AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

PSD-ul crapa sub loviturile lui Victor Ponta

In jos

Dragnea - PSD-ul crapa sub loviturile lui Victor Ponta Empty PSD-ul crapa sub loviturile lui Victor Ponta

Mesaj Scris de Admin Dum Mai 27, 2018 8:55 am

 
Victor Ponta anunta ca „mii de oameni” doresc sa faca parte din noua sa formatiune politica, Pro Romania. El sustine ca a primit mesaje de sustinere din partea a numerosi membri PSD, de la parlamentari si primari pana la simpli membri.
„Primele reactii sunt surprinzator de pozitive pentru mine : mii de oameni care s-au inscris online in ultimele zile , mesaje de sustinere din partea parlamentarilor , primarilor , alesilor locali sau a simplilor membri din PSD dar si din alte partide , analize pertinente in media , semnale de interes si de sprijin din afara tarii/ activitatea mea ca Premier si lider al PSD cat si a celor care deja s-au alaturat deja #ProRomania ridica sperante dar si asteptari extrem de mari / sper sa dovedim in perioada urmatoare ca putem sa ducem mai departe lucrurile bune realizate dar si ca am invatat din greselile noastre/ stiu sigur insa ca este nevoie mai mult ca niciodata in peisajul politic romanesc de un proiect nou si radical care sa concentreze energiile si potentialul pozitiv al tarii in directia dezvoltarii noastre pe termen mediu si lung”, a scris Ponta pe Facebook.
Fostul lider al PSD tine apoi sa ofere o replica dura fata de ” torentul de mizerii, minciuni si ura, de jigniri si acuzatii isterice pe care Gruparea “Dragnea” l-a pornit in mod direct si prin propagandistii platiti cu bani publici”.
„Nu ma mira si nu ma supara torentul de mizerii, minciuni si ura, de jigniri si acuzatii isterice pe care Gruparea “Dragnea” l-a pornit in mod direct si prin propagandistii platiti cu bani publici / Mecanismul lor comunicational este de tip bolsevic – / toata elita traditionala -( de la Ion Antonescu, la Maniu s.a. ) – a fost acuzata de tradare in procesele perioadei 1946-1949. Procesele au fost denumite ‘procese-spectacol’ pentru ca au fost utilizati asa-numitii ‘acuzatori publici’- ( persoane fara studii juridice, dar care reprezentau vointa ‘poporului muncitor) ’. In plus, erau publicate apeluri ale ‘oamenilor muncii’ care cereau condamnarea acuzatilor. Reactia coordonata a diverse organizatii PSD – toti cu mesajul unitatii partidului – seamana izbitor cu reactiile coordonate de consilierii sovietici
– #ProRomania este un pericol mortal pentru supravietuirea lor in fruntea PSD, a Guvernului si a Parlamentului pe care le folosesc pentru bani , functii, putere si protectia in fata legii. Reactia lor dovedeste ca suntem mai puternici decat credeam si ca ei se tem mai mult decat as fi banuit
– Limbajul de huligani frustrati atunci cand improasca epitetele de “sobolani, tradatori , securisti” impotriva celor care au curajul sa spuna adevarul demonstreaza tuturor nivelul lor moral si intelectual/ si nu face decat sa produca mai multa dezamagire si dezgust.
Activitatea Echipei #ProRomania trebuie sa fie concentrata pe proiectele pozitive, de constructie si dezvoltare/ o sa raspundem ciracilor lui Dragnea doar atunci cand acest lucru este necesar – si doar din respect pentru oamenii care inca sunt mintiti si manipulati fara scrupule.
Pentru acesti oameni mai vreau sa precizez inca o data :
1. PSD a fost capturat si este condus acum de un grup de oameni care au crescut in PD-ul lui Basescu si au migrat in 2001 din Opozitie la Putere / acesti oameni ne-au dat afara sau ne-au indepartat din PSD pe noi cei care am fost doar acolo de la inceput si ne numesc tradatori pentru ca plecam de la Putere intr-un proiect nou care nu are de oferit nici functii nici avantaje
2. Si eu si multi altii am intrat in PSD si ne-am mandrit cu faptul ca acest partid a dat tarii cele mai eficiente si competente guvernari in 2001-2004 si 2012-2015/ plecam acum din PSD care prin Guvernul Dancila a adus cea mai incompetenta si obedienta echipa de guvernare
3. Fosti PD isti si PRM isti alaturi de baroni nemuritori troneaza azi in fotoliile de conducere si folosesc PSD ul pentru putere si bani/ PSD a fost partidul oamenilor competenti si al celor cu venituri medii si mici care au nevoie de politici dezvoltare si bunastare / azi pe scaunul de Premier ocupat de Adrian Nastase sta Viorica Dancila / pe scaunul de la Congres al Presedintelui de onoare al PSD Ion Iliescu a stat iubita lui Dragnea / prefectul de Teleorman care a semnat trecerea Lacului Belina din patrimoniul judetului la firma Teldrum este acum Ministru de Interne / iar colegii de vacante si de proprietati in Brazilia fac numiri in functii si conduc informal Guvernul si Parlamentul
4. In ultimele campanii electorale , inclusiv in cea din 2016 , Dragnea si cei care ma injura azi in toate felurile au mers in fata oamenilor cu pliante in care se laudau cu realizarile Guvernului Ponta si promiteau sa le continue / acum oamenii se considera mintiti si sunt dezamagiti de ceea ce s-a intamplat cu votul lor
5. Eu cu Presedintele Iohannis am vorbit ultima data in 2015 cand eram Premier / insa Liviu Dragnea a facut carare la Cotroceni ( cum facea si la Basescu) din toamna lui 2015 ca sa imi retraga mie sprijinul politic pana in Ianuarie 2018 ca sa ii numeasca protejata din Videle in functia de Premier / in materie de colaborare cu Klaus Iohannis doar Liviu Dragnea are ceva de povestit votantilor PSD
6. In mascarada de lupta cu “Statul Paralel” Liviu Dragnea trebuie sa le spuna colegilor sai de ce a insistat atat de mult sa mearga la taote intalnirile cu Codruta Kovesi si sefii serviciilor de informatii, de ce nu a spus niciodata nimic despre problemele colegilor ci doar a cerut protectie pentru el insusi, de ca taia porci la vile de protocol si o mangaia pe ghips pe prietena lui “Codruta” – mai ales sa spuna de ce a sustinut in 2016 numirea Codrutei Kovesi pt un nou mandat de 3 ani in fruntea DNA desi cunostea deja abuzurile si greselile comise
7. Liviu Dragnea si-a castigat sprijinul multor lideri politici sau din presa prin promisiunea repetata de a adopta legile privind amnistia si gratierea – ceea ce sigur nu este in interesul PSD / intre timp insa Dragnea nu a facut nimic pentru oprirea legala a abuzurilor negociind doar amanarea si rezolvarea problemelor lui penale / oameni Darius Valcov sau Dan Andronic il slujesc si acum sperand ca ii va scapa de problemele penale dar au toate sansele sa aiba soarta “prietenilor” de la Constanta- Nicusor Constantinescu si Radu Mazare care au fost si ei “ajutati” de “prietenul Liviu” / asa zisele “legi ale justitiei” au reprezentat un simplu instrument de negociere prin care Dragnea spera sa isi asigure imunitatea si controlul viitor al unui Sistem ce ramane neschimbat / achitarile decise de ICCJ in cazurile “Calin Popescu Tariceanul” sau “ Ponta – Sova” i-au provocat o suparare atat de mare incat nici macar formal nu a putut sa spuna public ca se bucura / #ProRomania va promova si vota schimbari legislative care sa opreasca si sa pedepseasca abuzurile comise de procurori incompetenti ca si metoda de inlaturarea a adversarilor politici prin dosare fabricate
8. #ProRomania nu se alieaza cu PNL Orban ( pe care il vedem incapabil sa fie o alternativa viabila ) nici nu isi doreste la guvernare altfel decat prin votul oamenilor / va reamintesc ca PSD la comanda lui Liviu Dragnea a votat investirea Guvernului Ciolos si a refuzat in 2016 depunerea unei motiuni de cenzura / Guvernele PSD conduse de Grindeanu si Tudose au fost daramate de Liviu Dragnea si nu de #ProRomania /
9. batjocorirea la ultimul Congres a unor oameni reprezentativi pt PSD cum sunt Ecaterina Andronescu si Nicu Banicioiu / ocupares pozitiilor de presedinte executiv tot si vicepresedinte tot de catre persoane din Teleorman/ promovarea in conducere a unor simplii executanti obedienti a demonstrat tuturor ca democratia interna si diversitatea in PSD nu mai sunt posibile cat timp la conducere este Gruparea de la Teleorman”, a precizat Ponta.
 
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10765
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Dragnea - PSD-ul crapa sub loviturile lui Victor Ponta Empty Ponta, coșmarul lui Dragnea

Mesaj Scris de Admin Joi Mai 31, 2018 9:14 am

Ponta, coșmarul lui Dragnea  
Pentru prima dată începând de la alegerile din 2016, PSD plus ALDE nu mai dețin majoritatea în Camera Deputaților. Iar Camera Deputaților este, în cele mai multe cazuri, decizională. S-a întâmplat la sfârșitul săptămânii trecute. Lovitura de grație împotriva PSD plus ALDE a dat-o Victor Ponta. Și este doar începutul. Fostul președinte PSD devine coșmarul actualului președinte.
Majoritatea în Camera Deputaților înseamnă 165 de deputați. În prezent, după cele câteva plecări la Pro România, PSD și ALDE nu mai dispun decât de 164 de parlamentari. Admițând că sunt toți prezenți și votează fără excepție la comanda șefilor de grup, tot nu întrunesc numărul necesar de voturi pentru a-și trece legile. În continuare însă, nu trebuie excluse alte plecări către Pro România.Tehnica lui Victor Ponta seamănă cu faimoasa tortură numită picătura chinezească.
Mai sus am prezentat o socoteală strict aritmetică. Care nu este totuși valabilă în Parlamentul României. Se întâmplă extrem de rar ca toți parlamentarii să fie prezenți. De asemenea, tot rar parlamentari ai altor formațiuni precum și neafiliați nu votează și ei cu majoritatea. Aproape întotdeauna există o rezervă de voturi. Fie din partea UDMR, fie din partea celorlalți reprezentanți ai minorităților, altele decât cea maghiară, fie din direcția neafiliaților. Se întâmplă deseori ca și parlamentari ai opoziției, din convingere sau din spirit de frondă sau pur și simplu din neatenție, să voteze cu majoritatea. De aceea, în ciuda scorului aritmetic, PSD și ALDE sunt foarte departe de o moțiune de cenzură câștigătoare. Ce se întâmplă însă dacă acest proces de erodare continuă?
E clar că Victor Ponta are șansa de a reveni pe cai mari. Și de a ataca în forță nu numai segmentul de stânga din Parlamentul României, ci și electoratul PSD. El poate deveni autorul unei construcții în interiorul electoratului social-democrat, la fel de periculoasă cum s-a dovedit a fi construcția ALDE în interiorul electoratului liberal.
Sursa: CorectNews


Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10765
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Dragnea - PSD-ul crapa sub loviturile lui Victor Ponta Empty Vremea șobolanilor

Mesaj Scris de Admin Joi Mai 31, 2018 9:25 am

Vremea șobolanilor
Cruntă ironie! Ponta a ajuns speranța dezrobirii de Dragnea-Dăncilă, un democrat sadea și un patriot preocupat de soarta țării. Să fim serioși!
Dragnea a făcut o mare greșeală instalând-o pe Dăncilă în fruntea Executivului. Sunt slugi și slugi, unele proaste de bubuie, care nu știu altceva decât „să trăiești, conașule“, altele care măcar salvează aparențele și mai au un dram de orgoliu. S-a văzut asta în guvernele anterioare. Cu Dăncilă, incompetența, prostia fudulă și apucăturile de satrap ale lui Dragnea au ieșit ca uleiul la suprafața apei murdare. Nimic nu mai poate fi băgat sub obroc. Efectul Dăncilă e cutremurător: e primul guvern de care râde o țară întreagă, pe care nu-l mai ia nimeni în serios (cu excepția camarilei lui Dragnea și a Alinei Mungiu), crucindu-se cum de s-a ajuns în halul ăsta. Dezastrul e total, chiar și pesediștii sunt conștienți de asta. Ceea ce trebuia să-i asigure lui Dragnea liniștea, stabilitatea la putere s-a transformat într-o mare vulnerabilitate. Daddy și-a bătut singur cuiele în copârșeu.E un dezastru pe care au început să-l fructifice politic (era și timpul!) președintele Iohannis și opoziția, în frunte cu PNL. Criticile și avertismentele („mai aveți bani de pensii și salarii?“) au credibilitate, nu mai par simple atacuri din partea adversarilor politici. Capătă și mai multă consistență din cauza reacției lui Dragnea și a miniștrilor săi, care justifică totul prin lamentații de genul „lovitură de stat“, amenințări cu suspendarea președintelui și cu pușcăria pentru cei care cutează să contrazică linia oficială. Apărarea prim-ministrului de bancurile nației și de ridicolul în care se afundă vitează cu fiecare apariție e o misiune imposibilă. Ce vor striga oare pesedeii la mitingul din iunie? Viorica nu uita, româna e de partea ta? Pe scurt, guvernul, PSD și Dragnea au ajuns într-o fundătură.
 În acest context, a venit și vremea șobolanilor. Despre care știm că părăsesc primii corabia care se scufundă. Toate partidele și alianțele au avut și au șobolanii lor, toate au trecut prin asta, puține însă au fost afectate decisiv. PSD a fost abandonat de PC-ul lui Voiculescu, „soluția imorală“ intrată în buzunarul lui Băsescu, și a pierdut guvernarea, PD a fost părăsit de câțiva șobolani la moțiunea de cenzură prin care a căzut Guvernul Ungureanu, iar în 2015, „șobolanul“ Dragnea i-a tras preșul de sub picioare lui Ponta, împingându-l spre demisie, iar PSD a fost înlocuit la guvernare de tehnocrații lui Cioloș. După cum arată preparativele din ultimele zile, există ceva șanse ca istoria să se repete.Ponta n-a uitat și n-a iertat, de doi ani își canalizează eforturile spre doborârea lui Dragnea. Adevărata opoziție la PSD a făcut-o Ponta, care știe subteranele partidului, are cârtițe acolo, înțelege mentalitățile și cunoaște punctele slabe. Atacurile lui Ponta au fost singurele care l-au afectat cu adevărat pe Dragnea (după dosarele penale), pentru că devoalau înțelegerile și interesele oculte, adevăratele mize ale unor gesturi și măsuri, fața ascunsă și urâtă a celui care conduce dictatorial partidul. Cel mai tare l-au lovit pe Dragnea dezvăluirile despre tovărășiile cu serviciile secrete și cu procurorii, despre umilința de care dădea dovadă în fața lui Maior, Coldea, Kövesi sau Ghiță. Despre tăiatul porcului, mâncatul urechilor la vila K2. Ponta l-a portretizat ca pe un individ laș, oportunist și gata să sacrifice orice, în frunte cu țara și partidul, pentru a-și salva pielea și prezerva puterea. Până acum nu a reușit să-l dărâme pe Dragnea, mare combinagiu și șmecher, care, iată, nu doar că a supraviețuit căderii a două guverne, ba chiar, spre uimirea multora, a ieșit întărit.Festivalul oferit zi de zi de Dăncilă, haosul care domnește în finanțe, măsurile haotice au făcut ca nemulțumirea în partid să crească, contestările să se înmulțească în special în zona cercurilor doi și trei de putere și în teritoriu. Ponta are acum o bună oportunitate, deja PSD-ALDE au pierdut majoritatea la Camera Deputaților, vreo 6 parlamentari migrând la Pro România. Abil, cântă în struna celor care vor îngenuncherea justiției, el însuși suindu-se pe piedestalul „victimei abuzurilor DNA“, dar demontează teoriile „statului paralel“, arătând că Dragnea nu-și face decât propriile jocuri. Dar argumentul forte, cel care doare întregul PSD, este cel al „analfabetismului și obedienței“ instalate în fotoliul „ocupat cândva de Năstase“.Cruntă ironie! Ponta a ajuns speranța dezrobirii de Dragnea-Dăncilă, un democrat sadea și un patriot preocupat de soarta țării. Să fim serioși! E același cameleon, același Ponta care „minte cum respiră“, care modifica legi și comisii ca să scape de plagiat, care a instrumentat lovitura din 2012 și „marțea neagră“, același care ne oripila cu tupeul și jignirile lui. Să nu uităm că de multe ori a fost oprit pe ultimii metri de presiunile partenerilor occidentali, pe care nu se sfia să-i eticheteze exact cum face Dragnea astăzi. Ce să mai vorbim de ”șobolanul”  Bănicioiu, care mințea fără să clipescă în timpul tragediei  de la Colectiv. Un mare caracter!  Nu e nicio metamorfoză, Ponta nu a devenit băiatul bun, care înțelege mersul timpurilor, ci doar băiatul însetat de răzbunare. Și de ceva putere, dacă se mai poate.Întrebarea e: se poate? Puțin probabil. Nici Dragnea nu stă cu mâinile încrucișate. Racolează Ponta, racolează și Dragnea, principiul vaselor comunicante. Unul a luat 6 ”șobolani” de la PSD, celălalt a achiționat 7 de la PMP. Și chiar dacă PSD-ALDE vor pierde majoritatea în parlament, asta nu înseamnă că guvernul va cădea la moțiunea de cenzură - există minoritățile, UDMR, neafiliații, PMP. Teoretic, vreo 80 de voturi. Dragnea va da prețul cerut pentru a le păstra: adică totul, dacă trebuie. Pentru el e ultima strigare, daca pierde guvernul, nu mai scapă, de data asta partidul chiar îi ia gâtul. Așa că vom asista în perioada următoare la războiul șobolanilor. Să nu ne grăbim să facem pariuri.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10765
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Dragnea - PSD-ul crapa sub loviturile lui Victor Ponta Empty Re: PSD-ul crapa sub loviturile lui Victor Ponta

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum