Dragnea va pica brusc și spectaculos. Cum putem să depolitizăm statul? (începând cu CCR)

In jos

Dragnea va pica brusc și spectaculos. Cum putem să depolitizăm statul? (începând cu CCR)

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Iun 03, 2018 1:13 pm


Căderea lui Dragnea va fi bruscă și spectaculoasă. Istoria ne învață asta: când o instituție e luată pe persoană fizică, baza de putere se erodează sub dictator încet, dar sigur, și toată piramida se prăbușește la șocuri. Gândiți-vă doar la povestea asta: în noiembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a vorbit șase ore în fața Congresului PCR. A fost reales în unanimitate, în urale. Da, tot la Sala Palatului, aceeași atmosferă ca la recenta șaradă a PSD. O lună și o zi mai târziu, Ceaușescu era pe marginea unei șosele de la lângă Titu, rămas doar cu nevasta, și oprea mașini pe drum. Titu e doar la câțiva kilometri de unde mi-am petrecut copilăria și unde eram în acea vacanță. La TV se zicea că dictatorul a fugit spre Târgoviște, o coloană de tancuri făcea șoseaua praf în sus și în jos și nea Gheorghe vânătorul zicea că el are pușcă și, la o adică, e mai bun decât ăia cu tancurile la vânat de Ceaușescu.Ceaușescu luase partidul pe persoană fizică. E și motivul pentru care celelalte țări comuniste au reușit cumva să scape mai ușor, partidele erau mai instituționalizate, chiar și în Bulgaria l-au demis pe al lor. La noi nu exista bază de putere în afara rețelei personale a lui Ceaușescu. Asemenea regimuri par stabile până când apare un factor în mediu care speculează erodarea treptată. Că acest factor se cheamă ICCJ sau Puie Monta, vom vedea.Dragnea e istorie. Rămâne să afle și el. Va regreta că nu a fugit în Brazilia, unde avea palatele alea puse deoparte. Atunci, Iliescu și rândul doi au umplut imediat golul. Acum va fi fascinant de văzut cum se reorganizează PSD în jurul golului lăsat de cădere.Spunea fostul ministru al Comunicaților din Guvernul Grindeanu că a auzit o chestie prin PSD: noi am fost mereu acuzați că suntem corupți sau cinici, dar niciodată nu am fost acuzați că suntem incompetenți. FSN-FDSN-PDSR-PSD – acest cârnat de acronime a fost pe vremuri fața politică a unui sistem de putere care a atras tipi fără caracter, dar cât de cât competenți.Năstase-Geoană-Ponta au fost președinți după Iliescu. Băieți spălați, cinici, puși în fruntea sistemului, fața apretată a buboiului. Prin anii 2000, Năstase îi chema pe baroni la București și îi supunea la exerciții ritualice de umilire. Dădeau raportul la Centru. Oi fi tu șef la județ, dar aici eu sunt șeful, trebuie să pupi inelul la Centru ca să fii șef pe tarlaua de la județ. De atunci, România a trecut printr-o descentralizare administrativă care a întărit puterea baronilor. Chiar și în partid.Geoană și Ponta au fost președinți mai slabi, care au depins de o parte din baroni. Cu Dragnea, cel mai șiret dintre baroni, ajuns președinte, Centrul s-a desființat. PSD a devenit o federație de baroni. Fără coloană instituționalizată, fără inteligență de politici și direcție, doar decizii arbitrare de putere. Centrul a picat, Buboiul nu a mai avut nevoie de interfață. PSD este mult mai puțin instituționalizat astăzi după aceste două evoluții:
[list="margin-right: 0px; margin-bottom: 20px; margin-left: 0px; padding-right: 0px; padding-left: 0px; border: 0px; outline: 0px; vertical-align: baseline; background: rgb(255, 255, 255); list-style-position: initial; list-style-image: initial; color: rgb(51, 51, 51); font-family: Helvetica, Arial, \"Liberation Sans", FreeSans, sans-serif;"]
[*]
Căderea Centrului
[*]
Personalizarea extremă a puterii sub Dragnea.
[/list]
PCR a dispărut și s-a reinventat ca FSN—-PSD. Ce fel de viitor are PSD? O federație de baroni din care dispare baronul șef e o construcție instabilă. Între timp, PSD este concurat ca partid-stat de ALDE, care a supt elementele blatiste din PNL și PDL în jurul oportunistului Tăriceanu. Faptul că ALDE crește în sondaje când PSD scade e efectul transferului de cadre din local. ALDE arată că partidul-stat nu mai trebuie să fie sistemul stabil cu care ne obișnuisem. În 1990 – 2004, PDSR-PSD a fost partidul stat stabil, iar toți ceilalți se organizau contra. Apoi, Traian Băsescu a reușit să creeze un Centru de partid stat alternativ la PSD. Dar l-a gestionat tot personalist, deci instabil. ALDE e un simptom al noii paradigme: PSD are challengeri în modelul său de bază: în loc de un partid mamut care domină statul, avem hălci de stat împărțite între partidulețe. S-ar putea ca federația de baroni PSD să se prăbușească schimbând paradigma. Nu înseamnă că este musai una mai bună, așa cum Dragnea-întâiul baron nu a reprezentat o evoluție față de Năstase-Centrul-El însuși.Soluția pentru România este spargerea Sistemului și înlocuirea partidelor căpușe pe stat. Faptul că USR a spart intrarea în sistem ar trebui să fie doar începutul. Dacă nu, zeci de ani nu mai scăpăm de noua paradigma a găștilor în competiție pentru bucăți de stat.
Povestea de azi cu CCR este parte din aceeași poveste. Numiri politizate ale unor pensionari din partide s-au acumulat până au dus la o majoritate fără nicio credibilitate. Să fim clari: Curtea Constituțională este o instituție politică, nu e parte a sistemului judecătoresc. Modelul său, european, presupune termene mai lungi decât guvernele politice și numiri dinspre mai multe instituții politice, în speranța unui echilibru. Dar și așa, nimic nu obligă partidele să numească politruci fără credibilitate. Și totuși o fac. Audierile în Parlament sunt o glumă și opoziția nu are voie să pună întrebări. Așa procedează PSD – Dragnea la toate numirile din instituții. Acum, în acest nou conflict constituțional, ni se cere să respectăm Curtea. O respectăm în sensul în care nu avem cale de apel, dar nu o respectăm în sensul că putem socoti credibilă sursa acestei decizii arbitrare, care îngrădește o putere acordată expres Președintelui. Dragnea nu se poate ascunde după CCR pentru că tot el a golit CCR-ul de credibilitate. Așa cum nu se poate plânge că se scumpesc gazele când instituția de reglementare a fost căpușată de PSD și mâna sa dreaptă din PSD e angajat semi-fictiv la instituția care decide prețul gazelor (justificat sau nu? Dacă am avea experți acolo care să decidă…). În puținele cazuri când majoritatea hulpavă PSD – ALDE a respectat algoritmul parlamentar și USR a putut numi oameni în funcții publice, am făcut un apel public pentru candidaturi și CV-uri, am asumat politic obiective de mandat și am numit experți de renume acolo. Pentru CCR, parlamentarii USR au propus un proiect de lege prin care să nu poată fi numiți acolo oameni care în ultimii nouă ani au fost membri ai unui partid politic. Acest proiect de lege a fost deja respins de Senat. Depolitizarea CCR și schimbarea întregului sistem de numiri publice e singura soluție sistemică. E încă unul dintre modurile în care, prin propriul exemplu, USR, ca partid altfel, schimbă treptat politica.După ce a luat rămășițele UNPR, Dragnea a epuizat resursele de creștere în Parlament. În PSD e mult mai contestat decât pare la prima vedere, dar așa e în partidele de acest gen: locotenenții își țin capul la cutie aparent uniți și dispar din jurul șefului când vine șocul extern. Și PCR l-a reales pe Ceaușescu la congres, cu urale.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5215
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum