Vremea lui SUS OPINCA, SUS a cam apus DE LA BĂTĂLIA PENTRU TÂRGU-MUREȘ LA BĂTĂLIA PENTRU ROMÂNIA?

In jos

Vremea lui SUS OPINCA, SUS a cam apus DE LA BĂTĂLIA PENTRU TÂRGU-MUREȘ LA BĂTĂLIA PENTRU ROMÂNIA?

Mesaj Scris de Admin la data de Joi Mai 10, 2018 11:30 pm

Cine a urmărit, duminică, 6 mai, ora 19, la Antena 3, excelentul documentar al celei mai mari jurnaliste de investigații din presa românească, Carmen Avram, intitulat „Bătălia pentru România", pe tema Ținutului secuiesc, și-a putut da seama de situația extrem de gravă creată de-a lungul celor 28 de ani de când, odată cu căderea regimului comunist, această zonă din inima României, cu populație preponderent maghiară, a devenit un poligon de încercare pentru cei care sapă vârtos la temelia unității noastre statale. Cărora noi, nu numai că nu le-am pus piciorul în prag, dar le-am cântat copios în strună, ajutându-i, cu o inconștiență greu de imaginat, să-și ducă la îndeplinire planul.
După cum stau lucrurile în realitate, și după cum s-a concluzionat și din investigațiile desfășurate, preț de cinci luni, ale ziaristei, Ținutul secuiesc este ca și făcut. Ceea ce-i lipsește este doar tăierea panglicii, la care, alături de UDMR sunt invitați să participe la o porție de gulaș și la balul ceardașului toată cohorta de politicieni: de la Ion Iliescu, Constantinescu, Tăriceanu și Băsescu, la Ponta și Liviu Dragnea, secondați de parlamentarii, liderii de partide, șefii de guvern ai României, dar și de unii primari, consilieri județeni și locali, inclusiv din municipiul Târgu-Mureș și județul Mureș. Pentru că, în perioada când au deținut frâiele puterii au făcut concesii peste concesii, atât la nivel local, cât și central, demolatorilor de țară, cărora, cu toate că li se cunoștea intenția, în loc să-i izoleze și să-i pună la respect, (întrucât cu lucrurile sfinte nu-i de jucat), i-au ținut în brațe, i-au luat la guvernare, oferindu-le responsabilități și putere pentru a-și duce mai bine la îndeplinire rolul. Este vorba, desigur, de UDMR, dar și de reprezentanții celorlalte formațiuni politice maghiare.
Aceasta, în ciuda faptului că semnale referitor la ceea ce se poate întâmpla au fost suficiente. Mărturie vie a unei atitudini ferme stau coloanele scrise neîncetat pe această temă ale ziarului nostru, „Cuvântul liber" încă din primele zile ale anului 1990, constituirea imediată a Uniunii Vatra Românească și a Partidului Unității Naționale Române, a Partidului România Mare, cu menirea de a bloca efectele valului iredentist ajuns la cote periculoase. Au fost organizații politice, dar și de atitudine civică, care și-au făcut treaba cu succes, preț de câțiva ani, ca apoi, după constituirea Parlamentului și intrarea în vigoare a jocurilor politice, lucrurile să se schimbe în rău. Toate acestea au fost boicotate, marginalizate și, în cele din urmă, desființate, la cererea veșnicului partener de coaliție, atât pentru cei de stânga, cât și pentru cei de dreapta, pentru cei de centru etc, de UDMR. În această ordine de idei amintim penibila scenă din 28 februarie 1990 petrecută la sediul CPUN din Dealul Mitropoliei, cu prilejul primei vizite a delegației Uniunii Vatra Românească la principalele instituții centrale ale statului, începând cu președinția acesteia. Delegație din care am făcut parte, și care era cât pe ce să nu fie primită înăuntru, la intervenția furibundă, atât la nivelul președintelui Iliescu, cât și la comandantul gărzii de pază, a domnilor udemeriști: Kiraly Karoly, prim vicepreședinte al CPUN și a senatorului Verestoy Attila, care, în acea instituție supremă a statului român de la acea vreme se simțeau mai ceva decât la ei acasă. Dacă militarii, cu grad de colonel de la intrare, ne-au primit cu lacrimi în ochi și cu brațele deschise, pentru că ei știau despre ce era vorba, domnul Ion Iliescu era la un pas să ne refuze dialogul, pe motiv că șeful noii democrații nu poate sta de vorbă cu reprezentanții unei organizații fasciste. Apreciere venită nu numai din partea celor doi, ci și a avocatului Kincses Elod și Smarandei Enache, care, la acea vreme, făceau un duo antiromânesc nemaipomenit și aveau ușile larg deschise la președintele Iliescu, și cu grad de credibilitate de sută la sută. Șansa noastră a fost Virgil Măgureanu, pe atunci președintele Consiliului minorităților, pe care, pe parcursul a două ore de discuții, am reușit să-l convingem de necesitatea unui dialog cu președintele țării .
Dar aspecte de acest gen ni s-au mai întâmplat și cu alte prilejuri, dacă nu sub forma refuzului la dialog, sub cea a neluării în seamă a punctului nostru de vedere, dar și al altora, privind pericolul iredentist care începuse să facă ravagii în văzul lumii pe meleagurile transilvane, în general, și mureșene, în special, dar pentru care politicienii noștri, nu aveau nici ochi de văzut, și nici urechi de auzit.
Dat fiind faptul că municipiul Târgu-Mureș a fost ținta principală a agresiunii hungariste, cu susținere puternică de la Budapesta, în vreme ce, pe noi, Bucureștiul ne repudia, ani de-a rândul, începând din primele zile ale lui 1990, patrioții mureșeni și târgumureșeni, prin Vatra, PUNR și PRM, au dus în spinare, în ciuda tuturor vicisitudinilor, marea povară a apărării acestei cetăți de foc, de care depindea integritatea țării, asediată neîncetat, și de care iredentiștii aveau nevoie, ca de aer , pentru a o transforma în capitală a noii regiuni autonome maghiare. Iar cine are o bună memorie retrospectivă poate constata că, atâta vreme cât puterea acestor instituții născute din nevoia de apărare a ființei naționale, grav amenințate, controla pe plan local și, oarecum, național, mersul evenimentelor și desfășurarea vieții social- politice, bilingvismul și alte infiltrări destabilizatoare au fost ținute în frâu. Acestea au început să prolifereze abia după ce politicienii noștri, așa-ziși români, au constatat cât de utile le sunt voturile UDMR, pentru menținerea lor la putere și pentru obținerea cărora niciun sacrificiu nu este prea mare, nici atunci când este pusă în pericol siguranța națională și integritatea țării. Datorită acestui mod josnic de comportare, agenții din interior ai Budapestei, strânși sub mantaua largă și generoasă a deputăției și a eurodeputăției românești, sau a unor funcții înalte în stat, dar și pe la Consiliul Europei, au reușit să pătrundă prin toate ungherele siguranței și statului de drept, pe posturi, de la înalți funcționari ai statului, de la miniștri, la cel de viceprim-ministru (și aici ne-ar trebui pagini întregi pentru nominalizare), dinamitând întreaga viață social-economică și politică a României. Aceasta, cu reaua intenție de a crea în văzul lumii, imaginea unui popor primitiv, înapoiat, și a unei țări neguvernabile și prea lăbărțate, adică prea întinsă pentru experimente europene de înaltă ținută civilizatoare.
Își pune cineva întrebarea cum ar fi arătat astăzi România dacă județul Mureș ar fi „căzut" și s-ar fi aliniat, încă din 1990, celorlalte două județe: Covasna și Harghita, sau cum ar fi arătat instituțional și lingvistic municipiul Târgu-Mureș, dacă în anul 2000 n-ar fi avut loc acea mare cotitură prin câștigarea de către partidele românești a primăriei Târgu-Mureș, efort la care ziarul „Cuvântul liber" a avut un rol esențial?
Dacă, astăzi, România este încă, una și nedespărțită, adică, mai simplu, încă neciopârțită, meritul nu este al celor care s-au perindat la putere, și nici al instituțiilor de forță ale statului, care s-au complăcut într-o permanentă somnolență, ci al unei puternice voințe populare și patriotice, care, deși lipsită de pârghii instituționale adecvate a reușit să contracareze, în parte, atât forța valului iredentist, cât și lipsa de reacție la asemenea agresiuni a Puterii și a celorlalte instituții ale statului român.
Românii, prin eșaloanele puterii care s-au perindat la conducere, preț de 28 de ani, grijulii cu soarta lor, și aproape deloc cu cea a țării, culeg ceea ce au semănat. România, ca stat, este penetrată până în inima ei de spiritul dezintegrator hungarist, care, lăsat în voie și, uneori, chiar stimulat să acționeze, a ajuns atât de devastator încât a devenit un pericol real pentru integritatea țării. Pentru contracararea în ceasul al doisprezecelea a efectelor apărute nu este suficient să declarăm în Parlament, nul și neavenit proiectul de autonomie al Ținutului secuiesc, sau, mai nou, reînființarea Regiunii Autonome Maghiare, ci luarea de ample măsuri pentru „recucerirea teritoriului pierdut", aducând, în carne și oase, autoritatea statului român alungată demult de pe aceste meleaguri. Este trist ca după 28 de ani de guvernare iresponsabilă să vorbim de nevoia unei „bătălii pentru România" pentru recucerirea suveranității într-un anumit spațiu al ei. Acțiunile ferme ale spaniolilor pot fi pentru noi un exemplu de urmat, înainte ca lucrurile să se agraveze și mai mult.
Un lucru trebuie bine știut pentru domnul Dragnea și ai săi (amatori de mici și de bere, de serbări câmpenești, dovadă că atunci când țara arde, baba se piaptănă), dar și pentru ceilalți „gură cască" ai politicii românești, pentru visătorii de autonomii etnice. România, ca și până acum, este țara tuturor celor care vor să trăiască în liniște și pace, și care contribuie cu bună credință la prosperitatea acesteia. Dar, de pământ de dat, într-o formă sau alta, nici vorbă, pentru că cel care ar cuteza acest lucru va fi ajuns de necruțătorul blestem al strămoșilor și strămoșilor - strămoșilor noștri, care în decursul mileniilor ce au trecut și-au dat viața pentru aceste meleaguri, binecuvântate de Dumnezeu. Nu pentru ca să ajungem rușinea Europei, ci pentru ca noi să contribuim la edificarea acestei țări, nu risipindu-i teritoriul, ci mărindu-i-l cu celelalte părți, care, prin vicisitudinile timpului se mai află în custodia altora.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4933
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum