Nicolicea se dezlănţuie: Deputat USR care transmitea live, ameninţat. Like-urile văzute ca foloase materiale

In jos

Nicolicea se dezlănţuie: Deputat USR care transmitea live, ameninţat. Like-urile văzute ca foloase materiale

Mesaj Scris de Admin la data de Mier Mai 23, 2018 3:46 am

Eugen Nicolicea inventează incompatibilităţi, conflicte de interese şi lansează intimidări vădite, acuză deputatul Stelian Ion, după ce Nicolicea a mers până la a susţine că poate usr-istul ar trebui să-şi înceteze mandatul pe motiv că transmite live şedinţele Comisiei Juridice.Poate cea mai toxică atmosferă din Parlamentul României o găsim în Comisia juridică din Camera Deputaţilor, atrage atenţia, pe Facebook, deputatul USR Stelian Ion, în condiţiile în care Eugen Nicolicea a insinuat că usr-istul ar fi incompatibil pe motiv că transmite live, pe Facebook, şedinţele la care ia parte.
Nicolicea: "Dumneavoastră, domnule preşedinte (Florin Iordache n.r.), sunteţi prea blând cu oponenţii politici. Vreau să vă spun că e foarte important cine face obiecţiile, spre exemplu un deputat care are interes fiind avocat şi face obiecţii, are un anumit sens (...) de asemenea, un deputat care este în stare de incompatibilitate fiindcă exercită profesiunea de reporter freelancer transmiţând live din sală..."
"Sunteţi în direct, domnu", îi atrage atenţia Stelian Ion, deputatul avocat şi "reporter freelancer" vizat de comentarii. Nicolicea îşi continuă însă tirada nestânjenit.
"... şi care ar putea să-şi înceteze mandatul pe această chestiune. (...) Când această discuţie o generează un autopenal care spune întâi că a comis o infracţiune pentru că nu a denunţat o infracţiune pe care o cunoştea, este altceva, când o face un dj cu boxe este altceva şi o să încercăm să punem lucrurile la punct şi cu incompatibilităţile şi cu conflictul de interese că prea le susţinem", a continuat Nicolicea.
Monologul lui Nicolicea a avut loc vineri, în Comisia Iordache. Ulterior, Nicolicea ar fi reluat laitmotivul incompatibilităţii pe motiv de transmitere live a şedintelor şi în comisia pe care o conduce, respectiv Comisia Juridică, a relatat Stelian Ion.
"După o intervenţie de-a mea, zice: "ar trebui să vedem şi din partea cui vin aceste intervenţii, dacă ele vin din partea unei persoane care este incompatibilă pentru că are un mandat de deputat şi îşi desfăşoară şi activitatea de reporter transmiţând şedinţele Comisiei juridice şi având foloase" - like-uri şi mai ştiu eu ce - făcând în felul asta referire la foloasele lui Dragnea din dosarul ăla cu voturile.", a relatat Ion.
Referitor la "autopenal", acuzaţiile lui Nicolicea au de-a face cu faptul că Stelian Ion a reclamat faptul că un proiect de lege venit de la Senat era modificat cu pixul şi i-a cerut social-democratului ca, în calitatea sa de preşedinte al comisiei, să sesizeze organele de anchetă. În viziunea lui Nicolicea, deputatul USR e complice la infracţiune că a ştiut acest lucru şi nu l-a denunţat, în condiţiile în care Ion chiar asta cerea să se facă.
"În mintea lui, (Nicolicea n.r.) cred că chiar îşi imaginează că intimidează cu genul acesta de intervenţii. Nu ştiu dacă e de luat în serios, mie nu mi se pare că e de luat în serios. Am pus postarea cu fragmentul ăsta în ideea de a vedea oamenii ce tensiune e în fiecare şedinţă de Comisie Juridică şi că nu se poate discuta în mod raţional din cauza lui în comisia asta şi este una dintre cele mai importante comisii din Camera Deputaţilor", a explicat, pentru Epoch Times, Stelian Ion.
De altfel, deputatul a atras atenţia şi pe Facebook că, "prin agresivitatea, primitivismul şi aroganţă sa, Eugen Nicolicea, politician "cu Facultatea de Drept făcută prin corespondenţă, în regim accelerat, la peste 50 de ani", compromite orice posibilitate a unei dezbateri raţionale, cu argumente, în cadrul acestei importante comisii din Parlamentul României.
"Se impune schimbarea de urgenţă a lui Eugen Nicolicea de la conducerea Comisiei juridice din Camera Deputaţilor", susţine Stelian Ion.
"Eugen Nicolicea (...) cel care îi tratează superior pe magistraţii cu ani buni de experienţă. Cel care a cerut în 1994 de la tribuna Parlamentului ca Regele Mihai să fie declarat persona non grata, iar parlamentarii care l-au aşteptat pe Rege la aeroport să fie condamnaţi penal (...) îşi permite să-i jignească şi să-i ameninţe pe cei prezenţi la lucrările Comisiei juridice, membri sau invitaţi. Inventează incompatibilităţi, conflicte de interese şi lansează intimidări vădite. Totul pentru a inhiba orice opinii critice la adresa proiectelor legislative prin care PSD-ul caută să facă din justiţie un refugiu pentru corupţi şi pentru marii infractori în general", mai adaugă deputatul.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5393
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum