AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Italienii sunt liberi sa-si aleaga prin vot destinul hotarat de Bruxelles!

In jos

prin - Italienii sunt liberi sa-si aleaga prin vot destinul hotarat de Bruxelles! Empty Italienii sunt liberi sa-si aleaga prin vot destinul hotarat de Bruxelles!

Mesaj Scris de Admin Joi Mai 31, 2018 8:51 am

“Nu elitele constituie problema, ci popoarele reprezinta in prezent o problema”- Joachim Gauck, presedintele Germaniei, 17 iunie 2016.
Folosindu-se de prerogativele sale constitutionale, Sergio Matarella a dat efectiv de pamant cu guvernul propus de noul premier, Giuseppe Conte, provocand demisia acestuia. Giuseppe Conte a fost ales sef al guvernului de formatiunile care au castigat ultimele alegeri: Miscarea 5 Stele si Liga Nordului. Este pentru prima oara in istoria recenta a Italiei cand presedintele tarii respinge guvernul propus de noul premier! Dupa demisia lui Conte, Sergio Matarella l-a numit prim ministru pe Carlo Cotarelli, un economist eurofil. Asta dupa ce nu fusese de acord ca ministru de finante sa fie Paolo Savona, alt economist, dar eurosceptic!
Dupa respingerea guvernului, Sergio Matarella a vorbit despre o posibila “punere in pericol a economiilor italienilor” , cauzata de o “posibila iesire din zona euro” si a invocat Constitutia. Articolul  81 din Constitutia Italiei stipuleaza ca “orice lege care are drept consecinta marirea datoriei publice trebuie sa indice resursele necesare pentru asigurarea cheltuielilor.”
Bine, primul articol din Constitutia Italiei pomeneste de “suveranitatea poporului”, care se exercita si in cazul, sau mai ales in cazul alegerilor electorale, dar asta este déjà populism, asa ca Matarella nu l-a bagat in seama, mai ales ca, asa cum spunea, este posibil sa se intample lucruri grave.
Imediat, Matarella a fost felicitat de omologul sau francez, presedintele Emmanuel Macron, care i-a salutat “curajul” si  “ spiritul de mare responsabilitate”, de care a dat dovada. Cu exceptia celor care au castigat alegerile si care acum se afla, culmea, in opozitie, nimeni nu a calificat drept imixtiune in politica altui stat  faptul ca Macron l-a gratulat pe Matarella, pentru ca a doborat guvernul rezultat in urma alegerilor!
Poate si pentru ca astfel de gesturi tind sa devina plictisor de normale la Macron, acesta felicitandu-l recent si pe Klaus Johannis ca “nu-si lasa tara din mana, sa o ia pe urmele Ungariei si Poloniei”.
Insa, dupa declaratia lui Macron, care a disparut ascunsa sub valul protector al cenzurii mediatice, dornica sa nu dea apa la moara celor care vorbesc din ce in ce mai deschis despre o conspiratie a Bruxelles-ului, menita sa anihileze votul electoratului italian, a urmat, ca o bomba, interviul acordat de Gunther Oettinger – comisarul european pentru Buget si Resurse Umane – corespondentului DW la Strasbourg, Bernd Thomas Riegert.
Cu sinceritatea aroganta, cu tupeul cinic si dispretul suveran al celui  care stie foarte bine cat de mare este puterea de decizie si control exercitata de oligarhia globalista de la Bruxelles, Gunther Oettinger a spus: “Pietele (financiare) ii vor invata pe italieni sa voteze cum trebuie…Putem deci spera ca acest lucru va juca  un rol in timpul campaniei electorale (ce va urma n.a), ca un semnal pentru a opri intrarea la guvernare a populistilor de dreapta si de stanga”!
Declaratia neamtului Oettinger a cazut ca o bomba in Italia, provocand un scandal urias. Matteo Salvini, seful Ligi Nordului, cel care declarase inainte ca Matarella sa respinga noul guvern, si Macron sa-l felicite pentru asta, ca “Italia trebuie sa inceteze  sa mai fie o colonie a Germaniei si Frantei” , a spus acum: “Incredibil! Cei de la Bruxelles sunt lipsiti de orice rusine! Comisarul european al Bugetului, neamtul Oettinger, a declarat ca < pietele ii vor invata pe italieni sa voteze cum trebuie>  Daca e o amenintare, nu ne este frica.”
Unda de soc a scandalului a ajuns si la Bruxelles, care si-a vazut intentiile devoalate de brutalitatea prusaca a lui Oettinger, asa ca s-a vazut silit sa reactioneze. Astfel, Jean Claude Juncker a respins iesirea lui Oettinger si a asigurat ca Italienii sunt cei care-si decid viitorul tarii lor; Donald Tusk, presedintele Consiliului European, si-a ascuns aprobarea pentru ceea ce se intampla in Italia, dar, din pacate, nu se intampla si in Polonia, spunand: “Suntem aici pentru a servi electoratul nu pentru a-i da lectii”; celor doi li s-a alaturat si Antonio Tajani, presedintele Parlamentului european, care a spus ca “ nu pietele decid destinul Republicii italiene, ci cetatenii care-si exercita dreptul de vot.”
O desfasurare de forte care in loc sa linisteasca, da fiori; in loc repare, compromite; in loc sa ascunda, dezvaluie.
Cat respect are Bruxelles-ul pentru dreptul de vot al cetatenilor s-a vazut cu ocazia referendumurilor din Franta, Olanda si Irlanda si a alegerilor din Polonia si Ungaria, asa ca italienii vor observa surprinsi nu numai ca, pentru a-si hotara destinul, trebuie sa voteze nu odata, ci de cate ori este nevoie, dar si ca “destinul” ales in cele din urma de ei are toate sansele sa semene leit cu ala hotarat la Bruxelles!
http://www.fdesouche.com/1013919-gunther-oettinger-commissaire-europeen-les-marches-vont-apprendre-aux-italiens-a-bien-voter


Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10766
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum