Veorico, fată, vezi că i-o zice lui Francisc „papa”, dar să nu te-apuci să-l mănânci!

In jos

Veorico, fată, vezi că i-o zice lui Francisc „papa”, dar să nu te-apuci să-l mănânci!

Mesaj Scris de Admin la data de Sam Mai 12, 2018 1:06 am


După ce s-a pus bine cu evreii – că prin Israel mai trăiesc și alte nații cu care ne-a pus pe toți rău – Imumobabuina noastră cea de toate zilele vrea să facă temenele acum și la Sfântul Scaun. Ceea ce nu-i va fi foarte greu, având în vedere că madama e deja obișnuită să se închine la orice scaun, dar cu o singură condiție: să șadă Dragnea pe el. Sincer, la cât de ortodocși și de români verzi se dau ăștia de la PSD, m-aș fi așteptat ca duduia premier să meargă mai întâi la patriarhul Moscovei sau al Constantinopolului, dar i-o fi zic cineva, mă gândesc, că în lume e util să fii pretenar cu evreii și cu Papa, că restul vine de la sine.
Așa că în weekendul ăsta, doamna Docila își va lua rochia de nășică de Videle, își va pune pe cap o broboadă din colecția ”Baba Dochia 106 e.n.” și va purcede spre Vatican. Ce-o să vadă pe acolo sunt convins că o s-o impresioneze foarte tare. Mai întâi, o să se mire de Garda Elvețiană și-o să-i ceară vecinei Carmencita să-i echipeze la fel pe sclaveții din Danjarmerie, că sigur au mai rămas pe la Buftea niște costume de la filmul ”Vaslui -1475” – sau, mă rog, 14:75, cum îi place ei să zică. Pe urmă o să vadă Capela Sixtină și-o să ceară vreunui pesedist cu talent la bastonașe să reproducă scena aia celebră, cu Dumnezeu și Adam, pe tavanul Catedralei Mânuirii Neamului, doar că în locul lui Dumnezeu să fie, normal, Dragnea, iar în locul lui Adam un alegător PSD luat la întâmplare – că la cât i-a sărăcit Partidul au rămas cu toții la nudul gol, întocmai ca distinsul soț al Evei.
În cele din urmă, VeVe o să ajungă și la Papă. Pe această cale aș vrea să-i rog pe consultanții evrei și pe doamna Anca Alexandrescu: dragilor, faceți cumva să-i intre în cap Vasilicăi că pe-ăla l-o chema „papa”, dar nu e de mâncare! Să nu se-apuce, naibii, să-i ronțăie urechile, crezând că Suveranul Pontif o fi vreo figurină din marțipan! Și aveți mare grijă și la ce-o să scoată pe gură, că știți cât talent are să se facă și să ne facă de râs! Când i-o zice Papa „Deus te benedicat”, să nu-și închipuie coafata că a zis ”Doamne ferește!” și să se apuce să rânjească fasolele, cum a făcut cu Netanyahu – „He!He!”, ci să plece capul, că așa prevede ceremonialul. Și, de asemenea, faceți-i și voi un scurt instructaj, că ea nu știa latina (bine, nu știe nici româna, săraca) și să nu-și imagineze c-o înjură Francisc, când s-o apuca să turuie în latină. Cel mai bine ar fi să îi ziceți să nu spună nimic. Căci cine știe cum se trezește zicând că „adversarii Bisericii au pus la bătaie un discurs alarmist pentru a contesta acest program al lui Iisus, care vă spun foarte sincer nu a făcut bine omenirii”? Sau că „programul Bisericii a avut parte de o respingere automată din partea adversarilor, ateilor și bolșevicilor, pe care îi reprezint.” Mai bine sfătuiți-o să tacă, să zâmbească tâmp și să clatine din cap: papa o să priceapă că e o fericită săracă cu duhul și n-o să mai aibă nicio pretenție de la ea. Oricum, să știți că indiferent ce ar zice oamenii răi, cârcotași, care nu apreciază talentul în stare pură, vizita doamnei cu pavianu pe cap la Vatican va rămâne înscrisă cu litere de aur în istoria omenirii: bag mâna-n foc că după ce-o s-o întâlnească pe Veorica, papa Francisc o să iasă în balcon, la San Pietro, și-o să se recunoască învins în fața științei: „Darwine, ai avut dreptate, bătrâne: azi mi-am dat seama că omul într-adevăr se trage din maimuță, iar unii nu s-au tras încă definitiv.”
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5371
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum