franceze? Și ostilitatea lui Erdogan față de kurzi va duce la o confruntare armată între trei membri ai NATO?
O astfel de ciocnire pare puțin probabilă, deși turcii au dat discursuri de flacără în ultimele câteva săptămâni. "Cei care cooperează cu organizațiile teroriste [YPG] vor fi vizate de Turcia", a declarat vicepremierul turc Bekir Bozdag, referindu-se la sprijinul Franței față de kurzi. A amenințarea cu francezul este un lucru, luptând cu armata americană într-un altul.
Desigur, dacă președintele Trump va scoate forțele americane din Siria, va fi tentant pentru Turcia să se mute. În timp ce "alianța troicii" a fost de acord cu "suveranitatea" siriană, "asta nu va împiedica Ankara să se amestece în treburile kurde. Turcii numesc deja guvernatori și primari pentru zonele din Siria pe care le-au ocupat.
Țineți SUA la Golful
Preocuparea majoră a Iranului în Siria este menținerea unui tampon între el și cea mai agresivă alianță americană, israeliană și saudită, care pare să se afle în stadiile preliminare ale planificării unui război împotriva celei de-a doua mari țări din Orientul Mijlociu.
Iranul nu este deloc amenințarea cu care a fost pompată. Armata sa este minuțioasă și vorbesc despre așa-numita "semilună șiită" - Iran, Irak, Siria și Liban - este aproape o invenție occidentală (deși termenul a fost visat de regele sunniților din Iordania).
Teheranul a fost slăbit de sancțiuni criminale și se confruntă cu posibilitatea ca Washingtonul să se retragă din acordul nuclear și să impună încă și mai multe sancțiuni. Numirea consilierului pentru securitatea națională, John Bolton, care solicită în mod deschis schimbarea regimului în Iran, trebuie să fi trimis un răcnet la nivelul pintenilor iranienilor.
Ceea ce are nevoie mai mult de Teheran este aliații care o vor proteja de vrăjmășia SUA, Israelului și Arabiei Saudite. În acest sens, Turcia și Rusia ar putea fi de ajutor.
Iranul și-a modificat obiectivele inițiale în Siria ale unui regim dominat de șiiți, acceptând un "caracter non-sectar" pentru o Siria postbelică. (Erdogan a renunțat, de asemenea, la dorința sa pentru un guvern dominat de sunniți la Damasc.)
Război și ulei
Războiul dintre Statele Unite sau aliații săi și Iranul ar fi catastrofal, un conflict nevalabil, care ar putea destabiliza Orientul Mijlociu chiar mai mult decât este acum. Cu toate acestea, ar crește prețul petrolului, care în prezent se ridică la aproximativ 66 de dolari pe baril.
Arabia Saudită trebuie să-și vândă petrolul pentru cel puțin 100 de dolari pe baril, sau va executa foarte repede bani. Ritmul continuu al războiului din Yemen, nevoia de a diversifica economia și creșterea încrederii a tinerilor saudiți - 70% din populație - pentru locuri de muncă necesită o mulțime de bani, iar tendințele actuale ale prețului petrolului nu vor acoperi facturile .
Războiul și uleiul fac ca niște frați bătrâni . În timp ce saudienii fac tot ce-i stă în putință pentru a răsturna regimul Assad și pentru a alimenta extremiștii care luptă împotriva rușilor, Riyadh îi îndemnă pe Moscova să semneze un acord pe termen lung al OPEC pentru controlul aprovizionării cu petrol. Probabil că nu se va întâmpla - rușii sunt bine cu petrol de la 50 la 60 dolari pe baril - și sunt atenți la acorduri care le-ar restrânge dreptul de a dezvolta noi resurse de petrol și gaze.
Jihadul saudit asupra iranienilor are o margine disperată față de acesta, la fel de bine. Cea mai mare amenințare la adresa regatului a venit întotdeauna din interior.
Roci și bancurile de nisip, care pot naufragiul alianțele din Orientul Mijlociu sunt prea numeroase pentru a conta, iar „troica“ este Riven cu contradicții și interese conflictuale. Dar războiul din Siria arată ca și cum vine la un fel de rezoluție - și în acest moment Iran, Rusia și Turcia par a fi singurii actori care au un script care merge dincolo de lobat cu rachete de croazieră la oameni.
FPIF cronicar Conn Hallinan poate fi citit la dispatchesfromtheedgeblog.wordpress.com și middlempireseries.wordpress.com .

Mesaje : 5393
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos


Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum