Micul Pentagon. Casa de nebuni (6)

In jos

Micul Pentagon. Casa de nebuni (6)

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Iun 29, 2018 4:33 am

http://www.gandul.info/puterea-gandului/fucking-daddy-si-nimfomana-din-miercurea-ciuc-17321026



Puţinele încercări ale Statului Paralel KRISIS de a răsturna conducerea spitalului eşuaseră lamentabil. Apatici, duplicitari, lipsiţi de idei, aflaţi permanent sub efectul medicamentelor psihotrope (care, printre altele, le măreau inutil libidoul), liderii Opoziţiei dăduseră greş de fiecare dată. Preşedintele Liviu scăpase teafăr chiar şi după cele mai îndrăzneţe tentative de suprimare. Pe holurile instituţiei i se spunea Indestructibilul (de către angajaţi) sau Fucking Daddy (apelativ preferat de pacienţi).
          Când am intrat în salonul 20-20, habar n-aveam că urma să particip la una dintre şedinţele ultra-conspirative ale Statului Paralel. Prezenţa Vioricăi printre liderii Opoziţiei mă bulversase, ştiam că juca în slujba preşedintelui Liviu, însă Traian îmi şoptise că totul era Ok, ”stai liniştit, oricum femeia nu înţelege nimic”. Venisem acolo la iniţiativa lui Klaus, într-una dintre discuţiile noastre îi sugerasem cum ar putea să scape de actuala conducere a spitalului.
          Iau loc la masă, copleşit de importanţa momentului. În dreapta mea, Cosette îşi făcu un selfie cu generalul Florian în fundal. Bărbatul ciocănise o vreme cu degetul în pereţi, în căutare de microfoane, purta un maieu alb, jerpelit, inscripţionat cu Serviciul Psihiatric de Informaţii – Brigada Diverse. Pe umărul drept, avea un tatuaj cu sigla KRISIS (un agent 007 cu pălărie şi ochelari de soare), iar sub tatuaj scrisese cu majuscule şi vopsea fluorescentă CODRUŢA FOREVER. 
          Călare pe bicicleta ergonomică fără şa, la care pedala în picioare, cu broboane de sudoare pe frunte, Klaus dădu semnalul de începere a şedinţei.
          ― Atenţie la mine, tonul la cântec! Noi de-aicea nu plecăm / Nu plecăm acasă / Până nu vom câştiga... Pluton, re-pe-tă!
          Toţi cântară, acompaniaţi de chitara lui Ludovic, până când Viorica îl pocni pe menestrel cu tigaia în plină figură, spărgându-i nasul.
          ― Gata, ajunge cu panarama! se răsti şefa Asociaţiei #MeToo.
          ― Îmi cer scuze, îngăimă Ludovic, printre sughiţuri. Ştiu, am cântat fals... Promit că nu se mai întâmplă.  
Nu aveai cum să te superi pe Viorica, ne găzduise în salonul ei, ultimul loc în care se presupunea că vom fi căutaţi de gardienii Psi. De sub masă, unde alunecase sub pretextul că-şi pierduse medicamentele halucinogene (în realitate, se uitase fix la chiloţii lui Cosette), Victor apăru cu o mină foarte veselă, de parcă tocmai descoperise cum să-l aducă-n ţară pe Ghiţă şi să-l pună prim ministru.
          Mă abordă direct.
          ― Ia zi meştere, nu ne mai ţine-n suspans. Cum facem? Cum răzbim acolo unde o mie de moţiuni şi de atentate au dat chix?   
          Le povestesc despre Ana, bomba cu efect întârziat pe care reuşisem s-o plasez în patul preşedintelui Liviu, o nimfomană blondă din Miercurea Ciuc, de la salonul 13-13, dispusă să pună umărul (şi alte părţi anatomice, evident) la cauza Statului Paralel. Îmi mărturisise cu o seară în urmă că şeful spitalului începuse să dea semne de epuizare fizică şi nervoasă, vorbea singur, fără noimă, îşi dublase porţia de medicamente şi garda de corp, vedea potenţiali duşmani peste tot în jurul său.
Încă puţin efort din partea nimfomanei şi nimeni şi nimic nu aveau cum să-l mai salveze.
          ― E chestie de zile sau de ore, le-am zis cât putusem de convingător.  
          ― Să sperăm că ai dreptate, opină Victor, învârtind pe deasupra capului sutienul pe care Cosette şi-l dăduse jos. Mi-ar fi greu să spun dacă tocmai discursul meu o încălzise pe femeie în halul ăla sau pur şi simplu îi plăcea să se dea în spectacol.
          Cu batista înroşită la nas, Ludovic scoase două zaruri din buzunar şi le aruncă pe masă: 5-2.
          ― Cine dă şapte, o câştigă pe nimfomană. Dar atenţie, după ce-l terminăm pe Liviu! OK?
          Viorica vru să-i mai tragă o tigaie-n cap, însă bărbatul se feri la timp. În spatele lui Ludovic, urcat cu picioarele pe scaun, generalul Florian îşi duse arătătorul la buze.
          ― Şşşşt! Linişte!
          Avea un stetoscop la urechi, cu care asculta vibraţiile din pereţi. 
          ― Aud paşi...
          Apoi, uşa de trânti cu zgomot şi în încăpere intrară preşedintele Liviu, urmat de nimfomană şi de opt gardieni Psi. Klaus continuă să pedaleze neperturbat, Victor aruncă sutienul pe faţa lui Traian, Cosette îşi acoperi sânii cu tigaia Vioricăi, iar generalul Florian rânji cu subînţeles.
          ― Bine aţi venit, preşedinte Liviu, îl întâmpină Ludovic, rămas cu privirea pierdută pe fundul Anei.
          Prezenţa femeii din Miercurea Ciuc nu anunţa nimic bun. Liviu luă loc la masă foarte degajat, de parcă nimerise în toiul unei petreceri. Presără două capsule de substanţe psihotrope şi le trase iute pe nas.
          ― Am informaţii că se încearcă o lovitură de palat...
          Se uită întâi la mine, apoi la Ana. Simţeam cum îmi fugea pământul de sub picioare, gestul său fusese prea evident ca să lase loc la interpretări. Era clar, o dădusem în bară cu brio.
          Mă fixă din nou, muşcându-şi mustaţa grizonată.
          ― Ai ceva să-mi spui, tinere?
          Dau să deschid gura, mă uit la Ana şi-mi înghit replica. Ce rost avea s-o fac pe-a Bruce Willis? În schimb, femeia găsi de cuviinţă să-şi exprime indignarea.
          ― Hogy tehetted ezt, bolond?!
          Vorbise în maghiară, aşa că toţi ne uitaserăm la ea sideraţi. Ce-o fi vrut să-mi spună?! Traian îşi reveni primul:
          ― Căcat! Ca de obicei, ungurii joacă la două capete...
          Replica îi smulsese un zâmbet preşedintelui Liviu. Bărbatul se ridică şi-i puse mâna pe fund nimfomanei.
          ― Dragă Ana, un mare gânditor, probabil simpatizant de stânga, spunea ca trădarea este abilitatea de a merge în acelaşi sens cu evenimentele... Iar evenimentele, deocamdată merg în acelaşi sens cu mine. Hai, luaţi-l pe nemernic!
          Le făcu semn gardienilor, care mă înşfăcară.
          ― Două săptămâni la carceră... Apă, paie şi bătaie, să se-nveţe minte idiotu'. 
          Ludovic o prinse de cot pe Ana şi-i suflă la ureche:
          ― Păpuşă, zi-mi şi mie, cum se spune Te doresc în ungureşte? Data viitoare, cine ştie, poate-o punem împreună de-o revoluţie adevărată... (va urma)
Orice asemănare cu personaje şi situaţii reale nu este deloc întâmplătoare
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5159
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum