"HOȚUL" PONTA SE bate cu "PENALUL" DRAGNEA.

In jos

"HOȚUL" PONTA SE bate cu "PENALUL" DRAGNEA.

Mesaj Scris de Admin la data de Sam Mai 26, 2018 5:05 am

"HOȚUL" PONTA SE bate cu "PENALUL" DRAGNEA.
Ponta se tot bate cu Dragnea. De când a fost dat afară din PSD, Ponta nu contenește să-l atace pe fostul lui prieten și camarad, iar Dragnea îi răspunde din când în când, cu apelative dure, fără să-l nominalizeze direct. Un conflict personal, plecat dintr-o mare prietenie, sau cel puțin așa ne-au explicat, pe rând și împreună, cei doi protagoniști. Ca într-o poveste de amor țigănesc, cei doi au versiuni radical diferite asupra conflictului. În esență, Ponta spune că Dragnea l-a înșelat, iar Dragnea susține că Ponta l-a trădat!
Numai că adevărata miză nu este legată de corectitudine și onoare, pentru că (totuși) vorbim de politică.
Dacă este să judecăm în parametrii de mai sus, Victor Ponta a pățit ceea ce a făcut și el altora. Nu cred că ați uitat cum în 2009, fiind purtător de cuvânt pentru candidatul la președinție al PSD Mircea Geoană, la acel moment președintele partidului, îi lua apărarea cu vehemență. Peste câțiva ani, Ponta, ajuns președintele PSD îl va exclude pe Mircea Geoană din rândul social-democraților. Va deveni prieten și camarad cu Liviu Dragnea. Care odată ajuns președintele PSD îl va rade din partid, silindu-l să demisioneze! Deci unde-i surpriza?
Cu toate acestea, odată cu achitarea sa în procesul de la ICCJ, Victor Ponta a dublat ofensivă verbală cu acțiune politică și a început să ia parlamentari din PSD către Pro Romania, partidul său abia înființat. Deocamdată sunt 5 bucăți, foști oameni ai lui Ponta din guvernul său sau promovați în structurile de partid pe vremea când acesta era președintele PSD. Se mai vorbește despre alte plecări din PSD spre Ponta, gen Nicolae Bănicioiu, Mihai Tudose și Ecaterina Andronescu, ceva UNPR-iști aciuiți pe listele PMP, poate vreo 2-3 de la USR, o oaste de strânsură numai bună pentru formarea unor grupuri parlamentare. Aici are și Liviu Dragnea o mare parte din vină. A reușit să-și creeze o mulțime de dușmani în interior, prin alegerile proaste pe care le-a făcut, gen Grindeanu și Tudose, prin atitudinea ezitantă și șmecherească pe care a avut-o în abordarea relației dintre foștii șefi ai SRI și PSD. Atât din punct de vedere politic, cât și personal.
Nici până acum nu avem o versiune a sa asupra relației cu George Maior și Florian Coldea, nu știm exact cât de apropiat era de Laura Codruța Kovesi, dacă a fost alături de Victor Ponta când erau "executați" lideri din PSD cu mâna ANI, vezi dezvăluirile lui Horia Georgescu, sau instrumentate dosare de corupție în malaxorul tandemului Coldea-Kovesi. Dragnea a preferat să amețească subiectul, neînțelegând că o abordare curajoasă l-ar fi scutit de multe bătăi de cap. A reușit să pară mai vinovat decât Victor Ponta, deși acesta a fost mult mai apropiat decât el de George Maior, fostul șef al SRI. Liviu Dragnea a gravitat în jurul lui Florian Coldea prin intermediul lui Vasile Dâncu, ceea ce înțeleg că se întâmplă și acum.
Abil, Victor Ponta a expediat prezența sa la chermezele SRI ca fiind o obligație de familie. Fals! Nu relațiile de rudenie i-au adus la aceeași masă, ci partea ocultă a interesului comun. Ar fi fost reuniuni de familie, dacă veneau cu soțiile și copiii, la un grătar la T14, nu la pomana porcului cu șefa DNA și șeful stației CIA!
Mai mult, dacă era să se judece după relațiile de familie, Ponta, Maior și Oprea, ar fi stat certați și acum. Îmi aduc aminte de declarația lui Gabriel Oprea din 2010: "Este prima oară când vorbesc despre Victor Ponta, i-am dus copilul la biserică cu toate că Victor Ponta nu are niciun Dumnezeu". Nu avea o părere prea bună despre el, nu-i așa? Oprea avea motive să o facă, căci Victor Ponta era atunci de partea "Întunericului". Zilele trecute cei doi s-au reîntâlnit la un botez, din 2010 fiind înregistrate numeroase momente de colaborare politică fructuoasă. Pentru că așa cum spuneam în debutul editorialului, vorbim despre politică. Iar politica este arta compromisului.
Iar acum Liviu Dragnea se confruntă cu o nouă criză în PSD. Victor Ponta vrea să-i tragă scaunul de sub fund, mizând pe o condamnare a liderului PSD. Vi se pare un gest urât din partea unuia căruia Binomul Coldea-Kovesi i-au târât mama, cumnatul și apropiații pe la DNA, iar el a stat ani de zile cu un proces la ICCJ? Poate într-o poveste de amor țigănesc. Numai că evenimentele actuale au legătură doar cu politica, deși dorința de răzbunare este un combustibil prețios. Așa a ajuns Victor Ponta să devină subiectul preferat al știrilor și talk-showurilor anti-Dragnea de la televiziuni gen Digi 24, sau să fie elogiat pe site-uri din categoria celor care acum câteva luni îl calificau drept "penal". Discursul său anti-Dragnea și ocolirea subiectelor deranjante pentru Statul-Paralel l-au transformat în interlocutorul perfect. Cu atât mai mult cu câtsituația politică actuală are nevoie (din nou!) de un partid-balama! Un rol pe care Pro-România, adică Victor Ponta, și-l va asuma cu entuziasm.
Dispariția UNPR a lăsat un loc liber pe scena politică. Nu mai există acel partid care poate atrage parlamentari ce din motive obscure preferă să plece aiurea. Și cum una din legile economiei de piață este aceea că un loc liber, nu rămâne niciodată neocupat, s-a creat culoarul pentru Victor Ponta. Mai ales dacă Cineva vrea să dea jos guvernul.
Ca să nu mai lungim mult povestea, devine din ce în ce mai clar că obiectivul final al acestei perioade va fi răsturnarea guvernului Dăncilă. În primul rând o vrea președintele Klaus Iohannis, care are nevoie de un guvern al lui în anul alegerilor prezidențiale. Acesta a devenit în ultima vreme extrem de activ și vocal, iar cu excepția momentului Ierusalim, a jucat din punct de vedere tactic corect. A atacat PSD pe teme economice și a susținut-o pe Kovesi în ciuda tuturor evidențelor. O va face în continuare. În al doilea rând, răsturnarea lui Dăncilă o vor toți cei care sunt anti-Dragnea, iar aici puteți include o categorie largă de oameni ai muncii. Din servicii de informații, presă, afaceri, politică.
Coaliția PSD-ALDE, susținută de UDMR, este suficient de puternică ca să reziste la încercările de dărâmare venite din stradă, iar forța politică a PSD este greu de contracarat doar prin declarații publice de la Cotroceni sau plângeri penale prostești scornite de PNL. Ca să dai jos un guvern ai nevoie de voturi în Parlament, ai nevoie să iei parlamentari, bucată cu bucată, cărora le promiți slujbe, bani, protecție, locuri eligibile, strângeri de mână, tot arsenalul binecunoscut și încerci să obții un vot favorabil la o moțiune de cenzură.
Aici Klaus Iohannis are nevoie de ajutorul lui Victor Ponta. Iar Victor Ponta îl va da bucuros! Ciudată pare uneori viața, nu-i așa?
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4957
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

pe site

Mesaj Scris de Admin la data de Sam Mai 26, 2018 5:06 am

avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4957
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum