Why Trump's Strategy for Iran Is Likely to Lead to War

In jos

Why Trump's Strategy for Iran Is Likely to Lead to War

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Mai 25, 2018 2:07 am

His hopes for a “better deal” are based on the myth—partly encouraged by Obama—that sanctions forced Iran to come to terms in 2015.


By Trita Parsi
Secretary of State Mike Pompeo’s speech on May 21 only reinforced what was already known about Donald Trump’s strategy for Iran: Either the president is ratcheting up the pressure on Tehran to get a “better deal,” which is the official story and the gist of Pompeo’s message, or he is merely pretending to be interested in new negotiations, while putting into place the building blocks for a military assault on Iran. Yet even if Trump genuinely seeks new negotiations, he is more likely to end up in a war, because the very premise of Pompeo’s speech is false. That’s because more pressure on Iran would not have secured a better nuclear deal in 2015—it would only have led to war, or to a nuclear Iran.
A persistent mythology on the right insists that President Obama botched his own Iran strategy because he lacked the backbone to fully squeeze Tehran. Obama had assembled an impressive sanctions regime that was doing significant damage to Iran’s economy. With the value of its currency cut in half, its oil sales reduced to a trickle, and its GDPcontracting by roughly 34 percent, Iran was on its knees, this narrative claims. All Obama had to do was to tighten the screws a bit more and give it another six months, and the mullahs in Tehran would have surrendered: No more Iranian nuclear program, no more challenges to US primacy in the Middle East, and no more defiance of Israel.
But, alas, Obama opted for compromise instead of forcing a capitulation. Rather than squeeze the country until it broke, he offered to lift the sanctions if Iran agreed to restrict its nuclear program. Tehran smelled Obama’s weakness, this mythology claims, and happily accepted the undeserved lifeline. The result was the 2015 nuclear agreement, officially known as the Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA), which granted Iran relief from nuclear-related sanctions in exchange for a large reduction in its stockpile of enriched uranium and its number of centrifuges, as well as periodic intrusive inspections of every element of its nuclear-fuel cycle by the International Atomic Energy Agency. Iran would still be able to enrich uranium, but only to 3.67 percent—well below what’s needed to produce a nuclear weapon.
Now Trump is seeking to reverse this alleged mistake by reimposing sanctions. Then, once the moment is right, he will go back to the negotiating table—this time not to negotiate, however, but to accept Iran’s capitulation. It all sounds so wonderful, simple, and tidy. What could possibly go wrong?
Everything. Indeed, the very premise of the right-wing narrative is wrong: Iran was not about to capitulate, and US leverage over the country was waning—not growing. When Obama first sought to cripple Iran’s economy to force Tehran to submit, Iran responded by doubling down on its nuclear program. When Obama took office in 2009, Iran operated roughly 8,000 centrifuges; by 2013, it had added another 14,000. Iran had also increased its stockpile of low-enriched uranium eightfold and significantly advanced its nuclear know-how, all of which provided Tehran with counter-leverage. In January 2012, the United States estimated that Iran’s breakout capacity—the time it would take to have enough material for one nuclear bomb—was 12 months. By 2013, that time had shrunk to eight to 12 weeks.
As a result, Iran was outpacing the United States in building leverage. By early 2013, Obama realized that if nothing changed, Washington would soon have only two options: Either accept Iran as a de facto nuclear power, or go to war. Iran would be able to achieve a near-zero breakout capacity before its economy collapsed, so letting the sanctions bite for another six months would only increase the likelihood of war—not the likelihood of Iran’s surrender.
This is why, in March 2013, Obama did the unthinkable. In secret negotiations, he broke with past US policy and offered to accept, given sufficient transparency and limitations, the enrichment of uranium on Iranian soil. This was Iran’s bottom line: It was willing to endure almost any economic hardship before it gave up enrichment. (Most nations, including some involved in the negotiations leading up to the JCPOA, accept Iran’s right to enrich uranium under the Non-Proliferation Treaty, to which it is a signatory, but this had been a sticking point for US and European Union negotiators.)
Obama knew all along that no nuclear deal would be possible unless he conceded this point. But the plan was to play the enrichment card at the end of the negotiations, since it was the United States’ most valuable concession. Instead, Obama had to play it at the outset. It was this move, not the sanctions policy, that ultimately elicited Iranian flexibility and paved the way for a nuclear deal.
Yet the Obama administration also planted the seeds of the right-wing narrative that Trump is now using. Recognizing that domestic political opposition to a deal with Iran might shoot through the roof if the administration admitted the limits of its sanctions policy—as well as the reality that Tehran had outpaced Washington in the leverage department—the Obama team insisted that sanctions had brought Iran to the table.
It was a formulation that falsely credited sanctions, rather than the US concession on enrichment, for the diplomatic breakthrough and gave the impression that the United States had been operating from a position of strength. In fact, the full details of the secret negotiations with Iran, including the intricacies around the enrichment concession, first came to light through the publication of my book Losing an Enemy: Obama, Iran, and the Triumph of Diplomacy.
By using language that insisted the United States was operating from a position of overwhelming strength, the Obama administration helped to give birth to a persistent question: If the sanctions were so successful in forcing Iran to the negotiating table, why didn’t the administration continue the sanctions until Iran capitulated fully? In response, Obama had to gently walk back his claims. “Iran is not going to simply dismantle its program because we demand it to do so,” he admitted on April 2, 2015. “That’s not how the world works, and that’s not what history shows us. Iran has shown no willingness to eliminate those aspects of their program that they maintain are for peaceful purposes, even in the face of unprecedented sanctions.”
Other officials, speaking privately, put it more bluntly. “The Iranians simply won’t capitulate,” even if faced with war, a senior Obama official said during a closed briefing at the White House that I attended in July 2015. “Because they’re Iranians,” he added after a brief pause.
But the damage had already been done, and the right-wing mythology started to take hold. Today, it constitutes the basis for Pompeo’s speech and Trump’s Plan B. But even if the Trump team manages to rebuild the sanctions coalition against Iran—which remains unlikely, given the strong support for the JCPOA by the European Union as well as by Russia and China, all signatories to the agreement—it is difficult to imagine Trump succeeding where Obama failed: That is, by overwhelming Iran with pressure that would force it to surrender rather than expand its nuclear program.
When Obama realized the limits of sanctions and pressure, he avoided war by going to the negotiating table. There’s little indication that Trump is capable of the same courage and prudence. Indeed, with Mike Pompeo as secretary of state and John Bolton as national-security adviser—both anti-Iran hard-liners—Trump’s strategy seems designed to fail. Instead of a Plan B aimed at securing Iran’s capitulation, it appears designed to pave the way for Plan C: War.
Dr. Trita Parsi is the founder and president of the National Iranian American Council and an expert on US-Iranian relations, Iranian foreign politics, and the geopolitics of the Middle East. https://www.niacouncil.org
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5215
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

De ce strategia Trump pentru Iran este probabil să conducă la război

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Mai 25, 2018 2:12 am

Speranțele sale pentru o "înțelegere mai bună" se bazează pe mit - parțial încurajat de Obama - că sancțiunile au forțat Iranul să se ajungă la termen în 2015. 


De Trita Parsi
Secretary de stat discursul lui Mike Pompeo pe 21 maia consolidat doar ceea ce era deja cunoscut despre strategia lui Donald Trump pentru Iran: fie că președintele exercită presiunea asupra Teheranului pentru a obține o "afacere mai bună", care este povestea oficială și mesajul mesajului lui Pompeo, sau el doar se preface că este interesate de noi negocieri, punând în loc blocurile pentru un atac militar asupra Iranului. Cu toate acestea, chiar dacă Trump caută cu adevărat noi negocieri, este mai probabil să ajungă într-un război, deoarece premisa discursului lui Pompeo este falsă. Asta pentru că mai multă presiune asupra Iranului nu ar fi asigurat o înțelegere mai bună în 2015 - ar fi dus doar la război sau la un Iran nuclear.
O mitologie persistentă pe dreapta insistă asupra faptului că președintele Obama și-a dezbrăcat propria strategie de Iran, deoarece nu avea coloana vertebrală pentru a stoarce pe deplin Teheranul. Obama a adunat un regim impunător de sancțiuni, care a provocat daune semnificative economiei iraniene. Cu o valoare a reducerii monedei sale în jumătate, vânzările sale de țiței s-au redus la o scurtă durată , iar PIB-ul său a scăzut cu aproximativ 34%, Iranul era în genunchi, afirmă această narațiune. Obama a trebuit doar să strângă șuruburile mai mult și să-i dea încă șase luni, iar mullaii din Teheran s-ar fi predat: nu mai există niciun program nuclear iranian, nici o provocare mai mare față de primatul SUA în Orientul Mijlociu și nici o sfidare din Israel.
Te-ai saturat de minciuni si non-Stop Propaganda?
Obțineți buletinul zilnic GRATUIT
Nicio publicitate - nu există subvenții guvernamentale - aceasta este o mass-media independentă
Dar, din păcate, Obama a optat pentru compromis în loc să forțeze o capitulare. Mai degrabă decât să stoarcă țara până se rupe, sa oferit să ridice sancțiunile dacă Iranul ar fi fost de acord să-și restrângă programul nuclear. Teheranul a mirosit slăbiciunea lui Obama, această mitologie pretinde și a acceptat fericit viața nemeritată. Rezultatul a fost acordul nuclear din 2015, cunoscut oficial drept planul comun de acțiune comun (JCPOA), care a acordat Iranului scutirea de sancțiunile nucleare în schimbul unei reduceri considerabile a stocului de uraniu îmbogățit și a numărului de centrifuge, precum și de inspecții periodice intruzive ale fiecărui element al ciclului său de combustibil nuclear de către Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Iranul ar putea în continuare să îmbogățească uraniul, însă numai la 3,67% - cu mult sub ceea ce este necesar pentru a produce o armă nucleară.
Acum, Trump încearcă să inverseze această presupusă greșeală prin reimpozarea sancțiunilor. Apoi, odată ce momentul este corect, el se va întoarce la masa de negocieri - de data aceasta nu pentru a negocia, ci pentru a accepta capitularea Iranului. Totul pare atât de minunat, simplu și ordonat. Ce ar putea merge prost?
Tot. Într-adevăr, însăși premisa narațiunii de dreapta este greșită: Iranul nu era pe punctul de a captura, iar influența SUA asupra țării a scăzut - nu a crescut. Când Obama a încercat mai întâi să înfrângă economia Iranului pentru a forța Teheranul să se supună, Iranul a răspuns prin dublarea programului nuclear. Când Obama a preluat funcția în 2009, Iranul a operat aproximativ 8 000 de centrifuge; până în 2013, a adăugat încă 14.000. Iranul și-a sporit stocul de uraniu cu un conținut scăzut de uraniu de opt ori și a avansat în mod semnificativ know-how-ul său nuclear, toate oferind Teheranului o contrapondență. În ianuarie 2012,a fost de 12 luni . Până în 2013, acest timp sa diminuat la opt până la 12 săptămâni .
Ca urmare, Iranul a depășit Statele Unite în construirea efectului de levier. Până la începutul lui 2013, Obama și-a dat seama că, dacă nimic nu s-ar schimba, Washingtonul va avea în curând doar două opțiuni: fie să accepte Iranul ca o putere nucleară de facto, fie să meargă la război. Iranul ar putea să obțină o capacitate de rupere aproape de zero înainte ca economia să se prăbușească , permițând astfel mușcăturile sancțiunilor pentru încă șase luni să crească doar probabilitatea războiului - nu probabilitatea predării Iranului.
Acesta este motivul pentru care, în martie 2013, Obama a făcut de neconceput. În negocierile secrete, el a rupt cu politica anterioară a SUA și sa oferit să accepte, având în vedere transparența și limitările suficiente, îmbogățirea uraniului pe teritoriul iranian. Aceasta a fost următoarea linie a Iranului: era dispusă să îndure aproape orice dificultăți economice înainte de a renunța la îmbogățire. ( Cele mai multe națiuni , inclusiv unele implicate în negocierile care au condus la JCPOA, acceptă dreptul Iranului de a îmbogăți uraniul în baza Tratatului de neproliferare , la care este semnatar, dar acesta a fost un punct de reper pentru negociatorii din SUA și Uniunea Europeană. )
Obama a știut de-a lungul timpului că nici o înțelegere nucleară nu ar fi posibilă dacă nu a acceptat acest punct. Dar planul era să joace cardul de îmbogățire la sfârșitul negocierilor, deoarece era cea mai valoroasă concesie a Statelor Unite. În schimb, Obama a trebuit să o joace de la bun început. Această mișcare, nu politica de sancțiuni, a generat în cele din urmă flexibilitatea iraniană și a pregătit calea pentru o înțelegere nucleară.
Cu toate acestea, administrația Obama a plantat, de asemenea, semințele narrativei de dreapta pe care Trump o folosește acum. Recunoscând că opoziția politică internă față de o înțelegere cu Iranul ar putea trage prin acoperiș dacă administrația a admis limitele politicii sale de sancțiuni - precum și realitatea că Teheranul a depășit Washingtonul în departamentul de levier - echipa Obama a insistat că sancțiunile au adus Iranul la masă .
Era o formulă care, mai curând, a acordat sancțiuni false, mai degrabă decât concesia americană privind îmbogățirea, pentru descoperirea diplomatică și a dat impresia că Statele Unite funcționau dintr-o poziție de forță. De fapt, detaliile detaliate ale negocierilor secrete cu Iranul, inclusiv complicațiile legate de concesiunea de îmbogățire, au apărut pentru prima oară prin publicarea cărții mele Pierderea unui Enemy: Obama, Iran și Triumful diplomației .
Folosind un limbaj care a insistat că Statele Unite funcționau dintr-o poziție de putere copleșitoare, administrația Obama a contribuit la nașterea unei întrebări persistente: Dacă sancțiunile ar fi fost atât de reușite în forțarea Iranului la masa negocierilor, de ce administrația nu a continuat sancțiunile până când Iranul a capitulat pe deplin? Ca răspuns, Obama trebuia să-și revină ușor afirmațiile. "Iranul nu va dezmembra pur și simplu programul său pentru că îl cerem să facă acest lucru", a recunoscut el în 2 aprilie 2015. "Nu așa funcționează lumea, și asta nu ne arată istoria. Iranul nu a demonstrat voința de a elimina acele aspecte ale programului pe care le susțin în scopuri pașnice, chiar și în fața unor sancțiuni fără precedent ".
Alți oficiali, vorbind în mod privat, au spus mai mult. "Iranienii pur și simplu nu vor capitula", chiar dacă se confruntă cu război, a declarat un oficial senior Obama în timpul unei briefinguri închise la Casa Albă la care am participat în iulie 2015. "Pentru că sunt iranieni", a adăugat el după o scurtă pauză .
Dar prejudiciul fusese deja făcut, iar mitologia de dreapta a început să se prindă. Astăzi, ea constituie baza pentru discursul lui Pompeo și pentru Planul lui Trump B. Dar chiar dacă echipa Trump reușește să reconstruiască coaliția de sancțiuni împotriva Iranului - ceea ce rămâne puțin probabil, având în vedere sprijinul ferm al JCPOA de către Uniunea Europeană, precum și de Rusia și China, toți semnatarii acordului - este dificil să ne imaginăm că Trump a reușit acolo unde Obama a eșuat: Adică, prin Iranul copleșitor, cu presiuni care l-ar forța să se predea, mai degrabă decât să-și extindă programul nuclear.
Când Obama și-a dat seama de limitele sancțiunilor și presiunii, el a evitat războiul, mergând la masa de negocieri. Există puține indicii că Trump este capabil de același curaj și prudență. Într-adevăr, cu Mike Pompeo în calitate de secretar de stat și John Bolton în calitate de consilier pe probleme de securitate națională - ambii anti-Iran hard-liners - strategia lui Trump pare să fie eșuată. În loc de un Plan B care vizează asigurarea capitulării Iranului, acesta apare pentru a deschide calea pentru Planul C: Război.
Dr. Trita Parsi este fondatorul și președintele Consiliului American iranian al Națiunilor Unite și un expert în relațiile dintre SUA și Iran, în politica externă iraniană și în geopolitica Orientului Mijlociu. https://www.niacouncil.org
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5215
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Among the Persians

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Mai 25, 2018 2:17 am

Among the Persians


Iranians want to be friends with Americans but Israel hates the idea


By Philip Giraldi
May 24, 2018 "Information Clearing House" -  I have just spent a week in Mashad and Tehran Iran, speaking at aninternational conference on the future of Jerusalem as well as other related issues while also meeting with a broad range of Iranians, including journalists, students and government officials. The conference was organized by a non-government organization called New Horizon. It was the sixth such conference, intended to bring together speakers from a number of countries to discuss issues involving Middle Eastern security and identity issues.
To be sure, Iran, threatened as it is from all sides, has certain aspects of a security state. And as what is essentially a partial democracy run along religious lines, it has very clear limits on what constitutes acceptable behavior. But I think the representatives of the thirty or so countries who attended the congress would agree that there was no attempt made to limit free speech or guide discussions. The only attempt to censor the conference and its content has been, I would note, the blocking of sponsor New Horizon’s website on Google and presumably elsewhere in the Zionist/U.S. dominated social media and information-searching world. Indeed, the only coordinated activity that might have been noted at the conference itself was the loud hissing noise that accompanied any mention of the name John Bolton.
Indeed, there was clear criticism of the nature of the Iranian government openly expressed at the conference as well as very heated exchanges on a number of issues surrounding Jewish identity, Israel, the Palestinians, the status of Jerusalem and the Joint Comprehensive Plan of Agreement (JCPOA) on the Iranian nuclear program. Privately, many Iranians we encountered were quite free in expressing their dislike of the religious leadership and their desire for dramatic change. It should be noted that such comments were not provoked by anything that any of us said. We were indeed being careful not to offend the host country or to get the organizers in trouble, perhaps more cautious than we had to be.
One might also mention that the timing of the conference and associated activities was particularly appropriate as it came on the heels of the President Donald Trump’s abandonment of the JCPOA and the slaughter of Palestinian protesters by the Israeli Army in Gaza. We watched in amazement on live television coverage as the snipers shot dead 58 unarmed Arabs and wounded two thousand more. A baby that was in an area far outside of the area where the shooting was taking place died after being suffocated by the clouds of teargas being used by the Israelis. It was ghastly and it was disgusting. Predictably the Israeli shills in both the U.S. and from Israel itself made the victim the guilty party, arguing that the child should never have been so close to the “fighting” there in Gaza in the first place.
And for those who are concerned that the Israeli Army might even run out of bullets, rest assured that all appropriate steps are being taken. Knesset member Avi Dichter reassured the audience on live television the army “has enough bullets for everyone. If every man, woman and child in Gaza gathers at the gate, in other words, there is a bullet for every one of them. They can all be killed, no problem.”
I have been invited to Iran before, but as an ex-CIA it was complicated for me to get a visa to make the journey. In this case, however, the hard work and networking of the conference sponsors prevailed, making it possible for me and some friends formerly working for the Pentagon to speak and also participate in the numerous panels. We were an instant hit among the attendees and also for the Iranian public, being featured in the local and national media and interviewed over and over again.
To be sure, some will say that we were little more than useful idiots, invited to disparage the United States and provide aid and comfort to its enemies, but that would assume there was any effort to enforce uniformity in the speeches and comments, which, as I have already noted, was not the case. There was, indeed, a theme of the conference, which was essentially that the U.S. recognition of Jerusalem was a new catastrophe delivered by Washington on the backs of the long suffering Palestinian people, virtually guaranteeing that a Palestinian state will never be allowed to develop. And U.S. uncritical support of Israel and its fascistic leader Prime Minister Benjamin Netanyahu is, of course, the root cause of the problem, something that was discussed in some depth.
I will not make any attempt to describe the speeches and speakers at the conference as I am sure that such material will be surfacing independently through the alternative media over the next few days, but I would like to share some impressions as well as some particularly well-made points that emerged about the current and, unfortunately, burgeoning conflict in the Middle East.
Many at the conference came away convinced that the White House’s rejection of JCPOA was a watershed moment. The anger in Europe clearly being expressed in their national media last week reflects an understanding that the United States is no longer interested in cooperating with anyone to reduce the risk of war. If European nations act in support of their rhetoric there will be an increase in efforts to distance themselves from Washington. This will include mechanisms to work around American sanctions, to include buying Iranian oil with Euros instead of dollars and selling to Iran in ways that avoid U.S. banks as conduits. The eventual result, which will undoubtedly be supported by China and Russia, would mean a flight from dollars as the world reserve currency. The reduced acceptability of the dollar in turn would mean that the Federal Reserve will be unable to continue to print fiat money to support U.S. interventions, with severe repercussions for the American economy.
And the participants at the conference would likely agree that the United States government has no credibility, by which I mean NONE. It is not particularly a Trump issue but rather a Trump-Obama-Bush problem that has been festering ever since 9/11 if not before. We conference participants watched the slaying of the Palestinians and, by split screen, also witnessed how someone named Raj Shah at the White House told reporters at a press briefing that “The responsibility for these tragic deaths rests squarely with Hamas. Hamas is intentionally and cynically provoking this response” as “a gruesome and unfortunate propaganda attempt.” Sure didn’t look like that, Raj.
And meanwhile over at the United Nations, the irrepressible so-called American Ambassador Nikki Haley vetoed a Russian proposal seeking an investigation into the carnage, explaining that that Hamas, aided of course by Iran, was to blame for the violence. “I ask my colleagues here in the Security Council: who among us would accept this type of activity on your border? No one would. No country in this chamber would act with more restraint than Israel has.” She then walked out when Riyad Mansour, the Palestinian Permanent Representative to the United Nations began to speak.
Combining the words “Israel” and “restraint” in one sentence just might be a breakthrough moment for the hard charging Nikki, but one hopes for another breakthrough on her part in the ability to see dead Palestinian children as real human beings rather than just as targets for Israeli sharpshooters. Indeed, Haley might must consider that there are a lot of human beings floating around who are perfectly decent individuals finding themselves just a bit tired of being stamped on by the United States and its mad dog Israel.
The biggest lesson I learned in Iran was that in spite of all the years of abuse, Iranians still like and respect Americans. I heard over and over again expressions of that fact from ordinary people and sophisticates alike. They would love to have a good relationship and an American Embassy run by proper diplomats who are willing to talk and listen. The only problem is that the United States doesn’t do that anymore. For that reason, the Iranians expressing their liking for the U.S. did have one problem. They can’t stand what the U.S. government is doing all over the world. Well, neither can I and I told them so, as did the twenty or so other Americans present at the conference. I also told them that, unfortunately, the door to Washington is controlled by Israel, which has been doing an expert job at defaming Iran for the past thirty years. The door won’t open anytime soon.
And as sometimes what is expected does not take place, I have to report that I was not harassed by the U.S. authorities when I returned home. Other American conference participants who had long involvement in the peace movement had told harrowing stories of being hounded by the federal government every time they left the country and returned. In my case, I had been headlined in the Iranian and Middle Eastern media during the whole time of the conference and surely was picked up through the intensive USGOV monitoring of all things going on in Iran. I had fully expected to be approached by two thugs with badges on arrival, but they didn’t show up. Maybe next time.
Philip Giraldi is a former counter-terrorism specialist and military intelligence officer of the United States Central Intelligence Agency.
This article was originally published by "Unz Review" -
Printre persani, 


iranienii doresc să fie prieteni cu americanii, dar Israel urăște ideea de 


Philip Giraldi
24 mai 2018 " Casa de informare a informațiilor " - Tocmai am petrecut o săptămână în Mashad și Teheran Iran, vorbind la oconferință internațională despre viitorul Ierusalimului, precum și alte aspecte conexe  întâlnindu-se, de asemenea, cu o gamă largă de iranieni, inclusiv jurnaliști, studenți și oficiali guvernamentali. Conferința a fost organizată de o organizație non-guvernamentală numită New Horizon. A fost cea de-a șasea astfel de conferință, destinată să reunească vorbitori din mai multe țări pentru a discuta chestiuni care implică probleme de securitate și identitate din Orientul Mijlociu.
Pentru a fi sigur, Iranul, amenințat de toate părțile, are anumite aspecte ale unui stat de securitate. Și întrucât ceea ce este, în esență, o democrație parțială care se desfășoară pe baza unor linii religioase, are limite foarte clare asupra a ceea ce constituie un comportament acceptabil. Dar cred că reprezentanții celor treizeci de țări care au participat la congres ar fi de acord că nu a fost făcută nici o încercare de a limita discursul liber sau de a orienta discuțiile. Singura încercare de cenzurare a conferinței și a conținutului acesteia a fost, aș remarca, blocarea site-ului sponsorului New Horizon pe Google și, probabil, în altă parte în lumea socială dominată de sionist / SUA și în lumea căutării de informații. Intr-adevar,
Într-adevăr, a existat o critică clară a naturii guvernului iranian exprimată deschis la conferință, precum și schimburi foarte îngrijorătoare privind o serie de probleme legate de identitatea evreiască, Israel, palestinieni, statutul de Ierusalim și Planul comun de înțelegere comună JCPOA) privind programul nuclear iranian. În mod privat, mulți iranieni pe care i-am întâlnit au fost destul de liberi în a-și exprima disprețul față de conducerea religioasă și dorința lor de schimbare dramatică. Trebuie remarcat faptul că astfel de comentarii nu au fost provocate de nimic despre care am spus vreunul dintre noi.
S-ar putea menționa, de asemenea, că calendarul conferinței și activitățile asociate au fost deosebit de adecvate, deoarece a venit pe la capătul abandonării de către președintele Donald Trump a JCPOA și al sacrificării protestatarilor palestinieni de către armata israeliană din Gaza. Am privit cu uimire la acoperirea televiziunii în direct, în timp ce lunetiștii au împușcat 58 de arabi neînarmați și au rănit alte două mii. Un copil care se afla într-o zonă aflată în afara zonei în care se desfășurau împușcăturile a murit după ce a fost sufocat de norii de gaze lacrimogene fiind folosite de israelieni. Era groaznic și era dezgustător. În mod previzibil, regele israelian în ambele state
Și pentru cei care sunt preocupați de faptul că armata israeliană ar putea chiar să scape de gloanțe, fiți siguri că se iau toate măsurile corespunzătoare. Membrul Knesset, Avi Dichter, a asigurat audiența la televiziunea live, armata "are destule gloanțe pentru toată lumea. Dacă fiecare bărbat, femeie și copil din Gaza se adună la poarta, cu alte cuvinte, există un glonț pentru fiecare dintre ei. Toți pot fi uciși, fără probleme.
Am fost invitat în Iran înainte, dar ca fost CIA mi-a fost complicat să obțin o viză pentru a face călătoria. În acest caz, totuși, locul de muncă și rețeaua de sponsori ai conferinței au predominat, făcând posibil ca eu și niște prieteni care lucrau anterior pentru Pentagon să vorbească și să participe și la numeroasele panouri. Am fost un hit instantaneu în rândul participanților și, de asemenea, pentru publicul iranian, fiind prezentat în mass-media locală și națională și intervievat de multe ori.
Sigur, unii vor spune că suntem puțin idioți utile, invitați să dezgropăm Statele Unite și să le acordăm ajutor și confort celor ce-i duc pe vrăjmașii lor, dar acest lucru ar presupune că a existat vreun efort pentru a asigura uniformitatea în discursurile și comentariile care, după cum am menționat deja, nu a fost cazul. A fost într-adevăr o temă a conferinței, care a constat în esență că recunoașterea Ierusalimului de către SUA a fost o nouă catastrofă dusă de Washington pe spatele poporului palestinian care suferă de multă vreme, garantând practic că nici un stat palestinian nu va avea niciodată voie să se dezvolte. Și SUA
Nu voi face nici o încercare de a descrie discursurile și vorbitorii de la conferință, deoarece sunt sigur că un astfel de material va apărea în mod independent prin intermediul mijloacelor de informare alternative în următoarele câteva zile, dar aș dori să împărtășesc unele impresii, precum și unele foarte bine - au arătat aspecte legate de conflictul actual și, din păcate, în creștere în Orientul Mijlociu.
Mulți la conferință au ieșit din convingerea că respingerea JCPOA de către Casa Albă a fost un moment important. Mânia din Europa, exprimată în mod clar în mass-media națională săptămâna trecută, reflectă o înțelegere că Statele Unite nu mai sunt interesate să coopereze cu nimeni pentru a reduce riscul războiului. Dacă națiunile europene vor acționa în sprijinul retoricii lor, va fi o creștere a eforturilor de a se distanța de Washington. Aceasta va include mecanisme pentru a acoperi sancțiunile americane, cum ar fi cumpărarea de petrol iranian cu euro în loc de dolari și vânzarea către Iran în moduri care să evite băncile americane ca conducte. Rezultatul final, care fără îndoială va fi susținută de China și de Rusia, ar însemna un zbor de dolari ca monedă mondială de rezervă. Reducerea acceptabilității dolarului, la rândul său, ar însemna că Rezerva Federală va fi în imposibilitatea de a continua să tipărească bani pentru a sprijini intervențiile SUA, cu repercusiuni severe asupra economiei americane.
Și participanții la conferință ar fi de acord probabil că guvernul Statelor Unite nu are nici o credibilitate, prin care mă refer la NICI. Nu este o chestiune specială a Trumpului, ci mai degrabă o problemă a lui Trump-Obama-Bush care a fost înfricoșătoare încă din 9/11, dacă nu înainte. Participanții la conferință au urmărit uciderea palestinienilor și, prin ecranul divizat, au fost martori la felul în care cineva pe nume Raj Shah la Casa Albă a declarat reporterilor la un briefing de presă că "Răspunderea pentru aceste moarte tragică se bazează în mod direct pe Hamas. Hamas provoacă în mod intenționat și cinic acest răspuns "ca" o încercare de propagandă groaznică și nefericită. "Sure nu arăta așa, Raj.
Între timp, în cadrul Organizației Națiunilor Unite, așa-zisul ambasador american Nikki Haley a respins propunerea rusă de a investiga masacrul, explicând că Hamas, ajutat, desigur, de Iran, a fost vina pentru violență. "Îi adresez colegilor mei în Consiliul de Securitate: cine dintre noi ar accepta acest tip de activitate la granița voastră? Nimeni nu ar fi. Nici o țară din această cameră nu ar acționa cu mai multă restrângere decât Israelul. "Apoi a ieșit atunci când Riyad Mansour, Reprezentantul Permanent Palestinian la Națiunile Unite, a început să vorbească.
Combinând cuvintele "Israel" și "reținere" într-o singură propoziție ar putea fi un moment important pentru împuternicirea dificilă a lui Nikki, dar sperăm să obținem încă un progres din partea ei în capacitatea de a vedea copiii palestinieni morți ca ființe umane reale, tinte pentru ostasterii israelieni. Într-adevăr, Haley ar fi trebuit să considere că există o mulțime de oameni care plutesc în jurul valorii de care sunt indivizi perfect decente se simt doar un pic obosit de a fi ștampilate de către Statele Unite și câinele său nebun Israel.
Cea mai mare lecție pe care am învățat-o în Iran a fost că, în ciuda tuturor anilor de abuz, iranienii încă mai doresc și respectă americanii. Am auzit de mai multe ori expresii ale acelui fapt de la oameni obișnuiți și sofisticați deopotrivă. Ei ar dori să aibă o relație bună și o ambasadă americană condusă de diplomații care sunt dispuși să vorbească și să asculte. Singura problemă este că Statele Unite nu mai fac asta. Din acest motiv, iranienii care și-au exprimat plăcerea pentru SUA au avut o problemă. Ei nu pot suporta ceea ce face guvernul SUA în întreaga lume. Ei bine, nici eu și eu nu le-am spus așa, la fel ca și alți 20 de americani prezenți la conferință. De asemenea, le-am spus că, din nefericire, ușa de la Washington este controlată de Israel, care a făcut o muncă de experți în defăimarea Iranului în ultimii treizeci de ani. Ușa nu se va deschide în curând.
Și, uneori, ceea ce se așteaptă nu are loc, trebuie să raportez că nu am fost hărțuită de autoritățile americane când m-am întors acasă. Alți participanți americani la conferință, care au avut o lungă implicare în mișcarea de pace, au povestit că au fost hrăniți de guvernul federal de fiecare dată când au părăsit țara și s-au întors. În cazul meu, am fost în fruntea presei iraniană și din Orientul Mijlociu pe întreaga durată a conferinței și a fost cu siguranță ascunsă prin monitorizarea intensivă de către USGOV a tuturor lucrurilor care se petrec în Iran. M-am așteptat pe deplin să fiu abordat de doi criminali cu insigne la sosire, dar nu au apărut. Poate data viitoare.
Philip Giraldi este fostul specialist în lupta împotriva terorismului și ofițerul de informații militare al Agenției Centrale de Informații a Statelor Unite.
Acest articol a fost publicat inițial de " Unz Review " -
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5215
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Why Trump's Strategy for Iran Is Likely to Lead to War

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum